Cum puteți sesiza o instanță de judecată

Franţa
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Este necesar să mă adresez unei instanţe judecătoreşti sau există o altă alternativă?

Există modalități alternative de soluționare a litigiilor, care, într-adevăr, sunt preferabile unei acțiuni în instanță. A se vedea această temă.

2 Există termene pentru introducerea unei acţiuni în justiţie?

Termenele de prescripție variază de la caz la caz. Pentru mai multe detalii privind termenele în care puteți introduce o acțiune în justiție vă puteți adresa unui consilier juridic sau unui birou de informare a cetățenilor.

3 Trebuie să mă adresez unei instanţe din acest stat membru?

A se vedea tema „Care este instanța competentă - Franţa”.

4 Dacă da, cărei instanţe din acest stat membru ar trebui să mă adresez, având în vedere domiciliul meu, al celeilalte părţi sau alte aspecte ale cauzei mele?

A se vedea tema „Care este instanța competentă - Franţa”.

5 Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în acest stat membru, având în vedere natura cazului meu şi suma în joc?

A se vedea tema „Care este instanța competentă - Franţa”.

6 Pot să introduc o acţiune în justiţie în mod individual sau trebuie să recurg la un intermediar, de exemplu un avocat?

  • Uneori este obligatoriu să fiți asistat în instanță de un avocat încă de la începutul procedurii.

În principiu, reprezentarea de către un avocat în fața tribunal judiciaire este obligatorie. Există însă excepții, de exemplu în cazul contractelor de închiriere comercială sau în chestiuni care țin de competența instanței care se ocupă de litigiile în materie de protecție.

La instanțele de dreptul familiei, reprezentarea de către un avocat nu este obligatorie în ceea ce privește delegarea autorității părintești, în cazul procedurilor posterioare divorțului, a celor legate de autoritatea părintească, de stabilire a contribuțiilor la cheltuielile aferente căsătoriei și de obligațiile de întreținere.

La tribunalele comerciale, instanțele de executare, instanțele pentru minori, instanțele pentru securitate socială, tribunalele muncii și tribunalele paritare ale închirierilor agricole, reprezentarea de către un avocat nu este obligatorie.

  • Există două modalități de inițiere a unei acțiuni în justiție în dreptul francez.

În cazul în care acțiunea urmează să fie inițiată printr-o citație, aceasta poate fi trimisă numai de către un executor judecătoresc. În cazul în care acțiunea poate fi introdusă prin cerere unilaterală sau comună, nu este necesar să se recurgă la un executor judecătoresc.

În cazul măsurilor provizorii, introducerea unei acțiuni în justiție prin citație este obligatorie.

În caz de divorț, acțiunea este introdusă prin citație sau prin cerere comună.

Instanța pentru minori poate fi sesizată de unul dintre părinți, de tutore sau chiar de minorul în cauză printr-o simplă cerere.

La instanțele de executare, citația este obligatorie, cu excepția procedurilor de executare a unor decizii privind expulzarea.

La tribunalele comerciale, procedura de somație de plată care permite introducerea unei acțiuni în instanță printr-o simplă cerere se rezumă la creanțele rezultate dintr-o poliță, o cambie, un bilet la ordin sau un borderou de cesiune de creanță. În celelalte cazuri, modalitatea de introducere a acțiunii este citația.

La Conseil de prud’hommes acțiunea este inițiată prin cerere, trimisă prin scrisoare recomandată sau nu.

Tribunalul paritar al închirierilor agricole este sesizat prin cerere sau prin intermediul unui act depus de executorul judecătoresc. De asemenea, părțile pot sesiza această instanța prin intermediul unei cereri comune, un act comun prin care își prezintă pretențiile în fața judecătorului. Această cerere se depune la grefa instanței.

7 Pentru introducerea acţiunii, mai exact, cui trebuie să mă adresez: biroului de recepţie, biroului grefierului instanţei sau în altă parte?

Pentru informații suplimentare puteți contacta birourile de primire care funcționează la fiecare instanță. În plus, în majoritatea instanțelor, a centrelor de justiție și de drept și a primăriilor se oferă consultații juridice gratuite.

