

Informații pe regiuni
Următoarele surse de drept intern sunt prevăzute la articolele 1, 3 și 4 din Codul civil portughez:
• Legile
• Uzanța
• Echitatea
Următoarele sunt surse de drept internațional (articolul 8 din Constituția portugheză):
• Normele și principiile dreptului internațional general sau comun fac parte integrantă din legislația portugheză.
• Normele prevăzute în convențiile internaționale ratificate sau aprobate în mod corespunzător intră în vigoare în dreptul intern portughez în urma publicării lor oficiale și rămân în vigoare atât timp cât acestea sunt obligatorii la nivel internațional pentru statul portughez.
• Normele stabilite de organismele competente ale organizațiilor internaționale la care Portugalia este parte intră în vigoare în mod direct în dreptul intern portughez, cu condiția ca acest lucru să fie stabilit în tratatele fondatoare respective.
• Dispozițiile tratatelor care reglementează Uniunea Europeană și normele stabilite de instituțiile europene, în contextul îndeplinirii atribuțiilor acestora, sunt aplicabile dreptului intern portughez, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu respectarea principiilor fundamentale ale unui stat democratic, întemeiat pe statul de drept.
Legile
Legile sunt o sursă imediată de drept intern. Articolul 1 alineatul (2) din Codul civil portughez consideră ca fiind legi toate dispozițiile generale stabilite de organismele competente ale statului. Articolul 112 alineatul (1) din Constituția portugheză prevede că legile, decretele-lege și decretele legislative regionale sunt acte legislative.
Uzanța
Uzanța poate fi considerată, din punct de vedere juridic, drept sursă de drept intern atunci când sunt respectate următoarele două condiții:
• aceasta nu contravine principiilor bunei-credințe și
• este stabilită prin lege (articolul 3 alineatul (1) din Codul civil portughez).
Echitatea
Instanțele portugheze pot soluționa un litigiu în conformitate cu principiul echității numai în una dintre următoarele circumstanțe:
• atunci când legislația permite acest lucru [articolul 4 litera (a) din Codul civil portughez] sau
• atunci când părțile convin asupra acestui lucru, iar raportul juridic poate fi instituit în cazul lor [articolul 4 litera (b) din Codul civil portughez] sau
• atunci când părțile au convenit asupra unei măsuri reparatorii echitabile în prealabil [articolul 4 litera (c) din Codul civil portughez].
Convențiile din cadrul Conferinței de la Haga de Drept Internațional Privat
Portugalia face obiectul a 26 de convenții de la Haga:
1. Convenția privind procedura civilă (Haga, 1954)
A se vedea: aici
2. Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere față de copii (Haga, 1956)
A se vedea: aici
3. Convenția privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere a copiilor (Haga, 1958)
A se vedea: aici
4. Convenția privind competențele autorităților și legea aplicabilă cu privire la protecția sugarilor (Haga, 1961)
A se vedea: aici
5. Convenția privind conflictele de legi referitoare la forma dispozițiilor testamentare (Haga, 1961)
A se vedea: aici
6. Convenția privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Haga, 1961)
A se vedea: aici
7. Convenția privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (Haga, 1965)
A se vedea: aici
8. Convenția privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă sau comercială (Haga, 1971)
A se vedea: aici
9. Protocolul suplimentar la Convenția de la Haga privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă sau comercială (Haga, 1971)
A se vedea: aici
10. Convenția privind recunoașterea divorțurilor și a separărilor legale (Haga, 1970)
A se vedea: aici
11. Convenția privind legea aplicabilă accidentelor rutiere (Haga, 1971)
A se vedea: aici
12. Convenția privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială (Haga, 1970)
A se vedea: aici
13. Convenția privind administrarea internațională a succesiunilor (Haga, 1973)
A se vedea: aici
14. Convenția privind legea aplicabilă în materie de responsabilitate pentru produse (Haga, 1973)
A se vedea: aici
15. Convenția privind recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere (Haga, 1973)
A se vedea: aici
16. Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere (Haga, 1973)
A se vedea: aici
