Full text

Dosar nr(...)
Număr în format vechi 1003/2009
CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I-SECŢIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.404
Şedinţa publică de la 19.10.2009
Curtea compusă din:
Preşedinte (...) (...) (...)
Judecător (...) (...)
Grefier (...) (...)
*************
Pe rol soluţionarea apelului formulat de apelanta (...) F. SRL, în contradictoriu cu intimata (...) U. (...), împotriva sentinţei comerciale nr.2332/11.02.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu se prezintă părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curţii faptul că apelanta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum şi faptul că aceasta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 pct.2 c.p.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.
La sfârşitul şedinţei, după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare se prezintă intimata prin avocat T. (...) N. cu împuternicire avocaţială la dosar, care pune concluzii de respingere a apelului, menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului de faţă:
Prin sentinţa comercială nr. 2332 din 11.02.2009 T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI a Comercială a admis acţiunea formulată de reclamanta (...) U. (...) în contradictoriu cu pârâta (...) F. SRL. A constatat reziliate contractele de abonament seria D nr. 28913/17.03.2003 şi seria E nr. 06545/9.05.2003 ca urmare a neexecutării obligaţiilor de plată din partea pârâtei.
A obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plăţii efective, funcţie de cursul oficial leu/dolar stabilit de B.M.R., a sumei de 1.600 USD cu titlu de penalităţi de nerespectare a perioadei obligatorii de menţinere a contractelor, precum şi a sumei de 9016,99 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plată. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la datele de 17.03.2003 şi 9.05.2003 între părţi s-au încheiat contractele de abonament seria D nr. 28913 şi seria E nr. 06545, în baza cărora reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtei servicii de telecomunicaţii pentru un număr de 8 telefoane mobile, pârâta fiind obligată să achite contravaloarea serviciilor prestate la scadentă.
Contractele au fost încheiate pe o durată de un an, urmând a fi prelungite automat pentru perioade succesive de 1 an în aceleaşi condiţii, dacă nici una dintre părţi nu îl denunţă cu minim 60 de zile înainte de expirarea duratei.
Instanţa de fond a apreciat că pârâta nu a înţeles să-şi respecte obligaţiile contractuale, neachitând la scadenţă contravaloarea serviciilor prestate de telefonie mobilă, ci cu foarte M întârziere, la aproximativ 2 ani de la data emiterii facturilor fiscale, motiv pentru care datorează reclamantei penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin cele două contracte. A reţinut instanţa de fond că pârâta nu a contestat existenţa şi întinderea datoriei către reclamantă şi nici faptul că nu a respectat clauzele contractuale, după cum nu a făcut nici dovada achitării debitului prin producerea chitanţelor liberatorii emise de către reclamantă.
Cu privire la rezilierea celor două contracte, instanţa de fond a apreciat că această cerere este întemeiată, ca o sancţiune pentru pârâtă în sensul în care aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de achitare a contravalorii serviciilor de telefonie mobilă la termenele stipulat, astfel încât neexecutarea contractelor îi este imputabilă.
De altfel, părţile au stipulat şi un pact comisoriu de grad IV care duce la desfiinţarea contractelor în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată în termen de 75 de zile de la data scadenţei primei obligaţii.
În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata penalităţilor pentru nerespectarea perioadei obligatorii de menţinere a contractelor, instanţa de fond a constatat că pârâta s-a înscris în programul de fidelitate E. D. care a modificat contractul de abonament seria D nr. 28913 (pentru trei telefoane), astfel încât denunţarea unilaterală a contractului fără a respecta perioada de cel puţin 60 de zile înainte de expirarea perioadei iniţiale pentru prelungire, duce la aplicarea dispoziţiilor articolului 9.2. din contract, dispoziţii care prevăd obligativitatea achitării unei penalităţi de încetare înainte de termen a contractului (în speţă contractul expira la 17.03.2006 şi a încetat de plin drept la data de 22.10.2005), în sumă de 200 USD, echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii.
