Cum puteți găsi un mediator în România
În conformitate cu Articolul 12 din Legea 192/2006, mediatorii autorizați sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor, întocmit și actualizat de Consiliul de mediere și publicat anual în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Tabloul mediatorilor este de asemenea disponibil pe portalul web oficial al Consiliului de mediere.
Portalul web al Consiliului de mediere oferă informații cu privire la următoarele:
- Tabloul mediatorilor;
- Procedura de autorizare ca mediator;
- Procedura de autorizare a furnizorilor de formare;
- legislaţie în domeniul medierii;
- Registrul Naţional al Asociaţiilor Profesionale ale Mediatorilor;
- Registrul Naţional al organizaţiilor din domeniul medierii;
- Linkuri;
- date de contact al Consiliului de mediere
Informaţiile de pe portalul web al Consiliului de mediere sunt disponibile din data de 2 noiembrie 2006.
Informațiile suplimentare puse la dispoziție de Tabloul mediatorilor includ:
- asociaţii profesionale în care mediatorii sunt membri;
- programul de formare ca mediator absolvit;
- limba străină în care pot conduce medierea;
- datele de contact ale acestora.
În cazul în care sunteţi interesat de soluţionarea unui/ unei conflict/ dispute prin mediere, puteţi solicita un mediator din Tabloul mediatorilor afişat la sediul instanţelor şi pe site-ul web al Ministerului de Justiţie.
Tabloul mediatorilor este actualizat periodic de Consiliul de mediere care îl pune la dispoziţia celor interesaţi, instanţelor judecătoreşti, autorităţilor naţionale şi locale şi Ministerului Justiţiei.
Este gratuit accesul la baza de date cu mediatori?
Da
Cum puteți căuta un mediator în România
Puteți căuta un mediator în funcție de următoarele criterii:
- prima literă din numele mediatorului și
- județul unde este situat sediul acestuia.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.