17. Convenția privind legea aplicabilă regimurilor matrimoniale (Haga, 1978)
A se vedea: aici
18. Convenția privind celebrarea și recunoașterea valabilității căsătoriilor (Haga, 1978)
A se vedea: aici
19. Convenția privind legea aplicabilă reprezentării (Haga, 1978)
A se vedea: aici
20. Convenția asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (Haga, 1980)
A se vedea: aici
21. Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale (Haga, 1993)
A se vedea: aici
22. Convenția privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor (Haga, 1996)
A se vedea: aici
23. Convenția privind protecția internațională a adulților (Haga, 2000)
A se vedea: aici
24. Convenția privind acordurile de alegere a forului (Haga, 2005)
A se vedea: aici
25. Convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate pentru copii și alți membri ai familiei (Haga, 2007)
A se vedea: aici
26. Protocolul privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere (Haga, 2007)
A se vedea: aici
Convențiile Comisiei Internaționale de Stare Civilă (CIEC)
Portugalia face obiectul a 10 convenții ale CIEC
Aceste convenții pot fi găsite aici
1. Convenția cu privire la eliberarea unor extrase ale actelor de stare civilă destinate utilizării în străinătate (Paris, 27 septembrie 1956). Aprobată prin: Legea nr. 33/81, publicată în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 196 din 27.8.1981
A se vedea: aici
2. Convenția privind eliberarea gratuită și scutirea de obligația de legalizare a copiilor actelor de stare civilă (Luxemburg, 26 septembrie 1957). Aprobată prin: Legea nr. 22/81, publicată în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 189 din 19.8.1981
A se vedea: aici
3. Convenția privind schimbul internațional de informații referitoare la starea civilă (Istanbul, 4 septembrie 1958). Aprobată prin: Decretul-lege nr. 39/80, publicat în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 145 din 26.6.1980
A se vedea: aici
4. Convenția privind schimbarea numelui și a prenumelui (Istanbul, 4 septembrie 1958). Aprobată prin: Rezoluția Adunării Republicii nr. 5/84, publicată în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 40 din 16.2.1984
A se vedea: aici
5. Convenția de extindere a competenței autorităților abilitate să primească declarații de recunoaștere a copiilor naturali (Roma, 14 septembrie 1961). Aprobată prin: Rezoluția Adunării Republicii nr. 6/84, publicată în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 50 din 28.2.1984
A se vedea: aici
6. Convenția internațională referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă (Viena, 8 septembrie 1976). Aprobată prin: Decretul guvernamental nr. 34/83, publicat în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 109 din 12.5.1983
A se vedea: aici
7. Convenția internațională referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă (Viena, 8 septembrie 1976). Aprobată prin: Decretul guvernamental nr. 34/83, publicat în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 109 din 12.5.1983
A se vedea: aici
8. Convenția privind scutirea de la legalizarea anumitor acte și documente (Paris, 15 septembrie 1977). Aprobată prin:
Decretul-lege nr. 135/82, publicat în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 292 din 20.12.1982
A se vedea: aici
9. Convenția privind legislația aplicabilă numelor de familie și numelor de botez (München, 5 septembrie 1980). Aprobată prin: Rezoluția Adunării Republicii nr. 8/84, publicată în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 54 din 3.3.1984
A se vedea: aici
10. Convenția cu privire la eliberarea certificatului de capacitate matrimonială (München, 5 octombrie 1980). Aprobată prin: Decretul guvernamental nr. 40/84, publicat în Monitorul Oficial portughez, seria I, nr. 170 din 24.7.1984
A se vedea: aici
Alte convenții multilaterale relevante cu caracter obligatoriu pentru Portugalia:
Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale (Stockholm, 1967)
Convenția ONU din 1951 privind statutul refugiaților și Protocolul din 1967 la aceasta
Protocol: aici
Convenția referitoare la legea uniformă a cambiei și biletului la ordin și Convenția pentru reglementarea anumitor conflicte de legi privind cambiile și biletele la ordin (Haga, 1930)
A se vedea: aici
