Drepturile victimelor, pe țări

Estonia

Conținut furnizat de
Estonia

Veți fi considerat victimă a unei infracțiuni (parte vătămată) dacă ați suferit în mod direct un prejudiciu fizic, material sau moral ca urmare a săvârșirii unei fapte ilegale, de exemplu dacă ați suferit vătămări sau dacă bunurile dumneavoastră au fost deteriorate sau furate etc., ca urmare a săvârșirii unei fapte care constituie infracțiune în conformitate cu dreptul intern eston. Ca victimă a unei infracțiuni, legea vă conferă anumite drepturi înainte de inițierea procedurilor judiciare (a procesului), pe parcursul acestora și după încheierea lor.

Procedurile judiciare penale în Estonia încep cu faza de cercetare, care este desfășurată în general de către poliție și procuror și pe parcursul căreia se strâng probe în legătură cu fapta săvârșită și cu presupusul făptuitor. Dacă există probe suficiente, dosarul este trimis în instanță. Procesul se finalizează cu hotărârea instanței prin care inculpatul este condamnat sau achitat. În cazul unei condamnări, instanța se pronunță și în legătură cu acțiunea civilă intentată de victimă împotriva inculpatului pentru obținerea de despăgubiri, dar în cazul achitării, acțiunea civilă este respinsă. În acest caz se pot cere despăgubiri în cadrul unei acțiuni civile. Instanța poate decide să admită acțiunea civilă – parțial sau total – și să acorde despăgubiri sau să o respingă. Dacă nu sunteți de acord cu hotărârea instanței, o puteți ataca la o instanță superioară.

Faceți clic pe link-urile de mai jos pentru a găsi informațiile de care aveți nevoie

1 - Drepturile pe care le am dacă am fost victima unei infracțiuni

2 - Denunțarea unei infracțiuni și drepturile mele pe parcursul cercetării sau al procesului

3 - Drepturile pe care le am după proces

4 - Despăgubiri

5 - Drepturile pe care le am în materie de sprijin și asistență

Ultima actualizare: 01/10/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.