To force the other party (defendant or your debtor) to comply with the judgment against him/her (for example to pay up), you will have to go to the enforcement authorities. They alone have the power to force the debtor to pay, calling on the forces of law and order if need be.

Under the Brussels I Regulation (recast) which governs the recognition and enforcement of judgments in cross border cases, if you have an enforceable judgment issued in the Union Member State, you can go to the enforcement authorities in other Member State where e.g. the debtor has assets without any intermediary procedure being required (the Regulation abolishes the 'exequatur ' procedure). The debtor against whom you seek the enforcement may apply to the court requesting refusal of enforcement. The names and location of those competent courts and courts for further appeals are provided here.

The purpose of enforcement is generally to recover sums of money, but it may also be to have some other kind of duty performed (duty to do something or refrain from doing something, such as to deliver goods or finish work or refrain from trespassing).

Different European procedures (such as the European Payment Order, the European Small Claims Procedure and the European Enforcement Order) can be used in cross border civil cases, but for all of them, a judgment must be enforced in accordance with the national rules and procedures of the State of enforcement (usually where the debtor or his/her assets are).

In practice, you need to have an enforceable document (a court judgment or a deed) if you wish to apply for enforcement. The enforcement procedures and the authorities who handle them (courts, debt-collection agencies and bailiffs) are decided by national law of the Member State where enforcement is sought.

Please select the relevant country's flag to obtain detailed national information.

Related link

The enforcement atlas, developed by an EU funded project, provides information on the enforcement procedures (procedures, requirements, competence, costs and timing) in the enforcement systems of the EU countries and of the UK.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

În cazul în care un debitor nu se supune în mod voluntar unei hotărâri judecătorești, creditorul poate solicita în instanță executarea hotărârii; această procedură este cunoscută sub numele de executare silită. Pentru aceasta este necesar un titlu executoriu (articolul 1386 din Codul judiciar), întrucât această procedură implică o intruziune în sfera juridică a debitorului. Un astfel de titlu poate fi, de regulă, o hotărâre judecătorească sau un act notarial. Din respect pentru viața privată a debitorului, titlul nu poate fi executat în anumite perioade (articolul 1387 din Codul judiciar). Titlul este pus în executare de către un executor judecătoresc.

Executarea silită este utilizată, în general, pentru a recupera sume de bani, însă poate fi aplicată, de asemenea, pentru a asigura îndeplinirea unui act.

Un alt element important îl reprezintă daunele cominatorii (articolul 1385a din Codul judiciar). Acestea sunt o modalitate de a exercita presiuni asupra unei persoane împotriva căreia a fost pronunțată o hotărâre judecătorească pentru a o determina să se conformeze hotărârii în cauză. Cu toate acestea, există anumite cazuri în care nu se poate dispune plata de daune cominatorii: atunci când, conform hotărârii, persoana trebuie să plătească o sumă de bani sau să se conformeze prevederilor unui contract de muncă, precum și atunci când acest lucru ar fi incompatibil cu demnitatea umană. Daunele cominatorii se execută pe baza titlului care dispune această măsură; niciun alt titlu nu mai este necesar.

În cazul în care, în urma unei hotărâri, o persoană trebuie să plătească o sumă de bani, creanța se execută asupra bunurilor debitorului și este numită sechestru. Se face o distincție în funcție de tipul de bunuri puse sub sechestru (mobile sau imobile) și de natura sechestrului (sechestrul asigurător și sechestrul dispus pentru executarea unei hotărâri). Sechestrul asigurător este utilizat în cazuri de urgență pentru a pune bunurile „sub protecția instanței”: situația este înghețată ca măsură de precauție în vederea unei executări ulterioare. Aceasta înseamnă că persoana ale cărei bunuri sunt puse sub sechestru nu mai poate deține controlul asupra acestora. De asemenea, aceasta nu le poate vinde sau ceda. Atunci când bunurile unui debitor sunt puse sub sechestru pentru executarea unei hotărâri, acestea sunt vândute, iar veniturile astfel obținute sunt transmise creditorului. Acesta din urmă nu are niciun drept asupra bunurilor puse sub sechestru ci numai asupra veniturilor provenite din vânzarea acestora.

În plus față de acest tip de sechestru, există, de asemenea, în conformitate cu articolul 1445 și următoarele din Codul judiciar, poprirea asigurătorie (a se vedea mai jos).

Pe lângă sechestrul asigurător normal și sechestrul pentru executarea bunurilor mobile și imobile, există reglementări speciale pentru sechestrul asupra navelor (articolele 1467-1480 și articolele 1545-1559 din Codul judiciar), confiscare (articolul 1461 din Codul judiciar), ridicarea sechestrului (articolele 1462-1466 din Codul judiciar) și punerea sub sechestru a fructelor și a culturilor agricole care nu au fost recoltate (articolele 1529-1538 din Codul judiciar). În prezentul document, doar sechestrul normal va face obiectul analizei.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executorii judecătorești și judecătorii competenți în materie de sechestre. Aceștia din urmă sunt competenți să se pronunțe cu privire la contestațiile la executare.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

2.1.1. Sechestrul asigurător

În principiu, pentru sechestrul asigurător este necesară autorizația judecătorului competent în materie de sechestre, iar cauzele respective trebuie să prezinte un caracter urgent (articolul 1413 din Codul judiciar). Această autorizație trebuie să fie solicitată printr-o cerere unilaterală (articolul 1417 din Codul judiciar). Nu poate fi utilizată aceeași cerere pentru sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile și pentru sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile. Pentru acesta din urmă, este întotdeauna necesară, în orice caz, o cerere separată.

Judecătorul competent în materie de sechestre pronunță o hotărâre în termen de maximum opt zile de la depunerea cererii (articolul 1418 din Codul judiciar). Acesta poate hotărî să respingă cererea creditorului sau să o aprobe, integral sau în parte. Hotărârea sa trebuie notificată debitorului: aceasta este transmisă unui executor judecătoresc care, ulterior, ia măsurile necesare pentru a o notifica.

Există o singură excepție importantă de la această regulă, în care autorizația judecătorului competent în materie de sechestre nu este necesară: orice hotărâre judecătorească constituie o autorizație de a impune sechestrul asigurător în aplicarea sentințelor pronunțate (articolul 1414 din Codul judiciar). Și în acest caz, trebuie să existe o situație de urgență. Hotărârea trebuie pur și simplu transmisă unui executor judecătoresc, care va lua măsurile necesare pentru punerea sub sechestru asigurător a bunurilor.

Sechestrul asigurător poate fi transformat în sechestru pentru executarea unei hotărâri (articolele 1489-1493 din Codul judiciar).

2.1.2. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri judecătorești

A. Generalități

Acest tip de sechestru poate fi instituit numai în baza unui titlu executoriu (articolul 1494 din Codul judiciar). Nicio hotărâre judecătorească și niciun act nu pot fi executate decât prin prezentarea copiei legalizate sau a minutei însoțite de formula executorie stabilită de rege.

Hotărârea instanței este, mai întâi, notificată pârâtului (articolul 1495 din Codul judiciar). În cazul în care titlul executoriu este o hotărâre judecătorească, este obligatorie, în orice caz, notificarea prealabilă a debitorului. În cazul în care titlul executoriu este un act notarial, notificarea nu este necesară, întrucât debitorul va avea cunoștință de existența titlului. Termenul pentru o cale de atac ordinară începe de la pronunțarea hotărârii. Termenele în care se poate face apel au efect de suspendare a sechestrului pentru executarea unei hotărâri (însă nu și a sechestrului asigurător) în cazurile în care o parte a fost condamnată să plătească o sumă de bani. Executarea provizorie (hotărârile care sunt executorii cu titlu provizoriu) reprezintă o excepție de la efectul suspensiv al procedurilor de atac ordinare.

Cea de a doua etapă a eforturilor depuse de creditor în vederea obținerii executării silite este somația de plată (articolul 1499 din Codul judiciar). Aceasta reprezintă prima măsură executorie și ultimul avertisment pentru debitor, care, în acest stadiu, mai poate încă evita sechestrul. După emiterea somației de plată către debitor, există o perioadă de așteptare de o zi pentru punerea sub sechestru a bunurilor mobile (articolul 1499 din Codul judiciar) și de 15 zile pentru bunurile imobile (articolul 1566 din Codul judiciar). Somația, care trebuie comunicată debitorului, constituie o notificare oficială de punere în întârziere, și anume un ordin de plată. Executarea poate fi aplicată exclusiv pentru recuperarea sumelor menționate în somația de plată.

La sfârșitul perioadei de așteptare, bunurile pot fi puse sub sechestru prin dispoziția unui executor judecătoresc. Prin urmare, executarea se desfășoară prin intermediul unei autorități competente. Aceasta din urmă este considerată mandatarul creditorului. Funcția sa este stabilită prin lege, iar aceasta acționează sub mandat judecătoresc. Aceasta are responsabilitate contractuală față de creditor și responsabilitate necontractuală față de terți (conform legii și în baza obligației generale de diligență).

În termen de trei zile lucrătoare de la îndeplinirea actului, executorul judecătoresc trimite o notificare de sechestru către registrul central al notificărilor de sechestru, delegare, transfer, reglare colectivă a datoriilor și a obligațiilor neachitate [articolul 1390 alineatul (1) din Codul judiciar]. Notificarea este obligatorie atât pentru bunurile mobile, cât și pentru cele imobile. Nu este posibil să se instituie un sechestru pentru executarea unei hotărâri sau a unei proceduri de împărțire a veniturilor fără consultarea prealabilă a notificărilor de sechestru în registrul central al notificărilor (articolul 1391 alineatul (2) din Codul judiciar). Această reglementare a fost introdusă pentru a preveni sechestrele inutile și pentru a consolida dimensiunea colectivă a sechestrului.

B. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri: bunuri mobile

În acest caz, este necesară o somație de plată, pe care debitorul are dreptul să o conteste. Punerea sub sechestru este realizată prin dispoziția unui executor judecătoresc. Aceasta reprezintă, în primul rând, o măsură preventivă: bunurile nu sunt deplasate și nu se modifică proprietarul sau utilizarea acestora. Este posibil, de asemenea, să se pună sechestru asupra bunurilor dintr-o altă locație decât domiciliul debitorului și aflate în posesia unui terț.

În cazul bunurilor mobile, sechestrul nu este limitat la o singură procedură, însă este practic inutil să se instituie un al doilea sechestru asupra acelorași bunuri, având în vedere costurile implicate. În ceea ce privește împărțirea proporțională a veniturilor provenite din vânzarea bunurilor debitorului, de aceasta vor beneficia și ceilalți creditori în afară de cel care a inițiat sechestrul (articolul 1627 și următoarele din Codul judiciar).

Se redactează un proces-verbal oficial cu privire la sechestru. Bunurile puse sub sechestru sunt vândute cel mai devreme în termen de o lună de la comunicarea sau notificarea copiei respectivului proces-verbal. Această perioadă are menirea de a acorda debitorului o ultimă șansă de a împiedica vânzarea. Vânzarea trebuie făcută publică prin afișe și anunțuri în ziare. Aceasta se desfășoară într-o sală de licitație sau într-o piață publică, cu excepția cazului în care se solicită un alt spațiu, mai adecvat. Vânzarea este organizată de către executorul judecătoresc, care întocmește un proces-verbal oficial și colectează veniturile rezultate din vânzare. Ulterior, în termen de 15 zile, executorul judecătoresc împarte veniturile în mod proporțional (articolul 1627 și următoarele din Codul judiciar). Procedura se desfășoară, de regulă, în mod amiabil. În caz contrar, litigiul este prezentat judecătorului competent în materie de sechestre.

C. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri: bunurile imobile (articolele 1560-1626 din Codul judiciar)

Executarea începe cu notificarea somației de plată.

În continuare, punerea sub sechestru se realizează în termen de minim 15 zile și maxim șase luni, în caz contrar somația încetând să mai fie valabilă din punct de vedere juridic. Dispoziția de sechestru trebuie să fie transcrisă în consecință în registrul de ipoteci în termen de 15 și trebuie notificată în termen de șase luni. Actul de transcriere a dispoziției determină indisponibilitatea bunului și este valabil timp de maxim șase luni. În cazul în care dispoziția nu este transcrisă, sechestrul nu este valabil. Pentru bunurile imobile, spre deosebire de bunurile mobile, se aplică principiul unui singur sechestru: bunurile care au fost deja puse sub sechestru nu mai pot fi vizate de un al doilea sechestru.

Ultima etapă constă în înaintarea unei cereri către judecătorul competent în materie de sechestre pentru a numi un notar care să se ocupe de vânzarea bunurilor puse sub sechestru și de ierarhizarea creditorilor. Debitorul poate înainta judecătorului competent în materie de sechestre o contestație împotriva acțiunilor notarului numit. Celelalte reglementări privind vânzarea bunurilor sunt stabilite clar în lege (a se vedea articolul 1582 și următoarele din Codul judiciar). În mod normal, vânzarea este publică, însă la inițiativa judecătorului sau la cererea creditorului care inițiază sechestrul se poate organiza o vânzare privată. Veniturile rezultate din vânzare sunt împărțite ulterior între diferiții creditori în funcție de ordinea de prioritate stabilită (a se vedea articolele 1639-1654 din Codul judiciar). Litigiile referitoare la ierarhizarea creditorilor sunt aduse în fața judecătorului competent în materie de sechestre.

2.1.3. Poprirea

Poprirea reprezintă punerea sub sechestru a creanțelor debitorului împotriva unui terț (de exemplu, poprirea salariului plătit de angajatorul acestuia). Prin urmare, terțul respectiv este debitorul secundar al creditorului care inițiază sechestrul. Poprirea (beslag onder derden) nu este același lucru cu punerea sub sechestru a bunurilor care aparțin debitorului, dar care se află în posesia unui terț (beslag bij derden).

Creanța care se află la originea sechestrului este creanța creditorului împotriva debitorului ale cărui bunuri au fost puse sub sechestru. Creanța pusă sub sechestru este creanța pe care debitorul ale cărui bunuri au fost puse sub sechestru o are împotriva unui terț/debitor secundar.

Reglementările detaliate privind poprirea pot fi consultate la articolele 1445-1640 din Codul judiciar cu privire la sechestrul asigurător și la articolele 1539-1544 din Codul judiciar cu privire la sechestrul pentru executarea unei hotărâri.

2.1.4. Costuri

Pe lângă costurile de judecată, în cazul sechestrelor trebuie să se ia în considerare costurile legate de serviciile executorului judecătoresc. Onorariul pentru serviciile oficiale ale executorului judecătoresc este prevăzut în Decretul regal din 30 noiembrie 1976, care stabilește tarifele pentru serviciile acestuia în cauzele civile și comerciale și cuantumul anumitor suprataxe (a se vedea Service public fédéral Justice).

3.2 Condiţiile principale

A. Sechestrul asigurător

Orice creditor a cărui creanță prezintă anumite caracteristici poate să inițieze sechestrul asigurător, indiferent de valoarea bunurilor puse sub sechestru și de valoarea creanței (a se vedea articolul 1413 din Codul judiciar).

Prima condiție prealabilă pentru acest tip de sechestru este urgența: este necesar ca solvabilitatea debitorului să fie în pericol, astfel încât vânzarea ulterioară a bunurilor să fie periclitată. Decizia privind îndeplinirea acestei condiții aparține instanței, pe baza unor criterii obiective. Este necesar ca situația să fie urgentă, nu numai în momentul în care este inițiat sechestrul, ci și în momentul în care se evaluează necesitatea menținerii sechestrului. Există unele excepții de la această condiție: sechestrul în caz de falsificare, sechestrul pentru datorii legate de cambii și executarea unei hotărâri pronunțate în străinătate.

A doua condiție pentru sechestrul asigurător este ca reclamantul să aibă o creanță. Creanța trebuie să îndeplinească anumite condiții (articolul 1415 din Codul judiciar): aceasta trebuie să fie certă (să nu fie condiționată), exigibilă (se aplică, de asemenea, la garanțiile pentru creanțele viitoare) și lichidă (suma a fost stabilită sau poate fi stabilită). Natura și valoarea creanței sunt însă neimportante. Judecătorul competent în materie de sechestre hotărăște dacă aceste condiții sunt îndeplinite, însă instanța care se va pronunța pe fondul cauzei nu este obligată să respecte hotărârea respectivă.

În al treilea rând, creditorul care dorește instituirea sechestrului asigurător trebuie să aibă capacitatea juridică în acest sens. Acesta este un simplu act de control (nu de folosință) care poate fi realizat, dacă este necesar, de către un reprezentant legal.

Este necesară autorizația unui judecător competent în materie de sechestre, cu excepția cazului în care creditorul a obținut deja o hotărâre favorabilă (a se vedea mai sus). De asemenea, aceasta nu este necesară pentru poprirea asigurătorie, pentru confiscare sau atunci când creditorul a obținut deja o hotărâre favorabilă (articolul 1414 din Codul judiciar: orice hotărâre constituie titlu executoriu). Actele notariale sunt, de asemenea, titluri executorii.

B. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri

În cazul sechestrului pentru executarea unei hotărâri este necesar, de asemenea, un titlu executoriu (articolul 1494 din Codul judiciar). Acesta poate fi o hotărâre judecătorească, un act autentic, o dispoziție de executare emisă de autoritățile fiscale, o hotărâre judecătorească pronunțată în străinătate cu exequatur etc.

Creanța trebuie stabilită printr-un act care îndeplinește anumite criterii. La fel ca în cazul sechestrului asigurător, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Articolul 1494 alineatul (2) din Codul judiciar prevede că sechestrul instituit pe o creanță reprezentând venituri periodice se va aplica, de asemenea, plăților viitoare, atunci când acestea ajung la scadență.

De asemenea, titlul trebuie să fie actual. Judecătorul competent în materie de sechestre nu va considera titlul ca fiind actual dacă reclamantul care a solicitat punerea sub sechestru nu mai este creditor sau dacă creanța a încetat să mai existe, integral sau în parte (deoarece a fost prescrisă, a fost achitată sau a fost soluționată în alt mod).

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

A. Generalități

Numai bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea debitorului pot fi puse sub sechestru. Bunurile care aparțin unui terț nu pot fi puse sub sechestru. În schimb, nu este relevant în posesia cărei persoane se află bunurile debitorului în momentul respectiv. Prin urmare, se poate pune sechestru pe bunurile unei persoane aflate în posesia unui terț, cu condiția ca instanța să autorizeze acest lucru (articolul 1503 din Codul judiciar).

În mod normal, creditorul poate să își recupereze creanța numai din bunurile aflate în proprietatea debitorului la acel moment. În cazul în care debitorul devine insolvabil cu rea credință, se poate, de asemenea, pune sechestru pe bunurile aflate anterior în proprietatea acestuia. Punerea sub sechestru a bunurilor viitoare este exclusă, de asemenea, în mod normal, cu excepția creanțelor care vor deveni scadente.

Produsele bunurilor puse sub sechestru rămân, în mod normal, în posesia debitorului în cazul sechestrului asigurător. Cu toate acestea, în cazul sechestrului pentru executarea unei hotărâri, acestea sunt la rândul lor puse sub sechestru și, prin urmare, revin creditorului care a instituit sechestrul.

Se poate pune sub sechestru o cotă-parte indiviză de proprietate, însă vânzarea forțată a bunurilor este suspendată în acest caz până la împărțirea proprietății (a se vedea, printre altele, articolul 1561 din Codul judiciar). Pentru soți se aplică reglementări speciale.

B. Bunuri sechestrabile

Bunurile care fac obiectul sechestrului trebuie să poată fi puse sub sechestru; există unele bunuri care nu pot fi puse sub sechestru. Acestea nu pot fi exceptate de la punerea sub sechestru decât prin legislație, ca urmare a naturii acestora sau pentru că prezintă o legătură strict personală cu debitorul. Astfel, de exemplu, nu este posibilă exceptarea bunurilor de la punerea sub sechestru pe baza destinației acestora. Prin urmare, următoarele bunuri nu sunt sechestrabile:

• bunurile enumerate la articolul 1408 din Codul judiciar. Restricția a fost introdusă pentru a garanta condiții rezonabile de viață pentru debitor și familia acestuia.
• bunurile care nu au valoare de piață și, prin urmare, nu prezintă nicio utilitate pentru creditor;
• bunurile care sunt inalienabile deoarece sunt strâns legate de persoana debitorului;
• bunurile excluse de la punerea sub sechestru prin prevederi legislative specifice (de exemplu, venitul și câștigurile minorilor, muzica și cărțile nepublicate, veniturile câștigate de deținuți din munca desfășurată în închisoare etc.);
• salariile (sechestrul asupra câștigurilor) și prestațiile similare sunt sechestrabile, de regulă, numai într-o anumită măsură [a se vedea articolul 1409, articolul 1409a și articolul 1410 alineatul (1) din Codul judiciar]. Acestea includ, de exemplu, indemnizațiile de întreținere acordate de către instanță aceluia dintre soți care nu este culpabil. Anumite plăți, cum ar fi venitul minim pentru subzistență, sunt în întregime excluse de la punerea sub sechestru [articolul 1410 alineatul (2) din Codul judiciar]. Cu toate acestea, restricțiile privind eligibilitatea pentru punerea sub sechestru nu se aplică creditorilor obligației de întreținere, ale căror creanțe sunt prioritare (articolul 1412 din Codul judiciar).

În trecut, statul beneficia de imunitate împotriva acțiunilor de executare, astfel încât nu era posibil să se pună sub sechestru bunurile aflate în proprietate publică. Prevederea în cauză a fost ușor modificată în prezent prin articolul 1412a din Codul judiciar.

Există norme speciale care reglementează punerea sub sechestru a navelor și a aeronavelor (pentru sechestrul asigurător, a se vedea articolele 1467-1480 din Codul judiciar, iar pentru sechestrul pentru aplicarea unei hotărâri, a se vedea articolele 1545-1559 din Codul judiciar).

C. Kantonnement (Soluționarea parțială)

În cazul în care un obiect este pus sub sechestru, sechestrul se aplică de regulă obiectului ca întreg, chiar dacă valoarea acestuia o depășește pe cea a creanței. Acesta reprezintă un dezavantaj major pentru debitor, care nu mai poate dispune în niciun fel de obiectul în cauză. Pentru a diminua impactul acestei norme, legiuitorul belgian a prevăzut posibilitatea de kantonnement: debitorul depune o anumite sumă (a se vedea articolele 1403-1407a din Codul judiciar) și i se permite să-și folosească din nou bunul.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

A. Sechestrul

Din momentul în care bunurile au fost puse sub sechestru, debitorul pierde dreptul de a dispune de acestea. Cu toate acestea, sechestrul nu acordă creditorului care l-a solicitat o creanță preferențială. Interdicția înseamnă că debitorul nu are dreptul să vândă bunurile, să le înstrăineze sau să le greveze de sarcini.. Acestea rămân însă în posesia debitorului. În practică, situația nu se schimbă; situația juridică însă este diferită.

În cazul încălcării acestei interdicții, acțiunile întreprinse de debitor nu sunt obligatorii pentru creditorul care a solicitat sechestrul.

Interdicția este, totuși, numai relativă, în sensul că aceasta se aplică numai în avantajul creditorului care a solicitat sechestrul. Ceilalți creditori trebuie să accepte în continuare fluctuațiile legate de bunurile debitorului. Pentru aceștia este însă simplu să se asocieze la sechestrul care a fost deja dispus.

Interdicția reprezintă prima etapă în procesul lichidării bunurilor. Acestea sunt plasate „sub controlul instanței”. Prin urmare, sechestrul pentru executarea unei hotărâri are, de asemenea, o funcție asigurătorie în primă instanță.

B. Poprirea

Această formă de sechestru elimină controlul asupra întregii creanțe puse sub sechestru, indiferent de valoarea acesteia. Terțul poprit poate face însă o plată parțială (kantonneren). Acțiunile care aduc atingere creanței nu sunt opozabile creditorului care a instituit sechestrul. După notificarea popririi, nu mai poate exista o soluționare amiabilă între debitor și creditorul care a instituit poprirea.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

A. Sechestrul asigurător

Sechestrul asigurător este valabil pe o perioadă de până la trei ani. În cazul sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și al popririi, termenul de trei ani începe de la data somației sau a dispoziției (articolele 1425 și 1458 din Codul judiciar). În cazul sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, data de transcriere în registrul ipotecilor marchează începutul termenului de trei ani (articolul 1436 din Codul judiciar).

Această perioadă poate fi prelungită dacă existe motive întemeiate în acest sens (articolele 1426, 1459 și 1437 din Codul judiciar).

B. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri

În cazul sechestrului pentru executarea unei hotărâri, numai ordinul care precede sechestrul face obiectul unui termen maxim de valabilitate. Termenul este de zece ani în cazul bunurilor mobile (termenul-limită normal, în măsura în care nu se aplică prevederi speciale) și de șase luni în cazul bunurilor imobile (articolul 1567 din Codul judiciar). În ceea ce privește sechestrul asupra navelor, termenul este de un an (articolul 1549 din Codul judiciar).

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

A. Sechestrul asigurător

În cazul în care judecătorul competent în materie de sechestre refuză să autorizeze sechestrul asigurător, reclamantul (și anume, creditorul) poate înainta o cale de atac împotriva acestei decizii la Curtea de Apel în termen de o lună. Aceasta este o procedură ex parte. În cazul în care sechestrul este obținut în urma căii de atac, debitorul are dreptul să introducă o acțiune de terță opoziție împotriva acestei decizii (articolul 1419 din Codul judiciar).

Dacă judecătorul competent în materie de sechestre autorizează sechestrul asigurător, debitorul sau orice altă parte interesată poate introduce o acțiune de terță opoziție împotriva acestei decizii la instanța care a pronunțat-o. Termenul de introducere a acestei acțiuni este de o lună. Instanța va delibera ulterior într-o procedură în contradictoriu. Acțiunea de terță opoziție nu are, în general, efect suspensiv (a se vedea articolele 1419 și 1033 din Codul judiciar).

În cazul în care sechestrul asigurător poate fi impus fără autorizație judiciară, debitorul poate iniția o procedură de contestație a acestuia printr-o cerere de ridicare a sechestrului adresată judecătorului competent în materie de sechestre (articolul 1420 din Codul judiciar). Această procedură de contestare a sechestrului este tratată ca o procedură referitoare la măsuri provizorii și poate fi însoțită, dacă este necesar, de impunerea unor daune cominatorii. Temeiul pentru solicitare poate fi, în special, lipsa urgenței (Cass. 14 septembrie 1084, Arr. Cass. 1984-85, 87).

În cazul în care situația se schimbă, fie persoana ale cărei bunuri au fost puse sub sechestru (prin citarea tuturor părților pentru a se prezenta în fața judecătorului competent în materie de sechestre), fie creditorul care a solicitat sechestrul (sau intermediarul acestuia) (printr-o cerere) poate solicita judecătorului competent în materie de sechestre să modifice sau să ridice sechestrul.

B. Sechestrul pentru executarea unei hotărâri

Debitorul poate depune o contestație împotriva somației de plată, contestând astfel valabilitatea juridică a acesteia. Nu există un termen legal pentru această măsură, iar contestația nu are efect suspensiv. Printre motivele depunerii unei contestații se numără erorile de procedură și solicitarea unei perioade de grație (în cazul în care titlul executoriu este un act notarial).

Debitorul poate înainta o contestație judecătorului competent în materie de sechestre împotriva vânzării bunurilor sale, însă nici această contestație nu are efect suspensiv.

Ceilalți creditori, în afara creditorului care a solicitat sechestrul, pot să conteste prețul de vânzare, însă nu și vânzarea însăși.

O parte terță care pretinde a fi proprietarul bunurilor puse sub sechestru poate, de asemenea, să înainteze o contestație judecătorului competent în materie de sechestre (articolul 1514 din Codul judiciar). Aceasta este o acțiune în revendicare. Această contestație are efect suspensiv.

Partea care solicită executarea hotărârii judecătorești nu primește decât o copie legalizată emisă de grefa instanței contra achitării unei taxe (dreptul de obținere a unei copii legalizate).

Formula executorie:

„Noi, Philippe, Regele belgienilor,

Facem cunoscut celor prezenți și celor care vor veni:

• Ordonăm și dispunem ca toți executorii judecătorești solicitați să execute această hotărâre, sentință, decizie, ordin sau act;
• Ca procurorii generali și procurorii publici din cadrul curților de primă instanță să o execute și ca toți responsabilii și reprezentanții autorităților publice să-și acorde sprijinul dacă sunt obligați prin lege în acest sens;
• Drept pentru care această hotărâre, sentință, decizie, ordin sau act a fost semnat(ă) și ștampilat(ă) cu ștampila instanței sau a notarului.”

Pentru acțiunile referitoare la executarea hotărârii sau a actului, executorul judecătoresc răspunde în fața judecătorului competent în materie de sechestre. În materie de etică, acesta răspunde în fața ministerului public și a filialei regionale a Camerei executorilor judecătorești.

Registrul din localitatea în care se află bunurile (articolul 1565 din Codul judiciar). Registrul oferă informații cu privire la bunurile imobile, de exemplu drepturile de proprietate, ipotecile aplicate asupra bunurilor.

Mai precis, toate părțile compar în audierea cauzei.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Codul judiciar prevede diverse reglementări în ceea ce privește bunurile care nu pot fi puse sub sechestru (articolele 1408-1412 quater din Codul judiciar).

Următoarele bunuri pot fi excluse din acțiunile introduse de creditori: anumite bunuri mobile corporale necesare vieții de zi cu zi a debitorului și a familiei sale, profesiei sale sau pentru continuarea studiilor sau formarea profesională a debitorului sau a copiilor aflați în întreținerea acestuia care locuiesc în aceeași locuință (a se vedea articolul 1408 din Codul judiciar). O excludere parțială de la sechestru și transfer se aplică în ceea ce privește veniturile obținute din activități profesionale și alte activități, precum și în ceea ce privește indemnizațiile, pensiile și alte venituri.

Pragurile în funcție de care se determină excluderea totală sau parțială de la punerea sub sechestru sunt prevăzute la articolul 1409 alineatul (1) din Codul judiciar și sunt ajustate în fiecare an. Pragurile progresive de eligibilitate pentru punerea sub sechestru sau transfer cresc în cazul în care debitorul are copii în întreținere.

Recursul în vederea obținerii executării condamnării pronunțate printr-o hotărâre judecătorească este, în principiu, supus unui termen general de prescripție de 10 ani.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea silită este ultima etapă a acțiunii în justiție. Aceasta permite reclamantului în favoarea căruia a fost pronunțată o hotărâre judecătorească să solicite ca autoritatea însărcinată cu executarea hotărârii să ia toate măsurile prevăzute de lege și care sunt de competența acesteia pentru recuperarea creanței sale, pe care partea adversă nu a achitat-o în mod voluntar.

Dreptul la executarea silită decurge din existența unui act juridic sau a unui act cu putere executorie, pe baza căruia a fost emis titlul executoriu.

