Utilizarea și cunoașterea Cartei în țara dumneavoastră
Politicile guvernamentale care promovează utilizarea și cunoașterea Cartei în rândul legiuitorilor, al autorităților administrative, de aplicare a legii și judiciare
Planul național de combatere a discriminării pentru perioada 2017-2022 (planul național) face trimitere în capitolele sale introductive la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, axându-se în special pe articolul 21 din Cartă, care interzice orice discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală. În capitolul privind accesul la locuințe, planul național menționează în mod explicit articolul 34 alineatul (3) din Cartă, care subliniază că, pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea Europeană recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente. Domeniile prioritare ale planului național se axează, printre altele, pe drepturile prevăzute în mod clar în Carta drepturilor fundamentale a UE, cum ar fi accesul la locuințe, asistență socială, asistență medicală și la servicii și bunuri.
Aplicarea efectivă a Cartei drepturilor fundamentale a UE este una dintre condițiile orizontale pentru execuția fondurilor structurale europene. Prin urmare, planul de acțiune pentru monitorizarea punerii în aplicare a condițiilor favorizante (condiționalități ex ante), elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE (Ministarstvo regionalnog razvoja i fondova Europske unije), specifică modul în care va fi asigurată punerea în aplicare a acestui criteriu. Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE urmează să organizeze cursuri de formare pentru toți angajații implicați în sistemul de gestionare și control al fondurilor UE. Începând din 2015, au fost organizate cursuri de formare intitulate „Combaterea discriminării, egalitatea de gen și aplicarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap în cadrul fondurilor ESI”. Până în prezent, cursurile au fost furnizate unui număr de 1 500 de persoane care lucrează în domeniul gestionării și controlului fondurilor ESI și continuă să fie organizate pentru toți noii angajați din sistem. Formarea este furnizată unui număr total de 22 de instituții, inclusiv ministere de resort, agenții de implementare și, în special, organisme ale administrației publice precum Ministerul Mării, Transporturilor și Infrastructurii (Ministarstvo mora, prometa i infrastrukture), Ministerul Protecției Mediului și Energiei (Ministarstvo zaštite okoliša i energetike), Ministerul Construcțiilor și Amenajării Teritoriului (Ministarstvo graditeljstva i prostornog uređenja), Ministerul Turismului (Ministarstvo turizma), Ministerul Sănătății (Ministarstvo zdravstva), Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Artizanatului (Ministarstvo gospodarstva, poduzetništva i obrta), Ministerul Culturii (Ministarstvo kulture), Ministerul Agriculturii (Ministarstvo poljoprivrede), Ministerul Finanțelor (Ministarstvo financija), Ministerul Științei și Educației (Ministarstvo znanosti i obrazovanja), Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE, Ministerul Muncii și Sistemului de Pensii (Ministarstvo rada i mirovinskog sustava) și Ministerul Demografiei, Familiei, Tineretului și Politicii Sociale (Ministarstvo za demografiju, obitelj, mlade i socijalnu politiku). Cursurile de formare se desfășoară în cooperare cu Biroul guvernamental croat pentru drepturile omului și drepturile minorităților naționale (Ured za ljudska prava i prava nacionalnih manjina), cu Ministerul Demografiei, Familiei, Tineretului și Politicii Sociale, cu Biroul Avocatei Poporului și cu Biroul Avocatei Poporului pentru persoanele cu handicap (Ured pravobraniteljice za osobe s invaliditetom). Cadrul juridic croat privind combaterea discriminării, care cuprinde Carta drepturilor fundamentale a UE, este explicat ca parte a formării. Se prevede punerea în aplicare în continuare de către viitoarele autorități de management a cursurilor de formare cu un accent special pe Carta drepturilor fundamentale a UE, ca parte a gestionării fondurilor ESI în următoarea perioadă de finanțare.
În plus, planul de acțiune pentru monitorizarea condiționalităților ex ante, pus în aplicare de Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE, subliniază că Orientările pentru beneficiarii fondurilor UE (Orientări pentru solicitanți) specifică, de asemenea, cadrul juridic strategic care face trimitere la Carta drepturilor fundamentale a UE. În perioada următoare, pentru a asigura un mecanism de verificare a conformității operațiunilor finanțate din fonduri UE cu Carta, în Orientările pentru solicitanți va fi inclusă obligația ca operațiunile să respecte Carta. Autoritățile de management trebuie să elaboreze liste de verificare pentru toate organismele care publică cereri de candidaturi, care vor trebui să indice în mod clar în listă dacă cererile emise sunt conforme cu Carta.
