Cum se execută o hotărâre judecătorească

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea hotărârilor în materie civilă, inclusiv în materie comercială, este guvernată de Legea din 17 noiembrie 1964 - Codul de procedură civilă (Kodeks postępowania cywilnego) (Jurnalul Oficial din 2021, punctul 1805, astfel cum a fost modificat).

Executarea este punerea în aplicare, de către autoritățile competente, a măsurilor coercitive prevăzute de lege în vederea obținerii, în baza unui titlu executoriu, a plății sumelor datorate creditorului. Procedura de executare efectivă începe în momentul depunerii cererii de încuviințare a procedurii de executare.

Executarea se efectuează în baza unui titlu executoriu. De regulă, titlul executoriu este un act învestit cu formulă executorie (articolul 776 din Codul de procedură civilă). Formula executorie nu este necesară pentru anumite hotărâri ale instanțelor statelor membre ale Uniunii Europene, precum și pentru tranzacții judiciare și acte autentice emise de aceste state, vizate de articolul 1153alineatul (14) din Codul de procedură civilă. Dacă aceste hotărâri, tranzacții judiciare și acte autentice sunt conforme cu condițiile prevăzute la articolul sus-menționat, acestea constituie titluri executorii care pot fi prezentate de creditor direct autorității de executare.

În procedura de executare sunt implicate două tipuri de autorități:

• autoritățile de procedură – în procedura de aplicare a formulei executorii pe un titlu executoriu (președinte; instanțele districtuale (sąd rejonowy), instanțele regionale (sąd okręgowy) și curțile de apel (sąd apelacyjny), executorii judecătorești (referendarz sądowy);
• autoritățile de executare – în procedura de executare propriu-zisă; acestea sunt instanțele districtuale și executorii judecătorești (articolul 758 din Codul de procedură civilă).

Părțile care iau parte la procedură sunt creditorul și debitorul, atât în cadrul procedurii de aplicare a formulei executorii, cât și în cel al procedurii de executare în sine.

Dreptul polonez face distincție între următoarele tipuri de executare:

Executarea creanțelor pecuniare care vizează:

• bunuri mobile;
• remunerarea muncii;
• conturi bancare;
• alte creanțe;
• alte drepturi de proprietate;
• bunuri imobiliare;
• nave maritime.

Executarea creanțelor nepecuniare:

• predarea bunurilor mobile;
• predarea bunurilor imobile;
• executarea hotărârilor care necesită o declarație de intenție, inclusiv încheierea unui contract (articolul 1047 din Codul de procedură civilă);
• executarea actelor și omisiunilor substituibile și nesubstituibile (articolele 1049-1056 din Codul de procedură civilă);

Executarea creanțelor de întreținere - titlul executoriu care fixează pensia alimentară este învestită cu formulă executorie aplicată automat de către instanță. Un astfel de titlu executoriu este comunicat în mod automat debitorului. În procedurile de stabilire a pensiei alimentare, executarea poate fi admisă la cererea tribunalului de primă instanță care a fost sesizat în această chestiune. O astfel de cerere trebuie depusă la autoritatea de executare competentă. Executorul judecătoresc are obligația, de plin drept, să efectueze o anchetă care vizează identificarea veniturilor și a bunurilor aparținând debitorului, precum și locul unde se află reședința acestuia. Dacă aceste măsuri se dovedesc ineficiente, acesta poate face apel la poliție pentru identificarea locului de reședință sau de muncă al debitorului. Ancheta trebuie efectuată în mod periodic, cel puțin o dată la 6 luni. Dacă aceasta nu permite identificarea veniturilor și a bunurilor debitorului, executorul judecătoresc depune la tribunal o cerere prin care se solicită debitorului să facă o declarație de patrimoniu. Dacă întârzierile de plată depășesc șase luni, executorul judecătoresc trebuie să depună la Registrul judiciar național (Krajowy Rejestr Sądowy) o cerere de înscriere a debitorului în registrul debitorilor insolvabili. O executare silită nereușită nu este un motiv suficient de nepronunțare asupra fondului.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

În temeiul articolului 758 din Codul de procedură civilă, executarea silită judiciară este de competența instanțelor districtuale și a executorilor judecătorești cu atribuții în jurisdicția acestor tribunale.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

În temeiul articolului 803 din Codul de procedură civilă, un titlu executoriu conferă dreptul de executare a tuturor creanțelor menționate, ținând cont de toate bunurile care formează patrimoniul debitorului, cu excepția unor dispoziții contrare evidențiate în conținutul titlului. Autoritatea de executare nu deține competența de examinare a valabilității și a caracterului executoriu al titlului executoriu căruia i se aplică această obligație. Cu toate acestea, este necesară examinarea caracterului atacabil al unei creanțe vizate de titlul executoriu.

