- GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE
- Articolul 3 alineatul (1) – agenții de transmitere
- Articolul 3 alineatul (2) – agenții de primire
- Articolul 3 alineatul (4) litera (c) - mijloacele de primire a actelor
- Articolul 3 alineatul (4) litera (d) - limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularului prevăzut în anexa I
- Articolul 4 – organismul central
- Articolul 7 – asistență în cazul cererilor privind adresa
- Articolul 8 – transmiterea actelor
- Articolul 12 – refuzul acceptării unui act
- Articolul 13 – data notificării sau a comunicării
- Articolul 14 – certificatul de efectuare a notificării sau a comunicării și copia actului notificat sau comunicat
- Articolul 15 – cheltuieli de notificare sau comunicare
- Articolul 17 – notificarea sau comunicarea prin intermediul agenților diplomatici sau al funcționarilor consulari
- Articolul 19 – notificarea sau comunicarea electronică
- Articolul 20 – notificarea sau comunicarea directă
- Articolul 22 – neprezentarea pârâtului la înfățișare
- Articolul 29 – relația cu acordurile sau înțelegerile dintre statele membre
- Articolul 33 alineatul (2) – notificare privind exploatarea înainte de termen a sistemului informatic descentralizat
Informații pe regiuni
GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE
Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.
Articolul 3 alineatul (1) – agenții de transmitere
Instanțele și notarii [în procedurile succesorale și în procedurile care vizează reconstituirea unui act juridic pierdut sau distrus, cum ar fi un titlu de proprietate (konanie o umorení listiny)].
Articolul 3 alineatul (2) – agenții de primire
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: .
Instanțele districtuale (okresné súdy).
Articolul 3 alineatul (4) litera (c) - mijloacele de primire a actelor
Actele trebuie trimise în format pe hârtie prin poștă.
Articolul 3 alineatul (4) litera (d) - limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularului prevăzut în anexa I
Slovacă, cehă și engleză.
Articolul 4 – organismul central
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: .
Ministerul justiției din Slovacia
Divizia de drept internațional privat
Račianska 71, 813 11 Bratislava, Slovacia
Telefon: (421) 2 888 91 111
Fax: (421) 2 888 91 604
e-mail: civil.inter.coop@justice.sk
Site web: https://www.justice.gov.sk
Regim lingvistic: slovacă, cehă, engleză și franceză.
Articolul 7 – asistență în cazul cererilor privind adresa
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: .
Articolul 7 alineatul (2) litera (a)
Slovacia va oferi asistența menționată la alineatul (1) litera (a) – cererea de a găsi o adresă trebuie trimisă unei instanțe districtuale [oricărei instanțe districtuale; toate instanțele districtuale sunt și agenții de primire în sensul articolului 3 alineatul (2)].
Articolul 7 alineatul (2) litera (c)
Agențiile slovace de primire depun din proprie inițiativă cereri la registrele de domiciliu sau la alte baze de date pentru a primi informații actualizate în cazul în care adresa indicată în cererea de notificare sau comunicare nu este corectă.
Articolul 8 – transmiterea actelor
Slovacă, cehă și engleză.
Articolul 12 – refuzul acceptării unui act
Nu se aplică.
Articolul 13 – data notificării sau a comunicării
Nu se aplică.
Articolul 14 – certificatul de efectuare a notificării sau a comunicării și copia actului notificat sau comunicat
Slovacă, cehă și engleză.
Articolul 15 – cheltuieli de notificare sau comunicare
În general, actele sunt notificate sau comunicate de instanța sesizată; în anumite circumstanțe, instanța poate încredința notificarea sau comunicarea actelor unui responsabil din sistemul judiciar și, în cazul în care funcționarul desemnat de instanță este un executor judecătoresc (súdny exekútor), notificarea sau comunicarea se face în schimbul unei taxe fixe de 10 EUR pentru fiecare act notificat sau comunicat.
Articolul 17 – notificarea sau comunicarea prin intermediul agenților diplomatici sau al funcționarilor consulari
Slovacia se opune notificării sau comunicării actelor judiciare de către agenți diplomatici sau consulari, cu excepția cazului în care actele urmează să le fie notificate sau comunicate cetățenilor statului membru de origine.
