Succesiunile

Slovacia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

 

Această fișă informativă a fost realizată în colaborare cu Consiliul Notariatelor din UE (CNUE).

 

1 Cum se redactează dispoziția pentru cauză de moarte (testament, testament conjunctiv, pact asupra unei succesiuni viitoare)?

Dreptul slovac nu permite acorduri în materie de succesiuni sau testamente conjunctive.

Există mai multe metode de întocmire a testamentelor:

1. Testamentul scris de mână de testator trebuie să conțină semnătura sa olografă și data. Un testament redactat în acest fel nu trebuie să fie semnat de martori.

2. Testamentul redactat prin utilizarea unei alte metode de scriere (cum ar fi un calculator, o mașină de scris sau o altă persoană decât testatorul) trebuie să fie semnat în fața a doi martori, care trebuie să semneze testamentul pentru a atesta că acesta exprimă realmente ultima voință a testastorului. Un testament redactat în acest fel trebuie să conțină, de asemenea, semnătura olografă a persoanei respective și data.

3. Testamentul în formă notarială. Notarul este responsabil pentru caracteristicile legate de conținut și de formă prevăzute pentru acest tip de testament. Fiecare testament autentificat de către un notar trebuie să fie înscris în Registrul notarial central al succesiunilor.

4. O formă de testament specială se utilizează atunci când autorul testamentului se află într-o stare de sănătate precară, nu poate vedea sau auzi sau nu poate citi sau scrie. În astfel de cazuri, trebuie să fie prezenți trei martori. Aceștia atestă testamentul, prin semnătura lor, după ce îl ascultă. Documentul trebuie să precizeze persoana care l-a scris, persoana care l-a citit cu voce tare și modul în care s-a confirmat faptul că documentul conține adevărata voință a testatorului.

Numai persoanele care au capacitate juridică pot fi martori. Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de auz sau de vorbire, persoanele care nu cunosc limba în care este formulat testamentul și beneficiarii testamentului nu pot fi martori.

Pentru ca un testament să fie valabil, acesta trebuie să indice ziua, luna și anul în care a fost întocmit. În mod normal, o parte importantă a conținutului este reprezentată de desemnarea beneficiarilor care vor moșteni patrimoniul succesoral, în ansamblu sau în cote proporționale, sau care vor primi bunuri specifice (cine va primi și ce anume).

În cazul în care testamentul a fost scris de mână de testator, este recomandabil ca testatorul să îi informeze pe apropiații săi cu privire la locul unde este păstrat testamentul.

Nicio condiție asociată testamentului nu va avea efecte juridice.

2 Ar trebui ca dispoziția să fie înregistrată și, dacă da, în ce mod?

Notarii trebuie să înregistreze din oficiu testamentele redactate sub formă de acte notariale în Registrul notarial central al succesiunilor, care ținut de Camera Notarilor. Testamentele întocmite conform descrierilor de la punctele (1), (2) și (4) de mai sus nu trebuie să fie înregistrate, dar, la solicitarea testatorului sau a unei alte persoane, pot fi acceptate de un notar pentru păstrarea în siguranță. Notarul trebuie să înregistreze și această păstrare în siguranță în Registrul notarial central al succesiunilor.

3 Există restricții asupra libertății de a dispune pentru cauză de moarte (rezervă succesorală, de exemplu)?

Da, secțiunea 479 din Codul Civil (Legea nr. 40/1964, Občiansky zákonník) precizează rezervele succesorale și beneficiarii care au dreptul la acestea (care sunt denumiți „moștenitori rezervatari”, neopomenuteľný dedič): „Descendenții minori trebuie să primească cel puțin partea care reprezintă cota lor din moștenire conform legii, iar descendenții majori trebuie să primească cel puțin jumătate din cota lor, conform legii. În cazul în care un testament este contrar dispozițiilor de mai sus, partea relevantă din testament este lovită de nulitate, cu excepția cazului în care descendenții menționați au fost dezmoșteniți.”

4 În cazul în care nu există o dispoziție pentru cauză de moarte, cine moștenește și în ce proporție?

Succesiunea se transmite prin punerea în aplicare a legii, a unui testament, sau prin ambele mecanisme. În cazul în care defunctul nu a redactat un testament sau dacă există bunuri care nu au fost incluse în testament, succesiunea se transmite prin efectul legii pe baza gradelor de moștenitori.

Moștenitori de gradul 1

În primul grad, copiii și soțul/soția persoanei decedate sunt beneficiari în proporții egale. În cazul în care un copil nu moștenește, partea copilului respectiv este distribuită copiilor copilului respectiv în proporții egale. În cazul în care nici acești copii, sau unii dintre ei, nu moștenesc, descendenții acestora moștenesc în proporții egale.

