NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini slovacă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: engleză.
Swipe to change

Asistenţă juridică

Slovacia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Care sunt costurile unui proces și cine ar trebui să le suporte în mod normal?

Cheltuielile cu procesul sunt, în special, cheltuielile părților și ale reprezentanților acestora, inclusiv taxele judiciare, pierderile de venituri ale părților și ale reprezentanților lor legali, cheltuielile cu colectarea probelor, cheltuielile notariale și tarifele pentru actele executate în calitate de comisar judiciar, onorariile și cheltuielile executorului în procedurile succesorale, tarifele pentru interpretariat și onorariile de reprezentare atunci când reprezentarea este realizată de un avocat.

Părțile la proces plătesc cheltuielile cu procesul pe care le suportă personal și pe cele ale reprezentanților lor. Cheltuielile comune sunt plătite de părți proporțional cu implicarea lor în cauză și în proces.

În cazul în care părților le este desemnat un avocat în vederea reprezentării, statul acoperă cheltuielile acestuia și onorariul de reprezentare.

În procedurile succesorale, onorariile și cheltuielile notariale sunt plătite de moștenitor, cu condiția ca masa succesorală să nu fie insolvabilă. Dacă există mai mulți moștenitori, aceștia plătesc respectivele cheltuieli proporțional cu valoarea netă a cotei lor succesorale. În alte cazuri, aceste cheltuieli sunt suportate de stat.

2 Ce presupune asistența juridică?

Termenul „asistență judiciară” este definit în Legea nr. 327/2005 privind acordarea de asistență judiciară persoanelor care se confruntă cu lipsuri materiale și de modificare a Legii nr. 586/2003 privind profesia juridică și a Legii nr. 455/1991 privind activitatea de tranzacționare (Legea privind tranzacționarea), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 8/2005 („Legea privind asistența judiciară”). Secțiunea 4 alineatul (a) din Legea privind asistența judiciară conține următoarele dispoziții: „Asistență judiciară înseamnă furnizarea de servicii juridice persoanelor îndreptățite la acestea în temeiul prezentei legi cu privire la exercitarea drepturilor lor, incluzând, în special, consultanță juridică, asistență în cadrul procedurilor extrajudiciare, printre care și facilitarea soluționării litigiilor prin mediere, întocmirea de cereri adresate instanțelor, reprezentarea în cadrul procedurilor judiciare și îndeplinirea actelor în legătură cu acestea, precum și acoperirea integrală sau parțială a cheltuielilor conexe.”

Pentru mai multe informații, a se vedea site-ul Centrului de asistență judiciară, care este disponibil și în limba engleză.

3 Am dreptul la asistență juridică?

Centrul de asistență judiciară oferă, de asemenea, consiliere preliminară.

Orice persoană fizică poate beneficia de consiliere preliminară. Consilierea preliminară se axează pe:

  1. explicarea condițiilor în care se acordă asistență judiciară;
  2. oferirea de consultanță juridică de bază;
  3. evidențierea riscului de nerespectare a unui termen într-o anumită cauză;
  4. acordarea de asistență pentru completarea unei cereri de asistență judiciară.

Consilierea preliminară se oferă pentru o singură speță, o singură dată și nu poate dura mai mult de o oră. Pentru oferirea unei sesiuni de consiliere preliminară, în Legea privind asistența judiciară este prevăzută o taxă de 4,50 EUR.

În condițiile prevăzute de Legea privind asistența judiciară, în cazul litigiilor de la nivel național, asistența judiciară poate fi acordată oricărei persoane fizice, în timp ce în cazul litigiilor transfrontaliere poate fi acordată numai persoanelor fizice domiciliate sau cu reședința obișnuită într-un stat membru (aceasta include toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei).

„Persoanele eligibile” sunt persoanele fizice care au dreptul la asistență judiciară acordată printr-o decizie definitivă a Centrului de asistență judiciară, după ce dovedesc că îndeplinesc condițiile prevăzute la secțiunea 6 din Legea privind asistența judiciară.

„Persoanele străine eligibile” sunt persoane fizice care îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea privind asistența judiciară pentru dreptul la asistență judiciară într-un litigiu transfrontalier și al căror drept a fost acordat printr-o decizie definitivă a Centrului de asistență judiciară.

