Regulamentul Bruxelles IIb - chestiuni în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (reformare)

Roménia

Conteúdo fornecido por
Roménia

PROCURAR TRIBUNAIS/AUTORIDADES COMPETENTES

O motor de pesquisa abaixo permite procurar tribunais e autoridades competentes para um instrumento jurídico europeu específico. Nota: nalguns casos excecionais, a competência não pode ser determinada.

Roménia

Direito da família - Regulamento Bruxelas II-B — Matéria matrimonial e matéria de responsabilidade parental (reformulação)


*campo obrigatório

Articolul 103 alineatul (1) litera (a) (prima parte) – Autoritățile publice sau orice altă autoritate autorizată să întocmească un act autentic astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (2) punctul (2) litera (b) și autoritățile publice autorizate să înregistreze un acord astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (2) punctul (3)

Ofițerul de stare civilă, notarul public.

Articolul 103 alineatul (1) litera (a) (a doua parte) – Autoritățile administrative care acordă asistența judiciară menționată la articolul 74 alineatul (2)

Nu este cazul.

Articolul 103 alineatul (1) litera (b) (prima parte) – Instanțele competente să elibereze certificate privind o hotărâre, în temeiul articolului 36 alineatul (1), și instanțele și autoritățile competente să elibereze un certificat pentru un act autentic sau un acord, astfel cum se menționează la articolul 66

Competența de a emite certificatul aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se invocă sau a cărei executare se solicită în alt stat membru. După caz, instanța poate fi judecătoria, tribunalul sau curtea de apel.

Pentru actele autentice, competența de a elibera certificatul aparține emitentului actului - notarul public şi ofițerul de stare civilă, după caz.

Pentru acorduri – dispoziția nu se aplică.

Articolul 103 alineatul (1) litera (b) (a doua parte) – Instanțele competente pentru rectificarea certificatelor menționate la articolul 37 alineatul (1) și la articolul 48 alineatul (1), instanțele competente să elibereze un certificat care indică lipsa sau limitarea forței executorii, menționat la articolul 49; și instanțele și autoritățile competente să rectifice certificatele emise în conformitate cu articolul 66 alineatul (1) și menționate la articolul 67 alineatul (1)

Instanțele competente pentru rectificarea certificatului menționat la articolul 37 alineatul (1) - instanța care a pronunțat hotărârea și care a emis certificatul menționat la art. 36.

Instanțele competente pentru rectificarea certificatului menționat la articolul 48 alineatul (1) - instanța care a pronunțat hotărârea privilegiată și care a emis certificatul prevăzut la art. 47.

Instanțele competente să elibereze un certificat care indică lipsa sau limitarea forței executorii, menționat la articolul 49 - instanța care a pronunțat hotărârea referitoare la lipsa sau limitarea forței executorii.

Articolul 103 alineatul (1) litera (c) – instanțele competente pentru recunoașterea unei hotărâri [articolul 30 alineatul (3)] și pentru refuzul recunoașterii [articolul 40 alineatul (2)], precum și instanțele și autoritățile competente în ceea ce privește refuzul executării, contestare sau calea de atac inițiale sau ulterioare menționate la articolul 58 alineatul (1), la articolul 61 alineatul (2) și la articolul 62

  • art. 30 alin. (3): tribunalele, potrivit art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă;
  • art. 40 alin. (2): tribunalul, identic ipotezei de la art. 30 alin. (3) ;
  • art. 58 alin. (1): judecătoria, potrivit art. 651 Cod procedură civilă ;
  • art. 61 alin. (2): tribunalul, potrivit art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă
  • art. 62: Codul de procedură civilă roman nu prevede posibilitatea introducerii unei căi de atac ulterioare apelului formulat împotriva hotărârii privitoare la o contestație la executare.

Articolul 103 alineatul (1) litera (d) – autoritățile competente în materie de executare menționate la articolul 52

Executorul judecătoresc, potrivit art. 623 din Codul de procedură civilă.

Articolul 103 alineatul (1) litera (e) – căile de atac împotriva unei hotărâri privind cererea de refuz al executării menționată la articolele 61 și 62

În aplicarea art. 61 din Regulament, calea de atac este apelul, potrivit art. 718 alin. (1) Cod procedură civilă;

În aplicarea art. 62 din Regulament, nu există cale de atac ulterioară celei menționate la art. 61.

Articolul 103 alineatul (1) litera (f) – numele, adresele și mijloacele de comunicare ale autorităților centrale desemnate să asiste la aplicarea regulamentului în materia răspunderii părintești. În cazul în care sunt desemnate mai multe autorități centrale, competența teritorială și materială a fiecărei autorități centrale trebuie indicată astfel cum se menționează la articolul 76

Ministerul Justiției, Direcția Drept internațional și Cooperare Judiciară

Str. Apolodor nr. 17 Sector 5 București cod 050741

Tel.: +40372041077; Fax: +40372041079

E-mail: ddit@just.ro

Articolul 103 alineatul (1) litera (g) – dacă este cazul, categoriile de rude apropiate, pe lângă părinți, la care copilul poate fi plasat pe teritoriul unui stat membru, fără acordul prealabil al statului membru respectiv, astfel cum se menționează la articolul 82

Nu este cazul.

Articolul 103 alineatul (1) litera (h) – limbile instituțiilor Uniunii Europene, altele decât limba proprie a unui stat membru, în care comunicările către autoritățile sale centrale pot fi acceptate în conformitate cu articolul 91 alineatul (3)

Limba engleză, limba franceză și limba română.

Articolul 103 alineatul (1) litera (i) – limbile acceptate pentru traducerea cererilor și a documentelor însoțitoare trimise în temeiul articolelor 80, 81, 82 și a câmpurilor pentru text liber ale certificatelor menționate la articolul 91 alineatul (2)

Limba română.

Ultima actualizare: 26/06/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.