În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2022.

Notificarea sau comunicarea documentelor: transmiterea oficială a documentelor

Gibraltar
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Ce înseamnă conceptul juridic de „comunicare sau notificare a actelor judiciare” în termeni practici? De ce există norme specifice privind „comunicarea sau notificarea actelor judiciare”?

În termeni practici, „notificarea sau comunicarea actelor” înseamnă notificarea sau comunicarea în mod corespunzător a actelor folosite în procedurile judiciare.

Normele stabilesc cadrul care trebuie urmat pentru a permite următoarele:

  • notificarea sau comunicarea actelor respective într-un mod aprobat de către instanță
  • oferirea unui mecanism prin care o parte să poată demonstra că a fost sau nu notificat sau comunicat un anumit act
  • stabilirea unui calendar în care un act poate fi considerat notificat sau comunicat (de exemplu, notificare sau comunicare personală – considerat notificat sau comunicat în aceeași zi, cu excepția cazului în care este notificat sau comunicat după ora 17.00 într-o zi lucrătoare sau notificat sau comunicat într-o sâmbătă, duminică sau zi de sărbătoare legală, când se va considera că acesta a fost notificat sau comunicat în următoarea zi lucrătoare).

2 Care acte judiciare trebuie comunicate sau notificate în mod oficial?

Actele care trebuie să fie notificate sau comunicate în mod oficial includ formularele de cerere de chemare în judecată, detaliile cererii de chemare în judecată, memoriile în apărare, răspunsurile, anunțurile de aplicare, cererile de pronunțare a unei hotărâri judecătorești, hotărârile și declarațiile martorilor/declarațiile pe proprie răspundere (dacă acestea sunt destinate utilizării la proces).

3 Cine este responsabil de comunicarea sau notificarea unui act judiciar?

Partea care a întocmit un act este responsabilă cu notificarea sau comunicarea acestuia. De exemplu, un formular de cerere de chemare în judecată trebuie notificat sau comunicat de către reclamant sau de către avocații autorizați în mod corespunzător. Curtea Supremă din Gibraltar („Supreme Court of Gibraltar”) nu notifică sau comunică acte.

4 Informații legate de adresa destinatarului

4.1 În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în cazul în care destinatarul nu mai locuiește la adresa cunoscută de autoritatea solicitantă, autoritatea solicitată din acest stat membru încearcă, din proprie inițiativă, să determine locul în care se găsește destinatarul actelor judiciare care trebuie notificate sau comunicate?

Întrucât Gibraltarul nu deține un registru al domiciliilor astfel cum dețin multe state membre, autoritatea solicitată din Gibraltar nu poate obține o adresă a persoanei căreia trebuie să i se notifice sau comunice documentele. Cu toate acestea, dacă actele trebuie să fie notificate sau comunicate unei societăți, iar destinatarii de la adresa respectivă refuză să le primească, agenția de primire din Gibraltar poate identifica adresa sediului social al societății (dacă este diferită) și poate notifica sau comunica actele la respectiva adresă.

4.2 În acest stat membru, autoritățile judiciare străine și/sau părțile la procedurile judiciare au acces la registre sau servicii care să le permită să afle adresa actuală a persoanei în cauză? Dacă da, ce registre sau servicii sunt disponibile și ce procedură trebuie urmată? Ce taxă, dacă este cazul, trebuie plătită?

Astfel cum s-a menționat anterior, în Gibraltar nu există un registru al domiciliilor. Pentru a găsi adresa unei persoane, este necesar să se recurgă la agenți care pot urmări persoane fizice sau la lista abonaților telefonici care conține anumite date ale adreselor. Căutările în surse cum ar fi listele abonaților telefonici sunt gratuite. Pentru altele, este necesară plata unei taxe. Pentru a găsi sediul social al unei societăți, se poate efectua o căutare la Registrul comerțului („Companies House”), aceasta nefiind posibilă pe site.

4.3 Cum tratează autoritățile din acest stat membru o solicitare trimisă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială și care vizează găsirea adresei actuale a unei persoane?

Nu este posibilă solicitarea unei adrese în Gibraltar în baza Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului.

5 În practică, care este modalitatea obișnuită de comunicare sau notificare a actului judiciar? Există metode alternative la care se poate recurge (altele decât notificările sau comunicările indirecte menționate la punctul 7 de mai jos)?

În mod normal, actele se notifică sau se comunică pe următoarele căi:

  • Prin notificare sau comunicare personală
  • Prin scrisoare recomandată
  • Prin fax sau orice alt mijloc de comunicare
  • Printr-o metodă alternativă dispusă de un judecător

În mod normal, hotărârile însoțite de o înștiințare penală trebuie notificate sau comunicate personal.

