

Informații pe regiuni
Înțelesul răspunderii părintești și durata acesteia
Răspunderea părintească constă în drepturile și îndatoririle care le revin părinților față de copiii lor. Răspunderea părintească se exercită asupra copiilor până când aceștia ating vârsta majoratului sau până la emancipare. Vârsta majoratului este de 18 ani. Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot deveni emancipați prin căsătorie.
Drepturile și obligațiile titularului răspunderii părintești
Răspunderea părintească include următoarele drepturi şi îndatoriri ale părinților față de copiii lor (Articolele 1877 – 1920-C din Codul civil):
Pe de altă parte,
Următoarele sunt valabile în circumstanțe excepționale:
(Pentru actele care țin de profesia, arta sau meseria minorului și pentru actele practicate în exercitarea acestei profesii, arte sau meserii, sunt eligibile numai bunurile de care minorul poate dispune liber.)
Bunurile deținute de părinți:
Venituri din bunurile copilului:
Limitări ale răspunderii părintești
Părinții nu administrează:
În calitate de reprezentanți ai copilului, părinții nu pot, fără autorizarea instanței:
Părinții nu pot, fără autorizarea instanței:
Încetarea administrării
Răspunderea părintească în cadrul căsătoriei
Actele îndeplinite de către unul dintre părinți
Exercitarea în comun a răspunderii părintești de către singurul părinte al copilului și soțul sau partenerul declarat al părintelui respectiv
Instanța trebuie, ori de câte ori este posibil, să asculte minorul.
Da, după cum urmează:
În cazul în care unul dintre părinți sau ambii părinți nu sunt în măsură să exercite răspunderea părintească
În cazul în care unul dintre părinți nu este capabil să exercite răspunderea părintească din cauza absenței, a incapacității sau a unui alt impediment stabilite de către o instanță judecătorească, celălalt părinte trebuie să exercite răspunderea părintească. În cazul în care celălalt părinte este împiedicat să exercite răspunderea părintească printr-o hotărâre judecătorească, răspunderea trebuie exercitată de persoanele următoare în ordinea preferințelor (articolul 1903 din Codul civil):
Aceste norme se aplică, de asemenea, mutatis mutandis, atunci când filiația este stabilită numai față de unul dintre părinți.
Decesul unuia dintre părinți
În caz de deces al unuia dintre părinți, exercitarea răspunderii părintești revine părintelui supraviețuitor.
Cazurile în care minorul este supus instituirii obligatorii a tutelei:(articolul 1921 din Codul civil):
Notă: decăderea din exercițiul răspunderii părintești se poate referi numai la tutela copilului sau numai la administrarea bunurilor acestuia sau poate cuprinde ambele aspecte.
Cazuri în care este instituit sistemul de administrare a bunurilor copilului (articolul 1921 din Codul civil):
Tutela și administrarea bunurilor la inițiativa instanței judecătorești:
ori de câte ori una dintre situațiile indicate mai sus, care constituie un motiv de instituire a tutelei sau de administrare a bunurilor, se aplică unui minor, instanța trebuie, din oficiu, să instituie tutela sau administrarea bunurilor;
orice autoritate administrativă sau judiciară sau ofițer de stare civilă care ia cunoștință, în exercitarea atribuțiilor sale, de existența unor astfel de situații trebuie să înștiințeze instanța competentă cu privire la acestea.
Modul în care se exercită tutela și administrarea bunurilor copilului
Tutela este exercitată de către un tutore și consiliul de familie. Tutorele are aceleași drepturi și obligații ca părinții, însă cu modificările și restricțiile stabilite prin lege (Articolele 1927 – 1950 din Codul civil).
Administrarea bunurilor este exercitată de unul sau mai mulți administratori și, dacă este instituită tutela, de către consiliul de familie.
Tutela și administrarea bunurilor sunt exercitate sub supravegherea instanței.
Este de datoria instanței să confirme sau să desemneze tutorii, administratorii de bunuri și membrii consiliului de familie.
Cine poate fi tutore
Părinții pot desemna un tutore pentru copiii lor. Numirea trebuie confirmată de către instanță. În cazul în care părinții nu au desemnat un tutore sau numirea nu a fost confirmată, sarcina de a numi un tutore revine instanței, după ce aceasta a audiat consiliul de familie.