De regulă, titlul executoriu este un act învestit cu formula executorie.

În temeiul articolului 777 din Codul de procedură civilă, sunt titluri executorii:

• hotărârile judecătorești care au dobândit imediat autoritate de lucru judecat sau au fost învestite cu formulă executorie, precum și acceptarea unei înțelegeri între părți încheiată în fața unei instanțe de arbitraj;
• hotărârile unui executor judecătoresc care au dobândit imediat autoritate de lucru judecat sau au fost învestite cu formulă executorie (referendarz sądowy);
• alte hotărâri, înțelegeri între părți și acte care, în temeiul legilor în vigoare, sunt executorii prin intermediul unei proceduri de executare silită;
• actele notariale prin care debitorul consimte la procedura de executare silită și prin care se stipulează obligația de plată a unei sume de bani, de a preda bunuri generice, în cantitățile descrise în acte, sau chiar bunuri individual determinate, dacă termenul de executare a obligației sau condițiile în care aceasta trebuie îndeplinită sunt stipulate în act;
• actele notariale prin care debitorul încuviințează la executare și prin care se stipulează obligația de plată a unei sume fixe de bani prin intermediul actului sau printr-o clauză de indexare, dacă în acest act se enumeră condițiile prin care această obligație poate fi îndeplinită și perioada în care creditorul poate cere aplicarea formulei executorii;
• actele notariale, prevăzute la punctul 4 sau 5, prin care un proprietar de bunuri mobile, de creanțe sau de drepturi de ipotecă sau grevate de un gaj și care nu este un debitor personal, este de acord cu măsurile de executare, pe proprietatea grevată, în vederea rambursării debitelor către creditorul gajist.

Declarația prin care debitorul este de acord cu o măsură executorie poate fi și ea stipulată într-un alt act notarial.

Sunt considerate titluri executorii doar hotărârile judecătorești care au dobândit autoritate de lucru judecat, învestite imediat cu formulă executorie (declararea caracterului imediat executoriu se face fie din oficiu, fie la cerere). Actul notarial are forță juridică executorie de plin drept dacă îndeplinește condițiile prevăzute în Codul de procedură civilă sau în Legea privind activitatea notarială.

Exemple de alte titluri executorii: extrase din lista creanțelor declarate în cadrul unei proceduri de insolvență; acorduri bancare finale; planuri de împărțire a sumei obținute în urma executării silite asupra unui bun imobil; instrumente bancare executorii prevăzute de legislația bancară, dar numai după aplicarea formulei executorii de către instanță; hotărârile instanțelor străine, precum și compromisurile aprobate de instanțele respective, după aplicarea formulei executorii de către instanța din Polonia; hotărârile instanțelor străine în materie civilă, care pot fi executorii prin intermediul unei proceduri de executare, devin titluri executorii după ce instanța din Polonia aplică formula executorie. O hotărâre judecătorească este considerată executorie în țara de origine și dacă nu există niciunul dintre obstacolele specificate la articolul 1146 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură civilă.

3.1 Procedura

Executarea se încuviințează în baza unui titlu executoriu. De regulă, pentru titlul executoriu emis de o instanță, formula executorie este aplicată de tribunalul de primă instanță sesizat cu privire la această chestiune [articolul 781 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

Cererea de aplicare a formulei executorii este analizată fără întârziere, cel târziu în termen de trei zile de la data depunerii sale pe lângă jurisdicția competentă [articolul 781 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Pentru un titlu executoriu emis în cadrul unei proceduri care a fost sau care putea fi introdusă din oficiu, formula executorie este aplicată de judecător din oficiu. Pentru o somație de plată emisă în cadrul unei somații de plată dematerializate, învestirea cu formulă executorie se realizează imediat după ce aceasta capătă autoritate de lucru judecat (articolul 782 din Codul de procedură civilă).

