Obţinerea probelor

Portugalia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Sarcina probei

1.1 Care sunt regulile privind sarcina probei?

Observație preliminară: normele generale privind probele admisibile, valoarea probatorie a acestora, sarcina probei și forma de prezentare a probelor sunt stabilite în dispozițiile Codului civil portughez și ale Codului de procedură civilă indicate mai jos. Linkurile către versiunea portugheză consolidată a acestor două documente juridice sunt furnizate la sfârșitul prezentei fișe informative.

În temeiul articolului 342 din Codul civil portughez,

  • de regulă, persoana care invocă un drept trebuie să dovedească faptele care stau la baza dreptului respectiv
  • partea împotriva căreia este invocat dreptul trebuie să demonstreze faptele care obstrucționează, modifică sau revocă dreptul
  • în caz de incertitudine, faptele trebuie considerate ca fiind constitutive de drepturi.

În cazul acțiunii în constatare negativă [articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Codul de procedură civilă portughez și articolul 343 din Codul civil portughez], în cadrul căreia una dintre părți nu solicită o hotărâre împotriva celeilalte părți, ci dorește doar ca instanța să stabilească inexistența unui drept sau a unui fapt, îi revine pârâtului să dovedească elementele care stau la baza dreptului revendicat.

În acțiunile care trebuie introduse în justiție într-un anumit termen de la data la care reclamantul a luat cunoștință de un anumit fapt, pârâtului îi revine sarcina de a dovedi că termenul a expirat deja, cu excepția cazului în care există o altă soluție stabilită expres prin lege [articolul 343 alineatul (2) din Codul civil portughez].

În cazul în care dreptul invocat de reclamant face obiectul unei condiții suspensive (un eveniment incert din viitor de a cărui producere părțile condiționează efectele tranzacției judiciare – articolul 270 din Codul civil portughez) sau al unui termen inițial (data de la care dreptul poate apărea – articolul 278 din Codul civil portughez), solicitantului îi revine obligația de a dovedi că respectiva condiție a fost îndeplinită sau că termenul inițial a fost depășit [articolul 343 alineatul (3) din Codul civil portughez].

În cazul în care dreptul invocat de reclamant face obiectul unei condiții rezolutive (un eveniment incert din viitor de a cărui producere părțile condiționează încetarea efectelor tranzacției judiciare – articolul 270 din Codul civil portughez) sau al unui termen final (data de la care dreptul nu se mai aplică – articolul 278 din Codul civil portughez), pârâtului îi revine obligația de a dovedi că respectiva condiție a fost îndeplinită sau că termenul final a fost depășit [articolul 343 alineatul (3) din Codul civil portughez].

Normele menționate mai sus nu se aplică în cazul în care există o prezumție legală (consecință sau concluzie care se poate deduce, conform legii, dintr-un fapt cunoscut pentru a stabili un fapt necunoscut), o dispensă sau o exonerare de la obligația de a prezenta probe sau un acord valabil în acest sens și, în general, ori de câte ori legislația prevede astfel [articolul 344 alineatul (1) din Codul civil portughez]. De asemenea, sarcina probei este inversată dacă partea care a formulat opoziția a făcut în mod intenționat imposibilă prezentarea probei de către partea care ar trebui să o prezinte [articolul 344 alineatul (2) din Codul civil portughez].

Un acord de inversare a sarcinii probei nu este valabil:

  • în cazul în care este implicat un drept inalienabil (un drept la care o parte nu poate renunța prin simplul fapt că declară că dorește să facă acest lucru) sau în cazul în care acesta ar putea să facă excesiv de dificilă exercitarea dreptului respectiv de către una dintre părți [articolul 345 alineatul (1) din Codul civil portughez].
  • În mod similar, un acord privind excluderea oricărui mijloc legal de probă sau admiterea unui alt mijloc de probă decât cel prevăzut de lege este, de asemenea, nul. În cazul în care deciziile care decurg din legislație cu privire la probe se bazează pe motive de ordine publică, astfel de acorduri sunt nevalide în toate circumstanțele [articolul 345 alineatul (2) din Codul civil portughez].