Înainte de numirea tutorelui, instanța trebuie să audieze minorul.
Instanța trebuie să aleagă tutorele din rândul:
Cine nu poate fi tutore
Următoarele persoane nu pot fi tutore (articolul 1933 din Codul civil):
Cine poate fi administrator
Normele menționate mai sus cu privire la alegerea tutorelui și la interzicerea exercitării acestui rol se aplică, de asemenea, administratorului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.
În plus, următoarele persoane nu pot fi administratori (articolul 1970 din Codul civil):
Atribuirea răspunderii părintești din cauza incapacității de fapt a părinților de a o exercita
În cazul în care părinții se află în incapacitate de fapt de a-și exercita răspunderea părintească, Ministerul Public trebuie să ia măsurile necesare pentru a proteja minorul și poate, în acest scop, să numească o persoană care, în numele minorului, poate să încheie acte juridice care sunt urgente sau care aduc beneficii clare pentru minorul respectiv.
Limitarea exercițiului răspunderii părintești în situații de pericol pentru minor care nu implică interzicerea exercitării răspunderii părintești
Atunci când siguranța, sănătatea, învățătura morală sau educația unui minor sunt în pericol, dar nu este necesar să se interzică exercițiul răspunderii părintești, instanța poate, la cererea Ministerului Public sau a oricărei alte persoane, să ia măsuri adecvate pentru a proteja minorul (articolul 1918 din Codul civil).
Articolul 35 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor expuși riscului, aprobată prin Legea nr. 147/99 din 1 septembrie 1999, stabilește următoarele măsuri de promovare și de protecție a minorilor aflați în situații de risc:
Atunci când există consimțământul părinților și minorul nu se opune, comisiile de protecție a copilului și a tinerilor (comissões de protecção de crianças e jovens) sunt competente să aplice măsurile de protecție și asistență pentru minori menționate anterior, fără intervenția instanței, cu excepția măsurii definitive indicate (încredințarea în vederea adopției), pe care o pot dispune numai instanțele judecătorești.
Comisiile de protecție a copilului și a tinerilor sunt instituții oficiale nejudiciare, autonome din punct de vedere financiar, care urmăresc să promoveze drepturile copiilor și tinerilor și să prevină sau să pună capăt situațiilor care le pot afecta siguranța, sănătatea, învățătura, educația sau dezvoltarea în ansamblu.
Atunci când a fost adoptată una dintre măsurile menționate mai sus, de către instanța judecătorească sau de către comisia pentru protecția copiilor și a tinerilor, părinții își mențin exercițiul răspunderii părintești cu privire la toate aspectele care nu sunt incompatibile cu măsura respectivă.
În cazul în care minorul a fost încredințat unui terț sau unei instituții de învățământ ori de îngrijire, se va stabili un sistem de vizite parentale, cu excepția cazului în care, în circumstanțe excepționale, aceasta ar contraveni interesului superior al copilului.
Ultima versiune a Legii privind protecția copiilor și a tinerilor expuși riscului poate fi consultată la adresa: http://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?nid=545&tabela=leis
Limitarea exercițiului răspunderii părintești în situații periculoase pentru bunurile minorului, dar care nu implică interzicerea exercitării răspunderii părintești
Atunci când administrarea defectuoasă de către părinți pune în pericol bunurile copilului, dar nu este cazul interzicerii exercitării răspunderii părintești, instanța judecătorească poate, la cererea Ministerului Public sau a oricărei rude, să dispună măsurile pe care le consideră adecvate.
Ținând seama de valoarea bunurilor, instanța poate să solicite părinților, în special, următoarele:
și, în cazul în care aceste măsuri nu sunt suficiente:
Exercitarea răspunderii părintești în caz de divorț, de separare de drept, de declarare a nulității sau de anulare a căsătoriei este reglementată în conformitate cu următoarele principii (articolul 1906 din Codul civil):
Pentru ca acordul cu privire la răspunderea părintească să fie obligatoriu din punct de vedere juridic, acesta trebuie să fie aprobat de instanță sau de ofițerul de stare civilă, în una dintre formele menționate la răspunsurile la întrebările 6 și 10.
Părțile pot să utilizeze modalități alternative de soluționare a conflictului, fie înainte de a solicita intervenția instanței, fie în cadrul acțiunilor în justiție.
