- Articolul 2 alineatul (1) – autoritățile care pot fi considerate instanțe judecătorești
- Articolul 3 alineatul (2) – instanțele cărora li se pot transmite cererile
- Articolul 4 – organismul central
- Articolul 6 – limbile acceptate pentru completarea formularelor
- Articolul 7 – mijloacele acceptate pentru transmiterea cererilor și a altor comunicări
- Articolul 19 – organismul central sau autoritatea (autoritățile) competentă (competente) pentru deciziile privind obținerea de probe în mod direct
- Articolul 29 – acordurile sau înțelegerile la care statele membre sunt părți și care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 29 alineatul (2)
- Articolul 31 alineatul (4) – notificare privind exploatarea înainte de termen a sistemului informatic descentralizat
Articolul 2 alineatul (1) – autoritățile care pot fi considerate instanțe judecătorești
Niciuna.
Articolul 3 alineatul (2) – instanțele cărora li se pot transmite cererile
Instanța competentă să obțină probe în Germania – în calitate de instanță solicitată în sensul articolului 3 din Regulamentul (UE) 2020/1783 – este instanța locală (Amtsgericht) în a cărei circumscripție urmează să se desfășoare procedura [articolul 1074 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (Zivilprozessordnung, ZPO)].
Guvernele landurilor pot emite ordine (Rechtsverordnungen) prin care solicită unei instanțe locale să îndeplinească funcția de instanță solicitată pentru circumscripțiile mai multor instanțe locale [articolul 1074 alineatul (2) din ZPO].
Faceți clic pe linkul de mai jos pentru a vizualiza toate autoritățile competente care au legătură cu acest articol.
Lista autorităților competente
Articolul 4 – organismul central
Funcțiile organismului central sunt exercitate în principal la nivel de land.
În fiecare land există un organism central care deține competența asupra landului respectiv. Guvernul landului stabilește organismul care îndeplinește această funcție pe teritoriul landului [articolul 1074 alineatul (3) din ZPO]. În majoritatea cazurilor, organismul central al landului este autoritatea judiciară a landului, o instanță regională superioară sau o instanță locală.
Pe lângă cele 16 organisme centrale la nivel de land, există un organism central la nivel federal – Oficiul Federal al Justiției (Bundesamt für Justiz). Atunci când este necesar, organismul central federal sprijină autoritățile competente din landuri [articolul 1074 alineatul (4) din ZPO].
Faceți clic pe linkul de mai jos pentru a vizualiza toate autoritățile competente care au legătură cu acest articol.
Lista autorităților competente
Articolul 6 – limbile acceptate pentru completarea formularelor
Cererile, comunicările în temeiul regulamentului și mențiunile din formularele din anexa I la regulament trebuie făcute în limba germană (secțiunea 1075 din ZPO).
Articolul 7 – mijloacele acceptate pentru transmiterea cererilor și a altor comunicări
Nu există informații.
Articolul 19 – organismul central sau autoritatea (autoritățile) competentă (competente) pentru deciziile privind obținerea de probe în mod direct
În fiecare land german, funcția de organism central este îndeplinită de un organism desemnat de guvernul landului. De regulă, acestea sunt autorități judiciare ale landurilor, instanțe regionale superioare sau instanțe locale din landul respectiv.
Faceți clic pe linkul de mai jos pentru a vizualiza toate autoritățile competente care au legătură cu acest articol.
Lista autorităților competente
Articolul 29 – acordurile sau înțelegerile la care statele membre sunt părți și care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 29 alineatul (2)
Nu există informații.
Articolul 31 alineatul (4) – notificare privind exploatarea înainte de termen a sistemului informatic descentralizat
Nu există informații.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.