Somaţia europeană de plată

Franţa

Conținut furnizat de
Franţa

Articolul 29 alineatul (1) litera (a) - Instanţe judecătoreşti competente

Instanțele competente să emită o somație europeană de plată sunt judecătorul competent cu litigiile legate de protecție (juge des contentieux de la protection), președintele Tribunalului judiciar (président du tribunal judiciaire) sau președintele Tribunalului comercial (président du tribunal de commerce), în limitele competenței conferite acestor instanțe.

În cazul în care Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială nu desemnează instanța competentă teritorial, ci instanțele unui stat membru, instanța competentă teritorială este cea a locului în care își are domiciliul unul dintre pârâți.

Articolul 29 alineatul (1) litera (b) - Procedura de revizuire

Normele care reglementează procedura de reexaminare în cazuri excepţionale, prevăzute la articolul 20 din regulament, sunt identice cu cele aplicabile procedurii de opoziţie. Cererea de reexaminare este înaintată în faţa instanţei care a emis ordonanţa privind somaţia de plată.

Articolul 29 alineatul (1) litera (c) - Mijloace de comunicare

Cererea de emitere a unei somaţii europene de plată poate fi adresată instanţei prin poştă sau pe cale electronică.

Articolul 29 alineatul (1) litera (d) - Limbi acceptate

Limbile acceptate în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (b) sunt: franceza, engleza, germana, italiana, spaniola.

Ultima actualizare: 24/02/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.