Text integral

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.(...)/2009, reclamanta (...) E. CREDIT J., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI T, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr.1019/04.03.2009 a pârâtei, până Ia soluţionarea cauzei în fond.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a dispus în mod nelegal încetarea unei practici comerciale considerată incorectă. A arătat că sunt întrunite condiţiile pagubei iminente (prin obligaţia de a scădea dobânda) şi cazului bine justificat (actul atacat având ca temei un proces verbal lovit de nulitate).

Prin sentinţa civilă nr. 1665/04.05.2009, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t ia respins ca neîntemeiate excepţia prematurităţii şi cererea de suspendare.

În motivare, instanţa de fond a arătat că în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii invocată prin întâmpinare, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că art. 14 din legea 554/2004 impune ca o condiţie prealabilă introducerii acţiunii formularea plângerii prealabile, iar nu soluţionarea acesteia.

Pe fondul cauzei tribunalul a reţinut că potrivit art.14 din legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până Ia pronunţarea instanţei de fond.

Conform înscrisului de Ia filele 12-14, reclamanta a introdus plângerea prealabilă Ia autoritatea emitentă în data de 18.03.2009.

Reclamanta a invocat existenţa cazului bine justificat susţinând că actul a cărui suspendare se solicită este nelegal şi contrar reglementărilor din domeniu, însă tribunalul consideră că nu este îndeplinită cerinţa existenţei cazului bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 lit. t din legea nr.554/2004, respectiv împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Argumentele reclamantei vizează legalitatea procesului verbal de contravenţie a cărui contestare se face într-o altă procedură. În cazul analizării condiţiilor suspendării efectelor actului administrativ conform art. 14 din legea 554/2004 raportat Ia de art.2 lit. t îndoiala serioasă trebuie să rezulte în mod evident, instanţa de contencios neputând face o judecată a unei plângeri contravenţionale.

De asemenea, reclamanta nu a dovedit că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, astfel cum este definită de art.2 lit. din legea nr.554/2004, ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Prejudiciul invocat de reclamantă ar putea fi invocat şi de către consumatorii care sunt nevoiţi să plătească o dobândă crescută din cauza refuzului reclamantei de a aplica F..

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta arătând că în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost emisă Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 prin care s-a dispus încetarea acţiunii ce este considerată a fi practică comercială incorectă.

Subscrisa a formulat cerere de suspendare a actului administrativ menţionat, care a fost respinsă prin sentinţa civilă amintită.

1. Legat de îndeplinirea condiţiei de caz justificat, recurenta arată următoarele:

Pentru existenţa unui caz bine justificat se cere ca împrejurările legate de starea de fapt şi de drept să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pe de o parte, arată că Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 a fost emisă de o autoritate publică ce nu are competenţa emiterii unui astfel de act.

Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din legea 363/2007, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate dispune măsuri conform prezentei legi, prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Art. 7, alin. 1 din HG 748/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANPC prevede că ,,Autoritatea are în subordine 12 inspectorate regionale pentru protecţia consumatorilor, ca entităţi cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Oficiul pentru Protecţia consumatorilor al Municipiului B, ca entităţi fără personalitate juridică”.

Decizia în cauză a fost emisă de Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor T, entitate fără personalitate juridică.

Această autoritate publică - OJPC T se află în subordinea Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor A - T, unitate cu personalitate juridică.

De altfel, din informaţiile obţinute de recurentă din surse publice - declaraţiile de avere şi de interese de pe pagina de internet a ANPC, rezultă că persoana care a semnat decizia de încetare a practicilor comerciale înşelătoare îndeplineşte funcţia de inspector sef adjunct în cadrul OJPC T, şi nu funcţia de conducător al J. A - T, această din urmă funcţie fiind deţinută de o cu totul altă persoană.

Pe de altă parte, actul administrativ în discuţie, Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 emisă de Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor T are ca temei procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria (...) nr. (...) din data de 04.03.2009 întocmit de aceeaşi autoritate publică.

Luarea măsurii încetării practicilor comerciale considerate a fi înşelătoare de către OJPC T a fost făcută în urma constatării faptului că reclamanta ar fi folosit astfel de practici înşelătoare şi a sancţionării sale cu amendă, sens în care apreciază că Decizia nr. 1019 din 04.03.2009 are caracter accesoriu şi subsecvent faţă de procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria (...) nr. (...) din data de 04.03.2009.

Consideră că acest proces verbal de constatare a contravenţiei este lovit de nulitate, pentru următoarele motive:

a. Menţiunile agentului constatator cu privire Ia săvârşirea faptei contravenţionale sunt contradictorii şi nu permit stabilirea situaţiei de fapt.