Medierea anterioară intervenției unei instanțe
Principiul medierii voluntare
Înainte de a introduce o acțiune în instanță, părinții pot recurge la medierea familială, publică sau privată, pentru a ajunge la un acord privind răspunderea părintească.
În Portugalia, medierea este voluntară. Părțile implicate în conflictele familiale legate de copii pot, de comun acord, să utilizeze medierea familială, publică sau privată, înainte de a iniția o acțiune în justiție. Odată ce acțiunea a fost introdusă, instanța poate, de asemenea, să îndrume părțile către mediere, dar nu poate impune acest lucru dacă părțile nu sunt de acord sau au obiecții.
Aprobarea obligatorie a acordului
Odată ce s-a ajuns la un acord ca urmare a medierii, pentru ca acesta să fie obligatoriu și executoriu, părțile trebuie să solicite aprobarea sa de către instanța judecătorească sau de ofițerul de stare civilă, după caz.
Acțiunile în materie de dreptul familiei care intră în sfera de competență a ofițerului de stare civilă necesită acordul prealabil al părților, în caz contrar acestea intrând în sfera de competență a instanțelor.
Serviciile de stare civilă sunt competente să aprobe acordul cu privire la răspunderea părintească numai atunci când acesta este anexat la un acord privind divorțul sau separarea de drept încheiat de comun acord. Înainte de aprobarea de către ofițer, Ministerul Public emite un aviz cu privire la acord, în măsura în care acesta se referă la răspunderea părintească privind copilul minor.
În cazul în care medierea familială are loc înainte de înaintarea acțiunii și se limitează exclusiv la soluționarea aspectelor referitoare la răspunderea părintească privind copilul minor (fără ca acordul să fie anexat la acordul de divorț sau de separare de drept), aprobarea acordului respectiv trebuie să fie solicitată de către părți instanței competente.
Medierea privată
În cazul în care părțile recurg la medierea privată, acestea vor trebui să plătească onorariul mediatorului. Cuantumul acestui onorariu, regulile și calendarul medierii sunt stabilite în acordul de mediere semnat de părți și mediator la începutul medierii. Ministerul Justiției pune la dispoziția părților care doresc să aleagă un mediator privat o listă a mediatorilor, disponibilă pe site-ul: https://dgpj.justica.gov.pt/Portals/31/GRAL_Media%E7%E3o/Lista-mediadores-privada_18.09.2020.pdf.
Medierea publică
Pentru a utiliza medierea publică, părțile ar trebui să contacteze biroul de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Direcției generale pentru politică în materie de justiție (Direcção Geral da Política de Justiça) și să solicite programarea unei sesiuni premergătoare medierii. Aceasta se poate face prin telefon, e-mail sau printr-un formular electronic. La sesiunea publică premergătoare medierii, părțile și mediatorul semnează un acord de mediere. Se stabilește durata, se programează sesiunile și se explică normele de procedură. Costul medierii familiale publice este de 50 EUR pentru fiecare dintre părți, indiferent de numărul de ședințe programate. Acest onorariu de 50 EUR este plătit de fiecare dintre părți la începutul medierii publice. Onorariile mediatorilor publici nu sunt suportate de către părți. Acestea sunt plătite de Direcția generală pentru politică în materie de justiție, după un barem stabilit prin lege.
Sesiunile de mediere publică pot avea loc la sediul Direcției generale pentru politică în materie de justiție sau în spațiile puse la dispoziție în localitatea în care părțile își au reședința.
În cazul medierii publice, părțile pot alege un mediator din rândul celor care figurează pe lista mediatorilor publici. Lista mediatorilor publici poate fi consultată pe site-ul web menționat mai sus. În cazul în care părțile nu aleg un mediator, biroul de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Direcției generale pentru politică în materie de justiție indică unul dintre mediatorii din lista de mediatori publici, în ordinea numerotării și ținând seama de proximitatea față de zona de reședință a părților. De regulă, desemnarea se face electronic.
Asistență juridică
În cazul în care părțile beneficiază de asistență juridică, această asistență poate acoperi cheltuielile de mediere.
Medierea și audierile tehnice specializate în cadrul procedurilor judiciare
Dacă părțile sesizează instanța, vor fi inițiate proceduri civile pentru reglementarea exercitării răspunderii părintești, în cadrul cărora judecătorul începe prin a stabili o întrevedere cu părinții.