În plus, Carta drepturilor fundamentale a UE face parte integrantă din sistemul de gestionare a fondurilor ESI, în special pentru programul operațional „Competitivitate și coeziune 2014-2020” (POCC). În acest scop, la 31 mai 2016, Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE (MRRFEU) a emis o decizie privind aplicarea principiilor orizontale, care prevede că „[i]ntervențiile care urmează să fie finanțate în cadrul POCC trebuie nu numai să respecte principiile egalității, ci și să promoveze aplicarea practică a politicii egalității de șanse, nediscriminării și accesibilității ori de câte ori este posibil”. Această dispoziție este pe deplin conformă cu titlul III din Cartă, intitulat „Egalitatea”, articolele 21-26. În urma acestei decizii, la 31 iunie 2016, MRRFEU a emis o decizie referitoare la intrarea în vigoare a Orientărilor pentru solicitanții și beneficiarii programului operațional „Competitivitate și coeziune” privind punerea în aplicare a principiilor orizontale. În redactarea acestui document au fost implicate, printre altele, Biroul guvernamental croat pentru egalitatea de gen (Ured za ravnopravnost spolova), Biroul Avocatei Poporului pentru persoanele cu handicap, Biroul Avocatei Poporului și Biroul Avocatei Poporului pentru egalitatea de gen (Ured pravraniteljice za ravnopravnost spolova). Orientările, care oferă un rezumat al conceptelor și dispozițiilor Cartei, sunt disponibile la adresa: https://strukturnifondovi.hr/dokumenti/?doc_id=578&fondovi=esi_fondovi. Dispozițiile Orientărilor pentru solicitanții și beneficiarii programului operațional „Competitivitate și coeziune” privind punerea în aplicare a principiilor orizontale sunt incluse în documentația de licitație a POCC, acordându-li-se o atenție deosebită în întregul document, astfel cum se poate observa aici. De asemenea, POCC promovează [Carta] prin investiții directe în infrastructură care contribuie la realizarea obiectivelor Cartei prin investiții în infrastructură pentru grupurile cele mai vulnerabile din societate, pentru a le garanta drepturile omului. În perioada curentă de finanțare, investițiile din cadrul POCC sunt realizate în conformitate cu următoarele articole din Cartă: articolul 35 – Protecția sănătății, articolul 14 – Dreptul la educație, articolul 24 – Drepturile copilului, articolul 25 – Drepturile persoanelor în vârstă, articolul 26 – Integrarea persoanelor cu handicap etc.
În calitate de unitate organizațională a MRRFEU, Serviciul pentru coordonarea pregătirii și punerii în aplicare a proiectelor coordonează aplicarea principiilor orizontale ale nediscriminării, egalității de gen, drepturilor persoanelor cu handicap și dezvoltării durabile.
Biroul guvernamental croat pentru drepturile omului și drepturile minorităților naționale intenționează să includă necesitatea de a pune în aplicare măsuri care vizează creșterea gradului de conștientizare și de vizibilitate a Cartei drepturilor fundamentale a UE, precum și educația privind Carta, într-un document strategic planificat în domeniul promovării și protecției drepturilor omului (Programul național pentru protecția și promovarea drepturilor omului pentru perioada 2019-2024).
Instrumente care permit o mai bună înțelegere a Cartei și a situațiilor în care se aplică
- destinate practicienilor (legiuitori, autorități administrative, autorități de aplicare a legii, autorități judiciare, practicieni din domeniul dreptului)
- destinate cetățenilor
În fiecare an, Academia Judiciară (Pravosudna akademija) se străduiește să includă formarea privind Carta drepturilor fundamentale a UE în programul său de dezvoltare profesională pe tot parcursul vieții pentru executori judecătorești și alte categorii de personal judiciar. Academia participă, de asemenea, la proiecte ale UE finanțate prin programe ale Uniunii care sunt dedicate învățării despre Cartă.
Un exemplu în acest sens este proiectul „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în practica juridică” (Judging the Charter), care este pus în aplicare în Croația de Biroul Avocatei Poporului, Academia Judiciară fiind unul dintre partenerii asociați. În cadrul acestui proiect, patru judecători au participat la două conferințe internaționale în 2017, în timp ce, în 2018, s-au organizat șase ateliere de o zi: trei ateliere generale pe tema Cartei (pentru un total de 41 de judecători din Zagreb, Split și Osijek) și trei ateliere specializate în materie de azil și discriminare, organizate la Zagreb pentru un total de 46 de judecători.
De asemenea, este important să se menționeze proiectul Facilității de tranziție intitulat „Îmbunătățirea calității formării în sistemul judiciar – legislația UE și învățarea online”, care a fost finalizat în martie 2018. Pe lângă organizarea de ateliere și cursuri online, proiectul a inclus elaborarea unei programe de formare în domeniul dreptului european, pe care Academia Judiciară o poate aplica în continuare în programele sale. Unul dintre subiectele abordate a fost „Carta drepturilor fundamentale a UE: sfera de acoperire și punerea în aplicare la nivel național”, materialul aferent constituind baza a patru ateliere organizate pentru un total de 60 de participanți în cadrul programului periodic de dezvoltare profesională pe tot parcursul vieții în 2019.
