Tipuri de profesii juridice

Austria

Prezenta pagină oferă o imagine de ansamblu asupra profesiilor juridice din Austria.

Conținut furnizat de
Austria

Profesii juridice – Introducere

În prezent, există 1 964 de judecători de profesie care intră în sfera de competență a Ministerului Federal al Justiției din Austria (cifră de actualitate la 1 septembrie 2019, reprezentând posturi echivalente cu cele active cu normă întreagă, inclusiv la Curtea Supremă și la Tribunalul Administrativ Federal, dar excluzând atribuțiile din cadrul autorității centrale).

Judecătorii sunt numiți, de asemenea, în afara sferei de competență a Ministerului Justiției, de exemplu la Curtea Administrativă Supremă, la Tribunalul Fiscal Federal și la tribunalele administrative provinciale.

În plus, pentru cazuri specifice se apelează la judecători neprofesioniști care își exercită activitatea pe bază de voluntariat. Acestea acționează în calitate de judecători consultanți sau de jurați în materie penală și în calitate de judecători asociați specializați în dreptul comercial, în dreptul muncii și în dreptul social, printre altele.

Există 413 procurori (cifră de actualitate la 1 septembrie 2019, reprezentând posturi echivalente cu cele active cu normă întreagă, inclusiv la Parchetul General, dar excluzând autoritatea centrală) și 4 848 de funcționari și angajați pe bază de contract (cifră de actualitate la 1 septembrie 2019, reprezentând posturi echivalente cu cele active cu normă întreagă, inclusiv la Curtea Supremă și la Parchetul General, dar excluzând autoritatea centrală), care sprijină instanțele și parchetele în activitatea lor.

În sistemul penitenciar sunt angajate 3 799 de persoane (cifră de actualitate la 1 septembrie 2019, reprezentând posturi echivalente cu cele active cu normă întreagă, inclusiv membri din cadrul administrației penitenciarelor); această cifră include un total de 3 214 angajați cu funcție de execuție (inclusiv cei aflați în serviciul de formare).

1. Judecătorii

Formarea și numirea judecătorilor

Persoanele care doresc să devină judecători în sistemul instanțelor de drept comun trebuie să își fi finalizat studiile de drept și stagiul în instanță și, ulterior, stagiul de pregătire pentru profesia de judecător. Anual sunt numiți între 70 și 80 de judecători stagiari. Stagiul de pregătire pentru profesia de judecător (inclusiv stagiul în instanță) durează, în principiu, patru ani și se desfășoară în cadrul instanțelor teritoriale, al instanțelor regionale, al parchetelor, al penitenciarelor, al centrelor pentru protecția sau asistența victimelor sau al birourilor unui avocat, notar sau Finanzprokuratur. O parte din această formare poate fi realizată, de asemenea, la Tribunalul Regional Superior, la Curtea Supremă, la Ministerul Federal al Justiției, la administrația penitenciarelor, la centrele care oferă servicii persoanelor eliberate condiționat, la asociațiile de curatelă sau la oficiile de asistență socială pentru tineret, la biroul comisarului pentru protecție jurisdicțională sau în sectorul financiar (de exemplu, în întreprinderi adecvate). Stagiul de pregătire pentru profesia de judecător se încheie cu susținerea examenului pentru funcția de judecător.

După promovarea examenului pentru profesia de judecător, judecătorii stagiari se pot înscrie la concursul pentru un post vacant permanent de judecător.

În sistemul judiciar administrativ nu există niciun stagiu de pregătire pentru profesia de judecător; cu toate acestea, judecătorii de contencios administrativ trebuie să furnizeze dovezi privind experiența profesională relevantă (de exemplu, în cadrul unei autorități administrative). Înainte de numirea lor, judecătorii Tribunalului Administrativ Regional și ai Tribunalului Administrativ Federal trebuie să fi absolvit studii de drept și să aibă cinci ani de experiență profesională în domeniul juridic. Judecătorii Curții Administrative Supreme trebuie să aibă zece ani de experiență profesională în domeniul juridic.