În cazul în care defunctul nu are descendenți sau descendenții săi nu moștenesc (de exemplu, toți au refuzat succesiunea, sau niciunul dintre ei nu poate să moștenească, sau toți au fost dezmoșteniți în mod legal ori nu sunt luați în considerare), beneficiarii sunt moștenitorii de gradul 2.

Moștenitori de gradul 2

În cazul în care descendenții persoanei decedate nu moștenesc, moștenitorii de gradul 2 sunt soțul/soția, părinții persoanei decedate și, de asemenea, orice persoană care a conviețuit cu persoana decedată într-o gospodărie comună timp de cel puțin un an înainte de deces și care din acest motiv a avut grijă de gospodăria comună sau a fost în întreținerea persoanei decedate. Beneficiarii de gradul 2 moștenesc în proporții egale; cu toate acestea, soțul/soția trebuie să primească întotdeauna cel puțin o jumătate din patrimoniul succesoral.

Moștenitori de gradul 3

În cazul în care nici soțul/soția, nici părinții nu moștenesc, beneficiarii de gradul 3, care moștenesc în cote egale, sunt frații/surorile persoanei decedate și, de asemenea, orice persoană care a conviețuit cu persoana decedată într-o gospodărie comună timp de cel puțin un an înainte de deces și care din acest motiv a avut grijă de gospodăria comună sau a fost în întreținerea persoanei decedate. În cazul în care unii dintre frații sau surorile persoanei decedate nu moștenesc, copiii fratelui/surorii primesc cota în proporții egale.

Moștenitori de gradul 4

În cazul în care niciun beneficiar de gradul 3 nu moștenește, beneficiarii de gradul 4 sunt bunicii persoanei decedate, care moștenesc în părți egale și, în cazul în care niciunul dintre bunici nu moștenește, copiii bunicilor sunt moștenitori în proporții egale.

În cazul în care nu există niciun beneficiar al patrimoniului succesoral, acesta este transferat statului în mod implicit.

5 Care este autoritatea competentă:

5.1 în materie de succesiune?

Instanța districtuală în jurisdicția căreia se afla domiciliul permanent al defunctului la momentul decesului sau, în cazul în care defunctul nu avea domiciliul permanent în Slovacia, instanța districtuală în a cărei jurisdicție se aflau bunurile defunctului și, în cazul în care nu există o astfel de instanță, instanța de la locul în care a decedat defunctul. Instanța districtuală desemnează un notar pentru a efectua întreaga procedură succesorală. Actele notarului sunt considerate acte judiciare. Această autorizație nu acoperă decizia de a deschide procedura succesorală, cererea de acordare a asistenței judiciare în străinătate, decizia de a revoca împuternicirea notarului sau a membrilor personalului notarului și decizia de a anula decizia privind succesiunea dacă se constată ulterior că defunctul este încă în viață sau că declarația decesului defunctului a fost retrasă.

5.2 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei succesiuni?

Beneficiarii dau o declarație verbală de acceptare sau de renunțare la succesiune în fața notarului sau o declarație scrisă pe care o trimit instanței de stabilire a succesiunii, în termen de o lună de la ziua în care au fost notificați de către instanță cu privire la dreptul lor de a accepta sau de a renunța la succesiune și implicațiile declarației.

5.3 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unui legat?

Dreptul slovac nu prevede legatele.

5.4 să primească o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale?

Nu există o declarație de renunțare sau de acceptare a unei rezerve succesorale. Procedura este similară cu declarația de acceptare sau de renunțare la succesiune, dar termenul de o lună nu este aplicabil.

6 Scurtă descriere a procedurii de soluționare a unei succesiuni în temeiul legislației naționale, inclusiv pentru lichidarea patrimoniului succesoral și pentru partajul bunurilor (trebuie furnizate și informații din care să reiasă dacă procedura de succesiune este deschisă de o instanță sau de altă autoritate competentă din proprie inițiativă)

Biroul de registratură notifică instanța districtuală competentă cu privire la un deces înregistrat în districtul său. Instanța inițiază procedurile, chiar și din oficiu, atunci când află că cineva a decedat sau a fost declarat mort. În primul rând, instanța verifică în Registrul notarial central al succesiunilor dacă defunctul a lăsat sau nu un testament, un act de dezmoștenire, o revocare a oricăruia dintre aceste două acte sau o declarație privind alegerea legii naționale în conformitate cu o legislație distinctă și identifică notarul la care se află în păstrare documentele respective. Instanța efectuează o investigație preliminară pentru a identifica beneficiarii, patrimoniul succesoral și datoriile defunctului, și ia orice măsuri urgente necesare pentru protejarea succesiunii. Nu este necesar să se dispună o audiere pentru examinarea succesiunii dacă instanța confirmă că patrimoniul succesoral îi revine unui singur beneficiar sau dacă succesiunea este transferată statului în mod implicit.