6 Este permisă, în cadrul unei proceduri civile, notificarea sau comunicarea pe cale electronică a actelor (notificarea sau comunicarea actelor judiciare sau extrajudiciare prin mijloace de comunicare electronică la distanță, de exemplu, prin e-mail, prin aplicații internet securizate, prin fax, prin SMS etc.)? Dacă da, pentru ce categorii de proceduri este prevăzută această metodă? Există restricții în ceea ce privește disponibilitatea/accesul la această metodă de notificare sau comunicare a actelor judiciare în funcție de destinatar (practician în domeniul dreptului, persoană juridică, societate comercială sau un alt actor economic etc.)?

Notificarea sau comunicarea se poate efectua prin fax dacă o parte sau reprezentantul legal al acesteia a indicat anterior în scris părții care face notificarea sau comunicarea că este dispus(ă) să accepte notificarea sau comunicarea prin fax. O dispoziție similară se aplică în cazul notificării sau comunicării prin poșta electronică, deși normele prevăd, de asemenea, că notificarea sau comunicarea prin poștă electronică nu poate avea loc decât dacă ambele părți acționează prin reprezentant legal.

7 Notificări sau comunicări „indirecte”

7.1 Permite legislația acestui stat membru utilizarea altor metode de notificare sau comunicare în cazul în care nu a fost posibilă notificarea sau comunicarea actelor judiciare către destinatar (de exemplu, notificarea la adresa personală, la executorul judecătoresc, prin intermediul serviciilor de curierat sau prin afișare)?

Detaliile complete privind normele și procedurile de notificare sau comunicare în Gibraltar pot fi găsite în partea 6 din Normele de procedură civilă.

Când se primesc cereri de notificare sau comunicare din partea altor state membre, metoda normală de notificare sau comunicare în Gibraltar este predarea personală de către un executor judecătoresc („court bailiff”). Atunci când acest lucru nu s-a dovedit a fi posibil, judecătorul poate autoriza o altă metodă de notificare sau comunicare – de obicei prin intermediul poștei obișnuite, la adresa indicată (dacă aceasta este adresa obișnuită sau ultima adresă cunoscută a persoanei căreia urmează să i se înmâneze notificarea sau comunicarea).

În caz contrar, notificarea sau comunicarea se poate face printr-o altă metodă de transmitere, care prevede livrarea în următoarea zi lucrătoare sau prin fax sau prin alte mijloace de comunicare electronică. Dacă instanța consideră că există motive întemeiate pentru a autoriza notificarea sau comunicarea printr-o metodă sau într-un loc exclus în mod normal în temeiul Normelor de procedură civilă, instanța poate autoriza, pe baza unei hotărâri, notificarea sau comunicarea printr-o metodă alternativă sau într-un loc alternativ.

7.2 În cazul în care se aplică alte metode, în ce moment se consideră că au fost notificate sau comunicate actele judiciare?

În cadrul serviciului poștal normal sau al unei alte metode de livrare care asigură livrarea în următoarea zi lucrătoare, actele se consideră a fi notificate sau comunicate în a doua zi după ce au fost depuse la poștă, predate sau livrate la furnizorul de servicii relevant sau ridicate de acesta, cu condiția ca ziua respectivă să fie zi lucrătoare, sau în următoarea zi lucrătoare de după ziua respectivă. Atunci când notificarea sau comunicarea se face prin fax sau prin altă metodă electronică, dacă se face într-o zi lucrătoare înainte de ora 16.30 în ziua respectivă sau în orice altă situație în ziua lucrătoare care urmează zilei în care a fost trimisă. Atunci când se utilizează o metodă alternativă de notificare sau comunicare, în hotărârea judecătorească trebuie să se specifice metoda respectiva și data la care se consideră că s-a efectuat notificarea sau comunicarea.

7.3 În cazul în care o altă metodă de notificare sau comunicare este depunerea actelor judiciare într-un anumit loc (de exemplu, la un oficiu poștal), cum este informat destinatarul cu privire la faptul că actele au fost depuse în acest mod?

Depunerea actelor într-un anumit loc (de exemplu, un oficiu poștal) nu este, de obicei, o metodă alternativă de notificare sau comunicare. Dacă actele au fost notificate sau comunicate prin scrisoare recomandată și nu livrate direct, procesul prin care este informat destinatarul este prevăzut în secțiunea 8 de mai jos.

7.4 În cazul în care destinatarul refuză să accepte notificarea sau comunicarea actelor judiciare, care sunt consecințele? Se consideră că actele au fost efectiv notificate sau comunicate dacă refuzul nu era legitim?

