European e-Justice Portal

Case Details
- National ID: 510/1285/2010
- Member State: Romania
- Common Name:link
- Decision type: Other
- Decision date: 31/03/2011
- Court: Inalta Curte de Casatie si Justitie (Appellate court)
- Subject:
- Plaintiff:
- Defendant:
- Keywords:

Directive Articles

Unfair Contract Terms Directive, Article 2 Unfair Contract Terms Directive, Article 3, 1. Unfair Contract Terms Directive, ANNEX I, 1.
Headnote

The High Court of Cassation and Justice, Commercial Section held that the early full prepayment right stipulated in the provisions of the general terms of credit Agreement is intended to maintain the contractual balance, for both of the customer and the bank. Hence, the disposition is not an unfair clause in the sense of the article 4 paragraph and article 1 letter i from Annex of the Law no. 193/2000 on abusive clauses in the contracts concluded between traders and consumers (which transposes the Unfair Terms Directive 93/13).
Facts

The claimants physical persons argued that the credit contract signed with the defendant contained two abusive clauses, according to Law no. 193/2000 and requested the court to render the clauses void.
By the commercial sentence no. 1.941/C/2010, the Cluj Tribunal and then, by decision no. 139/2010 of October 14, 2010 the Bucharest Appeal Court – Commercial, Administrative and Tax litigation Section, rejected the above mentioned request.
In order that the above mentioned decision were issued, the Cluj Tribunal held that the clause which changes the date on which it must be paid back the bank loans, on the basis that the debtor is in breach for not performing its contractual obligations, does not represent an unfair term in the sense provided by Law no. 193/2000. Thus, the Cluj Tribunal rejected the claim.
After the above mentioned decision was issued, the defendant filed appeal which was rejected by the Bucharest Appeal Court as not grounded. The Court reasoned that there is not a disproportion between the damage caused to the defendant in case of Agreement non-performance and the correlative sanction provided for the claimants, considering the fact that the defendant can not enforce the guarantee for each due unpaid installment, but only once; otherwise, it would result in a lack of any guarantee for performing the obligations which have not yet meet the due date.
The High Court of Cassation and Justice established that the first two courts rightfully considered the contested clause is not abusive because the bank modified the loan due date only after claimants recorded 471 days of delay in performing the due payments.
According to the respective clause, during the performance of the contract, the bank reserves its right to declare a loan due in advance, only after the debtor’s obvious refusal to meet its payment obligations.
The High Court considered the second appeal as undergrounded based on the fact that claimants, by signing the Agreements and negotiating the special terms of the contracts, expressed their consent for the general terms, implicitly.
Therefore, the High Court rejected the second appeal against the decision of Bucharest Appeal Court.
Legal issue

The first court argued as follows:
• bank’s decision to declare the loan due and payable before its initial term does not represent an abusive clause in accordance with art. 4 paragraph 1 and art. 1 letter i from the Annex of Law no. 193/2000;

The appeal court holed as follows:
• the contested clause is not abusive because the bank modified the due date pursuant the Agreements provisions after debtor’s obvious refusal to meet its payment obligations;

The High Court of Cassation and Justice ruled as follows:
• the claimants consented on disputed clauses by signing the Agreements and negotiating the special conditions;
• the full prepayment right stipulated in the general terms of credit Agreements is intended to maintain the contractual balance, for both of the customer and the bank.
Decision