Dacă succesiunea nu este contestată, notarul, în calitate de împuternicit al instanței competente, emite o devoluțiune succesorală în următoarele cazuri:

  • un singur beneficiar primește patrimoniul succesoral;
  • patrimoniul succesoral este transferat statului în mod implicit;
  • beneficiarii au convenit între ei cu privire la împărțirea patrimoniului succesoral; sunt părți la acest acord și eventualii creditori ai defunctului în cazul în care creanțele creditorilor fac parte din tranzacție;
  • beneficiarii și creditorii defunctului au încheiat un acord în scopul de a transfera patrimoniul excesiv de îndatorat pentru plata datoriilor;
  • dacă părțile nu pot ajunge la un acord, notarul confirmă partea din patrimoniul succesoral care îi revine fiecărui beneficiar sau împarte patrimoniul beneficiarilor și decide ce va primi fiecare beneficiar;
  • notarul nu aprobă acordul de împărțire a patrimoniului și confirmă partea din patrimoniu care îi revine fiecărui beneficiar sau împarte patrimoniul beneficiarilor și decide ce va primi fiecare beneficiar.

O devoluțiune succesorală definitivă este un document care transferă titlul de proprietate către beneficiari.

Dacă decizia privind dreptul de succesiune depinde de confirmarea unor fapte contestate, iar concilierea eșuează, instanța dispune ca beneficiarul al cărui drept pare mai puțin probabil să formuleze o acțiune pentru determinarea faptelor contestate. De asemenea, instanța stabilește un termen pentru introducerea acțiunii, care nu poate fi mai scurt de o lună.

În cazul în care patrimoniul este excesiv de îndatorat, iar beneficiarii și creditorii defunctului nu reușesc să ajungă la un acord privind transferul proprietății pentru plata datoriilor, instanța poate dispune lichidarea patrimoniului succesoral. În ordinul de lichidare, instanța dispune creditorilor să îi comunice creanțele lor într-un anumit termen; în caz contrar, creanțele se sting.

Instanța (notarul împuternicit de instanță) lichidează patrimoniul îndatorat excesiv prin vânzarea tuturor bunurilor defunctului la prețul obișnuit pentru bunuri comparabile. În ceea ce privește vânzarea bunurilor, notarul împuternicit de instanță acționează pentru părți în nume propriu, dar ia în considerare orice sugestii mai avantajoase ale părților privind lichidarea bunurilor. Notarul depune încasările din lichidare într-un cont bancar pe care l-a deschis în acest scop. În cazul în care rămân anumite bunuri, acestea sunt transferate statului începând cu ziua în care a decedat persoana care a deținut bunurile.

7 Cum și când devine cineva moștenitor sau legatar?

Succesiunea este transferată la moartea persoanei defuncte. Devoluțiunea succesorală sau ordinul judecătoresc are doar un efect declarativ cu privire la un fapt care a avut loc în trecut. Cu toate acestea, dreptul de dispoziție asupra patrimoniului succesoral nu poate fi exercitat pe deplin decât pe baza unei devoluțiuni succesorale definitive sau a unui ordin judecătoresc.

Data decesului defunctului trebuie să fie atestată printr-un certificat de deces, o notificare de deces eliberată de un registru special al Ministerului de Interne slovac atunci când un cetățean slovac decedează în străinătate, sau o hotărâre judecătorească pronunțată în cadrul unei proceduri de declarare a unei persoane decedate în cazul persoanelor dispărute, dacă data decesului este declarată de către instanță. Numai instanțele slovace pot declara cetățeni slovaci ca fiind decedați. Instanțele slovace pot declara cetățeni străini ca fiind decedați, dar implicațiile juridice se aplică numai persoanelor care locuiesc permanent în Slovacia și numai bunurilor situate în Slovacia.

8 Preiau moștenitorii datoriile defunctului și, dacă da, în ce condiții?

Da, beneficiarii răspund de datoriile decedatului și de costurile rezonabile legate de înmormântarea defunctului, dar numai până la valoarea patrimoniului care le-a fost transferat. Beneficiarii nu sunt obligați să plătească datoriile defunctului prin utilizarea propriilor bunuri. Dacă există mai mulți beneficiari, aceștia răspund de înmormântarea defunctului și de datoriile acestuia proporțional cu cota primită din patrimoniul succesoral. Dacă patrimoniul este excesiv de îndatorat, beneficiarii pot conveni cu creditorii să cedeze patrimoniul succesoral pentru a achita datoriile. Instanța aprobă acest acord cu condiția să nu fie contrar legii sau bunelor moravuri.

