- 1 Care sunt costurile unui proces și cine ar trebui să le suporte în mod normal?
- 2 Ce presupune asistența juridică?
- 3 Am dreptul la asistență juridică?
- 4 Poate fi obținută asistență juridică pentru toate litigiile?
- 5 Există o procedură specifică pentru urgențe?
- 6 De unde pot obține formularul de cerere privind asistența juridică?
- 7 Ce documente trebuie depuse cu formularul de cerere privind asistența juridică?
- 8 Unde trebuie depusă cererea de asistență juridică?
- 9 Cum pot afla dacă am dreptul la asistență juridică?
- 10 Ce ar trebui să fac în cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică?
- 11 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică, cine îmi va alege avocatul?
- 12 Asistența judiciară acoperă toate cheltuielile de judecată?
- 13 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi doar asistență juridică parțială, cine va suporta restul costurilor?
- 14 Asistența juridică acoperă, de asemenea, cheltuielile legate de căile de atac?
- 15 Asistența juridică poate fi retrasă înainte de încheierea procesului (sau chiar revocată după proces)?
- 16 Pot contesta decizia prin care mi s-a refuzat cererea de asistență juridică?
1 Care sunt costurile unui proces și cine ar trebui să le suporte în mod normal?
Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
c) plata onorariului executorului judecătoresc;
d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
În cazul acordării ajutorului public judiciar cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru, ajutorul public judiciar încuviinţat poate include, în plus:
a) cheltuielile pentru traducerea înscrisurilor depuse de beneficiar şi care au fost solicitate de instanţă sau de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale în vederea soluţionării cauzei, cererile şi documentele conexe, transmise sau primite fiind scutite de formalitatea legalizării sau de orice altă formalitate echivalentă.
b) asigurarea unui interpret în procedurile în faţa instanţei/autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale;
c) cheltuielile deplasării în România, pe care beneficiarul asistenţei sau o altă persoană trebuie să o facă la cererea instanţei ori a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale ori în cazul în care legea prevede prezenţa obligatorie a uneia dintre aceste persoane.
Beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu, în cazul în care persoana eligibilă, care îndeplineşte condiţiile menționate la întrebarea nr. 3, face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, sau dacă solicită medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare.
Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele sus-menționate. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele privind asistența prin avocat, expert, traducător, interpret sau executor judecătoresc, nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.
(Art. 6, 7, 20 și 44 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
2 Ce presupune asistența juridică?
Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.
(Art. 1 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
3 Am dreptul la asistență juridică?
Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale.
Prin familie se înţelege soţul/soţia, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului. Se consideră membru al familiei şi persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu solicitantul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acesteia în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
Beneficiază de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. Sumele reprezentând limitele de venit şi limita maximă ce se poate acorda ca ajutor public judiciar se pot modifica prin hotărâre a Guvernului.
Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintre statul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România.
La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere.
Ajutorul public judiciar se acordă independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor de venit, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau la asistenţă juridică gratuită.
Dreptul la ajutor public judiciar se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale până la un nivel care să îi permită să facă faţă costurilor procesului.
(Art. 4,5, 8, 8 indice 1, 9, art. 10, art. 10 indice, art. 2, art. 2 indice 1, art.50 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
4 Poate fi obținută asistență juridică pentru toate litigiile?
Ajutorul public judiciar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale, precum şi în alte cauze, cu excepţia celor penale.
(Art. 3 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare)
5 Există o procedură specifică pentru urgențe?
În materie de asistenţă juridică , nu este reglementată o procedură specifică pentru urgenţe.
6 De unde pot obține formularul de cerere privind asistența juridică?
Cererile pentru acordarea ajutorului public judiciar, formulate conform prezentului capitol, se întocmesc potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă (art. 49 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
FORMULAR
pentru cererea de asistenţă judiciară în alt stat membru al Uniunii Europene
Instrucţiuni:
1. Înainte de completarea formularului cererii, vă rugăm să citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni.
