Text integral

Decizie nr. 4/2022 din 11-ian-2022, Curtea de Apel Bucuresti, obligatia de a face (Litigii cu profesionistii)

Decizie

din 11 ianuarie 2022 An

4/2022

Text speţă

Persoană fizică, Bancă vs Bancă

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2022:053.______

Dosar nr. ______________ (Număr în format vechi _________)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 4

Şedinţa publică din data de 11 Ianuarie 2022

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: P___ P______

JUDECĂTOR: D______ A______

JUDECĂTOR: M______ P______

GREFIER A______ M_______ R___

Pe rol fiind soluţionarea cererilor de recurs formulate de recurenta pârâtă A____ A_______ A___ S.A. şi de recurentul reclamant C___ C________ împotriva deciziei civile nr. 3555 din data de 24.10.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. ______________, în contradictoriu cu intimata pârâtă A____ A_______ A___ S.A – Sucursala Bucureşti, cauza având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, în ordinea listei, au răspuns recurenta pârâtă, prin avocat S____ M_______, care depune împuternicire avocaţială la dosar şi recurentul reclamant, prin avocat R__ M____, care depune delegaţie de substituire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul ca recurenta pârâta a depus, la dosar, note de şedinţă, după care:

Recurenta pârâtă, prin avocat, depune un exemplar al notelor de şedinţă transmise prin email şi precizează că acestea au fost comunicate şi reprezentantului recurentului reclamant.

Recurentul reclamant, prin avocat, depune dovada cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând factură fiscală şi ordin de plată online.

Curtea acordă cuvântul asupra excepţiei nulităţii recursului formulat de către pârâtă, excepţie invocată de recurentul reclamant, prin întâmpinarea formulată.

Recurentul reclamant, prin avocat, solicită admiterea excepţiei invocate şi anularea recursului, apreciind ca cererea de recurs formulată nu este motivată.

Recurenta pârâtă, prin avocat, solicită respingerea excepţiei ca nefondate. Susţine ca prin cererea de recurs formulată s-au invocat motivele de casare prevăzute de pct. 5 şi pct. 8 ale art. 488 alin.1 Cod procedură civilă, fiind arătate în concret normele de drept material pe care le apreciază ca fiind greşit aplicate şi interpretate de către instanţa de fond şi pentru care apreciază că se impune casarea deciziei recurate.

Deliberând, Curtea respinge excepţia nulităţii recursului, reţinând ca recurenta pârâtă a indicat drept motive de casare motivele prevăzute de pct. 5 şi pct. 8 ale art. 488 alin. 1 Cod procedură civilă, şi chiar dacă simpla indicare a acestora nu echivalează cu o motivare, criticile formulate vizează aspecte privind încălcarea limitei rejudecării, precum şi aspecte referitoare la normele de drept material presupus greşit aplicate de către instanţa de fond.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.

Recurentul reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea, în parte, a deciziei recurate, în sensul admiterii în tot a apelului formulat, având în vedere motivele expuse, pe larg, prin cererea de formulată, prin care a arătat motivele pentru care apreciază clauzele ca fiind abuzive, motivele pentru care solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi motivele ce vizează aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 2 referitor la interpretarea clauzelor neclare în favoarea consumatorului. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat achitat în recurs, depuse la dosar.

Recurenta pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de reclamant având în vedere motivele expuse, pe larg, prin notele de şedinţă depuse la dosar.

În ceea ce priveşte propriul recurs, solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, cu consecinţa fiind respingerii, în tot, a hotărârii de apel. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488Cod procedură civilă, susţine ca decizia de apel fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 477 coroborat cu dispoziţiile art. 489 al. 2 şi 3 Cod procedură civilă, în sensul că rejudecarea cererii de apel se face în limitele în care instanţa a fost investită. Totodată, învederează că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 478 al. 2 şi 3, potrivit cărora părţile nu se pot folosi în faţa instanţei de apel de alte motive şi mijloace de apărare şi nici nu pot formula pretenţii noi în faza apelului.

Precizează că, prin cererea introductiva, reclamantul nu a invocat în mod expres caracterul abuziv al clauzei nr. 6 şi 4.4 din Anexa la contractul de credit, şi nu a arătat niciun dezechilibru real cu privire la drepturile şi obligaţiile părţilor contractuale, acesta formulând o ________ critici cu privire la atitudinea băncii, în sensul că banca ar fi procedat într-o manieră abuzivă şi a impus o dobândă fixă, fără a arăta care sunt drepturile care au fost încălcate şi dezechilibrul creat. Apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că, în situaţia în care este nelămurită, instanţa de fond ar fi trebuit să ceară lămuriri pentru stabili cadrul procesual. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, susţine că atât prin acţiunea introductivă, cât şi prin cererea de apel formulată, recurentul reclamant a formulat critici referitoare la atitudinea generală a băncii, iar instanţa de apel a reţinut faptul că banca nu se putea aştepta în mod rezonabil ca împrumutatul să accepte o astfel de clauză. Mai arată că instanţa de apel, contrar aspectelor reţinute din formularea dispoziţiilor art.6, art. 7 şi art.13 din Legea 193/2000, ar fi trebuit să facă aplicarea acestor prevederi legale doar în măsura în care contractul de credit era în vigoare la momentul la care se contestau clauzele abuzive. Or, în cauză, contractul fusese încheiat prin rambursarea integrală a creditului şi prin urmare, nu se impunea analiza caracterului abuziv al celor două clauze de la art. 6 şi 4.4 din Anexa la contract. Având în vedere motivele expuse, pe larg, prin cererea de formulată, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi respingerea recursului formulat de către reclamant. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recurentul reclamant, prin avocat, solicita respinge recursului ca nefondat. Arată că, prin încheierea de şedinţă din data de 02.03.2018, instanţa a stabilit limitele judecăţii, reţinând că este legal învestită cu o cerere prin care se constate caracterul abuziv al clauzei de la pct.6 din convenţia de credit, privind dobânda, încheiere de şedinţă nu a fost atacată de către partea adversă, astfel ca aceasta are autoritate de lucru judecat. Totodată, susţine ca, în cauză, nu este incident nici cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct.8, apreciind ca instanţa, în baza Legii nr. 93/2000, în mod corect a constatat clauzele ca fiind abuzive, având în vedere că banca pârâtă nu avea posibilitatea de a modifica în mod unilateral dobânda, fără a se raporta la indicele de inflaţie.