Printre măsurile de executare silită se numără:

• sechestrul asupra bunurilor mobile;
• sechestrul asupra bunurilor imobile;
• inventarierea și estimarea bunurilor imobile;
• vânzarea la licitație publică a bunurilor imobile;
• poprirea contului bancar al debitorului;
• confiscarea unui vehicul;
• recuperarea;
• confiscarea bunurilor mobile;
• executarea în ceea ce privește titlurile de participare la o societate;
• executarea obligației de restituire a unui copil;
• executarea în ceea ce privește bunurile matrimoniale.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Agenții însărcinați cu punerea în aplicare a executărilor silite în Bulgaria sunt executorii judecătorești, care pot fi:

1. executori judecătorești publici;
2. executori judecătorești privați.

Statutul executorilor judecătorești privați este reglementat de Legea privind aplicarea dreptului privat [Zakon za chastnoto sadebno izpalnenie (ZChSI)]. Această lege definește executorul judecătoresc privat ca fiind un agent delegat de stat pentru a asigura executarea silită a creanțelor private.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

În conformitate cu articolul 404 din Codul de procedură civilă [Grazhdanski protsesualen kodeks (GPK)], o acțiune de executare silită poate fi inițiată din următoarele motive:

1. hotărâri și ordonanțe care au dobândit autoritate de lucru judecat (res judicata); decizii pronunțate de o curte de apel; ordonanță de executare; reglementare judiciară; hotărâri și ordonanțe executorii sau hotărâri și ordonanțe declarate executorii în prealabil sau imediat; și decizii ale instanțelor de arbitraj, precum și reglementările prevăzute de instanțele respective;
2. hotărâri, acte și reglementări judiciare pronunțate de instanțele din alte țări decât Bulgaria, în cazul în care acestea sunt aplicabile în Bulgaria fără alte formalități;
3. hotărâri, acte și reglementări judiciare pronunțate de instanțele din alte țări decât Bulgaria și hotărârile și reglementările prevăzute de instanțele de arbitraj din alte țări decât Bulgaria, în cazul în care acestea sunt declarate aplicabile în Bulgaria.

În conformitate cu articolul 405 din GPK, titlurile executorii se eliberează pe baza unei cereri scrise, fără a fi necesară notificarea sau comunicarea unei copii a acesteia debitorului.

În conformitate cu articolul 405 alineatul (2) din GPK, următoarele instanțe sunt competente să soluționeze cererile depuse:

• în cazurile menționate la articolul 404 alineatul (1) din GPK, instanța de prim grad de jurisdicție care a judecat cauza sau care a pronunțat ordonanța de executare și, în cazul în care un act este executoriu imediat, instanța care a pronunțat hotărârea sau care a emis ordonanța de executare;
• în cazurile menționate la articolul 404 alineatele (2) și (3) din GPK, instanța competentă să dispună executarea;
• în ceea ce privește hotărârile pronunțate de instanțele de arbitraj naționale și reglementările prevăzute de respectivele instanțe în cadrul procedurilor de arbitraj, Tribunalul de Primă Instanță din Sofia (Sofiyski Gradski Sad).

Termenul pentru introducerea căii de atac împotriva deciziei de acordare sau de respingere a unei cereri de emitere a unui titlu executoriu este de două săptămâni (articolul 407 din GPK).

În conformitate cu legislația bulgară, cererea de emitere a unui titlu executoriu poate fi depusă de către o parte, alta decât un avocat, inclusiv de către partea care solicită executarea silită sau de către reprezentantul acesteia. Nu există alte condiții speciale privind depunerea cererii în vederea obținerii unui titlu executoriu.

• Cheltuielile de executare silită sunt stabilite în Grila onorariilor și costurilor prevăzută de Legea privind executarea privată [Jurnalul Oficial (JO) nr. 35/2006]. Persoana în favoarea căreia a fost emis un titlu executoriu suportă costurile de emitere a acestuia.

3.2 Condiţiile principale

Pentru inițierea procedurii de executare silită, partea interesată trebuie să transmită o cerere scrisă unui executor judecătoresc public sau privat, atașând la aceasta un titlu executoriu sau un alt instrument cu caracter obligatoriu. Cererea trebuie să precizeze modalitatea de executare preferată, care va putea fi modificată pe parcursul procedurii (articolul 426 din GPK).

Cererea de executare silită se adresează executorului judecătoresc pe raza de competență a căruia se află locul unde se găsește bunul care face obiectul executării silite, adresa permanentă sau sediul social al debitorului, dacă este vorba de recuperarea unor creanțe, locul în care debitorul este obligat sa acționeze sau să nu acționeze sau adresa permanentă a creditorului sau a debitorului (la cererea creditorului), dacă este vorba de recuperarea unor creanțe referitoare la încasarea pensiei alimentare.

Executorul judecătoresc somează în scris debitorul să-și plătească datoria în mod voluntar în termen de două săptămâni de la data primirii somației. Debitorul este avertizat prin somație că neplata creanței conduce la executare silită. Somația trebuie să specifice sechestrul și confiscările impuse și să fie însoțită de o copie a hotărârii executorii. Atunci când debitorul este somat să plătească în mod voluntar creanța, executorul judecătoresc trebuie să precizeze și data la care va fi efectuat un inventar al bunurilor și, atunci când executarea silită se referă la bunuri imobile, să trimită o notificare de sechestru la registrul bunurilor imobile.

La cererea creditorului, executorul judecătoresc privat poate, în cadrul procedurii de executare silită, să examineze proprietățile debitorului, să efectueze cercetări în acte, să obțină documente, titluri etc., să stabilească metoda de executare silită și să păstreze bunurile inventariate.

Executorul judecătoresc ține evidența tuturor măsurilor luate sau executate.

Atunci când modalitatea inițială de executare silită este modificată, executorul judecătoresc trebuie să notifice debitorului în scris această modificare, în conformitate cu articolul 428 din GPK.

Dacă la inițierea procedurii de executare silită debitorul nu are o adresă permanentă sau adresa curentă a acestuia nu figurează la dosar, instanța districtuală, acționând la cererea creditorului, trebuie să desemneze un reprezentant ad-hoc al debitorului (articolul 430 din GPK).

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Pot fi inițiate măsuri de executare silită asupra următoarelor bunuri ale debitorului:

• bunuri mobile;
• salarii;
• venituri din bunuri imobile, inclusiv veniturile din chirii etc.;
• conturi bancare;
• bunuri imobile;
• acțiuni și obligațiuni emise de societăți comerciale;
• bunuri mobile și imobile deținute în coproprietate sau bunuri mobile și imobile matrimoniale.

În conformitate cu articolul 442 din GPK, un creditor poate demara executarea împotriva oricăror bunuri sau valori ale debitorului.

Măsurile asiguratorii ordonate de executorul judecătoresc și metodele de executare silită aplicate trebuie să fie proporționale cu cuantumul obligației. Dacă se constată că acestea nu sunt proporționale, executorul judecătoresc trebuie să ridice măsurile asiguratorii.

În conformitate cu articolul 444 din GPK, nu este posibil să se ia măsuri de executare silită asupra următoarelor bunuri:

• obiectele de uz zilnic utilizate de debitor și de familia acestuia, astfel cum sunt precizate în lista adoptată de Consiliul de Miniștri (Ministerski savet);
• alimentele necesare pentru hrana debitorului și a familiei sale pentru o perioadă de o lună sau, în cazul agricultorilor, până la următoarea recoltă sau echivalentul acesteia pentru celelalte produse agricole;
• energia necesară pentru încălzire, gătit și iluminat pentru o perioadă de trei luni;
• mașinile și echipamente de care debitorul are nevoie pentru a-și continua activitatea sau pentru a-și practica meseria;
• o parte din terenul deținut de către debitor (de până la 0,5 ha în ceea ce privește podgoriile și alte culturi și de până la 3 ha pentru parcelele de uz nespecificat, precum și mașinile și uneltele, îngrășămintele, produsele fitosanitare și semințele destinate însămânțării pentru o perioadă de un an);
• pentru crescătorii de animale, șeptelul necesar, în special două animale de tracțiune, o vacă, cinci oi și capre, zece stupi și păsări de curte, precum și alimentele necesare pentru hrana acestora până la următoarea recoltă sau până la scoaterea din nou a acestora la păscut;
• locuința al cărei proprietar este debitorul, dacă acesta și membrii familiei sale nu dețin o altă locuință, indiferent dacă debitorul locuiește sau nu în aceasta. Dacă locuința depășește nevoile debitorului și ale familiei sale, astfel cum se prevede într-o reglementare specifică adoptată de Consiliul de Miniștri, o parte din aceasta trebuie să fie vândută, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la articolul 39 alineatul (2) din Legea privind proprietatea (Zakon za sobstvenostta);
• celelalte obiecte și valori protejate prin lege împotriva executării silite.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Atunci când debitorul este somat să plătească în mod voluntar creanța, executorul judecătoresc trebuie să precizeze și data la care va fi efectuat un inventar al bunurilor și, atunci când executarea silită se referă la bunuri imobile, să trimită o notificare de sechestru la registrul bunurilor imobile.

Punerea sub sechestru a bunurilor mobile sau a unei creanțe este impusă ulterior întocmirii unui inventar.

Punerea sub sechestru și opoziția au următoarele efecte asupra debitorului:

Din momentul în care acestea sunt impuse, debitorul nu poate să dispună de valori sau de bunuri (mobile sau imobile) și nici, sub sancțiunea unor acțiuni penale, să le modifice, să le deterioreze sau să le distrugă. Aceste efecte sunt aplicabile de la data transmiterii somației de achitare a datoriei în mod voluntar.

Punerea sub sechestru sau opoziția are următoarele efecte asupra creditorului:

În conformitate cu articolul 452 alineatul (1) din GPK, orice cesiune de valori sau de bunuri mobile sub sechestru este caducă în ceea ce privește creditorul și orice co-creditor, cu excepția cazului în care cesionarul este în măsură să invoce articolul 78 din Legea privind proprietatea. Aceasta ultimă dispoziție prevede că o parte care dobândește în mod legal un bun mobil sau titluri la purtător devine proprietarul acestora, chiar dacă achiziția respectivă se face, fără cunoștința acesteia, de la o persoană, alta decât proprietarul, cu excepția cazului în care transferul de proprietate necesită un act notarial sau o certificare a semnăturilor părților la tranzacție în fața unui notar. Aceeași regulă este valabilă în ceea ce privește achiziția altor drepturi reale asupra bunurilor mobile.

În cazul în care sunt luate măsuri de executare silită asupra unor bunuri imobile, caducitatea va fi efectivă numai în ceea ce privește tranzacțiile de cesiune efectuate ulterior datei de înregistrare a sechestrului asigurător [articolul 452 alineatul (2) din GPK].

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Legea nu prevede niciun termen-limită pentru perioada de valabilitate a acestor măsuri. Acestea sunt destinate să satisfacă creanța creditorului și, prin urmare, rămân valabile până la sfârșitul procedurii de executare silită.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Căile de atac disponibile în cursul procedurii de executare silită sunt prevăzute în secțiunile I și II din capitolul 39 din GPK.

• Creditorul poate introduce o cale de atac:
  • 1/ împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini măsura solicitată de executare silită;
  • 2/ împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua o nouă evaluare a bunurilor care fac obiectul executării silite și
  • 3/ împotriva suspendării, a încetării sau a încheierii executării silite.
• Debitorul poate introduce o cale de atac:
  • 1/ împotriva deciziei unui executor judecătoresc, prin care i se impune plata unei amenzi;
  • 2/ împotriva executării silite a unui bun despre care debitorul consideră că nu poate fi pus sub sechestru;
  • 3/ împotriva punerii sub sechestru a bunurilor mobile sau împotriva evacuării debitorului dintr-un bun imobil, pe motiv că executorul judecătoresc nu l-a avertizat în mod adecvat;
  • 4/ împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua o nouă evaluare a bunurilor care fac obiectul executării silite;
  • 5/ împotriva desemnării unui terț ca gardian al bunurilor;
  • 6/ împotriva refuzului executorului judecătoresc de a suspenda, a înceta sau a încheia procedura de executare silită și
  • 7/ împotriva condamnărilor la plata cheltuielilor de judecată.
• Terții (care nu sunt părți la procedura de executare silită) pot introduce o cale de atac împotriva unei acțiuni a executorului judecătoresc, numai dacă executarea silită vizează bunuri aflate în posesia lor la data sechestrului, a confiscării sau a remiterii.
• Un terț poate introduce o cale de atac împotriva restituirii unui bun imobil, numai dacă terțul respectiv se afla în posesia bunului în cauză înainte de data la care a fost introdusă creanța în curs de executare (articolul 435 din GPK).
• Dacă au fost organizate licitații publice, decizia prin care se atribuie bunul poate face obiectul unei căi de atac din partea unui terț, care a plătit un avans cel târziu în ultima zi a licitației, a unui creditor, care a făcut o ofertă fără să fie nevoit să plătească un avans, sau a debitorului, pe motiv că licitația nu a fost efectuată în mod legal sau că bunul nu a fost atribuit ofertantului cu cea mai bună ofertă.

În conformitate cu articolul 436 din GPK, căile de atac trebuie introduse în termen de o săptămână de la data acțiunii contestate, dacă partea a fost prezentă la acțiunea respectivă sau dacă a fost convocată la aceasta și, în toate celelalte cazuri, în termen de o săptămână de la data la care aceasta a fost comunicată. Căile de atac se introduc prin executorul judecătoresc la instanța regională competentă pentru locul de executare. Atunci când se introduce un apel, executorul judecătoresc trebuie să precizeze motivele pentru care acțiunea este contestată.

Căile de atac respective sunt examinate cu ușile închise, cu excepția celor depuse de terți, care sunt examinate în ședință publică la care sunt convocate toate părțile la procedura de executare silită. Căile de atac trebuie să facă obiectul unei decizii în termen de o lună.

Acestea nu au efect suspensiv asupra procedurii de executare silită, însă instanța poate decide să suspende procedura în așteptarea pronunțării unei decizii cu privire la motivele invocate în calea de atac. Dacă procedura este suspendată, executorul judecătoresc trebuie să fie informat în acest sens fără întârziere (articolul 438 din GPK).

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Articolul 432 din GPK descrie diferitele situații în care o instanță poate, în mod legal, să suspende procedura la cererea creditorului.

În conformitate cu articolul 433, alineatul 1 punctul 8 din GPK, dacă creditorul nu solicită punerea în aplicare a măsurilor de executare silită timp de doi ani, procedura de executare silită este declarată închisă de către executorul judecătoresc. Numai în cazurile referitoare la pensii alimentare se admite o excepție de la această regulă.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Această măsură are drept scop executarea unei obligații impuse printr-un titlu executoriu, chiar și împotriva voinței persoanei căreia i-a fost impusă obligația. Dacă debitorul nu respectă în mod voluntar obligația impusă printr-o hotărâre executorie, creditorul poate depune o cerere la o instanță judecătorească sau la un executor judecătoresc, având ca obiect obținerea executării judiciare a hotărârii sau executarea silită.

Instanța dispune și inițiază executarea hotărârilor, cu excepția titlurilor care sunt executate în cadrul procedurilor administrative sau fiscale. Prin urmare, în cauzele civile creditorul poate, în principiu, să introducă întotdeauna o acțiune în justiție.

De asemenea, creditorul poate să se adreseze unui executor judecătoresc. Acesta din urmă inițiază executarea hotărârilor pe baza unui mandat judecătoresc, cu excepția următoarelor decizii:

• deciziile privind încredințarea copiilor minori;
• deciziile în cazurile de protecție împotriva violenței domestice;
• deciziile instituțiilor Uniunii Europene;
• deciziile pronunțate în străinătate.

Cu toate acestea, poate fi depusă o cerere având ca obiect obținerea executării silite de către un executor judecătoresc dacă executarea trebuie să fie efectuată în temeiul unei decizii privind indemnizația de întreținere pentru unul sau mai mulți minori sau al unei decizii pronunțate în străinătate, pentru care a fost eliberată o declarație de încuviințare a executării în conformitate cu legislația direct aplicabilă a Uniunii Europene sau cu un acord internațional sau cu o decizie de recunoaștere.

Executarea hotărârilor prin intermediul instanțelor este reglementată de articolele 251-351a din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare). Cu toate acestea, în cauzele care țin de dreptul familiei, executarea hotărârilor intră sub incidența articolelor 492­513 din Legea nr. 292/2013 privind procedurile judiciare speciale, versiunea în vigoare.

Executarea hotărârilor prin intermediul executorilor judecătorești este reglementată, în principal, de articolele 35-73 din Legea nr. 120/2001 privind executorii judecătorești și activitatea de executare (Codul procedurilor de executare, versiunea în vigoare). De asemenea, în conformitate cu Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc desfășoară activități care țin, în special, de regimul juridic al diferitelor modalități de executare.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

În general, instanța de drept comun din locul de domiciliu al debitorului [articolul 252 alineatul (1) din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare)] este competentă să dispună și să inițieze executarea unei hotărâri. Excepțiile de la această normă sunt prevăzute la articolul 252 din Codul de procedură civilă.

Pentru informații detaliate cu privire la instanța de drept comun competentă, a se vedea „ Regulile generale privind competența teritorială” (punctul 2.2.1. din fișa informativă „Care este instanța competentă - Republica Cehă”).

Instanțele și executorii judecătorești autorizați de către un judecător pot să inițieze executarea silită. În conformitate cu articolul 45 din Legea nr. 120/2001 privind executorii judecătorești și activitatea de executare (Codul procedurilor de executare, versiunea în vigoare), instanța de executare competentă pe fond este instanța districtuală. Instanța de executare competentă din punct de vedere teritorial este instanța pe a cărei rază debitorul își are domiciliul sau reședința pe teritoriul Republicii Cehe, dacă acesta este un cetățean străin, în funcție de tipul de ședere, sau sediul social etc. Competența jurisdicțională este explicată mai detaliat în dispozițiile sus-menționate din Codul procedurilor de executare.

Pentru mai multe informații, a se vedea, de asemenea, întrebarea „Co znamená výkon soudních rozhodnutí ve věcech občanských a obchodních?”

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Executarea hotărârilor

Procedura poate fi inițiată numai la cererea creditorului, dacă debitorul nu respectă în mod voluntar obligația impusă prin hotărârea executorie. Cu toate acestea, în temeiul Legii nr. 292/2013 privind procedurile judiciare speciale, în versiunea în vigoare, instanța poate, inclusiv din oficiu, să dispună executarea anumitor măsuri provizorii, de exemplu în cauzele privind protecția împotriva violenței domestice.

Executarea unei hotărâri poate fi dispusă numai dacă aceasta desemnează creditorul și debitorul, definește domeniul de aplicare și valoarea obligațiilor care fac obiectul cererii de executare și stabilește termenul de executare. Dacă hotărârea judecătorească nu conține termenul de executare a obligației, se înțelege că obligațiile impuse prin hotărârea în cauză trebuie îndeplinite în termen de trei zile sau, dacă este impusă evacuarea dintr-o locuință, în termen de cincisprezece zile de la data la care hotărârea devine definitivă. Dacă, în temeiul hotărârii, obligația trebuie să fie executată de mai mulți debitori și dacă obligațiile sunt divizibile, acestea trebuie să fie executate în părți egale de către toți debitorii, cu excepția cazului în care se prevede altfel în hotărâre.

Atunci când depune o cerere de executare a unei hotărâri, creditorul nu este obligat să fie reprezentat de un avocat.

Cererea de executare a hotărârii prin care se impune plata unei sume de bani trebuie să precizeze modalitatea concretă de executare și celelalte condiții prevăzute de lege. Aceasta trebuie să fie însoțită de o copie a hotărârii învestită cu formulă executorie. Această formulă este aplicată de instanța care a pronunțat hotărârea în cauza respectivă în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție. Dacă cererea de executare silită se depune la instanța care a pronunțat hotărârea în cauza respectivă în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție, nu este necesar să se atașeze o copie a hotărârii.

În cadrul unei proceduri de executare, soluționarea se face întotdeauna prin intermediul unei ordonanțe.

De regulă, instanța dispune executarea hotărârii fără audierea debitorului.

În Republica Cehă, procedurile judiciare sunt supuse plății unor taxe judiciare (a se vedea Legea nr. 549/1991 privind taxele judiciare, în versiunea în vigoare). În cazuri justificate, legea permite o exceptare de la plata taxelor judiciare.

Procedura de executare silită de către un executor judecătoresc

Executarea silită va fi pusă în aplicare de către executorul judecătoresc numit de creditor în cererea sa de executare silită. Actele executorului judecătoresc sunt considerate acte ale instanței de executare.

Procedura de executare silită este inițiată la cererea creditorului sau la cererea persoanei care furnizează dovada că i-a fost cedat sau transferat dreptul conferit printr-o hotărâre judecătorească. Aceasta este inițiată la data primirii cererii de către executorul judecătoresc. Acesta din urmă poate să înceapă întocmirea inventarului bunurilor debitorului și să aplice o măsură asigurătorie numai după ce instanța l-a autorizat în acest sens și a dispus executarea silită.

Cererea de executare silită trebuie:

• să numească executorul judecătoresc care urmează să inițieze executarea, să menționeze adresa sediului acestuia (lista executorilor judecătorești este disponibilă pe site-ul web al Camerei executorilor judecătorești din Republica Cehă; executorii judecătorești nu au un câmp de activitate delimitat din punct de vedere teritorial: fiecare executor judecătoresc poate interveni pe întreg teritoriul Republicii Cehe);
• să indice obiectul cererii și scopul său;
• să numească părțile, și anume creditorul sau, dacă este cazul, persoana care deține dreptul conferit prin hotărâre și debitorul; în cazul persoanelor fizice: numele, prenumele, domiciliul sau, pentru cetățenii străini, adresa de reședință pe teritoriul Republicii Cehe, în funcție de natura sejurului acestora și, eventual, numărul de înregistrare în registrul de stare civilă sau data nașterii; în cazul persoanelor juridice: denumirea comercială, sediul social și numărul de înregistrare al persoanei juridice;
• să precizeze titlul executoriu;
• să indice obligația a cărei îndeplinire trebuie impusă prin executare silită și informațiile necesare pentru a stabili dacă și în ce măsură debitorul a executat obligația impusă;
• să precizeze, după caz, elementele pe care se sprijină creditorul;
• să fie semnată.

Cererea de executare silită trebuie să fie însoțită de titlul executoriu în original învestit cu formulă executorie sau de o copie legalizată a acestuia sau de o copie a actului notarial care autorizează executarea, cu excepția cazului în care titlul executoriu a fost emis de instanța de executare. Formula executorie cu care este învestit titlul executoriu este aplicată de autoritatea care l-a emis, în timp ce formula executorie cu care sunt învestite tranzacțiile și acordurile este aplicată de autoritatea care le-a autorizat.

3.2 Condiţiile principale

Executarea unei hotărâri judecătorești (sau executarea pe care o inițiază executorul judecătoresc) poate fi dispusă pe baza unui titlu executoriu, dacă obligația impusă nu a fost executată în mod voluntar:

Titlurile executorii sunt:

• hotărârile luate de un judecător sau un executor judecătoresc, atunci când sunt executorii, dacă acestea conferă un drept, impun o obligație sau vizează bunuri;
• hotărârile executorii pronunțate de o instanță sau de o altă autoritate de aplicare a legii, dacă acestea conferă un drept sau vizează bunuri;
• sentințele arbitrale declarate executorii (NB: Curtea Supremă a Republicii Cehe a statuat în repetate rânduri că, deși sentințele arbitrale pronunțate în temeiul Convenției de la New York pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine pot servi drept bază pentru executarea judiciară a unei hotărâri fără a fi necesară o procedură specială, acestea nu pot fi utilizate ca titluri executorii în sine - a se vedea Hotărârea Curții cu nr. de referință 20 Cdo 1754/2018 din 12 iunie 2018, Hotărârea Curții cu nr. de referință 20 Cdo 5882/2016 din 16 august 2017 și Hotărârea Curții cu nr. de referință 20 Cdo 1165/2016 din 3 noiembrie 2016);
• actele notariale care constituie titluri executorii redactate în conformitate cu o reglementare specială;
• deciziile executorii adoptate și alte titluri executorii emise de autoritățile publice;
• alte decizii executorii, tranzacțiile aprobate și actele a căror executare este permisă prin lege.

Dacă titlul executoriu nu prevede un termen de executare a obligației, se înțelege că obligația impusă prin titlul executoriu trebuie îndeplinită în termen de trei zile sau, dacă se impune evacuarea dintr-o locuință, în termen de cincisprezece zile de la data la care decizia a devenit definitivă.

Executarea judiciară a hotărârilor

Instanța competentă să dispună și să inițieze executarea unei hotărâri, să exercite orice activitate judiciară înainte de a dispune executarea și să primească declarația privind activele este instanța de drept comun din locul unde se află domiciliul debitorului, cu excepția cazului în care articolul 252 din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare) prevede altfel.

Executarea unei hotărâri poate fi dispusă numai în măsura solicitată de creditor și în măsura suficientă, conform hotărârii, pentru satisfacerea acestuia [articolul 263 alineatul (1) din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare)].

Instanța va respinge cererea de executare dacă reiese deja în mod clar din cerere că suma care ar urma să fie obținută nu ar fi suficientă nici măcar pentru a acoperi costurile aferente executării [articolul 264 alineatul (2) din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare)].

Procedura de executare silită de către un executor judecătoresc

Executorul judecătoresc inițiază executarea hotărârilor pe baza unui mandat judecătoresc, cu excepția deciziilor menționate mai sus (punctul 1).

Executorul judecătoresc care a primit o cerere de executare silită solicită instanței de executare, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii cererii, un mandat și un ordin de executare. Dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, instanța emite mandatul în termen de cincisprezece zile. Dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a proceda la executarea silită, instanța îi indică executorului judecătoresc să refuze sau să respingă, în totalitate sau în parte, cererea de executare silită sau să suspende procedura de executare. Executorul judecătoresc este obligat să respecte această instrucțiune.

Instanța de executare competentă pe fond este instanța districtuală.

Instanța de executare competentă din punct de vedere teritorial este, pentru persoanele fizice, instanța pe a cărei rază debitorul își are domiciliul sau, eventual, reședința pe teritoriul Republicii Cehe dacă acesta este un cetățean străin, în funcție de tipul de ședere. Dacă debitorul este o persoană juridică, instanța competentă din punct de vedere teritorial este instanța pe a cărei rază debitorul își are sediul social. Dacă debitorul persoană fizică nu are domiciliu sau reședință în Republica Cehă sau dacă debitorul persoană juridică nu își are sediul în Republica Cehă, instanța competentă din punct de vedere teritorial este cea pe a cărei rază se află bunurile deținute de persoana în cauză.

Legea nr. 292/2013 privind procedurile judiciare speciale, în versiunea în vigoare, prevede unele excepții de la competența teritorială, de exemplu prin dispozițiile articolului 511.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Executarea judiciară a unei hotărâri (sau executarea de către un executor judecătoresc) poate consta în punerea sub sechestru a bunurilor mobile sau imobile, a drepturilor sau a altor tipuri de bunuri, cu unele excepții.

În conformitate cu articolele 321 și 322 din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare), nu pot fi puse sub sechestru:

• bunurile a căror vânzare este interzisă în temeiul unor dispoziții speciale sau bunurile care nu fac obiectul executării în temeiul unor dispoziții speciale;
• bunurile al căror proprietar este debitorul și care îi sunt strict necesare pentru satisfacerea nevoilor sale materiale imediate și a celor ale familiei sale sau pentru exercitarea îndatoririlor sale profesionale, precum și celelalte bunuri a căror vânzare ar fi contrară normelor morale (îmbrăcăminte obișnuită, echipamente de uz casnic, inele de logodnă și alte articole similare, dispozitive medicale și alte obiecte de care debitorul are nevoie ca urmare a unei boli sau a unui handicap de care suferă acesta, numerar până la valoarea echivalentă cu de două ori minimul de subzistență prevăzut pentru o persoană, în conformitate cu o reglementare specială, animalele care nu sunt păstrate în scopuri comerciale ci ca animale de companie);
• dacă debitorul este un întreprinzător individual, bunurile pe care acesta le deține și care îi sunt strict necesare pentru exercitarea activității sale (această dispoziție nu se aplică în cazul în care bunurile respective au fost gajate și creditorul dorește să-și recupereze creanța astfel garantată);
• mijloacele tehnice utilizate pentru înregistrarea de instrumente de investiții, în conformitate cu o reglementare specială, sau pentru păstrarea documentelor referitoare la datele acestor înregistrări, mijloacele tehnice folosite pentru a furniza datele privind proprietarii de instrumente de investiții, în conformitate cu o reglementare specială;
• bunurile aflate în uzufruct, dobândite de debitor în temeiul unei succesiuni (această dispoziție nu se aplică în cazul în care debitorul poate să dispună în mod liber de bunurile respective sau dacă executarea hotărârii vizează plata datoriilor persoanei decedate sau a datoriilor aferente gestionării necesare a bunurilor dobândite în uzufruct).

Cu toate acestea, creditorul poate oricând să solicite ca inclusiv bunurile menționate mai sus să fie puse sub sechestru, dacă acestea au fost achiziționate de către un debitor care, prin comiterea unei infracțiuni penale cu intenție, a cauzat un prejudiciu și a beneficiat de un avantaj pecuniar în urma infracțiunii respective, dacă creditorul este victimă a acestei infracțiuni.

În plus, nu fac, de asemenea, obiectul executării silite a unei hotărâri:

• creanțele referitoare la indemnizații plătite de către un asigurător, în temeiul unui contract de asigurare, dacă indemnizațiile respective trebuie folosite pentru reconstruirea sau repararea unei locuințe;
• prestațiile sociale, ajutoarele acordate persoanelor aflate în situații precare, ajutoarele pentru locuință, ajutoarele sociale plătite într-o singură tranșă și ajutoarele acordate familiilor de plasament;
• creanțele dobândite ca bunuri în uzufruct de către debitor, în temeiul unei succesiuni (această dispoziție nu se aplică în cazul în care debitorul poate să dispună în mod liber de bunurile respective sau dacă executarea hotărârii vizează plata datoriilor persoanei decedate sau a datoriilor aferente gestionării necesare a bunurilor dobândite în uzufruct);
• creanțele persoanelor fizice întreprinzători individuali, care au apărut în cadrul activității profesionale a acestora, pot fi sechestrate numai în limita a două cincimi din valoarea acestora; cu toate acestea, dacă cererea de executare se referă la o creanță prioritară, pot fi sechestrate trei cincimi din valoarea acesteia;
• creanțele dobândite cu titlu de drepturi de autor, atunci când autorul în cauză este debitorul, pot fi sechestrate numai în limita a două cincimi din valoarea acestora; cu toate acestea, dacă executarea solicitată se referă la o creanță prioritară, drepturile de autor pot fi sechestrate în limita a trei cincimi din valoarea acestora (această dispoziție se aplică, mutatis mutandis, creanțelor care decurg din drepturile artiștilor interpreți și din drepturile producătorilor de proprietate industrială).