2. Persoana care completează cererea trebuie să ofere toate informaţiile solicitate în acest formular.
3. Orice informaţie imprecisă, inadecvată sau incompletă poate întârzia procedura soluţionării cererii dumneavoastră.
4. Includerea unor informaţii false sau incomplete în cerere poate avea consecinţe legale, iar cererea pentru asistenţă judiciară poate fi respinsă, putând fi atrasă, de asemenea, răspunderea penală.
5. Vă rugăm să ataşaţi toate documentele doveditoare.
6. Vă rugăm să luaţi la cunoştinţă că această cerere nu are efect asupra termenului de introducere a unei acţiuni în justiţie.
7. Vă rugăm să dataţi şi să semnaţi cererea.
A1. Datele personale ale solicitantului
Numele şi prenumele ......................................................
Data şi locul naşterii ...................................................
CNP ......................................................................
Adresa (domiciliul sau reşedinţa) ........................................
..........................................................................
Tel/fax/e-mail ...........................................................
A2. Dacă este cazul, datele personale ale reprezentantului legal (părinte, tutore, curator etc.) (se completează în cazul în care solicitantul este reprezentat legal)
Numele şi prenumele ......................................................
Data şi locul naşterii ...................................................
CNP ......................................................................
Adresa ...................................................................
Tel/fax/e-mail ...........................................................
A3. Dacă este cazul, datele personale ale avocatului solicitantului (se completează în cazul în care solicitantul are deja un avocat)
Numele şi prenumele ......................................................
Adresa ...................................................................
Tel/fax/e-mail ...........................................................
B. Informaţii privitoare la litigiul pentru care se solicită asistenţa judiciară
Vă rugăm ataşaţi copii ale tuturor documentelor doveditoare.
B1. Natura litigiului (divorţ, litigiu de muncă etc.)
B2. Valoarea litigiului, dacă aceasta poate fi exprimată în bani, precum şi moneda în care este exprimată valoarea litigiului
B3. Descrierea situaţiei pentru a cărei soluţionare se solicită ajutor public judiciar (incluzând instanţa competentă, termenul, probatoriul etc.)
C. Detalii privind procedura
Vă rugăm ataşaţi copii ale tuturor documentelor doveditoare.
C1. Calitatea în care sunteţi sau urmează să fiţi în proces (reclamant sau pârât)
Descrieţi obiectul pretenţiei supuse judecăţii ...........................
..........................................................................
Numele şi datele de contact ale părţii adverse ...........................
..........................................................................
C2. Dacă este cazul, motive speciale pentru soluţionarea de urgenţă a cererii
C3. Vă rugăm specificaţi ce cheltuieli ar trebui să acopere (se bifează):
_
|_| a) asistenţă avocaţială;
_
|_| b) plata expertului;
_
|_| c) plata traducătorului sau a interpretului folosit în cursul procesului;
_
|_| d) plata onorariului executorului judecătoresc;
_
|_| e) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări la plata taxelor judiciare şi/sau a cauţiunilor prevăzute de lege, inclusiv a taxelor şi cauţiunilor datorate în faza de executare silită.
C4. Vă rugăm specificaţi dacă ajutorul public judiciar este solicitat pentru a obţine:
_
|_| Asistenţă avocaţială în cadrul procedurilor extrajudiciare
_
|_| Asistenţă avocaţială înainte de începerea procesului
_
|_| Asistenţă avocaţială (consultanţă şi/sau reprezentare) în cadrul procedurilor în curs de desfăşurare. În acest caz, specificaţi:
- numărul de înregistrare
- termenele de judecată
- instanţa
- adresa instanţei
_
|_| Asistenţă avocaţială în cadrul procedurilor de introducere a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. În acest caz, specificaţi:
- instanţa
- data hotărârii
- motivul solicitării asistenţei
- calea de atac împotriva hotărârii
_
|_| Asistenţă avocaţială în cadrul procedurii de executare silită. În acest caz, specificaţi:
- instanţa
- data pronunţării hotărârii sau a emiterii altui titlu executoriu.
