Volltext

Dosar nr(...)
R O M Â N I A
CURTEA DE A P E L IA Ş I
SECŢIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 8
Şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
Preşedinte : (...) (...)
Judecător : (...) (...)
Grefier : (...) (...)

S-a luat în examinare cererea de a p e l c o m e r c i a l formulată de pârâta S.C. „ E. POST”S.A. B împotriva sentinţei comerciale nr. 1454/COM/ 07 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i – secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat Ţ. J., cu E. de T. a domnului avocat E. M., apărătorul apelantei SC E. Post SA şi avocat U. F., apărătorul intimaţilor Ş. F. şi Ş. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, apelul este la al 2-lea termen de judecată.
Avocat Ţ. J., apărătorul apelantei învederează instanţei că societatea înţelege să nu mai susţină excepţia neconstituţionalităţii articolelor 6 şi 7 din partea finală a Legii nr. 193/2000 aşa cum au fost dezvoltate în motivele de apel depuse la dosar. De asemenea precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat U. F., apărătorul intimaţilor, învederează instanţei că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanţa constată apelul în stare de judecată şi dă cuvântul la dezbateri.
Avocat Ţ. J., apărătorul apelantei, solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat în scris, desfiinţarea în tot a sentinţei comerciale nr. 1454/COM/ 07 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, în sensul respingerii acţiunii, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, susţine apărătorul apelantei că la data de 30 iulie 2008 între societatea apelantă şi intimaţii-reclamanţi au intervenit un contract de credit de consum în valoare de 27.250 Euro, pe un termen de 120 luni, cu o dobândă de 8,95% pe an variabilă.
Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat că dispoziţiile art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum conţine o clauză abuzivă, s-a dispus derularea în continuare a efectelor contractului cu eliminarea acestei clauze, aceasta încălcând art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Apreciază apărătorul apelantei, că instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor Legii 193/2000, motivând că susţinerile reclamanţilor-intimaţi sunt total nefondate, banca putând să majoreze nivelul comisioanelor şi dobânzilor, dar cu recunoaşterea dreptului împrumutatului de a rezilia contractul unilateral. Consideră că intimaţii au avut şi au în continuare acest drept, de a rezilia unilateral contractul, prin rambursarea anticipată a creditului, aşa cum prevede dispoziţiile art. 5.3 din contractul perfectat de părţi, fapt ce a fost adus la cunoştinţa acestora prin adresa nr. 1354 din 14 aprilie 2009.
Arată apărătorul apelantei că tot în susţinerea dreptului băncii de a modifica unilateral clauzele unui contract de credit vin şi dispoziţiile cuprinse în paragraful 3, articolul 1 litera „a” din anexa privind clauzele abuzive la Legea nr. 193/2000, în care se menţionează că furnizorul poate modifica clauzele contractuale.
Avocat Ţ. J., arată că intimaţii-reclamanţi au cunoscut încă de la semnarea contractului, faptul că după 3 luni se va majora dobânda promoţională şi se va trece la o dobândă variabilă, asumându-şi acest risc asupra oportunităţii semnării acestui contract de credit.
Referitor la motivele creşterii nivelului dobânzii pe parcursul derulării contractului, arată că aspectele de natură economică şi juridică au dus la majorarea acestora, la baza calcului nivelului dobânzii stând în principal indicatorii de risc şi costurile financiare.
Apreciază că intervenţia instanţei de fond modifică în mod esenţial contractul, transformând contractul de credit dintr-unul cu dobândă variabilă într-un contract cu dobândă fixă, obligând banca să continue o relaţie contractuală în pierdere.
În situaţia rezilierii contractului intimaţii-reclamanţi plăteau doar valoarea creditului, fără dobânda majorată.
Faţă de aceste susţineri şi faţă de înscrisurile depuse la dosar solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei de fond, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat U. F., apărătorul intimaţilor-reclamanţi, solicită respingerea apelului conform întâmpinării depusă la dosar, să se menţină ca fiind legală şi temeinică sentinţa comercială nr. 1454/COM din 07.10.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, motivând că aşa cum a reţinut şi instanţa de fond dispoziţiile art. 4 punctul 3 din contractul încheiat de părţi constituie o clauză abuzivă, banca încălcând în acest fel prevederile contractuale. Mai mult, se poate observa că într-adevăr a fost majorată dobânda, dar comisionul de administrare a crescut semnificativ, dublându-se sau chiar triplându-se într-un interval scurt de timp.
Dacă la prima majorare intimaţii-reclamanţi au fost notificaţi şi chemaţi să li se înmâneze un nou grafic de rambursare, ulterior, majorările nu le-au fost aduse la cunoştinţă prin nici o modalitate din cele menţionate la art. 4 punctul 3 din contractul de creditare.