În cazul în care partea căreia îi revine sarcina de a dovedi un anumit fapt prezintă elemente de probă, partea adversă poate prezenta probe contrare cu scopul de a pune la îndoială respectivele fapte. În cazul în care există suficiente îndoieli, decizia trebuie să fie luată în defavoarea părții care a avut obligația de a dovedi faptul în cauză (articolul 346 din Codul civil portughez).

O probă deplină poate fi contracarată numai prin elemente de probă care dovedesc că faptul care stă la baza acesteia nu este veridic, fără a se aduce atingere altor restricții stabilite în mod specific prin lege (articolul 347 din Codul civil portughez).

Orice persoană care invocă dreptul cutumiar, local sau străin este responsabilă pentru a dovedi existența și de conținutul acestuia, însă instanța ar trebui să depună eforturi din proprie inițiativă pentru a obține informațiile respective [articolul 348 alineatul (1) din Codul civil portughez]. Instanța este responsabilă, de asemenea, de constatarea faptelor din proprie inițiativă atunci când trebuie să pronunțe o hotărâre în temeiul dreptului cutumiar, local sau străin și niciuna dintre părți nu a invocat acest lucru, sau persoana care a formulat opoziția a recunoscut existența și conținutul său sau nu a formulat nicio obiecție [articolul 348 alineatul (2) din Codul civil portughez]. În cazul în care nu se poate determina conținutul legii aplicabile, instanța va aplica normele de drept comun din Portugalia [articolul 348 alineatul (3) din Codul civil portughez].

1.2 Există reguli privind exceptarea anumitor fapte de la sarcina probei? În ce situaţii? Există posibilitatea de a prezenta probe pentru a dovedi că o anumită prezumţie legală nu este valabilă?

Da, există norme care scutesc anumite fapte de sarcina probei.

În temeiul articolului 412 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez, probele nu sunt necesare pentru:

  • faptele bine cunoscute care sunt de notorietate publică;
  • faptele pe care instanța le cunoaște prin exercitarea funcțiilor sale; atunci când instanța face apel la astfel de fapte, aceasta trebuie să se anexeze la dosarul cauzei dovezi justificative ale faptelor respective.

Legislația portugheză permite prezumțiile din concluziile trase de lege sau de judecător dintr-un fapt cunoscut pentru a stabili un fapt necunoscut (articolul 349 din Codul civil portughez).

O parte care invocă o prezumție legală în favoarea sa nu trebuie să facă dovada faptului prezumat [articolul 350 alineatul (1) din Codul civil portughez].

Prezumțiile legale pot fi respinse, și anume prin prezentarea de dovezi contrare, cu excepția cazurilor în care legea nu permite acest lucru, și anume cazurile în care dovezile contrare nu pot fi prezentate [articolul 350 alineatul (2) din Codul civil portughez].

1.3 În ce măsură instanţa trebuie să aibă certitudinea cu privire la un fapt pentru a-şi întemeia hotărârea pe existenţa acelui fapt?

Valoarea fiecărui mijloc de probă variază în funcție de natura sa.

Documentele autentice au o forță probatorie deplină în ceea ce privește anumite fapte, care pot fi respinse numai prin dovezi contrare (articolele 369-372 din Codul civil portughez).

Documentele private au forță probatorie deplină dacă scrisul de mână și semnătura, sau doar semnătura, sunt recunoscute sau nu sunt contestate, cu excepția cazului în care sunt contestate ca fiind false (articolele 373-379 din Codul civil portughez).

Există dispoziții speciale cu privire la forța probatorie a evidențelor, documentelor scrise, notelor, certificatelor, extraselor de certificate, copiilor legalizate și fotocopiilor (articolele 380-387 din Codul civil portughez).

