Notificarea sau comunicarea actelor (reformare)

Belgia

Conținut furnizat de
Belgia

GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Belgia

Comunicarea actelor


*mențiuni obligatorii

Articolul 3 alineatul (1) – agenții de transmitere

  • Executorii judecătorești
  • În cazurile în care legislația belgiană prevede notificarea sau comunicarea actelor judiciare de către instanțe, grefele acestor instanțe.

Articolul 3 alineatul (2) – agenții de primire

Executorii judecătorești.

Articolul 3 alineatul (4) litera (c) - mijloacele de primire a actelor

Scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau serviciu calificat de distribuție electronică înregistrată.

Articolul 3 alineatul (4) litera (d) - limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularului prevăzut în anexa I

Pe lângă formularele completate în limbile neerlandeză, franceză și germană, se acceptă și formularele completate în limba engleză.

Articolul 4 – organismul central

Asociația Națională a Executorilor Judecătorești din Belgia (Nationale kamer van gerechtsdeurwaarders)
Henri Jasparlaan 93
1060 Bruxelles
BELGIA

Telefon: +32 2 5380092
Fax: +32 2 5394111
E-mail: info@nkgb-cnhb.be

Informațiile pot fi trimise prin poștă, fax, e-mail sau telefon.
Limbile acceptate: franceză, neerlandeză, germană și engleză.
Competența teritorială: Belgia (întreaga țară).

Articolul 7 – asistență în cazul cererilor privind adresa

În temeiul articolului 7, Belgia acordă asistența prevăzută la alineatul (1) litera (a). Autoritățile competente cărora agențiile de transmitere le pot adresa cereri privind stabilirea adresei persoanei căreia trebuie să i se notifice sau comunice actul sunt executorii judecătorești.

În cazul în care aveți nevoie de asistență din partea unui executor judecătoresc în vederea stabilirii adresei, puteți consulta acest site web, unde sunt publicate informații privind datele de contact ale executorilor judecătorești.

Belgia declară că executorii judecătorești care sunt autorizați în mod corespunzător să notifice sau să comunice un act în zona lor de competență teritorială, în calitatea lor de agenții de primire, sunt, în general, obligați prin lege să verifice, din proprie inițiativă, autenticitatea adresei destinatarului actului în cadrul aceleiași zone de competență teritorială, în conformitate cu normele de drept intern în vigoare. Adresa este verificată prin consultarea bazelor de date existente la care executorii judecătorești au acces în temeiul legii și care furnizează informații privind reședința oficială a tuturor persoanelor (belgiene sau străine) care își au domiciliul sau reședința în Belgia ori care sunt autorizate să locuiască în Belgia.

Articolul 8 – transmiterea actelor

Belgia acceptă ca formularul A să fie completat în limba engleză, precum și în limba franceză, neerlandeză sau germană.

Articolul 12 – refuzul acceptării unui act

Nu este cazul.

Articolul 13 – data notificării sau a comunicării

Pentru a stabili data notificării sau comunicării, Belgia aplică un sistem dual, și anume data care trebuie luată în considerare ca dată a notificării sau comunicării se calculează în mod diferit pentru destinatarul actului și pentru expeditorul actului.

În conformitate cu articolul 53a din Codul judiciar belgian, în ceea ce privește destinatarul și cu excepția cazului în care legea prevede altfel, termenele care încep să curgă de la notificarea sau comunicarea unui act pe suport de hârtie se calculează astfel:

1) atunci când se efectuează prin scrisoare judiciară recomandată sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, începând cu prima zi după data la care scrisoarea a fost prezentată la domiciliul destinatarului sau, după caz, la reședința sau domiciliul ales de destinatar pentru efectuarea notificării sau comunicării;

2) atunci când se efectuează prin scrisoare recomandată sau prin scrisoare simplă, începând cu a treia zi lucrătoare după data la care scrisoarea a fost depusă la serviciile poștale, cu excepția cazului în care destinatarul prezintă o probă contrară.

În cazul expeditorului actului, data de expediere (sau data depunerii la poștă ori la grefă) este cea care este considerată ca fiind data notificării sau comunicării.

Astfel, dacă o parte într-un proces care a pierdut în primă instanță dorește să atace hotărârea pronunțată, aceasta trebuie să poată exercita calea de atac fără a trebui să aștepte notificarea formală a hotărârii.

Același lucru este valabil și în cazul în care o persoană care dorește să întrerupă curgerea termenului de prescripție notifică sau comunică un act de întrerupere a prescripției (act extrajudiciar).

