Dacă cererea mea (din altă țară a UE) urmează să fie soluționată în această țară

Estonia

Conținut furnizat de
Estonia

Care este autoritatea competentă în materie de cereri de despăgubire în cauzele transfrontaliere?

Consiliul de asigurări sociale

Endla 8
15092
TALLINN

Telefon: +372 612 1360
Fax: +372 640 8155

E-mail: info@sotsiaalkindlustusamet.ee
Site web: http://www.sotsiaalkindlustusamet.ee/

Observații:
Autoritatea de decizie este Consiliul de asigurări sociale, împreună cu departamentele sale locale de pensii. În curând, veți putea găsi informații privind departamentele locale de pensii pe această pagină.

Pot să trimit cererea direct autorității de decizie din această țară și în cauzele transfrontaliere (fără să fiu nevoit să apelez la autoritatea responsabilă cu asistența din țara mea de origine)?

Da.

În ce limbă/limbi acceptă documentele autoritatea competentă în materie de despăgubire?

Limbile europene oficiale, de preferință limba estonă sau limba engleză.

În cazul în care autoritatea competentă în materie de despăgubire traduce cererea/documentele justificative din altă țară din UE, cine plătește pentru această traducere?

Serviciul de traducere este plătit de către autoritatea care solicită traducerea.

Există taxe administrative sau alte tipuri de taxe care trebuie plătite în această țară pentru soluționarea cererii mele (primită din altă țară din UE)? În caz afirmativ, cum pot plăti aceste taxe?

Nu.

Dacă trebuie să fiu prezent pe parcursul procedurii și/sau în momentul în care este soluționată cererea, mi se rambursează cheltuielile de deplasare? Cum pot solicita rambursarea acestor cheltuieli? Pe cine trebuie să contactez?

Prezența dumneavoastră fizică nu este necesară pe parcursul procesului decizional.

Se pune la dispoziție un interpret, dacă trebuie să fiu prezent personal?

Prezența dumneavoastră personală nu este necesară.

Certificatele medicale eliberate de medicii din țara mea de reședință vor fi acceptate sau recunoscute sau este nevoie ca starea mea de sănătate/prejudiciul să fie examinate de proprii dumneavoastră experți medicali?

Sunt acceptate documentele eliberate în alte state membre ale Uniunii Europene, însă medicul specialist va evalua sănătatea și traumatismele victimei pe baza documentelor medicale eliberate în țara de reședință a victimei.

Mi se vor rambursa cheltuielile de deplasare dacă trebuie să mă supun unui examen medical în această țară?

Nu sunteți obligat să vă prezentați pentru un examen medical.

Care este durata aproximativă în care se obține o decizie cu privire la acordarea de despăgubiri din partea autorității/organismului competent?

Decizia se adoptă în termen de 30 de zile de la data primirii ultimului document.

În ce limbă voi primi decizia cu privire la cererea mea?

În limba estonă.

În cazul în care nu sunt mulțumit de decizie, cum o pot contesta?

Împotriva deciziei se poate depune contestație în termen de 30 de zile de la primirea acesteia. În mod alternativ, se poate introduce contestație în fața unei instanțe de contencios administrativ, în conformitate cu procedura prevăzută în Codul de procedură administrativă. Vom soluționa contestația în termen de 30 de zile de la primirea sa.

Pot obține asistență juridică (asistență din partea unui avocat) în temeiul normelor celeilalte țări?

Da.

În această țară există organizații de sprijin al victimelor care mă pot ajuta să solicit despăgubiri într-o cauză transfrontalieră?

Da: furnizorii de servicii de sprijin al victimelor. Datele lor de contact sunt disponibile pe site-ul web al Consiliului de asigurări sociale.

Ultima actualizare: 15/08/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.