Cum se execută o hotărâre judecătorească

Portugalia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea în materie civilă și comercială constă într-o acțiune în instanță introdusă de un creditor sau de o parte care solicită executarea împotriva unui debitor sau a unei persoane împotriva căreia se solicită executarea, în cadrul căreia creditorul solicită instanței să impună respectarea unei obligații datorate acestuia.

Executarea poate avea trei obiective: plata unei sume de bani; livrarea unui obiect anume; sau îndeplinirea ori neîndeplinirea unei acțiuni.

Executarea poate lua forma unei proceduri judiciare standard (care poate fi ordinară, sumară sau individuală) sau a unei proceduri speciale.

Toate procedurile de executare pentru plata unei sume de bani iau forma unei proceduri judiciare standard ordinare, cu excepția celor enunțate mai jos, care iau forma unei proceduri sumare, și a procedurilor de executare referitoare la întreținere, care iau forma unei proceduri speciale.

Procedurile sumare sunt utilizate în cadrul procedurilor de executare pentru plata unei sume de bani pe baza următoarelor:

  • o hotărâre arbitrală sau o hotărâre judecătorească în cauze în care o astfel de hotărâre nu poate fi executată în cadrul acțiunii în instanță propriu-zise;
  • o cerere de somație de plată la care a fost anexat un titlu executoriu;
  • un titlu executoriu extrajudiciar legat de o obligație pecuniară restantă, garantată printr­o ipotecă sau un gaj;
  • un titlu executoriu extrajudiciar legat de o obligație pecuniară restantă a cărei valoare nu depășește dublul valorii pentru care este competentă instanța de prim grad de jurisdicție.

Chiar și atunci când este implicat unul dintre titlurile executorii menționate mai sus, este aplicabilă mai degrabă forma ordinară decât forma sumară în următoarele cazuri:

  • executarea unei obligații alternative, care depinde de o opțiune sau de o condiție;
  • atunci când obligația care trebuie executată necesită decontare în faza de executare și decontarea nu depinde de un simplu calcul aritmetic;
  • atunci când există un titlu executoriu, altul decât o hotărâre împotriva unuia dintre soți, iar partea care solicită executarea susține, în cererea de executare, că datoria este comună;
  • în procedurile de executare introduse doar împotriva unui debitor subsidiar care nu a renunțat la beneficium excussionis (benefício da excussão prévia).

Procedurile de executare referitoare la livrarea unui obiect specific și la îndeplinirea unei acțiuni iau forma unei proceduri standard singulare.

Executarea în vederea livrării unui obiect specific poate fi transformată în executare pentru plata unei sume de bani atunci când nu poate fi găsit obiectul pe care ar trebui să-l primească partea care solicită executarea. În acest caz, partea care solicită executarea poate solicita, în cadrul aceleiași proceduri, plata valorii obiectului care ar fi trebuit să fie livrat și a pierderii care rezultă din absența livrării.

Executarea pentru îndeplinirea unei acțiuni poate fi transformată în executare pentru plata unei sume de bani dacă partea care cere executarea solicită despăgubiri pentru prejudiciul suferit și plata sumei în cauză.

Executarea în legătură cu întreținerea ia forma unei proceduri speciale prin care:

  • partea care solicită executarea poate solicita să i se acorde o parte din sumele, salariul sau pensia pe care o primește o persoană împotriva căreia se solicită executarea sau să i se atribuie veniturile provenite din chirii al căror beneficiar este debitorul pentru plata ratelor scadente sau restante, iar acordarea sau atribuirea acestor sume este independentă de sechestru;
  • atunci când partea care solicită executarea solicită să i se acorde sumele, salariul sau pensia menționate mai sus, entitatea responsabilă pentru efectuarea plăților sau pentru prelucrarea sumelor respective este înștiințată că trebuie să plătească partea în cauză direct părții care solicită executarea;
  • atunci când o parte care solicită executarea cere atribuirea veniturilor din chirii, aceasta trebuie să indice bunurile cărora li se aplică procedura, iar executorul judecătoresc va dispune executarea asupra bunurilor pe care le consideră suficiente pentru a acoperi plățile scadente și restante. Persoana împotriva căreia se solicită executarea poate fi audiată în acest scop;
  • partea supusă procedurii de executare este citată întotdeauna după impunerea sechestrului, iar obiecția sa față de executare sau față de sechestru nu suspendă executarea.

Procedura de executare este prevăzută la articolele 703-877 (Procedura de executare) și la articolele 933-937 (Executare specială în legătură cu întreținerea) din Codul de procedură civilă (Código de Processo Civil), care pot fi consultate prin intermediul linkului.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Autoritățile competente pentru executare sunt instanțele și executorii judecătorești.

Executarea propriu-zisă are loc printr-un proces de executare judiciară în care autoritățile competente sunt instanțele, asistate de executorii judecătorești. Pe lângă procesul judiciar, legea prevede și o „procedură extrajudiciară pre-executorie” (procedimento extrajudicial pré-executivo), care este opțională și pe care creditorul o poate folosi atunci când sunt îndeplinite anumite cerințe. Autoritățile competente pentru procedura extrajudiciară pre-executorie sunt executorii judecătorești.

Procesul de executare judiciară

Executarea începe prin depunerea cererii de executare în instanță. Modelul și condițiile de depunere a cererii de executare sunt stabilite printr-o ordonanță de guvern, și anume Ordonanța de guvern nr. 282/2013 din 29 august 2013 (în 2020, când prezenta fișă informativă a fost revizuită), care poate fi consultată prin intermediul linkului.

Formularele care trebuie să fie utilizate de către partea care solicită executarea în cazul unei proceduri de executare care nu necesită reprezentare legală de către un avocat, un avocat stagiar sau un reprezentant juridic sunt disponibile în Portalul CITIUS.

Executorul judecătoresc trebuie să fie numit de partea care solicită executarea. Dacă partea respectivă nu face acest lucru, grefierul instanței numește un executor judecătoresc în mod automat și aleatoriu. În cazurile excepționale prevăzute de lege, atribuțiile unui executor judecătoresc pot fi îndeplinite de un funcționar judiciar.

În general, repartizarea competențelor între instanță și executorul judecătoresc este următoarea:

  • este responsabilitatea executorului judecătoresc să îndeplinească toate formalitățile de executare care nu sunt atribuite grefierului sau nu țin de competența judecătorului, inclusiv, mai exact, următoarele: somații, notificări, publicarea, consultarea bazelor de date, sechestre și evidența sechestrelor, lichidări și plăți;
  • chiar și atunci când o cauză nu se încheie cu pronunțarea unei hotărâri, executorul judecătoresc trebuie să se asigure că acțiunile care decurg din cauza respectivă și care necesită intervenția sa sunt îndeplinite în mod corect;
  • pe lângă competențele atribuite în mod expres prin lege, ține de responsabilitatea grefierului instanței să asigure buna desfășurare a aspectelor administrative și gestionarea procesului și să pună în aplicare ordinele judecătorești, atât în faza preliminară, cât și în cadrul procedurii de fond sau în cazul incidentelor legate de citație, care ține de responsabilitatea executorului judecătoresc;
  • de asemenea, ține de responsabilitatea grefierului instanței să îl înștiințeze în mod neoficial pe executorul judecătoresc cu privire la procedurile de fond sau la incidentele actuale și la acțiunile legate de acestea care pot influența procedurile.

