Dacă cererea mea (din altă țară a UE) urmează să fie soluționată în această țară

Grecia

Conținut furnizat de
Grecia

Care este autoritatea competentă în materie de cereri de despăgubiri în cazurile transfrontaliere?

Autoritatea elenă pentru acordarea de despăgubiri (Archí Apozimíosis)

Pot să trimit cererea direct autorității de decizie în această țară chiar și în cazuri transfrontaliere (fără să fiu nevoit să apelez la autoritatea responsabilă în materie de asistență din țara mea de origine)?

În cazul în care domiciliul (katoikía) sau reședința dumneavoastră obișnuită (siníthi diamoní) se află pe teritoriul altui stat membru, cererea trebuie să fie depusă la autoritatea responsabilă în materie de asistență din statul membru în cauză, care o va trimite Autorității elene pentru acordarea de despăgubiri. În acest caz, Autoritatea elenă pentru acordarea de despăgubiri va transmite următoarele informații în cel mai scurt timp posibil autorității responsabile în materie de asistență din statul membru în cauză și solicitantului: (a) numele persoanei de contact sau al departamentului care se ocupă de dosar; (b) o confirmare de primire a cererii; și (c) o indicație privind termenul aproximativ preconizat pentru adoptarea unei decizii privind cererea.

În ce limbă/limbi îmi va/vor accepta cererea autoritatea/autoritățile pentru acordarea de despăgubiri?

Limba oficială pentru depunerea cererii și pentru schimbul de informații, date și documente justificative este limba elenă.

În cazul în care autoritatea pentru acordarea de despăgubiri traduce cererea/documentele justificative, cine plătește pentru traducere?

Aceasta nu își asumă responsabilitatea pentru traducere și, în consecință, nu va suporta costurile traducerii.

Există taxe administrative sau de alt tip care trebuie plătite în această țară pentru soluționarea cererii mele (primită dintr-o altă țară din UE)? În caz afirmativ, cum pot plăti aceste taxe?

Da, taxa este de 50 EUR. În cazul în care taxa nu a fost plătită până în momentul în care cererea este examinată de către Autoritatea pentru acordarea de despăgubiri, aceasta va fi respinsă. Autoritatea elenă responsabilă în materie de asistență vă poate furniza informații privind transferul bancar pe care va trebui să îl efectuați.

În cazul în care sunteți într-o țară care face parte din SEPA (zona unică de plăți în euro), puteți plăti taxa electronică prin transfer credit SEPA în euro, banca primitoare fiind Banca Centrală a Greciei. Numărul de cont IBAN și detaliile transferului sunt:

Numele beneficiarului: MINISTERUL FINANȚELOR

Adresa beneficiarului: 10 Kar. Servias St., 10562, Atena

Codul IBAN al beneficiarului: GR1201000230000000481090510

Codul de identificare bancară (BIC) al băncii beneficiarului: BNGRGRAA

Informații privind transferul: xxxxxxxxx95xxxxxxxxx (parola/codul de plată format din 20 de cifre vă va fi pus la dispoziție de către Autoritatea elenă responsabilă în materie de asistență).

Dacă trebuie să fiu prezent pe parcursul procedurii și/sau atunci când cererea mea este soluționată, mi se rambursează cheltuielile de deplasare? Cum pot solicita rambursarea acestor cheltuieli? Pe cine trebuie să contactez?

Autoritatea elenă pentru acordarea de despăgubiri poate, în cazul în care consideră necesar, să vă invite pe dumneavoastră, pe autorul infracțiunii sau alte părți, cum ar fi martori sau experți, să vă înfățișați pentru a depune mărturie.

În cazul în care locul dumneavoastră de reședință sau reședința dumneavoastră obișnuită se află pe teritoriul unui alt stat membru, Autoritatea elenă pentru acordarea de despăgubiri va solicita autorității relevante responsabile în materie de asistență să audieze persoana respectivă în conformitate cu legea statului în care se află aceasta și să îi transmită un raport cu privire la audiere. Aceasta poate, de asemenea, în colaborare cu autoritatea relevantă responsabilă în materie de asistență, să efectueze ea însăși audierea, în conformitate cu legislația elenă, prin telefon sau videoconferință. În acest caz, Autoritatea elenă pentru acordarea de despăgubiri nu vă poate obliga să vă înfățișați. Autoritatea elenă responsabilă în materie de asistență va asista autoritatea pentru acordarea de despăgubiri din statul membru în cauză în ceea ce privește audierea dumneavoastră sau audierea altor părți, cum ar fi martori sau experți.