În ceea ce priveşte motivul referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că acest contract de credit a fost achitat integral, anticipat, susţine că nu este niciun temei de drept care să împiedice consumatorul se adreseze instanţei cu o cerere privind constatarea clauzelor abuzive, chiar şi în situaţia în care contract a fost finalizat prin plată. Având în vedere motivele expuse, pe larg, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea declară dezbaterile închide şi, în raport de dispoziţiile art. 394Cod procedură civilă, reţine cauza în pronunţare asupra recursului formulat.

CURTEA

Analizând recursurile de faţă, Curtea reţine următoarele, în condiţiile art. 499NCPC:

Prin recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 3555 din data de 24.10.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă pârâta a solicitat casarea deciziei apelate şi, rejudecând apelul formulat de reclamant, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea recursului, acesta a fost întemeiat pe art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C__.

În ceea ce priveşte art. 488 alin. 1 pct. 5 C__ recurenta pârâtă solicită constatarea încălcării prevederilor art. 477NCPC ( instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant), coroborate cu prevederile art. 478 alin. 2 şi 3 NCPC (Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare / În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi).

Reclamantul, după încetarea contractului prin plata sumelor datorate, evoca de fapt conduita abuziva a băncii. Reclamantul nu a invocat, prin cererea introductiva, în mod expres caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.4 din Anexa 1 la contract şi nici existenta unui dezechilibru clar, real, vădit _______________________________ părţilor. Nu s-a contestat recepţionarea sms-ului privind Actul Adiţional. Nu s-a emis notificare în temeiul Legii nr. 288/2010 (ne referim desigur la posibilitatea consumatorilor de lasă fara efecte actele aditionale nesemnate, considerate acceptate tacit).

Nu a existat un acord al partilor privind cotaţia indicelui de referinţa, consumatorul preferând rămânerea în pasivitate şi achitarea sumelor în cuantumul indicat de banca.

Banca nu a majorat rata dobânzii, acceptata de dl. I___ inca din 1 martie 2007 şi achitata intocmai şi la timp, chiar şi la interval de 6 ani de la semnarea actului adiţional.

Prin adresa nr. 3046 din 12.09.2016 reclamantul a recunoscut neîntocmirea vreunei obiecţiuni/solicitări scrise pentru renegociere contract.

Prin cererea de apel dl. I___ în continuare a formulat afirmatii cu privire la conduita bancii, şi nicidecum caracterul abuziv al clauzelor (i.e. A____ A___ a procedat intr-o maniera abuziva l...] impunand o dobanda fixa), respectiv evocarea unor norme aparent incalcate de banca, nepuse în discutie în fata instantei de fond.

Instanţa de apel retine ca daca se considera nelămurita cu privire la situaţia de fapt pe care apelantul-reclamat îşi fundamenta pretenţia de restituire a dobânzii plătite în plus (...) prima instanţa era obligata, fata de prevederile art.9 şi art.22Cod Procedura Civila, sa pună în discuţia partilor şi sa clarifice care sunt limitele în care trebuie sa se pronunţe.

Or, limitele fusesera trasate de reclamant prin cererea introductiva, respectiv cererea precizatoare, instanta, chiar şi în temeiul art. 22NCPC, neputând depăşi aceste limite.

Astfel ca instanţa de apel urma sa procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres stabilite de părţi, cu luarea în considerare a prevederilor art. 478 alin. 2 şi 3 NCPC.

În ceea ce priveşte art. 488 alin. 1 pct. 8 C__ se arată că instanţa de apel analizează presupusul caracter abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.4 din Anexa 1 la contract, motivând ca banca nu se putea astepta în mod rezonabil, ca împrumutatul sa accepte o astfel de clauza în cazul unei negocieri individuale, motivând existenta unui dezechilibru semnificativ _______________________________ partilor.

Pe de alta parte, cum nu se putea discuta de un eventual caracter abuziv al clauzelor din contractul initial, instanta de fond era ţinuta sa verifice daca cererea de restituire a sumelor a fost formulata în interiorul termenului general de prescripţie, procedând în mod corect la admiterea exceptiei, ipoteza în care instanţa de apel a procedat în mod gresit, ignorând inclusiv faptul ca pana ulterior lunii august 2016 reclamantul nu a schiţat nicio obiecţiune cu privire la sumele achitate efectiv.