Această listă prezintă principalele restricții în ceea ce privește punerea sub sechestru a bunurilor prin executare judiciară sau executare silită. Codul de procedură civilă prevede alte restricții specifice care sunt menționate, de exemplu, la articolul 267b.

Modalitățile de punere sub sechestru a bunurilor care aparțin comunității de bunuri a soților sunt prevăzute la articolul 262a alineatele (1) și (2) din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare), precum și la articolul 42 din Legea nr. 120/2001 (Codul procedurilor de executare, versiunea în vigoare). Executarea asupra bunurilor care aparțin comunității de bunuri a soților poate fi dispusă, de asemenea, în vederea rambursării unei datorii contractate pe durata căsătoriei sau înainte de încheierea acesteia și care privește doar unul dintre soți. În scopul ordonanței de executare, sunt considerate, de asemenea, ca aparținând bunurilor comune ale debitorului și soțului/soției acestuia bunurile care nu mai fac parte din comunitatea de bunuri a soților ca urmare a unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus dizolvarea comunității de bunuri sau reducerea dimensiunii existente a acesteia ca urmare a unei convenții de reducere a dimensiunii comunității de bunuri a soților, ca urmare a adoptării unui regim de separare a bunurilor sau a existenței întârziate a unui contract privind comunitatea de bunuri.

Executarea hotărârii prin poprirea salariului sau a altor venituri ale soțului/soției debitorului, prin poprirea contului bancar al soțului/soției debitorului în calitate de terț poprit, poprirea unei alte creanțe pecuniare a soțului/soției debitorului în calitate de terț poprit sau prin punerea sub sechestru a altor drepturi patrimoniale ale soțului/soției debitorului poate fi dispusă numai dacă datoria care urmează să fie rambursată intră în comunitatea de bunuri a soților.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Executarea judiciară a hotărârilor

Plata unei sume de bani poate fi obținută prin poprirea salariului, poprirea asupra unui terț, administrarea unui bun imobil, prin vânzarea de bunuri mobile sau imobile, prin sechestrarea-vânzarea unei unități de producție sau prin înscrierea unei garanții judiciare asupra bunurilor imobile [articolul 258 alineatul (1) din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare)].

Executarea unei hotărâri prin care se impune o obligație, alta decât plata unei sume de bani, depinde de natura obligației impuse. Aceasta poate consta în evacuarea dintr-o locuință, predarea silită a bunurilor mobile, partajul bunurilor comune, executarea de lucrări sau prestarea de servicii [articolul 258 alineatul (2) din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare)].

Executarea hotărârii prin vânzarea de bunuri gajate poate fi realizată, în cazul unei creanțe garantate, prin vânzarea de bunuri mobile gajate sau bunuri imobile grevate de o ipotecă, prin vânzarea de bunuri considerate în ansamblu și de ansambluri de bunuri (universalitate de fapt) și prin punerea sub sechestru a altor bunuri gajate, prin conversia în poprire asupra unui terț a popririi asigurătorii instituite asupra unei sume de bani și prin punerea sub sechestru a altor drepturi patrimoniale gajate [articolul 258 alineatul (3) din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare)].

Executorul judecătoresc, după înscrierea executării silite în registrul executărilor silite deschise, examinează modalitățile de executare aplicabile și emite sau anulează un ordin privind bunurile care urmează să fie puse sub sechestru în temeiul executării silite. Prin ordin de executare se înțelege ordinul de inițiere a executării silite prin una din modalitățile de executare prevăzute de Legea nr. 120/2001 (Codul procedurilor de executare, versiunea în vigoare). Prin adoptarea unui ordin de executare, executorul judecătoresc are obligația să aleagă o modalitate de executare care să nu fie vădit inadecvată, în special în ceea ce privește disproporția dintre valoarea datoriilor debitorului și valoarea bunului a cărui vânzare ar trebui să permită rambursarea acestor datorii.

Executarea silită care impune plata unei sume de bani poate fi realizată prin poprire asupra salariului sau asupra altor venituri, prin poprire asupra unui terț, prin vânzarea de bunuri mobile sau imobile, punerea sub sechestru și vânzarea unei unități de producție, constituirea unei garanții privind bunuri imobile, administrarea unui bun imobil, suspendarea permisului de conducere.

Modalitatea de executare prin care se impune o altă obligație, în afară de plata unei sume de bani, depinde de natura obligației impuse. Aceasta poate consta în evacuarea dintr-o locuință, predarea silită a bunurilor mobile, partajul bunurilor comune, executarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Executarea silită prin vânzarea de bunuri gajate poate fi realizată, în cazul unei creanțe garantate, prin vânzarea bunurilor mobile gajate sau a bunurilor imobile grevate de o ipotecă.

Interdicția de a dispune de bunuri este prevăzută la articolul 44a și articolul 47 alineatul (5) din Legea nr. 120/2001 (Codul procedurilor de executare, versiunea în vigoare). Cu excepția cazului în care se decide altfel de către executorul judecătoresc, începând cu data notificării sau comunicării executării silite, debitorul nu mai poate dispune în mod liber de bunurile sale, inclusiv bunurile imobile și bunurile care aparțin comunității de bunuri a soților, cu excepția bunurilor esențiale pentru exercitarea normală a activității comerciale și industriale a debitorului, a bunurilor care sunt esențiale pentru îndeplinirea nevoilor de bază și a celor ale persoanelor față de care acesta are obligații de întreținere și a bunurilor necesare pentru conservarea și gestionarea bunurilor sale. Actul juridic prin care debitorul încalcă această interdicție este nul. Cu toate acestea, un astfel de act este considerat valabil dacă executorul judecătoresc, un creditor privilegiat sau un creditor declarat nu introduce o acțiune în anulare pentru a garanta recuperarea creanței solicitate. Efectele juridice ale unei acțiuni în anulare încep să curgă de la data intrării în vigoare a actului juridic, cu condiția ca ordinul executoriu întocmit de către executorul judecătoresc sau un alt act de manifestare a voinței executorului judecătoresc, a creditorului privilegiat sau a creditorului declarat să fi fost transmis tuturor părților la actul juridic care face obiectul acțiunii în anulare introduse de executorul judecătoresc, creditorul sau creditorul declarat.

Debitorul nu poate să cedeze bunurile care fac obiectul ordinului executoriu, nici să le greveze de sarcini sau să dispună de acestea în alt mod. Actul juridic prin care debitorul încalcă această obligație este nul.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Măsurile sunt menținute până la încheierea procedurii de executare, recuperarea creanței și plata sumelor accesorii ale acesteia, plata costurilor aferente executării etc. Se ridică, prin decizie, interdicția de a dispune de bunuri din momentul în care debitorul depune la executorul judecătoresc suma echivalentă valorii creanței solicitate, costurilor aferente executării și costurilor suportate de creditor.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

În cazul executării judiciare a hotărârii, calea de atac poate fi introdusă în conformitate cu dispozițiile generale ale Codului de procedură civilă referitoare la căile de atac. Debitorul trebuie să introducă o cale de atac în fața instanței a cărei hotărâre este atacată, în termen de 15 de zile de la data notificării sau a comunicării unei copii a hotărârii scrise. Dacă persoana care are calitate procesuală activă introduce, în timp util, o cale de atac admisibilă, hotărârea nu va fi definitivă atât timp cât instanța de apel nu se pronunță definitiv cu privire la calea de atac introdusă [a se vedea, de asemenea, articolul 254 din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare)].

În momentul executării unei hotărâri și din motivele prevăzute de lege, nu este posibil să se suspende procedura și să se renunțe la respectarea termenului. De asemenea, nu este posibilă introducerea unei cereri de revizuire a deciziei; cu toate acestea, este posibilă introducerea unui recurs în casație, însă numai dacă recursul este îndreptat împotriva unei decizii definitive pronunțate de o instanță de apel care a respins apelul sau a încetat procedura de apel sau împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de apel care a confirmat sau a modificat ordonanța emisă de instanța de prim grad de jurisdicție respingând calea de atac sau cererea de repunere în termen [a se vedea, de asemenea, articolul 229 alineatul (4) și articolul 254 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, în versiunea în vigoare].

Un drept asupra bunurilor care nu permite punerea sub sechestru a acestora poate fi opozabil creditorului printr-o cerere având ca obiect obținerea ridicării sechestrului asupra bunurilor respective, în temeiul articolului 267 alineatul (1) din Codul de procedură civilă.

Dreptul asupra bunurilor care aparțin comunității de bunuri a soților sau care sunt considerate, în scopul ordonanței de punere sub sechestru, ca făcând parte din patrimoniul comun al debitorului și soțului/soției acestuia, însă care nu pot fi puse sub sechestru în vederea recuperării creanței solicitate poate fi exercitat, mutatis mutandis, prin intermediul unei astfel de cereri [articolul 267 alineatul (2) din Codul de procedură civilă].

Cererea împotriva creditorului poate viza, de asemenea, contestarea veridicității, a valorii, a naturii sau a rangului uneia dintre creanțele declarate în vederea repartizării veniturilor obținute din vânzare sau satisfăcute în alt mod în cursul executării deciziei, în conformitate cu modalitățile de executare silită prevăzute de lege (articolul 267a din Codul de procedură civilă).

O parte la procedură poate să formuleze opoziție la anumite ordonanțe ale instanței. Debitorul poate, de exemplu, să conteste inventarul, raportul referitor la gestionarea unei unități de producție sau adjudecarea.

Nu în ultimul rând, debitorul poate, în cadrul unei proceduri de executare judiciară sau de executare silită de către un executor judecătoresc, să solicite suspendarea provizorie a executării judiciare a hotărârii (sau a executării silite) sau suspendarea executării judiciare a hotărârii (sau a executării silite). Suspendarea și suspendarea provizorie a executării judiciare (sau a executării silite) sunt prevăzute în Codul de procedură civilă și în Codul procedurilor de executare [în special, la articolele 266, 268 și 269 din Legea nr. 99/1963 (Codul de procedură civilă, versiunea în vigoare) și la articolele 54, 55 și 55a din Legea nr. 120/2001 (Codul procedurilor de executare, versiunea în vigoare)].

Căi de atac împotriva unei executări silite efectuată de către un executor judecătoresc:

Calea de atac împotriva deciziilor unui executor judecătoresc poate fi exercitată numai în cazurile prevăzute de Codul procedurilor de executare (articolul 55c).

Decizia executorului judecătoresc cu privire la o cerere de eliminare a unui bun din lista de inventariere poate face obiectul unei căi de atac în fața instanței de executare, printr-o cerere având ca obiect obținerea ridicării sechestrului asupra bunului în cauză, în conformitate cu articolul 267 din Codul de procedură civilă. Termenul pentru introducerea căii de atac este de 30 de zile de la data notificării sau comunicării deciziei executorului judecătoresc prin care acesta a respins, chiar și numai în parte, cererea de a elimina bunul din lista de inventariere. Pe perioada cuprinsă între data depunerii cererii de eliminare a bunului din lista de inventariere și data expirării termenului, precum și pe întreaga durată a procedurii de atac, bunurile mobile inventariate nu pot fi vândute.

O parte poate contesta somația de plată a costurilor aferente procedurii în termen de 8 zile de la notificarea acesteia.

În ceea ce privește cererea de suspendare sau de suspendare provizorie a executării silite efectuată de către un executor judecătoresc, a se vedea mai sus „Opravné prostředky při soudním výkonu rozhodnutí”.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

După dispunerea executării silite (articolul 44 și următoarele din Codul procedurilor de executare), interdicția de a dispune în mod liber de bunuri nu se aplică în ceea ce privește bunurile esențiale pentru exercitarea normală a activității comerciale și industriale a debitorului, pentru satisfacerea nevoilor sale fundamentale și a celor ale persoanelor față de care acesta are obligații de întreținere și nici în ceea ce privește conservarea și gestionarea patrimoniului acestuia. De asemenea, debitorul poate solicita executorului judecătoresc ca o parte din bunurile sale să nu intre sub incidența acestei interdicții; în cererea sa, debitorul trebuie să dovedească faptul că restul bunurilor sale poate, în mod evident și indubitabil, să asigure plata creanței solicitate, inclusiv a costurilor suportate de creditor și a costurilor aferente executării silite.

De asemenea, debitorul are posibilitatea, după primirea somației de plată emise de executorul judecătoresc, care trebuie să includă indicații privind termenul de plată și eventualele consecințe în caz de neîndeplinire a obligațiilor de plată, să plătească datoria solicitată, precum și provizionul pe costurile reduse aferente procedurii de executare. Prin plata datoriei solicitate și a provizionului, interdicția de a dispune de bunuri încetează [articolul 44a alineatul (1) și articolul 46 alineatul (6) din Codul procedurilor de executare]. În caz contrar, executorul judecătoresc inițiază punerea sub sechestru.

Debitorul beneficiază de protecție, în special dacă acesta trebuie evacuat dintr-o locuință sau dintr-un alt spațiu în care locuiește, în temeiul articolului 65 din Decretul nr. 37/1992 al Ministerului Justiției din Republica Cehă din 23 decembrie 1991 cu privire la regulamentul de procedură al instanțelor districtuale și al instanțelor regionale, astfel cum a fost modificat ultima dată. Într-adevăr, dacă executorul judecătoresc însărcinat cu evacuarea dintr-un imobil, o locuință sau o cameră, constată că persoana care urmează să fie evacuată este imobilizată la pat din motive de boală sau că este vorba despre o femeie care a născut de curând sau o femeie aflată într-un stadiu avansat de graviditate și că evacuarea ar putea pune grav în pericol sănătatea persoanei respective, acesta nu poate iniția executarea; dacă nu este prezentat un certificat medical sau dacă are îndoieli în ceea ce privește veridicitatea unui astfel de certificat, executorul judecătoresc solicită avizul unui medic specialist.

În conformitate cu Codul de procedură civilă, anumite bunuri ale debitorului nu pot fi puse sub sechestru. A se vedea „Jaký druh majetku může být předmětem výkonu soudních rozhodnutí?”

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Please note that the original language version of this page has been amended recently. The language version you are now viewing is currently being prepared by our translators.
Please note that the following languages: have already been translated.

Cum se execută o hotărâre judecătorească - Germania

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea silită este procedura care permite impunerea unei revendicări de drept privat prin constrângere exercitată de stat. În calitate de titular al monopolului de forță acționând în mod suveran prin intermediul instituțiilor sale, numai statul dispune de competența de executare.

Lista diferitelor măsuri executorii prin care debitorul poate fi obligat să execute prestația, acțiunea etc. care i-a fost impusă:

• punerea sub sechestru a bunurilor corporale
• poprire pe creanțe și alte drepturi patrimoniale (în special, poprirea pe salariu)
• declarația privind activele
• dispunerea de măsuri coercitive pentru a impune obligația de a face sau de a nu face
• vânzarea silită prin licitație
• punerea sub administrare judiciară

În Germania, executarea silită este reglementată, în principal, de articolul 704 și următoarele din Codul de procedură civilă (Zivilprozessordnung – ZPO) și de Legea privind vânzarea silită prin licitație și punerea sub administrare judiciară (Gesetz über die Zwangsversteigerung und Zwangsverwaltung – ZVG).

Regulamentul (UE) nr. 655/2014, care reglementează executarea transfrontalieră a creanțelor între statele membre ale Uniunii Europene, se aplică în Germania prin articolul 946 și următoarele din ZPO.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

A se vedea punctul 3 de mai jos.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

• Titlurile judiciare și extrajudiciare sunt executorii?

Da În acest context se înscriu hotărârile definitive cu autoritate de lucru judecat sau cele declarate executorii cu titlu provizoriu (articolul 704 din ZPO), poprirea și măsurile provizorii (articolele 929 și 936 din ZPO) precum și celelalte titluri executorii menționate la articolul 794 din ZPO, dar și, pe lângă titlurile judiciare, tranzacțiile extrajudiciare încheiate în fața unui organism de conciliere, tranzacțiile încheiate cu asistența unui avocat (Anwaltsvergleiche) și actele notariale.

• Pentru a putea solicita executarea titlul, este necesară obținerea unei hotărâri judecătorești?

O hotărâre judecătorească este necesară în cazul popririi pe creanțe și alte drepturi patrimoniale ale debitorului, în cazul executării silite prin care se urmărește impunerea unor obligații de a face și de a nu face, precum și în cazul unei executări silite asupra bunurilor imobile, în conformitate cu ZVG.

• Care este instanța competentă?

În cazul propririi pe creanțe: instanța locală de prim grad (Amtsgericht) de care aparține domiciliul debitorului.

În cazul executării silite prin care se urmărește impunerea obligației de a face sau de a nu face: instanța de prim grad sesizată.

În cazul unei vânzări silite prin licitație sau al punerii sub administrare judiciară: instanța locală în a cărei jurisdicție se află bunul imobil în cauză.

• Statutul și competențele executorului judecătoresc

Executorul judecătoresc este un funcționar judiciar de categorie intermediară al landului. Ca atare, acesta se află în subordinea directorului sau a președintelui instanței locale de care aparține. În exercitarea profesiei sale, executorul judecătoresc este însă independent. Nicio influență nu poate fi exercitată în cadrul supravegherii ierarhice. Acțiunile și imputarea costurilor aferente executorului pot fi atacate prin introducerea unei contestații (Erinnerung). Acest lucru este valabil, de asemenea, în cazul în care un executor judecătoresc refuză să execute o hotărâre. Contestația este soluționată de instanța de executare.

În conformitate cu tomul al optulea din Codul de procedură civilă, executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă ține de competența executorului judecătoresc. În acest sens, principala sarcină a acestuia este executarea obligațiilor care se referă la bunuri mobile. În această privință, executorul judecătoresc este împuternicit, în special, să acorde debitorului posibilitatea efectuării de plăți în rate, favorizând soluționarea rapidă și pe cale amiabilă a procedurii de executare. O altă misiune esențială a executorului judecătoresc este primirea declarației privind activele, pe care debitorul trebuie să o garanteze sub jurământ. Printre celelalte domenii care intră în sfera de competență a executorului judecătoresc trebuie menționate, în special:

• îndeplinirea obligațiilor de livrare a bunurilor mobile și imobile (desistare/evacuare);
• eliminarea rezistenței debitorului împotriva acțiunilor pe care acesta trebuie să le accepte;
• notificările la cererea părților, dacă sunt necesare pentru executarea silită;
• executarea ordonanțelor de sechestru asigurător și a celor privind măsuri provizorii (în măsura în care aceasta nu intră în domeniul de competență al instanței).
• executarea mandatelor de arestare după refuzul de a prezenta declarațiile privind activele.

• Cererea de executare trebuie depusă de către un practician în domeniul dreptului?

Instanțele competente să soluționeze cererile de executare sunt, în principal, instanțele locale (Amtsgericht) în calitate de instanțe de executare; în această privință, reprezentarea de către un avocat nu este necesară.

În schimb, orice cerere referitoare la o decizie privind o obligație de a face sau de a nu face trebuie să fie depusă la instanța de prim grad sesizată, și anume eventual la o instanță superioară, cum ar fi o instanță regională (Landgericht) unde, în principiu, este necesară reprezentarea de către un avocat.

Costurile măsurilor de executare:

În funcție de dreptul acordat, legea prevede posibilități diferite de executare care presupun costuri diferite:

• a. Punerea sub sechestru a bunurilor mobile:

În cazul în care a fost recunoscută plata unei anumite sume de bani, creditorul încredințează, de regulă, executorului judecătoresc recuperarea creanței sale. Punerea sub sechestru a bunurilor mobile ale debitorului de către executorul judecătoresc presupune plata unei sume de 26,00 EUR, în conformitate cu punctul 205 din baremul de costuri (Kostenverzeichnis, KV) prevăzut de Legea privind costurile pentru executorii judecătorești (Gerichtsvollzieherkostengesetz, GvKostG). Pentru vânzarea bunului pus sub sechestru sau scoaterea la licitație publică ca formă de vânzare la fața locului sau vânzare accesibilă prin internet prin intermediul unei platforme de vânzare la licitație sau pentru oricare altă formă de realizare a valorii bunului, se percepe o taxă suplimentară de 52,00 EUR în conformitate cu punctul 300 din barem. În plus față de aceste costuri, sunt percepute suprataxe, în conformitate cu punctul 500 din barem, în cazul în care sechestrul durează mai mult de trei ore, conform procesului-verbal redactat de către executorul judecătoresc. Această suprataxă se ridică la 20,00 EUR pe oră începută. La acestea se adaugă rambursarea costurilor/cheltuielilor necesare executorului judecătoresc, în special cheltuielile de deplasare (punctul 711 din barem).

• b. Poprirea creanțelor:

Pe baza unui ordin de plată (Zahlungstitel) este posibil, de asemenea, să se solicite poprirea unei creanțe a debitorului (de exemplu, poprire pe salariul acestuia) și transferul creanței poprite în contul creditorului cu titlu de recuperare sau de dare în plată (articolele 829 și 835 din ZPO). Ca regulă generală, poprirea și plata unei creanțe trebuie să fie solicitate împreună și conexate într-o decizie unică (de poprire și de plată). Procedura aferentă cererii respective presupune o taxă unică de 20,00 EUR în conformitate cu punctul 2111 din baremul prevăzut de Legea privind taxele judiciare (Gerichtskostengesetz, GKG). Taxele, în special cheltuielile de notificare a hotărârii judecătorești, se percep separat, în conformitate cu partea 9 din barem.

• c. Primirea declarației privind activele:

Pentru primirea declarației privind activele, executorul judecătoresc percepe, în conformitate cu punctul 260 din barem, o taxă de 33,00 EUR.

• d. Executarea asupra bunurilor imobile:

Executarea silită asupra bunurilor imobile ale debitorului se efectuează prin înscrierea unei ipoteci în cartea funciară pentru garantarea creanței, prin vânzare silită la licitație sau prin punerea sub sechestru judiciar a bunurilor.

Pentru înscrierea unei ipoteci cu titlu de garanție a creanței în cartea funciară, se percepe, în conformitate cu punctul 14121 din baremul prevăzut de Legea privind taxele judiciare și cele notariale (Gerichts- und Notarkostengesetz, GNotKG), o taxă la o rată de 1,0 punct din valoarea creanței care trebuie garantată [articolul 53 alineatul (1) din GNotKG]. Un barem al acestor taxe pentru valori ale creanțelor de până la 3 milioane EUR este atașat la prezenta fișă ca anexa 1.

Taxele judiciare pentru procedurile prevăzute în Legea ZVG sunt stabilite în conformitate cu partea 2 capitolul 2 secțiunile 1 și 2 din baremul prevăzut de Legea privind taxele judiciare. Pentru pronunțarea hotărârii referitoare la cererea de emitere a unei ordonanțe de vânzare silită la licitație a unor bunuri sau de aderare la procedură, taxele care trebuie plătite se ridică la 100,00 EUR. De asemenea, trebuie achitată o taxă generală de procedură, o taxă pentru organizarea a cel puțin unei vânzări la licitație cu invitație de depunere a ofertelor, o taxă de atribuire și o altă taxă de distribuire a veniturilor obținute din vânzare, fiecare dintre aceste taxe fiind stabilită la o rată de 0,5 puncte. Cuantumul taxei generale de procedură și al taxei petru organizarea vânzării la licitație se bazează de fiecare dată pe valoarea bunurilor, astfel cum este stabilită de instanța de executare [valoarea de piață, articolul 54 alineatul (1) din GKG]. Taxele de atribuire și de distribuire a veniturilor obținute în urma vânzării se stabilesc în funcție de ultima licitație, fără dobândă, inclusiv valoarea taxelor reziduale stabilite prin condițiile de participare la licitație [articolul 54 alineatele (2) și (3) din GKG]. Un barem al acestor taxe pentru valori ale creanțelor de până la 500 000 EUR este atașat la prezenta fișă ca anexa 2. În plus față de aceste taxe, costurile de procedură sunt percepute separat în conformitate partea 9 din baremul prevăzut de GKG, în special costurile care trebuie plătite în temeiul Legii privind remunerația și indemnizațiile experților judiciari (Justizvergütungs- und -entschädigungsgesetz, JVEG), pentru întocmirea unui raport specializat cu privire la valoarea de piață a imobilului (punctul 9005 din baremul prevăzut de GKG).

Pentru pronunțarea hotărârii referitoare la cererea de emitere a unei ordonanțe de plasare sub sechestru judiciar sau de aderare la procedură, taxele care trebuie plătite se ridică la 100,00 EUR. Punerea în aplicare a procedurii presupune, de asemenea, plata unei taxe anuale la o rată de 0,5 puncte, însă nu mai mică de 120,00 EUR în primul an și de 60,00 EUR în ultimul an. Valoarea taxei se stabilește în funcție de valoarea totală a veniturilor provenite din administrarea bunului (articolul 55 din GKG).

• e. Executarea obligației în discuție, dispunerea de măsuri de executare în vederea impunerii, interzicerii sau permiterii realizării unor acțiuni:

În cazul în care debitorul este obligat să elibereze un bun mobil, bunul respectiv trebuie să fie retras debitorului de către executorul judecătoresc și înmânat creditorului. Pentru această operațiune de punere sub sechestru, executorul judecătoresc percepe, în conformitate cu punctul 221 din baremul prevăzut de GvKostG, o taxă de 26,00 EUR. În plus față de aceste costuri, sunt percepute suprataxe, în conformitate cu punctul 500 din baremul prevăzut de GvKostG, în cazul în care operațiunea de sechestrare durează mai mult de trei ore, conform procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Aceste suprataxe se ridică la 20,00 EUR pe oră începută.

În cazul în care debitorul trebuie să elibereze un bun imobil, executorul judecătoresc trebuie să-i retragă dreptul de posesie și să-i permită creditorului să intre în posesia bunului (evacuare silită). Pentru această operațiune, executorul judecătoresc percepe, în conformitate cu punctul 240 din baremul prevăzut de GvKostG, o taxă de 98,00 EUR. În acest caz, de asemenea, în conformitate cu punctul 500 din baremul prevăzut de GvKostG, sunt percepute suprataxe în valoare de 20,00 EUR pentru fiecare oră începută, în cazul în care operațiunea de sechestrare durează mai mult de trei ore. La aceste costuri se adaugă avansurile/cheltuielile efectuate de executorul judecătoresc, în special pentru recurgerea la serviciile unor terți (cum ar fi cheltuielile de transport sau costurile pentru lăcătuși, etc.).

În cazul procedurilor inițiate împotriva debitorului prin care se urmărește impunerea realizării unei acțiuni care poate fi mandatată sau nu, permiterea sau interzicerea realizării unor acțiuni, se percep taxe judiciare în valoare de 20,00 EUR, în conformitate cu punctul 2111 din baremul prevăzut de GKG.

3.2 Condiţiile principale

Creditorul trebuie să dețină un titlu executoriu care justifică dreptul acestuia. Acest titlu lua fie forma unei hotărâri definitive cu autoritate de lucru judecat sau declarată executorie cu titlu provizoriu (articolul 704 din ZPO), fie forma unuia dintre titlurile prevăzute la articolul 794 din ZPO [de exemplu, tranzacții judiciare, ordonanțe de executare sau acte notariale]. Titlul trebuie, în principiu, să conțină formula executorie și să fie notificat debitorului. Ordonanțele de executare, ordonanțele de sechestru asigurător și ordonanțele privind măsuri provizorii nu necesită decât în anumite cazuri o formulă executorie [articolul 796, articolul 929 alineatul (1), articolul 936 din ZPO].

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Bunurile mobile, creanțele și alte drepturi patrimoniale, precum și bunurile imobiliare ale debitorului pot face obiectul unor măsuri de executare silită.

Articolul 811 din ZPO prevede o serie de active corporale care nu pot fi sechestrate, astfel încât debitorul și persoanele care locuiesc în gospodăria sa să păstreze un număr minim de obiecte recunoscute ca fiind indispensabile pentru necesitățile lor personale sau pentru exercitarea activității lor profesionale.

De asemenea, sunt impuse anumite restricții în ceea ce privește poprirea veniturilor salariale ale debitorului. Astfel, articolul 850 și următoarele din Codul de procedură civilă prevăd insesizabilitatea anumitor sume care trebuie în mod necesar să rămână în posesia debitorului pentru a-i asigura acestuia un nivel minim de existență. Protecția împotriva popririi sumelor deținute într-un cont este propusă printr-un cont denumit „Pfändungsschutzkonto” (articolul 850 k din ZPO). Anumite sume incluse în acest cont (sume insesizabile) nu fac obiectul popririi, indiferent de originea bonității.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

• Din punctul de vedere al debitorului

Executarea asupra patrimoniului mobil al debitorului se face prin punerea sub sechestru și valorificarea bunurilor sechestrate. Creanțele și drepturile debitorului față de terți sunt poprite prin decizia de poprire emisă de instanța de executare. În ambele cazuri, sechestrul constituie un act de autoritate care conduce la confiscarea obiectului pus sub sechestru. Printre efectele confiscării se numără, în special, faptul că debitorul nu mai deține puterea de a dispune de obiectul în cauză.

• Din punctul de vedere al părților terțe

În cazul în care executorul judecătoresc a pus sub sechestru bunuri mobile care nu aparțin debitorului ci unui terț, acesta din urmă poate formula o contestație la punerea sub sechestru a bunului său prin intermediul unei acțiuni de terță opoziție.

În cazul popririi creanțelor debitorului față de terți, terțul debitor nu mai are dreptul să plătească creanța poprită debitorului, acesta nu-și poate rambursa datoria decât prin efectuarea plății către creditorul care s-a prevalat de creanța sa. Orice terț debitor care nu îndeplinește această condiție poate fi obligat, după caz, la plata de daune.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Orice creanță constatată executorie și orice drept care rezultă dintr-o tranzacție sau un titlu executoriu se prescriu după 30 ani, în conformitate cu articolul 197 din Codul civil (BGB). Atât timp cât nu a intervenit prescripția, creditorul poate, în orice moment, să inițieze măsuri de executare silită.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Dreptul german nu prevede o procedură specială de aprobare a executării.

Debitorul are posibilitatea să conteste măsurile adoptate împotriva sa în cadrul procedurii de executare. Acesta poate folosi calea de atac denumită „contestație” (Erinnerung) împotriva modalității de punere în aplicare a executării silite. Deciziile care sunt adoptate în timpul executării fără procedură orală pot fi atacate de către debitor prin intermediul unei reclamații imediate. Aceasta trebuie depusă în termen de două săptămâni la instanța a cărei hotărâre este atacată sau la instanța regională care acționează în calitate de instanță de apel.

Introducerea unei căi de atac nu are, în primul rând, nicio influență asupra procedurii de executare silită aflate în curs de derulare; aceasta nu are niciun efect suspensiv.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

A se vedea punctul 4 de mai sus.

Anexa 1

Anexa 2

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Please note that the original language version of this page has been amended recently. The language version you are now viewing is currently being prepared by our translators.
Please note that the following languages: have already been translated.

