Cazul A

În principiu, în cadrul procedurii de somație de plată prevăzute la articolele 812 și următoarele din Codul de procedură civilă (LEC), nu ar fi nevoie de un avocat pentru a depune prima declarație de creanță, indiferent de cuantumul creanței.

În procedurile pentru pronunțarea unei hotărâri integrale, sunt necesari un avocat și un reprezentant legal pentru creanțe care depășesc 2 000 EUR.

În cazul în care debitorul contestă creanța în cadrul unei proceduri de somație de plată, sunt necesari un avocat și un reprezentant legal pentru creanțe care depășesc suma prevăzută în Codul de procedură civilă (în prezent, 2 000 EUR).

Se plătește, de asemenea, o taxă, care variază în funcție de tipul de procedură și de valoarea creanței, atunci când creanța depășește 2 000 EUR, cu excepția cazului în care solicitantul are dreptul la asistență juridică gratuită în temeiul Legii nr. 1/1996 privind asistența juridică.

Sunt costurile generale ale procedurii. Acestea sunt plătite de către partea căreia i s-au respins toate pretențiile [articolul 394 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

Propuneri de probe

Remunerarea martorilor.

Opiniile experților.

În cazul în care debitorul nu contestă creanța, procedura nu implică, practic, niciun cost. În cazul în care debitorul contestă creanța, se aplică regulile generale, și anume partea care introduce o cale de atac trebuie să plătească o taxă și să achite un acont, cu excepția cazului în care aceasta are dreptul la asistență juridică gratuită.

Se aplică aceeași regulă ca și în primă instanță.

Se aplică aceeași regulă ca și în primă instanță.

Părțile pot ajunge la un acord cu privire la suma datorată fără intervenția unui terț, caz în care acordul trebuie să fie aprobat de instanță, și pot încheia un acord prin servicii de mediere, chiar dacă procedura judiciară a fost inițiată. Legea nr. 5/2012 din 6 iulie 2012 privind medierea în materie civilă și comercială transpune în legislația spaniolă Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008. Legea stabilește un cadru minim pentru mediere, fără a aduce atingere dispozițiilor aprobate de către Comunitățile Autonome.
În conformitate cu legea menționată, în cursul audierii preliminare, părțile pot fi informate cu privire la posibilitatea de a folosi serviciile de mediere pentru a încerca să soluționeze litigiul. În funcție de natura cauzei, instanța poate solicita părților să încerce să ajungă la un acord pentru a încheia procedura. Părțile pot solicita, de asemenea, ca procedura să fie suspendată, în temeiul articolului 19 alineatul (4), astfel încât să poată recurge la mediere sau la arbitraj.

În cazul în care se ajunge la un acord, se rambursează 60 % din taxa judiciară.
Medierea oferită în cadrul instanței este, de regulă, gratuită.
În cazul în care instanța nu oferă servicii de mediere, părțile au libertatea de a recurge la un mediator și de a plăti tarifele convenite. În temeiul Legii nr. 5/2012, indiferent dacă se ajunge sau nu la un acord prin mediere, costurile medierii se împart în mod egal între părți, cu excepția cazului în care se convine altfel.

Cazul B

Identic cazului precedent

Idem

Idem

Idem

Idem

Idem

Idem

Idem

Studiu de caz

Avocați

Executori judecătorești

Experți

Reprezentarea este obligatorie?

Costuri

Reprezentarea este obligatorie?

Costurile anterioare judecării

Costurile ulterioare judecării

Este obligatoriu să se recurgă la acesta?

Costuri

Cazul A

Procedura de somație de plată este utilizată numai dacă debitorul contestă creanța.
Pentru creanțe în valoare de peste 2 000 EUR, reprezentarea este obligatorie în procedurile pentru pronunțarea unei hotărâri integrale, sau în cadrul procedurii de somație de plată în cazul în care debitorul contestă creanța. În astfel de cazuri, părțile trebuie să fie asistate de un avocat și reprezentate de un reprezentant legal (articolul 31 din Codul de procedură civilă).

Acestea variază în funcție de valoarea creanței și de procedurile implicate.