„Persoanele eligibile din țară” sunt persoanele fizice care au reședința permanentă sau temporară în Republica Slovacă și solicită asistență judiciară într-un alt stat membru în care instanța competentă gestionează litigiul transfrontalier.

Persoanele fizice au dreptul de a beneficia de asistență judiciară dacă îndeplinesc simultan următoarele trei condiții (aceste condiții trebuie să fie îndeplinite de către persoanele fizice în cazul litigiilor naționale; procedurile de insolvență personală nu fac obiectul acestor dispoziții):

  1. persoana fizică se confruntă cu lipsuri materiale, adică încasează alocație pentru lipsuri materiale și prestațiile asociate, venitul persoanei fizice nu depășește de 1.4 ori venitul minim de subzistență și nu persoana poate suporta prestarea serviciilor juridice din mijloace proprii (documentele care atestă nivelul veniturilor pot fi emise cu cel mult trei luni în urmă);
  2. litigiul nu este vădit neîntemeiat;
  3. valoarea obiectului litigiului depășește valoarea salariului minim prevăzut de legislația relevantă (această condiție nu se aplică în cazul litigiilor în care valoarea obiectului litigiului nu poate fi stabilită, de exemplu atunci când hotărârea care trebuie pronunțată vizează drepturile și obligațiile părintești față de minori).

4 Poate fi obținută asistență juridică pentru toate litigiile?

În temeiul Legii privind asistența judiciară, aceasta se poate acorda în cauzele de drept civil, dreptul muncii și dreptul familiei, în procedurile de remitere de datorie în conformitate cu legislația specială, în procedurile în fața unei instanțe administrative și, în astfel de cazuri, inclusiv în procedurile în fața Curții Constituționale a Republicii Slovace („litigii la nivel național”).

În litigiile transfrontaliere, asistența judiciară poate fi acordată în temeiul Legii privind asistența judiciară în cauzele de drept civil, dreptul familiei, drept comercial și azil, în procedurile de expulzare administrativă, în procedurile referitoare la detenția unui resortisant al unei țări terțe, în procedurile referitoare la detenția reclamantului, în procedurile referitoare la acordarea azilului și, în astfel de cazuri, inclusiv în procedurile în fața unei instanțe administrative și în cadrul procedurilor în fața Curții Constituționale a Republicii Slovace, precum și persoanelor pentru care valabilitatea unui act de dreptul muncii a fost suspendată în conformitate cu legislația specială în procedurile privind depunerea unei cereri pentru o măsură de urgență.

Chestiunile de drept penal nu intră în sfera de competență a Centrului de asistență judiciară.

5 Există o procedură specifică pentru urgențe?

Da, în cazul în care solicitanții riscă să nu respecte un termen, aceștia pot solicita asistență judiciară provizorie Centrului de asistență judiciară odată cu depunerea cererii; solicitanții trebuie să prezinte dovezi în sensul riscului de nerespectare a unui anumit termen. Centrul de asistență judiciară ia apoi o decizie fără întârzieri nejustificate cu privire la acordarea asistenței judiciare provizorii, înainte de a lua decizia privind acordarea dreptului de asistență judiciară.

6 De unde pot obține formularul de cerere privind asistența juridică?

Cererile sunt disponibile pe  site-ul Centrului de asistență judiciară și la orice birou al Centrului de asistență judiciară.

7 Ce documente trebuie depuse cu formularul de cerere privind asistența juridică?

Acestea trebuie să fie documente care să justifice informațiile furnizate în formularul de cerere și să dovedească că solicitantul se confruntă cu lipsuri materiale (documentele care dovedesc această stare nu pot fi mai vechi de trei luni).

8 Unde trebuie depusă cererea de asistență juridică?

La biroul Centrului de asistență judiciară cel mai apropiat de reședința permanentă, temporară sau obișnuită a solicitantului. Pentru mai multe informații, a se vedea site-ul Centrului de asistență judiciară.

9 Cum pot afla dacă am dreptul la asistență juridică?

Centrul de asistență judiciară decide dacă acordă asistență judiciară în termen de 30 de zile de la primirea cererii (60 de zile în cazul cererilor privind cauze transfrontaliere); decizia este trimisă prin scrisoare recomandată și livrată destinatarului în persoană sau este trimisă pe cale electronică cu semnătură electronică autentificată la căsuța de poștă electronică activată de solicitant.

