

Informații pe regiuni
Răspunderea părintească constă în drepturile și îndatoririle care le revin părinților față de copiii lor. Răspunderea părintească se exercită asupra copiilor până când aceștia ating vârsta majoratului sau până la emancipare (articolul 1877 din Codul civil). Vârsta majoratului este 18 ani. Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot deveni emancipați prin căsătorie (articolul 132 din Codul civil).
Răspunderea părintească include următoarele drepturi și îndatoriri ale părinților față de copiii lor (Articolele 1877 – 1920-C din Codul civil):
Pe de altă parte,
De regulă, răspunderea părintească pentru copil revine părinților (articolul 1901 din Codul civil).
Părinții exercită răspunderea părintească de comun acord. În cazul în care nu se ajunge la un acord cu privire la chestiuni de importanță deosebită, oricare dintre părinți se poate adresa unei instanțe judecătorești, care va încerca concilierea. Dacă procedura de conciliere nu este posibilă, instanța audiază copilul înainte de a decide, cu excepția cazurilor în care circumstanțe grave nu recomandă acest lucru.
În cazul în care filiația este stabilită numai față de unul dintre părinți, răspunderea părintească se poate atribui, prin hotărâre judecătorească, soțului sau partenerului declarat al acestuia, cei doi exercitând-o în comun. Exercitarea în comun a răspunderii părintești în acest caz depinde de cererea depusă de către părinte și de soțul sau partenerul declarat al acestuia. Dacă este posibil, instanța trebuie să audieze copilul (articolul 1904a din Codul civil).
Da, în următoarele condiții:
Dacă unul sau ambii părinți sunt împiedicați (articolul 1903 din Codul civil):
În cazul în care unul dintre părinți nu este capabil să exercite răspunderea părintească din cauza absenței, a incapacității sau a unui alt impediment stabilite de către o instanță judecătorească, celălalt părinte trebuie să exercite răspunderea părintească. În cazul în care celălalt părinte este împiedicat să exercite răspunderea părintească printr-o hotărâre judecătorească, răspunderea trebuie exercitată de persoanele următoare în ordinea preferințelor (articolul 1903 din Codul civil):
Aceste norme se aplică, de asemenea, mutatis mutandis, atunci când filiația este stabilită numai față de unul dintre părinți.
Exercitarea răspunderii părintești în caz de divorț, de separare de drept, de declarare a nulității sau de anulare a căsătoriei este reglementată în conformitate cu următoarele principii (articolul 1906 din Codul civil):
Pentru ca acordul cu privire la răspunderea părintească să fie obligatoriu din punct de vedere juridic, acesta trebuie să fie aprobat de instanță sau de ofițerul de stare civilă, în una dintre formele menționate la răspunsurile la întrebările 6 și 10.
Părțile pot să utilizeze modalități alternative de soluționare a conflictului, fie înainte de a solicita intervenția instanței, fie în cadrul acțiunilor în justiție.
Medierea anterioară intervenției unei instanțe
Înainte de a introduce o acțiune în instanță, părinții pot recurge la medierea familială, publică sau privată, pentru a ajunge la un acord privind răspunderea părintească.
În Portugalia, medierea este voluntară. Părțile implicate în conflictele familiale legate de copii pot, de comun acord, să utilizeze medierea familială, publică sau privată, înainte de a iniția o acțiune în justiție. Odată ce acțiunea a fost introdusă, instanța poate, de asemenea, să îndrume părțile către mediere, dar nu poate impune acest lucru dacă părțile nu sunt de acord sau au obiecții.
Aprobarea obligatorie a acordului
Odată ce s-a ajuns la un acord ca urmare a medierii, pentru ca acesta să fie obligatoriu și executoriu, părțile trebuie să solicite aprobarea sa de către instanța judecătorească sau de ofițerul de stare civilă, după caz.
Cauzele în materie de dreptul familiei care intră în sfera de competență a ofițerului de stare civilă necesită acordul prealabil al părților. În caz contrar, acestea sunt de competența instanțelor (articolul 12 din Decretul-lege nr. 272/2001 din 13 octombrie 2001 – Proceduri de competența Ministerului Public și a serviciilor de stare civilă).