Convenția de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile și Convenția pentru reglementarea anumitor conflicte de legi privind cecurile (Geneva, 1931)
A se vedea: aici
Convenția de la Washington din 1973 privind legea uniformă asupra formei testamentului internațional, la care Portugalia este parte, aderare aprobată în temeiul Decretului-lege nr. 252/75
A se vedea: aici
Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine (New York, 1958)
A se vedea: aici
Convenția Lugano II privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Decizia 2009/430/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2008)
A se vedea: aici
Decizie: aici
Convenția din 1980 privind transporturile internaționale feroviare, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 1999
A se vedea: aici
Convenția europeană în domeniul informației asupra dreptului străin, semnată la Londra în 1970
A se vedea: aici
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice – Convenția de la Istanbul din 2011
A se vedea: aici
Convenția Națiunilor Unite privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate - Convenția de la New York din 1956
A se vedea: aici
A se vedea: aici
A se vedea: aici
A se vedea: aici
A se vedea: aici
A se vedea: aici
A se vedea: aici
A se vedea: aici
Atunci când o normă privind conflictul de legi face trimitere la o lege străină, acest lucru se referă numai la aplicarea dispozițiilor de drept intern în statul respectiv; acest lucru nu înseamnă că instanțele din statul respectiv au competență în acest sens. Singura excepție este atunci când legea străină este contrară unui precept specific (articolul 16 din Codul civil portughez).
Aplicarea legii străine se limitează la normele sistemului judiciar străin care fac parte din regimul care reglementează domeniul de drept care face obiectul normei privind conflictul de legi (de exemplu, succesiuni, familie, obligații, drepturi reale) (articolul 15 din Codul civil portughez).
În Portugalia, instanța nu este supusă cererilor formulate de părți cu privire la cercetarea, interpretarea și aplicarea normelor de drept [articolul 5 alineatul (3) din Codul de procedură civilă portughez]. Din acest principiu general rezultă că instanța națională aplică normele privind conflictul de legi din proprie inițiativă.
În Portugalia, există trei norme esențiale în ceea ce privește retrimiterea:
Retrimiterea la legea unui alt stat
În Portugalia, instanța poate recurge la legea unui alt stat.
Retrimiterea la legea unui alt stat poate fi efectuată atunci când norma portugheză privind conflictul de legi face trimitere la legea unui alt stat, iar respectivul stat este considerat competent cu privire la tratarea cauzei [articolul 17 alineatul (1) din Codul civil portughez].
Retrimiterea încetează în cazul în care:
Cu toate acestea, retrimiterea este întotdeauna posibilă în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:
Retrimiterea la legea portugheză
Există retrimitere la legea portugheză în cazul în care norma portugheză privind conflictul de legi face trimitere la legea unui alt stat care, la rândul său, are o normă privind conflictul de legi care face trimitere înapoi la legea portugheză. În acest caz, se aplică legea portugheză [articolul 18 alineatul (1) din Codul civil portughez].
Cu toate acestea, în chestiuni legate de statutul personal, retrimiterea la legea portugheză este permisă numai în cazul în care este îndeplinită următoarea cerință suplimentară:
Cazuri în care retrimiterea nu este permisă
Niciunul dintre tipurile de retrimitere menționate mai sus nu este permis în următoarele cazuri:
Factorul de legătură este o circumstanță de fapt sau de drept, prevăzută de norma privind conflictul de legi, care servește drept bază pentru specificarea legii aplicabile. În funcție de caz, acesta poate fi, de exemplu, cetățenia sau locul unde a avut loc o tranzacție, unde a fost creată o operă de creație intelectuală, unde a fost înregistrat un drept, unde sunt localizate bunurile sau unde persoana interesată își are reședința.
Sistemul judiciar portughez introduce cel puțin două limitări în ceea ce privește schimbările aduse factorului de legătură:
În cazul în care este imposibil să se stabilească factorul de legătură de care depinde specificarea legii aplicabile, se utilizează legea aplicabilă de regulă (articolul 23 din Codul civil portughez).