Judecătorii instanțelor de drept comun se pot transfera la instanțele de contencios administrativ. Judecătorii instanțelor de contencios administrativ pot fi numiți și judecători ai instanțelor de drept comun după cinci ani de activitate în cadrul instanțelor de contencios administrativ.

Judecătorii sunt numiți, în principiu, de către președintele federal, care, în ceea ce privește majoritatea posturilor de judecător, va delega această sarcină ministrului federal al justiției. În schimb, judecătorii Tribunalului Administrativ Regional sunt numiți de guvernul provinciei respective. Doar cetățenii austrieci pot fi numiți în funcția de judecător.

Trebuie să se facă distincția între judecătorii neprofesioniști (Laienrichter*innen) și judecătorii de profesie. Acestea nu au nevoie de formare juridică și își desfășoară activitatea pe bază de voluntariat. Printre ele se numără judecători consultanți (Schöff*innen) și jurați în materie penală, precum și judecători asociați (Beisitzer*innen) specializați în dreptul muncii sau în dreptul social.

Statutul judecătorilor

Judecătorii numiți în instanțele federale de drept comun și în instanțele federale de contencios administrativ sunt funcționari federali. În afară de Legea constituțională federală (Bundes-Verfassungsgesetz), principala sursă juridică pentru formarea și statutul profesional al judecătorilor este Legea privind judecătorii și parchetele (Richter- und Staatsanwaltschaftsdienstgesetz). Legea reglementează numeroase dispoziții (inclusiv, de exemplu, legea disciplinară și descrierea funcției) într-un mod foarte similar pentru judecători și procurori.

Judecătorii numiți în cadrul tribunalelor administrative regionale (Landesverwaltungsgerichten) sunt funcționari publici din provincia respectivă. Statutul lor profesional este reglementat de Legea constituțională federală și de legislația provincială specifică.

Toți judecătorii de profesie sunt numiți pe o durată nelimitată și se pensionează la sfârșitul anului calendaristic în care împlinesc vârsta de 65 de ani.

În conformitate cu articolele 87 și 88 din Legea constituțională federală, judecătorii acționează în calitate de organ independent al statului atunci când interpretează legea și când pronunță hotărâri. Această independență este exprimată prin libertatea judecătorilor de a nu urma instrucțiuni (independență materială) și prin faptul că aceștia nu pot fi îndepărtați sau transferați într-o altă funcție (independență personală). Judecătorii se supun numai legii și hotărăsc pe baza propriilor convingeri juridice. De asemenea, aceștia nu au obligația de a respecta hotărârile anterioare pronunțate în chestiuni juridice similare de către o altă instanță (precedente).

Judecătorii pot fi eliberați din funcție, transferați împotriva voinței lor sau scoși la pensie, cu excepția ieșirii definitive la pensie în urma atingerii vârstei legale de pensionare, numai în cazurile și sub formele prevăzute de lege și numai pe baza unei hotărâri judecătorești oficiale (articolul 88 din Legea constituțională federală).

Judecătorii beneficiază de statutul special conferit de dreptul constituțional doar în exercitarea funcției judiciare (cu privire la tratarea tuturor cauzelor judiciare care le sunt atribuite în conformitate cu prevederile legale și cu sistemul de repartizare a cauzelor). Există o excepție pentru „administrarea justiției” (măsuri de menținere a funcționării sistemului judiciar). În astfel de cazuri, judecătorii sunt independenți numai dacă se ocupă de aceste chestiuni în cadrul completelor de judecată sau al comisiilor (precum repartizarea cauzelor sau propunerile de numire în funcții judiciare). Altfel, judecătorii sunt obligați să respecte instrucțiunile superiorului ierarhic. Repartizarea fixă a cauzelor asigură respectarea dreptului legal la un judecător, instituit prin Constituție.

Rol și atribuții

Judecătorii au sarcina de a judeca cauze de drept civil și penal. În materie de contencios administrativ și de drept constituțional, aceștia au atribuții de control asupra administrației și de supraveghere a respectării Constituției.