În special:

Ține de responsabilitatea judecătorului:

  • să emită un ordin judecătoresc preliminar, dacă este necesar;
  • să se pronunțe cu privire la obiecțiile împotriva executării silite și a sechestrului și să verifice și să stabilească ordinea de prioritate a creanțelor în termen de maximum trei luni de la data înregistrării obiecției sau a creanței;
  • să se pronunțe, fără posibilitatea unei căi de atac, cu privire la contestațiile împotriva măsurilor și deciziilor executorului judecătoresc;
  • să decidă cu privire la alte probleme semnalate de executorul judecătoresc, de părți sau de terți intervenienți.

Ține de responsabilitatea executorului judecătoresc:

  • să ia măsurile necesare pentru a verifica legalitatea titlului executoriu și să consulte evidențele computerizate ale executărilor și bazele de date online care pot fi consultate direct pentru a stabili bunurile care pot fi puse sub sechestru;
  • să prezinte o citație persoanei împotriva căreia se solicită executarea, inclusiv în cazurile în care persoana în cauză este citată pentru a indica bunurile care pot fi puse sub sechestru în cazul în care nu au fost identificate astfel de bunuri;
  • să pună în aplicare sechestrul și să realizeze evaluările de preț care au loc după efectuarea sechestrului;
  • să asigure vânzarea, deducerea cheltuielilor juridice și plata.

În cazul procedurilor de executare introduse în Portugalia, competența în materie a instanțelor este următoarea:

  • camerele de executare ale Tribunalului districtual central (Instância Central do Tribunal de Comarca) dețin competența pentru procedurile civile de executare, cu excepția următoarelor cazuri: competența conferită instanțelor specializate în dreptul proprietății intelectuale, dreptul concurenței, reglementării și supravegherii, dreptul maritim, dreptul familiei și minori, dreptul muncii, dreptul comercial, precum și în ceea ce privește executarea sentințelor pronunțate de o instanță penală care, în temeiul Codului de procedură penală, nu pot fi tratate într-o instanță civilă;
  • dacă nu există o cameră de executare sau o altă cameră sau instanță specializată care să dețină competența în materie, competența revine camerelor cu competență generală (sau, dacă există, camera civilă relevantă) ale Tribunalului districtual local (Instância Local do Tribunal de Comarca).

Competența teritorială a instanțelor portugheze pentru inițierea procedurilor de executare este următoarea:

  • în general, instanța de la domiciliul persoanei împotriva căreia se solicită executarea deține competența de executare, cu excepția cazului în care se prevede altfel într-o dispoziție legală specifică sau în normele prezentate în continuare;
  • partea care solicită executarea poate opta pentru instanța competentă în locul în care trebuie îndeplinită obligația în cazul în care persoana împotriva căreia se solicită executarea este o persoană juridică sau în cazul în care domiciliul părții care solicită executarea se află în zona metropolitană a orașelor Lisabona sau Porto și persoana împotriva căreia se solicită executarea își are domiciliul în aceeași zonă metropolitană;
  • dacă executarea are ca obiect livrarea unui anumit obiect sau o datorie cu o garanție reală, instanța competentă în locul unde se află obiectul sau bunurile grevate în cauză deține competența pentru executare;
  • atunci când procedura de executare urmează să fie introdusă la instanța competentă la domiciliul persoanei împotriva căreia se solicită executarea și persoana respectivă nu își are reședința în Portugalia, dar deține bunuri în această țară, instanța competentă în locul unde se află aceste bunuri deține competența;
  • instanța competentă în locul unde se află bunurile deține, de asemenea, competența atunci când: procedurile de executare trebuie să fie introduse în fața unei instanțe portugheze, deoarece se referă la validitatea constituirii / lichidării unor societăți / altor persoane juridice având sediul social în Portugalia sau la validitatea deciziilor organelor de conducere ale acestora și nu se aplică niciuna dintre situațiile cuprinse în normele de executare prezentate anterior sau în continuare;
  • în cazurile care implică o serie de proceduri de executare care urmează să fie luate în considerare de instanțe cu competențe teritoriale diferite, instanța de la domiciliul persoanei împotriva căreia se solicită executarea va deține competența;
  • în cadrul executării unei hotărâri pronunțate de instanțele portugheze, cererea de executare este depusă în cadrul procedurii în care a fost pronunțată hotărârea în cauză, iar executarea se află în dosarul cauzei. Dacă cauza ajunge ulterior în apel, se transferă o copie a dosarului. Atunci când o cameră specializată este competentă pentru executare, o copie a hotărârii judecătorești, cererea care a stat la originea executării silite și documentele de însoțire trebuie să fie transmise camerei specializate cât mai curând posibil;
  • în cazul unei decizii luate de arbitri în cadrul unei proceduri de arbitraj care a avut loc în Portugalia, instanța competentă pentru executare este Tribunalul districtual (Tribunal da comarca) în raza căruia a avut loc arbitrajul;
  • dacă cauza a fost introdusă în fața instanței de apel sau a Curții Supreme de Justiție (Supremo Tribunal de Justiça), instanța competentă la domiciliul persoanei împotriva căreia se solicită executarea deține competența;
  • pentru executările silite având ca obiect cheltuieli, amenzi sau compensații datorate ca urmare a unui abuz de procedură, competența aparține instanței în care s-a desfășurat procedura care a condus la notificarea cheltuielilor sau a compensației în cauză. Executările silite având ca obiect cheltuieli, amenzi sau compensații se desfășoară prin conexare cu cauza principală;
  • atunci când ordonanța de plată a cheltuielilor, amenzilor sau compensațiilor a fost pronunțată de Curtea de Apel sau de Curtea Supremă de Justiție, executarea are loc la instanța de prim grad de jurisdicție care are competență în zona în care a fost judecată cauza;
  • pentru executarea bazată pe o hotărâre pronunțată în străinătate, inclusiv pe un titlu executoriu european, competența revine instanței de la domiciliul pârâtului;
  • pentru o somație europeană de plată [Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 din 12 decembrie 2006], competența revine primei camere civile a Tribunalului districtual central din Porto.

Procedura extrajudiciară pre-executorie

Ca o alternativă la procedura judiciară, creditorii pot alege să utilizeze o procedură administrativă prealabilă, denumită PEPEX (procedură extrajudiciară pre-executorie – procedimento extrajudicial pré-executivo): http://www.pepex.pt.

Executorii judecătorești sunt autoritatea competentă pentru punerea în aplicare a măsurilor în cadrul acestei proceduri.

Puteți utiliza PEPEX în următoarele cazuri: hotărâri de executare naționale; alte titluri executorii naționale; hotărârile pronunțate în străinătate care au fost declarate executorii; hotărârile al căror caracter executoriu rezultă din legislația, tratatele sau convențiile UE care sunt obligatorii pentru Portugalia; titluri executorii europene. În oricare dintre aceste cazuri, trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

  • creditorul trebuie să dețină un titlu executoriu care îndeplinește cerințele pentru aplicarea formei sumare a procedurii standard de executare pentru plata unei sume de bani; și
  • atât reclamantul, cât și pârâtul trebuie să dețină coduri de identificare fiscală în Portugalia, indiferent de cetățenia sau de reședința lor.

Executorii judecătorești caută bunurile și veniturile după codul de identificare fiscală al pârâtului și pot face acest lucru numai în bazele de date portugheze (nu pot consulta baze de date din alte state membre). Legislația portugheză permite atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice străine să solicite un cod de identificare fiscală chiar dacă nu desfășoară nicio activitate în Portugalia și nu își au reședința în această țară.

