Sistemele naționale de justiție

Portugalia

Această secțiune vă oferă o imagine de ansamblu privind sistemul judiciar din Portugalia.

Conținut furnizat de
Portugalia

Instanțe – principii generale

Articolele 202 și următoarele din Constituția Portugaliei definesc principiile ce stau la baza administrării justiției și activităților instanțelor portugheze. Instanțele sunt organisme suverane ce au competența de a împărți dreptate în numele poporului. Acestea sunt responsabile pentru apărarea drepturilor și intereselor protejate prin lege ale cetățenilor, pentru interzicerea încălcării statului de drept democratic și pentru soluționarea diferendelor publice sau private.

Instanțele sunt independente și se supun numai legii. Hotărârile acestora sunt obligatorii pentru toate entitățile publice și private și au întâietate față de deciziile altor autorități.

Audierile sunt publice, cu excepția cazurilor în care, pentru a proteja demnitatea persoanei sau moralitatea publică sau pentru a-și asigura funcționarea corespunzătoare, instanța în cauză decide altfel prin intermediul unui ordin scris prin care stabilește bazele acestei decizii.

Organizarea justiției – sistemul judiciar

În conformitate cu articolele 209 și următoarele din Constituție, Portugalia are două categorii distincte de instanțe – instanțele civile și instanțele administrative. Sunt prevăzute și alte instanțe – Curtea Constituțională (Tribunal Constitucional), Curtea Auditorilor (Tribunal de Contas), instanțele de arbitraj (tribunais arbitrais) și instanțele de pace (julgados de paz).

În sfera civilă, instanțele ordinare cu competență civilă și penală sunt instanțele judecătorești, organizate în trei categorii. În ordinea descrescătoare a ierarhiei și a competenței teritoriale, acestea sunt: Curtea Supremă (Supremo Tribunal de Justiça, cu jurisdicție asupra întregii țări), curțile de apel (tribunais da relação, câte una pentru fiecare district judiciar și două în districtul judiciar Porto) și judecătoriile (tribunais de comarca, de primă instanță).

Curțile de primă instanță se împart în trei categorii, în funcție de obiectul acțiunii și de suma vizată: instanțe cu competență generală, instanțe cu competență specializată (cauze penale, dreptul familiei, minori, dreptul muncii, comerț, afaceri maritime și executorii judecătorești) sau competență specifică (secții civile, penale sau mixte; curți civile sau penale; curți civile sau penale care se ocupă de chestiuni minore).

Tribunalele administrative includ tribunalele administrative și fiscale în primă instanță, tribunalele administrative centrale (nord și sud) și Curtea Supremă Administrativă (Supremo Tribunal Administrativo, care are competență la nivelul întregii țări).

Conflictele de competență dintre instanțe sunt soluționate de un Tribunal de Conflitos, reglementat prin lege.

Categorii de instanțe – scurtă descriere

În sistemul judiciar portughez există următoarele categorii de instanțe:

  • Curtea Constituțională, a cărei sarcină principală este evaluarea constituționalității sau a legalității legilor și regulilor, precum și a constituționalității nelegiferării;
  • Curtea Auditorilor, care este organismul suprem ce are autoritatea de a examina legalitatea cheltuielilor publice și de a revizui conturile care trebuie înaintate acesteia, conform legii;
  • instanțele judecătorești care au competență generală în aspecte civile și penale și care exercită jurisdicție și asupra tuturor aspectelor care nu sunt alocate altor instanțe. Acestea includ Curtea Supremă de Justiție, curțile de a doua instanță (ca regulă, curțile de apel) și curțile de primă instanță (ca regulă, judecătoriile);
  • tribunalele administrative și fiscale, al căror rol este de a soluționa litigii ce provin din relațiile administrative și fiscale. Acestea includ Curtea Supremă Administrativă, tribunalele administrative centrale, tribunalele administrative de circuit și tribunalele fiscale;
  • instanțele de pace sunt instanțe cu caracteristici speciale și competență în procedurile civile unde valoarea plângerii nu depășește 15 000 EUR;
  • de asemenea, pe timp de război pot fi instituite curți marțiale (tribunais militares).

Linkuri utile

Curtea Constituțională

Curtea Auditorilor

Curtea Supremă de Justiție

Curtea de Apel din Lisabona

Curtea de Apel din Porto

Curtea de Apel din Coimbra

Curtea de Apel din Guimarães

Curtea Supremă Administrativă

Curtea Centrală Administrativă, Sud

Ultima actualizare: 29/01/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.