I. Liste și registre de experți

Fiecare tribunal regional are propria listă de experți. Președintele tribunalului regional este responsabil cu publicarea acesteia. A se vedea: https://lublin.so.gov.pl/lista-bieglych,m,m1,2,270 pentru Lublin sau http://www.krakow.so.gov.pl/fck_pliki/file/Testowy/Biegli/Biegli_20180205_strona.pdf pliki/file/Testowy/Biegli/Biegli 20180205 strona.pdf pentru Cracovia. Registrele sunt accesibile publicului.

Există o condiție de calificare în funcție de vârstă – persoana care dorește să fie expert trebuie să aibă cel puțin 25 de ani. Experții trebuie să aibă cunoștințe teoretice și practice speciale în domenii specifice ale științei, tehnologiei, artei, meșteșugurilor sau altor competențe. Criteriile nu sunt formulate oficial. Președintele tribunalului regional este cel care judecă dacă un candidat îndeplinește toate condițiile pentru a deveni expert. Experții trebuie să depună un jurământ pentru a fi înregistrați. O persoană care dorește să fie înscrisă în lista de experți trebuie să depună o cerere la președintele tribunalului regional.

Expertul poate fi radiat din registru de către președintele tribunalului regional:

• la cererea sa;
  • în cazul în care expertul nu mai îndeplinește cerințele pentru a îndeplini această funcție sau în cazul în care se stabilește că nu le-a îndeplinit la momentul numirii și nu este încă responsabil pentru ele;
• din motive importante, în special dacă acesta își desfășoară activitatea în mod necorespunzător.

Experților nu li se aplică un cod de conduită sau deontologic specific, însă expertul trebuie să respecte Codul de procedură civilă/administrativă/penală.

Registrele sunt actualizate periodic. În luna ianuarie a fiecărui an, președintele tribunalului regional anunță lista experților judiciari ai tribunalelor districtuale și ai Ministerului Justiției și notifică orice persoană, imediat, despre orice modificare a listei și despre inițierea procedurii penale sau incapacitatea în legătură cu aceste persoane.

Experții sunt înregistrați pentru o perioadă de cinci ani.

Experții sunt înregistrați pentru anumite ramuri ale științei, tehnologiei, artei, meșteșugurilor, precum și pentru alte competențe. Lista specialităților este foarte lungă și variată.

După înregistrare, experții nu au nicio obligație specifică. Experții nu au obligația de a urma o educație continuă, chiar dacă există studii și cursuri postuniversitare în domeniul respectiv. Totuși, în practică, dacă doresc să fie numiți pentru perioada următoare, experții ar trebui să poată dovedi că își aprofundează cunoștințele (prin participarea la cursuri, conferințe, studii postuniversitare etc.).

II. Calificările experților

Experții trebuie să aibă cunoștințe teoretice și practice speciale în domenii specifice ale științei, tehnologiei, artei, meșteșugurilor sau altor competențe. Criteriile nu sunt formulate oficial. Președintele tribunalului regional este cel care judecă dacă un candidat îndeplinește toate condițiile pentru a deveni expert.

Experții nu trebuie să fie membri ai unui organism profesional. Acestora nu li se solicită în mod oficial să își îmbunătățească competențele în mod regulat și nu există un sistem de dezvoltare profesională continuă. Deși sunt experți, aceștia nu trebuie să demonstreze că participă la cursuri de formare continuă și nu există nicio metodă de testare a cunoștințelor obținute. Însă, dacă doresc să fie numiți pentru perioada următoare, experții ar trebui să poată dovedi că își aprofundează cunoștințele.

III. Remunerarea experților

Remunerația expertului este stabilită prin Regulamentul ministrului justiției din 24 aprilie 2013 privind stabilirea onorariilor experților, a sumelor forfetare și a modalităților de documentare a cheltuielilor necesare pentru emiterea unui aviz. Au fost stabilite tarifele orare ale expertului, care fac parte din suma de bază stabilită prin legea privind bugetul. În general, remunerația expertului este în raport cu numărul de ore dedicate expertizei și cu nivelul său de studii. Regulamentul stabilește un tarif minim și unul maxim.

Obligația de plată a remunerației experților este gestionată de sistemul judiciar sau este plătită de una dintre părți. Părțile pot obține asistență judiciară cu privire la remunerația expertului fără tarife prevăzute.

Remunerarea este stabilită de un regulament. În anumite situații, în special în cazul misiunilor dificile, tariful stabilit prin lege poate fi depășit printr-o hotărâre judecătorească specifică. Însă, în practică, în procedura civilă, experții solicită acordul părților pentru a primi onorarii mai mari.

În cauzele civile, atunci când expertul este numit de instanța judecătorească, una dintre părți este obligată să plătească expertul în avans. Experții pot primi un avans din onorariile lor. La sfârșitul procedurii, însă, în hotărârea pronunțată pe fond, instanța judecătorească decide cine trebuie să suporte sarcina costurilor. Sarcina costurilor poate fi împărțită între părți.