Încălcarea ordinii publice
Dispozițiile legii străine specificate de norma privind conflictul de legi nu se aplică în cazul în care acestea încalcă principiile fundamentale ale ordinii publice internaționale a statului portughez [articolul 22 alineatul (1) din Codul civil portughez]. În acest caz, se aplică alte dispoziții ale legii străine, care sunt considerate mai adecvate sau, ca alternativă, normele de drept intern portughez [articolul 22 alineatul (2) din Codul civil portughez].
Convențiile internaționale și legislația UE
În cazul în care convențiile internaționale care sunt obligatorii pentru statul portughez sau legislația UE prevăd norme privind legea aplicabilă care diferă de cele prevăzute în normele naționale privind conflictul de legi, respectivele norme naționale nu se aplică.
Orice persoană care invocă o lege străină are sarcina de a dovedi existența și conținutul acesteia. Cu toate acestea, instanța trebuie să încerce să dobândească cunoștințe despre legea străină, din proprie inițiativă. Legea străină este interpretată în contextul sistemului de care aparține și în conformitate cu normele de interpretare stabilite de acesta [articolul 23 alineatul (1) din Codul civil portughez].
Pentru a obține informații privind legea străină în materie civilă și comercială, se poate face trimitere la cele două convenții la care Portugalia este parte:
În cazul în care nu este posibil să se verifice conținutul legii străine, se utilizează legea care ar fi aplicabilă, în caz contrar [articolul 23 alineatul (2) din Codul civil portughez].
Regimul prevăzut de legislația UE
În statele membre ale Uniunii Europene (cu excepția Danemarcei), legea aplicabilă obligațiilor contractuale este stabilită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 593/2008 din 17 iunie 2008 (Regulamentul Roma I), care prevalează asupra normelor naționale privind conflictul de legi indicate mai jos, în măsura în care acestea conțin dispoziții diferite.
Danemarca este singurul stat membru al UE pentru care nu se aplică Regulamentul (CE) nr. 593/2008 din 17 iunie 2008. Aceasta continuă să facă obiectul Convenției de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale. În Danemarca, legea aplicabilă obligațiilor contractuale este stabilită în conformitate cu Convenția de la Roma din 1980, care prevalează asupra normelor naționale privind conflictul de legi indicate mai jos, în măsura în care acestea conțin dispoziții diferite.
Regimul prevăzut de normele naționale privind conflictul de legi
Aspectele legate de confirmarea, interpretarea și întocmirea unei declarații de intenție și de lipsa unui testament sau viciile unui testament sunt reglementate:
Valoarea unui comportament ca declarație de intenție este stabilită:
Valoarea tăcerii ca modalitate de declarare este stabilită:
Forma declarației de intenție este reglementată:
NB:
Alternativele 2) și 3) sunt admisibile numai în cazul în care legea care reglementează fondul tranzacției nu prevede nulitatea sau inaplicabilitatea declarației în caz de neconformitate cu o anumită formă, chiar dacă tranzacția este încheiată în străinătate.
Legea aplicabilă reprezentării juridice este:
Legea aplicabilă reprezentării persoanelor juridice de către organismele lor statutare este:
Reprezentarea voluntară este reglementată după cum urmează:
Termenele de prescripție și confiscarea sunt reglementate:
Obligațiile care decurg din tranzacțiile juridice și fondul tranzacției sunt reglementate:
I. de legea pe care părțile contractante o aleg sau pe care o au în vedere [articolul 41 alineatul (1) din Codul civil portughez], cu condiția să fie îndeplinită una dintre condițiile următoare:
II. În cazul în care părțile nu stabilesc legea aplicabilă, aceasta se stabilește după cum urmează:
III. În cazul unui contract în care părțile nu au stabilit legea aplicabilă și acestea nu au o reședință obișnuită comună, trebuie făcută o distincție între două situații:
Legea aplicabilă gestionării activității este:
Legea aplicabilă în cazul îmbogățirii fără justă cauză este:
Regimul prevăzut de legislația UE
În statele membre ale Uniunii Europene (cu excepția Danemarcei), legea aplicabilă obligațiilor necontractuale este stabilită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 864/2007 din 11 iulie 2007 (Regulamentul Roma II), care prevalează asupra normelor naționale privind conflictul de legi indicate mai jos, în măsura în care acestea conțin dispoziții diferite.
