În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2022.

Recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă

Gibraltar

Conținut furnizat de
Gibraltar

Articolul 17 - Informații puse la dispoziția publicului

În Gibraltar

Măsuri de protecție transmise (emise de Regatul Unit și care trebuie recunoscute și executate în alte state membre ale UE)

Orice persoană care solicită (sau căreia i se adresează) o măsură națională de protecție ce intră în domeniul de aplicare al regulamentului va putea cere instanței care a pronunțat o astfel de măsură să îi elibereze un certificat în temeiul căruia să poată beneficia de protecția respectivă într-un alt stat membru al UE.

În Gibraltar, certificatul UE va fi eliberat de Curtea Supremă, legislația aplicabilă fiind Procedurile privind recunoașterea măsurilor de protecție din 2015 și normele de procedură civilă, care se aplică atât procedurilor civile, cât și celor de dreptul familiei. În cazul în care condițiile sunt îndeplinite, Curtea Supremă din Gibraltar îi eliberează certificatul persoanei protejate, în formatul comun folosit în UE, și îi comunică acest lucru „persoanei care reprezintă amenințarea”.

Dacă instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile necesare, emite un certificat în formatul comun (la nivelul UE). Certificatul îi este înmânat persoanei protejate/solicitantului. Persoana protejată poate solicita, de asemenea, ca instanța să îi furnizeze o traducere a certificatului.

Instanța îi notifică „persoanei care reprezintă amenințarea” că certificatul a fost eliberat (și că este aplicabil oriunde în UE). Nu există nicio cale de atac împotriva emiterii unui certificat, deși se poate depune o cerere de rectificare sau de retragere a certificatului.

Prin eliberarea certificatului, persoana protejată beneficiază automat de măsura de protecție recunoscută și, în cazul în care este necesar, aceasta o poate aplica în oricare alt stat membru (cu excepția Danemarcei, care nu are obligații în temeiul regulamentului).

Recunoașterea și executarea în Regatul Unit a unei măsuri de protecție emise de alt stat membru

O măsură de protecție emisă în alt stat membru este recunoscută în mod automat, fără a fi necesară o procedură specială, și este executorie fără a se pronunța o hotărâre de încuviințare a executării. Nu este necesară sesizarea vreunei instanțe în vederea recunoașterii.

În Gibraltar, un ordin de protecție emis în UE are aceeași forță și efect ca al unul ordin emis de Curtea Supremă; este recunoscut în mod automat și direct aplicabil. În cazul în care Curtea Supremă este sesizată cu o cerere de modificare a unui ordin de protecție emis în UE, aceasta poate ajusta măsura de protecție în consecință, informând „persoana care reprezintă amenințarea” în legătură cu modificarea.

Articolul 18 litera (a)(i) - autoritățile care sunt competente să dispună măsuri de protecție și să elibereze certificate în conformitate cu articolul 5

În Gibraltar

  • Curtea Supremă

Articolul 18 litera (a)(ii) - autoritățile în fața cărora urmează să fie invocată o măsură de protecție dispusă în alt stat membru și/sau care sunt competente să execute o astfel de măsură

În Gibraltar

  • Curtea Supremă

Articolul 18 litera (a)(iii) - autoritățile care sunt competente să efectueze ajustarea măsurii de protecție în conformitate cu articolul 11 alineatul (1)

În Gibraltar

  • Curtea Supremă

Articolul 18 litera (a)(iv) - instanțele la care trebuie să fie depusă cererea de refuzare a recunoașterii și, după caz, a executării, în conformitate cu articolul 13

În Gibraltar

  • Curtea Supremă
Ultima actualizare: 14/08/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.