Serviciile de stare civilă sunt competente să aprobe acordul cu privire la răspunderea părintească numai atunci când acesta este anexat la un acord privind divorțul sau separarea de drept încheiat de comun acord. Înainte de aprobarea de către ofițer, Ministerul Public emite un aviz cu privire la acord, în măsura în care acesta se referă la răspunderea părintească privind copilul minor.
În cazul în care medierea familială are loc înainte de înaintarea acțiunii și se limitează exclusiv la soluționarea aspectelor referitoare la răspunderea părintească privind copilul minor (fără ca acordul să fie anexat la acordul de divorț sau de separare de drept), aprobarea acordului respectiv trebuie să fie solicitată de către părți instanței competente.
Medierea privată
Dacă părțile recurg la medierea privată, trebuie să plătească onorariul mediatorului. Cuantumul acestui onorariu, regulile și calendarul medierii sunt stabilite în acordul de mediere semnat de părți și mediator la începutul medierii. Ministerul Justiției pune la dispoziția părților care doresc să aleagă un mediator privat o listă a mediatorilor. Aceasta poate fi consultată aici.
Medierea publică
Pentru a utiliza medierea publică, părțile ar trebui să contacteze biroul de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Direcției generale pentru politică în materie de justiție (Direcão Geral da Política de Justiça) și să solicite programarea unei ședințe premergătoare medierii. Acest lucru se poate face prin telefon, e-mail sau prin intermediul unui disponibil formular online. La ședința publică premergătoare medierii, părțile și mediatorul semnează un acord de mediere. Se stabilește perioada, se programează ședințele și se explică regulile de procedură. Costul medierii familiale publice este de 50 EUR pentru fiecare dintre părți, indiferent de numărul de ședințe programate. Acest onorariu de 50 EUR este plătit de fiecare dintre părți la începutul medierii publice. Onorariile mediatorilor publici nu sunt suportate de către părți. Acestea sunt plătite de Direcția generală pentru politică în materie de justiție, după un barem stabilit prin lege.
Ședințele de mediere publică pot avea loc la sediul Direcției generale pentru politică în materie de justiție sau în spațiile puse la dispoziție în localitatea în care părțile își au reședința.
În cazul medierii publice, părțile pot alege un mediator din rândul celor care figurează pe lista mediatorilor publici. Lista mediatorilor publici poate fi consultată pe site-ul web menționat mai sus.
În cazul în care părțile nu aleg un mediator, biroul de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Direcției generale pentru politică în materie de justiție indică unul dintre mediatorii din lista de mediatori publici, în ordinea numerotării și ținând seama de proximitatea față de zona de reședință a părților. De regulă, desemnarea se face electronic.
Notă: Activitatea sistemului de mediere familială este reglementată prin Ordinul ministerial de punere în aplicare nr. 13/2018 din 22 octombrie 2018.
Asistență judiciară (Legea nr. 34/2004 din 29 iulie 2004 – Accesul la justiție și sesizarea instanțelor)
În cazul în care părțile beneficiază de asistență juridică, această asistență poate acoperi cheltuielile de mediere.
Medierea și audierile tehnice specializate în cadrul procedurilor judiciare
(Legea nr. 141/2015 din 8 septembrie 2015 – Regimul general al procedurii de tutelă civilă, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 24/2017 din 24 mai 2017)
Dacă părțile sesizează instanța, vor fi inițiate proceduri civile pentru reglementarea exercitării răspunderii părintești, în cadrul cărora judecătorul începe prin a stabili o întrevedere cu părinții. (articolul 35 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă)
În cazul în care părinții nu pot ajunge la un acord în cursul întrevederii, judecătorul o va suspenda pentru o perioadă maximă de două până la trei luni, în funcție de caz, și îndrumă părinții să recurgă la mediere (dacă aceștia sunt de acord să folosească această metodă) sau la o audiere tehnică specializată (care le poate fi impusă părinților ca obligatorie) (articolul 38 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă).
La sfârșitul perioadei respective, judecătorul este informat cu privire la rezultatele medierii sau ale audierii tehnice specializate și va stabili o dată pentru continuarea întâlnirii în vederea încheierii și/sau aprobării acordului. (articolul 39 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă)
În cazul în care, la sfârșitul acestei etape, părinții nu pot ajunge la un acord, urmează etapa contencioasă a procedurii - părinții sunt înștiințați să își depună memoriile și să prezinte dovezi, urmate de o anchetă și de pronunțarea hotărârii judecătorești.