Cu toate acestea, în relațiile dintre Portugalia și statele care sunt părți la Convenția de la Haga din 1971 privind legea aplicabilă accidentelor rutiere, legea aplicabilă în astfel de cazuri este stabilită în conformitate cu convenția menționată, care prevalează asupra legilor privind conflictul de norme referitoare la aceasta prevăzute în Regulamentul Roma II (articolul 28 din Regulamentul Roma II).
Regimul prevăzut de normele naționale privind conflictul de legi
I. Legea aplicabilă răspunderii extracontractuale bazate pe o faptă ilicită sau pe risc este după cum urmează:
a) legea statului în care a avut loc principala activitate prejudiciabilă sau
b) în cazul unei omisiuni, legea locului în care persoana responsabilă ar fi trebuit să acționeze [articolul 45 alineatul (1) din Codul civil portughez].
II. În cazul în care autorul faptei ilicite nu este considerat responsabil în temeiul legii locului în care s-a produs activitatea prejudiciabilă sau, în cazul unei omisiuni, în temeiul legii locului în care persoana în cauză ar fi trebuit să acționeze, legea aplicabilă este legea statului în care s-a produs efectul prejudiciabil, cu condiția ca următoarele două cerințe să fie îndeplinite cumulativ:
a) legea statului în care s-a produs efectul prejudiciabil consideră că autorul faptei ilicite sau al omisiunii este responsabil și
b) autorul faptei ilicite sau al omisiunii ar fi trebuit să prevadă prejudiciul cauzat în statul respectiv ca urmare a faptei ilicite sau a omisiunii sale [articolul 45 alineatul (2) din Codul civil portughez].
III. Normele menționate mai sus la punctele I și II nu se aplică în următoarele situații:
a) în cazul în care autorul faptei ilicite sau al omisiunii și partea prejudiciată au aceeași cetățenie sau aceeași reședință obișnuită și se află ocazional în străinătate, legea aplicabilă este cea a cetățeniei lor sau a reședinței lor obișnuite comune, după caz;
b) acest lucru este valabil fără a aduce atingere dispozițiilor statului respectiv care trebuie să se aplice în mod egal tuturor persoanelor [articolul 45 alineatul (3) din Codul civil portughez].
Conceptul de lege personală
Legea personală a persoanelor fizice reglementează:
Legea personală a persoanelor juridice reglementează:
Transferul și fuziunea persoanelor juridice:
Persoanele juridice internaționale:
Legea aplicabilă în ceea ce privește stabilirea unei relații părinte-copil este după cum urmează:
Relațiile dintre părinți și copii sunt reglementate:
Legea aplicabilă în ceea ce privește adopția, relațiile dintre persoana care adoptă și persoana adoptată și relațiile dintre persoana adoptată și familia biologică a acesteia este după cum urmează:
Situațiile în care nu este permisă adopția:
Situațiile în care este necesar consimțământul pentru adopție sau asumarea unei relații părinte-copil:
Legea personală a fiecăruia dintre logodnici se aplică în ceea ce privește:
Legea aplicabilă formei căsătoriei este după cum urmează:
Legea aplicabilă raporturilor dintre soți și modificărilor regimului matrimonial este după cum urmează:
Nu există norme naționale privind conflictul de legi care să reglementeze în mod specific cuplurile necăsătorite/care locuiesc împreună și parteneriatele.
În temeiul dreptului intern, coabitarea este reglementată de Legea nr. 7/2001 din 11 mai 2001 (Protecția parteneriatelor civile), modificată ultima dată prin Legea nr. 71/2018 din 31 decembrie 2018.
Legea portugheză definește coabitarea ca fiind situația juridică a unui cuplu care, indiferent de sex, trăiește împreună ca și cum ar fi căsătorit, de peste doi ani [articolul 1 alineatul (2) din Legea privind protecția parteneriatelor civile].
