Informații pe regiuni
GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE
Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.
Articolul 10 - informații referitoare la instanțele sau autoritățile competente
Dacă doriți să conferiți forță executorie în Anglia și în Țara Galilor conținutului unui acord de mediere cu elemente transfrontaliere din UE care nu a mai fost declarat executoriu într-un alt stat membru al UE, ar trebui să depuneți o cerere în acest sens, în conformitate cu procedura prevăzută, după cum urmează:
- dacă sunteți parte într-o procedură pendinte pe rolul unei instanțe din Anglia și Țara Galilor care se referă la aspectele care au făcut obiectul medierii, cererea trebuie depusă la acea instanță;
- dacă nu sunteți parte într-o procedură pendinte pe rolul unei instanțe din Anglia și Țara Galilor, iar medierea are ca obiect aspecte civile și comerciale (dar excluzând aspecte legate de dreptul familiei), cererea de învestire cu formulă executorie se depune la Înalta Curte sau la oricare dintre instanțele enumerate mai jos care se ocupă de aspecte civile, competentă în privința procedurilor conexe, dacă au fost inițiate astfel de proceduri în locul medierii. De exemplu, cererea se poate depune la instanța locală din circumscripția în care își au reședința una sau mai multe părți, sau, în cazul în care medierea are ca obiect un teren, la instanța din circumscripția în care este situat terenul;
- dacă nu sunteți parte într-o procedură pendinte pe rolul unei instanțe din Anglia și Țara Galilor iar medierea are ca obiect un aspect de dreptul familiei, cererea se depune la o instanță care se ocupă de aspecte de dreptul familiei, competentă în privința procedurilor conexe, dacă au fost inițiate astfel de proceduri în locul medierii. Întrucât competența în materie de dreptul familiei diferă foarte mult în funcție de litigiu/conținutul acordului, părțile interesate ar trebui să se adreseze direct instanței locale din circumscripția în care una sau mai multe părți își au reședința. în mod alternativ, părțile interesate pot dori să solicite consultanță juridică cu privire la instanța corespunzătoare unui avocat specializat în dreptul familiei în Anglia și Țara Galilor.
Dacă doriți să conferiți forță executorie în Anglia și în Țara Galilor conținutului unui acord de mediere cu elemente transfrontaliere din UE care a fost declarat executoriu într-un alt stat membru al UE, ar trebui să depuneți o cerere în acest sens, în conformitate cu procedura prevăzută, după cum urmează:
- în materie civilă și comercială (și nu de dreptul familiei), Regulamentul (CE) nr. 1215/2012 al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (reformare), iar cererea se depune doar la Înalta Curte de Justiție;
- în legătură cu aspectele ce țin de dreptul familiei:
- Regulamentul (CE) nr. 1215/2012 al Consiliului din 12 decembrie 2012 menționat anterior și/sau
- Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești;
O listă actualizată a instanțelor competente poate fi găsită la linkul: Găsirea unei instanțe
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.