Full text: Full text
Related Cases

No results available
Legal Literature

No results available
Result

Full text

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1423/2011 Dosar nr. 510/1285/2010
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1.941/C/2010 pronunţată în dosarul nr. 510/1285/2010 de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C.C. şi C.R. împotriva pârâtei SC B.C.R. SA, cu motivarea că modificarea datei la care reclamanţii trebuie să restituie integral creditele acordate de bancă, modificare care intervine ca urmare a faptului că aceştia se află în culpă, respectiv nu au executat în mod corespunzător obligaţiile contractuale asumate, nu reprezintă o clauză abuzivă în sensul prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 1 lit. i) din anexa legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 139/2010 de la 14 octombrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanţii C.C. şi C.R., reţinând că nu există disproporţie între prejudiciul produs pârâtei în caz de neexecutare şi sancţiunea corelativă prevăzută în sarcina reclamanţilor, raportat la împrejurarea că pârâta nu poate proceda la executarea garanţiei pentru fiecare rată scadentă neachitată, ci o singură dată, ceea ce ar avea drept consecinţă inexistenţa unei garanţii privind executarea obligaţiilor ce nu au ajuns încă la scadenţă.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii C.C. şi C.R. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi a sentinţei pronunţate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulate, constatării caracterului de clauză abuzivă a art. IV pct. 4.13. din Anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 540/2005, respectiv a art. IV pct. 4.13. din Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 541/2005 şi constatării nulităţii art. IV pct. 4.13. din Anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 540/2005, respectiv a art. IV pct. 4.13. din Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 541/2005.
În argumentarea motivelor de recurs, reclamanţii C.C. şi C.R. au arătat că scadenţa anticipată a întregului debit nu este consecinţa neexecutării obligaţiei acestora prin neplata unei rate, ci este consecinţa imposibilităţii executării garanţiei în mod distinct pentru fiecare rată, invocând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenţii - reclamanţi au încheiat cu intimata - pârâtă contractul de credit imobiliar pentru cumpărare locuinţe nr. 540 din 23 martie 2005 pentru suma de 38.000 Euro, credit acordat pe o perioadă de 20 de ani; pentru acest contract încheiat cu Banca, au fost înregistrate întârzieri la plată a ratelor lunare de 471 de zile.
În aceeaşi perioadă, a fost încheiat un al doilea contract de credit imobiliar cu nr. 541 din 23 martie 2005, pentru suma de 20.000 Euro, pentru acest contract fiind înregistrate întârzieri la plata ratelor lunare de 370 de zile.
În condiţiile existenţei unor întârzieri de sute de zile înregistrate cu privire la plata ratelor lunare de credit, intimata a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse la art. 4.13. din Condiţiile Generale de Creditare, anexe ale contractelor încheiate cu debitorii în cauză conform cărora „dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei, împrumutatul şi/ sau coplătitorii/ garanţii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului şi /sau coplătitorilor /garanţilor”.
Aşadar, declararea anticipată a scadenţei creditului s-a realizat numai după ce refuzul debitorilor de a-şi respecta obligaţiile de plată a fost evident, deoarece numai creditorul care şi-a executat sau se declară gata să îşi execute obligaţiile este singurul în drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluţiunea contractului sau să ceară executarea silită a contractului şi de a nu ajunge la rezoluţiune.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta nu este fondat, întrucât aceasta vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, or reclamanţii, prin semnarea contractelor de credit contractate cu intimata şi negocierea clauzelor conţinute în partea specială a acestora, şi-au exprimat consimţământul şi în ceea ce priveşte clauzele cuprinse în condiţiile generale de credit.
Nici al doilea motiv de recurs privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, faţă de împrejurarea că existenţa culpei reclamanţilor constând în neplata ratelor lunare de credit dă naştere dreptului băncii de a declanşa rambursarea anticipată integrală. Se poate constata, din prevederile contractuale care constituie legea părţilor potrivit art. 969 C. civ., că banca are facultatea de a opta pentru declararea creditului scadent anticipat şi rambursarea creditului, inclusiv prin executarea silită asupra bunurilor aduse în garanţie pentru neîndeplinirea oricăror obligaţii impuse prin contract în sarcina împrumutaţilor, aceştia rămânând direct răspunzători pentru toate consecinţele directe sau indirecte antrenate de exigibilitatea anticipată a creditului.
Dreptul de rambursare anticipată integrală, stipulat prin clauzele generale ale contractelor de credit, este menit să menţină echilibrul contractual, fiind prevăzut atât în favoarea clientului, cât şi a băncii, astfel încât nu poate fi vorba de o clauză abuzivă în sensul celor definite în Anexa Legii nr. 193/2000.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii C.C. şi C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.C. şi C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2011.

Case law

Full text