Instanța evaluează în mod liber probele de la martorii experți, probele obținute în urma inspecțiilor judiciare și probele obținute din mărturii (articolele 389, 391 și 396 din Codul civil portughez).

Prezumțiile legale sunt permise numai în aceleași cazuri și condiții permise pentru probele obținute din mărturii (articolul 351 din Codul civil portughez).

Libera evaluare a probelor nu se referă la fapte pentru care legea impune formalități speciale pentru a le dovedi, sau la fapte care pot fi dovedite numai prin documente sau care sunt pe deplin dovedite, fie prin documente, fie prin acordul sau mărturii ale părților [articolul 607 alineatul (5) din Codul civil portughez].

Instanța trebuie să ia în considerare toate elementele de probă prezentate, indiferent dacă acestea provin sau nu de la partea care ar trebui să le prezinte, fără a aduce atingere dispozițiilor care stabilesc că declararea unui fapt este irelevantă în cazul în care nu este efectuată de o anumită parte interesată (articolul 413 din Codul de procedură civilă portughez).

Orice îndoială cu privire la veridicitatea unui fapt sau la sarcina probei este soluționată împotriva părții care urmează să beneficieze de faptul respectiv (articolul 414 din Codul de procedură civilă portughez).

2 Strângerea probelor

2.1 Pentru strângerea probelor este întotdeauna necesar ca una dintre părţi să facă o cerere în acest sens sau în anumite cazuri judecătorul poate dispune, de asemenea, din proprie iniţiativă, strângerea de probe?

Legislația portugheză stabilește „principiul investigației din oficiu”, și anume obligația judecătorului de a efectua sau de a dispune, din proprie inițiativă, toate acțiunile necesare pentru a stabili adevărul și soluționarea echitabilă a litigiului în ceea ce privește faptele pe care acesta are dreptul să le examineze (articolul 411 din Codul de procedură civilă portughez).

Judecătorul poate, în orice etapă a procedurilor, să solicite ca părțile să se înfățișeze în persoană pentru a depune mărturie cu privire la fapte care sunt relevante pentru hotărârea în cauză [articolul 452 alineatul (1) din Codul civil portughez].

Instanței îi revine responsabilitatea, din proprie inițiativă sau la cererea uneia dintre părți, să solicite informații, avize tehnice, schițe, fotografii, desene, obiecte sau alte documente necesare pentru clarificarea adevărului. Astfel de solicitări pot fi adresate unor organisme oficiale, părților cauzei sau unor părți terțe [articolul 436 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură civilă portughez].

În cazul în care consideră că este adecvat să procedeze astfel, instanța poate, din proprie inițiativă sau la cererea uneia dintre părți, să inițieze o anchetă cu privire la fapte sau persoane. Aceasta trebuie realizată astfel încât să se protejeze viața privată, viața de familie și demnitatea umană și ar trebui să aibă ca scop clarificarea oricărui fapt relevant pentru hotărârea în cauză. Instanța poate efectua un control la fața locului sau poate dispune efectuarea unei reconstituiri a evenimentelor, în cazul în care consideră că acest lucru este necesar [articolul 490 alineatul (1) din Codul civil portughez].

Atunci când, în cursul unei proceduri judiciare, există motive să se presupună că o persoană care nu a fost chemată ca martor are cunoștință de fapte care sunt importante pentru luarea unei hotărâri corecte în cauză, judecătorul ar trebui să dispună ca persoana respectivă să fie chemată să depună mărturie în instanță [articolul 526 alineatul (1) din Codul civil portughez].

Judecătorul poate, din proprie inițiativă, să dispună obținerea de probe de la experți (articolul 477 din Codul de procedură civilă portughez).

Datoria de cooperare a tuturor persoanelor pentru a descoperi adevărul este consacrată la articolul 417 din Codul de procedură civilă portughez.