Apreciază că, consumatorul trebuie să fie informat, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul unui extras de cont ce se furnizează consumatorului în mod gratuit, despre orice modificare survenită pe durata contractului de credit asupra tuturor costurilor intervenite ulterior semnării contractului.
Faţă de aceste susţineri şi faţă de înscrisurile depuse la dosar solicită respingerea apelului ca nefondat, motivând că banca a fost de rea-credinţă, în prezent intimaţii nu vor să rezilieze contractul de credit. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se închise dezbaterile, instanţa rămâne în pronunţare.
Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr(...) reclamanţii Ş. F. şi Ş. N. au chemat în judecată pe pârâta S.C. „E.” S.A. – Agenţia M I şi au solicitat să se constate că art. 4 pct. 3 din contractul de credit nr. 244CS/6082/4001/30.07.2008 conţine o clauză abuzivă în sensul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 şi eliminarea acestei clauze. Cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii susţinând că, încă de la semnarea contractului, reclamanţii au cunoscut faptul că se va percepe dobânda variabilă, asumându-şi acest risc.
Prin sentinţa nr. 1454/Com/07 octombrie 2009 T r i b u n a l u l I a ş i – Secţia comercială şi contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanţii Ş. F. şi Ş. N., ambii domiciliaţi în comuna D. M. D., Bloc 77 A, . A, . 2, . 5, judeţul I, în contradictoriu cu pârâta S.C. „E.” S.A. prin AGENŢIA M cu sediul în I, B-dul (...) cel M , nr. 5, (...) 1-2, parter, judeţul I. 3
A constatat că dispoziţiile art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum nr. 244CSI(...)/30.07.2008 conţin o clauză abuzivă.
A dispus derularea în continuare a efectelor contractului cu eliminarea acestei clauze.
A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
În fapt la data de 30.07.2008 s-a încheiat între reclamantul Ş. F. şi pârâtă, contractul de credit nr. 244CSI(...), reclamanta Ş. N. având calitatea de codebitor.
Dobânda convenită de către părţi, a fost în valoare de 8,95% pentru primele 90 de zile conform dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din convenţie, stabilindu-se de asemenea că la încetarea acestei perioade se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în EURO în vigoare la acel moment.
Potrivit disp. art. 4 pct. 3 din contract, „Pe parcursul derulării contractului, Banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile şi/sau comisioanele bancare.
Modificarea dobânzii şi/sau a comisioanelor bancare va fi comunicată împrumutatului până cel mai târziu data aplicării ei prin oricare dintre următoarele modalităţi la libera alegere a Băncii”.
Acest contract de credit bancar intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative ale T. membre în materie de credit destinat consumului, art. 1 pct. 2 lit. a şi b.
Instanţa constată că, fără putinţă de tăgadă, clauza inserată la articolul 4 pct. 3 din contract constituie o clauză abuzivă în sensul legii, aceasta încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligaţia de a dovedi că a negociat în mod direct această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Prin necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îi prejudicieze pe consumator. Această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională scopului urmărit.
Această clauză contravine şi legislaţiei comunitare, încălcând prevederile art. 3 şi 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative ale T. membre în materie de credit destinat consumului.
Instanţa are, de asemenea, în vedere şi faptul că dobânda este un element esenţial într-un contract de credit bancar, orice clauză nelegală cu incidenţa asupra dobânzii, afectând însăşi normala derulare a raporturilor contractuale. În raport de prevederile contractuale, instanţa reţine că, în ipoteza în care acest contract s-ar derula în continuare, în aceeaşi formă s-ar menţine pericolul lezării drepturilor şi intereselor consumatorului prin majorarea indirectă a dobânzii anuale efective, potrivit art. 4 pct. 3 din contract.
Prin urmare făcând aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi constatând caracterul abuziv al clauzei prevăzute de dispoziţiile art. 4 pct. 3 din convenţia părţilor instanţa urmează să dispună derularea în continuare a contractului cu excluderea efectelor produse de reglementarea abuzivă.
Pârâta S.C. „E.” S.A. a declarat apel împotriva sentinţei nr. 1454/Com/07 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i invocând faptul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.
Se susţine că potrivit dispoziţiilor paragrafului 2 şi 3 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, banca putea să majoreze nivelul comisioanelor şi dobânzilor, dar cu recunoaşterea dreptului împrumutatului de a rezilia contractul unilateral şi rambursarea anticipată a creditorului.
Mai susţine apelanta că a oferit reclamanţilor mai multe variante privind derularea în continuare a contractului de credit, după majorarea dobânzii, respectiv :
- reeşalonarea soldului prin extinderea perioadei de plată până la zece ani cu respectarea limitei maxime de vârstă admise;
- modificarea datei scadente fără comision până la data de 30 iunie 2009;
- rambursarea integrală a soldului prin refinanţare sau surse proprii, beneficiind de comision de rambursare anticipată zero, până la data de 30 iunie 2009.