De regulă, o procedură de executare poate fi introdusă la cerere. În cadrul procedurilor care pot fi inițiate din oficiu, executarea poate fi inițiată din oficiu, la cererea tribunalului de primă instanță sesizat în privința acestei chestiuni depusă la instanța sau la executorul judecătoresc competent [articolul 796 alineatul (2) din Codul de procedură civilă].

O cerere de deschidere a unei proceduri de executare poate fi înaintată de creditor instanței districtuale competente sau executorului judecătoresc de pe lângă instanța respectivă. De asemenea, aceasta poate fi formulată de către o autoritate competentă (instanță sau minister public în chestiunile privind executarea amenzilor, sancțiunile pecuniare, taxele și cheltuielile datorate Trezoreriei publice).

De regulă, o cerere de deschidere a unei proceduri de executare este depusă în scris. Aceasta trebuie să fie însoțită de titlul executoriu în original.

Normele care reglementează perceperea onorariilor și cuantumul acestora sunt reglementate de Legea privind cheltuielile executorilor judecătorești din 28 februarie 2018 (Jurnalul Oficial din 2023, punctul 1357).

Onorariile de executare se stabilesc după cum urmează:

(1) taxele aferente executării silite necesare pentru desfășurarea procedurilor de executare silită, pentru executarea unei ordonanțe de garantare a plății unei creanțe pecuniare ori a unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare sau pentru executarea unei hotărâri privind păstrarea unui element de probă sau dispunerea predării unui element de probă în materie de proprietate intelectuală: pentru executarea creanțelor pecuniare, executorul judecătoresc percepe debitorului un onorariu proporțional, echivalent cu 10 % valoarea creanței recuperate. În cazul în care, în termen de o lună de la data la care a fost notificată sau comunicată procedura de executare silită, debitorul plătește executorului judecătoresc sau în contul bancar al acestuia întreaga creanță recuperată sau o parte din aceasta, executorul judecătoresc percepe debitorului un onorariu proporțional, echivalent cu 3 % din creanța astfel recuperată. Onorariul minim pentru o creanță astfel recuperată este de 150 PLN. În cazul în care creanța a fost recuperată numai ca urmare a executării silite asupra unei alte creanțe, a unui cont bancar, a unei remunerații pentru muncă ori a unor prestații de asigurări sociale sau ca urmare a plății creanței de către debitor către executorul judecătoresc sau în contul bancar al acestuia după expirarea termenului de o lună de la data la care a fost notificată sau comunicată debitorului notificarea cu privire la inițierea procedurii de executare silită, onorariul minim este de 200 PLN.

În cazul în care creanța a fost recuperată într-un alt mod decât cel descris mai sus, onorariul minim este de 300 PLN.

Onorariul fix aferent cererii de inițiere a executării silite pentru predarea bunurilor mobile este de 400 PLN. Onorariul fix pentru cererea de predare a bunurilor imobile utilizate pentru satisfacerii nevoilor locative ale debitorului sau pentru scoaterea oricărui bun mobil din spațiile utilizate de debitor pentru a-și satisface nevoile locative este de 1 500 PLN. Onorariul fix pentru cererea de inițiere a executării silite pentru a intra în posesia unui alt bun imobil sau pentru a elibera oricare bun mobil dintr-un spațiu este de 2 000 PLN. În cazul în care bunurile imobile, spațiile sau încăperile sunt utilizate de debitor exclusiv în scopul desfășurării de activități comerciale, onorariul de 2 000 PLN se majorează cu 1 000 PLN pe încăpere pentru a doua și pentru orice altă încăpere care constituie bunul imobil sau din spațiile care fac obiectul executării silite. Onorariul total nu trebuie să depășească 30 000 PLN.

Onorariul fix pentru:

• predarea activelor unui administrator judiciar sau unui administrator imobiliar;
• predarea administrării bunului imobil unui administrator imobiliar;
• păstrarea unui element de probă în materie de proprietate intelectuală sau
• predarea unui element de probă în materie de proprietate intelectuală este de 400 PLN.

Onorariul fix pentru implicarea în înlăturarea rezistenței fizice din partea debitorului și pentru executarea instrucțiunilor instanței de a plasa debitorul în custodie este de 1 000 PLN.