C6. Specificaţi dacă aveţi orice formă de asigurare sau alte drepturi şi facilităţi care ar putea acoperi cheltuielile de judecată în tot sau în parte.
În acest caz oferiţi detalii: ............................................
..........................................................................
..........................................................................
D. Situaţia familială
________
Cu câte persoane locuiţi? |________|
Vă rugăm specificaţi relaţiile acestora cu dumneavoastră
______________________________________________________________________________
| Numele şi | Relaţia cu | Data naşterii| Se află această| Se află |
| prenumele | solicitantul| (în cazul | persoană în | solicitantul |
| | | minorilor) | întreţinerea | în întreţinerea |
| | | | solicitantului?| acestei persoane?|
|_____________|_____________|______________|________________|__________________|
| | | | _ | _ |
| | | | |_| | |_| |
|_____________|_____________|______________|________________|__________________|
| | | | _ | _ |
| | | | |_| | |_| |
|_____________|_____________|______________|________________|__________________|
Aveţi în întreţinere o altă persoană care nu locuieşte cu dumneavoastră?
______________________________________________________________________________
| Numele şi prenumele | Relaţia cu solicitantul | Data naşterii |
| | | (în cazul minorilor) |
|________________________|_____________________________|_______________________|
| | | |

Sunteţi în întreţinerea unei persoane care nu locuieşte cu dumneavoastră?
______________________________________________________________________________
| Numele şi prenumele | Relaţia cu solicitantul |
|_____________________________________|________________________________________|
| | |

E. Informaţii financiare
Vă rugăm oferiţi toate informaţiile despre dumneavoastră, partenerul de viaţă sau soţul dumneavoastră, orice persoană pe care o aveţi în întreţinere sau, după caz, în a cărei întreţinere sunteţi.
Dacă primiţi alte contribuţii financiare faţă de cele ale persoanei în a cărei întreţinere sunteţi şi care nu locuieşte cu dumneavoastră, specificaţi-le în cadrul punctului E.1 "Alte venituri".
Dacă oferiţi asistenţă financiară altei persoane decât aceleia care se află în întreţinerea dumneavoastră şi locuieşte cu dumneavoastră, vă rugăm specificaţi acest lucru în cadrul punctului E.3 "Alte cheltuieli".
Vă rugăm ataşaţi toate documentele doveditoare ale situaţiilor descrise mai sus.
Vă rugăm specificaţi moneda în care exprimaţi valorile pecuniare din tabel, dacă acestea sunt exprimate în altă monedă decât leu.
______________________________________________________________________________
|E.1. Detalii despre |I. Solicitantul|II. Soţul sau|III. Persoane|IV. Persoane |
|venitul lunar | |partenerul |aflate în |care îl au în|
| | |de viaţă |întreţinere |întreţinere |
| | | | |pe solicitant|
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Salarii, | | | | |
|indemnizaţii: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Profit din afaceri: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Pensii: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Venituri: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Beneficii din partea |
|statului: |
|______________________________________________________________________________|
|1. alocaţii: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|2. ajutor de şomaj | | | | |
|şi asigurări | | | | |
|sociale: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Venituri provenite | | | | |
|din drepturile | | | | |
|asupra unor bunuri | | | | |
|mobile sau imobile: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Alte venituri: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|TOTAL: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
______________________________________________________________________________
|E.2. Valoarea |I. Solicitant |II. Soţul sau|III. Persoane|IV. Persoane |
|proprietăţilor | |partenerul |aflate în |care îl au în|
| | |de viaţă |întreţinere |întreţinere |
| | | | |pe solicitant|
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Imobilul în care | | | | |
|locuiţi: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Alt imobil: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Terenuri: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Economii: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Acţiuni: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Vehicule cu motor: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Alte bunuri: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|TOTAL: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
______________________________________________________________________________
|E.3. Cheltuieli |I. Solicitant |II. Soţul sau|III. Persoane|IV. Persoane |
|lunare | |partenerul |aflate în |care îl au în|
| | |de viaţă |întreţinere |întreţinere |
| | | | |pe solicitant|
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Impozite: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Contribuţii la | | | | |
|asigurările sociale:| | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Taxe locale: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Cheltuieli | | | | |
|ipotecare: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Chirii şi costuri | | | | |
|pentru întreţinere: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Cheltuieli pentru | | | | |
|educaţie: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Cheltuieli pentru | | | | |
|întreţinerea | | | | |
|copiilor: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Rate: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Restituirea de | | | | |
|împrumuturi: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Obligaţii legale de | | | | |
|întreţinere faţă de | | | | |
|alte persoane: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|Alte cheltuieli: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
|TOTAL: | | | | |
|____________________|_______________|_____________|_____________|_____________|
Declar pe propria răspundere că informaţiile oferite sunt adevărate şi complete şi îmi asum obligaţia de a declara de îndată autorităţii competente să soluţioneze cererea orice schimbări survenite în situaţia mea financiară.