PEPEX este o procedură electronică, în care nu se mai folosesc documente pe suport de hârtie. De asemenea, ea este rapidă și mai puțin costisitoare decât procedura judiciară. Cererea electronică este transmisă direct de către creditor accesând următoarea platformă informatizată: http://www.pepex.pt/.

Accesul la portalul autorității fiscale și vamale se obține prin intermediul datelor de autentificare sau prin certificatul digital aferent „cardului de cetățenie” (cartão de cidadão).

Atunci când un creditor numește un reprezentant autorizat, avocații (Advogados) și reprezentanții juridici (Solicitadores) pot accesa platforma cu ajutorul unui certificat digital emis în acest scop de către organismele profesionale de care aparțin.

La depunerea cererii, procedura este atribuită în mod automat unui executor judecătoresc, iar creditorii obțin rapid (în general, în cinci zile de la depunerea cererii) informații despre posibilitatea reală de recuperare a banilor care le sunt datorați sau confirmarea oficială a faptului că sumele în cauză nu pot fi colectate în scopuri fiscale, fără a fi nevoie să se recurgă la proceduri judiciare.

Scopul principal al acestei proceduri este obținerea plății voluntare. Măsurile de sechestru/poprire nu pot avea loc în cadrul unei proceduri PEPEX. Pentru aplicarea acestui tip de măsuri, procedura PEPEX trebuie transformată în procedură de executare.

În timpul unei proceduri PEPEX, destinatarul cererii poate efectua o plată voluntară sau poate încheia un acord de plată cu solicitantul.

Ori de câte ori un solicitant optează pentru notificarea debitorului, această notificare are loc prin contactarea personală din partea unui executor judecătoresc.

Debitorii care sunt înștiințați în mod valabil cu privire la procedură și nu iau nicio măsură vor fi incluși în lista publică a debitorilor, iar confirmarea privind imposibilitatea colectării menționată mai sus poate fi astfel emisă în scopuri juridice și fiscale. Ulterior, prin plata integrală a creanței, această situație va fi inversată odată cu eliminarea numelui debitorului din listă și cu notificarea autorității fiscale.

Într-o procedură PEPEX, părțile pot solicita intervenția unui judecător: solicitantul poate transforma procedura PEPEX într-o procedură de executare în cazul în care nu s-a obținut plata voluntară; destinatarul cererii poate face acest lucru prin prezentarea unei obiecții față de procedura PEPEX.

În ceea ce privește costurile, procedura PEPEX este mai puțin costisitoare decât procedura judiciară. În schimbul unei sume de doar 51,00 EUR plus TVA, creditorii pot afla dacă recuperarea creanței este sau nu viabilă, indiferent de valoarea creanței respective. Dacă se obține colectarea, costurile pot depăși 51,00 EUR, după caz.

De asemenea, trebuie menționat faptul că, dacă procedura PEPEX este transformată în procedură de executare, creditorii sunt scutiți de la plata taxelor judiciare inițiale.

Procedura PEPEX este prevăzută în Legea nr. 32/2014 din 30 mai 2014, care poate fi consultată prin intermediul linkului.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Întreaga procedură de executare se bazează pe un titlu executoriu care stabilește scopul și limitele acțiunii de executare. Se consideră că titlurile executorii includ dobânda de penalizare pentru plăți întârziate aplicabilă, la rata legală, pentru obligația în cauză.

Hotărârile sunt executorii și titlurile executorii pot fi emise în următoarele circumstanțe:

a) Hotărâri împotriva pârâtului

  • o hotărâre este considerată ca fiind titlu executoriu numai după ce devine definitivă, cu excepția cazului în care calea de atac introdusă împotriva acesteia nu are efect suspensiv;
  • din punctul de vedere al executării, ordinele și orice alte hotărâri sau acte emise de autoritatea judiciară care necesită respectarea unei obligații sunt echivalente unor hotărâri judecătorești. Hotărârile Curții de Arbitraj (Tribunal Arbitral) au forță executorie în aceleași condiții ca și hotărârile pronunțate de instanțele ordinare;
  • fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute în tratate, în convenții, în regulamentele Uniunii Europene și în legile speciale, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sau de arbitri în afara teritoriului național nu pot servi drept temei pentru executare decât după ce au fost examinate și confirmate de instanța portugheză competentă;
  • titlurile executorii emise în alte țări nu trebuie să fie examinate pentru a fi executorii în Portugalia.

b) Documentele întocmite sau certificate de un notar sau de alte entități sau specialiști cu competențe în acest scop, care servesc la stabilirea sau recunoașterea unei obligații

  • documentele întocmite sau autentificate de un notar sau de alte entități sau specialiști cu competențe în acest scop, prin care se convine asupra plăților viitoare sau se stabilesc obligații viitoare, pot servi drept temei pentru executare, în măsura în care se dovedește, printr-un document întocmit în conformitate cu clauzele prezentate în astfel de documente, sau, în cazul în care nu există astfel de clauze, printr-un document cu forță executorie proprie, că o plată a fost efectuată pentru încheierea unui acord comercial sau că o obligație a fost stabilită ca urmare a încheierii unei tranzacții între părți;
  • orice document semnat în numele altei persoane nu are forță executorie decât dacă semnătura a fost autentificată de un notar sau de alte entități sau specialiști cu competențe în acest sens.

c) Titluri de creanță, inclusiv dacă acestea sunt scrise doar de mână, cu condiția ca, în acest caz, faptele care constituie relația subiacentă să se regăsească în documentul respectiv sau să fie menționate în cererea de executare

  • Titlurile de creanță includ cecuri, cambii și bilete la ordin.

d) Documente a căror forță executorie este conferită printr-o dispoziție specială

  • Acestea includ, de exemplu, cererile de somații la care a fost anexat un titlu executoriu și procesele-verbale ale adunărilor asociațiilor de proprietari.

3.2 Condiţiile principale

În ceea ce privește creanța

Creanța trebuie să fie certă, scadentă și să aibă un cuantum fix. Dacă creanța nu este conformă cu titlul, executarea va începe cu măsuri care să asigure faptul că obligația este certă, scadentă și are un cuantum fix.

În ceea ce privește creditorul

Creanța care urmează să fie executată trebuie să fie solicitată de persoana desemnată drept creditor în cadrul titlului executoriu. În cazul în care titlul este întocmit la purtător, executarea va fi efectuată de către deținătorul titlului.

În cazul în care dreptul sau obligația este rezultat al succesiunii, executarea ar trebui să fie efectuată în raport cu succesorii persoanelor menționate în calitate de creditori sau debitori ai obligației care urmează să fie executată. În cererea de executare, partea care solicită executarea trebuie să expună faptele care constituie succesiunea.

În ceea ce privește debitorul

Executarea trebuie să fie inițiată împotriva persoanei care este desemnată drept debitor în cadrul titlului executoriu.

Activele debitorului sunt supuse sechestrului chiar dacă, pentru orice motiv, acestea sunt în posesia unei părți terțe, dar fără a se aduce atingere drepturilor pe care un astfel de terț este îndreptățit să le pretindă față de partea care solicită executarea.

Executarea unei datorii garantate cu o garanție reală pe activele unei părți terțe trebuie să fie îndreptată în mod direct împotriva respectivei părți terțe în cazul în care partea care solicită executarea dorește să execute garanția, în pofida faptului că debitorul poate, de asemenea, să fie acționat în instanță imediat.

