NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini franceză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Medierea în țările UE

Franţa

De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere în loc să intentați o acțiune în instanță? Aceasta este o cale de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), prin care un mediator ajută părțile implicate într-un litigiu să ajungă la o înțelegere. În Franța, guvernul și practicienii în domeniul dreptului sunt conștienți de avantajele medierii, iar legiuitorul încurajează ferm utilizarea acesteia.

Conținut furnizat de
Franţa
Pentru această versiune lingvistică nu există o traducere oficială.
Puteți accesa aici versiunea realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Vă reamintim că traducerea automată servește numai la înțelegerea contextului. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Cui ne adresăm?

În Franța nu există o autoritate centrală sau guvernamentală responsabilă de reglementarea profesiei de mediator.

Nu există un site oficial și la nivel național privind medierea. Cu toate acestea, există o secțiune de mediere la adresa https://www.justice.fr/régler-litiges-autrement/médiation, care este actualizată în permanență.

Fiecare curte de apel (cour d’appel) publică liste de mediatori în materie civilă, socială și comercială. Aceste liste au fost instituite prin articolul 8 din Legea nr. 2016-1547 din 18 noiembrie 2016 privind modernizarea sistemului judiciar din secolul XXI. Deși scopul lor principal este de a informa judecătorii, acestea pot fi, de asemenea, partajate cu justițiabilii prin orice mijloace. În special, acestea sunt disponibile pe site-urile curților de apel relevante.

În ce domeniu este admisă și/sau cel mai des întâlnită medierea?

Părțile pot recurge la mediere în orice moment și în toate domeniile dreptului, cu excepția domeniilor care intră sub incidența normelor de ordine publică care reglementează conduita socială și economică (ordre public de direction). De exemplu, medierea nu poate fi utilizată pentru a eluda normele obligatorii privind căsătoria sau divorțul.

Medierea este utilizată cel mai adesea pentru a soluționa:

  • disputele dintre vecini;
  • recuperarea unei datorii;
  • litigiile dintre proprietari și locatari;
  • litigiile dintre soți cu privire la dreptul de vizitare a unui copil.

Care sunt regulile ce trebuie urmate?

Recurgerea la mediere

Legea nr. 95-125 din 8 februarie 1995 privind organizarea instanțelor și procedura în materie civilă, penală și de contencios administrativ a introdus medierea civilă în dreptul francez.

Ordonanța (ordonnance) nr. 2011-1540 din 16 noiembrie 2011 a transpus Directiva 2008/52/CE în dreptul francez. Directiva stabilește un cadru menit să faciliteze soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor de către părți, cu ajutorul unui terț, mediatorul. Ordonanța a extins domeniul de aplicare al dispozițiilor directivei pentru a include nu numai medierea transfrontalieră, ci și medierea fără un element transfrontalier, cu excepția litigiilor referitoare la un contract de muncă sau care implică dreptul administrativ aflat în competența suverană a statului (droit administratif régalien).

Ordonanța din 16 noiembrie 2011 a modificat, de asemenea, legea (loi) din 8 februarie 1995 pentru a stabili cadrul general al medierii. Aceasta a definit noțiunea de mediere, a menționat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mediatorul și a confirmat principiul confidențialității, care reprezintă un element esențial al reușitei procesului de mediere.

Medierea prin acord:

Părțile pot decide să consulte un mediator din proprie inițiativă. Acestea nu trebuie să se adreseze instanței pentru a face acest lucru.

Cu toate acestea, părțile care au introdus litigiul în instanță au în continuare posibilitatea de a accesa o formă de soluționare alternativă a litigiilor, precum medierea.

Medierea dispusă de instanță:

Atunci când a fost introdusă o acțiune în fața unui tribunal, „judecătorul sesizat în legătură cu un litigiu poate, după ce a obținut acordul părților, să desemneze un terț pentru a audia părțile și a confrunta punctele de vedere ale acestora pentru a le permite să găsească o soluție pentru conflictul cu care se confruntă” (articolul 131-1 din Codul de Procedură Civilă).

În materie de drept al familiei, judecătorul poate să dispună părților, în domeniul restrâns al determinării modului în care ar trebui exercitată autoritatea parentală sau măsurile provizorii care ar trebui aplicate în materie de divorț, să participe la o întâlnire de informare privind medierea, gratuită pentru părți și care nu poate face obiectul niciunui tip de sancțiune (articolele 255 și 373-2-10 din Codul Civil).