Şi în privinţa contractului seria E nr. 06545, a reţinut instanţa de fond, contractul încheiat pentru 5 telefoane în data de 9.05.2003, pentru o perioadă de 12 luni ce putea fi prelungită în temeiul articolului 7.1. din contract, cum pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi nici nu a denunţat contractul cu respectarea preavizului de 50 de zile, sunt incidente dispoziţiile articolului 9.2. din contract care prevăd plata penalităţilor de 200 USD pentru încetarea contractului înainte de termen.
În fine, pentru neachitarea la scadenţă a facturilor, potrivit articolului 9.1. din contract, pârâta datorează penalităţi de întârziere de 1% pe zi de întârziere de la scadenţă până la plata efectivă a debitului, datorând reclamantei cu acest titlu, suma de 9.016,99 lei.
Instanţa de fond a apreciat ca neîntemeiată susţinerea pârâtei în sensul că cele două contracte de abonament cuprind clauze abuzive, faţă de faptul că societatea comercială nu se înscrie în sfera noţiunii de consumator astfel cum este definită de articolul 2 alineat 2, Legea nr.193/2000, iar pârâta a încheiat cele două contracte în cadrul sferei activităţilor pentru care a fost autorizată să funcţioneze, profesionale sau comerciale.
A mai apreciat instanţa de fond că nici apărarea pârâtei în sensul că aceasta a fost prejudiciată prin faptul că reclamanta a sistat furnizarea serviciilor de telefonie mobilă nu poate fi reţinută, în condiţiile în care pârâta a încetat să-şi execute obligaţiile asumate, de plată a contravalorii serviciilor prestate, astfel încât sistarea furnizării serviciilor de telefonie mobilă este consecinţa excepţiei de neexecutare a contractului de către pârâtă.
În fine, instanţa de fond a înlăturat ca neîntemeiată şi apărarea pârâtei în sensul că aceasta ar fi fost în eroare la momentul semnării celor două contracte, deoarece clauzele care reglementează raporturile dintre părţi sunt denumite „condiţii generale de furnizare a serviciilor E. Mobile”, şi nu „clauze contractuale”, deoarece condiţiile respective sunt foarte clare, nelăsând loc interpretării, iar derularea contractelor s-a făcut pentru o perioadă de 2 ani, fără ca pârâta să fi avut vreo obiecţie de făcut.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta (...) F. CONSULT SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a V a Comercială sub nr(...) din 28.04.2009.
În motivarea apelului pârâta a susţinut că şi-a expus punctul de vedere cu privire la existenţa şi întinderea debitului prin întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Sectorului 4 B, nr(...), iar la concilierea iniţiată de către intimata reclamantă nu s-a prezentat pentru că între părţi exista deja o situaţie conflictuală, reclamanta promovând cereri de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de pârâta apelantă.
Pe fondul cauzei, apelanta pârâtă a arătat că instanţa a constatat rezilierea contractelor, în timp ce reclamanta solicitase să se dispună rezilierea contractelor.
Pe de altă parte, rezilierea contractelor a operat nu din culpa apelantei, ci din culpa reclamantei care a avut o atitudine necorespunzătoare faţă de serviciile de furnizare, ceea ce a determinat cererea pârâtei de reziliere formulată în august 2005.
În urma corespondenţei purtate între cele două societăţi, apelanta a înţeles că natura celor două contracte era de adeziune şi nu de contracte libere şi reciproc negociate, situaţie în care pârâta, nedorind continuarea colaborării decât în condiţii de renegociere a clauzelor, s-a aflat în situaţia de a-i fi dezactivate toate numerele de telefon, fapt ce i-a creat o serie de prejudicii.
Nici daunele interese în valoare de 3764,96 lei (echivalentul a 1.600 USD) nu sunt datorate, a arătat apelanta, deoarece contractele nu au fost menţinute până la finele celui de-al treilea an din vina reclamantei care a încetat în mod unilateral executarea acestora, la data de 1.11.2005, cu rea credinţă, tocmai pentru a putea solicita respectiva penalitate. Mai susţine apelanta că nu ştie ce penalitate i-a fost aplicată, deoarece s-au pus în probaţiune două tipuri diferite de „condiţii generale” semnate şi ştampilate de către aceasta şi care sancţionau denunţarea contractului înainte de expirarea perioadei minime obligatorii iar, într-o altă variantă, se sancţiona denunţarea contractului, din orice motiv, înainte de expirarea duratei contractului (iniţială sau prelungită).