Pentru a introduce o acțiune în instanță, trebuie să vă adresați grefei instanței competente.

8 În ce limbă pot să-mi formulez cererea? Pot să formulez cererea oral sau trebuie să existe o cerere scrisă? Pot să trimit cererea prin fax sau prin e-mail?

Limba franceză este singura limbă acceptată. Un interpret poate participa la o parte a ședinței de judecată, dar judecătorul nu este obligat să recurgă la acesta atunci când cunoaște limba în care se exprimă partea.

Cererea se face în scris.

În conformitate cu legislația actuală, nu este posibilă introducerea unei acțiuni în fața unei instanțe civile prin fax sau e-mail.

La începutul anului 2021 pe Portalul justițiabililor s-a lansat un serviciu online de sesizare a instanțelor. Se pot efectua online următoarele acte procedurale: constituirea ca parte civilă după ce victima primește avizul din partea instanței, depunerea de cereri adresate judecătorului de tutelă privind măsurile de protecție a adulților și sesizarea instanței de dreptul familiei în cazul procedurilor în care reprezentarea de către un avocat nu este obligatorie.

9 Există formulare speciale pentru intentarea de acţiuni sau, în caz contrar, cum trebuie să depun cererea de chemare în judecată? Există anumite elemente specifice care trebuie depuse la dosar?

Există formulare CERFA pentru inițierea unei acțiuni prin intermediul unei cereri. Dosarul trebuie să conțină informații privind reclamantul și partea adversă, precum și toate documentele cu privire la obiectul litigiului, care trebuie depuse fie la grefă, imediat după introducerea procedurii, fie la judecător, la termenul de judecată.

10 Va trebui să plătesc cheltuieli de judecată? Dacă da, când? Va trebui să plătesc un avocat chiar din momentul depunerii cererii?

Accesul la justiție în primă instanță este gratuit. În principiu, actele de procedură nu presupun nicio taxă în favoarea statului, cu excepția celor referitoare la instanțele comerciale în cazul cărora sunt percepute taxe de grefă.

Costurile reprezintă cheltuielile generate de desfășurarea procedurii. Acestea includ, în special, indemnizațiile martorilor, remunerațiile experților, costurile executorilor judecătorești și ale avocaților, în afară de onorarii. Anumite costuri pot fi plătite la începutul sau în cursul procedurii. La încheierea procedurii, costurile sunt suportate, în principiu, de partea căzută în pretenții, cu excepția cazului în care aceasta beneficiază de asistență judiciară.

Onorariul avocatului este o taxă stabilită de comun acord cu clientul. Avocatul poate solicita un avans, și anume o sumă plătită de către client înainte sau în timpul furnizării de servicii, cu titlu de acont.

11 Pot să solicit asistenţă judiciară?

În cazul în care veniturile persoanei care solicită asistență juridică nu depășesc un anumit plafon, reevaluat în fiecare an, aceasta poate beneficia de asistență juridică (în 2020 plafonul este de 1 043 € pentru asistență juridică totală și 1 564 € pentru asistență juridică parțială). Pragurile pot fi modificate în funcție de situația familială a solicitantului (a se vedea tema „Asistență juridică – Franța”)

12 Din ce moment se consideră că acţiunea mea este introdusă în mod oficial? Voi primi informaţii din partea autorităţilor cu privire la introducerea corectă a acţiunii?

Instanța este sesizată:

  • prin depunerea la grefă a unei copii a citației;
  • prin depunerea sau înregistrarea cererii la grefa instanței.

Reclamantul nu primește nicio confirmare cu privire la validitatea sesizării sale.

13 Voi obţine informaţii detaliate referitor la succesiunea evenimentelor ulterioare (cum ar fi intervalul de timp permis pentru înfăţişare)?

Grefa instanței poate oferi informații detaliate cu privire la progresele înregistrate în cadrul unei proceduri și termenul de judecată fixat.

Linkuri utile

Site-ul Ministerului Justiției

Ultima actualizare: 07/03/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.