Informații privind medierea sunt disponibile aici.
Cu titlu introductiv, este important de subliniat că în Portugalia, în caz de divorț, separare, anulare a căsătoriei, precum și în cazurile în care nu există o căsătorie sau părinții nu locuiesc împreună, decizia cu privire la exercitarea răspunderii părintești trebuie să fie luată întotdeauna pe baza a trei aspecte fundamentale:
Cu alte cuvinte, obligația de a oferi întreținere unui copil minor este considerată a fi una dintre îndatoririle subsumate răspunderii părintești, iar aceasta este reglementată, în principiu, împreună cu celelalte aspecte ale răspunderii părintești, deși, în anumite cazuri, poate fi introdusă o acțiune în justiție numai în vederea stabilirii și modificării întreținerii datorate unui copil.
Instanța poate decide cu privire la următoarele aspecte (articolele 6 și 7 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă):
Chiar dacă minorul este încredințat doar unui singur părinte, răspunderea părintească cu privire la chestiuni de importanță deosebită pentru viața copilului le revine ambilor părinți, cu excepția cazului în care hotărârea prevede că un astfel de exercițiu aparține exclusiv unuia dintre ei (articolul 1906 din Codul civil).
În ceea ce privește celelalte aspecte ale întrebării, răspunsul a fost deja abordat în detaliu în răspunsul la întrebarea 4.
În practică, încredințarea comună înseamnă că:
Modalitățile procedurale de introducere a unei acțiuni referitoare la răspunderea părintească
Procedurile privind îngrijirea și protecția
În cazul în care minorul se află într-o situație care ar putea pune în pericol securitatea, sănătatea, învățătura morală sau educația acestuia, iar dacă exercitarea răspunderii părintești a fost limitată prin aplicarea uneia dintre măsurile de îngrijire și protecție menționate în răspunsul la întrebarea 3, vor fi inițiate proceduri privind îngrijirea și protecția care intră în sfera de competență a comisiilor pentru protecția copiilor și a tinerilor sau a instanțelor, după caz.
Procedurile civile privind tutela
În celelalte cazuri menționate în răspunsul la întrebarea 7 privind reglementarea exercițiului răspunderii părintești, se va iniția o procedură civilă privind tutela, care intră în sfera de competență a instanțelor.
Proceduri din sfera de competență a serviciilor de stare civilă
În cazul în care există un acord privind reglementarea exercițiului răspunderii părintești, chiar dacă acesta este anexat sau nu la acordul de separare de drept sau de divorț, se depune un dosar la serviciul de stare civilă. Ofițerului de stare civilă îi revine obligația de a aproba acordul privind răspunderea părintească, după primirea avizului Ministerului Public.
Notă: În cazul în care este inițiată o procedură de divorț fără consimțământul celuilalt soț, instanța este competentă, iar procedura devine o procedură specială de divorț fără consimțământul celuilalt soț. În cazul în care, în cursul acțiunii, părțile ajung la un acord, instanța transformă acțiunea într-o procedură de divorț de comun acord și aprobă acordurile, inclusiv cu privire la răspundere părintească, dacă există copii minori.
Formalități și documente care trebuie anexate (acestea variază în funcție de caz și de autoritatea competentă):
Procedura de promovare și protecție în cadrul Comisiei pentru protecția copiilor și a tinerilor (articolul 97 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor aflați în pericol)
Procedura de promovare și protecție de către instanțe (articolul 100 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor aflați în pericol)
Procedura de tutelă civilă (articolele 12-33 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă)
Cauzele care intră în sfera de competență a serviciilor de stare civilă (articolele 1775-1778-A din Codul civil; Articolele 12-14 din Decretul-lege nr. 272/2001 din 13 octombrie 2001 – Proceduri care intră în sfera de competență a Ministerului Public și a serviciilor de stare civilă)
În cazurile în care acordul cu privire la răspunderea părintească este anexat la acordul de divorț sau de separare de drept, trebuie depuse următoarele documente:
În cazul în care părinții, căsătoriți sau nu, doresc să stabilească exercitarea răspunderii părintești asupra copiilor minori de către amândoi sau să modifice un acord deja aprobat, aceștia pot să solicite acest lucru în orice moment, de la orice serviciu de stare civilă. În acest scop, părinții trebuie să includă următoarele documente:
Informații privind sfera de competență a serviciilor de stare civilă sunt disponibile la adresa următoare.
