În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Somaţia europeană de plată

Scoţia

Conținut furnizat de
Scoţia

În Scoția, procedura civilă ordinară este, în principal, reglementată de Normele din 1993 privind procedura ordinară (Ordinary Cause Rules). Normele pot fi accesate prin intermediul site-ului web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.

Aceste norme a fost promulgate printr-un decret și vor putea fi modificate în același mod pentru a fi adaptate în conformitate cu regulamentul. Va fi necesar, de asemenea, să se instituie un set de norme ad-hoc.

Court of Session reglementează și stabilește prin ordonanță (Act of Sederunt) procedura de urmat în orice procedură civilă de către sheriff court.


Articolul 29 alineatul (1) litera (a) - Instanţe judecătoreşti competente

În Scoția, instanța care va avea competența să emită o somație europeană de plată este Curtea Supremă. În toate cazurile, procedura se va derula în fața unui sheriff.

Orice sheriff court din Scoția va putea fi sesizată cu o cerere în acest sens. Pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția (Scottish Courts and Tribunals Service) se regăsesc adresele tuturor sheriff courts.

Articolul 29 alineatul (1) litera (b) - Procedura de revizuire

Cererile de reexaminare trebuie depuse la Sheriff.

O cerere de reexaminare întemeiată pe articolul 20 alineatul (1) se depune folosind formularul 2 din Act of Sederunt din 2008 (Regulile de procedure ale Sheriff Court privind somația europeană de plată).

O cerere de reexaminare întemeiată pe articolul 20 alineatul (2) se depune folosind formularul 3 din Act of Sederunt din 2008 (Regulile de procedure ale Sheriff Court privind somația europeană de plată).

Formularele 2 și 3 pot fi descărcate de pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Scoția.

Articolul 29 alineatul (1) litera (c) - Mijloace de comunicare

Instanțele de judecată din Scoția acceptă doar trimiterile prin poștă în scopul obținerii unei somații europene de plată (din cauza necesității de a plăti o taxă de judecată pentru inițierea procedurii). În prezent, se analizează dacă va fi posibil să se depună formularul de cerere prin mijloace electronice. Documentele ulterioare, inclusiv orice declarație de opoziție, pot fi trimise instanței, de asemenea, prin poștă.

Articolul 29 alineatul (1) litera (d) - Limbi acceptate

Limba oficială acceptată în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (b) este engleza.

Ultima actualizare: 13/07/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.