2.2 În cazul în care cererea uneia dintre părţi cu privire la strângerea de probe este aprobată, care sunt etapele următoare?

Probele sunt declarate în general de către părți în actele lor de procedură, în special în cererea introductivă și în întâmpinare (de exemplu, articolele 552 și 572 din Codul civil portughez).

Cererea de probe poate fi modificată în cadrul ședinței de judecată preliminare, iar lista martorilor poate fi modificată într-un termen de maximum 20 de zile înainte de proces (articolul 598 din Codul de procedură civilă portughez).

În cadrul ședinței preliminare sau prin încheiere, după caz, instanța stabilește ce mijloace de probă sunt admisibile și pot fi prezentate (articolele 591 și 593 din Codul de procedură civilă portughez).

Ca regulă generală, probele se prezintă în ultima ședință de judecată. Cu toate acestea, în mod excepțional, instanța poate permite prezentarea de probe într-o etapă anterioară (articolul 419 din Codul de procedură civilă portughez).

Cu excepția cazurilor în care judecătorul modifică ordinea evenimentelor juridice, în conformitate cu articolul 604 alineatul (3) din Codul portughez de procedură civilă, probele se prezintă în ordinea următoare:

  • declarațiile părților;
  • materiale video sau înregistrări sonore;
  • clarificări verbale de către experți;
  • audierea martorilor.

Dacă, după încheierea procesului, judecătorul consideră că nu are la dispoziție informații, poate redeschide procesul pentru a audia persoanele pe care dorește să le audieze sau pentru a dispune prezentarea altor mijloace de probă [articolul 607 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez].

2.3 Care sunt situaţiile în care instanţa poate respinge cererea uneia dintre părţi de strângere de probe?

Cererea de obținere a probelor poate fi respinsă dacă este prezentată în afara termenului prevăzut de lege în acest scop sau dacă probele sunt inadmisibile.

Mai jos sunt prezentate câteva exemple care pot duce la respingerea, totală sau parțială, a unei cereri de obținere a probelor:

  • dacă numărul de martori depășește numărul permis de lege, numărul martorilor care depășește limita nu va fi admis, fără a aduce atingere dreptului judecătorului de a permite audierea martorilor care depășesc limita legală stabilită, în circumstanțe excepționale (articolul 511 din Codul de procedură civilă portughez);
  • dacă o parte este înscrisă pe lista martorilor (articolul 496 din Codul de procedură civilă portughez);
  • dacă, în timpul audierii preliminare a unui martor, judecătorul constată că nu este apt să depună mărturie (articolul 513 din Codul de procedură civilă portughez);
  • dacă părții i se solicită să depună mărturie cu privire la fapte pe care aceasta nu este în măsură să le declare (articolul 454 din Codul de procedură civilă portughez);
  • în general, dacă judecătorul, exercitându-și puterea de apreciere, consideră că probele sunt irelevante sau dilatorii (articolul 6 din Codul de procedură civilă portughez).

În temeiul articolului 417 alineatul (2) din Codul de procedură civilă portughez, în cazul în care un mijloc de probă are drept rezultat încălcarea integrității fizice sau morale a unei persoane, intruziunea în viața sa privată sau de familie, în locuința sa, în corespondența sa sau mijloacele sale de comunicare sau încalcă secretul profesional, confidențialitatea funcționarilor publici sau secretele de stat, persoana chemată să depună mărturie poate refuza cooperarea cu instanța. Cu toate acestea, dacă refuzul respectiv se bazează pe o obligație de confidențialitate, instanța poate verifica dacă refuzul este justificat și poate elibera persoana de această obligație de confidențialitate.

Prin urmare, dacă unei instanțe portugheze i se solicită să prezinte probe care ar putea duce la încălcarea confidențialității, instanța din statul membru de origine trebuie să indice în formularul de cerere că dorește ca instanța portugheză să ia inițiativa de ridicare a obligației de confidențialitate.