Entitățile cărora trebuie să li se adreseze părțile interesate (în funcție de caz, instanțelor judecătorești, comisiilor pentru protecția copiilor și a tinerilor și serviciilor de stare civilă):
Competența materială și teritorială a instanțelor
Instanța competentă pentru reglementarea responsabilităților părintești este instanța pentru familie și minori din cadrul instanței districtuale [articolul 123 alineatul (1) litera (d) din Legea privind organizarea sistemului judiciar]. În domeniile care nu țin de responsabilitatea instanței pentru familie și minori, este competentă instanța civilă locală din cadrul instanței districtuale sau instanța cu competențe generale.
Se aplică următoarele norme în materie de competență teritorială (articolul 9 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă)
Competența materială și teritorială a Comisiilor pentru protecția copiilor și a tinerilor (articolul 79 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor aflați în pericol)
Comisiile pentru protecția copiilor și a tinerilor sunt competente în chestiuni referitoare la procedurile privind îngrijirea și protecția copiilor și tinerilor expuși riscurilor, în cazul în care există acordul părinților, iar minorul nu formulează obiecții.
Se aplică următoarele norme privind competența teritorială:
Competența materială și teritorială a serviciilor de stare civilă (articolul 6 și articolele 12-14 din Decretul-lege nr. 272/2001 din 13 octombrie 2001 – Proceduri care intră în sfera de competență a Ministerului Public și a serviciilor de stare civilă)
În funcție de chestiunea în discuție, serviciile de stare civilă sunt competente să aprobe acordul cu privire la răspunderea părintească, indiferent dacă acesta este depus separat sau anexat la cererile de divorț sau de separare de drept de comun acord.
În funcție de chestiunea în discuție, serviciile de stare civilă sunt competente să desfășoare și să decidă cu privire la procedurile de divorț sau de separare de drept de comun acord, inclusiv să aprobe acordurile cu privire la răspunderea părintească anexate.
Normele privind competența teritorială nu se aplică serviciilor de stare civilă. Cu alte cuvinte, părțile se pot adresa oricărui serviciu de stare civilă.
Jurisdicția conexă (articolul 81 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor aflați în pericol)
În cazul în care pericolul privește în același timp mai mulți copii sau tineri, se poate institui o singură procedură; în cazul în care au fost instituite mai multe proceduri, acestea se pot conexa cu prima inițiată, în cazul în care relațiile de familie justifică acest lucru (articolul 80 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor aflați în pericol).
Această procedură a fost deja menționată în răspunsul la întrebarea 10.
Cauzele privind îngrijirea și protecția și cauzele civile de tutelă pot fi tratate ca proceduri de urgență, atunci când o amânare poate afecta negativ interesele copilului. Într-o astfel de situație, acestea continuă să fie instrumentate în timpul vacanțelor judecătorești.
În orice caz, în situații de urgență se pot aplica măsuri provizorii.
În special, sunt prevăzute următoarele proceduri judiciare urgente (articolul 92 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor aflați în pericol):
În special, sunt prevăzute următoarele proceduri judiciare urgente (articolul 91 din Legea privind protecția copiilor și a tinerilor aflați în pericol):
Da, asistența juridică este disponibilă pentru procedurile în fața instanței judecătorești și a serviciului de stare civilă.
Da, în modul indicat deja în răspunsul la întrebarea 10.
Încălcarea unei hotărâri privind răspunderea părintească (articolul 41 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă)
În cazul în care, în ceea ce privește situația copilului, unul dintre părinți sau o parte terță căreia i-a fost încredințat copilul nu respectă ceea ce s-a convenit sau stabilit, instanța poate, din oficiu, la cererea Ministerului Public sau a celuilalt părinte:
În cazul în care acordul a fost aprobat de către instanța judecătorească sau aceasta și-a pronunțat decizia, cererea este soluționată ca o conexare la procedura în cadrul căreia a fost încheiat acordul sau a fost pronunțată decizia, iar conexarea va fi solicitată instanței respective, în cazul în care, în conformitate cu normele privind competența judiciară, aceasta este instanța competentă pentru a judeca încălcarea.
