În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2022.

Cum puteți sesiza o instanță de judecată

Gibraltar
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Este necesar să mă adresez unei instanţe judecătoreşti sau există o altă alternativă?

Formularea unei cereri în instanță ar trebui să fie ultima soluție la care să apelați. Ar trebui să aveți în vedere mai întâi alte modalități de soluționare a problemei. De exemplu, în cazul în care vi se datorează o sumă de bani, ați putea adresa o scrisoare persoanei care o datorează, prin care să o informați cu privire la suma pe care o datorează, motivul pentru care o datorează și măsurile pe care le-ați luat deja pentru a o recupera. Puteți include un avertisment care să precizeze că, în cazul în care nu va plăti până la data sugerată, veți formula o cerere în instanță.

În cazul în care nu puteți rezolva problema în niciun alt mod, puteți decide să formulați o cerere. În cazul în care cererea dumneavoastră este contestată, se poate acționa într-una din următoarele trei modalități. Jurisdicția pentru cereri cu valoare redusă din cadrul Curții Supreme este un sistem de soluționare a cererilor cu valoare mai mică (în general mai mici sau egale cu 10 000 GBP) într-un mod rapid, ieftin și ușor de utilizat. Pentru cererile cu valoare mai mare, Curtea Supremă dispune de alte două filiere. Filiera accelerată (fast track) este dedicată în mod normal cauzelor în care suma în litigiu este mai mare de 10 000 GBP, dar nu depășește 15 000 GBP, în cazul în care este necesară numai o divulgare limitată a documentelor către pârât și în cazul în care este necesară o perioadă de cel mult 30 de săptămâni în vederea pregătirii pentru proces. Toate celelalte cauze sunt alocate filierei multiple (multi track).

Majoritatea „justițiabililor” (persoane implicate în acțiuni în justiție) care acționează în nume propriu aleg să formuleze cereri în jurisdicția pentru cereri cu valoare redusă.

În timp ce informațiile de mai jos vă pot ajuta să decideți asupra celei mai bune modalități de soluționare a litigiului dumneavoastră, acestea vă pot oferi doar o idee generală referitoare la ceea ce se poate întâmpla. Ele nu explică totul despre regulamentele, costurile și procedurile judiciare care pot afecta diferite tipuri de cereri în diferite moduri. De asemenea, trebuie să țineți cont de faptul că, chiar dacă aveți câștig de cauză, instanța nu vă poate garanta că veți putea obține sumele de bani care vă sunt datorate.

2 Există termene pentru introducerea unei acţiuni în justiţie?

Există termene limită sau termene de prescripție în care ar trebui introdusă o acțiune în justiție. Termenul general de prescripție este de șase ani de la o dată relevantă – de exemplu, data încălcării contractului sau data la care a fost suferit prejudiciul sau, în unele cazuri, data la care s-a constatat existența unui prejudiciu. Alte termene de prescripție includ un an pentru defăimare sau trei ani pentru neglijență clinică și vătămare corporală. Termenele de prescripție pot fi găsite în Legea din 1960 privind termenele de prescripție (Limitation Act 1960). Problema termenelor poate fi clarificată împreună cu un avocat sau la Biroul de informare a cetățenilor (Citizens Advice Bureau).

3 Trebuie să mă adresez unei instanţe din acest stat membru?

Legislația UE prevede norme specifice care stabilesc statul membru în care ar trebui formulată cererea. Mai multe informații sunt disponibile pe pagina „Competență”.

4 Dacă da, cărei instanţe din acest stat membru ar trebui să mă adresez, având în vedere domiciliul meu, al celeilalte părţi sau alte aspecte ale cauzei mele?

În Gibraltar există un singur tribunal. Serviciul instanțe judecătorești din Gibraltar (Gibraltar Courts Service) este situat la adresa: 277 Main Street, Gibraltar.

5 Cărei instanţe ar trebui să mă adresez în acest stat membru, având în vedere natura cazului meu şi suma în joc?

În Gibraltar există un singur tribunal. Serviciul instanțe judecătorești din Gibraltar (Gibraltar Courts Service) este situat la adresa: 277 Main Street, Gibraltar.

6 Pot să introduc o acţiune în justiţie în mod individual sau trebuie să recurg la un intermediar, de exemplu un avocat?

Nu există nicio cerință ca o persoană să solicite consultanță sau să fie reprezentată de un avocat. O parte nereprezentată poate depune personal orice cerere. Aceasta este la latitudinea persoanei în cauză.