Răspunderea juridică

Instanța disciplinară: Judecătorii care se fac vinovați de încălcarea obligațiilor profesionale și deontologice răspund în fața instanței disciplinare. Pentru judecătorii instanțelor de drept comun, instanța disciplinară funcționează pe lângă Tribunalul Regional Superior sau Curtea Supremă și este formată exclusiv din judecători. Instanța disciplinară este competentă, de asemenea, în ceea ce privește conduita necorespunzătoare a procurorilor. Aceleași reglementări disciplinare, cu câteva excepții, se aplică și judecătorilor instanțelor federale de contencios administrativ. În schimb, normele disciplinare pentru judecătorii din cadrul Tribunalului Administrativ Regional sunt prevăzute în legislația provincială relevantă.

Instanța penală: În cazul în care, atunci când se fac vinovați de o încălcare a obligațiilor profesionale, judecătorii (și procurorii) săvârșesc și o infracțiune, aceștia răspund în fața instanței penale (de exemplu, în cazul abuzului de putere).

Instanța civilă: Părțile care au suferit un prejudiciu ca urmare a unui comportament ilegal sau culpabil al unui judecător (sau al unui procuror) pot introduce acțiuni în daune-interese, însă numai împotriva statului. În cazul faptelor săvârșite cu intenție și al neglijențelor grave, statul poate deschide o acțiune împotriva judecătorului (sau a procurorului) care se face vinovat de aceste fapte.

2. Procurorii

Organizarea

Organizarea ierarhică a unui parchet corespunde, în linii mari, structurii unei instanțe.

Există un parchet pe lângă fiecare dintre cele 16 instanțe de prim grad de jurisdicție competente în materie penală. În plus, Parchetul de urmărire a infracțiunilor economice și a actelor de corupție (Wirtschafts- und Korruptionsstaatsanwaltschaft) are competențe pe întreg teritoriul Austriei. Există un parchet superior pe lângă fiecare instanță regională superioară și un Parchet General pe lângă Curtea Supremă. Parchetele superioare și Parchetul General se află în subordinea directă a ministrului federal al justiției.

Formarea și numirea procurorilor

Formarea procurorilor corespunde formării profesionale a judecătorilor de drept comun.

Numai cei care îndeplinesc, de asemenea, condițiile pentru numirea în funcția de judecător pot fi numiți în funcția de procuror.

La fel ca și posturile de judecător, posturile vacante de procuror se ocupă prin concurs public. Președintele federal are dreptul de a numi procurori, dar, ca și în cazul judecătorilor, președintele va delega dreptul de numire ministrului federal al justiției pentru majoritatea funcțiilor permanente de procuror.

Statutul procurorilor

Parchetele sunt autorități judiciare separate, dar nu independente. Acestea au o structură ierarhică și trebuie să respecte instrucțiunile primite de la parchetele superioare și, în ultimă instanță, de la ministrul federal al justiției.

Există prevederi legale precise privind dreptul de a emite instrucțiuni. Instrucțiunile de la parchetele superioare și de la ministrul federal al justiției trebuie să fie emise în scris și să fie justificate. În plus, instrucțiunile primite trebuie consemnate în dosarul cauzei penale. Înainte de a emite o instrucțiune, ministrul federal trebuie să consulte Weisungsrat (Consiliul consultativ cu privire la instrucțiuni). Ministrul federal al justiției este responsabil la nivel ministerial și, prin urmare, răspunde în fața Parlamentului și este obligat să furnizeze informații acestuia.

În cadrul fiecărui parchet, angajații trebuie să respecte instrucțiunile date de șeful parchetului. Cu toate acestea, în cazul în care consideră că o instrucțiune contravine legii, aceștia pot solicita o instrucțiune în scris și pot solicita chiar să fie eliberați de responsabilitatea de a gestiona cauza penală respectivă.

