Articolul 29 alineatul (1) litera (a) - Instanţe judecătoreşti competente
Cererea pentru emiterea somației europene de plată se soluționează de instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Cererea de reexaminare este de competență instanței a cărei hotărâre se atacă, care judecă în complet format din 2 judecători. A se vedea art. 1 și art. 2 din art. I indice 9 din OUG nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la UE, aprobată prin Legea nr. 191/2007, cu modificări și completări ulterioare.
Instanța competentă pentru emiterea unei somații de plată este instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță:
- judecătoria (care judecă, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv)
sau
- tribunalul (care judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competență altor instanțe, așadar inclusiv cereri evaluabile în bani de peste 200,000 lei) - art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 95 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă (în materia ordonanței de plată, se vedea dispoziții art. 1.016 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță).
Articolul 29 alineatul (1) litera (b) - Procedura de revizuire
- procedura de drept comun:
- hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare (cale extraordinară de atac) atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecată; contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă; contestația se motivează în termen de 15 zile anterior menționat, sub sancțiunea nulității acesteia [art. 503 alin. (1) și art. 506 din noul Cod de procedură civilă];
- revizuirea (cale extraordinară de atac) unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa; pentru acest motiv de revizuire sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul; termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării [art. 509 alin. (1) pct. 9 și alin. (2) și art. 511 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă];
- partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă se dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate; în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen; în cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea necesară pentru exercitarea căilor de atac; cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen (art. 186 din noul Cod de procedură civilă).
- procedura specială a ordonanței de plată :
- noul Cod de procedură civilă (art. 1.014-1.025) consacră o procedură specială privitoare la ordonanța de plată;
- împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia [art. 1.024 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă ];
- cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prezentate la art. 1.021 alin. (1) și (2) [1] din noul Cod de procedură civilă, precum și împotriva ordonanței de plată de la art. 1.022 alin. (2) din acealași cod [2] , în termen de 10 zile [art. 1.024 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă];
- cererea în anulare se soluționează de instanța care a pronunțat ordonanţa de plată în complet format din 2 judecători [art. 1.024 alin. (4) din noul Cod de procedură civilă];
- dacă instanţa învestită admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, în tot sau, după caz, în parte, pronunţând o hotărâre definitivă; dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, va pronunţa o hotărâre definitivă prin care va emite ordonanţa de plată; hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este definitivă [art. 1.024 alin. (6) teza I, alin. (7) și alin. (8) din noul Cod de procedură civilă];
- împotriva executării silite a ordonanţei de plată partea interesată poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularităţi privind procedura de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată [art. 1.025 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă].
[1] Art. 1.021 Contestarea creanței:
(1) Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.
(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.”.
[2] Potrivit prevederilor art. 1.022 alin. (2) din noul Cod de procedura civilă: „dacă instanta, examinând probele cauzei, constata că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanta de plată pentru această parte, stabilind și termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligația debitorului la plata restului datoriei.”
Articolul 29 alineatul (1) litera (c) - Mijloace de comunicare
- procedura de drept comun
- comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se realizează în condițiile art. 153-173 din noul Cod de procedură civilă {exemplificăm unele modalități de comunicare:
- comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul [art. 154 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă];
- în cazul în care comunicarea în condițiile mai sus precizate nu este posibilă, aceasta se face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute de lege [art. 154 alin. (4) din noul Cod de procedură civilă];
- la cererea părţii interesate şi pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de procedură se va putea face în mod nemijlocit prin executori judecătoreşti, care vor fi ţinuţi să îndeplinească formalităţile procedurale prevăzute de lege, sau prin servicii de curierat rapid [art. 154 alin. (5) din noul Cod de procedură civilă];
- comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică extinsă a instanței care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației. Fiecare instanță va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citații și acte de procedură [art. 154 alin. (6) din noul Cod de procedură civilă]}.
- procedura specială a ordonanței de plată:
- ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, potrivit legii [art. 1.022 alin. (5) din noul Cod de procedură civilă].
Articolul 29 alineatul (1) litera (d) - Limbi acceptate
Limba în care pot fi completate formularele este limba română.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.