În cazul în care părinții nu pot ajunge la un acord în cursul întrevederii, judecătorul o va suspenda pentru o perioadă maximă de două până la trei luni, în funcție de caz, și îndrumă părinții să recurgă la mediere (dacă aceștia sunt de acord să folosească această metodă) sau la o audiere tehnică specializată (care poate fi impusă părinților ca obligatorie).
La sfârșitul perioadei respective, judecătorul este informat cu privire la rezultatele medierii sau ale audierii tehnice specializate și va stabili o dată pentru continuarea întâlnirii în vederea încheierii și/sau aprobării acordului.
În cazul în care, la sfârșitul acestei etape, părinții nu pot ajunge la un acord, urmează etapă contencioasă a procedurii - părinții sunt înștiințați să își depună memoriile și să prezinte dovezi, urmate de o anchetă și de o hotărâre judecătorească.
Informațiile disponibile despre mediere pot fi consultate pe site-ul web: https://dgpj.justica.gov.pt/Resolucao-de-Litigios/Mediacao
Cu titlu introductiv, este important de subliniat că în Portugalia, în caz de divorț, separare, anulare a căsătoriei, precum și în cazurile în care nu există o căsătorie sau părinții nu locuiesc împreună, decizia cu privire la exercitarea răspunderii părintești trebuie să fie luată întotdeauna pe baza a trei aspecte fundamentale: încredințarea minorului, regimul de vizitare și întreținerea datorată copilului minor. Cu alte cuvinte, obligația de a oferi întreținere unui copil minor este considerată a fi una dintre îndatoririle subsumate răspunderii părintești, iar aceasta este reglementată, în principiu, împreună cu celelalte aspecte ale răspunderii părintești, deși, în anumite cazuri, poate fi introdusă o acțiune în justiție numai în vederea stabilirii și modificării întreținerii datorate unui copil.
Instanța poate decide cu privire la următoarele aspecte:
Chiar dacă minorul este încredințat doar unui singur părinte, răspunderea părintească cu privire la chestiuni de importanță deosebită pentru viața copilului revine ambilor părinți, cu excepția cazului în care hotărârea prevede că un astfel de exercițiu aparține exclusiv unuia dintre ei (articolul 1906 din Codul civil).
În ceea ce privește celelalte aspecte ale întrebării, răspunsul a fost deja abordat în detaliu în răspunsul la întrebarea 4.
În practică, încredințarea comună înseamnă că:
Modalitățile procedurale de introducere a unei acțiuni referitoare la răspunderea părintească
Procedurile privind îngrijirea și protecția
În cazul în care minorul se află într-o situație care ar putea pune în pericol securitatea, sănătatea, învățătura morală sau educația acestuia, iar dacă exercitarea răspunderii părintești a fost limitată prin aplicarea uneia dintre măsurile de îngrijire și protecție menționate în răspunsul la întrebarea 3, vor fi inițiate proceduri privind îngrijirea și protecția care intră în sfera de competență a comisiilor pentru protecția copiilor și a tinerilor sau a instanțelor, după caz.
Procedurile civile privind tutela
În celelalte cazuri menționate în răspunsul la întrebarea 7 privind reglementarea exercițiului răspunderii părintești, se va iniția o procedură civilă privind tutela, care intră în sfera de competență a instanțelor.
Proceduri din sfera de competență a serviciilor de stare civilă
În cazul în care există un acord privind reglementarea exercițiului răspunderii părintești, chiar dacă acesta este anexat sau nu la acordul de separare de drept sau de divorț, se depune un dosar la serviciul de stare civilă. Ofițerului de stare civilă îi revine obligația de a aproba acordul privind răspunderea părintească, după primirea avizului Ministerului Public.
Notă: În cazul în care este inițiată o procedură de divorț fără consimțământul celuilalt soț, instanța este competentă, iar procedura devine o procedură specială de divorț fără consimțământul celuilalt soț. În cazul în care, în cursul acțiunii, părțile ajung la un acord, instanța transformă acțiunea într-o procedură de divorț de comun acord și aprobă acordurile, inclusiv cu privire la răspundere părintească, dacă există copii minori.