Rol și atribuții

Parchetele sunt organe speciale, separate de instanțe. Rolul parchetelor este de a apăra interesul public în cadrul justiției penale. Acest lucru include și coordonarea procedurilor de cercetare penală. Acestea au, de asemenea, responsabilitatea de a depune și de a prezenta actul de punere sub acuzare în cadrul procedurilor penale. Acesta este motivul pentru care parchetele sunt cunoscute și sub numele de minister public.

Procurorii sunt însărcinați cu depunerea și prezentarea actelor de punere sub acuzare atât în fața Tribunalului Regional, cât și în fața instanțelor teritoriale din circumscripția Tribunalului Regional respectiv. De regulă, procurorii teritoriali prezintă actul de punere sub acuzare în fața instanțelor districtuale. Aceștia sunt funcționari cu expertiză specializată, dar nu sunt obligați să dețină un grad universitar.

Parchetul de urmărire a infracțiunilor economice și a actelor de corupție are un statut special. În competența sa federală intră, în primul rând, delictele comise de către funcționari, precum și infracțiunile economice soldate cu daune mai mari de 5 000 000 EUR. Tot în competența sa intră și infracțiunile financiare soldate cu daune de peste 5 000 000 EUR, cazurile calificate de fraudă cu contribuții sociale, cazurile calificate de comportament care conduce la faliment (kridaträchtiges Verhalten), precum și infracțiunile care sunt prevăzute în Legea societăților comerciale pe acțiuni sau în Legea societăților comerciale cu răspundere limitată și care sunt săvârșite în cadrul unor întreprinderi corespunzător de mari (cu un capital social de cel puțin 5 000 000 EUR sau cu peste 2 000 de angajați).

Parchetele superioare sunt ierarhic superioare parchetelor și funcționează pe lângă tribunalele regionale superioare din Viena, Graz, Linz și Innsbruck. Pe lângă prezentarea actului de punere sub acuzare în fața Tribunalului Regional Superior, aceștia sunt, de asemenea, responsabili de supravegherea tuturor parchetelor din districtul lor și sunt subordonați direct ministrului federal al justiției.

La rândul său, Parchetul General, care funcționează pe lângă Curtea Supremă, are un statut special. Acesta raportează direct ministrului federal al justiției și nu are autoritatea de a emite instrucțiuni parchetelor și parchetelor superioare. De asemenea, nu prezintă acte de punere sub acuzare. În schimb, acesta este însărcinat să sprijine Curtea Supremă. Acesta este autorizat în special să introducă căi de atac în anulare pentru a se asigura că legea este respectată în cauzele penale în cadrul cărora părțile nu au posibilitatea (suplimentară) de a introduce o cale de atac. Parchetul General îndeplinește, așadar, o funcție importantă în măsura în care menține unitatea legii și asigură securitatea juridică în materie penală.

Răspunderea juridică

Răspunderea disciplinară, penală și civilă a procurorilor este reglementată la fel ca în cazul judecătorilor din cadrul instanțelor de drept comun.

3. Grefierii

Organizarea

În Austria, grefierii (Diplomrechtspfleger*innen) constituie un pilon indispensabil al sistemului judiciar. În prezent, peste 80 % din toate hotărârile instanțelor de prim grad de jurisdicție în cauzele civile sunt luate de cei 760 de grefieri.

Formarea grefierilor

Numai membrii personalului judiciar care au promovat Matura (examenul de absolvire a învățământului secundar) sau Berufsreifeprüfung (examenul de absolvire a școlii profesionale), au absolvit formarea practică în instanță și au promovat examenele privind activitatea judiciară și examenele de specialitate au dreptul de a beneficia de formare profesională pentru funcția de grefier. Formarea durează încă trei ani și cuprinde activități judiciare, inclusiv pregătirea dispozițiilor în domeniul de activitate relevant, participarea la un curs de formare general și specific domeniului de activitate și promovarea examenelor relevante. După promovarea examenului pentru profesia de grefier, cu condiția ca celelalte cerințe enumerate la articolul 3 din Legea privind grefierii (Rechtspflegergesetz) să fi fost îndeplinite, stagiarii obțin o diplomă eliberată de ministrul federal al justiției. Diploma trebuie să specifice domeniul de activitate. La primirea acestei diplome, stagiarul are dreptul de a desfășura activități judiciare în domeniul său de activitate de pe teritoriul federal și, prin urmare, poate lucra ca grefier.

