- Articolul 2 alineatul (1) - Agenții de transmitere
- Articolul 2 alineatul (2) - Agenții destinatare
- Articolul 2 alineatul (4) litera (c) - Mijloacele de primire a actelor
- Articolul 2 alineatul (4) litera (d) - Limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularului-tip prevăzut în anexa I.
- Articolul 3 - Autoritatea centrală
- Articolul 4 - Transmiterea actelor
- Articolul 8 alineatul (3) și articolul 9 alineatul (2) - Termene speciale stabilite de legislația națională în materie de notificare sau comunicare
- Articolul 10 - Certificarea notificării sau a comunicării şi copia actului notificat sau comunicat
- Articolul 11 - Cheltuielile de notificare sau comunicare
- Articolul 13 - Notificarea sau comunicarea prin intermediul agenţilor diplomatici sau consulari
- Articolul 15 - Notificare sau comunicare directă
- Articolul 19 - Neprezentarea pârâtului la înfăţişare
- Articolul 20 - Acordurile sau aranjamentele la care statele membre sunt părți și care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 21 alineatul (2)
Informații pe regiuni
N.B.: Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Consiliului a fost înlocuit de Regulamentul (UE) 2020/1784 al Parlamentului European și al Consiliului începând cu 1 iulie 2022.
Notificările efectuate în temeiul noului regulament pot fi consultate aici!
Articolul 2 alineatul (1) - Agenții de transmitere
În Spania, aceste sarcini revin portăreilor de pe lângă diferitele instanțe și tribunale.
Articolul 2 alineatul (2) - Agenții destinatare
Faceți clic pe linkul de mai jos pentru a vizualiza toate autoritățile competente care au legătură cu acest articol.
Lista autorităților competente
Articolul 2 alineatul (4) litera (c) - Mijloacele de primire a actelor
În ceea ce privește mijloacele de care dispun pentru primirea actelor, instanțele sunt, în prezent, în măsură să primească documentele prin poștă electronică și pe fax, dar acest tip de mijloace se află într-un stadiu incipient. Nu se exclude posibilitatea ca, în viitor, să se utilizeze aceste mijloace, însă în prezent se admit numai trimiterile poștale.
Articolul 2 alineatul (4) litera (d) - Limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularului-tip prevăzut în anexa I.
Limbile care se pot utiliza pentru completarea formularului tip: engleză, franceză, portugheză sau spaniolă.
Articolul 3 - Autoritatea centrală
Organismul central desemnat de Spania este Departamentul de cooperare juridică internațională din Ministerul Justiției.
Subdirección General de Cooperación Jurídica Internacional
Ministerio de Justicia
C/San Bernardo, 62
E-28015 Madrid
Fax (34) 913 90 44 57
Pentru moment, primirea prin curier poștal este singura modalitate acceptată.
Cunoștințe lingvistice: spaniolă, franceză și engleză.
Articolul 4 - Transmiterea actelor
Spania acceptă ca formularul de cerere (formular-tip) să fie completat și în limbile engleză, franceză și portugheză, nu doar în limba spaniolă.
Articolul 8 alineatul (3) și articolul 9 alineatul (2) - Termene speciale stabilite de legislația națională în materie de notificare sau comunicare
Termenele variază în funcție de documentul care trebuie notificat și de tipul de proces sau de faza în care se află acesta.
Ca regulă generală, termenul este de 3 sau 5 zile.
Se pun în aplicare normele de procedură relevante.
Articolul 10 - Certificarea notificării sau a comunicării şi copia actului notificat sau comunicat
Spania acceptă remiterea recipisei și în limbile engleză, franceză și portugheză, pe lângă limba spaniolă.
Articolul 11 - Cheltuielile de notificare sau comunicare
Costul va fi cel prevăzut de legislația spaniolă, care, în prezent, nu stabilește nicio sumă.
Articolul 13 - Notificarea sau comunicarea prin intermediul agenţilor diplomatici sau consulari
Spania se opune efectuării de notificări din alte state membre pe teritoriul său prin intermediul serviciilor consulare sau diplomatice, cu excepția cazului în care notificările în cauză sunt destinate unui cetățean al statului membru respectiv (statul membru de origine).
Articolul 15 - Notificare sau comunicare directă
Spania precizează că această metodă de notificare nu este prevăzută în dreptul spaniol și, în consecință, nu este acceptată.
Articolul 19 - Neprezentarea pârâtului la înfăţişare
Spania face cunoscut faptul că judecătorii pot anula suspendarea procedurilor și se pot pronunța, în pofida prevederilor articolului 19 alineatul (1), în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile stabilite la alineatul (2).
În ceea ce privește competența judecătorului de a anula termenul de prescripție, Spania precizează că cererea de repunere în termen este inadmisibilă dacă este formulată după expirarea perioadei de un an de la data pronunțării.
Articolul 20 - Acordurile sau aranjamentele la care statele membre sunt părți și care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 21 alineatul (2)
Informații momentan indisponibile
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.