Formalități și documente care trebuie anexate (acestea variază în funcție de caz și de autoritatea competentă):
Procedură privind îngrijirea și protecția inițiată de comisia pentru protecția copiilor și a tinerilor
Procedura în instanță privind îngrijirea și protecția
Procedura civilă privind tutela
Proceduri din sfera de competență a serviciilor de stare civilă
În cazurile în care acordul cu privire la răspunderea părintească este anexat la acordul de divorț sau de separare de drept, trebuie depuse următoarele documente:
În cazul în care părinții, căsătoriți sau nu, doresc să stabilească exercitarea răspunderii părintești asupra copiilor minori de către amândoi sau să modifice un acord deja aprobat, aceștia pot să solicite acest lucru în orice moment, de la orice serviciu de stare civilă. În acest scop, părinții trebuie să includă următoarele documente:
Informațiile privind sfera de competență a serviciilor de stare civilă pot fi consultate pe site-ul web: http://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?nid=581&tabela=leis
Entitățile cărora trebuie să se adreseze părțile interesate (în funcție de caz, instanțelor judecătorești, comisiilor pentru protecția copiilor și a tinerilor și serviciilor de stare civilă):
Jurisdicția și competența instanțelor
În materie de reglementare a răspunderii părintești, instanța pentru cauze de familie și minori a instanței districtuale (tribunal de comarca) este instanța competentă. În domeniile care nu țin de responsabilitatea instanței pentru cauze de familie și minori, este competentă instanța civilă locală din cadrul instanței districtuale sau instanța cu competențe generice.
Se aplică următoarele norme privind competența:
Jurisdicția și competența comisiilor pentru protecția copiilor și a tinerilor
Comisiile pentru protecția copiilor și a tinerilor sunt competente în chestiuni referitoare la procedurile privind îngrijirea și protecția copiilor și tinerilor expuși riscurilor, în cazul în care există acordul părinților, iar minorul nu formulează obiecții. Comisia pentru protecție de la locul de reședință al minorului la momentul în care se primește notificarea situației este competentă cu privire la punerea în aplicare a măsurilor de îngrijire și de protecție.
Se aplică următoarele norme privind competența:
Competența și jurisdicția serviciilor de stare civilă
În funcție de chestiunea în discuție, serviciile de stare civilă sunt competente să aprobe acordul cu privire la răspunderea părintească, indiferent dacă acesta este depus separat sau anexat la cererile de divorț sau de separare de drept de comun acord.
În funcție de chestiunea în discuție, serviciile de stare civilă sunt competente să desfășoare și să decidă cu privire la procedurile de divorț sau de separare de drept de comun acord, inclusiv să aprobe acordurile cu privire la răspunderea părintească anexate.
Normele privind competența teritorială nu se aplică serviciilor de stare civilă. Cu alte cuvinte, părțile se pot adresa oricărui serviciu de stare civilă.
Competența în acțiunile conexe
În cazul în care procedura civilă de tutelă privește mai mult de un copil, poate fi instituită o procedură unică și, în cazul în care au fost inițiate proceduri diferite, toate pot fi conexate la cea dintâi inițiată, în cazul în care legăturile de familie justifică acest lucru.
Această procedură a fost deja menționată în răspunsul la întrebarea 10.
Cauzele privind îngrijirea și protecția și cauzele civile de tutelă pot fi tratate ca proceduri de urgență, atunci când o amânare poate afecta negativ interesele copilului. Într-o astfel de situație, acestea continuă să fie instrumentate în timpul vacanțelor judecătorești.
În orice caz, în situații de urgență pot fi aplicate măsuri provizorii.
În special, sunt prevăzute următoarele proceduri judiciare urgente:
În plus, sunt prevăzute următoarele proceduri extrajudiciare pentru situații de urgență:
Da, asistența juridică este disponibilă pentru procedurile în fața instanței judecătorești și a serviciului de stare civilă.
Da, în modul indicat deja în răspunsul la întrebarea 10.
Încălcarea unei hotărâri în materia răspunderii părintești
În cazul în care, în ceea ce privește situația copilului, unul dintre părinți sau o parte terță căreia i-a fost încredințat copilul nu respectă ceea ce s-a convenit sau stabilit, instanța poate, din oficiu, la cererea Ministerului Public sau a celuilalt părinte:
În cazul în care acordul a fost aprobat de către instanța judecătorească sau aceasta și-a pronunțat decizia, cererea este soluționată ca o conexare la procedura în cadrul căreia a fost încheiat acordul sau a fost pronunțată decizia, iar conexarea va fi solicitată instanței respective, în cazul în care, în conformitate cu normele privind competența și jurisdicția, aceasta este instanța competentă pentru a judeca încălcarea.