Legea nr. 2019-222 din 23 martie 2019 privind programarea pentru perioada 2018-2022 și reforma sistemului judiciar au introdus medierea ulterioară pronunțării hotărârii la articolul 373-2-10 din Codul civil:

„În cazul în care părțile nu sunt de acord, instanța încearcă să le reconcilieze.

Pentru a-i ajuta pe părinți să convină asupra exercitării autorității părintești, instanța poate sugera ca aceștia să apeleze la mediere, cu excepția cazului în care există acuzații că un părinte a acționat în mod violent față de celălalt părinte sau față de copil. În cazul în care părinții sunt de acord cu medierea, instanța poate numi un mediator familial în acest scop, inclusiv în cadrul hotărârii definitive privind modul în care ar trebui exercitată autoritatea părintească.

Cu excepția cazului în care există acuzații potrivit cărora un părinte a manifestat un comportament violent față de celălalt părinte sau față de copil, instanța poate chiar să solicite părinților să se întâlnească cu un mediator familial care îi va informa cu privire la scopul și la desfășurarea măsurii de mediere.”

Medierea obligatorie

Evoluțiile legislative recente au impus ca, în temeiul dreptului francez, recurgerea la mediere să fie obligatorie în anumite circumstanțe.

Articolul 7 din Legea nr. 2016-1547 din 18 noiembrie 2016 privind modernizarea sistemului judiciar din secolul XXI a introdus, cu titlu experimental, o cerință de a încerca medierea înainte de sesizarea instanței în cadrul a 11 instanțe. Experimentul a fost programat inițial să se încheie la sfârșitul anului 2019, dar a fost prelungit până la 31 decembrie 2020.

Orice persoană care dorește să modifice o hotărâre judecătorească sau o dispoziție a unui acord aprobat de instanță în materie de drept al familiei trebuie să încerce medierea familială înainte de a trimite cauza spre rejudecare. În caz contrar, cererea de modificare va fi inadmisibilă.

Acest lucru este valabil pentru cererile referitoare la:

  • reședința obișnuită copilului;
  • dreptul de vizită și dreptul de găzduire a copilului;
  • contribuția unui părinte la educația și întreținerea unui copil minor, precum și
  • deciziile referitoare la exercitarea autorității părintești.

Nu este obligatoriu să se încerce medierea familială înainte de a trimite cauza spre rejudecare, în cazul în care:

  • un părinte a manifestat un comportament violent față de celălalt părinte sau față de copil;
  • cererea are ca obiect aprobarea de către instanță a unui acord încheiat între părți sau
  • în opinia instanței, există un alt motiv legitim ca părțile să nu fie obligate să încerce medierea înainte de a trimite cauza spre rejudecare.

Legea nr. 2019-222 din 23 martie 2019 privind programarea pentru perioada 2018-2022 și reforma sistemului judiciar a impus obligativitatea utilizării unei forme de soluționare alternativă a litigiilor, precum medierea, pentru cererile privind plata unei sume care nu depășește 5 000 EUR sau pentru un litigiu între vecini. Înainte ca astfel de cereri să poată fi trimise în instanță, părțile trebuie, la discreția lor, să facă obiectul unei încercări de conciliere condusă de un conciliator juridic (conciliateur de justice), al unei încercări de mediere sau al unei încercări de procedură participativă (procédure participative). În caz contrar, instanța se poate pronunța din oficiu cu privire la inadmisibilitatea cererii. Cu toate acestea, legea prevede patru excepții:

  • în cazul în care cel puțin una dintre părți solicită ca instanța să aprobe un acord;
  • în cazul în care calea de atac trebuie introdusă în fața organismului care a emis decizia înainte de sesizarea unei instanțe;
  • în cazul în care recurgerea la unul dintre mijloacele de soluționare amiabilă a litigiilor menționate la primul paragraf nu este posibilă dintr-un motiv legitim, în special în cazul în care conciliatorii juridici nu sunt disponibili într-un termen rezonabil; sau
  • în cazul în care există o dispoziție specifică care impune instanței sau autorității administrative să încerce în prealabil concilierea.

Reglementarea medierii

Nu există un cod deontologic național pentru mediatori.

Unii mediatori sunt ghidați de codurile deontologice sau de cartele adoptate de asociații sau federații, indiferent dacă devin membri în mod direct sau prin intermediul organismului ai cărui angajați sunt.