În cazul în care debitorul plătește creanța indicată în titlul executoriu cu cel puțin trei zile înainte de scadența executării titlului executoriu, executorul judecătoresc rambursează 50 % din onorariul plătit creditorului. În cazul în care debitorul plătește creanța înainte ca acestuia să îi fie notificată sau comunicată notificarea cu privire la inițierea executării silite sau o invitație de plată voluntară, executorul judecătoresc rambursează creditorului partea din suma plătită care depășește 200 PLN.

(2) onorarii pentru desfășurarea altor proceduri sau pentru desfășurarea altor activități – Onorariu fix pentru o cerere de:

• executare a unei hotărâri de asigurare a unei moșteniri sau
• întocmirea unui inventar al bunurilor imobiliare este de 400 PLN.

Onorariul fix pentru notificarea sau comunicarea directă și personală a actelor, dacă este dispusă de instanță sau solicitată de reclamant, este de 60 PLN. Onorariul este perceput pentru notificarea sau comunicarea la o adresă unică a actului specificat în cauză, indiferent de numărul destinatarilor care își au reședința la adresa respectivă și de numărul de încercări de notificare sau comunicare efectuate. Onorariul fix pentru o cerere de măsuri de stabilire a adresei curente a destinatarului este de 40 PLN. Onorariul fix pentru întocmirea constatărilor oficiale de fapt este de 400 PLN.

3.2 Condiţiile principale

Procedura de executare este inițiată printr-o cerere depusă de un creditor, însoțită de titlul executoriu în original. Este important să se menționeze debitorul în cerere. Creditorul poate indica modul de executare silită, și anume prin identificarea drepturilor de proprietate în cauză. Pentru executarea unui bun imobil, este necesar, de asemenea, să se indice numărul cadastral al acestuia. Pentru executarea bunurilor mobile, nu este necesară descrierea precisă a bunurilor, o astfel de executare vizând, în principiu, toate bunurile mobile care alcătuiesc patrimoniul debitorului.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Măsurile de executare pot viza toate articolele sau echipamentele care alcătuiesc patrimoniul debitorului, și anume: bunurile mobile, bunurile imobile, remunerarea muncii, conturile bancare, părți din bunuri imobile, navele, alte creanțe și drepturi de proprietate ale debitorului.

Articolele 829-831 din Codul de procedură civilă enumeră în mod limitativ bunurile care pot face obiectul măsurilor de executare. În temeiul acestor dispoziții, nu pot face obiectul măsurilor de executare: aparatele de uz casnic, lenjeriile și îmbrăcămintea indispensabile vieții de zi cu zi a debitorului și a membrilor familiei sale aflați în întreținerea sa, precum și îmbrăcămintea indispensabilă exercitării unei funcții sau unei activități profesionale; alimentele și combustibilul necesare pentru ca debitorul să își poată satisface timp de o lună nevoile sale și pe cele ale membrilor familiei sale, pe care îi are în întreținere; instrumentele și alte obiecte indispensabile debitorului pentru exercitarea activității sale profesionale, precum și materiile prime necesare producției timp de o săptămână, cu excepția vehiculelor motorizate.

În afara Codului de procedură civilă, alte legi care stabilesc creanțele care nu pot face obiectul executării silite sau în ce măsură acestea nu pot fi executate (de exemplu, dispozițiile din Codul muncii referitoare la stabilirea gradului de executare a unei remunerații plătite în temeiul unui contract de muncă).

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Un titlu executoriu conferă dreptul de executare a tuturor creanțelor menționate, ținând cont de toate bunurile care formează patrimoniul debitorului, cu excepția unor dispoziții contrare evidențiate în conținutul titlului.

Debitorul își poate administra propriile bunuri, cu excepția cazului în care tribunalul îl privează de acest drept.

Cu ocazia unei executări care vizează bunuri mobile, executorul judecătoresc trece la urmărirea silită a bunurilor și întocmește un proces-verbal de urmărire. Cesiunea bunurilor care a intervenit după începerea urmăririi silite nu influențează derularea ulterioară a procedurii; procedura de executare privind un bun urmărit silit poate fi efectuată și împotriva achizitorului. Cu toate acestea, din motive importante, executorul judecătoresc poate, în orice etapă a procedurii, să plaseze bunul urmărit silit sub supravegherea unei alte persoane, inclusiv a creditorului.