De îndată ce cererea a fost prelucrată sau anexată la procedură, judecătorul citează părinții la o întrevedere sau, în cazuri excepționale, înștiințează pârâtul să invoce argumentele pe care le consideră adecvate în termen de cinci zile.
În cadrul întrevederii, părinții pot conveni să modifice ceea ce este stabilit cu privire la exercitarea răspunderii părintești, ținând seama de interesul superior al copilului.
În caz de nerespectare a regimului de vizită, dacă pârâtul nu participă la întrevedere, nu depune memorii sau dacă susținerile sale sunt vădit neîntemeiate, instanța poate dispune predarea copilului, astfel încât să poată fi respectat regimul de vizită, specificând locul unde ar trebui să aibă loc vizitele și prevăzând prezența consultanților tehnici ai instanței.
Pârâtul este înștiințat să cedeze copilul în modul stabilit, fiind pasibil de plata unei amenzi.
Dacă nu este convocată o întrevedere sau dacă părinții nu ajung la un acord, judecătorul îndrumă părțile către mediere (dacă părinții sunt de acord să o folosească) sau la o audiere tehnică specializată, iar ulterior ia o decizie.
În cazul în care s-a aplicat o amendă și aceasta nu a fost plătită în termen de 10 zile, se va proceda la executare, care se va conexa la procedura respectivă.
Prezenta procedură este reglementată de cadrul juridic al procedurii civile de tutelă, aprobată prin Legea nr. 141/2015 din 8 septembrie 2015, care poate fi consultată la adresa: http://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?artigo_id=2428A0048&nid=2428&tabela=leis&pagina=1&ficha=1&so_miolo=&nversao=#artigo
Executarea obligației de întreținere
Pentru a executa obligația de întreținere, pot fi utilizate trei mijloace alternative: audierea pentru încălcarea obligațiilor care decurg din răspunderea părintească, menționată mai sus; audierea prealabilă executării obligației de întreținere, astfel cum se menționează mai jos; executarea specială a obligației de întreținere, menționată mai jos.
Audierea prealabilă executării în scopul recuperării unor creanțe de întreținere datorate(articolul 48 din cadrul juridic al procedurii civile de tutelă)
Atunci când persoana care are obligația legală de a plăti întreținere nu plătește sumele datorate în termen de 10 zile de la data la care acestea au devenit exigibile, se îndeplinesc următoarele:
Sumele deduse includ, de asemenea, întreținerea acumulată în prealabil, fiind plătite direct celor cărora le sunt datorate.
Executarea specială a obligației de întreținere
În cazul în care întreținerea este datorată minorilor, creditorul obligației de întreținere poate, ca alternativă, să introducă o acțiune specială de executare a obligației de întreținere, astfel cum se prevede la articolul 933 din Codul de procedură civilă (Código de Processo Civil). Astfel, printr-o singură acțiune, creditorul obligației de întreținere poate recupera în întregime sumele datorate, restante sau care vor deveni exigibile. În cadrul unei acțiuni de executare, creditorul obligației de întreținere poate recurge la modalități de executare mai ample, cum ar fi sechestrul și constituirea unei garanții asupra veniturilor.
În cadrul executării speciale a obligației de întreținere, reclamantul poate solicita: atribuirea unei părți din sumele, salariile sau pensiile de care beneficiază cealaltă parte; sau transferarea veniturilor care aparțin debitorului obligației de întreținere. Atribuirea sau constituirea unei garanții asupra veniturilor are loc independent de sechestru și este destinată să acopere plata sumelor restante și a celor care vor deveni exigibile.
În cazul în care reclamantul solicită atribuirea sumelor, salariilor sau pensiilor, organismul responsabil pentru plata acestora sau pentru prelucrarea plăților respective va fi înștiințat că trebuie să plătească partea atribuită direct reclamantului. Suma atribuită trebuie depusă lunar în contul bancar al reclamantului, acesta trebuind să indice numărul contului în cererea inițială.