De îndată ce cererea a fost prelucrată sau anexată la procedură, judecătorul citează părinții la o întrevedere sau, în cazuri excepționale, înștiințează pârâtul să invoce argumentele pe care le consideră adecvate în termen de cinci zile.
În cadrul întrevederii, părinții pot conveni să modifice ceea ce este stabilit cu privire la exercitarea răspunderii părintești, ținând seama de interesul superior al copilului.
În caz de nerespectare a regimului de vizită, dacă pârâtul nu participă la întrevedere, nu depune memorii sau dacă susținerile sale sunt vădit neîntemeiate, instanța poate dispune predarea copilului, astfel încât să poată fi respectat regimul de vizită, specificând locul unde ar trebui să aibă loc vizitele și prevăzând prezența consultanților tehnici ai instanței.
Pârâtul este înștiințat să cedeze copilul în modul stabilit, fiind pasibil de plata unei amenzi.
Dacă nu este convocată o întrevedere sau dacă părinții nu ajung la un acord, judecătorul îndrumă părțile către mediere (dacă părinții sunt de acord să o folosească) sau la o audiere tehnică specializată, iar ulterior ia o decizie.
În cazul în care se aplică o amendă, iar amenda nu este plătită în termen de zece zile, executarea silită are loc în cadrul aceleiași proceduri.
Acest lucru este reglementat prin Regimul general al procedurii de tutelă civilă, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 141/2015 din 8 septembrie 2015, care poate fi consultată la următoarea adresă.
Executarea obligației de întreținere
Pentru a executa obligația de întreținere, pot fi utilizate trei mijloace alternative: audierea pentru încălcarea obligațiilor care decurg din răspunderea părintească, menționată mai sus; audierea prealabilă executării obligației de întreținere, astfel cum se menționează mai jos; executarea specială a obligației de întreținere, menționată mai jos.
Audierea prealabilă executării în scopul recuperării unor creanțe de întreținere datorate (articolul 48 din Regimul general al procedurii de tutelă civilă)
Atunci când persoana care are obligația legală de a plăti întreținere nu plătește sumele datorate în termen de zece zile de la data la care acestea au devenit exigibile, se aplică următoarele reguli:
Sumele deduse includ, de asemenea, întreținerea acumulată în prealabil, fiind plătite direct celor cărora le sunt datorate.
Executarea specială a obligației de întreținere
Dacă întreținerea este datorată minorilor, creditorul obligației de întreținere poate, ca alternativă, să introducă o acțiune specială de executare a obligației de întreținere, astfel cum se prevede la articolul 933 din Codul de procedură civilă. Astfel, printr-o singură acțiune, creditorul obligației de întreținere poate recupera în întregime sumele datorate, restante sau care vor deveni exigibile. În cadrul unei acțiuni de executare, creditorul obligației de întreținere poate recurge la modalități de executare mai ample, cum ar fi punerea sub sechestru și constituirea unei garanții asupra veniturilor.
În cazul executării speciale a obligației de întreținere, solicitantul poate cere: atribuirea unei părți din sumele, salariile sau pensiile de care beneficiază cealaltă parte; sau cedarea unei părți din veniturile debitorului obligației de întreținere. Atribuirea sau constituirea unei garanții are loc independent de sechestru, pentru a acoperi plata sumelor restante și a celor care vor deveni exigibile.
În cazul în care reclamantul solicită să i se atribuie sume, salarii sau pensii, organismul responsabil pentru plata acestora sau pentru prelucrarea plăților respective va fi înștiințat că trebuie să plătească partea atribuită direct reclamantului. Suma atribuită trebuie depusă lunar în contul bancar al reclamantului, acesta trebuind să indice numărul contului în cererea inițială.
În cazul în care prin cerere se solicită constituirea unei garanții asupra veniturilor, trebuie specificat bunul la care aceasta se referă, iar executorul judecătoresc va decide dacă bunurile avute în vedere sunt suficiente pentru a acoperi întreținerea restantă și cea care va fi cuvenită și va constitui garanția asupra bunurilor respective.