Cum se execută o hotărâre judecătorească - Estonia

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea în materie civilă și comercială înseamnă a utiliza bunurile debitorului pentru rambursarea creanței indicate în titlul executoriu sau a obliga debitorul să pună la dispoziție o persoană sau să efectueze sau să se abțină de la efectuarea unei anumite operațiuni.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executori judecătorești (kohtutäiturid) – datele de contact sunt disponibile aici.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

O hotărâre judecătorească este executată:

(1) după ce a devenit definitivă.

O hotărâre judecătorească devine definitivă atunci când nu mai poate fi contestată în alt mod decât prin procedura de reexaminare (teistmismenetlus). În cazul în care o hotărâre judecătorească este atacată în mod legal, se suspendă data la care aceasta devine definitivă. În cazul în care este parțial atacată, partea hotărârii judecătorești care nu este atacată devine definitivă. În cazul în care partea hotărârii judecătorești care este atacată nu face referire la stabilirea cheltuielilor de procedură, acea parte a hotărârii judecătorești prin care se stabilește cuantumul cheltuielilor de procedură devine, de asemenea, definitivă. O hotărâre judecătorească care a devenit definitivă este obligatorie pentru participanții la procedură în măsura în care instanța s-a pronunțat asupra acțiunii sau a căii de atac în circumstanțele care au stat la baza acțiunii, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

O hotărâre judecătorească este executată pe baza unei cereri din partea reclamantului;

(2) înainte de a deveni definitivă în cazul în care instanța a declarat că are caracter executoriu imediat.

O hotărâre declarată imediat executorie este executată înainte de a deveni definitivă. Instanța declară că hotărârea are caracter executoriu imediat fie în hotărârea însăși, fie printr-o pronunțare separată.

Hotărârile judecătorești sunt executate pe baza unui titlu executoriu.

Titlurile executorii în materie civilă și comercială pot include următoarele:

• hotărâri și decizii în materie civilă care au devenit definitive sau au caracter executoriu imediat;
• decizii ale instanțelor din alte state, care sunt recunoscute sau fac obiectul executării fără a fi necesară recunoașterea;
• decizii ale instanțelor de arbitraj care funcționează permanent în Estonia și decizii ale altor instanțe de arbitraj care sunt declarate executorii;
• decizii ale unei comisii de soluționare a conflictelor de muncă (töövaidluskomisjon) sau ale unei comisii de soluționare a litigiilor născute din contractele de închiriere (üürikomisjon) care au devenit definitive.

O listă completă a titlurilor executorii este prevăzută la articolul 2 din Codul privind procedura de executare silită (täitemenetluse seadustik).

Dacă un titlu executoriu nu este executat în mod voluntar, poate fi deschisă o procedură de executare silită pe baza unei cereri din partea reclamantului.

Creanțele care decurg din titlurile executorii prevăzute de lege sunt puse în executare conform Codului privind procedura de executare silită. Executarea titlurilor executorii se efectuează de către executorii judecătorești, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

• Executorul judecătoresc efectuează procedurile de executare silită pe baza unei cereri din partea reclamantului și a unui titlu executoriu. Executorul judecătoresc efectuează procedurile de executare silită, independent de existența unei cereri din partea reclamantului, în cazul în care titlul executoriu este o decizie cu privire la plata onorariului executorului judecătoresc sau o somație de plată având ca obiect cheltuielile de executare, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
• În cazurile de executare silită se deschide un dosar de executare silită în care sunt indicate, în ordine cronologică, actele de executare și comunicările efectuate. Documentele primite și emise de un executor judecătoresc cu privire la cazul de executare silită, sau copii ale acestor documente, sunt păstrate în dosarul de executare silită.
• Dacă sunt îndeplinite condițiile pentru începerea procedurii de executare silită, executorul judecătoresc îi comunică debitorului un aviz de executare. După comunicarea avizului de executare către debitor, se consideră că a început procedura de executare silită.
• Executorul judecătoresc trebuie să îi comunice debitorului avizul de executare și să prezinte părților la procedura de executare silită declarația de sechestru asupra bunurilor, raportul de licitație, deciziile sale cu privire la contestațiile depuse împotriva actelor pe care le-a efectuat, precum și alte documente prevăzute de lege.
• În cazul în care prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească nu este stabilit un termen pentru executarea voluntară a unui titlu executoriu, acest termen va fi stabilit de executorul judecătoresc. Termenul nu poate fi mai mic de 30 de zile, cu excepția cazurilor prevăzute în Codul privind procedura de executare silită. Cu acordul reclamantului, executorul judecătoresc poate stabili un termen mai mare de 30 de zile pentru executarea voluntară a unui titlu executoriu.

Un executor judecătoresc este obligat să ia imediat toate măsurile permise de lege pentru executarea silită a unui titlu executoriu, să colecteze informațiile necesare pentru procedura de executare silită și să explice părților la procedură care sunt drepturile și obligațiile care le revin.

• Executorul judecătoresc poate amâna actul de executare pe baza unei cereri din partea reclamantului sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în acest sens ori atunci când persoana care efectuează procedura de executare se schimbă.
• Pe baza unei cereri din partea debitorului, instanța poate suspenda procedura de executare ori poate prelungi sau amâna executarea în cazul în care ar fi nedrept pentru debitor ca procedura să fie continuată. În cadrul acestui proces, trebuie luate în considerare interesele reclamantului, dar și alte circumstanțe, incluzând situația familială și economică a debitorului.

3.2 Condiţiile principale

Condițiile necesare pentru executarea unui titlu executoriu:

1. Se acceptă pentru executare hotărârile judecătorești care au devenit definitive sau deciziile definitive ale unei comisii de soluționare a conflictelor de muncă sau ale unei comisii de soluționare a litigiilor născute din contractele de închiriere și care sunt învestite cu formulă executorie. Nu sunt învestite cu formulă executorie deciziile care au caracter executoriu imediat.
2. În cazul unui bun care, datorită naturii sale, este adecvat pentru uzul personal al unui singur soț, se presupune că bunul aparține soțului care ar trebui să utilizeze bunul respectiv, având în vedere natura sa.
3. Formularea unei cereri de plată având ca obiect bunurile comune ale soților este permisă dacă există consimțământul soțului care nu este debitor sau dacă titlul executoriu impune ambilor soți o obligație în acest sens. Reclamantul poate cere divizarea proprietății comune și recurgerea la executarea silită a părții proprietății comune care aparține debitorului. În cazul executării silite având ca obiect bunurile comune ale soților în cadrul procedurii de executare a bunurilor aparținând unuia dintre soți, consimțământul soțului care nu este debitor este prezumat în favoarea reclamantului. Bunurile în cauză pot fi puse sub sechestru și vândute. Prezumția de consimțământ nu se aplică în cazul bunurilor imobile deținute de soțul care nu este debitor, al veniturilor acestuia sau al oricăror sume de bani care se regăsesc într-un cont bancar deschis pe numele său. Soțul care nu este debitor este informat cu privire la punerea sub sechestru a bunurilor menționate în prezenta secțiune și i se furnizează informații cu privire la posibilitatea de a formula o obiecție.
4. Pentru formularea unei cereri de plată având ca obiect patrimoniul unui parteneriat este necesar un titlu executoriu opozabil ambilor parteneri.
5. În cazul în care debitorul decedează în cursul procedurii de executare silită, procedura va continua în ceea ce privește patrimoniul succesoral al debitorului, dacă legea nu prevede altfel.
6. În cazul în care un titlu executoriu se aplică și succesorului legal al reclamantului sau al debitorului indicat în acesta, executorul judecătoresc va accepta titlul executoriu pentru a fi pus în executare dacă i s-a prezentat dovada succesiunii legale printr-o hotărâre judecătorească, un extras dintr-un registru public sau un document notarial. Același lucru este valabil și în cazul în care o hotărâre judecătorească referitoare la un bun aflat în litigiu este pusă în executare, iar posesorul bunului se schimbă după pronunțarea hotărârii judecătorești.
7. Atunci când data scadentă a unei creanțe menționate într-un titlu executoriu depinde de expirarea unui termen, de împlinirea unei scadențe sau de îndeplinirea unei condiții, actele de executare nu pot fi începute decât după expirarea termenului, împlinirea scadenței sau îndeplinirea condiției respective;
8. Atunci când depinde de o garanție care trebuie furnizată de reclamant, procedura de executare silită poate fi începută numai dacă există un document scris de certificare a constituirii garanției și dacă un exemplar al acestui document a fost comunicat debitorului sau este în curs de a fi comunicat debitorului împreună cu avizul de executare;
9. Atunci când executarea unui titlu executoriu depinde de îndeplinirea simultană a unei obligații de către reclamant față de debitor, executorul judecătoresc nu poate începe procedura de executare înainte ca reclamantul să își fi îndeplinit obligația sau, în cazul în care reclamantul sau executorul judecătoresc au prezentat o ofertă debitorului pentru ca reclamantul să îndeplinească obligația, înainte ca debitorul să fi refuzat în mod nerezonabil îndeplinirea obligației sau să fi întârziat să accepte îndeplinirea obligației din alte motive;
10. Atunci când reclamantul are nevoie, pentru o executare silită, de un certificat care să îi ateste dreptul succesoral sau de orice alt document, eliberarea unui astfel de document de către un notar public sau o autoritate administrativă competentă poate fi solicitată de către reclamant, în locul debitorului. În cadrul acestui proces, reclamantul trebuie să prezinte titlul executoriu.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Se poate formula o cerere de plată având ca obiect bunurile mobile și imobile sau drepturile de proprietate ale debitorului. În cazul în care datoria a luat naștere ca urmare a neplății pensiei alimentare, instanța poate, în cursul procedurii de executare, să suspende anumite drepturi și permise deținute de debitor sau poate interzice eliberarea acestora.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Formularea unei cereri de plată având ca obiect bunurile mobile:

În cazul în care cererea de plată are ca obiect bunuri mobile, bunurile în cauză vor fi puse sub sechestru și vândute. Din momentul punerii sub sechestru, debitorul nu mai poate dispune de bunurile sechestrate. Creanța reclamantului împreună cu penalitățile pentru întârzierea la plată și alte creanțe accesorii al căror cuantum este indicat în titlul executoriu vor fi acoperite din fondurile încasate în urma vânzării. Bunurile mobile nu vor fi sechestrate dacă se poate prezuma că fondurile obținute în urma vânzării bunurilor care urmează să fie sechestrate ar fi suficiente doar pentru acoperirea cheltuielilor de executare. În termen de zece zile de la primirea fondurilor în contul său bancar oficial ca urmare a executării silite a activelor unui debitor (denumite în continuare „venituri din punerea în executare”), executorul judecătoresc va transfera aceste fonduri reclamantului.

În cazul creanțelor financiare față de instituții ale statului sau ale administrației locale, cererea de plată are ca obiect o sumă de bani. În cazul în care cererea de plată având ca obiect o sumă de bani nu este soluționată într-un termen rezonabil, aceasta se va formula împotriva unor bunuri.

Din momentul punerii sub sechestru, reclamantul are drept de retenție asupra bunului sechestrat. Dreptul de retenție asupra bunurilor sechestrate acordă reclamantului aceleași drepturi ca și dreptul de retenție instituit pe baza unui contract sau orice drept de retenție statutar, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Bunurile mobile sechestrate sunt vândute de către executorul judecătoresc în cadrul unei licitații publice cu strigare sau al unei licitații publice electronice la care dreptul de preempțiune nu poate fi exercitat. La cererea reclamantului sau a debitorului, executorul judecătoresc poate vinde bunurile sechestrate prin alte modalități decât licitațiile cu strigare sau cele electronice, în cazul în care licitația nu a avut succes sau dacă se poate prezuma că bunul nu poate fi vândut prin licitație sau că veniturile din punerea în executare care ar fi obținute în urma licitării bunului sunt semnificativ mai mici în comparație cu veniturile care ar fi obținute din vânzarea bunului prin orice altă modalitate.

Executorul judecătoresc distribuie veniturile din punerea în executare obținute în urma vânzării de bunuri reclamanților și altor persoane îndreptățite la astfel de venituri în ordinea în care au fost obținute drepturile de retenție sau în conformitate cu un acord încheiat între reclamanți. Suma care rămâne după acoperirea cheltuielilor de executare și a penalităților va fi restituită debitorului. Dacă veniturile obținute din punerea în executare nu sunt suficiente pentru a acoperi toate creanțele, iar reclamanții nu pot ajunge la un acord în ceea ce privește distribuirea fondurilor, executorul judecătoresc va distribui veniturile din punerea în executare reclamanților care participă la procedura de executare silită în conformitate cu un plan de distribuire. Cheltuielile de executare sunt deduse din veniturile care vor fi distribuite conform planului de distribuire.

Formularea unei cereri privind executarea silită a unei creanțe având ca obiect bunuri imobile:

Atunci când executarea silită are ca obiect bunuri imobile, bunurile în cauză fie vor fi sechestrate și vândute, fie vor fi supuse sechestrului judiciar, caz în care creanța reclamantului va fi acoperită din veniturile rezultate din sechestrul judiciar. Un bun imobil poate face obiectul unei cereri de plată atunci când debitorul este înscris în cartea funciară ca proprietar al acestuia sau când debitorul este succesorul universal al persoanei înscrise ca proprietar în cartea funciară. Cererea de plată care are ca obiect bunuri imobile are, de asemenea, ca obiect bunurile acoperite de o ipotecă.

În vederea sechestrării unui bun imobil, executorul judecătoresc consemnează bunul imobil în cauză, accesoriile acestuia și orice alte bunuri acoperite de o ipotecă, interzice înstrăinarea acestora și înscrie în cartea funciară o mențiune de interzicere a vânzării. După ce sunt sechestrate, bunurile imobile rămân în posesia debitorului, care le poate administra și folosi în limitele unei administrări obișnuite, cu excepția cazului în care se dispune sechestrul judiciar. Din momentul punerii sub sechestru, debitorul nu mai poate dispune de bunurile sechestrate. Dacă, odată cu bunurile imobile, au fost sechestrate și bunuri mobile, debitorul poate înstrăina aceste bunuri mobile în limitele unei administrări obișnuite. Bunurile imobile sunt vândute fie la o licitație obligatorie, fie de către debitor, sub supravegherea unui executor judecătoresc, caz în care este necesar acordul prealabil al reclamantului.

Bunurile imobile sunt supuse sechestrului judiciar pe baza unei cereri din partea executorului judecătoresc, a reclamantului sau a debitorului. Administratorul-sechestru are dreptul de a intra în posesia bunurilor imobile pe baza unei decizii care îl numește în calitate de administrator. Administratorul are dreptul și obligația de a realiza toate tranzacțiile și actele care sunt necesare pentru păstrarea în bune condiții și pentru administrarea obișnuită a bunurilor imobile. Sechestrul judiciar încetează printr-o decizie a executorului judecătoresc după ce creanța reclamantului este stinsă.

Executorul judecătoresc distribuie veniturile din punerea în executare obținute în urma vânzării și a sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor imobile reclamanților și altor persoane îndreptățite la astfel de venituri pe baza rangului acestora indicat în cartea funciară și în ordinul de sechestrare sau pe baza unui acord încheiat între reclamanți. Cheltuielile de executare sunt deduse din veniturile obținute din punerea în executare care vor fi distribuite conform planului de distribuire.

Formularea unei cereri de plată privind executarea silită a unei creanțe având ca obiect drepturi de proprietate:

Cererea de plată poate fi formulată împotriva contului bancar al debitorului. Instituția de credit transmite executorului judecătoresc informații cu privire la existența sau absența unui cont. Contul este sechestrat pe baza unui ordin de sechestrare și în măsura prevăzută în ordinul respectiv. În limita sumei sechestrate în conformitate cu ordinul de sechestrare, fondurile din cont sunt transferate în contul bancar oficial al executorului judecătoresc, cu excepția cazului în care titlul executoriu este o hotărâre privind garantarea unei acțiuni, alta decât o hotărâre prin care se garantează o acțiune având ca obiect o cerere de pensie de întreținere formulată în cursul procedurilor judiciare. Dacă, la momentul instituirii sechestrului, contul debitorului nu deține fonduri în limita indicată în ordinul de sechestrare, fondurile plătite în cont după momentul punerii sub sechestru vor fi considerate, de asemenea, sechestrate până la nivelul sumei restante. Fondurile plătite în cont după momentul punerii sub sechestru sunt transferate în contul bancar oficial al executorului judecătoresc până la executarea ordinului de sechestrare. Dacă executorul judecătoresc comunică unei instituții de credit un ordin de sechestrare a unui cont care aparține unui debitor în vederea executării, ordinul de sechestrare se consideră, de asemenea, valabil în cazul tuturor conturilor pe care debitorul le-ar putea deschide în viitor. O instituție de credit și de plată poate refuza deschiderea unui cont pentru un debitor care deține un cont cu privire la care aceeași instituție execută un ordin de sechestrare emis de un executor judecătoresc.

Valorile mobiliare pot face obiectul unei cereri de plată. Pentru punerea sub sechestru a valorilor mobiliare enumerate la articolul 2 din Legea privind menținerea registrului valorilor mobiliare din Estonia (väärtpaberite keskregistri seadus), executorul judecătoresc îi poate solicita operatorului de registru să înscrie o mențiune de interzicere a înstrăinării drepturilor și obligațiilor. Valoarea mobiliară este sechestrată din momentul în care este înghețată în registru. Executorul judecătoresc vinde valorile mobiliare în conformitate cu dispozițiile referitoare la formularea cererii de plată având ca obiect bunurile mobile. Executorul judecătoresc este autorizat să înscrie valorile mobiliare înregistrate, în numele unui cumpărător, și să depună toate cererile necesare, în numele debitorului. Dacă valoarea mobiliară permite acest lucru, executorul judecătoresc va prezenta spre încasare o cambie, un bilet la ordin sau o obligațiune.

O parte socială a unei societăți cu răspundere limitată poate face obiectul unei cereri de plată. Dacă o parte socială a unei societăți cu răspundere limitată nu este înscrisă în registrul menținut de depozitarul central de valori mobiliare (väärtpaberite keskregister), se consideră că partea socială respectivă a fost pusă sub sechestru în conformitate cu procedura prevăzută pentru sechestrarea bunurilor mobile. Sechestrarea este adusă la cunoștința consiliului de administrație al societății cu răspundere limitată de către executorul judecătoresc. Executorul judecătoresc vinde partea socială a unei societăți cu răspundere limitată în conformitate cu dispozițiile referitoare la cererile de plată având ca obiect bunuri mobile. În termen de două zile de la data licitației, executorul judecătoresc care a vândut o parte socială va trimite operatorului de registru de la registrul comerțului (äriregister) o notificare cu privire la cesiunea părții sociale, în forma stabilită de către ministrul responsabil de acest domeniu.

Pe lângă dispozițiile de mai sus, o cerere de plată poate fi formulată și asupra obligațiilor financiare îndeplinite față de terți, asupra apartenenței la o cooperativă de credit, asupra unei părți deținute de un partener din patrimoniul unei societăți în nume colectiv, asupra unui drept inalienabil și asupra altor drepturi de proprietate.

Restricționarea drepturilor în cazul în care se datorează pensie alimentară:

În cazul în care debitorul nu plătește în mod regulat pensia alimentară în decurs de trei luni în cursul procedurii de executare silită inițiate în scopul colectării pensiei respective iar executorul judecătoresc nu a reușit să o colecteze din activele debitorului, instanța poate, cu acordul reclamantului și pe baza unei cereri din partea executorului judecătoresc, după ce l-a avertizat mai întâi pe debitor, pronunța o hotărâre judecătorească prin care următoarele drepturi și permise se suspendă pe durată nedefinită:

• drepturile de vânătoare;
• dreptul de a conduce vehicule motorizate;
• permisele de port armă și permisele de achiziționare arme;
• dreptul de a conduce ambarcațiuni de agrement și scutere acvatice;
• licența de pescuit.

Instanța poate, în aceleași condiții, să declare nule următoarele documente deținute de debitor și să interzică eliberarea acestora pentru o perioadă de până la doi ani:

1. pașaportul eston;
2. pașaportul pentru resortisanți străini;
3. documentul de călătorie pentru refugiați;
4. documentul de călătorie temporar;
5. carnetul de marinar;
6. carnetul de muncă la bordul navelor;
7. pașaportul diplomatic.

În cazul în care, în temeiul acestei secțiuni, instanța limitează un drept al debitorului, îi suspendă autorizațiile, sau ambele, ori revocă un document deținut de debitor, aceasta trebuie, de asemenea, prin aceeași hotărâre judecătorească, să interzică acordarea aceluiași drept sau eliberarea aceleiași autorizații ori a aceluiași document, sau a tuturor acestora. Instanța poate limita simultan mai multe drepturi dintre cele enumerate în prezenta secțiune, poate suspenda valabilitatea mai multor autorizații sau poate declara nevalabile mai multe documente și poate interzice eliberarea acestora.

Instanța restabilește un drept sau valabilitatea unei autorizații deținute de un debitor și permite să i se acorde din nou debitorului un drept, o autorizație sau un document la cererea acestuia, prin intermediul unei hotărâri judecătorești, dacă:

• debitorul a plătit pensia de întreținere timp de cel puțin trei luni;
• debitorul a încheiat cu reclamantul un acord privind un calendar al plăților și l-a respectat timp de cel puțin trei luni consecutive;
• refuzul de restabilire a unui drept sau de a permite din nou acordarea unui drept ar fi nedrept față de debitor;
• obligația de plată a pensiei de întreținere a expirat.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Termenul de prescripție pentru creanțele recunoscute printr-o hotărâre judecătorească care a devenit definitivă și pentru creanțele care decurg dintr-o tranzacție judiciară sau dintr-un alt titlu executoriu este de zece ani. Termenul de prescripție începe de la data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă sau de la data emiterii unui nou titlu executoriu, dar nu înainte de data la care creanța devine exigibilă.

Termenul de prescripție pentru o creanță privind îndeplinirea obligațiilor recurente, cu excepția creanțelor privind îndeplinirea obligațiilor de întreținere a copilului, este de trei ani pentru fiecare obligație în parte, indiferent de temeiul juridic al creanței. Termenul de prescripție curge de la sfârșitul anului calendaristic în care creanța corespunzătoare obligației devine exigibilă. Termenul de prescripție pentru o creanță privind îndeplinirea obligațiilor de întreținere a copilului este de zece ani pentru fiecare obligație în parte.

în cazul în care debitorul decedează în cursul procedurii de executare silită, procedura va continua în ceea ce privește patrimoniul succesoral al debitorului, dacă legea nu prevede altfel.

Înainte de expirarea termenului de renunțare la un bun succesoral sau de acceptare a moștenirii, deschiderea unei proceduri de executare silită pe baza unei creanțe față de patrimoniul succesoral este posibilă, însă numai în ceea ce privește bunurile succesorale respective. În acest caz, nu se poate dispune de executarea silită față de patrimoniul succesoral în ceea ce privește obligațiile care îi revin personal moștenitorului.

în cazul în care un titlu executoriu se aplică și succesorului legal al reclamantului sau al debitorului indicat în acesta, executorul judecătoresc va accepta titlul executoriu pentru a fi pus în executare dacă i s-a prezentat dovada succesiunii legale printr-o hotărâre judecătorească, un extras dintr-un registru public sau un document notarial. Același lucru este valabil și în cazul în care o hotărâre judecătorească referitoare la un bun aflat în litigiu este pusă în executare, iar posesorul bunului se schimbă după pronunțarea hotărârii judecătorești.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Oricare dintre părțile la procedura de executare silită poate formula o contestație în fața executorului judecătoresc cu privire la o decizie luată de către executorul judecătoresc sau cu privire la acțiunile întreprinse de acesta în cadrul executării unui titlu executoriu sau în cazul în care a refuzat efectuarea unui act de executare, în termen de zece zile de la data la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască decizia sau acțiunea respectivă, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

Oricare dintre părțile la procedură poate introduce o cale de atac împotriva unei decizii luate de executorul judecătoresc cu privire la o contestație în fața instanței regionale în a cărei jurisdicție se află biroul executorului judecătoresc, în termen de zece zile de la data la care decizia a fost notificată sau comunicată. Împotriva unei decizii luate de un executor judecătoresc sau împotriva unei acțiuni întreprinse de acesta nu se poate formula o cale de atac în fața unei instanțe fără a se depune mai întâi o contestație la executorul judecătoresc.

Dacă legea nu prevede altfel, împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în proceduri de executare silită pot fi introduse căi de atac.

Părțile la procedură pot introduce, de asemenea, o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de o instanță regională privind suspendarea unui drept și valabilitatea unui permis deținut de un debitor și privind interzicerea acordării unui drept sau a unui permis debitorului în cauză, în conformitate cu procedura prevăzută în Codul de procedură civilă (tsiviilkohtumenetluse seadustik). Se poate introduce recurs împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal de circuit sesizat cu o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de o instanță regională.

Debitorul poate introduce o acțiune împotriva reclamantului pentru ca executarea silită în baza titlului executoriu să fie declarată inadmisibilă, în special pe motivul stingerii, amânării sau compensării creanței. Faptul că acțiunii i s-a dat curs nu afectează valabilitatea sau forța juridică a titlului executoriu. Astfel de obiecțiuni vor putea fi admise numai dacă motivele pe care se bazează apar după ce hotărârea judecătorească devine definitivă. O astfel de acțiune poate fi introdusă până la finalizarea procedurii de executare silită (secțiunea 221 din Codul privind procedura de executare silită).

Terțul care are un drept cu privire la un obiect supus executării silite care împiedică executarea silită, în special dreptul de proprietate sau un drept real limitat, poate introduce, la instanța în a cărei rază teritorială se desfășoară executarea silită, o cerere pentru ca bunurile să fie eliberate de sub sechestru sau pentru ca executarea silită să fie declarată inadmisibilă din alte motive.

În termen de 30 de zile de la transmiterea unui raport al unei licitații, un participant la procedura de executare silită poate introduce o acțiune la o instanță pentru declararea nulității licitației în cazul în care proprietatea a fost vândută unei persoane care nu a avea dreptul să o cumpere sau dacă licitația s-a desfășurat pe baza unei sechestrări nule sau alte condiții esențiale ale licitației au fost încălcate. În cazul în care o licitație este declarată nulă, debitorul poate solicita cumpărătorului să restituie bunul vândut în conformitate cu articolul 80 din Legea proprietății (asjaõigusseadus) sau, dacă acest lucru nu este posibil, poate depune o plângere în temeiul dispozițiilor privind îmbogățirea fără justă cauză; oricare dintre părțile la procedură poate solicita compensarea daunelor de către un executor judecătoresc în conformitate cu Legea privind executorii judecătorești (kohtutäituri seadus).

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Desfășurarea procedurilor de executare silită este reglementată de Codul privind procedura de executare silită. Restricțiile privind punerea sub sechestru a bunurilor sunt stabilite la articolul 53 alineatul (1), care prevede că este interzisă sechestrarea mai multor bunuri ale unui debitor decât este necesar pentru satisfacerea unei creanțe a unui reclamant și pentru acoperirea cheltuielilor de executare, cu excepția cazului în care este imposibilă stingerea creanței reclamantului în orice alt mod. Sechestrarea este nevalidă și niciun fel de consecințe juridice nu decurg din punerea sub sechestru ca urmare a încălcării materiale a dispozițiilor procedurale privind sechestrarea, în special dacă:

1. bunurile sunt puse sub sechestru fără un titlu executoriu valabil;
2. debitorului nu i-a fost comunicat niciun aviz de executare;
3. bunurile sunt puse sub sechestru de o persoană neautorizată să facă acest lucru;
4. debitorului nu i-au fost comunicate, într-o măsură substanțială, drepturile sale în cadrul procedurilor de executare silită, iar acest lucru a cauzat o încălcare a drepturilor debitorului (articolul 55 din Codul privind procedura de executare silită).

Lista bunurilor care nu fac obiectul punerii sub sechestru este prezentată la articolul 66 din Codul privind procedura de executare silită. Următoarele bunuri nu pot fi sechestrate sau vândute în cursul procedurilor de executare silită:

1. efectele personale și de uz gospodăresc ale debitorului, articole de bucătărie, haine, lenjerie de pat, paturi și alte obiecte utilizate în scopuri casnice, care sunt esențiale pentru a satisface nevoile gospodărești, ținând cont de valoarea datoriei debitorului;
2. cel puțin un dispozitiv tehnic care să asigure faptul că debitorul își poate exercita dreptul de a primi informații, prevăzut la articolul 44 alineatul (1) din Constituția Republicii Estonia (Eesti Vabariigi põhiseadus);
3. produsele alimentare necesare debitorului și familiei sale pentru o lună și materialele de încălzire necesare pentru încălzirea locuinței pentru o perioadă de încălzire sau, în cazul în care nu există astfel de produse până la data punerii în executare, iar achiziționarea acestor produse nu este asigurată prin orice altă modalitate, o sumă de bani necesară pentru achiziționarea acestor produse;
4. echipamente agricole, bovine, îngrășăminte și produse agricole primare ale unei persoane angajate în agricultură, care sunt esențiale pentru ca debitorul să se întrețină pe el sau familia sa până la următoarea recoltă;
5. bunuri esențiale pentru continuarea activităților economice sau profesionale sau a relației de prestări servicii a unei persoane fizice;
6. cărți și alte obiecte utilizate de debitor sau de membrii familiei sale pentru studii sau activități de cult;
7. înregistrări contabile, amintiri de familie, verighete, ordine și decorațiuni care aparțin unui debitor;
8. membre artificiale, ochelari și alte dispozitive medicale necesare în cazul unui handicap fizic, care sunt utilizate de debitor sau de membrii familiei sale;
9. obiectele necesare unei înmormântări în familia debitorului;
10. colecțiile muzeale ale muzeelor de stat, ale muzeelor municipale și ale muzeelor deținute de persoane juridice de drept public și obiectele care aparțin acestor colecții, precum și colecțiile sau obiectele care aparțin muzeelor de stat și a căror utilizare este acordată unei fundații;
11. documentele de arhivă;
12. alte bunuri a căror sechestrare intră în conflict cu legea sau cu bunele moravuri;
13. activele statului care fac obiectul comerțului restricționat și bunuri de care statul sau un guvern local în calitate de debitor are nevoie pentru îndeplinirea atribuțiilor publice și al căror transfer este contrar intereselor publice. Înainte de luarea unei decizii corespunzătoare, trebuie să fie ascultată opinia unui reprezentant al unui minister sau al unei agenții competente.

Bunurile specificate la punctele (1), (2), (4) și (5) de mai sus pot fi sechestrate dacă vânzătorul solicită executarea silită pe baza unei creanțe financiare garantate de o rezervă a dreptului de proprietate ca urmare a vânzării bunurilor în cauză. Bunurile necesare pentru activitățile de cult în conformitate cu punctul (6) de mai sus pot fi sechestrate dacă aceste bunuri sunt utilizate într-o manieră care contravine bunelor moravuri sau sunt pasibile de sancțiuni.

În conformitate cu articolul 67 din Codul privind procedura de executare silită, animalele ținute la domiciliu în scopuri necomerciale nu pot fi puse sub sechestru. Pe baza unei cereri din partea reclamantului, instanța poate permite sechestrarea unui animal de mare valoare dacă interzicerea sechestrului încalcă semnificativ interesele reclamantului care prevalează asupra intereselor protecției animalelor sau intereselor legitime ale debitorului.