9 Ce documente și/sau informații sunt necesare de obicei pentru înregistrarea bunurilor imobile?

Autoritatea districtuală de la locul în care este situat bunul imobil este competentă să îl înregistreze în registrul cadastral. Autoritatea districtuală înregistrează bunul din oficiu sau ca răspuns la o cerere formulată de proprietar sau de o altă persoană autorizată. Cererile de înregistrare trebuie formulate în scris și trebuie să cuprindă:

(a) numele solicitantului (denumirea societății) și domiciliul permanent (sediul social);

(b) denumirea autorității districtuale căreia i se adresează cererea;

(c) un act autentic sau un alt document care confirmă titlul de proprietate asupra bunului imobil;

(d) o listă a anexelor. Anexele la o cerere de înregistrare sunt următoarele:

(i) un act autentic sau un alt document care confirmă titlul de proprietate asupra bunului imobil; dacă este vorba de înregistrarea unui drept de retenție stabilit de lege, nu este necesar să se anexeze un document care să confirme existența creanței;

(ii) identificarea parcelei de teren, dacă titlul de proprietate asupra bunului imobil nu este înscris în certificatul de proprietate;

(iii) alte documente cu valoare probatorie pentru procedură.

9.1 Este numirea unui administrator obligatorie sau obligatorie la cerere? Dacă ea este obligatorie sau obligatorie la cerere, ce demersuri trebuie efectuate?

Numirea unui administrator nu este obligatorie. Totuși, dacă acest lucru este necesar ca urmare a unui interes general sau a unui interes major al părților, instanța ia măsuri urgente din proprie inițiativă pentru a proteja patrimoniul succesoral și, de asemenea, poate desemna un administrator. Cel mai frecvent, administratorul este unul dintre beneficiari sau o altă persoană apropiată defunctului, dar acesta poate fi, de asemenea, un notar, altul decât notarul împuternicit de instanță în procedura succesorală în cauză.

Un administrator desemnat în temeiul dreptului slovac nu este similar cu administratorul desemnat în temeiul dreptului comun.

9.2 Cine este îndrituit să execute dispoziția pentru cauză de moarte lăsată de defunct și/sau să administreze patrimoniul succesoral?

Notarul desemnat de instanță ca notar împuternicit va executa testamentul. Beneficiarii administrează patrimoniul succesoral dobândit prin succesiune, dar au nevoie de permisiunea instanței pentru a lichida bunurile incluse în patrimoniu înainte de încheierea procedurii succesorale, dar și în cazul altor acte ce depășesc administrarea de zi cu zi.

9.3 Ce competențe are un administrator?

În timpul procedurii succesorale, administratorul ia orice măsură necesară pentru a conserva bunurile care fac parte din patrimoniul succesoral, în limitele stabilite de instanță. Instanța stabilește sfera de aplicare a autorizării date pentru a permite administratorului să conserve valoarea bunurilor care constituie patrimoniul. Administratorul este răspunzător pentru orice prejudiciu cauzat de o încălcare a obligațiilor prevăzute de lege sau de instanță. La finalul procedurii succesorale, acesta prezintă un raport final către beneficiari și instanța decide cu privire la onorariile sale și la rambursarea costurilor, care trebuie plătite de către beneficiarul succesiunii.

10 Ce documente sunt eliberate de obicei, în temeiul legislației naționale, în cursul sau la finalul unei cauze de succesiune pentru atestarea statutului și a drepturilor beneficiarilor? Au aceste documente efecte probatorii specifice?

La sfârșitul procedurilor succesorale, notarul emite o devoluțiune succesorală, care este considerată a fi o hotărâre judecătorească. Acest certificat conține numele beneficiarilor și identifică bunurile care îi revin fiecărui beneficiar și cotele din patrimoniu.

La cererea beneficiarului, notarul poate emite un Certificat al grupului de beneficiari în timpul procedurii succesorale. Acesta reprezintă o „confirmare a faptelor cunoscute din dosar”, un act autentic eliberat de notarul care efectuează succesiunea, în principal în scopul de a atesta statutul de beneficiar sau de persoană îndreptățită care urmează să primească un drept al defunctului (de exemplu, compensații în temeiul unei polițe de asigurare, drepturi de membru, poziții în procedurile pendinte etc.).

 

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Your-Europe

Ultima actualizare: 06/05/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.