Manual

2.2. Cererea

17. Natura cererii de utilizare a videoconferinţelor în cadrul asistenţei juridice reciproce sau al obţinerii de probe este diferită în materie civilă şi în materie penală, mai multe detalii fiind prevăzute în anexa III.   Formulare sunt disponibile atât în materie civilă, cât şi în materie penală şi sunt trimise de instanţa solicitantă instanţei solicitate din altă ţară (în materie penală nu este obligatorie utilizarea formularelor).  Formularele includ informaţii utilizate pentru a contacta părţile implicate şi reprezentanţii acestora şi detalii referitoare la instanţă. În unele cazuri se pot furniza, de asemenea, informaţii privind plata pentru utilizarea echipamentului şi limba care urmează să fie utilizată în cadrul videoconferinţei.

18. În materie civilă, Regulamentul privind obţinerea de probe din 2001 prevede două posibilităţi pentru utilizarea videoconferinţelor în cadrul procedurilor transfrontaliere de obţinere de probe:

  • În temeiul articolelor 10 - 12, instanţa solicitantă poate cere instanţei solicitate din alt stat membru să permită acesteia sau părţilor să fie prezente sau să participe la obţinerea de probe de către instanţa solicitată prin intermediul unei videoconferinţe. O astfel de cerere poate fi refuzată numai dacă este incompatibilă cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate sau din motive de dificultăţi practice majore. Articolul 13 prevede apoi măsuri de constrângere pentru executarea cererii. Cu toate acestea, în temeiul articolului 14, martorul poate solicita dreptul de a refuza să depună mărturie în conformitate cu dreptul statului membru al instanţei solicitante sau solicitate.
  • În temeiul articolului 17, instanţa solicitantă procedează direct la un act de cercetare (obţinere de probe) în alt stat membru cu permisiunea organismului central sau a autorităţii competente din respectivul stat membru. În temeiul articolului 17 alineatul (4), organismul central sau autoritatea competentă sunt obligate să încurajeze utilizarea videoconferinţei în acest scop. Articolul 17 alineatul (2) specifică faptul că îndeplinirea directă a actului de cercetare (obţinere de probe) nu este posibilă decât dacă acest lucru poate avea loc pe bază voluntară.

Cu excepţia posibilităţii utilizării unor măsuri de constrângere, principalele diferenţe dintre cele două metode sunt instanţa însărcinată cu obţinerea probelor şi dreptul aplicabil.

19. Instanţa solicitantă va trimite instanţei solicitate cererea pentru videoconferinţă şi informaţiile necesare împreună cu formularul A sau I din Regulamentul privind obţinerea de probe din 2001.

Răspunsul la cerere este efectuat de asemenea prin intermediul unui alt formular standard. În cazul în care o cerere adresată unei instanţe dintr-un alt stat membru în vederea participării prin intermediul videoconferinţei este refuzată, instanţa utilizează formularul E. În cazul obţinerii directe de probe, organismul central sau autoritatea competentă trebuie să informeze instanţa solicitantă în termen de 30 de zile (utilizând formularul J) dacă cererea este sau nu acceptată. În cazul în care o cerere este acceptată, instanţa solicitantă poate obţine probe într-un termen pe care îl hotărăşte.

20. În materie penală, statul membru solicitat trebuie să fie de acord cu audierea prin intermediul videoconferinţei, cu condiţia ca utilizarea videoconferinţei să nu fie contrară principiilor fundamentale ale dreptului acestuia şi cu condiţia ca acesta să dispună de mijloacele tehnice necesare desfăşurării audierii.

Măsurile de constrângere pot fi ordonate în executarea unei cereri de asistenţă reciprocă (de exemplu citaţia de a apărea în faţa instanţei este însoţită de o sancţiune în cazul în care nu este executată), în cazul în care încălcarea prevăzută în cerere este de asemenea sancţionabilă în statul solicitat.

21. În cazul în care nu instanţa furnizează echipamentul de videoconferinţă care urmează să fie utilizat, toate costurile aferente transmisiunii, inclusiv costurile pentru închirierea echipamentului şi a personalului tehnic pentru operarea acestuia, vor constitui, iniţial, responsabilitatea autorităţii care solicită videoconferinţa şi trebuie suportate de aceasta.

În conformitate cu Regulamentul privind obţinerea de probe din 2001, principiul general valabil este că executarea cererii privind obţinerea indirectă de probe nu dă naştere niciunei solicitări de rambursare a taxelor sau a cheltuielilor. Cu toate acestea, la solicitarea eventuală a instanţei solicitate, instanţa solicitantă ar trebui să asigure rambursarea costurilor generate de utilizarea videoconferinţei.

Ultima actualizare: 17/11/2021

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.