Restricțiile privind punerea sub sechestru a veniturilor sunt prevăzute la articolele 131 și 132 din Codul privind procedura de executare silită. Următoarele tipuri de venituri nu pot face obiectul executări silite:

1. prestațiile familiale din partea statului;
2. prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap;
3. prestațiile sociale în sensul Legii privind bunăstarea socială;
4. indemnizațiile de șomaj, bursele, alocațiile pentru transport și cazare și subvențiile pentru înființarea de noi întreprinderi acordate prin intermediul Fondului eston de asigurări de șomaj (Eesti Töötukassa);
5. despăgubirile plătite pentru vătămări corporale sau boli, cu excepția despăgubirilor pentru venitul nerealizat și a despăgubirilor pentru daune nepatrimoniale;
6. alocația pentru incapacitate de muncă;
7. pensia alimentară legală;
8. prestațiile de asigurări de sănătate în sensul Legii privind asigurările de sănătate (ravikindlustuse seadus), cu excepția prestațiilor pentru incapacitate temporară de muncă;
9. pensia de stat, în măsura prevăzută de lege;
10. sprijinul acordat la eliberarea din închisoare;
11. indemnizația pentru persoanele care au fost victime ale represiunii, plătită pe baza Legii privind persoanele care au fost victime ale represiunii în timpul regimurilor de ocupație (okupatsioonirežiimide poolt represseeritud isiku seadus).

În cazul în care o cerere de plată având ca obiect alte active ale debitorului nu a condus sau nu se așteaptă să conducă la satisfacerea integrală a creanței reclamantului și dacă sechestrul este justificat având în vedere tipul cererii și nivelul veniturilor, se poate depune, la cererea reclamantului, o cerere de plată pentru veniturile menționate la punctele (5)-(7) de mai sus. Dacă este posibil, executorul judecătoresc va audia debitorul înainte de a lua o decizie.

Veniturile sunt exceptate de la instituirea unui sechestru în cazul în care acestea nu depășesc salariul minim lunar sau procentul corespunzător din venitul aferent unei săptămâni sau unei zile[1].

În cazul în care o cerere de plată având ca obiect alte active ale unui debitor nu a permis sau nu este de așteptat să permită satisfacerea în întregime a unei obligații de întreținere a copilului, se poate institui un sechestru asupra unui cuantum echivalent cu până la jumătate din venituri. În cazul în care cuantumul reținut din venitul debitorului pentru a satisface o obligație de întreținere a copilului este mai mic de jumătate din suma menționată la subsecțiunea 1 din prezenta secțiune, se poate institui un sechestru asupra unui cuantum echivalent cu până la o treime din venitul debitorului.

În cazul în care executarea silită având ca obiect alte active ale debitorului nu a condus sau nu se așteaptă să conducă la satisfacerea integrală a obligației, se poate institui sechestru, în fiecare lună, asupra unui cuantum echivalent cu până la 20 % din venitul debitorului, atunci când acesta este mai mic decât suma specificată, din care se scade minimul de subzistență noțional publicat de Statistics Estonia (Institutul de Statistică din Estonia). Se procedează astfel indiferent de numărul procedurilor de executare în curs împotriva debitorului. Venitul este exceptat de la instituirea unui sechestru dacă este mai mic decât minimul de subzistență noțional publicat de Statistics Estonia. Această dispoziție nu se aplică în cazul executării obligațiilor de întreținere a copilului. În cazul în care debitorul are persoane aflate în întreținere, procentul de 20 % se calculează pe baza veniturilor rămase după scăderea atât a sumei care nu poate face obiectul sechestrului pentru fiecare persoană aflată în întreținere, cât și a minimului de subzistență noțional publicat de Institutul de Statistică din Estonia (Statistics Estonia). Anual, până la data de 1 februarie, Statistics Estonia publică minimul de subzistență noțional (în euro), pe baza datelor aferente anului precedent, în publicația oficială Anunțuri oficiale (Ametlikud Teadaanded).

În cazul în care, în temeiul legii, un debitor întreține o altă persoană sau plătește indemnizație de întreținere persoanei în cauză, suma care nu face obiectul sechestrului crește cu o treime din salariul minim lunar pentru fiecare persoană aflată în întreținere, cu excepția cazului în care obligația de întreținere a copilului face obiectul executării silite. Din veniturile care depășesc suma ce nu face obiectul sechestrului, pot fi puse sub sechestru până la două treimi dintr-o sumă echivalentă cu până la cinci ori salariul minim și toate veniturile care depășesc o sumă echivalentă cu până la cinci ori salariul minim, cu condiția ca suma care face obiectul sechestrului să nu depășească două treimi din veniturile totale (nu se aplică în cazul în care obiectul executării silite este o cerere de plată a unei pensii alimentare).

În temeiul articolului 133 din Codul privind procedura de executare silită, la cererea debitorului, executorul judecătoresc va proceda la anularea sechestrului instituit asupra contului debitorului în termen de trei zile lucrătoare, în măsura în care i se garantează debitorului un venit care nu este supus sechestrului (restricții prevăzute la articolele 131 și 132 din Codul privind procedura de executare silită). În cazul în care, în contul debitorului este transferat venitul pentru o perioadă mai mare de o lună, atunci, în termen de trei zile lucrătoare și pe baza unei cereri din partea debitorului, executorul judecătoresc va proceda la anularea sechestrului instituit asupra contului, în măsura în care i se garantează debitorului un venit care nu face obiectul sechestrului pentru fiecare lună plătită în avans, în conformitate cu restricțiile prevăzute la secțiunile 131 și 132 din Codul privind procedura de executare silită. Dacă nu se poate stabili perioada de utilizare a venitului transferat în contul debitorului, executorul judecătoresc va garanta debitorului un venit care nu face obiectul sechestrului timp de o lună. Până la soluționarea cererii, executorul judecătoresc poate suspenda transferul de fonduri către reclamanți dintr-un cont sechestrat și poate elibera contul de sub sechestru în măsura în care acest lucru este necesar pentru ca debitorul și membrii familiei sale să se întrețină.

[1] În temeiul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 116 al Guvernului Republicii din 9 decembrie 2021, începând cu 1 ianuarie 2022, salariul minim lunar pentru un loc de muncă cu normă întreagă este de 654 EUR, iar salariul minim pe oră este 3,86 EUR.

Ta strona jest częścią portalu Twoja Europa.

Państwa opinia na temat przydatności przedstawionych informacji jest dla nas ważna.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Nu există o definiție precisă a executării în Irlanda. În practică, executarea este actul care pune în aplicare o hotărâre sau un ordin pronunțat de o instanță judecătorească. Acest act de executare este autorizat, în general, de instanță înainte de a fi realizat.

În Irlanda, cele mai frecvente modalități de executare a hotărârilor în materie civilă și comercială sunt următoarele:

Punerea sub sechestru

Acest tip de măsură implică executarea silită a bunurilor părții condamnate. Instanța emite, la cererea părții care obține câștig de cauză, un ordin prin care dispune ca un County Registrar (sau Sheriff în cazul localităților Dublin sau Cork) să pună sub sechestru bunurile părții care a pierdut procesul până la limita sumei datorate (inclusiv cheltuielile de judecată). Ulterior, bunurile respective pot fi vândute pentru a rambursa datoria.

Înregistrarea

Existența unei hotărâri poate fi adusă în atenția publicului prin înscrierea acesteia în registrul hotărârilor Curții Supreme. Acest registru conține orice hotărâre, indiferent dacă a fost emisă de tribunalul de primă instanță (district court), de instanța regională (circuit court) sau de Curtea Supremă (High Court), a cărei înscriere a fost solicitată de către partea care a avut câștig de cauză. Numele și adresa părții care a pierdut procesul, precum și extrase din hotărâre sunt publicate în unele ziare și în anumite publicații comerciale precum Stubbs Gazette. În plus, instituțiile de credit înregistrează informațiile respective, iar nerambursarea unei datorii ca urmare a unei hotărâri poate afecta accesul debitorului la credit.

Declarația pe propria răspundere în scopul obținerii unei ipoteci asupra bunurilor părții care a pierdut procesul

Partea care obține câștig de cauză poate emite o declarație pe propria răspundere care poate fi înregistrată, cu autorizarea instanței, ca ipotecă asupra bunurilor părții care a pierdut procesul. Veniturile din vânzarea bunurilor trebuie să fie utilizate, având în vedere ordinea de prioritate a altor ipoteci, pentru a stinge datoria înainte de a fi transmise debitorului. O altă măsură care poate fi luată constă în solicitarea unui ordin de punere sub sechestru și a unui ordin de vânzare a bunurilor.

Ordinul de plată eșalonată/Mandatul de arestare

Tribunalul de primă instanță poate fi sesizat cu o cerere de ordin prin care se permite părții care a pierdut procesul să achite suma datorată în rate, în temeiul legislației privind executarea ordinelor instanțelor din 1926 până în 2009. Un judecător va decide, ținând seama de veniturile debitorului, valoarea ratelor care urmează să fie plătite. Un mandat de arestare este valabil numai împotriva persoanelor fizice, și nu împotriva persoanelor juridice, și anume a societăților. Nerespectarea unui ordin de plată eșalonată ar putea conduce la o cerere de mandat de arestare. Acest lucru înseamnă, în fapt, că o persoană poate fi închisă în cazul în care aceasta dispune de mijloacele de plată a datoriei, dar refuză să facă acest lucru.

Poprirea pe salariu

Partea care are câștig de cauză poate obține un ordin de poprire care permite prelevări directe din salariul părții care a pierdut procesul. Ca urmare, angajatorul debitorului efectuează în mod direct plata în favoarea creditorului.

Ordinul de poprire asupra unui terț

În cazul în care creditorul are cunoștință de o datorie a unui terț față de debitor, acesta poate sesiza instanța cu o cerere de ordin care să oblige terțul să îi plătească creditorului o anumită sumă în mod direct. Acceptarea sau respingerea acestei cereri de ordin este lăsată la libera apreciere a instanței.

Numirea unui administrator judiciar

Această măsură implică numirea de către instanță a unui administrator judiciar responsabil, de exemplu, cu administrarea venitului obținut din vânzarea unui bun de către debitor în vederea rambursării datoriei. Decizia de a numi un administrator judiciar este lăsată la libera apreciere a instanței.

Este important de subliniat faptul că revine părții care a avut câștig de cauză și consilierilor săi juridici sarcina de a alege mijlocul prin care urmăresc să obțină executarea unei hotărâri. Courts Service nu sugerează nicio procedură specifică. Lista de mai sus nu este exhaustivă și include numai procedurile cele mai frecvent utilizate.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

În cazul unei hotărâri naționale, autorizarea instanței care a pronunțat hotărârea poate fi necesară pentru executare (a se vedea mai sus). În anumite cazuri, cum ar fi confiscarea și înregistrarea unei hotărâri, nu este necesară o cerere adresată instanței, o cerere de executare putând fi prezentată la grefa instanței în cauză.

Pentru hotărârile emise de alte instanțe ale Uniunii, instanța competentă este Curtea Supremă. Cu toate acestea, în cazul plăților periodice reprezentând pensie de întreținere certificate ca titluri executorii europene în alte jurisdicții ale Uniunii, instanța competentă este tribunalul de primă instanță.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Deciziile judiciare și anumite decizii extrajudiciare sunt executorii. În afară de ordinele instanțelor, astfel de decizii includ hotărârile pronunțate în cadrul unor proceduri sumare înregistrate de un grefier la Curtea Supremă sau de un grefier la instanța regională.

Autorizarea din partea instanței care a pronunțat hotărârea este adesea necesară pentru executare. Cu toate acestea, în anumite cazuri, cum ar fi punerea sub sechestru, înregistrarea și declarația pe propria răspundere, nu este necesară o cerere adresată instanței. Autorizarea poate fi acordată de grefa instanței în cauză.

Pentru hotărârile pronunțate în alte jurisdicții care urmează a fi executate în temeiul legislației europene, instanța competentă este Curtea Supremă (sau, în cazul unor plăți periodice reprezentând pensie de întreținere certificate ca titluri executorii europene, tribunalul de primă instanță). Funcțiile asociate Regulamentului (CE) nr. 44/2001 [înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, care se aplică tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată] au fost delegate către Master al Curții Supreme, iar această instanță poate fi sesizată cu o cerere de constatare a faptului că o hotărâre străină este executorie în Irlanda și poate emite un ordin în vederea executării acesteia.

O hotărâre certificată ca titlu executoriu european în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 805/2004 este recunoscută și are același efect ca o hotărâre pronunțată de Curtea Supremă și este executată în mod corespunzător. Instanța competentă pentru executarea unei plăți periodice reprezentând pensie de întreținere certificată ca titlu executoriu european este tribunalul de primă instanță. Regulamentul național care reglementează această procedură figurează în S.I. 274 din 2011.

În cazul unei hotărâri pronunțate referitor la o creanță necontestată care urmează să fie executată într-un alt stat membru al UE, instanța care a emis hotărârea este competentă în ceea ce privește cererile legate de executarea acesteia în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european.

În general, cererea de executare a unei hotărâri este introdusă la instanță (sau la grefă) de către un avocat, deși nu este necesar ca un creditor să fie reprezentat. Cu toate acestea, toate cererile trebuie să fie depuse personal și nu pot fi trimise prin poștă. Unele cereri introduse la grefe, cum ar fi cererile pentru punerea sub sechestru, înregistrarea și certificarea unei hotărâri în vederea unei declarații pe proprie răspundere pentru a obține o ipotecă asupra bunurilor părții condamnate, pot fi trimise prin poștă. Se poate obține consiliere cu privire la practici și la procedură contactând serviciul privind hotărârile al Curții Supreme, prin email, la adresa HighCourtCentralOffice@Courts.ie.

Costurile (taxele) percepute de grefă sunt minime, iar tarifele actuale figurează la rubrica Fees Orders de pe site-ul internet Courts Service. Cheltuielile care pot apărea pentru recursul la un avocat sunt suportate de creditor și de reprezentanții acestuia. Instanța poate obliga partea care a pierdut procesul să ramburseze, parțial sau chiar integral, costurile legate de procedura de executare.

3.2 Condiţiile principale

Articolul 15 din Legea din 1926 privind executarea ordinelor instanțelor [astfel cum a fost înlocuit de articolul 5 alineatul (1) din Legea (nr. 2) privind instanțele din 1986] prevede că, în cazul în care o datorie este exigibilă în temeiul unui ordin sau al unei hotărâri a unei instanțe, creditorul poate solicita tribunalului de primă instanță să trimită debitorului o citație în vederea înfățișării, pentru ca un judecător al instanței respective să analizeze resursele acestuia. O cerere de titlu executoriu trebuie depusă în termen de șase ani de la data emiterii ordinului sau a hotărârii. Creditorul trebuie să prezinte elemente de probă cu privire la datoria inițială, iar debitorul trebuie să prezinte o situație a resurselor sale. Articolul 16 din Legea din 1926, astfel cum a fost modificat prin articolul 9 din Legea din 1986, permite prezentarea de probe și audierea încrucișată a debitorului sau a creditorului. Un titlu executoriu poate rămâne în vigoare timp de doisprezece ani de la data emiterii ordinului sau a hotărârii corespunzătoare.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Toate tipurile de bunuri, cu excepția bunurilor perisabile sau a bunurilor deținute de debitor pentru vânzare în consignație, pot face obiectul executării.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Nerespectarea unui ordin al unei instanțe expune partea care a încălcat dispozițiile respective la sancțiuni. Sancțiunile care pot fi impuse de instanță variază de la amenzi până la pedepse cu închisoarea, până când se acoperă prejudiciul cauzat prin nerespectarea ordinului. Prin urmare, perioada de privare de libertate nu este restricționată prin lege. Această dispoziție se aplică, de asemenea, oricărui terț care încalcă dispozițiile unui ordin al instanței.

Este important de remarcat că, în conformitate cu articolul 20 din Legea din 1926 privind executarea ordinelor instanțelor, privarea de libertate a unui debitor pentru nerespectarea unui ordin de plată eșalonată nu conduce la rambursarea sau stingerea datoriei sau a unei părți a acesteia și nici nu privează creditorul de alte mijloace de recuperare.

Băncile și alte instituții financiare sunt supuse acelorași obligații ca și celelalte părți în ceea ce privește respectarea ordinelor instanțelor. În circumstanțe care nu sunt reglementate în mod specific de un ordin al unei instanțe, trebuie să se ia în considerare legislația și normele privind datele cu caracter personal deținute de aceste instituții (de exemplu, Legea privind protecția datelor din 1988).

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Anumite ordine stabilesc perioada pe parcursul căreia partea interesată trebuie să respecte dispozițiile ordinului, dar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. O hotărâre este valabilă timp de doisprezece ani, dar perioada de valabilitate a anumitor măsuri de executare poate fi stabilită în regulamentul de procedură al instanței sau prin lege. De exemplu, un ordin de executare emis de Curtea Supremă este valabil timp de un an de la data pronunțării sale. După această perioadă, este necesar un nou ordin de executare.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

În general, nu este posibilă nicio cale de atac împotriva măsurii de executare în sine, astfel cum este autorizată de grefă, ci împotriva hotărârii de fond sau a ordinului pe care se întemeiază aceasta. O parte interesată poate solicita instanței sesizate cu calea de atac să anuleze hotărârea sau ordinul. Termenele pentru formularea unei căi de atac pot varia și sunt după cum urmează:

• Tribunalul de Primă Instanță - instanța regională: 14 zile de la pronunțarea hotărârii sau a ordinului;
• instanța regională - Curtea Supremă: 10 zile de la pronunțarea ordinului;
• Master - Curtea Supremă: 6 zile de la data la care ordinul a devenit executoriu sau, în cazul în care ordinul a fost emis ex parte, de la data avizului ordinului sau, în caz de refuz, de la data acestui refuz [o lună de la notificarea ordinului în cazul executării unei hotărâri străine, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001].
• Curtea Supremă - Curtea de Apel: fie 10 zile, fie 28 de zile de la data la care ordinul a devenit executoriu, în funcție de natura cazului;
• Curtea Supremă sau Curtea de Apel - Curtea Supremă: 28 de zile de la data la care ordinul a devenit executoriu.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

O hotărâre este valabilă pentru o perioadă de doisprezece ani și nicio acțiune nu poate fi introdusă în temeiul hotărârii după expirarea perioadei de 12 ani de la data la care aceasta a devenit executorie. În plus, valabilitatea anumitor măsuri de executare poate fi prevăzută în regulamentul de procedură al instanței sau prin lege. De exemplu, un ordin de executare emis de Curtea Supremă este valabil timp de un an de la data pronunțării sale. După această perioadă, este necesar un nou ordin de executare. Un alt exemplu este acela că, în cazul în care au trecut mai mult de șase ani de la pronunțarea ordinului executoriu, pentru a emite un ordin de executare al Curții Supreme este necesară aprobarea de către instanță.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Prin executare se înțelege realizarea cu forța, cu ajutorul organismelor de stat competente, a creanței materiale constatate printr-un titlu executoriu. Mijloacele de executare sunt următoarele:

• ridicarea cu forța a unui bun mobil
• evacuarea cu forța dintr-un bun imobil
• sechestru
• detenție
• penalități
• administrare judiciară
• jurământ solemn.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

În conformitate cu dispozițiile prevăzute în [noul] Cod de procedură civilă (articolele 927-931 din Codul de procedură civilă), executarea se realizează la inițiativa persoanei care are dreptul de a face acest lucru, care transmite, în copie certificată (Apógrafo), ordinul relevant unui executor judecătoresc desemnat și stabilește modalitățile de executare și, dacă este cazul, obiectele pe care le va viza executarea. În cazul unui sechestru, persoana în cauză desemnează ca operator al vânzării la licitație un notar din jurisdicția în care se va realiza sechestrul. Ordinul trebuie să fie datat și semnat de către beneficiar sau de către reprezentantul autorizat al acestuia. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, ordinul acordă competența de a iniția toate actele de executare.

Executorul judecătoresc care primește copia certificată pe care figurează ordinul de a realiza executarea este autorizat să accepte plata și să elibereze chitanță, transmițând, în același timp, copia certificată dacă prestația a fost executată în totalitate. Acesta poate, de asemenea, să accepte o plată parțială, pentru care eliberează o chitanță, menționând acest lucru în copia certificată. Plată parțială nu împiedică continuarea executării.

În scopul executării, executorul judecătoresc este autorizat să intre în domiciliul sau în orice alt loc aflat în posesia persoanei împotriva căreia se solicită executarea, să deschidă ușile și să facă percheziții, precum și să deschidă mobilierul, echipamentele sau recipientele închise. Executorul judecătoresc poate solicita ajutor din partea autorității responsabile cu respectarea ordinii publice (în general, poliția), care are obligația de a-i oferi asistență.

În caz de rezistență în timpul executării, executorul judecătoresc poate utiliza forța pentru a contracara rezistența, în acest scop făcând apel, de asemenea, la autoritatea responsabilă cu respectarea ordinii publice (în general, poliția).

Executorul judecătoresc întocmește un raport privind fiecare act al procedurii de executare. În cazul în care executarea nu se realizează, executorul judecătoresc întocmește un raport în acest sens indicând motivele nerealizării. Executorul judecătoresc este obligat să întocmească un raport, pe care îl prezintă procurorului competent, cu privire la orice infracțiune săvârșită în timpul executării.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

Prin titlu executoriu se înțelege documentul oficial care certifică cererea și care oferă posibilitatea presupusului său beneficiar de a solicita debitorului, prin mijloace de executare, să respecte conținutul acestuia. Elementele necesare sunt existența titlului și temeinicia cererii.

3.1 Procedura

Executarea este un act de administrare a justiției, și nu un act administrativ care acordă o protecție juridică. Cererile adresate organelor de justiție și actele de executare inițiate sunt acte de procedură. Condițiile de executare sunt următoarele:

• jurisdicția și competența organelor de executare
• calitatea de a se constitui ca parte în acțiuni judiciare
• capacitatea de a se înfățișa
• capacitatea de a pleda
• interesul de a acționa
• legitimarea
• existența unui titlu executoriu
• existența unei cereri care poate fi îndeplinită prin executare

Sunt executorii atât hotărârile judecătorești, cât și deciziile extrajudiciare, fără a fi întotdeauna necesar să se depună o cerere de natură judiciară pentru aprobarea executării. Sunt considerate ca fiind titluri executorii:

• hotărârile instanțelor din sistemul judiciar elen care au rămas definitive
• hotărârile instanțelor din sistemul judiciar elen declarate executorii în mod provizoriu
• deciziile arbitrale
• procesele-verbale ale instanțelor din sistemul judiciar elen care conțin un concordat sau cheltuieli de judecată
• actele autentice
• somațiile de plată emise de judecătorii eleni
• somațiile de restituire a utilizării unui bun imobil închiriat
• titlurile străine declarate executorii
• somațiile și actele declarate executorii prin lege

Executarea este pusă în aplicare de organe de executare directe și indirecte. Organele directe, desemnate de creditorul care solicită executarea, sunt a) executorul judecătoresc, funcționar neremunerat responsabil cu punerea sub sechestru a unor bunuri mobile aflate în posesia debitorului, punerea sub sechestru a unor bunuri imobile, nave sau aeronave care aparțin debitorului, executarea imediată, arestarea debitorului în cazul în care a fost emis un ordin de detenție împotriva acestuia, precum și pregătirea vânzării la licitație, (b) notarul sau judecătorul de pace care îl înlocuiește, responsabil cu desfășurarea vânzării la licitație, voluntară sau silită, a bunurilor debitorului puse sub sechestru, precum și cu distribuirea veniturilor provenite din vânzarea la licitație, după ce s-a stabilit tabelul creditorilor. Organele indirecte sunt membrii poliției și ai forțelor armate și martorii care cooperează în caz de rezistență sau de amenințare cu rezistența în timpul executării. Toate aceste organe sunt responsabile pentru orice încălcare culpabilă a obligațiilor lor în cursul îndeplinirii sarcinilor de serviciu ale acestora.

Ordinul de a realiza executarea este dat de persoana autorizată să o efectueze (beneficiar) sau de către reprezentantul său autorizat, fie că este sau nu avocat. Principalele costuri de executare sunt următoarele:

• remunerația executorului judecătoresc pentru un act de executare privind o creanță pentru o valoare maximă de 590 EUR, 53 EUR; pentru o valoare între 591 EUR și 6 500 EUR, 53 EUR, majorată cu 2,5 % din sumă, iar pentru o valoare care depășește 6 500 EUR, 53 EUR, majorată cu 1 % din sumă, această remunerație neputând să depășească 422 EUR pentru fiecare bun imobil, navă sau aeronavă pusă sub sechestru
• remunerația executorului judecătoresc pentru stabilirea programului vânzării la licitație sau a noii vânzări la licitație sau a cuprinsului procesului-verbal de punere sub sechestru privind o creanță pentru o valoare maximă de 590 EUR, 53 EUR; pentru o valoare între 591 EUR și 6 500 EUR, 53 EUR, majorată cu 2 % din sumă, iar pentru o valoare care depășește 6 501 EUR, 53 EUR, majorată cu 1 % din sumă, această remunerație neputând să depășească 210 EUR
• remunerația personalului care participă la vânzarea la licitație, 30 EUR
• remunerația executorului judecătoresc pentru orice alt act de executare pentru o valoare cuprinsă între 240 EUR și 400 EUR, care urmează să fie convenită între executorul judecătoresc și mandant
• drepturile martorilor, 30 EUR fiecare sau, în cazul în care martorul este un executor judecătoresc, 60 EUR
• în caz de anulare a executării, remunerația executorului judecătoresc trebuie să fie jumătate din sumele de mai sus
• 0,50 EUR pe kilometru parcurs, atunci când realizarea oricărui act presupune deplasarea unui executor judecătoresc și a unor martori dincolo de jurisdicția acestora
• o remunerație specială a executorului judecătoresc în funcție de dificultatea executării, care urmează să fie convenită între executorul judecătoresc și mandant și care nu poate fi în niciun caz imputată persoanei împotriva căreia se solicită executarea.

3.2 Condiţiile principale

Condițiile de fond ale executării sunt următoarele:

• interesul de a acționa, și anume necesitatea de a iniția un act de executare și de a obține protecția juridică acordată de acesta
• temeinicia cererii

Reglementările privind executarea urmăresc, în fapt, să stabilească un echilibru între interesele opuse ale creditorilor, pe de o parte, și cele ale debitorilor sau ale terților, pe de altă parte. Criteriile luate în considerare de către judecător pentru a dispune o măsură de executare sunt următoarele:

• satisfacerea rapidă și puțin costisitoare a creditorilor
• protecția persoanei și, în general, a intereselor legitime ale debitorului
• coincidenta de interese ale creditorului și debitorului cu privire la necesitatea de a obține un venit cât mai semnificativ posibil din vânzarea la licitație
• protejarea intereselor terților

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Măsurile de executare pot fi îndreptate împotriva patrimoniului debitorului sau împotriva persoanei acestuia. Măsurile de executare sunt acte materiale ale unor organe abilitate în acest scop și conduc, direct sau indirect, la satisfacerea cererilor prin exercitarea puterii de stat. Bunurile care pot fi supuse executării sunt următoarele:

• bunuri mobile aflate în posesia debitorului sau a creditorului sau a unui terț care este pregătit să le restituie
• drepturi reale ale debitorului asupra unui bun mobil care nu îi aparține
• sume de bani
• creanțe monetare ale persoanei împotriva căreia se solicită executarea față de terți
• bunuri imobile care aparțin debitorului sau drepturi reale ale debitorului asupra unui bun imobil
• nave
• aeronave
• drepturi de proprietate intelectuală, brevete, drepturi de exploatare a unor filme cinematografice

Sunt insesizabile:

• obiectele de uz personal ale debitorului și ale membrilor familiei acestuia
• produsele alimentare și combustibilii de care au nevoie debitorul și membrii familiei acestuia
• medaliile, suvenirurile, manuscrisele, scrisorile, documentele familiale și cărțile profesionale
• cărțile, instrumentele muzicale, instrumentele de artă
• instrumentele, mașinile, cărțile sau alte obiecte necesare persoanelor care își câștigă existența prin propriile lucrări
• obiectele care pot fi imediat deteriorate
• acțiunile unei societăți comerciale
• creanțele de întreținere prevăzute de lege
• creanțele privind salarii, pensii sau prestații de asigurări sociale

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Debitorul, precum și orice terț, are obligația de a respecta decizia prin care se dispune măsura de executare și, în caz de rezistență la executare, executorul judecătoresc poate utiliza forța pentru a combate rezistența, făcând apel, de asemenea, la autoritatea responsabilă cu asigurarea ordinii publice, având posibilitatea de a aduce doi martori adulți sau un al doilea executor judecătoresc. Dacă debitorul nu se conformează deciziei, sunt posibile următoarele scenarii:

• dacă debitorul nu își îndeplinește obligația de a face ceva, obligație care ar putea fi executată și de către un terț, creditorul are dreptul să realizeze actul pe cheltuiala debitorului
• dacă debitorul nu își îndeplinește obligația de a face ceva, obligație care nu poate fi executată de un terț și a cărei executare depinde în întregime de voința debitorului, instanța dispune ca debitorul să realizeze actul și, dacă este necesar, îl obligă la plata unor penalități către creditor și la pedeapsa cu închisoarea
• dacă debitorul nu își îndeplinește obligația de a nu face sau de a tolera ceva, instanța amenință să îi impună, pentru fiecare infracțiune, o penalitate care să fie plătită creditorului și pedeapsa cu închisoarea

În fiecare dintre aceste cazuri, creditorul își menține dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor sale, astfel cum este prevăzut în dispozițiile de drept material. În principiu, debitorul poate să înstrăineze bunul, dar în caz de punere sub sechestru a acestuia, o astfel de cesionare este interzisă și este nulă în favoarea persoanei care a solicitat punerea sub sechestru și în favoarea creditorilor care și-au făcut cunoscute punctele de vedere.