În cazul în care prin cerere se solicită constituirea unei garanții asupra veniturilor, trebuie specificat bunul la care aceasta se referă, iar executorul judecătoresc va decide dacă bunurile avut în vedere sunt suficiente pentru a acoperi întreținerea restantă și cea care va fi cuvenită și va constitui garanția asupra bunurilor respective.
Creditorul obligației de întreținere poate solicita în continuare sechestrarea bunurilor debitorului obligației de întreținere. Sechestrarea poate implica bunuri mobile și imobile, depozite bancare, drepturi de creanță, unități comerciale sau acțiuni ale unei societăți.
În cazul în care bunul sechestrat este vândut pentru a achita o datorie, debitorul obligației de întreținere nu ar trebui să fie obligat la restituirea excedentului, cu excepția cazului în care întreținerea care va deveni exigibilă este asigurată, în măsura în care judecătorul consideră acest lucru necesar, dacă nu se oferă o cauțiune sau o altă garanție.
Debitorul obligației de întreținere ar trebui să fie citat numai după ce a avut loc sechestrarea/atribuirea/constituirea garanției asupra veniturilor. Opoziția debitorului obligației de întreținere la executare sau sechestru nu suspendă procedura de executare.
În cazul unei cereri de modificare sau de încetare a plății întreținerii în timp ce executarea specială a obligației de întreținere este în curs, cererea de modificare sau de încetare se anexează la procedura de executare.
Ultima versiune a Codului de procedură penală poate fi consultată la adresa: http://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?nid=1959&tabela=leis
Recunoaștere
Recunoașterea unei hotărâri privind răspunderea părintească pronunțată într-un alt stat membru care are obligații în temeiul Regulamentului Consiliului nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”) este automată. Cu alte cuvinte, nu este nevoie de nicio procedură specială pentru ca hotărârea să fie recunoscută.
Pentru a executa în Portugalia o hotărâre privind răspunderea părintească în sensul Regulamentului Bruxelles IIa, pronunțată într-un alt stat membru, partea în cauză trebuie să introducă o acțiune pentru încuviințarea executării deciziei respective.
Cu toate acestea, există două cazuri prevăzute la articolul 40 din Regulamentul Bruxelles IIa în care o cerere de încuviințare a executării nu este necesară, iar certificatul eliberat de instanța judecătorească de origine în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa este suficient pentru a executa în Portugalia o hotărâre pronunțată într-un alt stat membru. Aceasta se întâmplă cu privire la următoarele decizii: deciziile privind drepturile de vizitare și deciziile prin care se dispune înapoierea copilului, pronunțate de instanța competentă în urma unei decizii de neînapoiere pronunțate în temeiul articolului 13 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.
Competența teritorială pentru cererea de încuviințare a executării
Competența teritorială pentru cererea de încuviințare a executării este prevăzută în Regulamentul Bruxelles IIa, după cum urmează: cererea trebuie depusă la instanța judecătorească de la locul de reședință a debitorului obligației de întreținere; sau de la locul de reședință a copilului căruia i se datorează întreținere; sau, în lipsa oricăruia dintre acești factori de legătură, de la locul de executare.
Cerințele și documentele care trebuie să însoțească cererea de încuviințare a executării
Cerințele și documentele care trebuie să însoțească cererea de încuviințare a executării sunt prevăzute în Regulamentul Bruxelles IIa. Pe scurt, reclamantul trebuie să anexeze la cererea de încuviințare a executării următoarele: o copie certificată a hotărârii; certificatul privind decizia emis în conformitate cu anexa II la Regulamentul Bruxelles IIa; în cazul unei hotărâri pronunțate fără ca pârâtul să fi fost prezent sau fără ca pârâtul să o fi contestat, dovezi care să ateste faptul că acesta a fost citat sau că a acceptat hotărârea în mod neechivoc.
Procedura aplicabilă cererii de încuviințare a executării prevăzută în Regulamentul Bruxelles IIa
Procedura aplicabilă este reglementată de normele prevăzute în Regulamentul Bruxelles IIa, iar orice aspect care nu este prevăzut în regulamentul respectiv, de dispozițiile interne ale procedurii civile portugheze.