În absența unei norme privind conflictul de legi care să reglementeze în mod specific coabitarea, normele privind conflictul de legi referitoare la relațiile dintre soți și la modificările aduse regimului matrimonial pot fi aplicate prin analogie. Cu toate acestea, o astfel de interpretare este supusă fluctuațiilor în jurisprudența națională.
Regimul prevăzut de legislația UE
În statele membre ale Uniunii Europene care participă la acest mecanism de cooperare mai strânsă, legea aplicabilă în materie de divorț și separare de drept este stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului, care prevalează asupra normelor naționale privind conflictul de legi indicate mai jos, în măsura în care acestea conțin dispoziții diferite.
Regimul prevăzut de normele naționale privind conflictul de legi
Legea aplicabilă în materie de divorț și separare de drept a persoanelor și activelor este:
Schimbarea legii aplicabile constanței căsătoriei:
Regimul prevăzut de Protocolul de la Haga din 2007
În statele membre ale Uniunii Europene (cu excepția Danemarcei), legea aplicabilă obligațiilor de întreținere care decurg din relațiile de familie, relațiile părinte-copil, căsătorie sau alianță, inclusiv obligațiile de întreținere datorate copiilor ai căror părinți nu sunt căsătoriți, este stabilită în conformitate cu Protocolul de la Haga privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere din 23 noiembrie 2007, care prevalează asupra normelor naționale privind conflictul de legi indicate mai jos, în măsura în care acestea conțin dispoziții diferite.
Regimul prevăzut de normele naționale privind conflictul de legi
Legea aplicabilă, după caz, este legea indicată mai sus:
În cazurile în care întreținerea este datorată pe baza altor relații de familie:
În cazurile în care întreținerea este datorată pe baza unor acte juridice:
În cazurile în care întreținerea este datorată pe baza unei succesiuni sau a unei dispoziții testamentare:
Regimul prevăzut de legislația UE
În statele membre ale Uniunii Europene care participă la acest mecanism de cooperare mai strânsă, dintre care unul este Portugalia, legea aplicabilă regimurilor matrimoniale și consecințele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate sunt determinate, respectiv, de Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului și Regulamentul Consiliului (UE) 2016/1104, care prevalează asupra normelor naționale privind conflictul de legi indicate mai jos, în măsura în care acestea conțin dispoziții diferite.
Regimul prevăzut de normele naționale privind conflictul de legi
Legea aplicabilă acordurilor prenupțiale (conținut și efecte) și regimului matrimonial (legal sau stabilit prin acord) este după cum urmează:
În ceea ce privește modificările aduse regimului matrimonial, a se vedea trimiterea la relațiile dintre soți și modificările aduse regimului matrimonial, la punctul 3.5.1 de mai sus - „Căsătoria” (articolul 54 din Codul civil portughez).
Regimul prevăzut de legislația UE
În statele membre ale Uniunii Europene (cu excepția Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit), legea aplicabilă succesiunilor se stabilește în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 650/2012, care prevalează asupra normelor naționale privind conflictul de legi indicate mai jos, în măsura în care acestea conțin dispoziții diferite.
Regulamentul UE privind succesiunea nu aduce atingere aplicării convențiilor internaționale la care Portugalia este parte la momentul adoptării sale [articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012].
Deși Portugalia este semnatară a Convenției de la Haga din 1961 privind conflictele de legi referitoare la forma dispozițiilor testamentare, până în prezent (aprilie 2021) Portugalia nu a ratificat convenția și, prin urmare, nu este obligată de aceasta.
Ca atare, testamentele internaționale sunt reglementate de Convenția de la Washington din 1973 privind legea uniformă asupra formei testamentului internațional, la care Portugalia este parte, aderarea fiind aprobată în temeiul Decretului-lege nr. 252/75 din 23 mai 1975 și de normele stabilite în Codul notarilor portughezi.