Atunci când procedura de executare este îndreptată exclusiv împotriva părții terțe și este cunoscut faptul că activele grevate de garanții reale sunt insuficiente, partea care solicită executarea poate, în cadrul aceleiași proceduri, să solicite continuarea procedurii de executare împotriva debitorului, care va fi acționat în instanță pentru satisfacerea integrală a cererii. Atunci când activele grevate aparțin debitorului, dar sunt în posesia unei părți terțe, aceasta din urmă, la fel ca debitorul, poate fi acționată imediat în instanță.

Într-o procedură de executare introdusă împotriva unui debitor subsidiar, activele acestuia nu pot fi puse sub sechestru înainte ca toate activele debitorului principal să fi fost puse sub sechestru, cu condiția ca debitorul subsidiar să invoce, pe baza unor motive întemeiate, beneficium excussionis, în termenul alocat pentru prezentarea obiecțiilor împotriva executării.

Atunci când activele deținute în comun de un cuplu căsătorit sunt puse sub sechestru în cadrul unei proceduri de executare îndreptate împotriva unuia dintre soți întrucât se consideră că partea împotriva căreia se solicită executarea nu deține suficiente active, soțul acestei părți este înștiințat că poate să solicite separarea legală a activelor sau să adauge un certificat care confirmă că o astfel de acțiune este pendinte, fiind deja solicitată separarea activelor; în caz contrar, procedura de executare este îndreptată asupra bunurilor comune.

Atunci când se introduce o procedură de executare împotriva unuia dintre soți, partea care solicită executarea poate susține, furnizând motivele acestei susțineri, că datoria, înregistrată într-un alt titlu decât hotărârea judecătorească, este comună. În astfel de cazuri, soțul părții împotriva căreia se solicită executarea este înștiințat că poate să declare dacă acceptă faptul că datoria este comună, pe baza motivelor invocate; în caz contrar, dacă soțul nu prezintă o astfel de declarație, datoria este considerată comună, fără să se aducă atingere unei eventuale contestații pe care o poate depune soțul în cauză.

Atunci când se introduce o procedură de executare împotriva unuia sau a mai multor proprietari comuni ai unui patrimoniu autonom sau ai unui patrimoniu comun, activele cuprinse în patrimoniul autonom, o fracțiune a acestora sau o parte specifică a patrimoniului comun nu pot fi puse sub sechestru.

În cazul în care procedura de executare este îndreptată împotriva moștenitorilor, doar activele care au fost primite de la defunct pot fi puse sub sechestru. Atunci când sechestrul privește alte active, partea împotriva căreia se solicită sechestrul poate solicita executorului judecătoresc eliberarea bunurilor, indicând ce bunuri succesorale are în posesie. Solicitarea va fi acceptată dacă partea care solicită executarea, după ce a fost audiată, nu are obiecții. Dacă partea care solicită executarea se opune eliberării bunurilor, partea împotriva căreia se solicită executarea poate obține eliberarea acestora numai dacă moștenirea a fost acceptată fără condiții (fără să se fi deschis o procedură de inventariere) și dacă această din urmă parte afirmă și dovedește în instanță: (a) că activele puse sub sechestru nu provin din patrimoniu; (b) că nu a primit din patrimoniu mai multe active decât cele declarate sau, în caz contrar, că aceste alte active au fost utilizate pentru acoperirea pasivelor aferente patrimoniului.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Principalele măsuri de executare sunt:

  • sechestrul;
  • vânzarea;
  • plata;
  • livrarea unui obiect;
  • îndeplinirea unei acțiuni de către o altă parte pe spezele părții împotriva căreia se solicită executarea.

Aceste măsuri principale de executare pot fi precedate sau urmate de alte măsuri necesare punerii în aplicare a acestora (de exemplu, alegerea îndeplinirii unei acțiuni atunci când obligația este alternativă; respectarea unei condiții sau prestarea unui serviciu de care depinde obligația care trebuie executată; lichidarea obligației care trebuie executată atunci când este nelichidă; evaluarea costului îndeplinirii fungibile de către un terț; consultări prealabile pentru localizarea și identificarea activelor care pot fi puse sub sechestru; înregistrarea sechestrului; stabilirea unui depozitar pentru activele puse sub sechestru; publicarea vânzării bunurilor puse sub sechestru; comunicarea vânzării către oficiul de înregistrare).

Alegerea măsurilor de executare depinde de scopul executării, care poate fi: plata unei sume de bani; livrarea unui obiect specific; sau îndeplinirea unei acțiuni.

În cadrul procedurilor de executare pentru plata unei sume de bani, măsurile de executare cele mai adecvate scopului procedurii de executare sunt sechestrul, vânzarea și plata.

În cadrul procedurilor de executare pentru livrarea unui obiect specific, măsura de executare cea mai adecvată scopului procedurii de executare este livrarea obiectului în cauză de către executorul judecătoresc. În cazul în care obiectul pe care ar trebui să-l primească partea care solicită executarea nu poate fi găsit, partea în cauză poate transforma acțiunea într-o procedură de executare pentru plata unei sume de bani prin achitarea valorii obiectului plus prejudiciul rezultat din absența livrării.

În cadrul procedurilor de executare pentru îndeplinirea unei acțiuni, pot exista două măsuri alternative de executare adecvate: fie, în cazul în care acțiunea este fungibilă, îndeplinirea acțiunii de către o altă persoană, pe spezele părții împotriva căreia se solicită executarea, plus compensația pentru întârziere; fie, în cazul în care acțiunea este nefungibilă, plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit, la care se poate adăuga o penalitate cu titlu cominatoriu. Atunci când partea care solicită executarea cere o compensație pentru prejudiciul suferit, acțiunea este transformată într-o procedură de executare pentru plata unei sume de bani.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Toate bunurile debitorului care pot fi puse sub sechestru pot face obiectul executării.

Executarea poate viza bunurile terților atunci când acestea sunt legate de garanția de creditare sau dacă fac obiectul unei acțiuni în detrimentul creditorului, pe care creditorul a contestat-o cu succes.

Numai bunurile și drepturile care pot fi evaluate în bani pot fi puse sub sechestru. Activele care nu se încadrează într-o activitate comercială legală nu pot fi puse sub sechestru.

În ceea ce privește normele menționate mai sus, următoarele active pot face obiectul executării:

  • bunuri imobile;
  • bunuri mobile;
  • credite;
  • titluri de valoare;
  • drepturi;
  • drepturi viitoare;
  • depozite bancare;
  • indemnizații sau salarii;
  • active indivize;
  • participații la capitalul societăților;
  • spații comerciale.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Efectele sechestrului

  • cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres prin lege, partea care solicită executarea dobândește, prin intermediul sechestrului, dreptul de a primi plățile datorate înaintea oricărui alt creditor care nu beneficiază de o garanție reală prealabilă;
  • în cazul în care activele părții împotriva căreia se solicită executarea au fost deja confiscate, prioritatea sechestrului se referă la data la care au fost confiscate respectivele active;
  • fără a aduce atingere normelor care reglementează înregistrarea, niciun act de cedare, grevare sau închiriere de bunuri puse sub sechestru nu poate fi invocat împotriva executării;
  • atunci când se execută poprirea asupra oricărei creanțe a debitorului, nici lichidarea creanței pentru un motiv care depinde de voința părții împotriva căreia se solicită executarea sau a debitorului acesteia, care a avut loc după poprire, nu poate fi invocată împotriva executării;
  • plata integrală sau atribuirea, înainte de poprire, a taxelor de închiriere care nu sunt scadente nu poate fi invocată împotriva părții care solicită executarea, în măsura în care aceste taxe de închiriere se referă la perioade de timp care nu au expirat încă la data popririi;
  • în cazul în care obiectul pus sub sechestru este pierdut, expropriat sau suferă o scădere a valorii, iar în oricare dintre cazuri se pune problema unei despăgubiri din partea terților, partea care solicită executarea păstrează, asupra creanțelor în cauză sau a sumelor de bani plătite cu titlu de compensație, dreptul pe care îl avea asupra obiectului.