În cauzele penale, experții sunt plătiți de stat (și plata acestora este pusă în sarcina inculpatului doar dacă, în cazul în care acesta este condamnat): sumele plătite de stat sunt supuse controlului de către autoritățile de control financiar ale statului, care pot contesta plățile efectuate cu încălcarea legii finanțelor publice.

IV. Răspunderea experților

În conformitate cu dreptul penal, expertul care prezintă expertize false poate primi o condamnare de până la 10 ani de închisoare.

Nu există dispoziții civile speciale pentru acest subiect. Răspunderea experților face obiectul normelor generale de drept civil (drept al răspunderii civile/drept contractual).

Experții nu au obligația de a încheia o asigurare de răspundere profesională pentru a beneficia de acoperire în cazul unei posibile antrenări a răspunderii acestora.

V. Informații suplimentare cu privire la procedurile care implică experți

Numirea experților este reglementată de ordonanța ministrului justiției din 24 ianuarie 2005. Reglementări suplimentare sunt prevăzute în Codul de procedură civilă, în Codul de procedură penală și în Codul de procedură administrativă. În procedurile civile, părțile pot solicita numirea unui expert. De obicei, în cadrul procedurii civile, numirea unui expert depinde de plata în avans de către părțile solicitante pentru costurile legate de pregătirea unei expertize.

În general, procedurile civile, penale și administrative sunt supuse acelorași norme. Nu există diferențe fundamentale în ceea ce privește procedurile de numire în materie civilă, administrativă și penală.

Titlul de expert judiciar poate fi utilizat numai în timpul și în scopul pregătirii unei expertize pentru instanțe sau pentru organele de urmărire penală. Numărul experților din Polonia este de aproximativ 15 000.

1. Numirea experților

Numai instanțele judecătorești și organele de urmărire penală pot numi experți cu statut de experți judiciari (din oficiu sau la cererea unei părți). Avizul pregătit ca urmare a numirii de către instanța judecătorească sau de către organele de urmărire penală constituie un tip special de probă, denumit expertiză.

Părțile pot angaja experți extrajudiciari, dar raportul lor va fi depus ca un alt element de probă.

a) Numirea de către o instanță judecătorească

Instanța utilizează o listă de experți. Fiecare tribunal regional are propria listă de experți. Numirea unui expert din registru (registrul local) este o practică utilizată pe scară largă de către instanțe. Totuși, utilizarea unui registru nu este obligatorie.

b) Numirea de către părți

Deși experții judiciari nu sunt niciodată numiți de către părți, părțile implicate în proceduri civile și administrative își pot angaja propriul expert. Părțile nu trebuie să urmeze anumite procese sau proceduri.

2. Procedură

a) Procedura civilă

În procedurile civile, expertul nu are obligația de a participa la o audiere preliminară (dacă este cazul). Instanța monitorizează evoluția investigației experților în ceea ce privește încadrarea în timp. Instanța este „expertul suprem” și judecă cu privire la calitatea expertizei. Rapoartele de expertiză nu au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, iar acestea din urmă decid dacă expertiza poate sta la baza stabilirii faptelor în cauza respectivă.

1. Raportul de expertiză

Expertul își prezintă raportul în scris. Nu există o structură specifică pe care expertul trebuie să o urmeze în raportul său. Nu există nicio obligație de a furniza un raport preliminar. În raportul final, expertul trebuie să abordeze argumentele părților. În multe cazuri, expertul trebuie să prezinte un raport suplimentar atunci când partea depune o astfel de cerere și judecătorul o acceptă sau la cererea judecătorului. Astfel de cazuri apar atunci când expertul nu a răspuns la toate întrebările incluse în misiunea sa sau dacă ulterior apar întrebări suplimentare.

Instanța judecătorească va emite un ordin nou, declarând necesitatea unor informații suplimentare și specificând întrebările la care trebuie să se răspundă. Părțile pot înainta instanței judecătorești o cerere pentru clarificări suplimentare. Totuși, în practică, este mai probabil să fie desemnat un alt expert, în funcție de măsura în care părțile au fost satisfăcute de primul raport.

2. Audierea în cadrul instanței judecătorești

Experții trebuie să participe la o audiere pentru a răspunde întrebărilor adresate de instanța judecătorească și de părți după furnizarea raportului lor. Experții pot fi audiați încrucișat în cadrul instanței judecătorești.

b) Altele

Unii experți sunt numiți să participe la audierea martorilor sau a părților, în principal psihologii. Aceștia evaluează capacitatea de percepție a oamenilor și capacitatea acestora de a-și prezenta observațiile.

Informațiile prezentate aici au fost colectate pe parcursul proiectului „Find an Expert” („Găsește un expert”) de la persoanele de contact din fiecare țară, selectate de către Institutul European de Expertiză și Experți (EEEI).