În ce priveşte penalităţile de întârziere în cuantum de 9016,99 lei calculate în temeiul prevederilor articolului 9.1. din contract apelanta pârâtă a susţinut că instanţa de fond nu a analizat ambele aspecte invocate de către pârâtă în susţinerea nelegalităţii acestora, respectiv nulitatea absolută a clauzei penale faţă de cuantumul penalităţilor de 1% pe zi întârziere, ceea ce duce la 365% pe an, în condiţiile în care dobânzile practicate pe piaţa bancară nu depăşesc 7-8% pe an.
Intimata reclamantă nu a depus întâmpinare.
Nu au fost solicitate probe noi în apel.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor articolului 295 Cod procedură civilă, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la critica adusă modalităţii de soluţionare a capătului de cerere referitor la rezilierea contractelor, în sensul că reclamanta a solicitat ca instanţa să dispună rezilierea contractului din culpa exclusivă a pârâtei, iar instanţa a constatat rezilierea contractului din culpa exclusivă a pârâtei în temeiul pactelor comisorii inserate în contracte, Curtea apreciază că aspectul putea fi invocat cel mult, de către reclamanta intimată care a solicitat rezilierea şi nu de către pârâta apelantă carte în postura de debitor care nu şi-a executat obligaţia nu are nici dreptul de a pretinde rezilierea contractului, chiar în condiţiile existenţei unui pact comisoriu expres de tipul cel mai sever şi nici poziţia procesuală de a fi vătămată prin modalitatea de exprimare a instanţei sau de modalitatea de reziliere a contractelor, atâta timp cât cererea nu a fost formulată de către pârâtă, iar existenţa unor pacte comisorii exprese nu exclude, de plano, intervenţia instanţei care, în condiţiile în care este sesizată, poate face verificările pe care înseşi clauzele convenţionale de reziliere le permit, ceea ce în speţă s-a şi întâmplat.
În ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat şi a susţinerilor părţilor, Curtea constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, reţinând existenţa raporturilor contractuale între părţi în temeiul celor două contracte de abonament şi a Programului de fidelitate E. D. care a modificat contractul de abonament seria D nr. 28913/17.03.2003 în ceea ce priveşte durata şi posibilitatea de denunţare unilaterală a contractului de abonament.
Situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond nu este contrazisă prin probe de către apelanta pârâtă care, de altfel, nu contestă nici faptul că nu a achitat timp de aproximativ 2 ani facturile emise pentru serviciile de telefonie mobilă prestate de către intimată, ci doar invocă nemulţumiri proprii faţă de clauzele contractuale referitoare la plata penalităţilor de întârziere sau a penalităţilor pentru nerespectarea perioadei obligatorii de contractare, pe care le califică a fi abuzive, nule, obţinute prin „înşelăciune” şi acuză natura juridică a contractelor încheiate ca fiind de adeziune şi nu contracte negociate.
La toate aceste probleme invocate de către apelanta pârâtă prin întâmpinarea depusă în fondul cauzei şi reiterate întocmai prin motivele de apel, instanţa de fond a răspuns în mod legal şi temeinic prin considerentele hotărârii apelate.
Curtea, faţă de faptul că apelanta pârâtă nu aduce nici un alt element de noutate prin motivele de apel faţă de cele susţinute prin întâmpinare, respectiv alte mijloace de contracarare a acţiunii reclamantei intimate, îşi însuşeşte motivarea instanţei de fond, apreciind legalitatea şi temeinicia acesteia.