Serviciile acreditate de mediere familială – și anume, serviciile care beneficiază de finanțare publică din partea Fondului de alocații familiale (Caisse d’allocations familiales), a Fondului de ajutor reciproc agricol (Mutualité sociale agricole) și a Ministerului Justiției – se obligă să respecte anumite standarde privind furnizarea și calitatea acestor servicii; aceste standarde sunt stabilite într-un cadru național de referință.

În sfârșit, Decretul (décret) nr. 2017-1457 din 9 octombrie 2017 privind listele de mediatori ai curților de apel a stabilit condițiile de înscriere pe o astfel de listă. Aceste condiții prevăd că mediatorii trebuie:

  1. să nu fi avut condamnări, declarații de inaptitudine sau de descalificare înscrise în Buletinul nr. 2 al cazierului lor judiciar;
  2. să nu fi comis acte contrare onoarei, probității și moralității care să fi condus la o sancțiune disciplinară sau administrativă sub forma revocării, suspendării, încetării, retragerii aprobării sau retragerii autorizației;
  3. să aibă pregătire sau experiență care să demonstreze capacitatea lor de a practica medierea; această cerință se aplică atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice – fiecare persoană care aparține entității juridice și prestează servicii de mediere trebuie să îndeplinească condițiile care se aplică persoanelor fizice.

Informații și formare

În prezent, legislația franceză nu prevede nicio formare specifică în domeniul medierii.

O diplomă de stat de mediator familial (diplôme d’Etat de médiateur familial, DEMF) a fost introdusă pentru mediatorii familiali prin decretul din 2 decembrie 2003 și ordinul ministerial (arrêté) din 12 februarie 2004.

Mediatorii familiali nu sunt obligați să dețină această diplomă pentru a practica profesia, cu excepția cazului în care doresc să presteze servicii acreditate de mediere familială, caz în care aceasta este obligatorie.

Care sunt costurile medierii?

Medierea extrajudiciară sau judiciară este contra cost pentru persoanele care recurg la acest mod alternativ de soluționare a litigiilor.

Onorariile mediatorilor pot fi acoperite de asistența judiciară, astfel cum se prevede la articolele 118-9 și următoarele din Decretul nr. 91-1266 din 19 decembrie 1991. Cu toate acestea, aceste taxe nu pot depăși 256 EUR pentru o parte sau 512 EUR pentru toate părțile.

În cazul medierii dispuse de instanță, acestea vor fi stabilite de judecătorul care evaluează cheltuielile de judecată (magistrat taxateur) la finalizarea activității mediatorului, pe baza prezentării unui raport sau a unei declarații de cheltuieli (articolul 119 din Decretul nr. 91-1266 din 19 decembrie 1991). Judecătorul care evaluează cheltuielile de judecată stabilește consemnațiunea și remunerația (articolele 131-6 și 131-13 din Codul de Procedură Civilă). În lipsa unui barem definit cu exactitate prin lege, costul unitar al serviciilor de mediere familială este așadar variabil.

Serviciile de mediere finanțate din fonduri publice se obligă să aplice o grilă națională pentru contribuția financiară a familiilor la costuri. Partea financiară care trebuie suportată de fiecare parte pentru fiecare reuniune de mediere variază între 2 EUR și 131 EUR, în funcție de veniturile părților.

Acordul obținut în urma medierii poate avea titlu executoriu?

Atunci când părțile ajung la un acord, acesta este obligatoriu pentru ele, la fel ca în cazul oricărui contract.

În cazul în care acordul este încheiat în cadrul unei proceduri extrajudiciare, articolul 1565 din Codul de procedură civilă prevede că acesta poate fi înaintat instanței care ar avea competență în litigiu, pentru ca acesta să devină executoriu.

Atunci când medierea are loc într-un cadru judiciar, conform articolului 131-12 din Codul de Procedură Civilă, judecătorul sesizat este cel care omologhează, la cererea părților, acordul pe care acestea i-l prezintă.

Conform articolului L.111-3 1 din Codul de Procedură Civilă (Code des procédures civiles d'exécution), constituie titluri executorii acordurile la care s-a ajuns în urma medierii judiciare sau extrajudiciare dispuse de instanță cărora instanțele de drept comun sau de contencios administrativ le conferă forță executorie.

Ultima actualizare: 17/01/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.