În cazul în care ați fost victima unei infracțiuni, va trebui, bineînțeles, să vă gândiți dacă veți denunța săvârșirea acesteia. S-ar putea să nu doriți să faceți acest lucru sau să vă fie teamă, însă, dacă nu denunțați infracțiunea, este mult mai puțin probabil ca poliția să facă cercetări și este improbabil ca persoana care a săvârșit infracțiunea să fie trasă la răspundere. Denunțarea unei infracțiuni poate fi, de asemenea, importantă din motive personale de ordin practic, cum ar fi depunerea unei cereri de despăgubire.
Puteți beneficia de anumite drepturi indiferent dacă denunțați sau nu infracțiunea. Totuși, odată ce ați denunțat infracțiunea, puteți beneficia de o serie de drepturi și de asistență suplimentară, de care nu ați fi beneficiat în alte condiții. Acestea sunt menite să garanteze faptul că puteți să participați pe deplin la proceduri și că înțelegeți ce se întâmplă. De asemenea, aceste drepturi vizează facilitarea, pe cât de mult posibil, a desfășurării procesului pentru dumneavoastră.
Atunci când denunțați o infracțiune la poliție sau imediat după aceea, va trebui să verificați cu atenție ce calitate (calități) procesuală (procesuale) specifică (specifice) ați putea avea în cursul procesului – victimă, martor, parte vătămată, parte civilă, acuzator privat etc. Aceste calități procesuale diferă de la o țară la alta și unora dintre acestea le corespund anumite drepturi care pot fi importante, ulterior, în cadrul procesului, de exemplu, cu privire la posibilitatea dumneavoastră de a ataca, în calitate de victimă, hotărârea pronunțată. Observați care sunt calitățile procesuale și termenele atunci când citiți aceste fișe informative. Verificați la poliție ce calități procesuale există și ce termene – daca este cazul – trebuie să respectați pentru a avea calitatea procesuală respectivă. Puteți cere lămuriri din partea autorităților pentru a decide care este cea mai bună modalitate de a vă apăra drepturile și interesele legale.
Odată ce ați denunțat o infracțiune, autoritățile vor acționa pentru înfăptuirea justiției. Ca parte în acest proces, acestea vă pot solicita să colaborați în mod activ, până la încheierea procedurilor penale și posibil, și după încheierea acestora, în cazul în care se dispune urmărirea penală. Aveți un rol important în cadrul acestor proceduri și ajutorul dumneavoastră este foarte binevenit.
Poliția va începe cercetările pentru a strânge suficiente elemente de probă pentru începerea urmăririi penale a autorului infracțiunii. În cazul în care autorul infracțiunii este urmărit penal și, în urma judecății, este găsit vinovat, judecătorul va stabili, de asemenea, pedeapsa corespunzătoare pentru infractor.
În calitate de victimă, beneficiați, în cadrul sau în afara procedurilor penale, de o serie de drepturi garantate prin lege. În plus, de anumite drepturi ale dumneavoastră pot beneficia și membrii familiei și rudele dumneavoastră. Uniunea Europeană a depus eforturi pentru a garanta un set minim de drepturi și anumite standarde la care statele membre trebuie să își alinieze legislațiile.
Următoarele fișe informative vă vor ghida cu privire la cele mai importante etape ale procesului penal din fiecare stat membru, explicându-vă drepturile de care beneficiați și regulile de bază pe care trebuie să le respectați pentru a exercita aceste drepturi. Aceste informații nu înlocuiesc consultanța juridică și au un scop exclusiv informativ.
Pentru informații detaliate de la nivel național, selectați drapelul țării care vă interesează.
Orice referire, în aceste fişe informative, la persoane de sex masculin va fi considerată ca fiind o referire şi la persoanele de sex feminin şi vice-versa, cu excepţia cazului în care contextul indică, în mod clar, contrariul.Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.