Organizarea justiţiei – Sisteme judiciare
Organizarea instanţelor
Cipru a fost colonie britanică până în anul 1960; sistemul de drept cipriot este bazat aproape integral pe sistemul de drept englez, iar legislaţia a fost adoptată în temeiul principiilor dreptului cutumiar („common law”) şi echităţii.
Sistemul de drept aflat în vigoare de la proclamarea Republicii Cipru păstrează caracteristici din sistemul de drept englez. Instanţele Republicii Cipru aplică următoarele legi:
- Constituţia Republicii Cipru (Σύνταγμα της Κυπριακής Δημοκρατίας)
- Legile menţionate la articolul 188 din Constituţie
- Principiile dreptului cutumiar („common law”) şi principiile echităţii
- Legile adoptate de Camera Reprezentanţilor (Βουλή των Αντιπροσώπων).
După aderarea Republicii Cipru la Uniunea Europeană în 2004, Constituţia Republicii Cipru a fost modificată astfel încât legislaţia europeană este cea care are întâietate.
Tipuri de instanţe – scurtă descriere
În Cipru există instanţe de două grade de jurisdicţie: Curtea Supremă (Ανώτατο Δικαστήριο) (judecă cauzele în a doua instanţă) şi diferitele instanţe de prim grad de jurisdicţie enumerate mai jos:
- CURTEA SUPREMĂ (ΑΝΩΤΑΤΟ ΔΙΚΑΣΤΗΡΙΟ)
- INSTANŢE TERITORIALE (ΕΠΑΡΧΙΑΚΑ ΔΙΚΑΣΤΗΡΙΑ)
- INSTANŢE SUPERIOARE DE DREPT PENAL (ΚΑΚΟΥΡΓΙΟΔΙΚΕΙΑ)
- INSTANŢE DE DREPTUL FAMILIEI (ΟΙΚΟΓΕΝΕΙΑΚΑ ΔΙΚΑΣΤΗΡΙΑ)
- INSTANŢA DE CONTROL LOCATIV (ΔΙΚΑΣΤΗΡΙΑ ΕΛΕΓΧΟΥ ΕΝΟΙΚΙΑΣΕΩΝ)
- INSTANŢA PENTRU LITIGIILE DE MUNCĂ (ΔΙΚΑΣΤΗΡΙΑ ΕΡΓΑΤΙΚΩΝ ΔΙΑΦΟΡΩΝ)
- INSTANŢA MILITARĂ (ΣΤΡΑΤΙΩΤΙΚΟ ΔΙΚΑΣΤΗΡΙΟ)
Baze de date juridice
Nu există încă nicio bază de date juridice oficială. Există mai multe baze de date juridice private; unele oferă servicii abonaţilor, iar altele permit accesul gratuit.
Acestea conţin informaţii privind hotărârile judecătoreşti şi legislaţia primară.
Linkuri relevante
Curtea Supremă a Republicii Cipru (Ανώτατο Δικαστήριο Κύπρου)
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.