Cu privire la posibilitatea reclamanţilor de a înţelege clauzele contractului de credit pârâta a susţinut că aceştia se încadrează în categoria „consumatorului mediu” aşa cum este definit de prev. art. 2 lit. m din Legea nr. 363/2007, astfel că au semnat contractul în cunoştinţă de cauză.
În esenţă, pârâta consideră nelegală hotărârea instanţei de fond deoarece modifică contractul transformând contractul de credit dintr-unul cu dobândă variabilă într-un contract cu dobândă fixă.
Se solicită admiterea apelului şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin motivele de apel pârâta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 partea finală şi art. 7 din Legea nr. 193/2000 precizând că dezvoltarea motivelor excepţiei va fi făcută printr-o cerere separată.
La termenul din 25 ianuarie 2010 apărătorul ales al apelantei a precizat că nu mai invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 6 şi 7 din Legea nr. 193/2000.
Prin întâmpinare, reclamanţii-intimaţi au susţinut că la momentul încheierii contractului consumatorul a acţionat de pe o poziţie inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din clauze.
Prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor care îi permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie. Clauza care dă dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menţionat generic drept „situaţia financiară la nivel naţional şi internaţional”, fiind de netăgăduit că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele de raportare.
Clauza contravine şi legislaţiei comunitare, încălcând prev. art. 3 şi 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22.12.1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare administrative ale statelor membre în materia de credit destinat consumului.
Reclamanţii au solicitat respingerea apelului şi păstrarea sentinţei apelate.
În apel nu s-a nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând motivele de apel raportat la actele şi lucrările dosarului şi hotărârea pronunţată, instanţa constată că apelul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 133/2000, republicată, privind clauzele abuzive din contractele încheiat între comercianţi şi consumatori – „Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”, iar dispoziţiile art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ definesc clauza contractuală abuzivă, inclusiv în cazul contractelor standard preformulate.
Cu privire la caracterul clauzei prevăzută de dispoziţiile art. 4 pct. 3 din contractul încheiat între părţi, în mod corect tribunalul a considerat-o ca fiind abuzivă în sensul că aceasta dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda şi/sau comisioanele bancare fără a se raporta la vreun indicator.
Apelanta invocă în apărare adresa nr. 1354/14.10.2009 (fila 37 dosar fond) prin care a notificat intimaţilor modificarea dobânzii/comisioanelor prin raportarea la situaţia financiară naţională şi internaţională, dar şi acest indicator este generic şi nu precis, individualizat.
Cu privire la oferta făcută împrumutaţilor, prin aceeaşi adresă, curtea constată că aceasta este în legătură cu derularea contractului de credit, dar în condiţiile prestabilite anterior.
În ceea ce priveşte critica apelanţilor referitoare la rezilierea contractului, curtea constată că este nefondată.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 193/2000 rep., cumpărătorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului (eventual şi daune-interese) numai dacă contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive.
Constatându-se caracterul abuziv al clauzei prev. la art. 4 pct. 3 din contractul de credit, acesta urmând să-şi producă celelalte efecte ce decurg din clauzele sale, cu dobânda/comisioanele stabilite iniţial de părţi până la o nouă renegociere, curtea apreciază că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru rezilierea întregului contract.
Cu privire la disp. art. 1 lit. a din anexă, la care face referire apelanta în motivele de apel, curtea constată că potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 137/2000 rep. lista are caracter exemplificativ şi că prevederile fac referire la posibilitatea împrumutatului de a solicita rezilierea contractului, ceea ce în cauză nu este cazul.
Mai reţine curtea că în cauză nu au relevanţă disp. art. 2 lit. m din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, referitoare la definirea „consumatorului mediu” deoarece clauza abuzivă face referire, în principal, la caracterul prestabilit al acesteia şi nicidecum la o neinformare corespunzătoare asupra respectivei clauze.
Raportat acestor considerente, curtea constată că apelul este nefondat şi în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul şi va păstra sentinţa.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta S.C. „E. POST”S.A. B împotriva sentinţei comerciale nr. 1454/COM/ 07 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i – Secţia comercială şi contencios administrativ, sentinţă pe care o păstrează.
Obligă apelanta S.C. „E.” S..A.. să achite intimatului Ş. F. suma de 2100 lei reprezentând onorariu apărător.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 Ianuarie 2010.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,
(...) (...) (...) (...)
Grefier,
(...) (...)
Red. P.C.
Tehnored. I.R.
T r i b u n a l u l I a ş i: Ş. E.
10.02.2010
2 ex.