În cazul în care conturile bancare ale debitorului fac obiectul executării, banca nu are obligația de a comunica persoanei care solicită executarea detaliile exacte ale acestor conturi, dar, în cazul în care un document de poprire a unor creanțe pecuniare aflate în posesia debitorului este notificat băncii, cesionarea sumei poprite este interzisă și este nulă în favoarea persoanei care a solicitat poprirea și, în termen de 8 zile de la data notificării actului de poprire, banca este obligată să indice dacă creanța (depozit în numerar într-un cont bancar) care face obiectul popririi există și, în cazul în care aceasta este suficientă pentru a satisface pretențiile persoanei care a solicitat poprirea, banca este obligată să îi plătească acesteia suma corespunzătoare.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Nu există, în principiu, niciun termen aplicabil pentru persoana care solicită executarea, însă au fost introduse anumite limite care nu reprezintă termene obligatorii, ci perioade înainte de expirarea cărora un anumit act nu poate fi realizat, fără a se fi impus în mod direct o dată de expirare a posibilității de a acționa pentru persoana care solicită executarea. Obligația prevăzută de a iniția anumite acte într-o anumită perioadă de timp de la punerea sub sechestru sau înainte de vânzarea la licitație nu modifică bazele sistemului. Pentru a evita ca procedura să dureze foarte mult, s-a stabilit o perioadă maximă de un an după expirarea căreia punerea sub sechestru sau orice alt act bazat pe același ordin nu pot fi puse în aplicare, iar vânzarea la licitație nu poate fi efectuată pe baza punerii sub sechestru care a fost anulată prin hotărâre judecătorească din cauza expirării acestui termen.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Singura cale de atac împotriva procedurii de executare este contestația pe care o poate formula persoana împotriva căreia este solicitată executarea sau orice creditor al acestei persoane care are un interes de a acționa, în termen de 15 zile de la data primului act de executare, în cazul în care contestația se referă la valabilitatea titlului sau a instrucțiunii judiciare; până la ultimul act de executare, în cazul în care contestația se referă la valabilitatea actelor de executare realizate, de la primul la ultimul, și în termen de șase luni de la data ultimului act de executare, în cazul în care contestația se referă la valabilitatea executării. Un terț poate, de asemenea, să introducă o contestație în caz de încălcare a unuia dintre drepturile sale asupra bunului care face obiectul executării, drept pe care îl poate contesta persoanei împotriva căreia se solicită executarea, fără să fie prevăzută o limită de timp specifică. Instanța competentă este instanța din locul de executare, și anume tribunalul de pace dacă titlul executoriu este o decizie a tribunalului de pace, sau tribunalul de primă instanță, după caz. Contestația formulată nu suspendă executarea, dar persoana care a formulat-o poate solicita să fie dispusă suspendarea procedurilor, cu sau fără garanții, prin hotărâre judecătorească notificată organelor de executare, care nu pot începe niciun act de executare, cu excepția cazului în care un astfel de act a fost autorizat în mod expres în decizia de suspendare.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Limitările la care este supusă executarea în ceea ce privește bunurile puse sub sechestru sunt următoarele: sunt insesizabile a) obiectele care pot fi imediat deteriorate, (b) acțiunile unei societăți comerciale, (c) obligațiile de întreținere prevăzute prin lege sau prin testament, precum și creanțele cu privire la contribuția soților la nevoile familiei; d) creanțele privind salarii, pensii sau prestații de asigurare socială, cu excepția cazului în care este vorba despre satisfacerea unei obligații de întreținere prevăzută prin lege sau prin testament sau despre contribuția la nevoile familiei, caz în care punerea sub sechestru poate acoperi până la jumătate din sumă, ținând seama de sumele pe care le primește debitorul, de anvergura obligațiilor care decurg din căsătoria sa pentru a răspunde nevoilor familiei și de numărul de creditori, (e) diferite tipuri de ajutoare sau de subvenții comunitare aflate în posesia Agenției de plăți și control privind ajutoarele comunitare de orientare și garantare (OPEKEPE), în calitate de terț, până la depunerea acestora în contul bancar al beneficiarilor sau până la plata către beneficiari prin orice mijloc. Excepția prevăzută la alineatul (2) litera (d) se aplică, de asemenea, în cazul în care suma este depusă în contul bancar al debitorului într-o instituție de credit. Excepția este valabilă numai în măsura în care contul prezintă un sold care nu depășește, în cursul perioadei cuprinse între instituirea sechestrului și ziua de după efectuarea plății, valoarea creanței excluse de la sechestru.

În plus, debitorul are la dispoziție două căi de atac împotriva procedurii de executare:

a) contestația, prevăzută la articolul 933 din CPC, conform căruia: obiecțiile formulate de persoana împotriva căreia se solicită executarea și de orice creditor al acestei persoane care are un interes de a acționa în privința validității titlului executoriu, procedura de executare sau creanța pot fi formulate numai prin contestație introdusă în fața tribunalului de pace, dacă titlul executoriu a fost emis de această instanță, sau în fața tribunalului de primă instanță, după caz. În cazul în care sunt formulate mai multe contestații prin acte distincte, grefa ia măsuri pentru a le identifica și toate acestea trebuie analizate, obligatoriu, în cadrul aceleiași audieri. Alte mijloace de contestație pot fi formulate numai printr-un act separat, depus la grefa instanței unde a fost formulată contestația, în partea de jos a căruia se întocmește un raport, notificat părții adverse în termen de cel mult opt (8) zile înainte de audiere. Audierea contestației trebuie stabilită, obligatoriu, în termen de șaizeci (60) de zile de la data depunerii, iar pârâtul în procedura de opoziție trebuie să fie înștiințat în termen de cel mult douăzeci (20) de zile înaintea audierii. Instanța competentă la nivel teritorial este cea de la locul de executare, în măsura în care și alte acte ale procedurii de executare au fost inițiate după notificarea ordinului sau, după caz, instanța prevăzută la articolul 584. În cazul în care titlul executoriu este o hotărâre judecătorească sau o somație de plată, obiecțiile sunt inadmisibile în măsura în care hotărârea sau somația a devenit definitivă, în conformitate cu articolul 330 și, respectiv, cu articolul 633 alineatul (2) al treilea paragraf. Argumentele referitoare la stingerea creanței nu pot fi dovedite decât prin documente sau printr-o mărturie judiciară. Decizia privind contestația trebuie, obligatoriu, să fie pronunțată în termen de șaizeci (60) de zile de la data audierii.

b) în conformitate cu articolul 1000 din CPC, debitorul poate solicita suspendarea licitațiilor dispuse împotriva sa. Într-adevăr, la cererea debitorului, depusă, sub sancțiunea inadmisibilității, cu cel puțin cincisprezece (15) zile lucrătoare înainte de data licitației, instanța prevăzută la articolul 933, care se pronunță în cadrul procedurii prevăzute la articolul 686 și următoarele, poate suspenda procedura de licitație pentru o perioadă de maximum șase (6) luni de la data inițială a vânzării prin licitație, cu condiția ca persoana care a solicitat executarea să nu fie susceptibilă de a suferi un anumit prejudiciu și dacă se poate presupune că debitorul va răspunde, în această perioadă, cerințelor persoanei care a solicitat executarea sau dacă, la expirarea acestei perioade, veniturile rezultate din licitație vor fi mai importante. Decizia este pronunțată, obligatoriu, până la ora 12 din lunea dinaintea datei licitației, iar suspendarea este acordată cu condiția să se plătească: a) eventualele cheltuieli privind continuarea licitației, stabilite cu aproximație în decizie, și b) cel puțin un sfert din capitalul datorat persoanei care a solicitat executarea. Decizia de suspendare a vânzării prin licitație este notificată operatorului licitației chiar în ziua emiterii acesteia. Plata trebuie efectuată, obligatoriu, până la ora 10 în ziua licitației, în caz contrar licitația va avea loc.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Please note that the original language version of this page has been amended recently. The language version you are now viewing is currently being prepared by our translators.

Cum se execută o hotărâre judecătorească - Spania

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Conceptul de executare în materie civilă și comercială poate fi explicat, în linii mari, astfel: atunci când o decizie executorie (de exemplu, o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță) nu este respectată de bună voie de persoana condamnată, reclamantul trebuie să depună o cerere de executare judiciară pentru a obține executarea respectivei decizii. Astfel, pentru a recupera o creanță pe care pârâtul a fost obligat printr-o hotărâre pronunțată de o instanță să o plătească, însă nu o achită, reclamantul (creditorul) va depune o cerere de executare judiciară și își va recupera creanța, de exemplu prin poprirea asigurătorie a conturilor curente ale debitorului sau prin punerea sub sechestru a bunurilor imobile ale debitorului, care vor fi scoase la licitație, iar, din suma obținută în urma licitației, creditorului i se va rambursa creanța.

Executarea face parte din mandatul pe care Constituția spaniolă din 1978 îl conferă judecătorilor și instanțelor: soluționarea cauzelor și punerea în executare a hotărârilor (articolele 117 și 118 din Constituție). Prin urmare, părțile implicate în proces au obligația de a respecta hotărârile și alte decizii ale instanțelor, precum și de a coopera pentru executarea soluțiilor pronunțate. Judecătorului îi revine sarcina de a se asigura că aceste cerințe sunt îndeplinite în mod corespunzător.

Executarea unei decizii pronunțate de o instanță înseamnă respectarea celor hotărâte de aceasta, și anume punerea în aplicare a dreptului deplin dobândit de partea care a câștigat procesul. Acest lucru poate însemna că reclamantul (denumit în continuare „partea care solicită executarea”, ejecutante) are dreptul de a cere, în funcție de ce s-a stabilit în hotărâre, rambursarea unei sume de bani, efectuarea sau neefectuarea unei acțiuni, de exemplu lucrări de construcții, ori respectarea unui drept recunoscut, prin înscrierea acestuia în registrul public relevant.

Executarea poate fi definitivă sau provizorie. În acest din urmă caz și în anumite condiții, o hotărâre care nu este încă definitivă poate fi executată, pentru a se evita o eventuală prejudiciere a creditorului în perioada interimară (și anume până la soluționarea căilor de atac introduse împotriva hotărârii respective și pronunțarea hotărârii definitive), dată fiind durata acestor proceduri (articolele 524-537 din Codul de procedură civilă, Ley de Enjuiciamiento Civil).

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Judecătorii și instanțele au atribuția de a pune în executare hotărârile, în conformitate cu legile și normele privind competența [articolul 117 alineatul (3) din Constituția spaniolă].

În conformitate cu Constituția și în temeiul Codului de procedură civilă (Legea 1/2000 din 7 ianuarie 2000, BOE nr. 7 din 8 ianuarie 2000, astfel cum a fost modificată), care reglementează procedura de executare în materie civilă, judecătorul are sarcina de a se asigura că procedura de executare se efectuează în mod corespunzător (articolele 545, 551 și 552 și dispozițiile corespunzătoare). Judecătorul este cel care, la cererea părții care solicită executarea, inițiază procedura prin emiterea unei ordonanțe de începere a executării (orden general de ejecución), după ce a verificat titlul executoriu prezentat de partea care solicită executarea. Dacă pârâtul (denumit în continuare „debitorul împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea”, ejecutado) introduce o contestație la executare și inițiază procedura specifică de opoziție la executare care este prezentată mai jos, tot judecătorul este cel care soluționează cauza.

Grefierii (letrados de la administración de justicia, denumiți anterior secretarios judiciales) sunt responsabili cu stabilirea tipului de măsuri de executare (somații de plată, aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea, rețineri din conturile curente, din salarii etc.) și cu adoptarea măsurilor de executare. După ce judecătorul a emis ordonanța de începere a executării, grefierul este cel care asigură, prin urmare, buna desfășurare a procedurii de executare și adoptă deciziile corespunzătoare. În unele cazuri, este posibil ca împotriva acestor decizii să se exercite o cale de atac în instanță.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

În general, trebuie să existe o hotărâre sau o decizie definitivă pronunțată de o instanță sau un alt titlu executoriu care să permită executarea (în anumite cazuri excepționale, este posibil ca o decizie să fie executorie, cu toate că nu este încă definitivă; un astfel de exemplu îl reprezintă executarea provizorie a unor hotărâri care fac obiectul căilor de atac, care este autorizată în anumite situații).

În conformitate cu dispozițiile articolului 517 din Codul de procedură civilă referitoare la procedura de executare și la titlurile executorii, cererea de executare trebuie să se întemeieze pe un titlu care este executoriu. Sunt executorii numai următoarele titluri:

1. o hotărâre definitivă;
2. hotărârile arbitrale și acordurile de mediere. Acordurile de mediere trebuie să fie înregistrate în conformitate cu Legea privind medierea în materie civilă și comercială (Ley de Mediación en Asuntos Civiles y Mercantiles);
3. hotărârile pronunțate de o instanță care aprobă sau confirmă tranzacțiile judiciare și acordurile la care s-a ajuns în timpul procedurii, însoțite, dacă este necesar, de depozițiile corespunzătoare pentru a consemna conținutul concret al acestora;
4. actele autentice, cu condiția să fie prima copie. Dacă sunt a doua copie, acestea trebuie să fie emise printr-o hotărâre pronunțată de o instanță referitoare la persoana care va suporta pierderea sau la persoana care a cauzat pierderea sau trebuie să fie emise cu acordul tuturor părților;
5. instrumentele contractelor comerciale semnate de părți și de un broker comercial care este membru al unei asociații profesionale și care le-a verificat, cu condiția ca acestea să fie însoțite de un certificat în care brokerul să confirme faptul că respectivul contract corespunde intrărilor și datelor raportate în registrul său;
6. titlurile la purtător sau nominative, emise în mod legal, care reprezintă obligații datorate, și cupoanele, de asemenea exigibile, pentru titlurile respective, cu condiția ca respectivele cupoane să corespundă titlurilor, iar titlurile să corespundă intrărilor din registrele de încasări.
   O contestație referitoare la falsificarea titlurilor formulată în timpul procesului de verificare nu va împiedica emiterea titlului executoriu dacă elementele corespund, debitorul putând formula ulterior o contestație la executare, susținând că titlul de valoare este fals;
7. Certificatele valabile, eliberate de organismele responsabile cu registrele contabile, indicând titlurile de valoare înscrise în conturi prevăzute în Legea privind piața titlurilor de capital (Ley del Mercado de Valores), cu condiția ca acestea să fie însoțite de o copie a instrumentului public reprezentând titlurile de valoare sau, după caz, emisiunea, dacă un astfel de instrument este necesar în temeiul legislației în vigoare.
   Certificatele menționate la punctul anterior nu expiră odată ce s-a solicitat și s-a dispus executarea;
8. hotărârea pronunțată de o instanță prin care se stabilește suma maximă care poate fi solicitată cu titlu de compensație, pronunțată în condițiile prevăzute de lege în cadrul procedurilor penale privind evenimente care intră sub incidența asigurării auto obligatorii de răspundere civilă față de terți;
9. alte decizii de procedură și documente care sunt executorii în temeiul legii menționate sau al unei alte legi.

3.1 Procedura

În ceea ce privește toate celelalte aspecte, procedura este stabilită la articolele 548 și următoarele din Codul de procedură civilă; trebuie menționat faptul că titlul executoriu va fi emis numai la solicitarea uneia dintre părți, prin introducerea unei cereri, astfel cum se arată mai jos. Odată ce cererea de executare a fost introdusă în instanță și cu condiția ca normele și cerințele procedurale să fie îndeplinite, instanța întocmește ordonanța de începere a executării. După ce judecătorul a emis ordonanța, grefierul formulează o decizie motivată care conține măsurile de executare specifice corespunzătoare, precum și măsurile de localizare și de investigare referitoare la activele debitorului împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea, considerate adecvate pentru a face obiectul executării.

Ordonanța și decizia motivată, împreună cu o copie a cererii de executare, sunt notificate simultan debitorului împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea, fiind posibil să se adopte anumite măsuri pentru a-l proteja pe creditor împotriva eventualelor pierderi.

Debitorul împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea poate formula o contestație la executare, pe baza unor motive specifice, de fond (de exemplu, plata datoriei) sau procedurale (de exemplu, dacă titlul înaintat conține greșeli), în conformitate cu articolul 556 și următoarele din Codul de procedură civilă. În acest caz, se inițiază o procedură contradictorie, în care se examinează probele și care se încheie cu emiterea unei ordonanțe de confirmare sau de anulare, integrală sau parțială, a titlului executoriu. Această decizie poate face obiectul unei căi de atac în fața instanței regionale (Audiencia Provincial) competente.

3.2 Condiţiile principale

Astfel cum s-a arătat anterior, executarea trebuie să fie solicitată de partea interesată, prin depunerea la instanță a unei cereri de executare. Aceasta trebuie să conțină titlul pe care se bazează executarea, să menționeze actul de executare solicitat din partea instanței, activele deținute de debitorul împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea care pot fi puse sub sechestru, măsurile de localizare și de investigare necesare pentru identificarea activelor debitorului și persoana sau persoanele împotriva cărora se solicită executarea, cu dovada oficială a identității acestora. Dacă titlul executoriu este o decizie emisă de grefier sau o hotărâre ori decizie pronunțată de instanța responsabilă cu executarea, cererea de executare va solicita emiterea titlului executoriu, precizându-se hotărârea sau decizia care trebuie executată (articolul 549 din Codul de procedură civilă), în timp ce, în alte cazuri, cererea de executare trebuie să fie prezentată împreună cu documentele pe care se bazează executarea (enumerate la articolul 550 din Codul de procedură civilă). Dacă cererea de executare îndeplinește cerințele menționate mai sus și dacă titlul prezentat permite dispunerea executării, executarea va fi dispusă de judecător sau printr-un decret emis de grefier, care va stabili – în cazul unei executări monetare – suma care constituie principalul executării, împreună cu suma stabilită provizoriu pentru dobândă și costuri, ulterior aceasta putând fi dedusă și ajustată, și care trebuie să menționeze întotdeauna persoanele în cauză și măsurile de executare care urmează să fie adoptate.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Este necesar să se sublinieze că în toate cazurile și ținând seama de faptul că unele active, menționate mai jos, nu pot fi puse sub sechestru, măsurile de executare trebuie să fie proporționale cu suma pentru care se acordă executarea. Astfel, dacă aceste măsuri sunt considerate excesive, instanța poate să dispună o reducere. În plus, dacă măsurile sunt insuficiente, partea care solicită executarea poate cere ca acestea să fie completate, prin extinderea sau sporirea măsurilor adoptate. În cazul în care partea care solicită executarea nu știe ce bunuri deține debitorul împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea, se poate solicita instanței să efectueze cercetări. Acestea sunt efectuate de către grefier, fie direct din instanță, fie prin depunerea de cereri la autoritățile competente. Există o serie de grile sau limitări în ceea ce privește sechestrele și popririle aplicate indemnizațiilor și salariilor, care sunt prezentate mai jos. Executarea care rezultă dintr-un ordin de plată a pensiei alimentare (stabilită fie în cadrul unei proceduri privind obligațiile de întreținere între părinți, fie în cadrul unei proceduri privind pensia alimentară datorată copiilor) constituie o excepție, deoarece, în astfel de cazuri, executarea nu face obiectul grilelor prevăzute de lege, ci instanța este cea care stabilește suma care poate fi poprită (articolul 608 din Codul de procedură civilă).

În ceea ce privește activele care nu pot fi puse sub sechestru, articolul 605 și următoarele din Codul de procedură civilă prevăd următoarele (în versiunea spaniolă originală, trimiterile la „Secretario Judicial” trebuie înțelese ca trimiteri la „Letrado de la Administración de Justicia”, adică la grefier):

Articolul 605. Active care nu pot fi puse sub sechestru.

În niciun caz nu pot fi puse sub sechestru următoarele active:

1. activele care au fost declarate inalienabile;

2. drepturile auxiliare care nu pot fi înstrăinate separat de dreptul principal;

3. activele care nu au, în sine, un conținut patrimonial;

4. activele declarate în mod expres, printr-o dispoziție legală, ca neputând fi puse sub sechestru.

Articolul 606. Active ale debitorului împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea care nu pot fi puse sub sechestru.

De asemenea, nu pot fi puse sub sechestru următoarele:

1. Mobilierul și articolele de gospodărie, precum și articolele de îmbrăcăminte ale părții împotriva căreia se solicită executarea sau cele ale familiei sale care sunt de primă necesitate. În general, articole cum ar fi alimentele, combustibilul și altele care, în opinia instanței, sunt esențiale pentru ca debitorul împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea și persoanele aflate în întreținerea sa să poată trăi cu demnitate rezonabilă;

2. Cărțile și instrumentele necesare debitorului împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea pentru a-și exercita profesia, activitatea artistică sau activitatea comercială, în cazul în care valoarea acestora nu este proporțională cu cuantumul datoriei solicitate;

3. Obiectele sacre și articolele de cult ale religiilor înregistrate legal;

4. Sumele declarate în mod expres de lege ca neputând fi puse sub sechestru;

5. Activele și sumele declarate de tratatele ratificate de Spania ca neputând fi puse sub sechestru.

Articolul 607. Poprirea indemnizațiilor și a pensiilor

1. Salariile, indemnizațiile, pensiile, remunerațiile sau echivalentele acestora care nu depășesc valoarea salariului minim nu pot fi puse sub sechestru.

2. Salariile, indemnizațiile, remunerațiile sau pensiile care depășesc valoarea salariului minim pot fi poprite în conformitate cu grila de mai jos:

1. pentru prima sumă suplimentară până la suma echivalentă cu de două ori salariul minim, în procent de 30 %;

2. pentru suma suplimentară până la suma echivalentă cu de trei ori salariul minim, în procent de 50 %;

3. pentru suma suplimentară până la suma echivalentă cu de patru ori salariul minim, în procent de 60 %;

4. pentru suma suplimentară până la suma echivalentă cu de cinci ori salariul minim, în procent de 75 %;

5. pentru orice sumă care depășește suma menționată mai sus, în procent de 90 %.

3. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea primește mai mult de un salariu sau de o indemnizație, toate acestea se cumulează, iar partea care nu poate fi pusă sub sechestru va fi dedusă doar o singură dată. De asemenea, salariile, indemnizațiile, pensiile, remunerațiile sau echivalentele acestora primite de soț/soție se cumulează, cu excepția cazului în care soții au încheiat o convenție de separare a bunurilor și a veniturilor, care trebuie dovedită în fața grefierului.

4. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are persoane în întreținere, grefierul poate să aplice o reducere cuprinsă între 10 % și 15 % a procentelor prevăzute la punctele 1, 2, 3 și 4 ale prezentului articol.

5. Dacă salariile, indemnizațiile, pensiile sau remunerațiile sunt grevate de rețineri permanente sau temporare de natură publică în temeiul legislației fiscale sau de securitate socială, suma netă primită de către debitorul împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea după aplicarea reținerilor va fi utilizată drept bază pentru stabilirea sumei care va face obiectul popririi.

6. Alineatele de mai sus ale prezentului articol se aplică, de asemenea, veniturilor din activități profesionale și activități comerciale independente.

7. Sumele poprite în conformitate cu prezenta dispoziție pot fi transferate direct către partea care solicită executarea, într-un cont specificat anterior de către această parte, dacă grefierul responsabil cu executarea își dă acordul.

În acest caz, atât persoana sau organismul care efectuează poprirea și transferul ulterior, cât și partea care solicită executarea trebuie să îl informeze pe grefier o dată la trei luni cu privire la sumele trimise și, respectiv, primite, cu excepția plângerilor care pot fi depuse de partea împotriva căreia se solicită executarea, fie pentru că aceasta consideră datoria ca fiind rambursată integral, ceea ce anulează, astfel, titlul executoriu, fie pentru că reținerile și transferurile nu au fost efectuate conform celor hotărâte de grefier.

Ordonanța emisă de grefier prin care se acordă restituirea directă poate fi atacată cu recurs în instanță.

În conformitate cu Decretul-lege regal 8/2011 din 1 iulie 2011 privind măsurile de sprijinire a deținătorilor de credite ipotecare, care a intrat în vigoare la 7 iulie 2011, se oferă clarificări cu privire la dispozițiile Codului de procedură civilă. Articolul 1 din Decretul-lege regal 8/2011 prevede următoarele:

Articolul 1. Scutire de la poprire a venitului minim al familiei.

„Dacă, în conformitate cu dispozițiile articolului 129 din Legea privind ipotecile (Ley Hipotecaria), prețul obținut din vânzarea locuinței obișnuite ipotecate, în urma executării în legătură cu datoria respectivă, este insuficient pentru a acoperi împrumutul garantat, suma scutită de la poprire prevăzută la articolul 607 alineatul (1) din Codul de procedură civilă va fi majorată cu 50 % și, în plus, cu încă 30 % din salariul minim pentru fiecare membru al familiei nucleare care nu are un venit regulat, un salariu sau o pensie care să depășească valoarea salariului minim. În acest sens, familia nucleară este formată din soț/soție sau partenerul coabitant și ascendenții și descendenții de gradul I care locuiesc împreună cu debitorul împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea.

Salariile, indemnizațiile, remunerațiile sau pensiile care depășesc valoarea salariului minim și, după caz, sumele rezultate din aplicarea dispoziției prevăzute la paragraful precedent care protejează familia nucleară vor fi poprite în conformitate cu grila prevăzută la articolul 607 alineatul (2) din legea menționată mai sus.”

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

În cazul bunurilor imobile sau al altor active care pot fi înscrise în registrul ipotecilor, instanța poate, la cererea părții care solicită executarea, să dispună instituirea unui sechestru asigurător în registrul public corespunzător (de regulă, în cartea funciară, care este registrul bunurilor imobile) pentru a garanta executarea ulterioară.

În alte cazuri, se pot acorda următoarele măsuri:

• numerar: confiscare.
• conturi curente: ordin de reținere emis către bancă;
• salarii: ordin de reținere emis către plătitor;
• dobânzi, încasări și venituri: reținere de către plătitor, punere sub administrare judiciară sau plasare în depozit judiciar;
• titluri de valoare și instrumente financiare: reținerea dobânzii la sursă, notificarea organului de conducere al bursei sau al pieței secundare (dacă titlurile de valoare sunt cotate la bursă) și notificarea societății emitente;
• alte bunuri mobile: confiscare.

În plus, pentru a se asigura efectuarea executării, toate persoanele și organismele publice și private au obligația de a coopera în privința măsurilor de executare (cu avertismentul că sunt pasibile de amendă sau pot fi chiar acuzate de sfidarea instanței, dacă nu răspund cererii). Acest lucru înseamnă că trebuie să furnizeze informațiile care le sunt solicitate sau să adopte măsurile de garantare indicate și să predea instanței toate documentele și datele aflate în posesia lor, fără alte limitări decât cele care decurg din respectarea drepturilor fundamentale sau în limitele care sunt prevăzute în mod expres de lege în anumite cazuri.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Măsurile de executare nu au o durată predeterminată, rămânând în vigoare până la finalizarea executării. Partea care solicită executarea trebuie să solicite în instanță măsura de executare relevantă în fiecare caz. De exemplu, în cazul punerii sub sechestru a unor bunuri mobile sau imobile, se va solicita scoaterea la licitație. Plata către partea care solicită executarea se va face din banii obținuți în urma licitației. În alte cazuri, de exemplu atunci când s-a dispus cedarea unui bun părții care solicită executarea (cum ar fi evacuarea pentru neplata chiriei), măsurile de executare vor consta în readucerea bunului în posesia părții care solicită executarea, odată ce a fost evacuat chiriașul care a încălcat contractul.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Cu toate acestea, debitorul împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea poate formula o contestație, după ce i s-a notificat executarea. În acest caz, va avea loc procedura de contestație prezentată mai sus. Contestația poate fi înaintată pe motive de fond sau pe baza invocării unor vicii de procedură. Motivele de opoziție variază în funcție de titlul care urmează să fie executat [astfel cum se prevede la articolul 556 și următoarele din Codul de procedură civilă, în funcție de obiectul contestației: o decizie de procedură pronunțată de judecător sau de grefier, o hotărâre arbitrală sau un acord de mediere; sancțiunile maxime dispuse în cadrul procedurilor penale în legătură cu accidente rutiere; titlurile menționate la articolul 517 punctele 4, 5, 6 și 7 din Codul de procedură civilă, precum și alte documente executorii menționate la articolul 517 alineatul (2) punctul 9. Contestațiile întemeiate pe o cerere excesivă sau pe vicii de procedură sunt reglementate de articolul 558 și, respectiv, de articolul 559 din Codul de procedură civilă]. Ar trebui remarcat faptul că este posibil ca instanța să fi invocat anterior unele dintre aceste motive din oficiu (dacă instanța consideră că oricare dintre clauzele pe care le conține titlul executoriu constând în acte autentice, instrumente sau certificate poate fi abuzivă, instanța are obligația să acționeze din oficiu, audiind părțile cu privire la această chestiune și pronunțând ulterior o hotărâre). Părțile pot introduce o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de prim grad de jurisdicție ca răspuns la motivele opoziției. Calea de atac va fi soluționată de instanța regională competentă (Audiencia Provincial).

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Astfel, o măsură de executare pe baza unei hotărâri sau a unei decizii a unei instanțe, a unei decizii a grefierului de aprobare a unei tranzacții judiciare sau a unui acord la care s-a ajuns în cadrul procedurii sau a unei hotărâri arbitrale sau a unui acord de mediere se prescrie dacă cererea de executare corespunzătoare nu este depusă în termen de cinci ani de la data la care hotărârea sau decizia în cauză rămâne definitivă (articolul 518 din Codul de procedură civilă).

Există, de asemenea, o perioadă de așteptare înainte de executarea deciziilor de procedură (luate de judecător sau grefier) sau a hotărârilor arbitrale sau a acordurilor de mediere. Această perioadă este menită să ofere timp debitorului împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea să se conformeze de bună voie, evitându-se astfel ca persoana care obține câștig de cauză să fie nevoită să solicite executarea. Prin urmare, nu se va dispune executarea deciziilor de procedură, a hotărârilor arbitrale sau a acordurilor de mediere în termen de 20 de zile de la data la care hotărârea de condamnare rămâne definitivă sau de la data la care decizia de aprobare a acordului sau de semnare a acordului a fost notificată debitorului împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea (articolul 548 din Codul de procedură civilă). În cele din urmă, această perioadă de așteptare este menită să încurajeze conformarea de bună voie a debitorului împotriva căruia a fost pronunțată hotărârea.

Astfel cum s-a explicat mai sus la punctul 4.1, pentru protecția debitorului, Codul de procedură civilă prevede că anumite active nu pot fi puse sub sechestru și stabilește limite cantitative proporționale în ceea ce privește poprirea salariilor, a indemnizațiilor, a remunerațiilor sau a pensiilor.

În cadrul licitațiilor de bunuri imobiliare, vânzarea către ofertantul cu prețul cel mai mare trebuie să se facă pentru sume minime proporționale cu valoarea evaluată a activului sau cuantumul datoriei. Aceste limite menite să asigure protecția debitorului sunt mai ridicate dacă se scoate la licitație reședința obișnuită a debitorului (articolele 670 și 671 din Codul de procedură civilă).

Codul de procedură civilă prevede, de asemenea, ca regulă generală, faptul că reținerea dobânzii aferente principalului datorat și costurilor aferente procedurii nu poate depăși 30 % din principal (articolul 575 din Codul de procedură civilă).

În cazul în care executarea se efectuează asupra reședinței obișnuite, costurile exigibile debitorului împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea nu pot depăși 5 % din suma solicitată în cererea de executare (articolul 575 din Codul de procedură civilă).

În cadrul executărilor silite a bunurilor ipotecate și în cazul debitorilor a căror situație socială și financiară este deosebit de vulnerabilă, se amână evacuarea din reședința obișnuită (articolul 441 din Codul de procedură civilă).