Ulterior, președintele Tribunalului Regional Superior trebuie să stabilească instanța în care funcționarul judecătoresc respectiv va fi repartizat în calitate de grefier și, eventual, pentru ce perioadă de timp. În cadrul instanței stabilite de președinte, grefierul este repartizat de conducere (președinte sau șef al instanței) într-un departament al instanței gestionat de un judecător sau, dacă este cazul, în mai multe departamente ale instanței.

Statutul grefierilor

Grefierii sunt funcționari judecătorești care au urmat o pregătire de specialitate și care, în temeiul Legii constituționale federale a Austriei [secțiunea 87(a)] și al Legii privind grefierii, sunt însărcinați să se ocupe de cauze clar definite în primul grad de jurisdicție în materie civilă. Aceștia se supun numai instrucțiunilor judecătorului competent pentru cauza respectivă, conform sistemului de repartizare a cauzelor. Judecătorii își pot rezerva în orice moment gestionarea cauzei pentru ei înșiși sau o pot prelua. Grefierii pot doar lua decizii. Deciziile luate de grefieri pot fi contestate, la fel ca deciziile judecătorilor. În cazul în care, din cauza cuantumului care face obiectul litigiului, o decizie nu poate fi contestată sau poate fi contestată doar într-o măsură limitată în temeiul normelor generale, este de asemenea posibil să se solicite judecătorului competent să preia cauza.

În practică, grefierii își desfășoară activitatea, în cea mai mare parte, în mod independent. Nu este uzual ca judecătorii să emită instrucțiuni, acestea fiind emise extrem de rar.

Rol și atribuții

Grefierii sunt numiți în următoarele domenii de activitate:

  • Proceduri civile, executări silite și proceduri de insolvență („proceduri de achitare a datoriilor”)
  • cauze nelitigioase
  • cauze legate de cadastru și de registrul navelor
  • cauze legate de registrul societăților.

Pentru fiecare dintre aceste domenii de activitate este nevoie de o pregătire de specialitate și de o numire specială în funcția de grefier în domeniul de activitate respectiv.

Împărțirea responsabilităților între judecători și grefieri

În sfera de competență a unui grefier nu intră toate activitățile și hotărârile aferente domeniilor de activitate menționate. Cauzele care intră în sfera de competență a unui grefier sunt enumerate în detaliu în Legea privind grefierii, iar limitele competenței acestora variază de la un domeniu de activitate la altul.

Legea privind grefierii stabilește sfera de competență pentru fiecare domeniu de activitate. Aceste sfere de competență atribuie responsabilități specifice grefierilor (de exemplu, sfera de competență în cazurile de insolvență cuprinde cauzele de faliment în fața instanțelor teritoriale). Desigur, anumite responsabilități sunt rezervate judecătorilor.
În plus, fiecare sferă de competență cuprinde, printre altele, desfășurarea de proceduri de „somație de plată”, confirmarea efectului juridic și a caracterului executoriu al hotărârilor judecătorești în domeniul de activitate respectiv, hotărârile privind cererile de asistență judiciară în cadrul procedurilor grefei și exercitarea funcțiilor oficiale pe baza unei cereri de asistență judiciară din partea unei instanțe naționale sau a unei autorități naționale.

4. Avocații

Considerații generale

Avocații sunt calificați și autorizați să reprezinte părțile în toate procedurile judiciare și extrajudiciare cu privire la toate aspectele publice și private în fața tuturor instanțelor și autorităților publice din Austria.

Nu este necesară nicio numire oficială pentru persoanele care doresc să profeseze ca avocat în Austria; cu toate acestea, exercitarea profesiei se supune condițiilor prezentate în cele ce urmează.