Atunci când executarea vizează bunuri imobile, executorul judecătoresc îl obligă pe debitor să își plătească datoriile în termen de două săptămâni; în caz contrar, executorul judecătoresc inițiază procedura de descriere și evaluare a bunului imobil. Cesiunea bunului după începerea urmăririi silite nu influențează derularea ulterioară a procedurii. Achizitorul poate participa la procedură în calitate de debitor.

În cazul în care debitorul este obligat să se abțină de la o anumită acțiune sau să nu împiedice acțiunile creditorului, tribunalul poate, la cererea creditorului, să îi aplice o amendă debitorului, dacă acesta nu și-a respectat această obligație; debitorii care nu plătesc amenda sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Codul de procedură civilă nu prevede nicio limită de timp pentru înaintarea unei cereri de executare. Totuși, dreptul polonez prevede că toate creanțele recunoscute printr-o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță sau un alt organism competent pentru cunoașterea afacerilor de acest gen, sau printr-o hotărâre pronunțată de o curte de arbitraj, precum și creanțele stabilite prin acord în fața unei instanțe sau a unei curți de arbitraj ori în cadrul unei proceduri de mediere validată de o instanță, se prescriu în șase ani, chiar dacă scadența acestor creanțe de acest tip intervine mai repede [articolul 125 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (Kodeks cywilny)]. În cazul în care o creanță astfel recunoscută acoperă prestații limitate în timp, orice creanță viitoare asupra acestor prestații se prescrie în trei ani.

Cererea de executare este examinată de autoritatea competentă în ceea ce privește respectarea condițiilor de formă, admisibilitatea și legitimitatea. Nerespectarea condițiilor prevăzute poate duce la respingerea cererii sau constatarea lipsei necesității de pronunțare asupra executării.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Orice parte implicată în procedură poate introduce o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești privind aplicarea formulei executorii.

În procedura de executare, căile de atac care pot fi introduse sunt următoarele:

• o plângere împotriva acțiunilor executorului judecătoresc (care trebuie depusă la instanța districtuală; o plângere poate fi depusă și în situația în care executorul judecătoresc nu acționează. O plângere poate fi depusă de o parte sau de o persoană ale cărei drepturi au fost încălcate sau amenințate de acțiunea sau de lipsa de acțiune din partea executorului judecătoresc. Termenul de depunere a plângerii este de o săptămână de la data acțiunii în cauză sau de la data la care partea sau persoana respectivă a luat cunoștință de lipsa acțiunii);
• o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești (o plângere împotriva deciziei unui executor judecătoresc) privind aplicarea formulei executorii (articolul 795 din Codul de procedură civilă; pentru creditor, termenul de introducere a unei căi de atac începe să curgă de la data emiterii titlului executoriu sau de la data pronunțării hotărârii de respingere a executării sau, pentru debitor, acesta curge de la data notificării sau comunicării unui aviz de inițiere a procedurii de executare);
• o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești vizând declararea forței executorii a somației de plată europene [articolul 795alineatul (5) din Codul de procedură civilă];
• o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești privind suspendarea procedurii sau pronunțarea asupra lipsei necesității de pronunțare asupra executării (articolul 828 din Codul de procedură civilă);
• o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești privind restricția executării (articolul 839 din Codul de procedură civilă);
• o hotărâre judecătorească privind restricția executării și o cale de atac împotriva acestei hotărâri (articolul 839 din Codul de procedură civilă);
• acțiuni de contestare a executării introduse de către debitor (articolele 840-843 din Codul de procedură civilă);
• căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești privind rambursarea cheltuielilor administratorului (articolul 859 din Codul de procedură civilă);
• o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești privind activitățile de descriere și evaluare în timpul executării silite (articolul 950 din Codul de procedură civilă);
• o plângere verbală privind acțiunile executorului judecătoresc, depusă cu ocazia unei scoateri la licitație la inițiativa organismului de supraveghere (articolul 986 din Codul de procedură civilă);
• o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești privind atribuirea unui contract (articolul 997 din Codul de procedură civilă);
• petiții prin care se contestă panul de alocare a sumelor poprite [(într-un termen de două săptămâni de la data notificării autorității de executare care a întocmit planul respectiv) (articolul 998 din Codul de procedură civilă)];
• o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești privind referitoare la petițiile de contestare a planului de alocare (articolul 1028 din Codul de procedură civilă);
• o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești privind suspendarea procedurii sau pronunțarea asupra lipsei necesității de pronunțare asupra executării (articolul 1055 din Codul de procedură civilă);
• o cale de atac privind o hotărâre a instanței de excludere a bunurilor de la urmărire într-o procedură de executare care implică Trezoreria publică [articolul 1061 alineatul (2) din Codul de procedură civilă].