Art. 16 alin. 1 din OG2/2001 prevede că procesul verbal de contravenţie ,,va cuprinde în mod obligatoriu data şi locul unde este încheiat[...] descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită”. În prima parte a procesului verbal este menţionat că acesta a fost încheiat la data de 04.03.2009, pentru ca la punctul 43 în procesul verbal să se arate că data săvârşirii faptei este 26.02.2009, orele 10.00. Mai mult decât atât, în cuprinsul procesului verbal (punctul 35) se menţionează că aspectele care au fost sancţionate contravenţional au fost constatate în sesizarea (reclamaţiei depusă de un consumator) în data de 23.02.2009.

Înţelege să arate că agentul constatator a încheiat la data de 04.03.2009 un proces verbal de constatare a contravenţiei săvârşite pe data de 26.02.2009, însă, în cuprinsul procesului verbal nu se face dovada faptului că aspectele respective ar fi fost săvârşite Ia acea dată.

Succesiunea cronologică a evenimentelor este următoarea:
- la data de 23.02.2009 a fost înregistrată reclamaţia petentei la OPC.
- la data de 26.02.2009, inspectorii din cadrul OPC au emis o invitaţie către recurentă prin care i-au solicitat să se prezinte Ia data de 03.03.2009, ora 10, la sediul OPC, pentru a prezenta Contractul de credit şi toate modificările acestuia.
- la data de 04.03.2009 a fost încheiat procesul verbal de contravenţie.

Astfel, la data de 26.02.2009, OPC nu era în posesia documentelor pe care i le solicitase, urmând a le primi abia pe data de 03.03.2009, împreună cu punctul său de vedere oficial (aşa cum i s-a solicitat).
Pe cale de consecinţă, Ia data de 26.02.2009, recurenta nu putea să săvârşească fapta de natură contravenţională.

b. agentul constatator a aplicat amenda cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 13, alin. 1 din OG 2/2001, care stabileşte că ,,aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de Ia data săvârşirii faptei”.

Acţiunea considerată a fi practica comercială incorectă (înşelătoare) este aceea că recurenta ar fi ,,indus în eroare consumatorul, prin faptul că a precizat că rata dobânzii este variabilă”. De asemenea, motivaţia agentului constatator este ,,consumatorul nu ar fi încheiat contractul de credit în condiţiile în care ar fi ştiut în momentul încheierii contractului ca în cazul micşorării F.-ului, ,,creditorul” nu ia decizia de micşorare a dobânzii”.

Ori, în tot conţinutul art. 6 din Legea 363/2007 se prevede că inducerea în eroare a consumatorului, trebuie să fie făcută în aşa mod încât să determine un consumator mediu să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Concluzia logică ce se desprinde este aceea că practica comercială înşelătoare nu poate să fie decât anterioară momentului încheierii contractului şi că îşi atinge obiectivele şi se stinge în momentul în care consumatorul este indus în eroare şi semnează contractul în cauză.

Astfel, contractul de credit a fost încheiat la data de 18.05.2007, iar sancţiunea contravenţională a fost aplicata la 1 an şi 8 luni de Ia data săvârşirii faptei.

Arată că necesitatea menţinerii ordinii de drept impune instituirea unor garanţii pentru asigurarea stabilităţii raporturilor juridice, astfel încât este pe deplin justificată instituirea unor termene de prescripţie pentru răspunderea contravenţională.
În situaţia recurentei, contractele de credit ipotecar se pot derula pe o perioadă de până Ia 30 de ani. În acest sens, ar fi absolut absurd să se admită că subscrisa ar putea fi sancţionată contravenţional Ia 29 de ani de la încheierea unui contract de credit pentru practica comercială înşelătoare constând în inducerea în eroare a consumatorului la momentul încheierii contractului.

În nici un caz nu s-ar putea considera că fapta ar fi avut caracterul unei contravenţii continue, întrucât presupusa încălcare acestei obligaţii legale constă într-o acţiune strict limitată în timp şi care ar înceta la atingerea scopului.

c. Aplicarea sancţiunii contravenţionale a fost făcută cu nerespectarea principiului neretroactivităţii legii. Astfel, Legea 363 2007 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din (...), intrând în vigoare la data de 31.12.2007. În condiţiile în care contractul de credit în cauză a fost încheiat Ia data de 18.05.2007, aplicarea unei sancţiuni contravenţionale ori a unei măsuri în temeiul acestui act normativ nu este posibilă.

d. Agentul constatator nu a menţionat în concret, care ar fi prevederea din art. 6 încălcată, având în vedere că acest articol incriminează mai multe fapte drept practici comerciale înşelătoare. În aceste condiţii, recurentei îi este lezat dreptul la apărare prin aceea că este pusă în situaţia de a proba că nu a săvârşit nici una din faptele care pot constitui contravenţie, incriminate de art. 6 din Legea 363/2007. Apreciem că menţionarea incompletă a prevederilor legale încălcate atrage nulitatea actului de constatare.

e. Agentul constatator nu a menţionat în concret, care este contravenţia săvârşită de subscrisa, prin raportare la dispoziţiile art. 15 din Legea 363/2007. Arătăm că acest articol prevede două contravenţii, Ia alin. 1, respectiv 2. În aceste condiţii, instanţa de judecată nu poate să exercite dreptul de control asupra procesului verbal prin stabilirea încadrării faptei săvârşite în textul de lege ce o incriminează ca şi contravenţie şi nici nu poate aprecia asupra proporţionalităţii amenzii aplicate cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că amenzile instituite de cele două alineate au limite diferite.