Creditorul obligației de întreținere poate solicita în continuare sechestrarea bunurilor debitorului obligației de întreținere. Sechestrarea poate implica bunuri mobile și imobile, depozite bancare, drepturi de creanță, unități comerciale sau acțiuni ale unei societăți.
În cazul în care bunul sechestrat este vândut pentru a achita o datorie, debitorul obligației de întreținere nu ar trebui să fie obligat la restituirea excedentului, cu excepția cazului în care întreținerea care va deveni exigibilă este asigurată, în măsura în care judecătorul consideră acest lucru necesar, dacă nu se oferă o cauțiune sau o altă garanție.
Debitorul obligației de întreținere ar trebui să fie citat numai după ce a avut loc punerea sub sechestru/atribuirea/constituirea unei garanții asupra veniturilor. Opoziția debitorului obligației de întreținere la executare sau sechestru nu suspendă procedura de executare.
În cazul unei cereri de modificare sau de încetare a plății întreținerii în timp ce procedura de executare specială a obligației de întreținere este în curs, cererea de modificare sau de încetare se anexează la procedura de executare.
Versiunea în vigoare a Codului de procedură penală poate fi consultată la adresa: http://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?nid=1959&tabela=leis
Recunoaștere
Recunoașterea unei hotărâri privind răspunderea părintească pronunțată într-un alt stat membru care are obligații în temeiul Regulamentului 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa reformat”) este automată. Cu alte cuvinte, nu este nevoie de nicio procedură specială pentru ca hotărârea să fie recunoscută.
Pentru a executa în Portugalia o hotărâre privind răspunderea părintească în sensul Regulamentului Bruxelles IIa reformat, pronunțată într-un alt stat membru, partea în cauză trebuie să introducă o acțiune pentru încuviințarea executării deciziei respective.
Cu toate acestea, există două cazuri prevăzute la articolul 42 din Regulamentul Bruxelles IIa reformat în care o cerere de încuviințare a executării nu este necesară, iar certificatul eliberat de instanța judecătorească de origine în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa reformat este suficient pentru a executa în Portugalia o hotărâre pronunțată într-un alt stat membru. Aceasta se întâmplă cu privire la următoarele decizii: deciziile privind drepturile de vizitare și deciziile prin care se dispune înapoierea copilului, pronunțate de instanța competentă în urma unei decizii de neînapoiere pronunțate în temeiul articolului 13 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.
Competența teritorială pentru cererea de încuviințare a executării
Competența teritorială pentru cererea de încuviințare a executării este prevăzută în Regulamentul Bruxelles IIa reformat, după cum urmează: cererea trebuie depusă la instanța judecătorească de la locul de reședință a debitorului obligației de întreținere; sau de la locul de reședință a copilului căruia i se datorează întreținere; sau, în lipsa oricăruia dintre acești factori de legătură, de la locul de executare.
Cerințele și documentele care trebuie să însoțească cererea de încuviințare a executării
Cerințele și documentele care trebuie să însoțească cererea de încuviințare a executării sunt prevăzute în Regulamentul Bruxelles IIa reformat. Pe scurt, reclamantul trebuie să anexeze la cererea de încuviințare a executării următoarele: o copie certificată a hotărârii; certificatul privind decizia emis în conformitate cu anexa III la Regulamentul Bruxelles IIa reformat; în cazul unei hotărâri pronunțate fără ca pârâtul să fi fost prezent sau fără ca pârâtul să o fi contestat, dovezi care să ateste faptul că acesta a fost citat sau că a acceptat hotărârea în mod neechivoc.
Procedura aplicabilă cererii de încuviințare a executării prevăzută în Regulamentul Bruxelles IIa reformat
Procedura aplicabilă este reglementată de normele prevăzute în Regulamentul Bruxelles IIa reformat, iar orice aspect care nu este prevăzut în regulamentul respectiv, de dispozițiile interne ale procedurii civile portugheze.
În consecință, rezultă din regulament că decizia privind încuviințarea executării nu este precedată de o procedură contradictorie și că cererea poate fi respinsă numai pentru unul dintre motivele prevăzute de regulamentul menționat. O cale de atac împotriva deciziei de încuviințare a executării poate fi formulată de către oricare dintre părți, în termenele stabilite. Instanța judecătorească portugheză poate decide că hotărârea străină este parțial executorie, dar nu o poate revizui pe fond.