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

În temeiul articolului 829 din Codul de procedură civilă, următoarele bunuri nu pot face obiectul executării silite:

1. aparatele de uz casnic, lenjeriile și îmbrăcămintea indispensabilă vieții de zi cu zi a debitorului și a membrilor familiei sale aflați în întreținerea sa, în special un frigider, o mașină de spălat, aspirator, cuptor sau cuptor cu microunde, o plită pentru încălzirea și pregătirea alimentelor, paturi, masă și scaune în cantitățile necesare pentru debitor și pentru membrii familiei sale, precum și o sursă de iluminat pentru fiecare cameră, cu excepția cazului în care acestea sunt articole a căror valoare depășește în mod semnificativ valoarea medie a articolelor noi de tipul corespunzător;
2. îmbrăcămintea indispensabilă debitorului pentru exercitarea unei funcții sau unei activități profesionale;
3. alimentele și combustibilul necesare pentru ca debitorul să își poată satisface timp de o lună nevoile sale și pe cele ale membrilor familiei sale, pe care îi are în întreținere;
4. o vacă, două capre sau trei oi strict necesare pentru subzistența debitorului și a membrilor familiei sale, aflați în întreținerea sa, precum și stocuri de furaje și material de așternut suficiente pentru animale până la următoarea recoltă;
5. instrumentele și alte obiecte indispensabile debitorului pentru exercitarea activității sale profesionale, precum și materiile prime necesare producției timp de o săptămână, cu excepția vehiculelor motorizate.
6. pentru debitorul care beneficiază de o remunerație periodică fixă – o sumă care să corespundă procentajului din remunerația sa care nu poate fi poprit pentru perioada rămasă până la următoarea plată; pentru debitorul care nu beneficiază de un salariu fix – o sumă necesară pentru a-și satisface timp de două săptămâni necesitățile sale și pe cele ale membrilor familiei sale, care se află în întreținerea sa;
7. articolele sau echipamentele necesare educației, documentele personale, decorațiunile, obiectele de cult și obiectele de uz cotidian care nu pot fi vândute decât la un preț net inferior valorii reale a acestora, însă care pentru debitor constituie o valoare reală de utilizare;
8. medicamentele, în sensul dispozițiilor Legii din 6 septembrie 2001 privind produsele farmaceutice (Prawo farmaceutyczne) (Jurnalul Oficial din 2008, nr. 45, punctul 271, cu modificările ulterioare) indispensabile funcționării unei instituții medicale în sensul dispozițiilor referitoare la activitățile medicale pentru o perioadă de trei luni, precum și dispozitivele medicale necesare funcționării acesteia, în sensul dispozițiilor Legii din 20 mai 2010 privind dispozitivele medicale (Ustawa o wyrobach medycznych) (Jurnalul Oficial nr. 107, punctul 679; din 2011, nr, 102, punctul 586 și din 2011, nr. 113, punctul 657);
9. articole sau echipamente indispensabile ca urmare a dizabilității debitorului sau a membrilor familiei sale.

