Instanțe judecătorești specializate

Croaţia

Conținut furnizat de
Croaţia

Instanțele specializate sunt instanțele comerciale (trgovački sudovi) și instanțele administrative (upravni sudovi) în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție, precum și Înalta Curte pentru Delicte a Republicii Croația (Visoki prekršajni sud Republike Hrvatske), Înalta Curte Comercială a Republicii Croația (Visoki trgovački sud Republike Hrvatske) și Înalta Curte Administrativă a Republicii Croația (Visoki upravni sud Republike Hrvatske) în calitate de instanțe de al doilea grad de jurisdicție.

În ceea ce privește competența lor:

Instanțele comerciale

Există nouă instanțe comerciale în Republica Croația (Zagreb, Split, Rijeka, Osijek, Bjelovar, Varaždin, Zadar, Pazin, Dubrovnik):

care:

  1. se pronunță cu privire la chestiuni contencioase și necontencioase, în cazul în care acest lucru este prevăzut de o lege specifică;
  2. intervin în chestiuni legate de înregistrare și țin registre judiciare;
  3. se pronunță cu privire la cererile legate de înființarea, funcționarea și închiderea unei societăți comerciale;
  4. se pronunță cu privire la propunerile de inițiere a procedurilor de faliment și urmăresc procedurile de prefaliment și de faliment;
  5. se pronunță cu privire la datele înscrise în Registrul navelor și al iahturilor în legătură cu chestiuni care țin de competența instanțelor comerciale în temeiul Codului maritim, cu privire la limitarea răspunderii proprietarilor de nave și la plângerile depuse împotriva temeiului definitiv al lichidării avariei comune, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel pentru o categorie specifică de cauze;
  6. desfășoară proceduri pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești din alte țări, precum și a hotărârilor arbitrale în litigii comerciale;
  7. asigură elemente de probă în cadrul procedurilor care intră în competența lor;
  8. impun măsuri de protecție în cadrul procedurilor care intră în competența lor și în legătură cu aceste proceduri;
  9. oferă asistență judiciară internațională în obținerea de probe în materie comercială;
  10. îndeplinesc alte sarcini prevăzute de lege.

Instanțele comerciale din Republica Croația

Instanțele administrative

Există patru instanțe administrative în Republica Croația, și anume la Zagreb, la Split, la Rijeka și la Osijek, care:

  1. se pronunță cu privire la acțiunile formulate împotriva hotărârilor cu caracter individual ale organismelor de drept public;
  2. se pronunță cu privire la acțiunile formulate împotriva acțiunilor organismelor de drept public;
  3. se pronunță cu privire la acțiunile în constatarea omisiunii de a adopta hotărâri cu caracter individual sau acțiunile în constatarea omisiunii de a acționa în limita unui termen legal a unui organism de drept public;
  4. se pronunță cu privire la acțiunile împotriva acordurilor administrative și a executării acestor acorduri;
  5. se pronunță în alte cauze prevăzute de lege.

Instanțele administrative din Republica Croația

Înalta Curte pentru Delicte a Republicii Croația

  1. se pronunță cu privire la căile de atac ordinare împotriva deciziilor instanțelor municipale în cazuri referitoare la delicte și a deciziilor organismelor de drept public care desfășoară proceduri în primă instanță de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în cazul în care acest lucru este prevăzut de o lege specifică;
  2. se pronunță cu privire la litigiile jurisdicționale între instanțe municipale în cazuri referitoare la delicte;
  3. se pronunță cu privire la căile de atac extraordinare împotriva deciziilor definitive și obligatorii privind un delict, în cazul în care o lege specifică prevede acest lucru;
  4. se pronunță cu privire la căile de atac în cazurile de cooperare judiciară internațională cu statele membre ale UE asupra unor chestiuni referitoare la delicte aflate în jurisdicția lor;
  5. supraveghează buna desfășurare a activității judecătorilor care tratează cazuri referitoare la delicte;
  6. îndeplinește alte sarcini prevăzute de lege.

Înalta Curte pentru Delicte a Republicii Croația
Ulica Augusta Šenoe 30
10 000 Zagreb

Tel.: +385 1 480 75 10
Fax: +385 1 461 12 91

e-mail: predsjednik@vpsrh.pravosudje.hr
http://sudovi.pravosudje.hr/VPSRH/

Înalta Curte Comercială a Republicii Croația

  1. se pronunță cu privire la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de instanțele comerciale;
  2. soluționează litigii în materie de competență teritorială între instanțele comerciale și se pronunță cu privire la delegarea competenței către instanțele comerciale;
  3. îndeplinește alte sarcini prevăzute de lege.

Înalta Curte Comercială a Republicii Croația
Berislavićeva 11
10 000 Zagreb

Tel.: +385 1 489 68 88
Fax: +385 1 487 23 29

http://www.vtsrh.hr/

Înalta Curte Administrativă a Republicii Croația

  1. se pronunță cu privire la recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele administrative și cu privire la deciziile atacabile;
  2. se pronunță cu privire la legalitatea actelor cu caracter general;
  3. se pronunță cu privire la litigii în materie de competență între instanțele administrative;
  4. se pronunță în alte cauze prevăzute de lege.

Înalta Curte Administrativă a Republicii Croația
Frankopanska 16
10 000 Zagreb

Tel.: +385 1 480 78 00
Fax: +385 1 480 79 28

http://www.upravnisudrh.hr/

Ultima actualizare: 20/05/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.