Articolul 14 – certificatul de efectuare a notificării sau a comunicării și copia actului notificat sau comunicat

Belgia acceptă ca formularul K să fie completat în limba engleză, precum și în limba franceză, neerlandeză sau germană.

Articolul 15 – cheltuieli de notificare sau comunicare

În cazul notificării sau comunicării actelor prin executor judecătoresc, solicitantul trebuie să achite o taxă fixă de 165 EUR (care include TVA-ul belgian) pentru fiecare act notificat sau comunicat unei persoane fizice ori juridice. Executorul judecătoresc poate solicita plata integrală sau parțială a acestei sume înainte să întreprindă orice acțiune. În cazul în care, în temeiul legislației europene privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cheltuielilor de notificare sau comunicare li se aplică TVA-ul din țara de origine, executorul judecătoresc va rambursa orice sumă plătită în plus. Plata trebuie efectuată direct prin intermediul unei bănci sau al unei instituții financiare recunoscute în Belgia de țara solicitantului. Comisioanele bancare trebuie să fie achitate de solicitant.

Articolul 17 – notificarea sau comunicarea prin intermediul agenților diplomatici sau al funcționarilor consulari

Belgia se opune ca, pe teritoriul său, notificarea sau comunicarea actelor judiciare să fie efectuată astfel cum se menționează la articolul 17 alineatul (1) din regulament, cu excepția cazului în care actele respective trebuie notificate sau comunicate unui resortisant al statului membru de origine a actelor.

Articolul 19 – notificarea sau comunicarea electronică

Legislația națională din Belgia nu permite, în principiu, notificarea sau comunicarea actelor prin e-mail obișnuit, dar Belgia permite notificarea sau comunicarea actelor prin mijloace electronice în conformitate cu articolul 19 alineatul (2), cu condiția să fie îndeplinite condițiile suplimentare menționate mai jos.

Procedeul utilizat trebuie să permită:

  • identificarea în mod fiabil a părților la comunicațiile electronice;
  • asigurarea integrității actelor transmise, precum și asigurarea securității și a confidențialității schimburilor;
  • păstrarea transmiterilor efectuate;
  • stabilirea cu exactitate a datei la care a fost trimis actul;
  • oferirea certitudinii cu privire la faptul că destinatarul și-a dat acordul pentru notificarea sau comunicarea electronică.

Aceste condiții nu se aplică notificării sau comunicării actelor care au un caracter pur informativ și nu produc efecte juridice, cum ar fi calcularea termenului de introducere a unei căi de atac.

Articolul 20 – notificarea sau comunicarea directă

Legislația belgiană nu se opune notificării sau comunicării directe prevăzute la articolul 20. Notificarea sau comunicarea directă către persoane care își au reședința în Belgia trebuie să fie efectuată prin intermediul executorului judecătoresc cu competență teritorială pentru locul de reședință al persoanei căreia trebuie să i se notifice sau comunice actul.

https://www.gerechtsdeurwaarders.be/bailiff

Articolul 22 – neprezentarea pârâtului la înfățișare

În pofida dispozițiilor articolului 22 alineatul (1) din regulament, instanțele din Belgia pot pronunța o hotărâre dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la alineatul (2).

Cererea prin care se solicită repunerea în termen prevăzută la articolul 22 alineatul (4) din regulament trebuie depusă într-un interval de un an de la pronunțarea hotărârii.

Articolul 29 – relația cu acordurile sau înțelegerile dintre statele membre

Belgia declară că, în relațiile sale cu celelalte state membre, regulamentul prevalează asupra următoarelor instrumente în ceea ce privește aspectele incluse în domeniul de aplicare al regulamentului:

  • Convenția de la Haga din 1 martie 1954 privind procedura civilă;
  • Convenția din 1 martie 1956 dintre Belgia și Franța privind asistența judiciară reciprocă în materie civilă și comercială;
  • Acordul din 25 aprilie 1959 dintre Guvernul Belgiei și Guvernul Republicii Federale Germania referitor la facilitarea aplicării Convenției de la Haga din 1 martie 1954 privind procedura civilă;
  • Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială;
  • Convenția din 23 octombrie 1989 dintre Belgia și Austria privind asistența judiciară reciprocă și cooperarea judiciară, adițională Convenției de la Haga din 1 martie 1954 privind procedura civilă.

Articolul 33 alineatul (2) – notificare privind exploatarea înainte de termen a sistemului informatic descentralizat

Nu este cazul.

Ultima actualizare: 01/12/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.