Locul întocmirii ..........................
Data ......................................
Semnătura .................................
7 Ce documente trebuie depuse cu formularul de cerere privind asistența juridică?
Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.
Instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente.
Asistența extrajudiciară se acordă de Serviciul de asistență judiciară constituit la nivelul fiecărui barou, pe baza unei cereri al cărei model se aprobă de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare, care va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura solicitării de asistență, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială ale solicitantului și ale familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată.
Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului, în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.
Dovada stării materiale a solicitantului se face, în principal, cu următoarele documente:
- adeverință din care să rezulte veniturile solicitantului și ale celorlalți membri ai familiei;
- livretul de familie și, după caz, certificatele de naștere ale copiilor;
- certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;
- declarație pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul și ceilalți membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;
- declarație pe propria răspundere privind situația patrimonială a solicitantului și a familiei sale;
- declarație pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul și/sau celălalt părinte că respectiv copilul nu este încredințat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau unei persoane juridice;
- dovada eliberată de autoritățile competente privind situația bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;
- alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistență judiciară, potrivit legii.
(art. 14 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare ți art. 73 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare ).
8 Unde trebuie depusă cererea de asistență juridică?
Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanţei competente pentru soluţionarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competenţa instanţei de executare. În cazul în care instanţa competentă nu se poate stabili, competentă este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul.
Dacă ajutorul public judiciar este solicitat într-un proces în curs, cererea sau, după caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se soluţionează, dacă legea nu prevede altfel, de completul învestit cu soluţionarea cererii principale.
Ajutorul public judiciar se acordă oricând în cursul judecăţii, de la data formulării cererii de către persoana interesată, şi se menţine pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat. Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru.
Ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în urma unei noi cereri. Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanţei a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac şi se soluţionează de urgenţă de un alt complet decât cel care a soluţionat cauza pe fond.
Prin introducerea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, termenul pentru exercitarea căii de atac se întrerupe o singură dată, dacă solicitantul depune în termen de cel mult 10 zile înscrisurile doveditoare. De la data comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac.
În cazul admiterii cererii de ajutor public judiciar, instanţa comunică de îndată încheierea solicitantului şi baroului de avocaţi. Baroul este obligat să desemneze în 48 de ore un avocat cu drept de a pleda în faţa instanţei de apel sau, după caz, de recurs. Data desemnării avocatului şi datele de identificare a acestuia se comunică instanţei şi solicitantului în cel mult 48 de ore. De la data desemnării avocatului începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac.
Asistența extrajudiciară se acordă de Serviciul de asistență judiciară constituit la nivelul fiecărui barou, pe baza unei cereri al cărei model se aprobă de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare, care va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura solicitării de asistență, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială ale solicitantului și ale familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată.
Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului, în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.