În plus, faţă de cele reţinute de către instanţa de fond, Curtea constată că, într-adevăr, contractele de abonament telefonic (ca şi contractele de transport pe calea ferată sau pentru transportul comun, contractele de furnizare a energiei electrice sau termice, etc), sunt contracte de adeziune şi nu contracte negociate.
Contractele de adeziune sunt contractele redactate în întregime sau aproape în întregime, numai de către una dintre părţile contractante, celălalt contractant neputând practic să modifice aceste clauze. El poate să le accepte sau să nu le accepte. Dacă le acceptă pur şi simplu aderă la un contract care a fost preredactat, cum este cazul celor două contracte de abonament telefonie mobilă încheiate între părţile litigante.
Ca regulă generală, oferta de a încheia asemenea contracte este unilaterală şi se adresează publicului. Iar cel care face oferta are o poziţie economică privilegiată, puternică, sau chiar monopolul unor prestaţii.
Aceasta nu înlătură însă caracterul perfect legal al respectivelor contracte deoarece sunt încheiate tot prin voinţa părţilor în această formă de manifestare.
Cum apelanta pârâtă nu a contestat că a semnat cele două contracte, invocarea faptului că acestea purtau denumirea de „Condiţii generale de furnizare a serviciilor E. Mobile” şi nu „Contract de furnizare” este superfluă, ştiut fiind că interpretarea contractelor se face pornindu-se de la voinţa reală, de la acordul real al voinţelor părţilor iar „nu după sensul literal al termenilor” (articolul 977 Cod civil).
Cum în speţă, manifestarea voinţei părţilor s-a exprimat prin semnarea de către apelanta pârâtă a contractului de adeziune intitulat „Condiţii generale de furnizare….”, susţinerile apelantei pârâte sunt total nefondate în sensul că aceasta nu a ştiut că semnează, de fapt, contractul de furnizare a serviciilor de telefonie mobilă, cu atât mai mult cu cât derularea raporturilor contractuale s-a efectuat între părţi, în temeiul clauzelor inserate în „Condiţiile generale de furnizare…”.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul clauzelor penale inserate în contractele de abonament – articolul 9.1- pe care apelanta pârâtă le califică drept abuzive şi lovite de nulitate absolută ca fiind contrare ordinii publice şi bunelor moravuri.
Susţinerile apelantei pârâte sunt nefondate, atât prin prisma celor reţinute de către instanţa de fond, în sensul că apelanta nu intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 privind protecţia consumatorilor, dată fiind calitatea acesteia de comerciant, cât şi prin prisma prevederilor articolului 1066 Cod civil, clauza penală fiind un contract (convenţie accesorie) prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor de către debitorul său.
În speţă, clauza penală a fost stipulată pentru executarea cu întârziere a obligaţilor apelantei de plată a contravalorii serviciilor furnizate, aceasta aflându-se de drept în întârziere de la data scadenţei facturilor, potrivit dispoziţiilor articolului 43 Cod comercial.
În ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor, acesta reprezintă, după cum arătam, voinţa părţilor iar, cum clauza penală este un contract, instanţa de judecată nu are dreptul să-i reducă sau să-i mărească cuantumul decât în condiţiile legii (articolul 1077 Cod civil, Legea nr. 469/2002 – în situaţia în care părţile nu ar fi stipulat contrariul – articolului 4 alineat 3).
Pentru aceste considerente, Curtea, faţă de dispoziţiile articolului 296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile articolului 274 Cod procedură civilă, obligă apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4029,30 lei către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:


Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta (...) F. SRL, cu sediul în B M,(...), . 2, Judeţ M în contradictoriu cu intimata (...) U. (...), cu sediul în B, str. N. G. (...), nr. 44, . 2., . 2, . 3, . 35 sector 1, împotriva sentinţei comerciale nr.2332/11.02.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr(...).
Obligă apelanta la cheltuieli de judecată în sumă de 4029,30 lei către intimată.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19.10.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR
N. T. D. F. S.



GREFIER
D. S.




Red.Jud.M.S.C.
Tehnored.A.A.
4 ex.
23.10.2009
T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VI a Comercială
Judecător fond: N. B.