Temeiurile juridice fundamentale sunt cuprinse în Legea austriacă privind avocații (Rechtsanwaltsordnung, Monitorul Oficial Imperial nr. 96/1896), Statutul disciplinar al avocaților și avocaților stagiari (Disziplinarstatut für Rechtsanwälte und Rechtsanwaltsanwärter, Monitorul Oficial Federal nr. 474/1990), Legea federală privind onorariile avocaților (Bundesgesetz über den Rechtsanwaltstarif, Monitorul Oficial Federal nr. 189/1969) și Legea privind examinarea avocaților (Rechtsanwaltsprüfungsgesetz, Monitorul Oficial Federal nr. 556/1985).

Condițiile pentru exercitarea profesiei

Persoanele care doresc să exercite profesia de avocat trebuie mai întâi să fi studiat dreptul austriac și apoi să dovedească faptul că au lucrat în total cel puțin cinci ani în domeniul juridic, din care cel puțin șapte luni trebuie să fi lucrat în cadrul unei instanțe sau al unui parchet și trei ani în cadrul unui cabinet de avocatură austriac în calitate de avocat stagiar.

Examenul pentru avocați, pe care candidații trebuie să îl promoveze pentru a putea profesa, poate fi susținut după un stagiu practic de trei ani, din care cel puțin șapte luni în cadrul unei instanțe și cel puțin doi ani în cadrul unui cabinet de avocatură. Pentru a susține examenul, candidații trebuie să participe, de asemenea, la cursurile de formare obligatorii prevăzute pentru avocații candidați de către barou.

Persoanele care îndeplinesc cerințele menționate pot fi înscrise pe lista avocaților baroului în a cărui circumscripție se află cabinetul lor de avocatură.

În anumite circumstanțe, avocații străini care sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau ai Elveției pot, de asemenea,

  • să exercite temporar profesia de avocat în Austria,
  • să solicite înscrierea pe lista avocaților Baroului relevant (după susținerea unui examen de aptitudini) sau
  • să își deschidă imediat un cabinet în Austria pe baza titlului profesional obținut în țara de origine, fără a susține în prealabil un examen de aptitudini și să devină membru cu drepturi depline al baroului austriac după exercitarea efectivă și continuă a profesiei de avocat timp de trei ani în Austria.

În anumite circumstanțe, un membru al unui barou dintr-un stat membru al GATS poate, de asemenea, să desfășoare temporar în Austria anumite activități de avocat precis delimitate.

Răspunderea juridică

Avocații care încalcă obligațiile profesionale sau discreditează profesia răspund în fața unui consiliu disciplinar ales de baroul local. Sancțiunile pe care le poate impune consiliul disciplinar merg până la excluderea avocatului respectiv din barou. În al doilea grad de jurisdicție, asupra acestor chestiuni se pronunță Curtea Supremă în secții de patru persoane formate din doi judecători de la Curtea Supremă și doi avocați.

În plus, în mod evident, avocații fac, de asemenea, obiectul răspunderii penale și civile.

Barourile și Asociația Națională a Barourilor din Austria

Toți avocații dintr-o anumită provincie care sunt înscriși pe lista acestei provincii formează un barou (Rechtsanwaltskammer). Barourile sunt organisme de drept public și organisme autonome de sine stătătoare.

La nivel federal, interesele avocaților austrieci sunt reprezentate în general de Asociația Națională a Barourilor din Austria (Österreichischer Rechtsanwaltskammertag). Asociația Națională a Barourilor din Austria este compusă din barourile Austriei, iar reuniunea reprezentanților săi este alcătuită din delegați ai barourilor.

5. Notarii

Considerații generale

Notarii, în calitate de organe independente și imparțiale ale justiției preventive, se află la dispoziția publicului interesat în scopul reglementării raporturilor juridice private ale acestora.