Efectele vânzării

  • o vânzare executată transferă cumpărătorului drepturile asupra articolului vândut deținute de partea împotriva căreia se solicită executarea;
  • activele sunt transferate degrevate de gajuri și de orice alte drepturi reale care nu au fost înregistrate anterior confiscării, sechestrului sau garanției, cu excepția celor constituite la o dată anterioară, care produc efecte cu privire la terți indiferent de înregistrare;
  • drepturile terților menționate mai sus, care expiră, sunt transferate în veniturile realizate din vânzarea bunurilor în cauză.

Efectele plății

  • plata lichidează executarea;
  • plata poate avea loc prin transferul unei sume de bani, prin alocarea de active către creditor, alocarea de venituri sau plata în rate printr-un acord între partea care solicită executarea și partea împotriva căreia se solicită executarea.

Efectele livrării unui obiect

  • dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu livrează în mod voluntar obiectul, dispozițiile care reglementează sechestrul se pot aplica, mutatis mutandis, ca măsură alternativă, asupra executării livrării, efectuându-se căutările și alte măsuri necesare;
  • livrarea poate implica bunuri aparținând statului, altor persoane juridice publice, concesionarilor de lucrări sau servicii publice sau organizațiilor caritabile;
  • în cazul unor bunuri mobile care trebuie stabilite prin numărare, cântărire sau măsurare, executorul judecătoresc dispune efectuarea operațiunilor esențiale în prezența sa și livrează cantitatea datorată părții care solicită executarea;
  • în cazul bunurilor imobile, executorul judecătoresc transferă dreptul de proprietate părții care solicită executarea prin înmânarea actelor de proprietate și a cheilor, după caz, și înștiințează partea împotriva căreia se solicită executarea, chiriașii și orice persoană aflată în posesia bunurilor, pentru a se asigura că aceștia respectă și recunosc drepturile părții care solicită executarea;
  • atunci când un bun este deținut în comun cu alte părți interesate, partea care solicită executarea primește dreptul de proprietate asupra cotei-părți corespunzătoare din bunul respectiv;
  • dacă proprietatea este reședința principală a părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care există dificultăți semnificative în găsirea unui alt domiciliu pentru partea în cauză, executorul judecătoresc informează în avans consiliul municipal și instituțiile de asistență socială competente;
  • dacă proprietatea este reședința principală a părții împotriva căreia se solicită executarea și această parte a închiriat proprietatea respectivă, executorul judecătoresc suspendă livrarea în cazul în care se arată printr-un certificat medical – care indică perioada pentru care trebuie menținută suspendarea executării – că măsura pune în pericol viața persoanei aflate în incintă, din cauza unei boli acute.

Efectele îndeplinirii unei acțiuni

  • dacă partea care solicită executarea optează pentru îndeplinirea acțiunii de către o altă persoană, această parte solicită numirea unui expert care să evalueze costul implicat;
  • după încheierea evaluării, se pune sechestru pe activele necesare pentru plata sumei stabilite, urmându-se celelalte condiții ale procedurii de executare pentru plata unei sume de bani;
  • în cazul în care se impune debitorului să nu îndeplinească o anumită acțiune, dar acesta procedează totuși la respectiva acțiune, creditorul va avea dreptul să solicite ca lucrările – dacă există lucrări finalizate – să fie demolate pe spezele persoanei care avea obligația de a se abține de la realizarea lor;
  • acest drept încetează și se acordă doar compensații pe baza condițiilor generale, dacă prejudiciul suferit de debitor din cauza demolării este considerabil mai mare decât prejudiciul suferit de creditor.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Vânzarea, plata, livrarea unui obiect și îndeplinirea unei acțiuni sunt măsuri de executare care, odată efectuate, nu au o perioadă de valabilitate. Același lucru se aplică și în cazul sechestrului, sub rezerva caracteristicilor indicate mai jos în legătură cu sechestrul asupra bunurilor care fac obiectul înregistrării.

În ceea ce privește sechestrul asupra bunurilor imobile supuse înregistrării, înregistrarea sechestrului este obligatorie și trebuie să fie efectuată de executorul judecătoresc. În anumite cazuri prevăzute în mod expres de lege, înregistrarea sechestrului trebuie să aibă caracter provizoriu. Când se întâmplă acest lucru, înregistrarea provizorie expiră dacă nu este transformată în înregistrare permanentă sau nu este reînnoită în termenul aplicabil. Prin urmare, în cazul sechestrului asupra unor bunuri supuse înregistrării și înregistrate cu caracter provizoriu, executorul judecătoresc trebuie să se asigure că înregistrarea provizorie este transformată în înregistrare permanentă – dacă acest lucru devine posibil între timp – sau este reînnoită pentru perioada necesară.

În sfârșit, procedurile de executare care au fost deschise se pot încheia în cadrul procesului de diligență destinat localizării bunurilor debitorului, fără a ajunge la plată, în cazul în care procesul de diligență nu dă rezultate până la expirarea termenelor prevăzute de Codul de procedură civilă, în funcție de cauza în discuție și de forma aplicabilă a procedurii.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

În sens larg, termenul „cale de atac” (recurso) se referă la obiecția împotriva executării, la obiecția împotriva sechestrului și la calea de atac în sensul strict.

Obiecția împotriva executării

Persoana împotriva căreia se solicită executarea poate contesta executarea, prezentând obiecții împotriva executării în termen de 20 de zile de la data citării.

Fără a aduce atingere dispozițiilor dreptului internațional și al UE, care sunt obligatorii pentru Portugalia și au prioritate, în conformitate cu legislația națională, motivele pentru prezentarea unei obiecții împotriva executării variază în funcție de măsura în care executarea se bazează pe o hotărâre judecătorească (gamă mai restrânsă de motive posibile), pe o hotărâre arbitrală (gamă puțin mai extinsă de motive) sau pe un titlu executoriu diferit (gamă și mai extinsă de motive).

Atunci când executarea se bazează pe o hotărâre judecătorească, obiecțiile se pot baza numai pe următoarele motive:

  • titlul nu există sau nu poate fi executat;
  • dosarul sau copia certificată sunt falsificate sau inexacte și acest lucru influențează condițiile de executare,
  • absența unei cerințe procedurale de care depinde regularitatea procedurii de executare, fără a aduce atingere îndeplinirii acesteia;
  • neparticiparea pârâtului la procesul de fond, în cazul în care survine oricare dintre situațiile prevăzute la articolul 696 litera (e) din Codul civil (citația nu a fost notificată sau citația este nulă și neavenită; necunoașterea citației din motive care nu pot fi imputate pârâtului; lipsa obiecțiilor ca urmare a unui caz de forță majoră);
  • incertitudinea, imposibilitatea executării sau nelichiditatea obligației care trebuie executate, care nu au fost abordate în etapa inițială a procedurii de executare;
  • cauza a fost judecată înainte de executarea hotărârii;
  • orice factor care lichidează sau modifică obligația, cu condiția ca acesta să fie ulterior încheierii dezbaterilor în cadrul procesului de fond și să se poată furniza dovezi documentare; prescrierea temporală a dreptului sau a obligației, care poate fi dovedită prin orice mijloace;
  • o cerere reconvențională introdusă împotriva persoanei care solicită executarea, cu scopul de a obține compensarea creanțelor;
  • atunci când este implicată o hotărâre judecătorească prin care se aprobă admiterea sau lichidarea, orice motiv de nulitate sau de invaliditate a acestor acte.