2.4 Care sunt diferitele mijloace de probă?

Există următoarele mijloace de probă:

  1. Prezumțiile (articolul 349 din Codul civil portughez);
  2. Mărturisirile obținute din interogatoriul unei părți (articolul 352 din Codul civil portughez);
  3. Declarațiile unei părți care diferă de mărturisirile obținute (articolul 466 din Codul de procedură civilă portughez);
  4. Documentele [articolul 362 din Codul civil portughez și articolul 423 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez]. Probele documentare includ opiniile avocaților, jurisconsulților sau experților care nu sunt obținute din expertizele dispuse de instanță (articolul 426 din Codul de procedură civilă portughez);
  5. Expertizele [articolul 388 din Codul civil portughez și articolul 467 (1) din Codul de procedură civilă portughez];
  6. Anchetele judiciare [articolul 390 din Codul civil portughez și articolul 490 (1) din Codul de procedură civilă portughez]. Probele obținute în urma anchetelor judiciare includ o evaluare judiciară necalificată (articolul 494 din Codul de procedură civilă portughez);
  7. Probele obținute din mărturii [articolul 392 din Codul civil portughez și articolul 495 (1) din Codul de procedură civilă portughez];
  8. Prezentarea obiectelor [articolul 416 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez].

2.5 Care sunt metodele de obţinere de probe de la martori? Acestea diferă de metodele folosite pentru obţinerea de probe de la experţii martori? Care sunt normele în ceea ce priveşte depunerea probelor scrise şi avizele/rapoartele experţilor?

Legea procedurii civile portugheze se bazează pe proceduri orale și rapiditate. Ca atare și, de regulă, în timpul ședinței de judecată și al procesului:

  • martorii și părțile (articolele 452, 456, 457, 466, 500, 501, 503, 506, 518 și 520 din Codul de procedură civilă portughez) sunt audiați personal de către președintele instanței. Dacă locuiesc în afara locului în care se află instanța, martorii și părțile sunt audiați prin videoconferință. În situații specifice (de exemplu, boală sau dificultăți extreme de a se prezenta), martorii și părțile pot fi audiați prin telefon, prin orice alt mijloc de comunicare directă indicat de instanță sau în scris, ori instanța se poate deplasa la locul în care se află aceștia pentru a-i audia. În mod excepțional, unii martori beneficiază de prerogativa de a furniza mărturii scrise;
  • instanța poate apela experți pentru a oferi clarificări orale în timpul ședinței. Experții din unitățile oficiale pot fi audiați și prin videoconferință de la locul de muncă (articolul 486 din Codul de procedură civilă portughez);
  • instanța poate efectua cercetări la fața locului sau poate dispune reconstituirea faptelor, caz în care judecătorul va fi însoțit de un specialist dacă acest lucru este considerat adecvat (articolele 490 și 492 din Codul de procedură civilă portughez);
  • argumentele finale ale avocaților se prezintă oral în fața judecătorului.

În schimb, rapoartele experților, documentele, opiniile și probele scrise în general, fotografiile, materialele video, înregistrările sonore și prezentarea obiectelor mobile sunt incluse în prealabil în dosarul cauzei, astfel încât acestea să poată fi contestate și examinate în timpul procesului (articolul 416 din Codul de procedură civilă portughez).

Obiectele fixe sau mobile care nu pot fi incluse în procedură pot fi inspectate de instanță în cursul ședinței de judecată finale sau aceasta poate dispune o expertiză sau o evaluare judiciară necalificată a acestora (articolul 416 din Codul de procedură civilă portughez).

În situații urgente și justificate, judecătorul poate dispune prezentarea timpurie a oricărui mijloc de probă (articolul 419 din Codul de procedură civilă portughez).