Principala sarcină a notarilor este aceea de a participa la procesul juridic și de a oferi asistență juridică populației. Notarii întocmesc acte publice, păstrează în siguranță obiecte ale părților terțe, redactează acte private și reprezintă părți, în principal în domeniul nelitigios. În plus, notarii au sarcina de a acționa în calitate de mandatari ai instanțelor în procedurile nelitigioase. În special, aceștia sunt consultați în calitate de „comisari de justiție” pentru desfășurarea procedurilor judiciare.

Notarii trebuie să asigure păstrarea în siguranță a bunurilor unei persoane decedate și transmiterea acestora către persoanele îndreptățite. Întrucât pentru desfășurarea acestei activități sunt necesare cunoștințe speciale în dreptul succesoral și în domeniul procedurilor nelitigioase, populația apelează în permanență la notari pentru redactarea testamentelor și, în general, pentru servicii de consiliere și de reprezentare în chestiunile succesorale.

Deși îndeplinesc o funcție publică, notarii nu au un statut de funcționari. Notarii poartă răspunderea economică pentru funcționarea biroului notarial, însă nu desfășoară nicio activitate comercială. Profesia de notar este asimilată profesiilor liberale, însă, atunci când acționează în calitate de comisari de justiție, notarii constituie organe judiciare. Activitatea de notar reprezintă o ocupație principală și nu poate fi combinată cu o activitate de avocat.

Numărul de posturi de notar și de notariate poate fi modificat printr-un ordin al ministrului federal al justiției. În octombrie 2019, în Austria existau 519 posturi de notar.

Temeiurile juridice fundamentale pentru această activitate sunt cuprinse în Codul notarilor (Notariatsordnung, Monitorul Oficial Imperial nr. 75/1871), Legea privind actele notariale (Notariatsaktsgesetz, Monitorul Oficial Imperial nr. 76/1871), Legea privind tarifele notariale (Notariatstarifgesetz, Monitorul Oficial Federal nr. 576/1973), Legea privind examinarea notarială (Notariatsprüfungsgesetz, Monitorul Oficial Federal nr. 522/1987), Legea privind comisarii de justiție (Gerichtskommissärsgesetz, Monitorul Oficial Federal nr. 343/1970) și Legea privind tarifele comisarilor de justiție (Gerichtskommissionstarifgesetz, Monitorul Oficial Federal nr. 108/1971).

Formare

Persoanele care au absolvit studii de drept (austriac) și care doresc să practice profesia de notar trebuie să găsească un notar care să le angajeze și să le înscrie pe lista notarilor stagiari.

Înscrierea pe lista notarilor stagiari, care este ținută de Camera Notarilor competentă, este posibilă numai dacă persoanele interesate au efectuat o practică de cinci luni în cadrul unei instanțe sau al unui parchet și nu au împlinit încă vârsta de 35 de ani la data primei înscrieri în registrul stagiarilor.

Pentru a putea susține examenul pentru notari, notarii stagiari trebuie să urmeze cursurile obligatorii de pregătire prevăzute de Camera Notarilor.

Examenul pentru notari are două părți.

  • Prima parte a examenului poate fi susținută de notarul stagiar după 18 luni de stagiu, dar nu mai târziu de sfârșitul celui de al cincilea an de stagiu; în caz contrar, numele acestuia este eliminat de pe lista notarilor stagiari.
  • A doua parte a examenului poate fi susținută după o nouă practică de cel puțin un an în calitate de notar stagiar. A doua parte a examenului pentru notari trebuie să fie promovată înainte de expirarea perioadei de stagiu de zece ani; în caz contrar, numele stagiarului este eliminat de pe listă.

Numirea

Posturile de notar vacante sau nou-create se ocupă prin concurs public. Legea (articolul 6 din Codul notarilor) impune candidaților la un post de notar, printre altele:

  • să fie cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui alt stat care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European sau ai Elveției,
  • să fi absolvit studii de drept austriac,
  • să fi promovat examenul pentru notari și
  • să facă dovada exercitării unei funcții de specialitate juridică pentru o perioadă de șapte ani, din care cel puțin trei ani în calitate de notar stagiar după susținerea examenului pentru notari.

