Taxele judiciare aferente procedurii europene privind cererile cu valoare redusă

Lituania

Conținut furnizat de
Lituania

Introducere

Ce taxe sunt aplicabile?

Cât trebuie să plătesc?

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

Introducere

Pentru cererile europene cu valoare redusă se percepe o taxă judiciară de timbru în cuantumul specificat la articolul 80 alineatul (1) punctul (1) din Codul de procedură civilă lituanian (Civilinio proceso kodeksas).

În conformitate cu Hotărârea nr. 1240 a Guvernului Republicii Lituania din 27 octombrie 2011 de aprobare a normelor de calculare, plată, compensare și rambursare a taxei judiciare de timbru, această taxă poate fi plătită și prin mijloace electronice.

Ce taxe sunt aplicabile?

Taxa judiciară de timbru se plătește în cuantumul specificat la punctul următor.

Cât trebuie să plătesc?

În funcție de valoarea cererii de despăgubire, 3%, dar nu mai puțin de 50 LTL. În cazul în care actele de procedură și anexele lor sunt depuse la instanță doar în format electronic, se percepe o sumă egală cu 75% din taxa de timbru aplicabilă actului de procedură respectiv, dar nu mai mică de 10 LTL.

Ce se întâmplă dacă nu plătesc taxele judiciare la timp?

Cererea trebuie să fie însoțită de documente și de alte dovezi care să servească drept bază pentru cererile solicitantului, precum și de dovezi că taxa judiciară de timbru a fost plătită.

În cazul în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită, instanța emite un ordin care stabilește un termen adecvat pentru remedierea situației, ce nu poate fi mai scurt de șapte zile. Ordinul este expediat cel târziu în ziua lucrătoare următoare emiterii sale.

Dacă partea la procedură care depune actul de procedură a respectat instrucțiunile instanței în termenul specificat, se consideră că actul de procedură a fost depus la data depunerii sale inițiale în instanță. În caz contrar, se consideră că actul de procedură nu a fost depus și, în cel mult cinci zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru remedierea situației, judecătorul emite un ordin de returnare a actului de procedură, împreună cu orice document însoțitor, către persoana care l-a depus.

Cum pot să plătesc taxele judiciare?

Taxa judiciară de timbru se plătește în contul de venituri bugetare al Inspectoratului Fiscal de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor, prin metoda aleasă de persoana în cauză (e-banking, plata în numerar, transfer bancar etc.).

Ce trebuie să fac după efectuarea plății?

Dovada plății taxei judiciare de timbru o constituie ordinul de plată sau un alt document de confirmare a plății, care trebuie să conțină următoarele detalii:

  1. numele, prenumele și codul numeric personal al plătitorului (pentru persoanele juridice: denumirea și numărul de identificare al societății);
  2. numele, prenumele și codul numeric personal al celeilalte părți (pârât, debitor etc.) (pentru persoanele juridice: denumirea și numărul de identificare al societății);
  3. data efectuării plății;
  4. codul plății;
  5. suma plătită;
  6. scopul plății (indicat ca „taxă judiciară de timbru”, și denumirea instanței unde sunt inițiate procedurile).

În cazul în care taxa judiciară de timbru este plătită de un reprezentant al părții la procedură (avocat, asistent al avocatului sau o altă persoană care reprezintă interesele părții), ordinul de plată sau un alt document care confirmă plata ar trebui să includă, pe lângă detaliile enumerate mai sus, numele, prenumele și codul numeric personal (pentru persoanele juridice: denumirea și numărul de identificare al societății) ale părții reprezentate.

În cazul în care taxa judiciară de timbru este plătită prin mijloace electronice, nu sunt necesare documente care să confirme plata.

Ultima actualizare: 07/04/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.