Cererea de acordare a asistenței extrajudiciare se depune la serviciul de asistență judiciară și se soluționează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere ori de respingere, după caz. Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei. Decizia de respingere a cererii de acordare a asistenței extrajudiciare poate fi contestată la consiliul baroului, în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia. Contestațiile formulate împotriva deciziei de respingere se soluționează de consiliul baroului, cu caracter de urgență la prima ședință a consiliului baroului.
(art. 11, 12, și 13 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare și art. 73 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare).
9 Cum pot afla dacă am dreptul la asistență juridică?
Asupra cererii de ajutor public judiciar instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă.
Dacă a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe. Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuție va desemna, în termen de 3 zile, un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară, căruia îi transmite, odată cu înștiințarea desemnării, încheierea. Decanul baroului are obligația de a comunica și beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu consimțământul acestuia, în condițiile legii.
Cererea de acordare a asistenței extrajudiciare se depune la serviciul de asistență judiciară de la nivelul fiecărui barou și se soluționează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere ori de respingere, după caz. Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei. În temeiul deciziei de acordare a asistenței extrajudiciare, decanul baroului competent desemnează un avocat din Registrul de asistență judiciară al baroului. După posibilități, decanul baroului poate aproba acordarea asistenței extrajudiciare de către un avocat ales de persoana căreia i se acordă asistența judiciară.
(art. 15 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare și art. 71 și art. 73 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare).
10 Ce ar trebui să fac în cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică?
Ajutorul public judiciar sub forma asistenţei prin avocat se acordă conform prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la asistenţa judiciară sau asistenţa judiciară gratuită.
Dacă a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe. Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuție va desemna, în termen de 3 zile, un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară, căruia îi transmite, odată cu înștiințarea desemnării, încheierea. Decanul baroului are obligația de a comunica și beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu consimțământul acestuia, în condițiile legii.
Asistenţa prin avocat poate fi şi extrajudiciară şi constă în acordarea de consultaţii, formularea de cereri, petiţii, sesizări, iniţierea altor asemenea demersuri legale, precum şi în reprezentarea în faţa unor autorităţi sau instituţii publice, altele decât cele judiciare sau cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea realizării unor drepturi sau interese legitime. Asistenţa extrajudiciară trebuie să conducă la furnizarea unor informaţii clare şi accesibile solicitantului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la instituţiile competente, şi, dacă este posibil, la condiţiile, termenele şi procedurile prevăzute de lege pentru recunoaşterea, acordarea sau realizarea dreptului ori interesului pretins de solicitant. Asistenţa extrajudiciară se acordă conform prevederilor Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea de acordare a asistenței extrajudiciare se depune la serviciul de asistență judiciară de la nivelul fiecărui barou și se soluționează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere ori de respingere, după caz. Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei. Decizia de respingere a cererii de acordare a asistenței extrajudiciare poate fi contestată la consiliul baroului, în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia. Contestațiile formulate împotriva deciziei de respingere se soluționează de consiliul baroului, cu caracter de urgență la prima ședință a consiliului baroului.
În temeiul deciziei de acordare a asistenței extrajudiciare, decanul baroului competent desemnează un avocat din Registrul de asistență judiciară al baroului. După posibilități, decanul baroului poate aproba acordarea asistenței extrajudiciare de către un avocat ales de persoana căreia i se acordă asistența judiciară.
În cazul încuviinţării cererii de ajutor public judiciar, sub forma plăţii onorariului expertului, traducătorului sau interpretului, prin încheierea de încuviinţare a asistenţei se stabileşte şi onorariul provizoriu cuvenit acestora. După prestarea serviciului pentru care s-a plătit onorariul provizoriu, instanţa va stabili onorariul definitiv.