În cazul în care persoanele care urmează să fie audiate locuiesc în străinătate, acestea pot fi audiate înainte de ședința de judecată, prin comisii rogatorii sau, atunci când sunt cetățeni portughezi, prin comisii rogatorii trimise consulatului portughez [articolul 500 litera (b) din Codul de procedură civilă portughez]. În cazul în care probele sunt obținute în străinătate prin videoconferință, acestea sunt prezentate de obicei în timpul procesului.

2.6 Unele mijloace de probă au o forţă probantă mai mare decât celelalte?

Da, valoarea probatorie variază în funcție de natura fiecărui mijloc de probă (a se vedea răspunsul la întrebarea 1.3).

Mai jos sunt prezentate câteva exemple în care anumite mijloace de probă sunt mai puternice decât altele.

Probele obținute din mărturii nu sunt admise în cazul în care o declarație economică trebuie, prin lege sau în conformitate cu dispozițiile stabilite de părți, să se facă în scris sau trebuie să fie dovedită cu înscrisuri [articolul 393 alineatul (1) din Codul civil portughez].

De asemenea, probele obținute din mărturii nu sunt admise atunci când faptul a fost pe deplin dovedit prin documente sau prin alte mijloace cu forță probatorie deplină [articolul 393 alineatul (2) din Codul civil portughez].

Probele obținute din mărturii sunt inadmisibile în cazul în care acestea se bazează pe orice acorduri care sunt contrare sau suplimentare față de conținutul documentelor autentice sau private cu o forță probantă deplină, indiferent dacă acordurile au avut loc înaintea creării documentului, în același timp, sau ulterior [articolul 394 alineatul (1) din Codul civil portughez].

O mărturisire judiciară scrisă are forță probantă deplină împotriva persoanei care mărturisește [articolul 358 alineatul (1) din Codul civil portughez].

O mărturisire nejudiciară, sub forma unui document autentic sau privat, este considerată dovedită în condițiile aplicabile acestor documente și, în cazul în care aceasta a fost comunicată celeilalte părți sau reprezentantului acesteia, are forță probantă deplină [articolul 358 alineatul (2) din Codul civil portughez].

O mărturisire nejudiciară care nu ia forma unui document nu poate fi atestată cu martori în cazurile în care probele obținute din mărturii nu sunt admise; atunci când aceasta este admisă, instanța apreciază în mod liber forța probantă a acesteia [articolul 358 alineatul (3) din Codul civil portughez].

Mărturisirile judiciare nescrise și mărturisirile nejudiciare către un terț sau conținute într-un testament sunt apreciate în mod liber de către instanță [articolul 358 alineatul (4) din Codul civil portughez].

O mărturisire nu constituie probă împotriva persoanei care mărturisește (articolul 354 din Codul civil portughez) dacă: este considerată insuficientă prin lege sau se bazează pe fapte a căror recunoaștere sau cercetare este interzisă prin lege; se bazează pe fapte referitoare la drepturi inalienabile; faptul mărturisit este imposibil sau în mod evident inexistent.

Probele obținute din mărturii privind un contract simulat sau o tranzacție simulată nu sunt admisibile atunci când sunt invocate de autorii simulației (articolul 394 din Codul civil portughez).

2.7 Pentru dovedirea anumitor fapte, sunt obligatorii anumite tipuri de probă?

Da, în special în următoarele cazuri:

  • în cazul în care legea solicită, ca formă de declarație economică, un document cu un anumit grad de formalitate, un astfel de document nu poate fi înlocuit cu un alt mijloc de probă sau cu un alt document, cu excepția cazului în care acesta din urmă are o forță probatorie mai mare [articolul 364 alineatul (1) din Codul civil portughez];
  • atunci când legea solicită îndeplinirea unei formalități specifice pentru existența sau dovedirea unui fapt juridic, acestea nu pot fi omise (articolul 220 din Codul civil portughez).

