Instanțele specializate
Au fost înființate o serie de instanțe specializate pentru a soluționa anumite tipuri de cauze și probleme:
- Tribunalul muncii (Arbetsdomstolen) soluționează litigiile legate de contractele de muncă. Un litigiu de muncă este orice litigiu privind relația dintre angajatori și angajați. Tribunalul muncii este, în mod normal, prima și singura instanță competentă în materie de litigii de muncă. Cu toate acestea, anumite tipuri de litigii de muncă sunt soluționate mai întâi de către o instanță districtuală, după care se poate introduce o cale de atac la Tribunalul muncii, care în aceste cazuri devine instanță de al doilea și ultim grad de jurisdicție.
- Tribunalul comercial (Marknadsdomstolen) soluționează, printre altele, litigii în temeiul Legii concurenței și al Legii privind practicile comerciale.
- Curtea de apel pentru brevete (Patentbesvärsrätten) soluționează căile de atac formulate împotriva deciziilor emise de Oficiul suedez de proprietate intelectuală (Patent- och registreringsverket), competent în materie de brevete, mărci, desene și modele industriale. Căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de această curte de apel se depun la Curtea Supremă Administrativă (Högsta förvaltningsdomstolen).
Tribunalele funciare și de mediu (Mark- och miljödomstolar) soluționează cazuri legate de obținerea de permise pentru lucrări hidrografice și lucrări potențial periculoase pentru mediu, aspecte legate de protecția sănătății, conservarea naturii, colectarea deșeurilor, zonele poluate și deșeurile periculoase, pagube legate de mediu și aspecte legate de despăgubiri, autorizații de construcție, de demolare și de urbanism în temeiul Legii privind proiectarea și construirea, arendarea terenurilor, recursuri în materie de planificare, împărțirea terenurilor în parcele, servituți și expropriere. Există cinci tribunale funciare și de mediu, care funcționează la sediul instanțelor districtuale din Nacka, Vänersborg, Växjö, Umeå și Östersund. Căile de atac împotriva hotărârilor tribunalelor funciare și de mediu pot fi depuse la Curtea de apel competentă în această materie (Mark- och miljööverdomstolen), care funcționează în cadrul Curții de Apel din Svea. Apelurile în cauzele introduse la tribunalele funciare și de mediu și care au fost supuse căilor de atac soluționate de către Curtea de apel funciară și de mediu pot fi depuse la Curtea Supremă de Justiție (Högsta domstolen).
Tribunalele maritime (Sjörättsdomstolar) soluționează cauze în temeiul Codului maritim din Suedia (1994:1009). Există șapte tribunale maritime care funcționează în cadrul instanțelor districtuale din Luleå, Sundsvall, Stockholm, Kalmar, Malmö, Gothenburg și Värmland.
Instanțele competente în materie de migrație (Migrationsdomstolar) revizuiesc deciziile emise de Agenția suedeză de migrație (Migrationsverket) în cazuri privind străinii și cetățenia. Acestea sunt instanțe specializate care funcționează în cadrul instanțelor administrative din Malmö, Göteborg si Stockholm și Luleå. Căile de atac împotriva hotărârilor și deciziilor instanțelor competente în materie de migrație pot fi depuse la Curtea de Apel competentă în materie de migrație (Migrationsöverdomstolen), care funcționează în cadrul Curții Administrative de la Stockholm.
Anumite tipuri de litigii care au ca obiect chiriile, relațiile între chiriași și proprietari și contractele de închiriere sunt soluționate de către tribunalele competente în această materie (hyres- och arrendenämnder). Acestea sunt organisme cvasi-judiciare cu competențe similare instanțelor.
Alte instanțe specializate
În Suedia nu există o curte constituțională sau un alt organism cu un rol similar.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.