NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini italiană a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Jurisprudența națională

Italia

Această secțiune vă oferă o imagine de ansamblu asupra jurisprudenței din Italia, precum și o descriere și linkurile la bazele de date cu jurisprudență relevante.

Conținut furnizat de
Italia
Pentru această versiune lingvistică nu există o traducere oficială.
Puteți accesa aici versiunea realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Vă reamintim că traducerea automată servește numai la înțelegerea contextului. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Jurisprudența disponibilă online

Sistemul judiciar italian oferă informații privind jurisprudența pe diverse site-uri de internet.

Corte di Cassazione, curtea supremă din Italia, reprezintă cea mai înaltă instanță din sistemul judiciar. Are un portal bogat în informații, care include două secțiuni principale.

Una din acestea este dedicată cauzelor civile și penale pendinte. Accesul este rezervat avocaților identificați și autorizați care participă la cauze specifice, în conformitate cu legislația Italiei privind protecția datelor. Accesul se face prin intermediul unui certificat digital legat de un smart card.

Cealaltă secțiune cuprinde sistemul Italgiure DB, care este accesibil prin intermediul aceluiași portal. Secțiunea conține milioane de documente privind procesele închise (în principal hotărâri) atât în materie civilă, cât și penală. Accesul la aceste date este gratuit pentru operatorii sistemului judiciar (judecători, procurori, funcționari în cadrul instanțelor), iar acestea pot fi accesate și de către avocați, universități și alte persoane interesate dacă se achită un abonament de valoare modică.

Toate instanțele de primul și de al doilea grad de jurisdicție oferă posibilitatea de a consulta online informațiile din registrele instanțelor, precum și jurisprudența și documentele digitale incluse în dosarele informatice ale procedurilor civile.

Accesul este acordat avocaților și personalului auxiliar de justiție, printr-o autentificare strictă (smart card compatibil cu Carta Nazionale dei Servizi) pe Portale dei Servizi Telematici.

Informațiile din registrele grefei judecătorului de pace pot fi consultate online în aceleași condiții.

Informațiile care nu conțin date personale din registrele instanțelor pot fi consultate pe portalul respectiv fără autentificare.

Prezentarea hotărârilor / detalii

Procedurile pendinte privind materii autorizate sunt clasificate în funcție de numele părților sau de numărul cauzei și sunt înregistrate în registrul general al Corte di Cassazione sau al tribunalului.

De asemenea, se poate căuta și jurisprudența definitivă, efectuând o căutare în funcție de cuvinte sau fraze, de subiect sau utilizând informații precise (data acțiunii, numele părților).

Format

Documentele și informațiile privind jurisprudența sunt disponibile în formatele PDF și html.

Instanțele judiciare

Corte di cassazione

Informațiile sunt disponibile pe site-ul Corte di Cassazione.

Instanțele de drept comun

Lista actualizată a linkurilor către instanțele de drept comun poate fi găsită pe site-ul web al Ministerului Justiției.

Proceduri ulterioare

Corte di cassazione

Alte instanțe

Informații disponibile

pentru a afla dacă un caz este încă pe rol

da

da

privind rezultatul căilor de atac

da

nu

privind irevocabilitatea hotărârii

da

da

Eventualele site-uri de internet ale instanțelor de primul sau de al doilea grad de jurisdicție furnizează adesea informații privind modalitățile de a introduce o acțiune sau o cale de atac.

Baze de date juridice

  1. Italgiure DB oferă acces la o bază de date care conține detalii privind numeroase hotărâri judecătorești, în principal cele ale Corte de Cassazione. Site-ul conține peste 35 de milioane de documente (inclusiv acte normative și regulamente, precum și trimiteri la doctrină).

După cum s-a explicat mai sus, accesul la această bază de date este restricționat.

  1. Jurisprudența instanțelor de primul și de al doilea grad de jurisdicție este în mare parte disponibilă pe Portale dei Servizi Telematici, după cum se indică mai sus.
Ultima actualizare: 18/01/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.