

Informații pe regiuni
Noțiunea de „răspundere părintească” cuprinde alegerea numelui copilului, îngrijirea copilului, gestionarea bunurilor sale și reprezentarea sa în orice chestiune sau operațiune juridică ce privește copilul sau bunurile acestuia. În practică, aceasta cuprinde toate aspectele relevante pentru un copil (ca persoană) și bunurile sale.
Răspunderea părintească constituie obligația și dreptul părinților care își exercită în comun această răspundere. Această răspundere trebuie să fie exercitată având în vedere interesul superior al copilului (articolul 6 din Legea 216/1990).
Răspunderea părintească asupra unui copil este exercitată în comun de ambii părinți.
Da, în astfel de situații, instanța poate numi un tutore cu răspundere părintească [articolul 18 alineatul (2) din Legea privind relațiile dintre părinți și copii, Legea 216/1990].
În cazul unui divorț sau în cazul în care o căsătorie este anulată sau declarată nulă și neavenită, chestiunea răspunderii părintești este decisă de instanță, care poate să o atribuie unuia dintre părinți sau ambilor părinți în comun sau unei persoane terțe (articolele 14 și 15 din Legea 216/1990). În cazul în care instanța acordă răspunderea părintească doar unui singur părinte, aceasta poate, de asemenea, să decidă cu privire la drepturile de vizită a copilului ale celuilalt părinte, ținând seama de interesul copilului (articolul 17 din Legea 216/1990).
Este necesar ca instanța să emită o ordonanță privind acordul pentru ca acesta să devină obligatoriu din punct de vedere juridic.
În prezent, nu există mijloace alternative de soluționare a unui litigiu, altele decât procedurile judiciare.
Judecătorul poate reglementa orice aspect legat de copil, inclusiv chestiunea răspunderii părintești, drepturile de vizită, educație, sănătate, gestionarea bunurilor, nume, întreținere, deplasare în străinătate și răpire.
Nu, deoarece există aspecte, cum ar fi gestionarea bunurilor copilului, care nu sunt cuprinse în sensul strict al noțiunii de „custodie”.
În practică, custodia comună înseamnă că părinții trebuie să decidă împreună cu privire la aspectele legate de copilul lor. De regulă, aceasta înseamnă că un copil va locui în mod egal cu ambii părinți.
Instanța competentă este instanța de dreptul familiei din regiunea în care minorul își are reședința obișnuită. Procedurile sunt inițiate prin depunerea unei cereri introductive fără o declarație sub jurământ. Nu sunt necesare documente însoțitoare în această etapă.
Cererea este notificată sau comunicată celeilalte părți care este invitată să se înfățișeze în fața instanței la data specificată în cerere, pentru a-și exprima punctul de vedere. În cazurile care implică copii, nu există o procedură de urgență în afară de cazurile de răpire a copiilor. Având în vedere acestea, din cauza naturii lor, instanțele se asigură că astfel de cazuri sunt tratate cu prioritate. În plus, articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și articolul 30 din Constituția Republicii Cipru se aplică tuturor acestor proceduri; dispozițiile menționate prevăd că toate procedurile în fața unei instanțe trebuie să fie finalizate într-un interval de timp rezonabil.
Da, cu condiția să îndepliniți criteriile prevăzute de lege și să fi obținut un ordin judecătoresc în această privință în temeiul Legii 165 (I)/2002.
Da. Este posibil să se introducă o cale de atac la instanța de apel de dreptul familiei.
Instanța competentă să execute o ordonanță privind răspunderea părintească este instanța care a emis ordonanța respectivă. Procedura este inițiată prin depunerea unei cereri de înfățișare fără o declarație sub jurământ, utilizând formularul tip I prevăzut în Regulamentul de procedură 2/90.
Trebuie să înregistrați cererea de recunoaștere și executare în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003. Cererea ar trebui să fie înregistrată la instanța de dreptul familiei din regiunea în care locuiește copilul sau de la locul de reședință al pârâtului în cazul în care copilul locuiește în străinătate.
Instanța competentă este instanța de dreptul familiei din regiunea în care locuiește copilul sau de la locul de reședință al pârâtului în cazul în care copilul locuiește în străinătate.
Atunci când cererea menționată mai sus este comunicată sau notificată pârâtului, acesta are dreptul să se înfățișeze și să înregistreze un memoriu în apărare astfel cum se prevede în Legea 121(I)/2000. Aceste proceduri intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003.
Se aplică dreptul Republicii Cipru, în special Legea 216/1990. În cazul în care niciuna dintre părți nu locuiește în Cipru, Legea 216/1990 prevede că instanțele de dreptul familiei ale republicii nu au competența să judece cauza.
Această pagină face parte din portalul Europa ta.
Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.