În ceea ce priveşte actul adiţional, ce stabilea fix acelaşi nivel de dobanda curenta perceputa inca din martie 2007, şi acceptata în mod expres de reclamant, reiteram faptul ca era de notorietate faptul ca OUG 50/2010 stabilea o ________ drepturi şi obligaţii în sarcina instituţiilor bancare, respectiv consumatorilor, dar, din nou, dl. I___ se mulţumeşte doar sa achite ratele, timp de aprox. 6 ani de la data intrării în vigoare a actului aditional, fara a-şi exprima vreun punct de vedere cu privire la dobânda practicata de banca, nici macar dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010 care permite consumatorilor sa anuleze efectele juridice ale actelor adiţionale nesemnate dar considerate acceptate tacit.

Or, în aceasta situatie, este lesne de inteles ca banca a procedat în mod corect la perceperea unei dobanzi în cuantum de 11.75% pe an, nemodificata în tot acest interval de timp (i.e. inca din anul 2007), împotriva carei operaţiuni dl. I___ nu a schiţat nicio nemultumire/propunere, ba mai mult acesta a rambursat anticipat creditul.

OUG 50/2010 nu a avut ca scop diminuarea preţului contractului de credit, or dobânda, alaturi de celelalte comisioane, reprezintă costul produsului de creditare oferit de subscrisa.

Pe de alta parte, potrivit prevederilor art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE (de altfel, aplicarea acestui act normativ comunitar este obligatorie pentru instanţele statelor membre):

Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislaţia internă, nu creează obligaţii pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părţile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.

Contrar aspectelor reţinute de instanţa de apel din formularea prevederilor art. 6, 7 şi 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, act normativ intern ce a transpus Directiva evocata, rezulta fara nicio urma de indoiala ca toata discuţia cu privire la presupusul caracter abuziv (inclusiv efectele anularii unei clauze) se poate face doar daca contractul de credit este în curs de derulare şi produce efecte juridice.

Raţionamentul pentru care au fost emise aceste dispoziţii legale este tocmai acela al păstrării utilitatii contractului, care în urma înlăturării clauzelor abuzive sa poata continua sa isi producă efectele pentru care a fost încheiat. Or, în cazul de fata, dl. I___ a preferat sa achite integral creditul, fara a-şi exprima vreo nemulţumire, iar doar dupa acest moment, sa incerce sa recupereze anumite sume de bani din partea institutiei bancare.

Or, observând apărările expuse în fata instanţelor de fond şi apel rezultă ca membrii Tribunalului Bucureşti au interpretat şi aplicat în mod greşit normele de drept material (inclusiv art. 95 din OUG 50/2010).

Împotriva deciziei a formulat recurs şi reclamantul solicitând casarea în parte a deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi rejudecând cauza în fond, admiterea apelului său în totalitate, cu consecinţa admiterii petitelor respinse în apel.

În motivarea recursului, acesta a fost întemeiat pe art. 488 alin. 1 pct. 8 C__.

În dezvoltarea motivului de recurs s-a arătat că s-au aplicat şi interpretat greşit art. 1 şi 4 din Legea nr. 193/2000 pentru clauza prevazută la art. 6 în ce priveşte rata de bază (BRL) din contractul de credit.

Potrivit art. 6 din contractul de credit, dobânda curentă este de 11% pe an variabilă, formată din rata de bază(BRL) la care se adaugă o marjă de 5%.

Instanţa de apel a reţinut că această clauză nu a fost negociată. Se mai reţine că această clauză este clară, fără echivoc, însă în contract nu se specifică cum/când/în ce condiţii este posibilă modificarea acesteia.

Contrar opiniei instanţei de apel, consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv şi nulitatea clauzei de la punctul 6 în ce priveşte rata de bază (BRL) din convenţia de credit.

În esenţă, instanţa de apel a considerat că nu este îndeplinită condiţia privind caracterul neclar al clauzei de la art. 6 din contractul de credit, reţinând tacit că această clauză nu ar fi abuzivă.

Decizia atacată a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită, în principal, a art. 1, art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CCE, întrucât erau îndeplinite condiţiile prevăzute în aceste articole pentru a fi constatată abuzivă clauza de la art.6 din contractul de credit.

Clauza de la art. 6 nu este exclusă de la aprecierea caracterului abuziv în temeiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, întrucât este neclară.

Clauza de la art. 6 din contract ce vizează rata de bază (BRL) acordă un drept discreţionar băncii (respectiv intimatelor pârâte) de stabilire a dobânzii.

Şi asemenea clauze, care au în vedere modul de calcul al unei părţi a preţului contractului, pot fi analizate de către instanţă în condiţiile Legii nr. 193/2000, în sensul verificării dacă sunt abuzive sau nu, pentru următoarele considerente: Legea nr. 193/2000 nu reprezintă altceva decât transpunerea în legislaţia românească a Directivei nr. 93/ 13/ CEE.

În interpretarea anumitor aspecte din această directivă, Curtea Europeană de Justiţie a pronunţat hotărârea din cauza C-26/ 13 ( Kasler, Kaslerne Rabai împotriva OTP Jelzalogbank Zrt). Potrivit considerentelor 61 şi 62 din această hotărâre, curtea a reţinut că, în cazul în care instanţa de trimitere va considera că, având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, clauza III/ 2 se circumscrie ”obiectul principal al contractului", în sensul articolului 4 alineatul 2 din Directiva 93/ 13, această clauză nu este exclusă totuşi de la aprecierea caracterului său abuziv decât dacă este redactată în mod clar şi inteligibil. Astfel, în scopul garantării obiectivelor de protecţie a consumatorilor urmărite de Directiva 93/ 13, orice transpunere a respectivului articol 4 alineatul 2 trebuie să fie completă, astfel încât interdicţia de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor să se refere exclusiv la cele care sunt redactate în mod clar şi inteligibil ( Hotărârea Caja de Ahorrosy Monte de Piedad de Madrid ).