În consecință, rezultă din Regulamentul Bruxelles IIa că decizia privind încuviințarea executării nu este precedată de o procedură contradictorie și că cererea poate fi respinsă numai pentru unul dintre motivele prevăzute de regulamentul menționat. O cale de atac împotriva deciziei de încuviințare a executării poate fi formulată de către oricare dintre părți, în termenele stabilite în Regulamentul Bruxelles IIa. Instanța judecătorească portugheză poate decide că hotărârea străină este parțial executorie, dar nu o poate revizui pe fond.
Normele de procedură civilă portugheze aplicabile
Cererea de încuviințare a executării trebuie să fie prezentată instanței pentru cauze de familie și minori din cadrul instanței districtuale. În cazul în care nu există o instanță pentru cauze de familie și minori, cererea trebuie să fie prezentată instanței judecătorești locale din cadrul instanței districtuale, secției cu competență generală.
Acțiunea are formă de acțiune declarativă comună, astfel cum se prevede în Codul de procedură civilă portughez (Código de Processo Civil), în conformitate cu specificațiile prevăzute în Regulamentul Bruxelles IIa.
Având în vedere că o cale de atac este întotdeauna admisibilă, indiferent de valoare, numirea unui avocat este obligatorie.
Ministerul Public poate lua măsuri pentru a apăra interesul superior al minorului.
În cererea inițială, solicitantul trebuie:
Cererea inițială și documentele se depun de către reprezentanții legali pe cale electronică, prin intermediul sistemului informatic care sprijină activitatea instanțelor, la adresa https://citius.tribunaisnet.mj.pt/.
Se aplică aceeași procedură atunci când acțiunea este formulată de Ministerul Public în apărarea interesului superior al minorului. Ministerul Public este scutit de costuri atunci când acționează pentru a apăra interesul superior al minorului.
Pentru a avea acces la sistemul informatic, avocații, avocații stagiari și juriștii trebuie să fie înregistrați la entitatea responsabilă de gestionarea accesului la sistemul informatic.
În cazul în care o cerere nu implică numirea unui reprezentant, iar partea nu este asistată sau atunci când partea este asistată de un reprezentant, dar există un motiv întemeiat care îl împiedică pe acesta din urmă să efectueze acte de procedură pe cale electronică, cererea inițială și documentele pot fi prezentate în unul dintre următoarele moduri:
Cererea inițială și documentele însoțitoare, după ce au fost primite la instanță, sunt înregistrate oficial și distribuite. Judecătorul verifică dacă sunt prezente toate informațiile necesare și că nu există motive de refuz, astfel cum se prevede în Regulamentul Bruxelles IIa, constatând caracterul executoriu al deciziei. Decizia privind încuviințarea executării este notificată ulterior părților.
Articolul 21 din Regulamentul Bruxelles IIa prevede posibilitatea ca o parte interesată să solicite, într-un stat membru, o hotărâre de refuz al recunoașterii unei decizii privind răspunderea părintească pronunțate într-un alt stat membru.
În acest caz, instanța din Portugalia căreia ar trebui să i se adreseze partea și normele de procedură aplicabile sunt cele menționate în răspunsul la întrebarea 15, cu următoarea clarificare: este vorba despre o acțiune comună privind remiterea unei datorii. Acest lucru are consecințe în ceea ce privește normele referitoare la sarcina probei, întrucât, conform legislației portugheze, în acțiunile privind remiterea unei datorii, revine pârâtului sarcina de a dovedi faptele care constituie dreptul invocat.
Relațiile dintre părinți și copii sunt reglementate:
sau, dacă această condiție nu este îndeplinită,
sau, în cazul în care părinții locuiesc în mod obișnuit în state diferite,
Legea personală este cea a cetățeniei unei persoane. În cazul apatrizilor, legea personală a apatridului este cea a locului de reședință. Cu toate acestea, în cazul în care apatridul este minor sau o persoană decăzută din drepturi, legea personală este cea a domiciliului său legal.
Notă:
Punctul de contact al Rețelei judiciare europene în materie civilă, instanțele sau alte entități și autorități nu sunt obligate să ia în considerare informațiile cuprinse în prezenta fișă informativă. Acestea trebuie să citească textele juridice în vigoare, care sunt actualizate în mod regulat, sub rezerva evoluției interpretării jurisprudenței.
Această pagină face parte din portalul Europa ta.
Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.