În cazul încuviinţării cererii de ajutor public judiciar sub forma plăţii onorariului executorului judecătoresc, prin încheierea de încuviinţare a asistenţei se stabileşte şi onorariul provizoriu cuvenit executorului judecătoresc, în funcţie de complexitatea dosarului la acea dată. Cererea împreună cu încheierea de încuviinţare se trimit, de îndată, camerei teritoriale a executorilor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a acelei instanţe.Colegiul director al camerei teritoriale a executorilor judecătoreşti are obligaţia de a desemna, în termen de 3 zile, un executor judecătoresc, căruia îi transmite, odată cu înştiinţarea desemnării, încheierea. Preşedintele are obligaţia de a comunica şi beneficiarului ajutorului public judiciar numele executorului judecătoresc desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuşi desemnarea unui anumit executor judecătoresc, competent din punct de vedere teritorial.
După îndeplinirea atribuţiilor pe care legea şi statutul le prevăd în sarcina executorului judecătoresc, instanţa va stabili, la cererea executorului judecătoresc, onorariul definitiv, în funcţie de complexitatea cauzei şi de volumul activităţii desfăşurate, în limitele onorariilor stabilite potrivit legii.
În cazul încuviinţării cererii de acordare a facilităţilor la plata taxelor judiciare, prin încheiere se vor stabili fie scutirea de plată, fie, după caz, cota de reducere, termenele de plată şi cuantumul ratelor. În cazul în care taxele judiciare datorate sunt mai mari decât dublul venitului net lunar pe familie al solicitantului din luna anterioară formulării cererii de ajutor public judiciar, eşalonarea plăţii se va face astfel încât rata lunară datorată să nu depăşească jumătate din venitul net pe familie, dacă instanţa nu apreciază necesar a se acorda o altă formă de ajutor, mai favorabilă. Eşalonarea plăţii taxelor judiciare se poate face în cel mult 48 de rate lunare.
(art. 23, 24, 25, 32, 33, 34 și 35 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare și art. 71 și 73 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare).
11 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică, cine îmi va alege avocatul?
Ajutorul public judiciar sub forma asistenţei prin avocat se acordă conform prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la asistenţa judiciară sau asistenţa judiciară gratuită.
Dacă a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe. Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuție va desemna, în termen de 3 zile, un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară, căruia îi transmite, odată cu înștiințarea desemnării, încheierea. Decanul baroului are obligația de a comunica și beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu consimțământul acestuia, în condițiile legii.
În ceea ce privește asistența extrajudiciară, în temeiul deciziei de acordare a asistenței extrajudiciare, decanul baroului competent desemnează un avocat din Registrul de asistență judiciară al baroului. După posibilități, decanul baroului poate aproba acordarea asistenței extrajudiciare de către un avocat ales de persoana căreia i se acordă asistența judiciară.
(art. 23 și art. 35 din Ordonanţă de Urgenţă Nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, și art. 71 și 73 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările şi completările ulterioare)
12 Asistența judiciară acoperă toate cheltuielile de judecată?
Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme:
a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistenţă prin avocat;
b) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;
c) plata onorariului executorului judecătoresc;
d) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
În cazul acordării ajutorului public judiciar cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru, ajutorul public judiciar încuviinţat poate include, în plus:
a) cheltuielile pentru traducerea înscrisurilor depuse de beneficiar şi care au fost solicitate de instanţă sau de autoritatea cu atribuţii jurisdicţionale în vederea soluţionării cauzei, cererile şi documentele conexe, transmise sau primite în conformitate cu prevederile prezentului capitol, fiind scutite de formalitatea legalizării sau de orice altă formalitate echivalentă;
b) asigurarea unui interpret în procedurile în faţa instanţei/autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale;
c) cheltuielile deplasării în România, pe care beneficiarul asistenţei sau o altă persoană trebuie să o facă la cererea instanţei ori a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale ori în cazul în care legea prevede prezenţa obligatorie a uneia dintre aceste persoane
Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele sus-menționate. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele privind asistența prin avocat, expert, traducător, interpret sau executor judecătoresc, nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.
(art. 6, 7 și 44 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
13 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi doar asistență juridică parțială, cine va suporta restul costurilor?
Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Instanţa poate dispune însă, odată cu soluţionarea cauzei, obligarea părţii care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acţiunea a fost exercitată abuziv.