Modalitatea de formare a ratei de bază (BRL) nu a fost explicată în cuprinsul contractului, cu atât mai puţin indicii obiectivi în funcţie de care această urmă să fie stabilită.

În speţă, prin contractul de credit, în general, şi prin clauza analizată, în special, nu se indică în mod clar şi inteligibil mecanismul după care s-a format rata de bază (BRL) şi nici cum se va forma pe parcursul derulării contractului.

În ceea ce priveşte limbajul inteligibil, acest caracter înseamnă posibilitatea pentru consumator să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din aceasta.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut în hotărârea pronunţată în cauza C-26/ 13 (Kasler, Kaslerne Rabai împotriva OTPJelzalogbank Zrt) că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/ 13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce priveşte o clauză contractuală (...), cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze (...1. astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte (considerentul 75).

Astfel, nu este decriptată semnificaţia sintagmei „rata de bază (BRL)”, expunându-l - în consecinţă - voinţei discreţionare şi arbitrare a băncii. În lipsa indicării înţelesului acestei sintagme, mecanismul prin care s-a format dobânda creditului este unul netransparent, neputând să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din acestea.

Sunt întrunite şi condiţiile privind existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contrar cerinţelor bunei-credinţe. Pentru a concluziona în acest sens, arătă că prin contract se instituie dreptul băncii de a stabili şi/ sau modifica dobânda în funcţie de voinţa sa.

Din felul în care este redactată clauza de la art. 6 din contractul de credit, nu se poate deduce, în mod clar şi inteligibil, cum s-a stabilit rata de baza(BRL) şi care va fi evoluţia în timp a dobânzii pe care trebuie să o plătească, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral şi discreţionar, criteriile în funcţie de care stabilea rata dobânzii (procentul acesteia), creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorului, rezultând, totodată, reaua-credinţă a băncii la redactarea acestor clauze, care conduce la un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea sa.

În ceea ce priveşte existenţa bunei-credinţe a intimate pârâtei, aceasta nu a acţionat în mod corect şi echitabil faţă de reclamant, neputându-se prezuma în mod rezonabil faptul că, în calitate de consumator, ar fi acceptat astfel de clauze în ipoteza negocierii individuale.

Se invocă de asemenea aplicarea şi interpretarea greşită art. 1 alin 2 şi art. 6 din Legea 193/2000 pentru restituirea dobânzii achitate în plus.

Astfel, contrar opiniei instanţei de apel, apreciază că o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. 2 şi art. 6 din Legea 193/2000, dar şi a instituţiilor repunerii părţilor în situaţia anterioară şi a plaţii nedatorate, (1092 C. civ) impuneau obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate de reclamant peste procentul de dobândă de 5 %, chiar şi în situaţia neanulării clauzei de la art. 6 — rata de bază BRL (cu atât mai mult cu cât această clauză urmează să fie anulată în rejudecare).

Astfel, orice dubiu cu privire la natura contractului trebuie interpretat în favoarea consumatorului, conform art. 1 alin. 2 din Legea 193/2000, text de lege ce nu a fost corect interpretat şi aplicat de instanţa de apel.

Art. 6 din Legea nr.193/2000 stabileşte, cu titlu general, că în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze, acele clauze „nu vor produce efecte” împotriva consumatorului.

Rolul nulităţii absolute se traduce în curăţarea contractului de acele dispoziţii nule, astfel încât părţile să fie plasate în situaţia în care aceste clauze abuzive nici nu ar fi existat vreodată şi nu ar fi produs niciun efect.

Astfel, instanţa nu poate anula o clauză, dar să şi menţină efectele acesteia, cum s-a întâmplat în judecata din apel.

Singura dispoziţie care se bucură de previzibilitate, claritate este cea privitoare la nivelul dobânzii aflate în curs la momentul semnării contractului de credit, respectiv 5%.

Astfel, în baza principiului restitutio în integrum, a instituţiei plăţii nedatorate, dar şi a art. 1 alin.2 din legea 193/2000, se impunea obligarea intimatelor pârâtelor la restituirea către reclamant a sumelor pe care le-am achitat peste procentul de 5 % pe an, dar şi a dobânzii legale aferente.

Contractul putea continua cu dobânda iniţială de 5 %, întrucât clauza referitoare la procentul de dobândă incert, nu era una esenţială, revizuirea constituind o posibilitate şi nu o certitudine.

În acest context, referitor la incidenţa deciziei CJUE în cauza C-269/19, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, în ipoteza în care un contract nu mai poate continua după eliminarea clauzelor abuzive în cauză, anularea contractului ar avea consecinţe deosebit de prejudiciabile pentru consumator şi nu există nicio dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv, articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că „instanţa naţională trebuie să adopte, ţinând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecinţele pe care anularea contractului le-ar putea avea”.

Astfel, constatarea caracterului abuziv al clauzei ce permite băncii să modifice dobânda în mod discreţionar permite derularea contractului, prin menţinerea ratei stabilite iniţial prin voinţa părţilor, aceea de 5%, până la finalul contractului.