În temeiul articolului 831 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, următoarele bunuri nu pot face obiectul executării silite:

1. sumele și avantajele în natură destinate să compenseze cheltuielile sau costurile deplasărilor în scop profesional;
2. sumele acordate de Trezoreria publică în scopuri specifice (în special burse de studiu, ajutoare), cu excepția situației în care creanța care face obiectul măsurii de executare nu rezultă din realizarea acestor scopuri sau dintr-o obligație de întreținere;
3. fondurile care provin din programele finanțate de fondurile menționate la articolul 5 alineatul (1) punctele 2 și 3, din Legea din 27 august 2009 privind finanțele publice (Ustawa o finansach publicznych) (Jurnalul Oficial din 2013, punctele 885, 938 și 1646), cu excepția situației în care creanța care face obiectul măsurii de executare nu a rezultat din punerea în aplicare a proiectului pentru care au fost acordate aceste fonduri;
4. drepturile netransmisibile, cu excepția situației în care posibilitatea de a le transmite nu este exclusă prin contract și a celei în care obiectul prestației nu este urmărit silit sau realizarea dreptului nu cade în sarcina unei alte persoane;
5. indemnizațiile de asigurare generală în limitele prevăzute, în baza unui regulament, de către miniștrii de finanțe și de justiție; această dispoziție nu se aplică executării silite în vederea recuperării creanțelor care decurg din obligațiile de întreținere;
6. prestații de asistență socială, în sensul dispozițiilor Legii din 12 martie 2004 privind asistența socială (Ustawa o pomocy społecznej) (Jurnalul Oficial din 2013, punctul 182, astfel cum a fost modificat);
7. creanțele plătibile debitorului din bugetul de stat sau din Fondul Național de Sănătate cu titlul de furnizare de asistență medicală, în sensul dispozițiilor Legii din 27 august 2004 privind furnizarea de asistență medicală finanțată din fondurile publice (Ustawa o świadczeniach opieki zdrowotnej finansowanych ze środków publicznych) (Jurnalul Oficial din 2008, nr. 164, punctul 1027, astfel cum a fost modificat), înainte de terminarea furnizării acestor servicii de asistență medicală până la concurența sumei de 75 % din fiecare plată, cu excepția cazului în care este vorba de creanțele angajaților debitorului sau ale prestatorilor menționați la articolul 5 alineatul (41) literele (a) și (b) din Legea din 27 august 2004 privind furnizarea de asistență medicală din fondurile publice;
8. sumele acordate printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, în cazul în care creanța este datorată Trezoreriei Statului;
9. prestații de reabilitare în sensul Legii din 13 iunie 2003 privind ocuparea forței de muncă în domeniul asistenței sociale (Ustawa o zatrudnieniu socjalnym) (Jurnalul Oficial din 2020, punctul 176);
10. creanțele datorate unei cooperative locative de la membrii săi și de la persoanele care nu sunt membri ai cooperativei și care au drept de cooperare la un sediu sau care sunt proprietari ai unor spații, cu titlu de onorarii menționate la articolul 4 din Legea din 15 decembrie 2000 privind cooperativele locative (Jurnalul Oficial din 2021, punctul 1208), precum și resursele de care dispune cooperativa în legătură cu plata acestor taxe, cu excepția cazului în care creanța care face obiectul executării silite a luat naștere în legătură cu plata de către creditor a creanțelor este executată din onorariile menționate la articolul 4 din legea menționată.

În temeiul articolului 833 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, procentajul remunerației care face obiectul executării silite în cadrul unei popriri pe salariu este definit de Legea din 26 iunie 1974 - Codului muncii (Jurnalul Oficial din 2020, punctul 1320). Această dispoziție se aplică mutatis mutandis indemnizațiilor de șomaj, taxelor de stimulare, burselor de studii și indemnizațiilor de formare, plătite în temeiul dispozițiilor privind promovarea muncii și instituțiile pieței muncii.

Conform articolului 87 alineatul (1) punctul 1 din Codul muncii, nu face obiectul executării silite procentajul din remunerație până la concurența:

(1) salariului minim, stabilit în temeiul dispozițiilor distincte, datorat lucrătorilor angajați cu normă întreagă, după deducerea contribuțiilor sociale și a taxelor fiscale - în momentul reținerii sumelor de încasat în virtutea titlurilor executorii care vizează alte creanțe decât obligațiile de întreținere;

(2) a 75 % din salariul menționat la alineatul (1) – cu ocazia reținerii avansurilor pecuniare acordate angajatului;

(3) a 90 % din salariul menționat la alineatul (1) – cu ocazia reținerii sancțiunilor pecuniare prevăzute la articolul 108 din Codul muncii.

Dacă angajatul lucrează cu fracțiune de normă, aceste sume sunt reduse proporțional cu timpul de lucru.

 

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.