În temeiul articolelor 55-57 din Legea privind insolvența (Ley Concursal), titlurile executorii individuale nu pot fi puse în aplicare odată ce falimentul a fost declarat, întrucât judecătorul care soluționează procedura de faliment are competență exclusivă în ceea ce privește executarea împotriva părții insolvabile, scopul fiind acela de a evita ca unii creditori să beneficieze de un tratament preferențial față de alții.

Ta strona jest częścią portalu Twoja Europa.

Państwa opinia na temat przydatności przedstawionych informacji jest dla nas ważna.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea (prin care se subînțelege executarea silită, deoarece executarea voluntară a obligațiilor sale de către debitor nu necesită o procedură anume) cuprinde toate procedurile prin care debitorul poate fi constrâns să execute obligațiile care îi sunt impuse printr-un titlu executoriu. Titlurile executorii sunt, în principal, hotărâri judecătorești (franceze sau străine) și actele notariale învestite cu formulă executorie (a se vedea punctul 2 de mai jos), În temeiul dreptului francez, aceste titluri pot impune debitorului trei tipuri de obligații: a plăti, a face sau a nu face ceva și, în sfârșit, a da sau a restitui.

Legislația privind executarea se referă exclusiv la bunurile debitorului: nu există executare asupra persoanei. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că debitorii nu pot fi plasați în detenție doar pe baza faptului că nu își rambursează datoria. Cu toate acestea, refuzul de a se conforma anumitor obligații (obligații de întreținere) constituie infracțiune, care face debitorul pasibil de urmărire în justiție și de pedeapsa cu închisoarea. Același lucru este valabil și pentru organizarea frauduloasă a insolvenței de către un debitor.

Obligațiile de plată se execută prin poprirea sumelor de bani și punerea sub sechestru a bunurilor mobile sau imobile care îi aparțin debitorului. În cazul în care executarea are ca obiect o sumă de bani, suma poprită va fi alocată creditorului (de exemplu, poprirea unui cont bancar). În cazul în care executarea vizează un bun mobil sau imobil care îi aparține debitorului, punerea sub sechestru va avea ca rezultat vânzarea forțată a bunului, iar încasările din vânzare vor fi transferate creditorului, în limita cuantumului creanței acestuia.

Obligațiile de a da sau de a restitui diferă în funcție de natura bunului. În cazul unui bun mobil, bunul este reținut prin intermediul unui sechestru, pentru a fi redat proprietarului de drept. În cazul unui bun imobil, dreptul de utilizare a bunului este restituit proprietarului prin evacuarea ocupantului.

Întrucât este interzis ca o persoană să fie constrânsă fizic să execute o obligație de a face sau de a nu face ceva, debitorul este încurajat să își execute aceste obligații prin impunerea de către instanță a unei penalități cu titlu cominatoriu. Cuantumul penalității cu titlu cominatoriu este suma de bani pe care debitorul va trebui să o plătească dacă nu își îndeplinește obligațiile. Suma datorată se calculează proporțional cu perioada de neexecutare (în cazul obligațiilor de a face ceva) sau în funcție de numărul de încălcări ale obligației de a nu face ceva. Întrucât obligațiile de a plăti, de a da sau de a restitui sunt interpretate, de asemenea, ca obligații de a face ceva, acestea pot antrena și o penalitate cu titlu cominatoriu, pe lângă alte măsuri de executare silită care pot fi inițiate.

De asemenea, trebuie precizat faptul că numai obligațiile stabilite printr-un titlu executoriu pot, în principiu, să facă obiectul unor măsuri de executare.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executorii judecătorești au monopolul asupra efectuării executării silite. Aceștia sunt funcționari publici și ministeriali, calitate în care sunt numiți de ministrul justiției, care verifică dacă își exercită atribuțiile în conformitate cu norme deontologice stricte. În schimbul serviciilor prestate, executorii judecătorești percep anumite onorarii (a se vedea punctul 3 de mai jos). Creditorul avansează costul actelor de executare silită, care urmează apoi să îi fie rambursat de debitor.

Atunci când trebuie sesizat un judecător, este competent, în principiu, judecătorul de executare, care este un judecător specializat din cadrul tribunalului (tribunal judiciaire).

În cele din urmă, cu toate că măsurile asigurătorii sunt în principiu autorizate de către judecătorul de executare, acestea pot fi, de asemenea, în mod excepțional, autorizate de președintele Tribunalului Comercial în cazul în care acestea sunt destinate să asigure o creanță care ține de competența Tribunalului Comercial.

Nu este nevoie de un avocat pentru a solicita unui executor judecătoresc [commissaire de justice (anterior se numeau huissiers de justice)] să inițieze măsuri de executare silită.

Prezența unui avocat este obligatorie pe tot parcursul procedurii de executare silită imobiliară. În mod excepțional, debitorul poate, fără să aibă nevoie de un avocat, să solicite judecătorului de executare autorizația de a-și vinde imobilul pe cale amiabilă.

În alte proceduri, reprezentarea de către avocat este, în principiu, obligatorie, cu excepția cazului în care măsura de executare contestată se referă la o creanță mai mică de 10 000 EUR. În acest ultim caz, părțile se pot înfățișa personal sau pot să fie asistate sau reprezentate de un avocat, de soț/soție, de concubin(ă), de persoana cu care au încheiat un pact civil de solidaritate, de rudele sau afinii lor în linie dreaptă, de rudele sau afinii lor în linie colaterală până la al treilea grad inclusiv, de persoanele aflate exclusiv în serviciul lor personal sau al întreprinderii lor.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Lista titlurilor executorii recunoscute în Franța este prevăzută la articolul L. 111-3 din Codul procedurilor civile de executare. Acestea sunt:

• deciziile instanțelor judecătorești sau ale instanțelor administrative atunci când acestea au forță executorie, precum și acordurile cărora aceste instanțe le-au conferit forță executorie;
• actele și hotărârile străine, precum și sentințele arbitrale declarate executorii printr-o decizie care nu poate face obiectul unui recurs suspensiv de executare, fără a aduce atingere dispozițiilor aplicabile din dreptul Uniunii Europene;
• deciziile pronunțate de Curtea Unică în materie de Brevete;
• extrasele din procese-verbale de conciliere, semnate de judecător și părți;
• actele notariale învestite cu formulă executorie;
• acordurile prin care soții consimt reciproc să divorțeze prin intermediul unui act sub semnătură privată, contrasemnate de avocați și depuse cu titlu de proces-verbal la un notar, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 229-1 din Codul civil;
• titlurile emise de executorul judecătoresc în cazul neplății unui cec sau în cazul unui acord între creditor și debitor în condițiile prevăzute la articolul L. 125-1 din Codul procedurilor civile de executare;
• titlurile emise de persoanele juridice de drept public calificate ca atare de lege sau deciziile cărora legea le conferă aceleași efecte ca unei hotărâri;
• tranzacțiile și documentele care consemnează un acord rezultat în urma unei proceduri de mediere, conciliere sau participative, în cazul în care acestea sunt contrasemnate de avocații fiecărei părți și învestite cu formulă executorie de grefa instanței competente.

Deciziile instanțelor judecătorești au forță executorie și, prin urmare, pot permite inițierea unor măsuri de executare silită în cazul în care nu fac obiectul unei căi de atac suspensive de executare, adică al unui apel sau al unei opoziții, atunci când executarea provizorie se aplică automat (este cazul, în principiu, pentru toate hotărârile pronunțare în primă instanță) sau a fost dispusă în mod special. Deciziile instanțelor administrative sunt executorii chiar și în cazul în care pot face obiectul unei căi de atac.

Măsurile de executare silită autorizate:

Din momentul în care o persoană are un titlu executoriu, aceasta poate, în principiu, să inițieze toate măsurile de executare silită prevăzute în Codul procedurilor civile de executare, fără o autorizare prealabilă din partea judecătorului. În mod excepțional, următoarele două proceduri de executare silită pot fi inițiate numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului:

• poprirea remunerațiilor, autorizată de către instanța de executare în raza teritorială a căreia se află domiciliul debitorului sau al terțului poprit, în cazul în care debitorul locuiește în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut;
• executarea silită imobiliară, care are loc la instanța de executare din locul în care este situat imobilul.

Orice sechestru pus pe bunuri mobile pentru recuperarea unei creanțe cu o valoare mai mică de 535 EUR într-o locuință trebuie să fie autorizat în prealabil de instanța de executare.

Măsurile de executare silită prevăzute în Codul procedurilor civile de executare sunt variate și diferă în funcție de tipul bunului în cauză (bun imobil, bun mobil corporal, bani, a se vedea punctul 4.2 de mai jos). În toate cazurile, măsurile de executare silită trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar pentru recuperarea creanței și nu trebuie să existe niciun abuz legat de alegerea acestor măsuri.

Prin derogare de la principiul conform căruia măsurile de executare silită pot fi inițiate numai pe baza unui titlu executoriu, înainte de deținerea unui titlu executoriu se pot aplica măsuri asigurătorii. Acestea permit creditorului să își protejeze drepturile în așteptarea obținerii unui titlu executoriu.

Măsurile asigurătorii sunt sechestrul asigurător și asigurările judiciare. Acestea sunt autorizate de judecător în cazul în care creanța reclamantului pare întemeiată în principiu și există circumstanțe susceptibile să pună în pericol recuperarea creanței. Autorizarea prealabilă de către judecător nu este necesară în cazurile în care creditorul dispune de o hotărâre care nu are încă forță executorie. În orice caz, măsurile luate în aceste condiții încetează dacă executorul judecătoresc nu informează cu rapiditate debitorul, iar creditorul nu a introdus o acțiune pe fond în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești privind executarea creanței sale.

Momentul în care pot avea loc măsurile de executare silită:

Măsurile de executare silită pot avea loc numai între orele 6 dimineața și 21 seara. Acestea sunt interzise în zilele de duminică și în zilele de sărbătoare legală, cu excepția cazurilor autorizate în prealabil de instanța de executare.

Costul măsurilor de executare silită:

Serviciile executorului judecătoresc se plătesc. Creditorul avansează costul actelor de executare silită, care urmează apoi să îi fie rambursat de debitor, în plus față de datorie. Cu toate acestea, creditorul suportă el însuși o parte din aceste costuri.

Remunerația executorului judecătoresc este reglementată prin Decretul nr. 2016-230 din 26 februarie 2016 și printr-un decret din 26 februarie 2016, care stabilește suma datorată acestuia pentru fiecare act de executare. Acest tarif este alcătuit în principal din:

• pentru fiecare act, o taxă fixă, care este o sumă forfetară stabilită prin decret; în funcție de valoarea creanței, această taxă fixă se înmulțește cu 0,5 (în cazul în care creanța este mai mică sau egală cu 128 EUR), cu 1 (în cazul în care creanța este mai mare de 128 EUR și mai mică sau egală cu 1 280 EUR) sau cu 2 (în cazul în care creanța este mai mare de 1 280 EUR);
• o taxă de inițiere a urmăririi penale care poate fi percepută o singură dată pentru fiecare titlu executoriu; aceasta se ridică la 4,29 EUR, când creanța este mai mică de 76 EUR; peste această sumă, taxa este proporțională cu valoarea creanței, în limita a 268,13 EUR;
• o taxă de recuperare și de încasare; este vorba despre o taxă proporțională degresivă pe care executorul judecătoresc o percepe numai atunci când a reușit să recupereze sau să încaseze, integral sau parțial, creanța; o parte a acestei taxe este suportată în toate cazurile de creditor (articolul A. 444-32 din Codul comercial);
• costurile de gestionare a dosarelor; executorul judecătoresc percepe o sumă de 6,37 EUR per acont plătit de debitor, cu excepția soldului datoriei care nu dă dreptul la perceperea sumei respective; aceste costuri nu pot depăși 32,74 EUR pe dosar;
• costuri de deplasare în valoare de 7,67 EUR (8,80 EUR în cazul în care notificarea sau comunicarea se efectuează exclusiv prin mijloace electronice);
• TVA (20 %);
• sub rezerva câtorva excepții, o taxă forfetară de 14,89 EUR (la 1 ianuarie 2017), care este transferată statului de către executorii judecătorești;
• costurile de expediere a scrisorilor care constituie formalități procedurale obligatorii;
• costurile de lăcătușerie, de mutare, de service auto și de depozitare a mobilierului (pe bază de factură).

De exemplu, pentru o creanță recuperată de 10 000 EUR, costul minim pentru o serie de măsuri de executare este următorul:

• actul de poprire a unui cont bancar: 129,64 EUR, cu toate taxele incluse (taxă fixă, costuri de deplasare și taxă forfetară)
• actul de punere sub sechestru a unor bunuri mobile: 114,21 EUR, cu toate taxele incluse (taxă fixă, costuri de deplasare și taxă forfetară)
• actul de punere sub sechestru a unui vehicul printr-o declarație la prefectură: 124,50 EUR, cu toate taxele incluse (taxă fixă, costuri de deplasare și taxă forfetară)
• somația de plată cu rol de executare silită imobiliară: 178,55 EUR, cu toate taxele incluse (taxă fixă, costuri de deplasare și taxă forfetară)

La aceste taxe fixe se adaugă taxele proporționale care, pentru întreaga creanță, se ridică la suma de 707,52 EUR cu toate taxele incluse, din care 118,46 EUR sunt plătiți de către debitor și 589,06 EUR de către creditor.

3.2 Condiţiile principale

În principiu, nu este necesară o autorizație judiciară pentru a efectua măsurile de executare în temeiul titlurilor executorii (a se vedea punctul 3.1 de mai sus).

În cazul în care creditorul nu are un titlu executoriu, acesta poate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, să inițieze măsuri asigurătorii (a se vedea punctul 3.1 de mai sus).

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

În principiu, toate bunurile care îi aparțin debitorului pot face obiectul unei măsuri de executare silită.

Cu toate acestea, legea prevede că, în mod excepțional, anumite bunuri sunt neurmăribile. Sunt vizate:

• sumele necesare pentru întreținere; de exemplu, nu este posibilă poprirea tuturor remunerațiilor unei persoane, deoarece aceasta trebuie să păstreze o sumă suficientă pentru a face față nevoilor sale de zi cu zi; cuantumul acestei sume se stabilește în fiecare an și ține cont de cuantumul remunerației și de numărul de persoane aflate în întreținere;
• bunurile mobile necesare traiului și muncii debitorului; aceste bunuri nu pot fi, în principiu, puse sub sechestru decât pentru a asigura plata prețului lor sau dacă sunt de mare valoare; lista acestor bunuri este prevăzută la articolul R. 112-2 din Codul procedurilor civile de executare; de exemplu, nu este posibil să se pună sub sechestru patul sau masa debitorului, cu excepția cazului în care sechestrul este justificat de neplata prețului de cumpărare a acestora sau a cazului în care acestea sunt de mare valoare;
• bunurile indispensabile persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii bolnavilor; de exemplu, nu se poate pune sub sechestru fotoliul rulant al unei persoane cu handicap.

Antreprenorul individual beneficiază, în plus, în anumite cazuri, de o protecție specială pentru întreg patrimoniul său ori pentru o parte din acesta.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Măsurile de executare silită privind bunurile mobile și creanțele bănești sunt organizate în mai multe etape. Executorul judecătoresc efectuează mai întâi poprirea acestora. Ca urmare a popririi, bunurile devin indisponibile. Este interzis ca debitorul să înstrăineze bunul mobil poprit. Dacă nu își îndeplinește această obligație de păstrare a bunului, debitorul comite o infracțiune. Sumele de bani poprite rămân blocate în contul debitorului. Ulterior, executorul judecătoresc îi comunică debitorului poprirea. Dacă debitorul nu o contestă prin sesizarea judecătorului de executare, executorul judecătoresc poate confisca bunurile mobile pentru a le vinde la licitație sau poate solicita să i se înmâneze sumele de bani poprite. În cazul unei contestații, judecătorul de executare autorizează continuarea măsurii de executare silită sau dispune încetarea acesteia, dacă nu a fost efectuată în mod corespunzător.

Măsura de executare silită a imobilelor este procedura de executare silită imobiliară. Aceasta începe cu transmiterea de către executorul judecătoresc, către debitor, a unei somații de plată cu rol de sechestru, prin care imobilul devine indisponibil. Creditorul sesizează apoi judecătorul de executare pentru ca acesta să stabilească direcția cazului. Dacă vânzarea amiabilă a imobilului este posibilă și solicitată de către debitor, judecătorul orientează cazul în această direcție și stabilește termenul pentru efectuarea vânzării. Dacă vânzarea amiabilă nu este posibilă sau a eșuat, judecătorul dispune vânzarea la licitație a imobilului. Licitația se desfășoară în cadrul unei audieri care are loc în prezența sa.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

În principiu, titlurile executorii pot fi executate timp de zece ani (articolul L. 111-4 din Codul procedurilor civile de executare). Acest termen începe să curgă din momentul în care un act de executare silită este inițiat în temeiul titlului respectiv.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Întrebarea se aplică numai în următoarele cazuri:

• sechestrul asigurător, în cazul în care creditorul nu este încă beneficiar al unui titlu executoriu;
• ordonanțele de eliberare sau de restituire a anumitor bunuri mobile în cazul în care persoana care solicită eliberarea sau restituirea bunurilor nu deține încă un titlu executoriu;
• poprirea remunerațiilor;
• executarea silită imobiliară.

Aceste proceduri sunt singurele măsuri de executare silită care trebuie să fie autorizate de un judecător de executare. Decizia judecătorului poate face obiectul unui apel sau al unui recurs, în funcție de valoarea creanței.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

În principiu, titlurile executorii pot fi executate timp de zece ani (articolul L. 111-4 din Codul procedurilor civile de executare). Acest termen începe să curgă din momentul în care un act de executare silită este inițiat în temeiul titlului respectiv.

Măsurile de executare silită pot avea loc numai între orele 6 dimineața și 21 seara. Acestea sunt interzise în zilele de duminică și în zilele de sărbătoare legală, cu excepția cazurilor autorizate în prealabil de instanța de executare.

De altfel, procedurile de executare trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar pentru recuperarea creanței și nu trebuie să existe niciun abuz legat de alegerea acestor măsuri.

În plus, anumite bunuri nu sunt urmăribile (a se vedea punctul 4.1 de mai sus), iar orice vânzare silită efectuată în locuința debitorului trebuie să fie autorizată în prealabil în cazul în care prin aceasta se urmărește recuperarea unei creanțe, alta decât de întreținere, mai mici de 535 EUR (articolele L. 221-2 și R. 221-2 din Codul procedurilor civile de executare).

În fine, în cazul în care debitorul beneficiază de imunitate de executare, nu se poate lua nicio măsură de executare silită împotriva bunurilor sale care intră sub incidența imunității respective. Pentru a putea aplica o măsură de executare silită a unui bun al unei asemenea persoane pe motivul că nu este acoperit de imunitatea sa de executare, este necesar să se obțină o autorizație prealabilă din partea instanței (articolele L. 111-1-L. 111-3 și R. 111-1-R. 111-5 din Codul procedurilor civile de executare).

Linkuri utile

Legifrance

Site-ul Camerei naționale a executorilor judecătorești

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

În Republica Croația, procedurile de executare silită sunt reglementate de dispozițiile Legii privind executarea silită (Ovršni zakon) [Narodne Novine (NN; Monitorul Oficial al Republicii Croația) nr. 112/12, 25/13, 93/14, 55/16 și 73/17; denumită în continuare „OZ”]. Această lege reglementează procedura prin care instanțele și notarii publici efectuează recuperarea silită a creanțelor pe baza titlurilor executorii și a înscrisurilor autentice (procedura de executare silită), dacă nu se prevede altfel printr-o lege specială.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Procedurile de executare silită sunt efectuate de către instanțe pe baza titlurilor executorii, în timp ce notarii publici efectuează procedurile de executare silită pe baza înscrisurilor autentice.

Articolul 23 din OZ prevede ceea ce constituie un titlu executoriu, în timp ce articolul 31 din OZ prevede ceea ce constituie înscrisuri autentice.

La procedura de executare silită participă, de asemenea, Agenția Financiară (Financijska agencija) (denumită în continuare „Agenția”) – o entitate juridică ce desfășoară activități de executare silită în conformitate cu prevederile din OZ și cu legea care reglementează executarea fondurilor, precum și angajatorii, Institutul Croat de Asigurări de Pensii (Hrvatski zavod za mirovinsko osiguranje) și alte autorități prevăzute de lege.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

Instanțele desfășoară procedura de executare silită pe baza titlurilor executorii care, potrivit OZ, sunt următoarele:

1. hotărârile și tranzacțiile judiciare executorii,

2. tranzacțiile cu caracter executoriu menționate la articolul 186.a din Codul de procedură civilă,

3. deciziile executorii ale unei curți de arbitraj,

4. deciziile cu caracter executoriu emise în cadrul unei proceduri administrative și tranzacțiile cu caracter executoriu încheiate în cadrul unei proceduri administrative în cazul în care aceasta presupune îndeplinirea unei obligații pecuniare, cu excepția cazului în care legea prevede altfel,

5. decizia de executare silită notarială și clauza executorie notarială,

6. tranzacțiile încheiate ca urmare a procedurilor desfășurate în fața camerelor „instanțelor de onoare” (sudovi časti) din Republica Croația și tranzacțiile încheiate în cadrul procedurilor de mediere în conformitate cu dispozițiile legii care reglementează procedurile de mediere,

7. alte înscrisuri stabilite de lege ca având caracter executoriu.

Titlurile executorii sunt adecvate pentru executarea silită dacă precizează creditorul și debitorul, obiectul, tipul, întinderea și termenul pentru îndeplinirea obligației pecuniare.

În cazul în care titlul executoriu este o decizie prin care se solicită recuperarea unei creanțe prin plată sau printr-o acțiune, acesta trebuie să conțină, de asemenea, un termen pentru executarea voluntară și, în cazul în care termenul pentru executarea voluntară nu a fost specificat, atunci acesta este stabilit de instanță în titlul executoriu.

3.1 Procedura

Creditorul inițiază procedurile de executare silită pe baza unui titlu executoriu, formulând o cerere de executare în fața instanței. Cererile prin care se solicită declanșarea executării silite pot fi formulate de creditor personal, în calitate de parte în procedură, sau prin intermediul unui reprezentant. Procedurile de executare silită poate fi inițiate ex officio, atunci când acest lucru este prevăzut în mod specific de lege.

Instanțele municipale au competența materială în cadrul procedurii de executare silită, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Executarea se efectuează în limitele definite prin titlul executoriu.

Titlul executoriu trebuie să precizeze înscrisul cu caracter executoriu, respectiv autentic, pe baza căruia se desfășoară executarea silită, creditorul și partea împotriva căreia se solicită executarea (debitorul), creanța supusă executării silite, mijloacele și obiectul executării, precum și alte informații necesare pentru efectuarea executării.

3.2 Condiţiile principale

Cererea prin care se solicită declanșarea executării silite trebuie să conțină cererea de executare, care va preciza titlul executoriu sau înscrisul autentic pe baza căruia se solicită executarea, creditorul și debitorul, codurile de identificare personală ale creditorului și ale debitorului, creanța a cărei realizare se solicită, mijloacele necesare pentru efectuarea executării silite și, (dacă este necesar), obiectul executării silite. Cererea trebuie să conțină alte informații prevăzute necesare pentru efectuarea executării silite.

Cererea prin care se solicită declanșarea executării silite pe baza unui înscris autentic trebuie să conțină:

1. o cerere prin care se solicită instanței să oblige debitorul să stingă creanța împreună cu orice cheltuieli aferente în termen de opt zile, iar în cazul unor litigii care implică cecuri și cambii, în termen de trei zile,

2. cererea executorie.

Prin urmare, principalele condiții care trebuie îndeplinite în cazul unui titlu executoriu sunt: un titlu executoriu sau un înscris autentic pe baza căruia se solicită executarea silită și o cerere executorie.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Obiectul executării constă în drepturi și în bunuri care potrivit legii pot fi supuse executării cu scopul recuperării unei creanțe. Executarea silită este efectuată în vederea satisfacerii creanței creditorului asupra bunurilor supuse executării care constituie parte integrantă din patrimoniul debitorului.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Pot fi supuse executării activele debitorului (bani, bunuri imobile, bunuri mobile, valori mobiliare și participări) sau anumite drepturi nepatrimoniale ale reclamantului (predarea și livrarea de bunuri mobile, eliberarea și predarea unor bunuri imobile, revenirea la locul de muncă etc.). În cursul procedurii, reclamantul poate alege bunurile pe care dorește să le pună în executare.

Bunurile care nu se află în circuitul civil nu pot fi supuse executării, astfel cum nu pot fi supuse executării nici alte bunuri a căror executare este interzisă prin legi speciale. Creanțele fiscale și alte taxe pot, de asemenea, să nu fie supuse executării silite.

Spațiile, armele și echipamentele destinate apărării, precum și spațiile destinate activității administrațiilor locale și regionale și a autorităților judiciare nu pot fi supuse executării.

Aspectul dacă un anumit bun sau un anumit drept poate fi supus executării silite, respectiv aspectul dacă executarea silită a unui bun sau a unui drept a fost limitată, este evaluat în funcție de împrejurările care existau la momentul formulării cererii de executare, cu excepția cazului în care se prevede altfel în mod explicit în OZ.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Efectele principale ale măsurilor de executare silită sunt limitarea drepturilor de dispoziție ale debitorului asupra activelor sale.

Procedurile de executare silită pentru bunuri imobile și bunuri mobile au drept rezultat vânzarea bunurilor imobile sau a bunurilor mobile cu scopul de a satisface creanța creditorului din suma obținută din această vânzare.

Procedurile de executare silită față de creanțele financiare au drept rezultat confiscarea și transferul către creditor al creanței pecuniare, până la valoarea necesară pentru a satisface această creanță.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Măsurile de executare silită sunt valide până la încheierea procedurii de executare silită, care are loc în momentul în care creanța creditorului a fost satisfăcută integral sau după retragerea cererii de executare de către creditor.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Debitorul are dreptul:

• să formuleze o cale de atac împotriva unui titlu executoriu emis sau

• să depună contestație împotriva deciziei unui notar public emise pe baza unui înscris autentic.

Calea de atac admisibilă și formulată în termen îndreptată împotriva unui titlu executoriu emis în temeiul unui înscris cu caracter executoriu nu suspendă procedura de executare silită.

Contestația admisibilă și formulată în termen îndreptată împotriva deciziei emise de un notar public pe baza unui înscris autentic (depusă la notarul public, dar soluționată de instanță) redirecționează procedura către un proces standard (klasična parnica), care va continua în fața instanței și în care părțile, devenite reclamant (fostul creditor) și pârât (fostul debitor) trebuie să își prezinte argumentele pentru a câștiga procesul. În cazul în care au fost îndeplinite condițiile preliminare prevăzute de OZ, debitorul are dreptul să suspende procedura de executare silită.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Instanța definește executarea silită prin intermediul mijloacelor și al bunurilor precizate în cererea de declanșare a procedurii de executare silită. În cazul în care se sugerează mai multe mijloace și mai multe bunuri, instanța, la sugestia debitorului, limitează executarea la mijloacele sau bunurile selectate, dacă acestea sunt considerate suficiente pentru a satisface creanța.

Unul dintre principiile de bază ale procedurii de executare silită este că, atunci când desfășoară proceduri de executare silită sau proceduri asigurătorii, instanța este obligată să respecte demnitatea debitorului, prin asigurarea faptului că executarea silită este cât mai favorabilă posibil.

Protecția debitorului este asigurată prin excluderea și limitarea bunurilor și mijloacelor prin care, sau prin utilizarea cărora, poate fi satisfăcută în mod silit creanța creditorului în cursul procedurii de executare silită, oferindu-se debitorului anumite garanții procedurale și materiale în cursul executării silite și în legătură cu aceasta. Această protecție se manifestă prin aplicarea principiului legalității atunci când se stabilește dacă executarea silită este permisă și atunci când se stabilesc bunurile și mijloacele supuse executării, precum și în cadrul procedurii utilizate pentru satisfacerea în mod silit a creanței creditorului.

Potrivit articolului 91 din OZ, există limitări ale executării silite imobiliare referitoare la bunuri care nu pot să facă obiectul executării silite.

Potrivit articolului 135 din OZ, există limitări ale executării silite mobiliare referitoare la bunuri care nu pot să facă obiectul executării silite.

Există limitări în ceea ce privește executarea creanțelor pecuniare care sunt prevăzute la articolul 173 din OZ, în timp ce articolul 172 din OZ precizează care dintre veniturile debitorului sunt exceptate de la executarea silită.

Articolul 212 din OZ prevede norme speciale privind executarea silită a mijloacelor financiare care sunt exceptate de la executare sau pentru care executarea silită este limitată, în timp ce articolele 241 și 242 din OZ prevăd norme speciale privind scutirea și limitarea executării silite în cazul persoanelor juridice.

Protecția debitorilor persoane fizice în procedurile de executare silită a creanțelor pecuniare este prevăzută la articolul 75 din OZ, în timp ce protecția persoanelor juridice este prevăzută la articolul 76 din OZ.

Dispozițiile din OZ care prevăd restricțiile privind executarea silită, respectiv care exceptează anumite bunuri de la executarea silită, prevăd protecția debitorului în cursul procedurii de executare silită.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Please note that the original language version of this page has been amended recently. The language version you are now viewing is currently being prepared by our translators.

Cum se execută o hotărâre judecătorească - Italia

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

„Executarea” corespunde etapei de executare silită a deciziilor judiciare și a altor titluri executorii (titluri de creanță, acte autentice și acte sub semnătură privată autentificate pentru anumite prestații). Această etapă - care îmbracă, în orice caz, un caracter jurisdicțional - prevede intervenția forței publice atunci când debitorul nu își achită în mod voluntar obligația.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Autoritățile competente în materie de executare sunt instanțele ordinare. Cererea de refuz al executării, vizată de articolul 47, alineatul (1), din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 [Regulamentul Bruxelles I (reformat)], trebuie adresată acestor instanțe.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

Deținerea unui titlu executoriu este o condiție necesară și suficientă pentru inițierea unei proceduri de executare. Ca regulă generală, titlurile executorii sunt prevăzute de articolul 474 din Codul de procedură civilă și includ titlurile judiciare, pe de o parte, și titlurile extrajudiciare, pe de altă parte. Printre titlurile judiciare se numără hotărârile pronunțate și actele și măsurile adoptate de o autoritate judiciară în cursul sau ca urmare a unei proceduri jurisdicționale. Titlurile extrajudiciare includ titlurile de creață, actele autentice și actele sub semnătură privată pe care părțile le pot întocmi conform voinței lor.