Prin menţinerea acestui nivel al dobânzii, care în mod cert nu are un cuantum derizoriu, nu se poate spune nici că banca ar fi prejudiciată.

Aceasta întrucât, pentru contractul de credit s-a prevăzut că dobânda curentă la data încheierii contractului este de 5% pe an, fără limitarea în timp a efectelor acestei stipulaţii. D___ rata de bază fluctua în funcţie de criterii doar de bancă cunoscute.

Instanţa trebuie să se asigure că poate fi restabilită egalitatea dintre părţile contractului la care aplicarea unei clauze abuzive în privinţa consumatorului ar fi pus-o în pericol.

Pe de altă parte, trebuie să se asigure descurajarea profesionistului de a introduce astfel de clauze în contractele pe care le propune consumatorilor.

Directiva 93/13 nu urmăreşte să prevadă soluţii uniforme în ceea ce priveşte consecinţele care trebuie deduse din constatarea caracterului abuziv al unei clauze(punctul 39 C269/2019). Consecinţele constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu au caracter exhaustiv(punctul 40- C-269/2019). Soluţia minim invazivă agreată în jurisprudenţa CJUE este aceea a neaplicării clauzei în privinţa consumatorului atunci când contractul poate continua fără existenţa acelei clauze (punctul 39 C-269/2019)

Orice dubiu cu privire la natura contractului trebuie interpretat în favoarea consumatorului, conform art. 1 alin 2 din Legea 193/2000, text de lege ce nu a fost corect interpretat şi aplicat de instanţa de apel.

Câtă vreme, marja băncii nu este o certitudine, ci doar o posibilitate, obiectivul prevăzut de Directivă este asigurat prin simpla neaplicare în privinţa consumatorului a clauzei referitoare la posibilitatea ca dobânda să varieze, contractul putând continua cu o dobândă fixă.

Pe de altă parte, motivarea mai sus expusă este valabilă şi pentru situaţia în care repunerea în situaţia anterioara s-ar face prin raportare la marja fixa de 5 % + Libor la 3 luni, în sensul ca s-ar dispune restituirea sumelor achitate peste această formulă, inclusiv dobânda legala aferentă.

Astfel, contrar opiniei instanţei de apel, o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin 2 şi art. 6 din Legea 193/2000, dar şi a instituţiilor repunerii părţilor în situaţia anterioară şi a plaţii nedatorate, (1092 C. civ), impunea obligarea intimatelor pârâte la restituirea sumelor achitate de subsemnatul peste procentul de dobândă de 5 %+ Libor la 3 luni, chiar şi în situaţia neanulării clauzei de la art. 6 - rata de bază BLR (cu atât mai mult se va aplica această formulă după anularea clauzei de la art. 6 - rata de bază BLR).

Precizează că se referă la obligaţia de restituire a ambelor intimate pârâte, nu doar la una dintre acestea, cum în mod nelegal a dispus instanţa de apel.

Se arată că instanţa de apel a aplicat greşit normele incidente şi în ceea ce priveşte obligarea intimatelor pârâte la restituirea sumei plătite de reclamant pentru rambursarea anticipată a creditului, precum şi plata dobânzii legale aferente.

În cauza de faţă trebuiau aplicate şi dispoziţiile:

a) art. 14 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora „Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă” (s.n.);

b) art 1350 din Codul Civil, în special cele ale alin. (1) şi (2), potrivit cărora „(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii” (s.n.);

c) art 1531 alin. (1) din Codul Civil, potrivit cărora „Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării".

Prin achitarea integrală a sumelor cu titlu de rate de credit şi a dobânzilor aferente (calculate în mod corect, conform OUG nr. 50/2010 şi Contractului), la data de 1 martie 2016 nu mai avea nicio obligaţie de plată faţă de A____ A___ în temeiul Contractului de credit.

În considerarea faptului că banca i-a pus în vedere să achite anumite sume de bani în continuare, (aparent cu titlu de rate de credit şi dobânzi aferente) şi faptul că estima creditul ca fiind deja achitat într-o proporţie considerabilă, a decis la data de 30.08.2016 să formuleze o cerere de rambursare anticipată. În acest sens, A____ A___ Bucureşti i-a pus în vedere faptul că pentru rambursarea anticipată a creditului trebuie să plătesc suma de 18.090 USD, sumă total disproporţionată în raport de valoarea creditului contractat (50.000 USD) şi în raport cu faptul că am achitat rate de credit şi dobânzi aferente timp de peste 10 ani (în perioada 2006 - 2016).

Având încredere în sistemul de calcul pe care intimatele - pârâte l-au aplicat în stabilirea ratelor de credit şi a dobânzilor pe care le datora conform Contractului, a achitat şi suma de 18.090 USD, sumă pe care snu o datora în mod real întrucât creditul contractat şi dobânzile aferente fuseseră achitate integral încă de la data de 01.03.2016.

Suma de 18.090 USD i-a fost percepută în mod abuziv şi nelegal, dată fiind conduita intimatelor pârâtelor de a modifica în mod unilateral Contractul sub aspectul tipului şi valorii dobânzii, fără a negocia cu reclamantul şi fără nici măcar a mă informa cu privire la acest aspect, percepând deci o dobândă mult mai mare decât ar fi trebuit conform Contractului şi conform O.U.G. nr. 50/2010.