7 Pentru introducerea acţiunii, mai exact, cui trebuie să mă adresez: biroului de recepţie, biroului grefierului instanţei sau în altă parte?

Puteți „formula” o cerere sau puteți introduce o acțiune la Curtea Supremă din Gibraltar, la adresa: 277 Main Street, Gibraltar.

Grefa Curții Supreme este deschisă între orele 9.30 și 16.00, de luni până joi, și vineri, între orele 9.30 și 15.45 (în lunile de vară se aplică un program mai scurt cu publicul). Există un ghișeu de lucru cu publicul unde personalul instanței poate primi cereri și poate furniza informații referitoare la procedurile judiciare. Personalul instanței nu poate oferi consultanță juridică. (Acesta vă poate spune dacă puteți solicita asistență judiciară.)

8 În ce limbă pot să-mi formulez cererea? Pot să formulez cererea oral sau trebuie să existe o cerere scrisă? Pot să trimit cererea prin fax sau prin e-mail?

Cererile trebuie completate în scris în limba engleză, iar procedurile judiciare se desfășoară în limba engleză, cu ajutorul interpreților, dacă este necesar. În general, o cerere trebuie depusă personal la grefa Curții Supreme din Gibraltar.

9 Există formulare speciale pentru intentarea de acţiuni sau, în caz contrar, cum trebuie să depun cererea de chemare în judecată? Există anumite elemente specifice care trebuie depuse la dosar?

În general, pentru a introduce o cerere, trebuie să completați un formular de cerere (formularul N1). Personalul grefei Curții Supreme vă poate ajuta să obțineți copii ale formularului. Personalul poate fi contactat la grefa Curții Supreme, la adresa: 277 Main Street, Gibraltar sau la numărul de telefon (+ 350) 200 75608.

Acest formular include note orientative destinate reclamantului și pârâtului (persoana, firma sau societatea împotriva căreia este formulată cererea). Personalul Curții poate ajuta la completarea formularului. Notele orientative oferă detalii cu privire la informațiile care ar trebui incluse în cererea dumneavoastră. După ce ați completat formularul, trebuie să faceți o copie pentru dumneavoastră, una pentru instanță și câte una pentru fiecare pârât împotriva căruia este îndreptată cererea. După ce grefa Curții Supreme a emis formularul de cerere, acesta vă va fi returnat astfel încât să puteți trimite câte un exemplar fiecărui pârât. De asemenea, pârâtului trebuie să i se transmită un formular de confirmare de primire (Acknowledgement of Service Form) și un pachet de răspuns (Response Pack).

Există o serie de alte formulare care pot fi utilizate în cadrul altor tipuri de proceduri sau pentru etapele ulterioare ale unei cereri.

10 Va trebui să plătesc cheltuieli de judecată? Dacă da, când? Va trebui să plătesc un avocat chiar din momentul depunerii cererii?

De obicei, trebuie să plătiți o taxă pentru introducerea cererii dumneavoastră. Nivelul taxei va depinde de suma pe care o solicitați. În cazul în care pârâtul nu plătește la pronunțarea hotărârii sau declară că suma de bani nu este datorată, iar cererea dumneavoastră este în continuare contestată (defended), este posibil să fiți nevoit să plătiți taxe suplimentare. În cazul în care aveți câștig de cauză, taxele se vor adăuga la suma care vă este datorată de către pârât.

Pot exista și alte cheltuieli. În cazul în care pârâtul contestă cererea pe care ați formulat-o, este posibil să aveți nevoie de martori cu ajutorul cărora să spuneți instanței ce s-a întâmplat. Este posibil să fiți nevoit să plătiți cheltuielile de deplasare ale acestora către și de la instanță, precum și banii pe care i-ar fi câștigat în ziua respectivă. Cu toate acestea, în cazul în care obțineți câștig de cauză, instanța poate obliga pârâtul să plătească aceste cheltuieli.

De asemenea, este posibil să fiți nevoit să obțineți probe din partea unui expert precum un medic, un mecanic sau un inspector. De asemenea, este posibil să fie nevoie să îi solicitați acestui expert să se prezinte la audierea în instanță pentru a depune mărturie în numele dumneavoastră. Va trebui să plătiți cheltuielile și onorariile experților, dar, din nou, dacă obțineți câștig de cauză, instanța poate obliga pârâtul să le plătească.