Dacă executarea se bazează pe o hotărâre arbitrală, se pot invoca, pe lângă motivele de obiecție împotriva executării enumerate mai sus, motivele pe care se poate baza anularea judiciară a hotărârii respective, fără a se aduce atingere dispozițiilor Legii privind arbitrajul voluntar (Lei da Arbitragem Voluntária).

Dacă executarea nu se bazează pe o hotărâre judecătorească sau pe o cerere de chemare în judecată căreia i s-a anexat un titlu executoriu, pe lângă motivele de obiecție împotriva executării bazate pe o hotărâre judecătorească deja enumerate, orice alte motive care pot fi invocate cu titlu de apărare în procedura de fond.

Obiecția împotriva sechestrului

Partea împotriva căreia se solicită executarea, soțul/soția acestei părți și terții pot prezenta obiecții împotriva punerii sechestrului pe anumite bunuri în următoarele cazuri.

În cazul în care se pune sechestru pe bunuri aparținând părții împotriva căreia se solicită executarea, partea în cauză poate prezenta obiecții împotriva sechestrului pentru oricare dintre următoarele motive:

  • inadmisibilitatea sechestrului asupra bunurilor care fac efectiv obiectul acestuia sau a măsurii în care a fost executat sechestrul;
  • executarea imediată a sechestrului asupra activelor care satisfac numai în mod subsidiar datoria executată;
  • executarea sechestrului asupra activelor care, întrucât nu satisfac – în temeiul dreptului material – datoria executată, nu ar trebui să fie afectate de măsură.

În cazul în care sechestrul sau orice confiscare sau livrare de bunuri impusă pe cale judecătorească încalcă dreptul de proprietate sau orice alt drept incompatibil cu punerea în aplicare sau cu sfera de aplicare a măsurii și aparținând unei persoane care nu este parte în cauză, partea vătămată poate invoca acest lucru prin introducerea unei acțiuni în revendicare în calitate de terț.

Un soț care se află în poziția de terț poate, fără autorizarea celuilalt soț, să își apere drepturile asupra bunurilor proprii sau a bunurilor comune care au fost afectate în mod nejustificat de sechestru.

Căile de atac

Se pot introduce proceduri obișnuite de recurs în fața unei instanțe de apel (de apelação) (împotriva hotărârilor pronunțate de o instanță de prim grad) sau în fața Curții Supreme de Justiție [privind o chestiune de drept (de revista)]. Căile de atac ordinare împotriva hotărârilor pronunțate în cadrul procedurilor de executare sunt reglementate de dispozițiile aplicabile procesului de fond.

În general, o cale de atac ordinară este admisibilă numai atunci când cauza are o valoare care depășește suma pentru care este competentă instanța a cărei hotărâre este atacată, iar hotărârile atacate sunt defavorabile recurentului la un cuantum care depășește jumătate din suma pentru care este competentă instanța respectivă. În Portugalia, suma pentru care este competentă Curtea de Apel este de 30 000,00 EUR, iar suma pentru care este competentă instanța de prim grad de jurisdicție este de 5 000,00 EUR.

Procedurile de executare prevăd anumite declarații provizorii care pot avea loc sau nu, în funcție de caz – de exemplu, contestații împotriva executării prin acțiuni în revendicare introduse de partea împotriva căreia se solicită executarea, obiecții împotriva sechestrului prezentate de partea împotriva căreia se solicită executarea sau de terți, verificarea și clasificarea creanțelor atunci când există creditori cu o garanție reală asupra activelor puse sub sechestru care solicită plata creanțelor lor din veniturile generate de aceste active puse sub sechestru. O cale de atac se poate întemeia, de asemenea, pe deciziile luate cu privire la aceste declarații provizorii în condițiile prezentate mai sus.

În special, în cadrul procedurilor de executare, căile de atac se întemeiază pe următoarele:

  • o decizie de evaluare a descalificării unui judecător;
  • o decizie de evaluare a competenței exclusive a unei instanțe;
  • o decizie prin care se dispune suspendarea procedurii;
  • un ordin judecătoresc prin care se admite sau se respinge orice act de procedură articulat (articulado) sau probă;
  • o decizie de impunere a unei amenzi sau a unei alte penalități procedurale;
  • o decizie prin care se dispune anularea oricărei înregistrări;
  • o decizie luată după hotărârea definitivă;
  • decizii a căror contestare prin intermediul unei căi de atac împotriva hotărârii definitive ar fi absolut inutilă;
  • decizii de suspendare, încetare sau anulare a executării;
  • decizii privind anularea vânzării;
  • hotărâri privind exercitarea dreptului de prioritate sau de răscumpărare;
  • un refuz, chiar și parțial, de a examina cererea de executare;
  • un ordin de respingere a cererii de executare.

Calea de atac privind o chestiune de drept se întemeiază pe următoarele:

  • hotărârile instanțelor de apel pronunțate în apel în cadrul procedurilor de lichidare care nu depind de un simplu calcul aritmetic, de verificarea și clasificarea creanțelor sau de contestațiile formulate împotriva executării;
  • aceasta nu aduce atingere cazurilor în care atacarea hotărârilor la Curtea Supremă de Justiție este întotdeauna admisibilă.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Da, există constrângeri legate de protecția debitorului. Unele sunt constrângeri privind sechestrul, altele sunt constrângeri privind executarea care decurg din termenele-limită.

Constrângerile privind sechestrul legate de protecția debitorului constau în imunitatea absolută sau totală împotriva sechestrului, imunitatea relativă împotriva sechestrului și imunitatea parțială împotriva sechestrului asupra anumitor active ale debitorului. Există alte două constrângeri: una legată de protecția activelor comune ale unui cuplu căsătorit atunci când procedura de executare este introdusă doar împotriva unuia dintre soți; și o alta decurgând din principiul proporționalității, potrivit căruia ar trebui puse sub sechestru doar activele necesare pentru a acoperi datoria și cheltuielile generate de executare.

Trecerea timpului poate constitui o limită a executării în cazul prescrierii sau al limitării. După expirarea termenelor în cauză, dreptul a cărui executare este vizată se stinge.

Modul în care funcționează aceste constrângeri legate de protecția debitorului și de termenele-limită sunt explicate în continuare.

Active cu imunitate absolută și totală împotriva sechestrului

Pe lângă bunurile scutite de sechestru în cadrul unei dispoziții speciale, următoarele beneficiază de imunitate absolută împotriva sechestrului:

  • obiecte sau drepturi inalienabile;
  • active aflate în proprietatea publică a statului și a altor persoane juridice de drept public;
  • obiecte asupra cărora sechestrul ar fi imoral sau nejustificat din punct de vedere financiar, deoarece valoarea lor de piață este nesemnificativă;
  • obiecte destinate în mod special manifestării publice a unui cult religios;
  • cimitire;
  • instrumentele și obiectele care sunt esențiale pentru persoanele cu handicap și pentru tratarea bolnavilor.