Astfel, este îndreptăţit a-i fi restituite de către intimatele - pârâte diferenţa dintre sumele încasate cu titlu de dobândă achitată în plus, precum şi suma de 18.090 USD plătită pentru rambursarea anticipată a creditului contractat, împreună cu dobânzile legale aferente.

Mai arată că, urmare a admiterii chiar şi în parte a cererii de judecată, în interpretarea şi aplicarea art. 453C. proc. civ., se impunea obligarea intimatelor pârâte la plata onorariului de expert, respingerea acestei solicitări fiind de asemenea greşită.

În drept, recurentul reclamant a invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 şi urm. C.proc.civ.; Legea nr-193/2000; OUG nr. 80/2013; art. 948, art. 966-970Cod civil.

Intimata-pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare, formulând note scrise prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.

Intimatul-reclamant, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pârâtei (pentru nemotivare), iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Curtea a respins excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtă, la termenul din 11.01.2022, cu motivarea din prezenta practica.

Prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la recursul formulat de pârâtă:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 5 C__:

Nerespectarea limitelor devoluţiunii în calea de atac a apelului, dacă s-ar verifica, este în abstract o neregularitate procedurală sancţionabilă cu casarea în condiţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C__. Însă, o astfel de nerespectare nu poate deriva doar dintr-o eventuală formulare neclară a cererii introductive (ce se poate preciza, modifica, în condiţiile legii), nici din necesitatea calificării corecte a actelor şi faptelor deduse judecăţii, pe care legea o prevede ca un remediu expres şi obligatoriu, la îndemâna judecătorului de fond – art. 22 alin. 4 C__.

În speţă, este adevărat că formularea cererii iniţiale era ambiguă, prevăzând abia la punctul 3 cauza principală a efectelor solicitate (cauza fiind caracterul abuziv al clauzelor care puteau produce efectele a căror retroactivare la viza reclamantul), dar instanţa de fond a dat calificarea faptelor expuse (cauzei juridice a cererii, aşa cum reieşea din susţinerile părţii), prin încheierea din 02.03.2018, din acel moment instanţa de fond fiind legal învestită în limitele acestei calificări, aspect care o ţinea inclusiv pe aceasta, la momentul soluţionării fondului; implicit şi instanţa de apel a fost învestită, prin apelul reclamantului, cu aceeaşi situaţie juridică, în baza efectului integral devolutiv, în fapt şi drept, al apelului (cu excepţia menţiunii exprese a unei devoluţiuni parţiale, care în speţă nu există); mai mult, respectiva încheiere menţionată mai sus nu a fost atacată de niciuna dintre părţi, astfel că, corectitudinea calificării iniţiale date de instanţa de fond faţă de natura faptelor expuse în cererea introductivă nu mai putea fi pusă în discuţie în apel.

Faţă de aceste considerente, recursul este nefondat pe acest motiv.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 8 C__:

În ceea ce priveşte presupusa operare a prescripţiei, greşit analizată de instanţa de apel, trebuie observat că nulităţile reglementate de legea 193/2000 (cu care corect se considerase învestită instanţa de apel, conform considerentelor de mai sus) sunt nulităţi absolute speciale, deci, imprescriptibile, în lipsă de stipulaţie legală contrară (în acest sens pronunţându-se constant jurisprudenţa europeană şi naţională.

Sub acest aspect este indiferent faptul că reclamantul a continuat să plătească ratele, că nu a protestat/notificat cu privire la modificarea dobânzii sau că a rambursat anticipat restul de credit, niciuna dintre aceste manifestări nefiind de natură a acoperi viciul nulităţii absolute. Totodată, fiind vorba de nulitate absolută nu este relevant nici dacă consumatorul a observat sau nu (sau trebuia să observe, ca moment de început al unui eventual termen de prescripţie specific nulităţii relative) respectiva neregularitate pe parcursul desfăşurării relaţiilor contractuale.

De asemenea, nicio normă nu interzice constatarea unei nulităţi absolute (parţiale), cu restituirea parţială a prestaţiilor ulterior finalizării unui contract (uno ictu sau cu execuţie succesivă); sub acest aspect referirea pârâtei la art. 95 din OUG 50/2010 este vădit nepertinentă, constatarea nulităţii absolute nedepinzând de caracterul în principal neretroactiv al respectivei reglementări (acesta fiind sensul normei invocate); respectiva nulitate rezultă direct din reglementarea generală a materiei clauzelor abuzive, legea 193/2000 şi, mai larg, din însăşi principiile nulităţii absolute, de la care aceasta nu derogă sub aspectul limitării în timp a posibilităţilor de constatare.

Cât priveşte fondul respectivei clauze 4.4 din actul adiţional (f. 86 vol. 1 dosar fond) care face ca procentul de dobândă curentă să varieze „în funcţie de dobânda pieţei”, în mod legal a constatat instanţa de apel un astfel de criteriu de variere ca fiind neinteligibil, neverificabil, deci abuziv.

Astfel, legea prezumă în contra caracterului negociat în contractele de adeziune (art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000). Simplul fapt că împrumutatul poate analiza oferta de creditare, că o poate compara cu cea a altor bănci, că poate vedea înainte condiţiile generale şi/sau speciale nu inversează această prezumţie, aceste aspecte fiind specifice şi absolut necesare în orice fază precontractuală, dar nesemnificând o negociere propriu-zisă a clauzelor dintr-un contract de adeziune.