Sumele care pot fi solicitate pentru costurile aferente martorilor, experților și consultanței juridice sunt limitate la jurisdicția pentru cereri cu valoare redusă.

Onorariile avocaților sunt de obicei datorate la finalizarea cauzei, dar această chestiune va fi convenită între avocat și dumneavoastră. În cazul în care aveți câștig de cauză, instanța poate obliga pârâtul la plata parțială sau integrală a onorariilor avocaților. Cu toate acestea, în cazul în care aveți un avocat iar cererea dumneavoastră are ca obiect o sumă mai mică de 10 000 GBP, va trebui să plătiți, în general, pentru asistența oferită, chiar dacă aveți câștig de cauză. De asemenea, ar trebui să aveți în vedere faptul că, deși instanța poate pronunța o hotărâre în favoarea dumneavoastră (aceasta însemnând obligarea pârâtului la plata unei sume către dumneavoastră), instanța nu va lua în mod automat măsuri pentru a se asigura că suma de bani este plătită. În cazul în care pârâtul nu plătește, va trebui să solicitați instanței să ia măsuri (denumite „executarea hotărârii dumneavoastră”) pentru care este posibil să fie nevoie să plătiți încă o taxă.

11 Pot să solicit asistenţă judiciară?

În Gibraltar, asistența judiciară (legal aid) în materie civilă este denumită „asistență juridică” (legal assistance). Eligibilitatea pentru primirea acesteia depind de o serie de factori. Mai multe informații se pot obține de la grefa Curții Supreme, la adresa: 277 Main Street, Gibraltar sau la numărul de telefon (+ 350) 200 75608.

12 Din ce moment se consideră că acţiunea mea este introdusă în mod oficial? Voi primi informaţii din partea autorităţilor cu privire la introducerea corectă a acţiunii?

Data la care începe procedura este data la care instanța emite un formular de cerere. Data emiterii este înregistrată de către instanță prin aplicarea unei ștampile cu dată. În cazul în care cererea este emisă, grefa Curții Supreme vă va transmite o notificare de emitere care oferă detalii privind data emiterii.

13 Voi obţine informaţii detaliate referitor la succesiunea evenimentelor ulterioare (cum ar fi intervalul de timp permis pentru înfăţişare)?

Notificarea de emitere care vă va fi transmisă de grefa Curții Supreme după emiterea cererii oferă detalii privind termenele până la care pârâtul trebuie să depună un memoriu în apărare. În cazul în care, în acest interval de timp, pârâtul contestă cererea parțial sau în totalitate, vi se va trimite o copie a memoriului în apărare menționat, însoțită de o notificare de emitere și de un chestionar de alocare (Allocation Questionnaire). Notificarea și chestionarul sunt, de asemenea, trimise pârâtului. După completare, chestionarul este utilizat de judecător pentru a decide căreia dintre cele trei filiere (cereri cu valoare redusă, rapidă sau multiplă) îi va aloca respectiva cauză. În momentul în care judecătorul a luat o decizie cu privire la alocare, vă va fi trimisă o notificare de alocare atât dumneavoastră, cât și celorlalte părți.

În cazul în care pârâtul nu răspunde la cerere în termenul prevăzut, puteți solicita instanței să pronunțe o hotărâre „în lipsă” (judgment by default) (adică să oblige pârâtul să vă plătească suma solicitată, deoarece nu s-a primit niciun răspuns). În cazul în care pârâtul recunoaște că este datorată întreaga sumă de bani, puteți solicita și instanței să se pronunțe. Aceste solicitări de pronunțare a unei hotărâri sunt formulate în notificarea de emitere care vă va fi transmisă în momentul emiterii cererii. Această notificare prevede că, în cazul în care o astfel de solicitare nu este formulată în termen de șase luni de la încheierea perioadei pe care pârâtul a avut-o la dispoziție pentru a depune un memoriu în apărare, cererea dumneavoastră va fi „suspendată” (adică oprită sau întreruptă). Singura acțiune pe care o puteți întreprinde în acest caz este aceea de a solicita judecătorului să pronunțe un ordin de ridicare a suspendării.

Ultima actualizare: 23/09/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.