Active cu imunitate relativă împotriva sechestrului

  • cu excepția cazului în care executarea vizează plata unei datorii cu o garanție reală, activele deținute de stat și de alte persoane juridice de drept public, activele entităților care dețin concesiuni ale lucrărilor publice sau ale serviciilor publice sau activele organizațiilor caritabile, alocate în mod special pentru scopuri de interes public, sunt scutite de sechestru;
  • instrumentele de lucru ale părții împotriva căreia se solicită executarea și obiectele esențiale pentru exercitarea profesiei sau a formării profesionale a acesteia sunt, de asemenea, scutite de sechestru, cu excepția cazului în care partea în cauză arată că aceste instrumente pot fi puse sub sechestru sau dacă executarea vizează plata prețului de achiziție sau a costului reparării lor sau dacă sunt puse sub sechestru ca active corporale sub forma spațiilor comerciale;
  • de asemenea, sunt scutite de sechestru bunurile care sunt esențiale pentru gospodărie la domiciliul efectiv al părții împotriva căreia se solicită executarea, cu excepția cazului în care executarea vizează plata articolelor în sine sau a costului reparației lor.

Active asupra cărora se poate pune sechestru parțial

  • două treimi din cuantumul net al salariilor, remunerațiilor, prestațiilor periodice primite cu titlu de pensie pentru limită de vârstă sau orice alte prestații sociale, asigurări, indemnizații de accident sau anuitate sau orice alte plăți de natură similară care asigură subzistența debitorului au imunitate împotriva sechestrului;
  • în scopul calculării părții nete a plăților menționate anterior, nu se iau în considerare decât contribuțiile care sunt prevăzute de lege;
  • această imunitate împotriva sechestrului are o limită maximă echivalentă cu trei salarii minime pe economie la data fiecărei puneri sub sechestru și o limită minimă, în cazul în care debitorul nu dispune de alte venituri, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie;
  • limitele menționate mai sus nu se aplică în cazul în care creanța executată este destinată întreținerii, caz în care o sumă echivalentă unei pensii necontributive complete are imunitate împotriva sechestrului;
  • la punerea sechestrului asupra banilor sau a soldurilor bancare, are imunitate împotriva sechestrului o sumă echivalentă cu salariul minim pe economie sau, în cazul unei obligații de întreținere, o sumă echivalentă unei pensii necontributive complete. (Această imunitate împotriva sechestrului și imunitatea parțială menționată anterior nu sunt cumulative);
  • după ce a evaluat cuantumul și natura creanței executate, precum și nevoile părții împotriva căreia se solicită executarea și ale familiei sale, instanța poate, în mod excepțional și la cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, să reducă, pentru o perioadă pe care o consideră rezonabilă, partea din venitul său pe care se poate pune sechestru și poate chiar să o scutească total pentru o perioadă de cel mult un an.

Imunitate împotriva popririi unor sume de bani sau depozite bancare

Sumele de bani sau depozitele bancare rezultate în urma satisfacerii unei creanțe care are imunitate împotriva sechestrului au, la rândul lor, imunitate împotriva sechestrului, în aceleași condiții ca și creanța inițială.

Limitele aplicabile sechestrului asupra bunurilor comune în cadrul procedurilor de executare introduse împotriva unuia dintre soți

  • atunci când activele deținute în comun de un cuplu căsătorit sunt puse sub sechestru în cadrul unei proceduri de executare îndreptate împotriva unuia dintre soți întrucât se consideră că partea împotriva căreia se solicită executarea nu deține suficiente active, soțul debitorului este înștiințat că poate să solicite, în termen de 20 de zile, separarea legală a activelor sau să adauge un certificat care confirmă că o astfel de acțiune este pendinte, fiind deja solicitată separarea activelor; în caz contrar, procedura de executare este îndreptată asupra bunurilor comune;
  • odată ce solicitarea de separare a activelor a fost conexată sau certificatul a fost adăugat, executarea se suspendă până când are loc partajul. În cazul în care, ca urmare a partajului, activele sechestrate nu revin părții împotriva căreia se solicită executarea, alte active care i-au revenit acestei părți pot fi confiscate și sechestrul anterior rămâne valabil până când are loc noul sechestru.

Limitele aplicabile sechestrului impuse de proporționalitate

Sechestrul este limitat la activele necesare pentru plata creanței executate și a costurilor previzibile ale executării, care sunt estimate, în scopul punerii sub sechestru și sub rezerva lichidării ulterioare, la 20 %, 10 % și 5 % din valoarea care face obiectul executării, în funcție de măsura în care valoarea respectivă se încadrează în intervalul valoric pentru care este competent Tribunalul districtual, dacă îl depășește, fără a depăși o sumă de patru ori mai mare decât valoarea pentru care este competentă Curtea de Apel, sau dacă este mai mare decât această din urmă valoare. Valoarea pentru care este competent Tribunalul districtual este de 5 000,00 EUR, iar cea pentru care este competentă Curtea de Apel este de 30 000,00 EUR (în 2020, la data revizuirii prezentei fișe informative). Cele două valori sunt prevăzute la articolul 44 din Legea nr. 62/2013 din 26 august 2013, care poate fi consultată prin intermediul linkului.

Limitele aplicabile executării care decurg din termenele de prescriere

În general, protecția judiciară (a cărei existență sau stabilire depinde de voința părților) face obiectul unei prescrieri temporale atunci când nu este exercitată în perioada de timp stabilită de lege.

Instanța nu poate să furnizeze din oficiu un termen de prescriere. Pentru ca un termen de prescriere să fie eficace, acesta trebuie invocat, cu titlu judiciar sau extrajudiciar, de persoana care beneficiază de acesta, de reprezentantul său sau, în cazul în care persoana nu dispune de capacitatea necesară, de către procuratură.

Atunci când termenul de prescriere expiră, beneficiarul (debitorul) poate refuza să efectueze plata sau poate să conteste, în orice mod, exercitarea dreptului prescris. În cazul în care s-a introdus procedura de executare împotriva persoanei în cauză, debitorul împotriva căruia se solicită executarea poate prezenta o obiecție împotriva executării prin intermediul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe termenul de prescriere. Termenul pentru prezentarea obiecțiunilor împotriva executării este de 20 de zile de la citație.

Cu toate acestea, un debitor nu poate solicita recuperarea (returnarea) plății unei rate pe care a efectuat-o în mod spontan pentru a respecta o obligație care face obiectul prescrierii temporale, chiar dacă aceasta a fost efectuată fără să se aibă cunoștință de termenul de prescriere. Această regulă se aplică tuturor formelor de satisfacere a dreptului care face obiectul prescrierii temporale, precum și recunoașterii acestuia sau furnizării de garanții.

Termenul de prescriere poate fi invocat împotriva părții care solicită executarea de către creditorii debitorului și de către terți care au un interes legitim de a-l declara, chiar și atunci când debitorul a renunțat la acesta. Cu toate acestea, dacă debitorul a renunțat la termenul de prescriere, acesta poate fi invocat de către creditorii debitorului doar dacă se îndeplinesc cerințele prevăzute de dreptul civil pentru o acțiune revocatorie (impugnação Pauliana).