Îndeplinirea acestor condiții nu conferă, totuși, dreptul de a fi numit notar. În cadrul procedurii de recrutare, candidații sunt evaluați și clasificați de către Camera Notarilor cu competență teritorială și, ulterior, de completurile de judecată ale instanței regionale competente și ale instanței regionale superioare, durata angajării efective fiind de o importanță decisivă. Camera Notarilor și cele două complete de judecată prezintă ministrului federal al justiției o listă scurtă cuprinzând trei candidați. Deși listele scurte nu sunt obligatorii, ministrul numește, în practică, numai candidații incluși pe lista scurtă.

Notarul își poate exercita profesia până la data de 31 ianuarie a anului calendaristic care urmează celei de-a 70-a aniversări. Notarii nu pot fi transferați oficial în alt post de notar.

Supravegherea notarilor; răspunderea juridică

Date fiind sarcinile care le revin în calitate de redactori de înscrisuri publice și în calitate de comisari de justiție, notarii fac obiectul unei supravegheri speciale. Supravegherea notarilor intră în atribuțiile ministrului federal al justiției, ale administrației judiciare și ale camerelor notarilor.

Notarii fac obiectul unei legi disciplinare speciale. Abaterile disciplinare sunt sancționate în primă instanță de către Tribunalul Regional Superior, în calitate de instanță disciplinară pentru notari, iar în a doua instanță de Curtea Supremă, în calitate de instanță disciplinară pentru notari. Secțiile care judecă cauzele trebuie să aibă fiecare, de asemenea, membri care sunt notari. Sancțiunile impuse de instanța disciplinară pot merge până la eliberarea din funcție. Camera Notarilor aplică sancțiuni pentru contravenții.

În afară de răspunderea disciplinară, notarii au, în mod evident, și o răspundere penală și civilă.

Atunci când desfășoară activități în calitate de comisari de justiție, notarii sunt asimilați funcționarilor în sens penal și răspund, prin urmare, pentru așa-numitele delicte comise în exercițiul funcției, precum, în special, abuzul în serviciu. Răspunderea civilă este reglementată diferit. Atunci când desfășoară activități în calitate de comisari de justiție, notarii fac obiectul acelorași prevederi care reglementează răspunderea judecătorilor și a procurorilor. Prin urmare, acțiunile nu pot fi introduse direct împotriva acestora de către părți, care trebuie să își direcționeze cererile de despăgubire către stat. În cazul faptelor săvârșite cu intenție și al neglijențelor grave, statul poate deschide acțiuni împotriva notarului care a săvârșit astfel de fapte. În afară de cazurile în care acționează în calitate de comisari de justiție, notarii au o răspundere civilă directă față de părți.

Uniunile notarilor, Camera Națională a Notarilor din Austria

Toți notarii care au sediul în aceeași provincie federală și notarii stagiari înscriși în registrul notarilor stagiari al provinciei federale respective alcătuiesc o uniune a notarilor. Provinciile federale Viena, Austria Inferioară și Burgenland au o uniune a notarilor comună. Tot o uniune a notarilor comună au și provinciile federale Tirol și Vorarlberg.

Uniunii notarilor îi revine sarcina de a apăra onoarea și demnitatea profesiei și de a reprezenta interesele profesiei.

Fiecare uniune a notarilor trebuie să aleagă din rândul membrilor săi o Cameră a Notarilor. Camera Notarilor este alcătuită dintr-un notar în calitate de președinte și din alți șase notari (doisprezece pentru Viena) și trei notari stagiari (șase pentru Viena) în calitate de membri.

Camera Națională a Notarilor din Austria este compusă din camerele provinciale ale notarilor. Camera Notarilor din Austria are misiunea de a proteja drepturile și interesele profesiei de notar și de a reprezenta profesia în chestiuni care îi privesc pe notarii austrieci în ansamblu sau în chestiuni care depășesc cadrul unei singure camere a notarilor.

Linkuri utile

Profesii juridice – Austria

Ultima actualizare: 07/01/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.