Precizează că aspectele arătate Ia punctele b şi c sunt pe deplin aplicabile şi Deciziei nr. 1019 din 04.03.2009, chiar luată separat faţă de actul de constatare care a stat la baza emiterii sale.

Toate aspectele arătate mai sus conduc la concluzia că există indicii temeinice cu privire la faptul că decizia în cauză a fost emisă cu nerespectarea formelor legale.

De altfel, motivarea primei instanţe că nu se poate face judecata în fond a unei contravenţii este întru totul eronată; nu trebuie făcută o judecată a fondului pentru a constata că au fost încălcate în mod flagrant dispoziţii legale cu valoare de principiu, instituite de O.G. 2/2001, respectiv Constituţia României (principiul prescripţiei răspunderii contravenţionale, respectiv principiul neretroactivităţii legii).

Mai mult, chiar şi cu privire la celelalte motive de neregularitate ale procesului verbal invocate de către subscrisa, nu era necesară o judecată în fond a cauzei contravenţionale, fiind suficient să se verifice dacă există împrejurări de fapt ori de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

De altfel, textul de lege este clar în acest sens, anume că din examinarea actului ori din ,,pipăirea fondului” trebuie să rezulte o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului, nefiind necesar să se constate ferm prin această procedură că actul contestat este nelegal.
Arată că în situaţia în care există indicii temeinice de nelegalitate asupra actului care a stat la baza emiterii deciziei în cauză (procesul verbal de constatare a contravenţiei), este afectată însăşi motivarea emiterii deciziei de încetare a practicilor comerciale înşelătoare, având în vedere faptul că decizia menţionează expres necesitatea luării măsurii ca urmare a constatării contravenţiei.

2. Legat de condiţia prevenirii unei pagube iminente:

Legea contenciosului administrativ defineşte paguba iminentă ca fiind un prejudiciu material, viitor şi previzibil.

Prin decizia OPC T, recurenta a fost obligată să înceteze acţiunile care ar putea fi considerate practica comercială incorectă (înşelătoare), în sensul reducerii ratei dobânzii aplicabile contractului de credit în cauză.

Noua S. a dobânzii, calculată în temeiul Deciziei emise de OJPC T este mai mică decât rata dobânzii ce era aplicată contractului în derulare.

Apreciază că diminuarea încasărilor pe care le efectuează recurenta reprezintă, fără îndoială, un prejudiciu material, viitor şi previzibil.

Actul normativ în discuţie (Legea 554/2004) nu instituie cerinţa unui anumit cuantum al prejudiciului.

Motivarea instanţei de fond că acelaşi prejudiciu ar putea fi invocat şi de către beneficiarul creditului este străină de natura cauzei şi nu contribuie în nici un fel Ia înţelegerea soluţiei adoptate de instanţa de fond.

Curtea reţine că potrivit art.14 din legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până Ia pronunţarea instanţei de fond.

În baza art. 2 lit. t din legea nr.554/2004, cazul bine justificat este împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Curtea nu poate examina legalitatea procesului verbal de contravenţie a cărui contestare se face într-o altă procedură, motiv pentru care motivele de recurs legate de nelegalitatea acestuia nu sunt întemeiate. În cazul analizării condiţiilor suspendării efectelor actului administrativ conform art. 14 din legea 554/2004 raportat Ia de art.2 lit. t îndoiala serioasă trebuie să privească actul a cărui suspendare a executării se solicită, acesta fiind Decizia nr.1019/04.03.2009 a pârâtei. Ori în speţă nu există nici o îndoială care să fie serioasă în privinţa legalităţii ei. Potrivit art. 7 din HG nr. 748/2007, inspectoratele regionale pentru protecţia consumatorilor au personalitate juridică. De aceea, Inspectoratul Regional pentru Protecţia Consumatorilor T avea competenţa de a emite decizia a cărei suspendare a executării se solicită.

Nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat, condiţie cerută imperativ de art. 14 din legea 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, în baza textelor de lege menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă S.C. E. CREDIT J. cu sediul ales în B, Fabrica de Glucoză, nr. 5, sector 2 împotriva sentinţei civile nr. 1665 din data de 4.05.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a IX a Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. (...), in contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI T cu sediul în T,(...), judeţul T.

Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11..2009.

Sursa: Jurindex http://www.jurisprudenta.org