(art. 18 și art. 19 din Ordonanţă de Urgenţă Nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
14 Asistența juridică acoperă, de asemenea, cheltuielile legate de căile de atac?
Dacă hotărârea pronunţată în cauza pentru care s-a încuviinţat ajutorul public judiciar este supusă recursului, ajutorul public judiciar acordat în etapa procesuală imediat anterioară în forma prevăzută sub forma asistenței prin avocat se extinde de drept pentru redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi pentru exercitarea şi susţinerea acestuia.
Hotărârea pronunţată cu drept de recurs, însoţită de copia încheierii de încuviinţare a ajutorului public judiciar se comunică de îndată baroului de avocaţi, în vederea verificării şi confirmării sau, dacă este cazul, desemnării unui avocat cu drept de a pleda în faţa instanţei de recurs. Pentru recurs avocatul are dreptul la onorariu distinct, stabilit, potrivit legii, de instanţa de recurs.
Dacă partea nu a beneficiat de ajutor public judiciar în etapa procesuală anterioară recursului, solicitarea ajutorului public judiciar se face în urma depunerii unei noi cereri.
De la data desemnării sau confirmării avocatului începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac a recursului. Data desemnării avocatului şi datele de identificare a acestuia se comunică instanţei şi solicitantului în cel mult 48 de ore.
Instanţa de recurs verifică dacă se menţin condiţiile pentru ajutorul public judiciar acordat. Dacă instanţa constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile, dispune, prin încheiere, încetarea acestuia şi obligarea părţii la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de stat sub formă de onorariu de avocat.
(art. 13 indice 1 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
15 Asistența juridică poate fi retrasă înainte de încheierea procesului (sau chiar revocată după proces)?
Dreptul la ajutor public judiciar se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale până la un nivel care să îi permită să facă faţă costurilor procesului.
La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa, precum şi posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul în care o persoană interesată sesizează instanţa care a încuviinţat ajutorul public judiciar și prezintă dovezi cu privire la situaţia reală a celui căruia i s-a încuviinţat cererea; ajutorul public judiciar nu se suspendă în cursul noilor cercetări.
Dacă instanţa constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. Împotriva încheierii se poate face numai cerere de reexaminare, putându-se solicita motivat să se revină asupra despăgubirii sau a amenzii ori să se dispună reducerea acestora. Cererea se face în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii şi se soluţionează de un alt complet, prin încheiere irevocabilă.
În situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(art. 10,art. 14, art. 17 și art. 50 indice 2 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
16 Pot contesta decizia prin care mi s-a refuzat cererea de asistență juridică?
Asupra cererii de ajutor public judiciar instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă.
Ajutorul public judiciar poate fi refuzat când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei, precum şi atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acţiune care contravine ordinii publice sau celei constituţionale.
Dacă cererea pentru a cărei soluţionare se solicită ajutor public judiciar face parte din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de soluţionare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsă, dacă se dovedeşte că solicitantul ajutorului public judiciar a refuzat anterior începerii procesului să urmeze o asemenea procedură.
Ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când solicitantul pretinde despăgubiri pentru atingeri aduse imaginii, onoarei sau reputaţiei sale, în condiţiile în care acesta nu a suferit vreun prejudiciu material, precum şi în cazul în care cererea decurge din activitatea comercială sau dintr-o activitate independentă desfăşurată de solicitant.
În cazul acordării ajutorului public judiciar cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru, autoritatea centrală română poate refuza transmiterea unei cereri de asistenţă juridică într-un alt stat membru dacă o astfel de cerere este vădit neîntemeiată sau excedează domeniului de aplicare al Directivei (CE) nr. 8/2003. În cazul în care cererea de asistenţă juridică este respinsă de autoritatea competentă a statului membru solicitat, autoritatea centrală română va cere solicitantului restituirea cheltuielilor de traducere.
(art. 15, 16, 45 și 46 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
Informaţii suplimentare
Linkuri utile:
Uniunea Naţională a Barourilor din România, http://www.unbr.ro/
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.