Articolul 19 – notificarea sau comunicarea electronică
Legislația slovacă nu permite notificarea sau comunicarea prin mijloace electronice a actelor care trebuie notificate sau comunicate personal. Documentele în cauză sunt:
- Legea 160/2015 [Codul de procedură civilă contencioasă (Civilný sporový poriadok – denumit în continuare CSP)] impune ca următoarele acte să fie notificate sau comunicate personal:
- ordonanța de modificare a unei cereri, dacă părțile în cauză nu au fost prezente la ședința de judecată în cadrul căreia s-a făcut modificarea [articolul 142 alineatul (2) din CSP];
- cererea și anexele sale în cazul în care instanța nu a respins acțiunea sau nu a decis încheierea procedurii [articolul 167 alineatul (1) din CSP];
- memoriile în apărare în cazul în care pârâtul contestă cererea în întregime [articolul 167 alineatul (3) din CSP];
- răspunsurile reclamantului la memoriul în apărare al pârâtului formulat în temeiul articolului 167 alineatul (3) [articolul 167 alineatul (4) din CSP];
- citarea la ședința preliminară de judecată [articolul 169 alineatul (2) din CSP];
- hotărârile judecătorești [articolul 223 alineatul (1) din CSP];
- somațiile de plată emise în cadrul unui proces [articolul 266 alineatul (1) din CSP];
- contestațiile pârâtului împotriva unei somații de plată care îi sunt notificate reclamantului [articolul 267 alineatul (5) din CSP];
- ordonanțele prevăzute la articolul 273 litera (c) din CSP prin care i se solicită pârâtului să răspundă în scris la cererea reclamantului, în termenul stabilit, și să prezinte într-un memoriu elementele esențiale ale apărării sale, să anexeze documentele justificative și să prezinte elemente de probă în susținerea pretențiilor sale, astfel cum se prevede la articolul 273 litera (a) din CSP;
- Legea 161/2015 [Codul de procedură civilă necontencioasă [Civilný sporový poriadok – denumit în continuare CMP)] impune ca următoarele acte să fie notificate sau comunicate personal:
- ordonanțele de inițiere a procedurii care le sunt notificate sau comunicate părților în cazul procedurilor inițiate din oficiu (articolul 27 din CMP);
- cererile de chemare în judecată modificate, dacă părțile în cauză nu au fost prezente la ședința de judecată în cadrul căreia s-a făcut modificarea (articolul 28 din CMP);
- ordonanțele prin care se soluționează cauza pe fond (articolul 45 din CMP);
- ordonanțele din cadrul procedurilor de returnare a unui minor în caz de deplasare sau de reținere neautorizată, prin care i se solicită persoanei care, potrivit autorului plângerii, a încălcat legea să depună o declarație scrisă în această privință [articolul 131 alineatul (2)];
- notificările și instrucțiunile din cadrul procedurilor succesorale adresate persoanelor care pot fi considerate în mod rezonabil moștenitori în ceea ce privește drepturile lor de moștenire și posibilitatea de a refuza moștenirea, în cazul în care instanța nu a emis notificări și instrucțiuni verbale în acest sens [articolul 189 alineatul (2) din CMP];
- notificările privind o cerere de predare a unui bun în cadrul unei proceduri împotriva predării unui bun depus la un notar în scopul îndeplinirii unei obligații în cazurile prevăzute la articolul 335 literele (a) sau (b) sau în cazul în care depozitarul a solicitat ca bunul depus să îi fie predat lui sau unei alte persoane decât beneficiarul (articolul 340 din CMP);
- comunicări prin care se formulează obiecții în cadrul unei proceduri prin care se confirmă uzucapiunea, trimise persoanei care, la momentul inițierii procedurii, este desemnată în titlul de proprietate ca titularul dreptului de proprietate sau al unor drepturi reale asupra bunurilor care fac obiectul procedurii de confirmare a uzucapiunii (articolul 359g din CMP).
Slovacia impune ca notificarea sau comunicarea acestor acte să fie confirmată prin confirmare de primire, care poate fi efectuată numai de către destinatar.
Articolul 20 – notificarea sau comunicarea directă
Nu se aplică.
Articolul 22 – neprezentarea pârâtului la înfățișare
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: .
Nu se aplică.
Articolul 29 – relația cu acordurile sau înțelegerile dintre statele membre
Nu se aplică.
Articolul 33 alineatul (2) – notificare privind exploatarea înainte de termen a sistemului informatic descentralizat
Nu se aplică.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.