Prezentarea generală a procesului penal
Procesul penal reprezintă activitatea reglementată de lege, desfășurată într-o cauză penală, de către organele judiciare, cu participarea părților, a subiecților procesuali principali și a altor subiecți procesuali și care are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere.
Procesul penal cuprinde patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive.
Urmărirea penală este faza procesului penal care are drept obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
În situația soluționării procesului penal în faza de urmărire penală, de către procuror, prin ordonanță de clasare sau ordonanță de renunțare la urmărirea penală, procesul penal nu va mai parcurge fazele privitoare la camera preliminară, judecată și punerea în executare a hotărârii de condamnare rămase definitivă.
Camera preliminară este faza procesului penal al cărei obiect constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Judecata este faza procesului penal care se desfășoară cu respectarea principiilor publicității și contradictorialității, în cadrul căreia se continuă activitatea începută în faza de urmărire penală, în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului.
În cadrul fazei privitoare la judecată, instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
În situația soluționării procesului penal în faza de judecată, de către judecător, prin soluție de achitare, procesul penal nu va mai parcurge faza privitoare la punerea în executare a hotărârii de condamnare rămase definitivă.
Punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive este faza procesului penal care are rolul de a pune în aplicare hotărârea penală rămasă definitivă, în vederea realizării scopului legii procesual penale.
Părțile în procesul penal sunt: inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente.
Subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată.
Faceți clic pe link-urile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie
1 – Drepturile mele pe parcursul anchetei
2 – Drepturile inculpatului în timpul procesului
3 – Drepturile inculpatului după proces
Dacă sunteți victima unei infracțiuni, puteți găsi aici informații complete cu privire la drepturile dumneavoastră.
Linkuri relevante
Ghid privind drepturile procedurale ale persoanelor suspecte sau acuzate: dreptul la informare și dreptul la traducere și interpretare - Versiunea în limba română (2867 Kb) , Versiunea în limba engleză (1740 Kb)
În România, delictele pedepsite printr-o sancțiune (nepenală) sunt numite contravenții. Acestea sunt pedepsite prin sancțiuni de natură administrativă.
Cum sunt soluționate contravențiile rutiere?
Cum sunt soluționate contravențiile referitoare la depășirea vitezei legale, parcare neregulamentară etc.?
Astfel de contravenții sunt soluționate printr-o procedură administrativă care implică, în general, întocmirea unui proces-verbal privind contravenția săvârșită, cu indicarea sancțiunilor.
Cine soluționează aceste contravenții?
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către polițiștii rutieri sau polițiștii locali, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră (1).
Care este procedura?
Agenții de poliție aplică sancțiunea contravențională prin întocmirea unui proces-verbal de contravenție. Acesta trebuie să conțină informații precum: descrierea faptei contravenționale, inclusiv data, ora și locul săvârșirii acesteia, dispoziția legală încălcată etc.
Atunci când întocmește procesul-verbal, agentul de poliție trebuie să vă informeze cu privire la dreptul dumneavoastră de a ridica obiecții împotriva conținutului procesului-verbal. Obiecțiile sunt consemnate separat în procesul-verbal. Dacă obiecțiile dumneavoastră nu sunt consemnate, procesul-verbal este considerat nul și neavenit.
Săvârșirea contravențiilor pot fi stabilită, de asemenea, prin utilizarea de mijloace tehnice (de exemplu, un radar); acest lucru trebuie menționat în procesul-verbal. În această situație, prezența dumneavoastră nu este necesară la întocmirea procesului-verbal.
Care sunt sancțiunile aplicate?
Principalele sancțiuni aplicate sunt avertismentele șiamenzile.Sancțiunile suplimentare pot include: punctele de penalizare, suspendarea permisului de conducere al conducătorului auto pentru o perioadă limitată de timp etc.
Agentul de poliție poate aplica, de asemenea, o sancțiune administrativă: reținerea permisului de conducere al conducătorului auto sau a certificatului de înmatriculare al autovehiculului, retragerea permisului de conducere etc.
Cetățenii străini originari din alte state membre sunt sancționați pentru săvârșirea de contravenții?
Contravențiile săvârșite în România de către cetățenii străini fac obiectul aceleiași proceduri ca și contravențiile săvârșite de cetățeni români.
Procesele-verbale încheiate la adresa cetățenilor străini sunt înaintate de către Inspectoratul de Poliție Județean la nivelul căruia s-a constatat și aplicat sancțiunea.
Pot ridica obiecții?
Procesul-verbal privind contravenția poate fi contestat în termen de 15 zile de la notificarea/comunicarea acestuia, la instanța care deține competența teritorială asupra locului în care a avut loc contravenția sau la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul. Dacă ridicați obiecții, sancțiunile vor fi suspendate. Hotărârea instanței cu privire la procesul-verbal poate fi contestată printr-o nouă cale de atac.
Sunt contravențiile înscrise în cazier?
Contravențiile nu sunt înscrise în cazier.
Sancțiunile aplicate pentru contravențiile rutiere sunt înregistrate în evidențele Poliției Rutiere și, în caz de recidivă, pot determina aplicarea altor măsuri (de exemplu, dacă se acumulează 15 puncte de penalizare în 6 luni, se suspendă permisul de conducere).
Linkuri relevante
______________________
1Potrivit art. 109 alin (1) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, cu modificările și completările ulterioare
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.