2.8 Martorii au prin lege obligaţia de a depune mărturie?

Toate persoanele, fie că sunt sau nu părți în cauză, sunt obligate să coopereze în ceea ce privește descoperirea adevărului. Acestea trebuie să răspundă la întrebările care li se adresează, să prezinte investigațiile necesare, să furnizeze probele solicitate și să efectueze actele stipulate [articolul 417 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez].

2.9 În ce cazuri poate un martor refuza să depună mărturie?

Următoarele persoane pot refuza să depună mărturie, cu excepția acțiunilor care au ca scop verificarea nașterii unui copil sau a unui deces [articolul 497 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez]:

  • rudele în linie ascendentă, în cauzele care implică descendenții acestora, și părinții adoptivi, în cauzele care implică copiii adoptați de aceștia, și viceversa;
  • soacra sau socrul în cauzele care implică ginerele sau nora acestora, și viceversa;
  • orice soț sau fost soț în cauzele în care una dintre părți este celălalt soț sau fost soț;
  • orice persoană care locuiește sau a locuit în concubinaj, în condiții similare căsătoriei, cu oricare dintre părțile în cauză.

Este responsabilitatea judecătorului să informeze persoanele menționate mai sus că pot refuza să depună mărturie [articolul 497 alineatul (2) din Codul de procedură civilă portughez].

Martorii care trebuie să respecte secretul profesional, obligația de confidențialitate a funcționarilor publici și secretul de stat pot refuza să depună mărturie în mod legitim în legătură cu faptele care fac obiectul secretului [articolul 497 alineatul (3) din Codul de procedură civilă portughez].

2.10 Persoana care refuză să depună mărturie poate fi sancţionată sau obligată să depună mărturie?

Refuzul de a depune un jurământ este tratat ca un refuz de a depune mărturie și, în ambele cazuri, instanța poate obliga martorul la plata unei amenzi [articolele 417 alineatul (2), 459 și 513 din Codul de procedură civilă portughez].

Dacă un martor nu se prezintă în mod nejustificat, instanța îl poate obliga la plata unei amenzi sau poate dispune aducerea martorului cu mandat de către organul de poliție [articolul 508 alineatul (4) din Codul de procedură civilă portughez].

Furnizarea de mărturii false constituie infracțiune (articolul 360 din Codul penal portughez).

2.11 Există persoane cărora nu li se poate cere să depună mărturie?

Persoanele aflate în imposibilitatea de a depune mărturie cu privire la faptele care trebuie dovedite din cauza unor tulburări psihice nu pot servi ca martori (articolul 495 din Codul de procedură civilă portughez). Este responsabilitatea judecătorului să evalueze competența persoanelor chemate să depună mărturie în calitate de martori.

Persoanele care pot depune mărturie ca părți în cadrul cauzei nu pot să depună mărturie în calitate de martori (articolul 496 din Codul de procedură civilă portughez).

Persoanele cu capacitate juridică, adulții asistați, îngrijitorii de copii, persoanele juridice și societățile pot depune mărturie în calitate de părți, în conformitate cu articolul 453 din Codul de procedură civilă portughez.

2.12 Care este rolul judecătorului şi al părţilor în audierea unui martor? În ce situaţii martorul poate fi audiat prin intermediul videoconferinţei sau prin alte mijloace tehnice?

Martorii depun mărturie în ultima ședință de judecată, în persoană sau prin videoconferință (articolul 500 din Codul de procedură civilă portughez), cu excepția următoarelor situații:

  • atunci când probele sunt obținute într-o etapă anterioară (acest lucru se poate realiza atunci când există o teamă bine întemeiată că ar putea fi imposibil sau foarte dificil să se obțină mărturia unei anumite persoane);
  • probele se obțin prin intermediul comisiilor rogatorii trimise la un consulat portughez;
  • probele sunt obținute la domiciliul unei persoane sau la sediul persoanei (prerogativă acordată Președintelui Republicii și agenților diplomatici străini în condiții de reciprocitate);
  • este imposibil ca persoana respectivă să se înfățișeze în instanță;
  • se utilizează prerogativa de a depune mărturie în scris.