Regimul prevăzut de normele naționale privind conflictul de legi
Legea personală a testatorului la momentul decesului se aplică în ceea ce privește:
Legea testatorului la momentul întocmirii declarației se aplică în ceea ce privește:
NB:
În caz de modificare a legii personale ulterior întocmirii unei dispoziții pentru cauză de moarte, persoana care a întocmit dispoziția pentru cauză de moarte poate în continuare să revoce dispoziția respectivă în temeiul legii personale anterioare [articolul 65 alineatul (1) din Codul civil portughez].
În ceea ce privește forma dispozițiilor pentru cauză de moarte și revocarea sau modificarea acestora, pot fi aplicate următoarele ca alternativă:
Limitări ale acestui regim:
În cazul în care neconformitatea cu forma prevăzută de legea personală a defunctului la momentul întocmirii declarației are drept rezultat invaliditatea sau inopozabilitatea declarației, trebuie respectată forma respectivă, chiar dacă declarația este întocmită în străinătate.
Legea aplicabilă posesiei, dreptului de proprietate și altor drepturi reale este:
Legea aplicabilă stabilirii și transferului de drepturi reale asupra unor bunuri în tranzit este:
Legea aplicabilă stabilirii și transferului de drepturi reale asupra unor mijloace de transport care fac obiectul înregistrării este:
Legea aplicabilă capacității de a stabili drepturi reale asupra unor bunuri imobile sau de a dispune de acestea este:
Legea aplicabilă drepturilor de autor este:
Legea aplicabilă proprietății industriale:
Ca regulă generală, legea aplicabilă este cea a statului în care a fost inițiată procedura (articolul 276 din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților).
Există excepții de la această regulă în ceea ce privește efectele declarației de insolvență, în anumite cazuri:
• contractele de muncă și raporturile de muncă sunt reglementate de legea aplicabilă contractelor de muncă (articolul 277 din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților);
• în cazul drepturilor debitorului asupra unui bun imobil, a unei nave sau aeronave a cărei înscriere într-un registru public este obligatorie, legea aplicabilă este cea a statului sub a cărui autoritate este ținut registrul (articolul 278 din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților);
• contractele care conferă dreptul de a dobândi drepturi reale asupra unui bun imobil sau dreptul de exploatare a bunului în cauză sunt reglementate exclusiv de legea statului pe teritoriul căruia se află bunul imobil [articolul 279 alineatul (1) din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților];
• drepturile vânzătorului în ceea ce privește bunurile vândute unui debitor insolvabil cu rezervarea dreptului de proprietate și a drepturilor reale ale creditorilor sau ale terților asupra bunurilor debitorului care, la momentul deschiderii procedurii, erau situate pe teritoriul celuilalt stat, sunt reglementate exclusiv de legea statului respectiv [articolul 280 alineatul (1) din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților];
• drepturile cu privire la titlurile de valoare înregistrate sau depuse sunt reglementate de legea aplicabilă transferului acestora, în temeiul articolului 41 din Codul portughez al titlurilor de valoare [articolul 282 alineatul (1) din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților];
• drepturile și obligațiile părților cu privire la o piață financiară sau la un sistem de plăți, astfel cum este definit la articolul 2 litera a) din Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998, sau la un sistem echivalent, sunt reglementate de legea aplicabilă acestui sistem [articolul 285 din Codul titlurilor de valoare și articolul 282 alineatul (2) din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților];
• operațiunile de vânzare și răscumpărare în sensul articolului 12 din Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 sunt reglementate de legea aplicabilă acestor contracte (articolul 283 din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților);
• procedurile în curs privind un bun sau un drept care face parte integrantă din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței sunt reglementate exclusiv de legea statului în care se desfășoară procedura (articolul 285 din Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților).
Linkuri către legislația națională relevantă:
Codul portughez de insolvență și recuperare a creanțelor societăților
Notă finală
Informațiile cuprinse în această fișă informativă sunt de natură generală și nu sunt exhaustive. Acestea nu au caracter obligatoriu pentru punctul de contact, Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială, instanțe sau oricare alte persoane. Acestea nu au scopul de a înlocui consultarea legislației aplicabile în vigoare.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.