Normele de procedură civilă portugheze aplicabile
Cererea de încuviințare a executării trebuie să fie prezentată instanței pentru familie și minori din cadrul instanței districtuale. În cazul în care nu există o instanță pentru familie și minori, cererea trebuie să fie prezentată instanței judecătorești locale din cadrul instanței districtuale, secției cu competență generală.
Acțiunea are formă de acțiune declarativă comună, astfel cum se prevede în Codul de procedură civilă portughez, în conformitate cu specificațiile prevăzute în Regulamentul Bruxelles IIa reformat.
Având în vedere că o cale de atac este întotdeauna admisibilă, indiferent de valoare, numirea unui avocat este obligatorie.
Ministerul Public poate lua măsuri pentru a apăra interesul superior al minorului.
În cererea inițială, solicitantul trebuie (articolul 552 din Codul de procedură civilă):
Cererea inițială și documentele se depun de către reprezentanții legali pe cale electronică, prin intermediul sistemului informatic care sprijină activitatea instanțelor, la adresa https://citius.tribunaisnet.mj.pt/.
Se aplică aceeași procedură atunci când acțiunea este formulată de Ministerul Public în apărarea interesului superior al minorului. Ministerul Public este scutit de costuri atunci când acționează pentru a apăra interesul superior al minorului.
Pentru a avea acces la sistemul informatic, avocații, avocații stagiari și juriștii trebuie să fie înregistrați la entitatea responsabilă de gestionarea accesului la sistemul informatic.
În cazul în care o cerere nu implică numirea unui reprezentant, iar partea nu este asistată sau atunci când partea este asistată de un reprezentant, dar există un motiv întemeiat care îl împiedică pe acesta din urmă să efectueze acte de procedură pe cale electronică, cererea inițială și documentele pot fi prezentate în unul dintre următoarele moduri:
Cererea inițială și documentele însoțitoare, după ce au fost primite la instanță, sunt înregistrate oficial și distribuite. Judecătorul verifică dacă sunt prezente toate informațiile necesare și că nu există motive de refuz, astfel cum se prevede în Regulamentul Bruxelles IIa reformat, constatând caracterul executoriu al deciziei. Decizia privind încuviințarea executării este notificată ulterior părților.
Articolul 30 din Regulamentul Bruxelles IIa reformat prevede posibilitatea ca o parte interesată să solicite, într-un stat membru, o hotărâre de refuz al recunoașterii unei decizii privind răspunderea părintească pronunțate într-un alt stat membru.
În acest caz, instanța din Portugalia căreia ar trebui să i se adreseze partea și normele de procedură aplicabile sunt cele menționate în răspunsul la întrebarea 15, cu următoarea clarificare: este vorba despre o acțiune comună în constatare negativă. Acest lucru are consecințe în ceea ce privește normele referitoare la sarcina probei, întrucât, conform legislației portugheze, în acțiunile în constatare negativă, revine pârâtului sarcina de a dovedi faptele care constituie dreptul invocat [articolul 343 alineatul (1) din Codul civil].
Relațiile dintre părinți și copii sunt reglementate (articolul 57 din Codul civil):
sau, dacă această condiție nu este îndeplinită,
sau, în cazul în care părinții locuiesc în mod obișnuit în state diferite,
Legea personală este cea a cetățeniei persoanei (articolul 31 din Codul civil).
În cazul apatrizilor, legea personală a apatridului este cea a locului de reședință. Cu toate acestea, în cazul în care apatridul este minor sau o persoană decăzută din drepturi, legea personală este cea a domiciliului său legal [articolul 32 alineatele (1) și (2) din Regimul general al procedurii de tutelă civilă].
Unde puteți găsi legislația aplicabilă
Avertisment:
Punctul de contact al Rețelei judiciare europene în materie civilă, instanțele sau alte entități și autorități nu sunt obligate să ia în considerare informațiile cuprinse în prezenta fișă informativă. De asemenea, este necesar să consultați textele juridice în vigoare, care sunt actualizate în mod regulat, în funcție de modificările legislative și ale jurisprudenței.
Această pagină face parte din portalul Europa ta.
Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.