Martorii sunt obligați să depună mărturie în mod precis, indicând motivele și împrejurările care justifică cunoștințele lor cu privire la fapte; în măsura în care este posibil, motivul invocat pentru cunoașterea faptelor trebuie prezentat în detaliu și bine justificat [articolul 516 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez].

Interogatoriul este realizat de avocatul părții care a convocat martorul. Avocatul celeilalte părți poate, cu privire la faptele care fac obiectul depoziției, să pună întrebări martorului pentru a completa sau a clarifica mărturia [articolul 516 alineatul (2) din Codul de procedură civilă portughez].

Judecătorul nu trebuie să permită avocaților să fie nepoliticoși cu martorii și să pună întrebări sau să facă remarci care sunt irelevante, exagerate, înșelătoare sau ofensatoare [articolul 516 alineatul (3) din Codul de procedură civilă portughez].

Interogatoriul și audierea în contradictoriu sunt efectuate de reprezentanți ai părților, fără a aduce atingere informațiilor solicitate de către judecător sau faptului că judecătorul poate adresa orice întrebări pe care le consideră adecvate pentru a stabili adevărul [articolul 516 alineatul (4) din Codul de procedură civilă portughez].

Judecătorul efectuează interogatoriul el însuși în cazul în care acest lucru este necesar pentru a asigura calmul martorului sau pentru a încheia un interogatoriu în contradictoriu care este inadecvat [articolul 516 alineatul (5) din Codul de procedură civilă portughez].

Înainte de a răspunde la întrebările care îi sunt adresate, martorul poate consulta dosarul cauzei, poate solicita să i se prezinte anumite documente aflate la dosar, sau poate prezenta înscrisuri menite să-i sprijine mărturia; numai înscrisurile pe care partea în cauză nu le-ar fi putut furniza sunt acceptate și introduse în dosarul cauzei [articolul 516 alineatul (6) din Codul de procedură civilă portughez].

3 Evaluarea probelor

3.1 Când probele nu au fost obţinute legal de către una dintre părţi, există restricţii pentru instanţă în ceea ce priveşte luarea în considerare a acestor probe în formularea hotărârii?

Da, în special în situațiile prevăzute la următoarele articole din Codul de procedură civilă portughez:

  • 421 - limitele valorii extraprocedurale a probelor
  • 444, 446 și 451 - formularea de obiecțiuni cu privire la documente, contestarea autenticității documentelor și falsitatea actelor judiciare
  • 464 - declararea unei mărturii ca fiind nevalabilă
  • 490 - încălcarea dreptului la viață privată și viață de familie și a demnității umane
  • 514 - contestarea probelor obținute din mărturii din aceleași motive în temeiul cărora judecătorul trebuie să se opună mărturiei.

3.2 În calitate de parte într-o cauză, propria mea declaraţie va conta ca probă?

Da, o mărturisire prin care partea recunoaște un fapt care îi dăunează și care este în avantajul celeilalte părți se obține prin mărturia părții (articolul 352 din Codul civil portughez și articolul 452 din Codul de procedură civilă portughez).

Același lucru se aplică declarațiilor solicitate unei părți de către părți, până la începerea pledoariilor în primă instanță, cu privire la situații de fapt în care a fost implicată personal sau despre care are cunoștință directă [articolul 466 alineatul (1) din Codul de procedură civilă portughez].

Instanța evaluează liber declarațiile părților, cu excepția cazului în care acestea implică o mărturisire [articolul 466 alineatul (3) din Codul de procedură civilă portughez].

În această privință, vă rugăm să consultați răspunsul la întrebarea 2.6

Linkuri conexe

Codul civil portughez

Codul de procedură civilă portughez

Ultima actualizare: 22/11/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.