Nu există reprezentare.

Nu, însă se recomandă utilizarea experților în anumite cazuri, aceștia fiind remunerați de către partea care îi solicită.

Acestea variază în funcție de domeniul de aplicare și obiectul opiniei pe care o va emite expertul.

Cazul B

Identic cazului precedent

Idem

Idem

Idem

Studiu de caz

Remunerarea martorilor

Gaj sau garanție

Martorii sunt remunerați?

Costuri

Există acesta/aceasta? Când și cum se utilizează?

Costuri

Cazul A

Martorii au dreptul să obțină de la partea care i-a solicitat o despăgubire pentru pierderile suferite ca urmare a înfățișării lor în instanță [articolul 375 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

Costurile sunt stabilite de grefier și în conformitate cu pretențiile martorului (cheltuieli de deplasare și de subzistență etc.), care trebuie să fie susținute în mod corespunzător cu documente justificative.

Nu trebuie să se depună un gaj sau o garanție în prealabil. Garanția este necesară numai pentru căile de atac introduse împotriva anumitor decizii.

Acestea variază în funcție de decizia atacată. Probabil între 25 și 50 EUR.

Cazul B

Identic cazului anterior

Idem

Cazul A

Se aplică pentru persoanele care pot dovedi că nu dispun de resurse economice suficiente pentru a plăti cheltuielile aferente unei proceduri în instanță (de exemplu, onorariul avocatului, al reprezentantului legal și al expertului).

Comisia de asistență juridică stabilește serviciile pentru care se poate acorda asistență juridică gratuită. Asistența poate fi solicitată numai pentru unul dintre serviciile prevăzute de lege (de exemplu, pentru a achita taxa judiciară).

Se consideră că o persoană nu deține resurse economice suficiente atunci când aceasta poate face dovada că resursele și veniturile sale, calculate anual pentru toate sursele și pe familie, nu depășesc dublul valorii Indicatorului Public al Veniturilor cu Efecte Multiple (IPREM) aflat în vigoare în momentul solicitării.

În general, se poate rambursa onorariul integral al avocatului sau cea mai mare parte a acestuia, cu condiția să nu depășească o treime din valoarea creanței, onorariul reprezentantului legal și plățile în avans din acest onorariu, precum și onorariul experților, după caz, după evaluarea costurilor.

În cazul în care există un ordin de plată a costurilor către solicitant (articolul 394 din Codul de procedură civilă), în urma evaluării costurilor de către grefier.

Obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.

Cazul B

Identic cazului precedent.

Idem

Idem

Idem

Idem

Studiu

de caz

Traducere

Interpretariat

Când și în ce condiții este necesară?

Care sunt costurile aproximative?

Când și în ce condiții este necesar?

Care sunt costurile aproximative?

Cazul A

Documentele depuse într-o altă limbă decât limba spaniolă (sau, dacă este cazul, limba Comunității Autonome în care cauza este judecată) trebuie să fie însoțite de o traducere. Documentul poate fi tradus în regim privat. În cazul în care una dintre părți contestă traducerea pe motiv că aceasta nu este exactă, justificându-și afirmația, grefierul dispune efectuarea unei traduceri oficiale a părții din document a cărei traducere este contestată, pe cheltuiala părții care a depus traducerea în cauză. În cazul în care traducerea oficială este, în esență, identică cu cea realizată în regim privat, costurile aferente traducerii trebuie să fie suportate de către partea care a contestat traducerea.

Acestea variază în funcție de subiectul traducerii.

Atunci când o persoană care nu vorbește limba spaniolă sau, după caz, cealaltă limbă oficială a Comunității Autonome în care se desfășoară procedura, este reținută, trebuie să fie suspusă unui interogatoriu, să facă o declarație sau să i se comunice o hotărâre a instanței, orice persoană care vorbește limba în cauză și care a depus jurământ sau s-a angajat să traducă cu acuratețe poate fi numită drept interpret.

Costurile depind de faptul dacă este folosit sau nu un interpret de profesie.

Cazul B

Idem

Idem

Idem

Idem