În acest scop, Autoritatea elenă responsabilă în materie de asistență, la cererea autorității pentru acordarea de despăgubiri din statul membru în cauză: (a) va acorda asistență autorității pentru acordarea de despăgubiri atunci când audierea este realizată direct de către aceasta din urmă prin telefon sau prin videoconferință, în conformitate cu legislația elenă, caz în care Autoritatea responsabilă în materie de asistență va oferi și va asigura infrastructura logistică necesară; sau (b) va efectua ea însăși audierea în conformitate cu legislația elenă și va transmite un raport privind audierea autorității pentru acordarea de despăgubiri din statul membru în cauză. În acest din urmă caz, raportul audierii, care este redactat în limba elenă, va fi tradus în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale celuilalt stat membru sau orice altă limbă din UE pe care statul membru respectiv a indicat că o poate accepta.

Costurile survenite în acest caz pentru Autoritatea elenă responsabilă în materie de asistență sunt suportate de statul elen.

Se pune la dispoziție un interpret, în cazul în care trebuie să fiu prezent personal?

Da, se pune la dispoziție un interpret.

Certificatele medicale eliberate de medicii din țara mea de reședință vor fi acceptate sau recunoscute sau este nevoie ca sănătatea/vătămarea mea să fie examinate de experți medicali din țara dumneavoastră?

Acestea sunt acceptate, însă este posibil să fie dispus, de asemenea, un raport de expertiză.

Mi se vor rambursa cheltuielile de deplasare dacă trebuie să mă supun unui examen medical în această țară?

Da, aceste cheltuieli vă vor fi rambursate.

Cât timp durează, aproximativ, soluționarea unei cereri de despăgubiri de către autoritatea/organismul competent?

Autoritatea elenă pentru acordarea de despăgubiri trebui să examineze cazul în termen de 3 luni de la data depunerii cererii și trebuie să adopte o decizie finală în termen de 3 luni de la data evaluării cererii.

În ce limbă voi primi decizia cu privire la cererea mea?

În limba pe care o înțelegeți.

În cazul în care nu sunt mulțumit de decizie, cum o pot contesta?

Puteți introduce o cale de atac în fața Tribunalului administrativ de primă instanță (Dioikitikó Protodikeío) în termen de 4 luni.

Pot obține asistență judiciară (asistență din partea unui avocat), în temeiul normelor celeilalte țări?

Victimele infracțiunilor pot beneficia, de asemenea, de asistență judiciară cu privire la orice acțiuni penale și civile. Legislația (articolul 1 din Legea nr. 3226/2004) prevede asistență judiciară pentru cetățenii cu venituri reduse dintr-un stat membru al UE, resortisanți ai țărilor terțe și apatrizi în cazul în care aceștia locuiesc în mod legal sau își au reședința obișnuită în Uniunea Europeană. Cetățenii cu venituri reduse care au dreptul la asistență judiciară sunt cei al căror venit familial anual nu depășește două treimi din venitul personal minim anual stabilit în contractul general colectiv de muncă. În cazul unui litigiu intern, venitul celeilalte părți la litigiu nu este luat în considerare.

Există în această țară organizații de sprijinire a victimelor care mă pot ajuta să cer despăgubiri în cazuri transfrontaliere?

Centrul de cercetare pentru egalitatea de gen (Kéntro Erevnón gia Thémata Isótitas – KEThI)

Centrul Național pentru Solidaritate Socială (Ethnikó Kéntro Koinonikís Allilengýis – EKKA)

Secretariatul general pentru egalitatea de gen (Genikí Grammateía Isótitas ton Fýlon)

Consiliul Elen pentru Refugiați (Ellinikó Symvoúlio gia tous Prósfyges)

Amnesty International - (Diethnís Amnistía – Ellinikó Tmíma)

Poliția elenă – Criminalitate informatică

Ultima actualizare: 14/06/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.