Utilizarea și promovarea instrumentelor Cartei dezvoltate de alte țări din UE sau de alte părți interesate din UE
Un manual al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE intitulat Aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în elaborarea legislației și a politicilor la nivel național a fost prezentat ca parte a unui curs de formare pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Cursul de formare a fost furnizat de Biroul Avocatei Poporului în cooperare cu Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene la 30 ianuarie 2019.
În plus, după ce Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE publică raportul anual privind drepturile fundamentale, care conține un capitol referitor la utilizarea Cartei drepturilor fundamentale la nivel național, organizația societății civile Human Rights House Zagreb îl difuzează publicându-l pe platformele sale de comunicare socială.
Cooperarea cu părțile interesate în vederea promovării utilizării și cunoașterii Cartei drepturilor fundamentale a UE
Exemple de cooperare între instituțiile de apărare a drepturilor și autoritățile naționale care contribuie la o mai bună cunoaștere și utilizare a Cartei
În cooperare cu Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Biroul Avocatei Poporului a organizat două ateliere menite să sensibilizeze cu privire la Carta drepturilor fundamentale:
- La 30 ianuarie 2019, a fost organizat un curs de formare pentru funcționarii publici la sediul Școlii Naționale de Administrație Publică (Državna škola za JAVNU upravu). Scopul formării a fost de a sensibiliza funcționarii publici implicați în procesul legislativ cu privire la Carta drepturilor fundamentale, cu un accent deosebit pe articolul 51 care stabilește domeniul de aplicare al Cartei. Un manual al agenției intitulat Aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în elaborarea legislației și a politicilor la nivel național a fost, de asemenea, prezentat ca parte a formării.
- La 31 ianuarie 2019, a fost organizat la sediul Human Rights House un curs de formare pentru reprezentanții societății civile. Formarea s-a axat pe posibilitatea de a pune în aplicare Carta prin campanii și acțiuni de susținere și promovare a drepturilor omului, precum și de a sprijini persoanele ale căror drepturi au fost încălcate, cu un accent deosebit pe litigiile strategice.
- De asemenea, raportul Avocatei Poporului pentru 2018, prezentat Parlamentului croat la sfârșitul lunii martie 2019, citează Carta drepturilor fundamentale.
Exemple de cooperare între autoritățile naționale și mediul academic care contribuie la o mai bună cunoaștere și utilizare a Cartei
La Facultatea de Drept a Universității din Zagreb (Pravni fakultet Sveučilišta u Zagrebu), gradul de sensibilizare cu privire la Cartă este sporit prin conferințe organizate pentru studenții din anul doi și din anul cinci, precum și la nivel postuniversitar.
În al doilea an de studiu, două prelegeri au drept subiect protecția drepturilor fundamentale în UE, inclusiv Carta, ca parte a cursului de bază de drept public european. În anul cinci, studenților la drept li se oferă posibilitatea de a alege un curs privind drepturile fundamentale în UE, predat în limba engleză. De asemenea, a fost redactat recent un manual universitar privind drepturile fundamentale în UE, axat pe interzicerea discriminării. Protecția drepturilor fundamentale este predată și în cadrul cursului „Instituțiile și sistemul juridic al UE”, ca parte a unui program de studii specializate în dreptul UE.
Exemple de inițiative neguvernamentale care promovează utilizarea și cunoașterea Cartei în țara dumneavoastră
În fiecare an, Human Rights House Zagreb participă la un sondaj realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) în scopul pregătirii raportului său anual privind drepturile fundamentale, care conține un capitol referitor la utilizarea Cartei drepturilor fundamentale la nivel național. Raportul oferă o imagine de ansamblu a jurisprudenței statelor membre care invocă sau face trimitere la Cartă, a utilizării Cartei în dezbaterile parlamentare și la adoptarea de noi acte legislative, precum și a reprezentării Cartei în articole academice. După cum s-a menționat deja, în urma publicării raportului de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, Human Rights House Zagreb îl difuzează publicându-l pe platformele sale de comunicare socială.
De asemenea, după cum s-a menționat mai sus, la 31 ianuarie 2019, la sediul Human Rights House Zagreb, a avut loc un seminar privind Carta drepturilor fundamentale a UE, organizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE și de Biroul Avocatei Poporului din Croația. Seminarul, la care au participat reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor independente din domeniul drepturilor omului, precum și alți practicieni în domeniul dreptului interesați, a abordat subiecte precum relevanța și rolul Cartei, incluzând, de asemenea, exerciții legate de aplicarea sa practică în cursul unei sesiuni de formare de o zi.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.