Dacă instanța a aprobat o metodă de notificare sau de comunicare, data luată în considerare pentru notificare sau comunicare se aplică indiferent dacă destinatarul acceptă sau nu comunicarea sau notificarea.

8 Servicii de curierat din străinătate (articolul 14 din Regulamentul privind comunicarea sau notificarea actelor)

8.1 În cazul în care serviciul de curierat livrează un act trimis din străinătate către un destinatar din acest stat membru, într-o situație în care este necesară o confirmare de primire (articolul 14 din Regulamentul privind comunicarea sau notificarea actelor), serviciul de curierat livrează actul doar destinatarului în persoană sau poate, în conformitate cu normele naționale în materie de livrări poștale, să livreze actul și unei alte persoane de la aceeași adresă?

Poșta din Gibraltar livrează scrisorile recomandate către persoane fizice care primesc aviz că trebuie să ridice o scrisoare/un colet ce nu se va preda persoanei respective decât la prezentarea actului de identitate.

8.2 În conformitate cu normele în materie de livrări poștale din acest stat membru, cum se poate efectua notificarea sau comunicarea actelor din străinătate, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul nr. 1393/2007 privind comunicarea sau notificarea actelor, dacă la adresa de livrare nu a fost găsit nici destinatarul, nici o altă persoană abilitată să primească livrarea (dacă este posibil, în temeiul normelor naționale în materie de livrări poștale - a se vedea mai sus)?

Dacă persoana căreia i se adresează notificarea nu se prezintă la oficiul poștal, nu există nicio altă modalitate de efectuare a notificării sau comunicării.

8.3 Oficiul poștal prevede o anumită perioadă de timp pentru ridicarea actelor înainte de a le trimite înapoi cu mențiunea nelivrat? În cazul unui răspuns afirmativ, în ce mod este informat destinatarul că are corespondență de ridicat de la oficiul poștal?

Da, după ce destinatarul a primit un prim „Aviz de ridicare”, se acordă o perioadă de 28 de zile pentru ridicarea actelor înainte de a se trimite al doilea „aviz de ridicare”. Dacă după încă șapte zile actele tot nu au fost ridicate, acestea sunt trimise înapoi ca fiind nelivrate.

Destinatarul este informat printr-un aviz de notificare trimis la adresa sa.

9 Există vreo dovadă scrisă din care să reiasă că actul judiciar a fost comunicat sau notificat?

Când normele de procedură prevăd că trebuie să existe o dovadă a notificării sau a comunicării, trebuie să se furnizeze un certificat de notificare sau comunicare. În certificat trebuie să se menționeze că actul nu s-a returnat nelivrat, care a fost metoda de notificare sau comunicare utilizată și la ce dată a avut loc trimiterea prin poștă/notificarea sau comunicarea personală/transmiterea faxului/predarea la locul autorizat. Este disponibil un formular standard.

Atunci când un actul notificat sau comunicat personal este un formular de cerere de chemare în judecată, reclamantul trebuie să depună un certificat de notificare sau comunicare în termen de 21 de zile de la data notificării sau comunicării formularului de cerere de chemare în judecată. În caz contrar, reclamantul nu va putea să obțină judecarea cauzei cu neprezentare.

10 Ce se întâmplă în situația în care destinatarul nu primește actul sau în situația în care comunicarea sau notificarea este efectuată cu încălcarea legii (de exemplu, actul judiciar este comunicat sau notificat unei persoane terțe)? În aceste condiții se poate totuși considera valabilă comunicarea sau notificarea actului judiciar (de exemplu, se pot remedia încălcările legii) sau trebuie să se facă un nou demers de comunicare sau notificare a actului judiciar?

În mod normal, trebuie să se efectueze o nouă încercare de notificare sau comunicare, cu condiția ca termenul de prescripție relevant să fie încă actual.

Cu toate acestea, Curtea Supremă (Supreme Court) este competentă să renunțe la notificare sau comunicare în cazuri excepționale. Un exemplu în acest sens este cazul în care pârâtul a fost informat în mod corespunzător și complet cu privire la o cerere de chemare în judecată, dar reclamantul nu a efectuat notificarea sau comunicarea în termenul relevant, de exemplu transmițând notificarea sau comunicarea la o adresă greșită.

11 Trebuie să se plătească pentru comunicarea sau notificarea unui act judiciar și, dacă da, care este suma?

Întrucât notificarea sau comunicarea sunt realizate de către o parte la procedură sau de către avocații acesteia, eventualele taxe care decurg din operațiunea de notificare sau comunicare sunt plătite de partea în cauză. Aceste taxe depind de tipul de notificare sau comunicare utilizate.

Ultima actualizare: 23/08/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.