

Informații pe regiuni
Reclamantul trebuie să dovedească faptele care sunt necesare pentru a-și întemeia plângerea, în timp ce pârâtul are sarcina de a dovedi elementele prezentate în scopul apărării împotriva plângerii respective. O parte care nu prezintă dovezi este supusă riscului ca faptele pe care le prezintă să fie considerate nefondate.
Nu este necesar să se dovedească faptele admise. În plus, nu este necesar să se dovedească faptele general recunoscute sau faptele care sunt aduse la cunoștința instanței ex officio. Desigur, pot fi prezentate probe contrare.
În această privință, legea conține doar o dispoziție conform căreia instanța trebuie, după ce a analizat cu atenție toate faptele expuse, să decidă ce anume trebuie considerat ca fiind adevărat în cauza respectivă. Finlanda aplică principiul „evaluării libere a probelor”, fiind așadar important să se prezinte instanței probe adecvate.
În practică, părțile interesate trebuie să obțină ele însele probele pe care doresc să se bazeze. De asemenea, legea permite instanței să ia decizia de a obține probe din proprie inițiativă. Cu toate acestea, instanța nu poate lua inițiativa de a solicita audierea unui nou martor sau prezentarea unui document împotriva voinței ambelor părți interesate, dacă respectiva cauză poate fi soluționată extrajudiciar.
În anumite cazuri, precum cauzele privind paternitatea, este, de asemenea, responsabilitatea instanței să asigure obținerea tuturor probelor necesare.
Obținerea de probe are loc în cadrul ședinței principale de judecată.
Instanța poate respinge o astfel de cerere dacă, de exemplu, probele nu sunt relevante sau cauza a fost deja soluționată în privința respectivă. O cerere de obținere de probe poate fi respinsă, de asemenea, dacă este depusă într-o etapă prea târzie.
Printre mijloacele de probă se numără audierea părților interesate, a martorilor și experților, prezentarea de probe scrise și de declarații ale experților, precum și examinarea.
Nu există nicio diferență între evaluarea declarațiilor orale ale martorilor sau ale experților și cea a declarațiilor scrise ale experților. Cu toate acestea, instanțele nu acceptă declarații scrise din partea martorilor.
Nu. Instanța are libertate deplină în ceea ce privește evaluarea probelor.
Nu.
De regulă, un martor nu poate refuza prezentarea probelor.
Soția, logodnicul (logodnica) și rudele în linie directă ale unei părți interesate, precum și frații și surorile părții interesate și soții acestora sau părinții sau copiii adoptivi ai unei părți interesate au dreptul de a refuza să prezinte probe. În plus, legislația include diferite alte situații în care un martor are dreptul sau obligația de a refuza să prezinte probe.
Un martor care, fără un motiv legal, refuză să prezinte probe poate fi obligat, sub amenințarea aplicării unei amenzi, să își îndeplinească obligația. Dacă martorul refuză în continuare să prezinte probe, instanța poate dispune reținerea sa până ce consimte să prezinte probele.
Este la discreția instanței dacă (de exemplu) o persoană cu vârsta sub 15 ani sau o persoană cu tulburări mintale poate fi audiată ca martor.
Anumite grupuri de persoane, precum doctorii sau avocații, nu pot prezenta dovezi cu privire la aspecte legate de poziția de încredere pe care o ocupă.
Ca regulă generală, partea care cheamă un martor examinează prima martorul respectiv. Cealaltă parte are apoi dreptul de a interoga martorul la rândul său. După acest interogatoriu, instanța și părțile interesate pot adresa întrebări suplimentare martorului.
Un martor poate fi audiat prin videoconferință sau alte tehnologii de telecomunicații adecvate care asigură o legătură audiovizuală între cei care iau parte la ședință, dacă instanța consideră că acest lucru este adecvat. Această procedură poate fi folosită, de exemplu, dacă un martor a fost împiedicat să se prezinte în instanță în persoană sau dacă participarea sa ar avea ca urmare costuri nerezonabile sau dacă martorul are mai puțin de 15 ani. În anumite situații un martor poate fi interogat, de asemenea, prin telefon.
Legislația nu conține instrucțiuni specifice pentru astfel de situații. Instanța trebuie, folosindu-și libertățile, să decidă ce valoare să acorde unor astfel de probe.
Da. Părțile interesate pot fi audiate în mod liber în scopul prezentării probelor, iar într-o cauză civilă acestea pot fi audiate sub jurământ cu privire la faptele care au o importanță deosebită pentru soluționarea cauzei. O declarație dată de o parte interesată cu scopul de a prezenta o probă va fi evaluată pe baza acelorași criterii ca o declarație dată de un martor.
Obținerea de probe (Ministerul Justiției, Finlanda)
Broșură: Depunerea unei mărturii în instanță (Ministerul Justiției, Finlanda)
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.