Trebuie observat că lit. a) a alin.1 din Anexa la legea 193/2000 prevedea, la momentul încheierii contractului de credit, posibilitatea de variere a dobânzii, însă aceasta posibilitatea de variere a dobânzii era permisă (şi evident este în continuare, în contractele pe împrumut termen lung), dar cu respectarea strictă a celorlalte condiţii, ceea ce evident clauza în discuţie nu făcea.

Din modul de redactare a acestei clauze rezultă, fără putinţă de tăgadă, că aceasta nu indică motivul pentru care rata dobânzii curente poate fi modificată de către bancă, ci indică doar un criteriu (de altfel integral lăsat la interpretarea băncii, fără limitări obiective) în funcţie de care s-ar putea modifica rata dobânzii curente.

Cum dispoziţia legală impune un motiv întemeiat în contract pentru modificarea unilaterală a clauzelor contractuale, iar „în funcţie de dobânda pieţei”, neprevăzut în concret în ce modalitate în contract şi de altfel încercat a fi explicat doar ulterior, în situaţie de litigiu, de pârâtă, nu reprezintă un astfel de motiv specificat, toate susţinerile pârâtei referitoare la caracterul legal al acestei clauze sunt lipsite de relevanţă.

Pe lângă faptul că motivul precizat pentru care banca ar putea să modifice dobânda curentă lipseşte din contract, nici criteriul în funcţie de care s-ar putea modifica această rată nu este prevăzut clar, noţiunea ”dobânda pieţei” nefiind explicitată în contract şi nemenţionându-se nişte indici obiectivi ce ar _________________________________ criteriu, astfel încât atât consumatorul, cât şi instanţa de judecată să aprecieze în ce măsură se justifică o eventuală majorare a ratei dobânzii.

Atâta timp cât clauza în discuţie nu arată motivele concrete care ar putea da dreptul băncii de a modifica dobânda, iar criteriul în funcţie de care va opera modificarea nu este clar şi inteligibil prevăzut, nefiind explicitat şi nemenţionând indici obiectivi ce ar _________________________________ criteriu, nu se poate concluziona în sensul că respectiva clauză contractuală este una ce respectă cerinţa de transparenţă impusă de art.1 alin.1 din legea nr.193/2000 şi nici (dacă am raporta-o la caracteristicile solicitate pentru preţul contractului, deşi nu e preţ, ci criteriu de variere al acestuia, cerinţele impuse de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000).

În ceea ce priveşte condiţia lipsei bunei-credinţe a băncii, buna-credinţă a comerciantului se analizează prin raportare la circumstanţele concrete de la momentul încheierii contractului. Or, raportat la momentul încheierii contractului de împrumut şi la toate circumstanţele cauzei, Curtea apreciază că nu existau premise ca pârâta să considere că împrumutatul ar fi acceptat, în urma unei negocieri individuale, clauza prevăzută la art. 4.4 din contract, sub aspectul criteriului de variere.

Cât priveşte argumentul că instanţele ar lua locul unui profesionist, schimbând voinţa părţilor contractuale prin modul de stabilire a dobânzii, dacă ar anula criteriul de variabilitate, trebuie observat că orice nulitate parţială a unui contract poate afecta scopul mediat urmărit de cel puţin una dintre părţi. Cu toate acestea, legea nu numai că permite, dar chiar obligă la pronunţarea unei nulităţi parţiale atunci când se îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, şi acest motiv de recurs al pârâtei apare ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant, întemeiat pe art. 488 alin. 1 pct. 8 C__:

Stipularea unui criteriu de variaţie a dobânzii neclar, sancţionat cu desfiinţarea sa de către instanţa de apel, nu semnifică automat caracterul abuziv al dobânzii iniţiale. Astfel, deşi modul de formare al ratei de bază a dobânzii (BRL), stabilită în contract, nu era explicat, dobânda datorată era iniţial extrem de clar indicată (în sumă procentuală, 11% pe an din valoarea datorată), respectând criteriile preţului contractului stipulate de art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000. Sub acest aspect, argumentele din recursul reclamantului privind nerespectarea de către art. 6 („dobânda curentă”) – f. 83 dosar fond, a criteriilor din art. 4, legea 193/2000, sunt vădit nefondate.

Astfel, pentru ca un preţ să fie neclar nu este suficient ca cel care îl plăteşte să nu-i cunoască exact componentele de cost (în acest sens, la multe bunuri sau servicii complexe, nici un consumator, în afară de cel ce lucrează în domeniu, nu ar şti cum s-a format preţul). Neclaritatea preţului ţine de modul de exprimare al său faţă de cel ce-l plăteşte (consumatorul), iar nu de claritatea elementelor de formare. În speţă, preţul final al dobânzii curente era extrem de clar (11% din principal/an), fiind exprimat ca atare şi fiind preţul la care, în mod pertinent, un consumator mediu diligent se putea aştepta să-l plătească pe toată durata creditării; cum criteriul de variere era evident abuziv (cum s-a constatat mai sus), o astfel de expectanţă era cu atât mai logică (mare).

Este adevărat că pârâta nu a acţionat în totalitate cu bună credinţă faţă de consumator (aspect deja stabilit de instanţa de apel şi confirmat mai sus), însă ea nu a acţionat cu bună-credinţă pe aspectul modalităţii de variere, iar nu pe aspectul de a fi comunicat clar preţul de început al contractului (11% dobândă).