10 Ce ar trebui să fac în cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică?

La invitația Centrului de asistență judiciară, solicitanții trebuie să încheie un contract de asistență judiciară direct cu Centrul sau cu un avocat desemnat și să acorde procură Centrului sau avocatului desemnat pentru actele conexe acordării asistenței judiciare, în termen de trei luni de la emiterea deciziei definitive de acordare a asistenței judiciare.

11 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică, cine îmi va alege avocatul?

În decizia de acordare a dreptului la asistență judiciară, Centrul de asistență judiciară desemnează un avocat, un consilier juridic din cadrul Centrului sau un mediator care să reprezinte persoana eligibilă în instanță sau în cadrul unei proceduri de mediere, atunci când este necesar pentru a-i proteja interesele.

12 Asistența judiciară acoperă toate cheltuielile de judecată?

Prin decizia sa, Centrul de asistență judiciară fie acordă dreptul deplin la asistență judiciară, fie acordă dreptul la asistență judiciară în condițiile unei contribuții de 20 % din partea solicitantului la cheltuielile cu procesul, fie refuză dreptul la aceasta.

13 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi doar asistență juridică parțială, cine va suporta restul costurilor?

Nu este cazul.

14 Asistența juridică acoperă, de asemenea, cheltuielile legate de căile de atac?

Da, asistența judiciară se acordă, de asemenea, pentru procedurile ordinare și extraordinare de recurs, precum și pentru procedurile de executare.

15 Asistența juridică poate fi retrasă înainte de încheierea procesului (sau chiar revocată după proces)?

Da, asistența judiciară poate fi retrasă înainte de încheierea definitivă a procedurii. Circumstanțele în care se poate retrage asistența judiciară sunt reglementate de secțiunea 14 din Legea privind asistența judiciară.

Centrul de asistență judiciară poate decide retragerea asistenței judiciare în următoarele situații:

  • în cazul în care persoana eligibilă nu cooperează cu Centrul sau cu avocatul desemnat, conform cerințelor;
  • dacă, pe parcursul acordării asistenței judiciare, există modificări ale situației financiare și veniturilor persoanei eligibile, iar aceasta nu mai îndeplinește condiția prevăzută la secțiunea 6 alineatul (1) litera (a) pentru ca dreptul la asistență judiciară să continue;
  • dacă persoana eligibilă nu încheie un contract cu avocatul desemnat sau nu acordă procură Centrului sau avocatului desemnat în termen de trei luni de la emiterea deciziei definitive de acordare a asistenței judiciare;
  • dacă reiese că solicitantului i s-a acordat dreptul la asistență judiciară pe baza unor informații false ori incomplete sau
  • dacă persoana eligibilă nu dă curs cererii menționate la secțiunea 13 alineatul (3) (și anume cererea Centrului de a i se furniza în termen de 8 zile dovezi conform cărora persoana eligibilă încă îndeplinește condițiile pentru a beneficia de asistență judiciară).

16 Pot contesta decizia prin care mi s-a refuzat cererea de asistență juridică?

În cazul în care procedura a fost suspendată în temeiul Codului de procedură administrativă (de exemplu, din cauza neprezentării documentelor necesare), se poate introduce o cale de atac în procedură administrativă în termen de 15 zile de la primirea deciziei.

În cazul în care procedura sau, mai precis, cererea de asistență judiciară, nu a fost acordată în temeiul Legii nr. 327/2005, astfel cum a fost modificată (de exemplu, pentru că litigiul este vădit neîntemeiat sau pentru că solicitantul nu îndeplinește criteriul referitor la venit), se poate introduce o cale de atac la o instanță administrativă sub forma unei acțiuni în contencios administrativ în termen de 15 zile de la primirea deciziei.

O decizie de refuz al acordării asistenței judiciare trebuie să conțină informațiile prevăzute în legislația specială [adică Legea nr. 71/1967 privind procedurile administrative (Codul de procedură administrativă), astfel cum a fost modificată] și trebuie să informeze solicitantul că, în cazul în care există o modificare a veniturilor sau a situației financiare, acesta poate depune din nou o cerere pentru aceeași cauză numai după șase luni de la emiterea deciziei.

Ultima actualizare: 30/05/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.