Dacă un debitor care este trimis în judecată nu invocă faptul că creanța face obiectul unui termen de prescriere și cade în pretenții, cauza judecată nu afectează dreptul acordat creditorilor.

Termenul normal de limitare este de 20 de ani, dar există și termene de prescriere mai scurte.

Următoarele fac obiectul unui termen de prescriere de cinci ani:

  • renta viageră și chiriile pentru teren;
  • taxele de închiriere plătite de chiriaș, chiar și atunci când sunt plătite o singură dată;
  • chiriile pentru locațiunea pe termen lung;
  • dobânzile prevăzute prin contract sau prin lege, inclusiv dobânzile brute și dividendele societăților;
  • ratele de amortizare a capitalului plătite cu dobândă;
  • plățile de întreținere datorate;
  • și orice alte plăți care se reînnoiesc periodic.

Legea stabilește termene de prescriere teoretice (bazate pe prezumția de conformitate) în următoarele cazuri:

  • creanțele unităților care furnizează cazare, alimente sau băuturi, pentru cazarea, alimentele sau băuturile furnizate, se prescriu după șase luni, fără a aduce atingere termenului de prescriere de doi ani indicat mai jos;
  • creanțele unităților care furnizează cazare sau cazare și alimente sau băuturi elevilor/studenților se prescriu după doi ani, la fel ca și creanțele unităților care furnizează educație, învățare, asistență sau tratament asociate cu serviciile prestate;
  • creanțele comercianților asupra obiectelor vândute unei persoane care nu este comerciant sau asupra obiectelor care nu sunt destinate activității sale se prescriu după doi ani, la fel ca și creanțele persoanelor angajate la nivel profesional într-un sector având ca obiect furnizarea de bunuri sau produse, executarea de lucrări sau gestiunea afacerilor unei alte părți, inclusiv cheltuielile suportate, cu excepția cazului în care serviciul respectiv este destinat activității industriale a debitorului;
  • creanțele asupra serviciilor furnizate în cadrul exercitării profesiilor liberale și pentru rambursarea cheltuielilor aferente se prescriu după doi ani.

Atunci când este implicat un termen de prescriere descris în dreptul civil drept o prezumție de prescriere, se aplică următoarele reguli:

  • prezumția de conformitate prin expirarea termenului de prescriere poate fi contestată numai prin confirmarea de către debitorul inițial sau persoana căreia i s-a transferat creanța prin succesiune;
  • recunoașterea extrajudiciară este valabilă numai în formă scrisă;
  • se consideră că o creanță a fost recunoscută dacă debitorul refuză să depună mărturie sau să depună jurământ în fața instanței sau întreprinde orice acțiuni juridice incompatibile cu prezumția de conformitate.

Prescrierea drepturilor recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un titlu executoriu funcționează după cum urmează:

  • atunci când legea stabilește un termen de prescriere mai scurt, chiar dacă acesta este doar prezumat, pentru un alt drept decât cel obișnuit, dreptul face obiectul acestui termen de prescriere din urmă, dacă supraviețuiește unei hotărâri judecătorești care a obținut autoritate de lucru judecat și prin care se recunoaște dreptul sau unui alt titlu executoriu;
  • cu toate acestea, atunci când hotărârea judecătorească sau un alt titlu executoriu se referă la rate care nu sunt încă scadente, termenul de prescriere aplicabil rămâne, în raport cu aceste rate, termenul mai scurt.

Codul civil stabilește norme privind începutul perioadei de prescriere, suspendarea și întreruperea acesteia. Atunci când există motive pentru suspendare (de exemplu, minori, serviciu militar, forță majoră, culpa debitorului), perioada de prescriere nu începe sau nu curge. Atunci când o perioadă de prescriere este întreruptă, timpul scurs devine complet neutilizat și începe să curgă o nouă perioadă de prescriere.

Un creditor interesat să întrerupă o perioadă de prescriere poate face acest lucru utilizând sau invocând una dintre acțiunile următoare:

  • citația sau notificarea judiciară pentru orice acțiune care exprimă, direct sau indirect, intenția de a exercita dreptul, indiferent de tipul de procedură la care se referă acțiunea și chiar dacă instanța nu are competență în acest sens.

În cazul în care citația sau notificarea nu este efectuată în termen de cinci zile de la solicitare, pentru motive care nu sunt imputabile solicitantului, perioada de prescriere va fi întreruptă după cinci zile.

Anularea citației sau a notificării nu împiedică întreruperea prevăzută în paragrafele precedente.

În sensul prezentului articol, orice alt mijloc judiciar prin care se oferă informații despre acțiunea persoanei împotriva căreia se poate exercita dreptul este considerat echivalent cu o citație sau cu o notificare.

  • un acord arbitral care întrerupe perioada de prescriere aferentă dreptului invocat;
  • recunoașterea dreptului în fața titularului în cauză de către persoana căreia i se poate opune exercitarea dreptului;
  • recunoașterea tacită va fi relevantă numai atunci când rezultă din evenimente care exprimă fără echivoc o astfel de recunoaștere.

Întreruperea unei perioade de prescriere are următoarele efecte (cu excepția cazului în care legea prevede în mod specific altfel):

  • tot timpul scurs anterior nu este luat în considerare;
  • o nouă perioadă de prescriere începe să curgă de la acțiunea de întrerupere;
  • noul termen de prescriere este supus perioadei de limitare inițiale.

Limitele aplicabile executării care decurg din data expirării

Atunci când, în temeiul legii sau prin voința părților, un drept trebuie să fie exercitat într-un anumit termen-limită, se aplică normele privind data expirării, cu excepția cazului în care legea menționează în mod expres perioada de limitare.

Expirarea poate fi oprită numai prin executarea, în termenul-limită prevăzut de lege sau de un acord, a acțiunii căreia legea sau acordul îi atribuie un efect preventiv. Simpla introducere a acțiunii pentru o declarație sau executare împiedică expirarea, cu excepția cazului în care aceasta este necesară pentru prezentarea unei citații debitorului. Atunci când este implicat un termen-limită stabilit pe baza unui contract sau a unei dispoziții legale referitoare la protecția judiciară, recunoașterea unei astfel de protecții de către persoana împotriva căreia trebuie exercitată aceasta împiedică, de asemenea, expirarea.

Termenul de expirare nu este suspendat sau întrerupt decât în cazurile în care legea stabilește acest lucru și, în cazul în care legea nu stabilește o dată alternativă, acest termen începe să curgă din momentul în care dreptul ar putea fi exercitat în mod legal.

Expirarea este evaluată de către instanță din oficiu și poate fi invocată în orice etapă a procedurii dacă se referă la protecția judiciară. Dacă se referă la protecția judiciară în temeiul căreia se introduce o procedură de executare, expirarea trebuie să fie invocată de persoana care beneficiază de aceasta (în principiu, debitorul/partea împotriva căreia se solicită executarea).

Definiția și efectele termenului de prescripție și ale datei de expirare sunt prevăzute la articolele 309-340 din Codul civil, care poate fi consultat prin intermediul linkului.

Avertisment:

Informațiile cuprinse în prezenta fișă informativă nu creează obligații pentru punctul de contact civil al RJE, pentru instanțele judecătorești sau pentru alte entități și autorități. De asemenea, este în continuare necesar să se studieze legislația în vigoare. Aceasta poate face obiectul unor actualizări periodice sau interpretarea ei, prin jurisprudență, poate suferi modificări.

 

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Your-Europe

Ultima actualizare: 11/10/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.