În nici un caz nu se poate considera, cum solicită reclamantul, că singura dispoziţie previzibilă e cea privind marja de 5%, întrucât respectiva marjă era doar un element al unei sume, ce nu putea, din exprimarea contractului, niciodată să fie formată doar din acest element; dimpotrivă, aşa cum lesne se putea observa de la început (printr-un simplu calcul aritmetic, la îndemâna oricărui consumator mediu), respectiva marjă era sub jumătate din totalul dobânzii, astfel că, în niciun mod consumatorul nu se putea aştepta să se aplice doar marja. Deci elementul expres, previzibil, clar, nu era marja, ci preţul clar exprimat la început – dobânda curentă.

Aceleaşi sunt argumentele pentru care nu se poate considera în nici un fel că ceea ce au avut în vedere iniţial părţile (şi ceea ce trebuie să rămână, după anularea criteriului de variere neclar) a fost o dobândă curentă de LIBOR 3 luni + 5%, din moment ce acest aspect nu rezultă în nici un fel din contract şi nu poate fi considerat mai clar decât o clauză expresă privind preţul iniţial, exprimată şi indicată ca atare, într-o sumă fixă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind suma plătită pentru rambursarea anticipată a creditului, trebuie observat că nu s-a făcut dovada perceperii, în contra legii, a unui comision de rambursare; faptul că suma rambursată a fost mai mare (ca urmare a aplicării anterioare a unei dobânzi superioare) creează un prejudiciu, însă în mod evident acesta este acoperit prin constatarea nulităţii clauzelor, efectuării plăţii nedatorate în această limită şi dispoziţia instanţei de apel de a se restitui toate sumele încasate peste dobânda de 11%, cu dobânda legală penalizatoare de la data achitării fiecărei sume. (aceasta fiind echivalentul legal al lipsei de folosinţă a banilor respectivi).

Cât priveşte aspectul solicitării obligării ambelor pârâte, trebuie observat că cea de-a doua pârâtă este o simplă sucursală a primei, care deţine integralitatea patrimoniului executabil de reclamant, în baza hotărârii definitive, această critică fiind, pe lângă lipsa de interes economic, neîncadrată cu o motivaţie legală (normă de drept material) susceptibilă de a fi analizată în condiţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C__.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a art. 453 C__, Curtea constată că respectivul text nu impune instanţelor acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu expert în situaţia admiterii în parte a cererii. Astfel, alin. 2 arată că în situaţia admiterii în parte judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată (…). Este evident că voinţa legiuitorului a fost ca în acest caz să se acorde cheltuieli de judecată doar cu aprecierea unei culpe majoritare. În speţă, pretenţiile reclamantului cu privire la clauzele contractuale erau evident exagerate, fiind admise într-o mică parte (faţă de solicitarea sa de calculare retroactivă a dobânzii la 5%), astfel încât culpa majoritară îi aparţine, iar instanţa de apel era îndreptăţită să nu acorde cheltuieli de judecată; pe lângă acest aspect, trebuie observat că nici probatoriul solicitat de el (pentru care solicita cheltuieli) nu era util soluţionării cauzei, natura nulităţii neputând fi apreciată faţă de diferenţa dintre prestaţiile considerate corecte de părţi, ci faţă de criteriile legale şi jurisprudenţiale, aplicabile la contractul concret.

Faţă de aceste considerente, curtea constată că şi recursul reclamantului este nefondat.

În concluzie, în baza art. 496 C__, Curtea va respinge recursurile formulate ca nefondate.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de cheltuieli de judecată în recurs, Curtea constată că ambele recursuri au fost respinse, ambele părţi fiind în culpă procesuală, deci în situaţia de a datora (parţial) cheltuieli, prin aplicarea per a contrario a art. 453 alin. 2 C__.

În speţă, parte din cheltuielile reclamantului cu onorariul de avocat au fost utile, întrucât recursul pârâtei în contra sa a fost respins, şi, în această limită, partea adversă îi datorează cheltuieli; constatând şi efectuarea probei acestora în termen procedural conform art. 452 C__ (factură şi OP de 5888 lei, depuse în şedinţă publică la 11.01.2022), Curtea va admite în parte cererea de cheltuieli de judecată a recurentului-reclamant şi va obliga pârâta recurentă la plata sumei de 1500 lei, cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de recurenta pârâtă A____ A_______ A___ S.A., cu sediul în Bucureşti, Calea V____ nr. 6-6A, Tronson B, C, ___________, 13, Clădirea Phoenix Tower, Sector 3, şi de recurentul reclamant C___ C________ (CNP _____________), cu domiciliul în Bucureşti, ________________________ nr. 1A, vila 18, sector 1 şi cu domiciliul ales la S.C.A. „B_________ şi Asociaţii” din Bucureşti, sector 1, ________________________ One Building, nr. 1-3, ________________________ civile nr. 3555 din data de 24.10.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. ______________, în contradictoriu cu intimata pârâtă A____ A_______ A___ A_ – Sucursala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1, _______________________. 29, ___________________.

Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată a recurentului-reclamant şi obligă pârâta recurentă la plata sumei de 1500 lei, cu acest titlu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2022.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR: JUDECĂTOR P___ P______ D______ A______ M______ P______

GREFIER

A______ M_______ R___

Red. Th. P.P./A.R.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, dosar nr. ______________

Judecător: P______ R_____/B____ I_____

5ex/23.02.2022