3.1 Procedura

Executarea este inițiată prin notificarea către debitor a titlului executoriu supus executării, după transmiterea titlului învestit cu formulă executorie, în conformitate cu articolul 475 din Codul de procedură civilă, și prin notificarea ordinului de plată; acesta din urmă constă în punerea în întârziere a debitorului de a-și onora obligațiile în termen de cel puțin zece zile, avertizându-l că, în lipsa efectuării plății la data scadentă, se va trece la executarea silită conform articolului 480 din Codul de procedură civilă. Același articol dispune, la alineatul 3, că ordinul de plată trebuie să indice în mod imperativ domiciliul ales al părții reclamante în municipalitatea unde își are sediul instanța competentă să se pronunțe asupra executării. În lipsa unui domiciliu ales, contestațiile la obligația de plată sunt de competența instanței locului unde a fost notificat actul, în timp ce notificările către partea solicitantă sunt efectuate pe lângă grefa instanței menționate. Odată îndeplinite aceste formalități, procedura de executare poate începe și, după prezentarea documentelor necesare sus-menționate, executorul judecătoresc trece la urmărire silită într-un termen imperativ de 90 de zile începând cu data notificării ordinului de plată. În orice caz, urmărirea silită nu poate fi efectuată înainte de data-limită indicată în ordinul de plată. În lipsa instituirii urmăririi silite în termenul prescris, ordinul de plată devine caduc (articolul 481). În cursul acestei etape procedurale, este necesară asistența unui avocat.

În lipsa unei cereri de atribuire sau de vânzare în termen de patruzeci și cinci de zile de la procedura de urmărire silită, aceasta din urmă devine nulă de drept.

Prin recurgerea la autoritatea statului, procedura de executare vizează garantarea executării silite a obligațiilor neîndeplinite. Aceasta poate fi utilizată atât pentru creanțele financiare, cât și pentru obligațiile de livrare a bunurilor mobile sau de predare a bunurilor imobile și pentru obligațiile de a face care sunt nefungibile.

3.2 Condiţiile principale

Condiția necesară și suficientă pentru inițierea unei proceduri de executare este deținerea unui titlu executoriu care conferă un drept „cert, lichid și exigibil” (articolul 474). Gradul de „certitudine” variază în funcție de titlu: este de la sine înțeles că o hotărâre în primă instanță (executorie cu titlu provizoriu) are un grad de certitudine mai ridicat decât un titlu de creanță sau decât tranzacții juridice înscrise în acte autentice sau în acte sub semnătură privată autentificate.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

În cursul procedurii, judecătorul responsabil cu executarea poate adopta diverse măsuri, în general sub formă de ordinanze (ordonanțe). Acestea variază de la măsurile necesare garantării bunei derulări a procedurii la cele cu o utilitate imediată cum ar fi, de exemplu, decretul de atribuire a bunului poprit persoanei care l-a achiziționat în cadrul unei licitații sau căreia i-a fost adjudecat.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Pot constitui obiectul unei executări silite: a) bunurile mobile; b) bunurile imobile; c) creanțele debitorului și bunurile mobile pe care acesta din urmă le deține pe lângă un terț; d) acțiunile dintr-o societate.

Obligațiile de livrare a bunurilor mobile și de predare a bunurilor imobile, precum și obligațiile fungibile de a face și a nu face pot, de asemenea, constitui obiectul unei executări silite.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

În ceea ce privește sumele de bani, prima etapă a executării este poprirea, care face ca bunurile poprite să nu fie disponibile pentru debitorul urmărit silit. Cu alte cuvinte, toate actele de dispoziție asupra acestor bunuri devin nule de drept și nu pot fi invocate în cadrul unei contestații la executare.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Este vorba despre măsuri cu forță executorie, care permit admiterea pretențiilor creditorului și nu au, prin urmare, un caracter de constatare.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Normele juridice prevăd căi de recurs împotriva deciziilor și a actelor privind procedura de executare, pe care debitorul (și/sau terțul executat) le poate iniția pe calea contestației la executare; aceste căi de recurs pot genera două tipuri distincte de contestație:

- contestația la executare, în conformitate cu articolele 615 și 616 din Codul de procedură civilă, atunci când dreptul de a proceda la executare silită (și anume existența dreptului creditorului de a proceda la o executare silită) este contestat;

- contestația la actele executorii, în conformitate cu articolele 617 și 618 din Codul de procedură civilă, atunci când sunt invocate vicii de formă (pentru a contesta legalitatea actelor adoptate cu ocazia procedurii de executare).

Contestațiile la executare și la actele executorii care sunt formulate înainte de începerea executării silite sunt definite ca fiind contestații împotriva ordinului de plată, deoarece acestea sunt consecutive actului care anunță executarea: contestația este, într-adevăr, îndreptată împotriva ordinului de plată, prin intermediul unei citații depuse în fața instanței competente din punct de vedere material sau teritorial pentru suma în cauză, în virtutea prevederilor generale menționate în cod.

Dacă executarea este deja în curs, și anume dacă actul de urmărire silită a fost deja notificat debitorului, se formulează contestații la executare sau la actele executorii prin depunerea unui recurs specific în fața instanței înseși de executare.

Terții care pretind că au drepturi reale asupra bunurilor poprite pot formula recurs în fața instanței de executare atâta timp cât vânzarea sau atribuirea bunurilor în cauză nu a fost pronunțată.

Acest aspect este reglementat de dispozițiile prevăzute de articolele 615, 616, 617, 618 și 619 din Codul de procedură civilă.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

În afara bunurilor declarate care nu pot fi urmărite silit prin dispozițiile legale speciale, nu pot fi poprite următoarele:

1) bunurile sacre și cele care servesc practicării unui cult;

2) verigheta, hainele, lenjeria, paturile, mesele și scaunele utilizate pentru servirea mesei, garderobele, comodele, frigiderul, tigăile și plitele de bucătărie, fie că sunt pe gaz sau electrice, mașina de spălat, ustensilele de curățenie și de bucătărie, precum și mobilierul destinat aranjării acestora, în măsura în care aceste bunuri sunt indispensabile debitorului și membrilor familiei sale cu care acesta locuiește; totuși, sunt excluse mobilele - cu excepția paturilor - care au o valoare economică importantă, dată în special de valoarea lor artistică recunoscută sau de vechimea acestora (antichități);

3) alimentele și combustibilii necesari, care să îi permită debitorului și altor persoane menționate la punctul de mai sus să subziste timp de o lună.

Sunt, de asemenea, excluse mobilele (cu excepția paturilor) cu o valoare economică importantă, dată în special de valoarea lor artistică recunoscută sau de vechimea acestora).

De asemenea, nu pot fi urmărite silit: armele și obiectele pe care debitorul are obligația de a le păstra în scopul îndeplinirii unui serviciu public; decorațiunile onorifice, scrisorile, registrele și, la modul general, înscrisurile de familie, precum și manuscrisele (cu excepția cazului în care acestea fac parte dintr-o colecție).

Printre celelalte bunuri care, de asemenea, nu pot fi urmărite silit în temeiul legii, se numără printre altele: bunurile aflate în proprietatea Statului, bunurile patrimoniale indisponibile ale Statului sau ale unei alte entități publice, bunurile destinate regimului patrimonial al familiei, bunurile aparținând instituțiilor eclesiastice și edificiilor de cult.

Procedura de executare poate fi îndeplinită cu succes în momentul în care termenul de prescripție al creanței invocate s-a scurs în întregime. Termenul de prescripție variază în funcție de textul de lege invocat. Totuși, trebuie subliniat faptul că legea stabilește uneori un termen de prescripție diferit în funcție de tipul de act prin care se constată creanța de încuviințare a executării. Cu titlu de exemplu, o creanță constatată printr-o hotărâre care are autoritate de lucru judecat este prescrisă într-o perioadă de zece ani, chiar dacă legea prevede, în general, un termen mai mic pentru acest tip de creanță.

Legiuitorul a prevăzut de curând că, la cererea creditorului, președintele tribunalului din locul unde debitorul își are reședința, domiciliul, locuiește sau își are sediul poate autoriza să se efectueze cercetarea bunurilor care trebuie poprite pe cale telematică (articolul 492 bis din Codul de procedură civilă, cu modificările aduse prin Decretul-lege nr. 83 din 27 iunie 2015, convertit, după modificări, în Legea nr. 132 din 6 august 2015). Modalități de eșalonare a plăților în cadrul conversiei popririi au fost, de asemenea, introduse pentru executarea silită a bunurilor mobile.

Documente conexe

Codice di procedura civile (Cod de procedură civilă - articolele de la 474 la 482)(64 Kb)

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Prin executare se înțelege realizarea cu forța a conținutului unei hotărâri judecătorești sau a unui ordin, cu sprijinul instanței judecătorești și, în anumite cazuri, cu ajutor suplimentar din partea unor organisme/servicii competente (de exemplu, registrul de cadastru). Partea la proces care a obținut o hotărâre judecătorească sau un ordin în favoarea sa poate să adopte măsuri de executare prin intermediul unei instanțe.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Serviciul judiciar (executorii judecătorești) și registrul de cadastru. În cazul executării unui ordin pentru recuperarea unor tranșe întârziate ale pensiei de întreținere, autoritatea de executare competentă este poliția.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

O hotărâre judecătorească sau un ordin devin executorii prin emiterea lor. Termenul prevăzut pentru introducerea unei căi de atac în justiție nu suspendă automat executarea, fiind necesară depunerea unei cereri specifice în acest scop de către solicitant.

3.1 Procedura

Titlurile extrajudiciare (de exemplu, decizia de arbitraj) nu sunt automat executorii, dar pot să devină astfel în urma unei proceduri judiciare care conduce la această declarație. Instanța competentă pentru emiterea ordinului prin care un titlu extrajudiciar sau o hotărâre a unei instanțe străine este declarată executorie este instanța districtuală de la domiciliul persoanei împotriva căreia se solicită executarea sau instanța de dreptul familiei în cazul unui ordin privind obligațiile de întreținere. Executarea unei hotărâri judecătorești este pusă în aplicare, de regulă, de către avocatul care s-a ocupat de cauză în fața instanței, care acționează în conformitate cu oricare dintre modalitățile prevăzute mai jos la punctul 3.1.

În cazul înregistrării și al executării unei hotărâri străine în temeiul unei convenții multilaterale sau bilaterale, procedura este inițiată de Ministerul Justiției și Ordinii Publice, în calitate de autoritate centrală, prin intermediul Serviciului juridic. În alte cazuri, procedura poate fi inițiată, de asemenea, de avocați privați.

Costurile procedurii nu pot fi stabilite în avans, ci sunt calculate de către grefierul instanței pe baza reglementărilor relevante referitoare la drepturi și sunt plătite de partea care a pierdut.

Executarea este pusă în aplicare, în principal, de executorii judecătorești, de funcționari și de membrii titulari ai personalului din justiție. Pentru a accelera procedurile de executare, notificarea actelor în toate cauzele civile a fost încredințată, începând cu 1996, unor societăți de executori privați, permițând astfel executorilor judecătorești să se concentreze asupra executării hotărârilor.

3.2 Condiţiile principale

Atunci când este vorba despre executarea unei hotărâri între părți în Cipru, condițiile variază în funcție de caz. O hotărâre judecătorească este obligatorie, la fel ca notificarea hotărârii care creează obligația și refuzul/omisiunea de către pârât de a plăti suma indicată în hotărâre.

Condițiile referitoare la emiterea unui ordin de executare a unei hotărâri pronunțate într-o țară terță sunt prevăzute, în general, în convenția relevantă. O condiție prevăzută, de regulă, în acest caz este ca pârâtul să fi fost informat în mod corespunzător cu privire la procedura inițiată împotriva sa în țara străină.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Conturile bancare, titlurile de capital, vehiculele de transport înmatriculate, bunurile imobile și alte bunuri pot face obiectul unei executări. Sunt insesizabile obiectele foarte personale care sunt absolut indispensabile pentru supraviețuire sau pentru exercitarea profesiei persoanei împotriva căreia se solicită executarea.

Măsurile de executare sunt următoarele:

• ordin de punere sub sechestru și de vânzare de bunuri mobile
• ordinul de restituire de bunuri mobile (în cazul în care bunul mobil făcea obiectul acțiunii în justiție, de exemplu, în cazul unei acțiuni pentru încălcarea unui contract de închiriere-vânzare, obiectul închirierii-vânzării)
• ordin de punere sub sechestru a unui terț
• ordin de plată prin rate lunare a datoriei indicate în decizie
• ordin de prelevare din salariul lunar al debitorului indicat în decizie (notificat angajatorului pentru executare)
• ordin de restituire a posesiei unui bun imobil
• ordin de vânzare a unui bun imobil
• ordin de punere sub sechestru a unui bun imobil (eliberat la cererea debitorului indicat în decizie, în momentul în care instanța este convinsă de faptul că veniturile obținute din bunul imobil pot, într-o perioadă de până la trei ani, să acopere datoria, dobânzile și toate costurile menționate în hotărâre)
• sarcina creată asupra bunului imobil prin înscrierea asupra acestuia a hotărârii judecătorești
• procedura de insolvență
• procedura de dizolvare a unei societăți

În cazul unui ordin privind pensiile de întreținere, executarea include, de asemenea, posibilitatea de a solicita emiterea unui ordin de reținere împotriva debitorului pensiei de întreținere.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Debitorul, precum și orice terț are obligația de a respecta decizia prin care se dispune măsura de executare. Dacă debitorul refuză sau omite să respecte ordinul de instituire a măsurilor de executare, împotriva sa poate fi introdusă o procedură care poate conduce la reținerea sa pentru nerespectarea unui ordin judecătoresc.

Banca notificată cu privire la un ordin de punere sub sechestru a unui terț este obligată să blocheze contul relevant, cu excepția cazului în care are motive să conteste ordinul. În acest caz, banca trebuie să compară în fața instanței care a emis ordinul și să demonstreze de ce acesta nu poate fi aplicat.

Un ordin care nu a fost contestat devine absolut și dobândește autoritate de lucru judecat.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Măsurile de executare sunt valabile timp de șase (6) luni de la adoptarea lor. Hotărârea judecătorească pe baza căreia au fost adoptate măsurile de executare este valabilă timp de șase (6) ani de la data la care a fost pronunțată. În caz de neexecutare în acest termen, instanța poate reînnoi hotărârea, în conformitate cu norma 40D.8 din normele de procedură civilă.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

După caz, poate fi introdusă o cale de atac, de exemplu pentru a solicita suspendarea executării, anularea înscrierii etc.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

În scopul protejării debitorului, sunt insesizabile efectele personale care sunt absolut necesare pentru supraviețuirea acestuia sau pentru exercitarea activității sale profesionale.

De asemenea, în cazul în care debitorul este o autoritate publică sau un serviciu public, sunt insesizabile obiectele și echipamentele esențiale și critice pentru comunitate, inclusiv echipamente care aparțin forțelor armate și forțelor de securitate, obiectele cu valoare artistică, arheologică, culturală, religioasă și istorică și rezervele valutare.

În plus, executarea unui ordin de punere sub sechestru și de vânzare a unui bun mobil se efectuează între răsăritul și apusul soarelui.

Bunurile care au făcut obiectul unei puneri sub sechestru (altele decât bani sau titluri de valoare) pot fi vândute numai după expirarea unei perioade de cel puțin trei zile începând din ziua următoare punerii sub sechestru, cu excepția cazului în care acestea sunt expuse la uzură sau dacă proprietarul solicită acest lucru în scris; până în momentul în care se încheie vânzarea, bunurile trebuie să fie plasate într-un loc adecvat sau să rămână sub supravegherea unei persoane competente.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea reprezintă o etapă în cadrul acțiunii civile în care executorii judecătorești execută o hotărâre a unei instanțe, a unei alte instituții sau a unor funcționari în cazul în care un debitor (pârât) nu se supune de bunăvoie hotărârii respective în termenul stabilit prin lege sau de instanță.

Pentru informații privind măsurile de executare pe care un executor judecătoresc are dreptul să le aplice, consultați secțiunea „Profesii juridice: Letonia”.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executorii judecătorești execută deciziile instanțelor și ale altor instituții și efectuează alte activități prevăzute de lege.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

Deciziile judiciare au caracter executoriu după intrarea lor în vigoare, cu excepția cazurilor în care legislația sau hotărârile judecătorești prevăd executarea lor imediată. Executorii judecătorești au dreptul de a iniția procedurile de executare pe baza unui titlu executoriu.

În cadrul procedurii de executare a hotărârilor judecătorești, trebuie executate următoarele decizii ale instanțelor, ale judecătorilor și ale altor instituții:

• hotărâri judecătorești și decizii ale instanței sau ale judecătorilor în cauze civile și administrative;
• decizii ale instanței și decizii sau ordonanțe ale procurorilor în cauze penale privind recuperarea bunurilor;
• decizii ale judecătorilor sau ale instanței în cauze privind încălcări administrative referitoare la recuperarea bunurilor;
• decizii ale instanței privind aprobarea tranzacțiilor judiciare;
• decizii ale curților permanente de arbitraj;
• hotărâri ale instanțelor sau ale autorităților competente străine și ale curților de arbitraj străine în cazurile prevăzute de lege;
• o decizie a instanței privind impunerea unor sancțiuni procedurale - amenzi;
• hotărâri ale comisiilor privind litigiile de muncă;
• decizii ale autorităților naționale de reglementare a serviciilor publice (denumite în continuare „autoritățile de reglementare”) privind conflictele și soluționarea litigiilor.

Cu excepția unor dispoziții legale contrare, procedurile de executare a hotărârilor judecătorești se aplică și în cazul următoarelor:

• decizii ale instituțiilor și ale funcționarilor în cauze privind încălcări administrative și încălcări ale legislației, în cazurile prevăzute de lege;
• acte administrative referitoare la plăți emise de autorități și de funcționari împuterniciți de către stat;
• decizii ale membrilor profesiilor juridice (notari, avocați, executori judecătorești) privind remunerarea profesională, remunerarea pentru asistența juridică acordată și rambursarea cheltuielilor legate de serviciile prestate și taxele de timbru;
• acte adoptate de Consiliu, de Comisie sau de Banca Centrală Europeană în temeiul articolului 299 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
• actele notariale întocmite în temeiul procedurii prevăzute în secțiunea D1 din Legea privind notarii.

Un titlu executoriu este:

• un titlu executoriu emis în cauze civile sau administrative în baza unei hotărâri a instanței sau a unei decizii pronunțate de instanță sau de un judecător sau în cauze penale în baza unei decizii a instanței de aprobare a unei tranzacții judiciare, a unei decizii pronunțate de o curte permanentă de arbitraj, a unei hotărâri pronunțate de o comisie privind litigiile de muncă, a unei decizii a autorităților de reglementare privind conflictele și soluționarea litigiilor, a unei hotărâri pronunțate de o instanță străină sau de o curte de arbitraj străină, precum și a actelor adoptate de Consiliu, de Comisie sau de Banca Centrală Europeană în temeiul articolului 299 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
• o hotărâre a unei instituții sau a unui funcționar în cauze privind încălcări administrative și încălcări ale legislației;
• o decizie a unei instanțe sau a unui judecător în cauze privind încălcări administrative;
• un extras dintr-o decizie sau o ordonanță a unui procuror în cauze penale privind recuperarea bunurilor;
• un titlu executoriu emis în baza unui act administrativ [articolul 539 alineatul (2) din Codul de procedură civilă];
• o hotărâre a unui judecător privind executarea necontestată a pasivelor, executarea pasivelor în cadrul procedurilor preventive sau vânzarea voluntară prin licitație a bunurilor imobile în cadrul procedurilor judiciare;
• o decizie a instanței privind impunerea unor sancțiuni procedurale - amenzi;
• o cerere emisă de un notar, de un avocat sau de un executor judecătoresc;
• un titlu executoriu european emis de o instanță străină sau de o autoritate competentă străină în temeiul Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului;
• un certificat emis de o instanță străină sau de o autoritate competentă străină în temeiul articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului;
• un certificat emis de o instanță străină sau de o autoritate competentă în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului;
• un certificat emis de o instanță, inclusiv o instanță străină, în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului;
• un ordin de plată emis de o instanță, inclusiv o instanță străină, în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului;
• o hotărâre a instanței privind autorizarea creditorului garantat să vândă bunul gajat al debitorului în cadrul procedurii de protecție juridică [articolul 37 alineatul (2) din Legea privind insolvența];
• un extras din hotărârea pronunțată de o instanță străină sau autoritate competentă străină în temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului;
• un extras din instrumentul autentic emis de o autoritate competentă străină în temeiul articolului 48 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului;
• instrumentul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, stabilit în conformitate cu modelul prevăzut în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1189/2011 al Comisiei din 18 noiembrie 2011;
• actele notariale de executare silită emise în temeiul procedurii prevăzute în secțiunea D1 din Legea privind notarii;
• un certificat emis de o instanță străină sau de o autoritate competentă străină în temeiul articolului 53 sau al articolului 60 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială;
• un extras dintr-o decizie a unei autorități competente a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat din Spațiul Economic European privind impunerea unei amenzi administrative care se referă la încălcări privind detașarea angajaților și care este primită în Sistemul de informare al pieței interne (IMI):
• partea A a ordonanței asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare emisă de o instanță, inclusiv de o instanță străină, în temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului.

3.1 Procedura

Deciziile judiciare și extrajudiciare au caracter executoriu după intrarea lor în vigoare, cu excepția cazurilor în care legislația sau hotărârile judecătorești prevăd executarea lor imediată. În cazul în care este prevăzut un termen de executare voluntară pentru executarea unei hotărâri judecătorești și aceasta nu este executată, instanța emite un titlu executoriu la expirarea perioadei de executare voluntară. Executorii judecătorești au dreptul de a iniția procedurile de executare pe baza unui titlu executoriu.

Titlul executoriu se eliberează agentului de recuperare a creanțelor, la cerere, de către instanța pe rolul căreia se află cauza la momentul respectiv. Pentru fiecare hotărâre se emite un singur titlu executoriu. Dacă hotărârea trebuie să fie executată în locuri diferite, dacă oricare dintre părțile hotărârii trebuie să fie executată imediat sau dacă hotărârea dă câștig de cauză mai multor reclamanți sau mai multor pârâți, instanța trebuie să emită mai multe titluri executorii, la cererea agentului de recuperare a creanțelor. Atunci când se emit mai multe titluri executorii, locul exact al executării sau partea din hotărâre care trebuie să fie executată în conformitate cu titlul executoriu trebuie să fie specificat(ă) în fiecare dintre respectivele titluri executorii. În cazul obligațiilor solidare, trebuie să fie menționat pârâtul împotriva căruia este pusă în aplicare executarea conform titlului executoriu în cauză.

Pentru a iniția procedura de executare a unei hotărâri, titlul executoriu eliberat agentului de recuperare a creanțelor sau reprezentantului autorizat al acestuia trebuie să fie înmânat unui executor judecătoresc, împreună cu o cerere.

3.2 Condiţiile principale

Legea privind executorii judecătorești și Regulamentul nr. 202, intitulat „Regulament privind păstrarea evidențelor executorilor judecătorești autorizați”, adoptat de Consiliul de Miniștri la 14 martie 2006, reglementează aspectele generale legate de activitatea și păstrarea evidențelor executorilor judecătorești autorizați.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Aplicarea măsurilor de executare prevăzute în Legea de procedură civilă în cadrul procedurii de executare a deciziilor instanțelor și ale altor instituții vizează restricționarea drepturilor debitorului cu intenția de a restabili echilibrul între drepturile persoanei ale cărei drepturi civile sau interese protejate prin lege au fost implicate și obligația debitorului de a se conforma deciziei instanței (sau a unei alte instituții).

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Executorii judecătorești au dreptul să inițieze proceduri de executare a bunurilor mobile ale debitorului, inclusiv a bunurilor acestuia date spre păstrare altor persoane, a bunurilor necorporale, a sumelor de bani datorate debitorului de către alte persoane (plăți în contul serviciilor prestate, plăți echivalente, alte venituri ale debitorului, investiții în cadrul instituțiilor de credit) și a bunurilor imobile.

Anumite bunuri stabilite prin lege și anumite obiecte aflate în proprietatea integrală sau parțială a debitorului nu pot face obiectul acțiunii de executare întreprinse în temeiul titlurilor executorii (de exemplu, mobilierul și echipamentele din locuință, articolele de îmbrăcăminte, hrana, cărțile, instrumentele și uneltele de care debitorul are nevoie în activitatea pe care o desfășoară în mod curent pentru a-și câștiga existența etc.).

Următoarele obiecte care aparțin integral sau parțial debitorului nu fac obiectul acțiunii de executare în temeiul titlurilor executorii:

• mobilierul și echipamentele din locuință, articolele de îmbrăcăminte necesare debitorului, membrilor familiei acestuia și persoanelor aflate în grija sa:
  • îmbrăcăminte, încălțăminte și lenjerie de corp necesare pentru uz zilnic;
  • lenjerie de pat, îmbrăcăminte de noapte și prosoape;
  • ustensile de bucătărie și tacâmuri necesare pentru uzul zilnic;
  • mobilier - un pat și un scaun per persoană, precum și o masă și un dulap per familie;
  • toate accesoriile pentru copii.
• produsele alimentare din casă în cantitatea necesară pentru întreținerea debitorului și a membrilor familiei acestuia pentru o perioadă de trei luni;
• suma de bani echivalentă salariului lunar minim pentru debitor, fiecare membru al familiei sale și persoanele aflate în grija acestuia. În cazurile privind recuperarea creanțelor de întreținere pentru copiii minori sau în beneficiul Administrației fondului de garantare a creanțelor de întreținere, suma de bani este echivalentă cu 50 % din salariul minim lunar pentru debitor, fiecare membru al familiei sale și persoanele aflate în grija acestuia;
• o vacă sau o capră și un porc per familie, precum și hrana în cantitatea necesară până la strângerea noilor furaje sau până când animalele sunt scoase la pășunat;
• cantitatea de combustibil necesară pentru prepararea hranei pentru familie și pentru încălzirea spațiilor de locuit pe durata sezonului rece;
• cărțile, instrumentele și mijloacele necesare debitorului în activitatea sa zilnică pentru asigurarea mijloacelor necesare de subzistență;
• materialele agricole, și anume uneltele agricole, mașinile agricole, animalele și semințele necesare pentru fermă, împreună cu cantitatea de furaje necesară pentru întreținerea animalelor din respectiva fermă până la o nouă recoltă. În orientările emise de Ministerul Agriculturii sunt prevăzute uneltele agricole, numărul de animale, precum și cantitatea de hrană care trebuie considerate ca fiind necesare;
• bunurile mobile care, în conformitate cu dreptul civil, sunt recunoscute ca fiind accesorii bunurilor imobile - separate de astfel de bunuri imobile;
• locurile de cult și obiectele rituale.

În mod similar, acțiunea de executare nu poate avea ca obiect:

• plățile compensatorii, ajutorul de deces, beneficiul în sumă forfetară acordat soțului supraviețuitor, prestațiile sociale, sprijinul acordat de stat pentru un copil având boala celiacă, pensia de urmaș și indemnizația de urmaș;
• compensațiile pentru uzura instrumentelor aparținând unui angajat și alte compensații în conformitate cu legile și actele administrative care reglementează relațiile de muncă;
• sumele care urmează să fie plătite unui angajat pentru deplasări în interes de serviciu, transfer și repartizare la un loc de muncă situat într-o altă zonă;
• prestațiile de asistență socială;
• pensia alimentară în cuantumul pensiei alimentare minime prevăzute de Consiliul de Miniștri care, pe baza unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii adoptate de Administrația fondului de garantare a creanțelor de întreținere, trebuie să fie plătită de unul dintre părinți, precum și pensia alimentară plătită de Administrația fondului de garantare a creanțelor de întreținere.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Atunci când se declanșează o acțiune de executare a bunurilor mobile, a bunurilor imobile sau a veniturilor unui debitor, acesta nu mai are dreptul de a le gestiona după cum dorește.

În cazul în care cerințele sau ordinele executorului judecătoresc nu sunt îndeplinite, acesta întocmește un document și îl înaintează instanței pentru a pronunța o hotărâre privind răspunderea. Instanța poate impune părților vinovate plata unei amenzi, în valoare de până la 360 EUR în cazul persoanelor fizice sau de până la 750 EUR în cazul funcționarilor. Decizia instanței poate face obiectul unei căi de atac subsidiare (blakus sūdzība).

În anumite categorii de cauze, pot fi prevăzute sancțiuni specifice pentru nerespectarea cerințelor executorului judecătoresc.

În cazul în care executorul judecătoresc întâmpină rezistență în desfășurarea procedurilor de executare, acesta poate solicita sprijin din partea poliției.

Dacă debitorul nu se prezintă în fața executorului judecătoresc după ce a fost citat sau dacă refuză să furnizeze explicațiile sau informațiile solicitate în baza legii, executorul judecătoresc are dreptul de a face apel la instanță pentru ca aceasta să pronunțe o hotărâre cu privire la răspunderea persoanei vizate. Instanța poate adopta o hotărâre prin care să oblige debitorul să se prezinte și prin care să impună plata unei amenzi, de până la 80 EUR în cazul persoanelor fizice sau de până la 360 EUR în cazul funcționarilor. Decizia instanței poate face obiectul unei căi de atac subsidiare.

Dacă se dovedește că un debitor a furnizat în mod deliberat informații false, executorul judecătoresc trebuie să sesizeze parchetul.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Un titlu executoriu poate fi înaintat spre executare în termen de 10 ani de la intrarea în vigoare a hotărârii instanței sau a judecătorului, cu excepția cazului în care normele de reglementare prevăd alte termene. În cazul în care hotărârea instanței impune plata în rate, titlul executoriu rămâne în vigoare pe durata întregii perioade de plată, iar termenul de 10 ani începe să curgă de la data scadenței fiecărei plăți.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Procedura de executare este inițiată în baza unui titlu executoriu valabil emis de o instanță sau de o altă instituție. Persoana căreia instanța sau o altă instituție i-a impus printr-o decizie o obligație poate să atace (conteste) decizia respectivă în cadrul procedurii generale prevăzute în actele de reglementare privind atacarea (contestarea) deciziilor pronunțate de instanțe sau de alte instituții.

La cererea unei părți a cauzei și ținând seama de situația patrimonială a părților sau de alte circumstanțe, instanța care a judecat o anumită cauză are dreptul să pronunțe o decizie de amânare a executării hotărârii, de executare eșalonată sau de modificare a formei sau a procedurii de executare a hotărârii. O instanță superioară poate fi sesizată în termen de 10 zile cu o cale de atac subsidiară împotriva unei decizii de amânare a executării unei hotărâri, de executare eșalonată sau de modificare a formei sau a procedurii de executare a hotărârii. În cazul în care există circumstanțe care afectează sau împiedică executarea hotărârii unei instanțe, executorul judecătoresc are, de asemenea, dreptul să adreseze instanței care a judecat cauza o propunere de amânare a executării hotărârii, de executare eșalonată sau de modificare a formei sau a procedurii de executare a hotărârii.

Executorul judecătoresc poate amâna executarea hotărârii în temeiul unei cereri depuse de agentul de recuperare a creanțelor sau al unei decizii a instanței ori a judecătorului privind suspendarea executării sau suspendarea acțiunii de vânzare a proprietății ori în temeiul unei decizii a instanței de amânare a executării sau de executare eșalonată a hotărârii.

Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Un creditor sau un debitor poate contesta acțiunile unui executor judecătoresc în ceea ce privește executarea unei hotărâri judecătorești sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua astfel de acțiuni, cu excepția celor privind o licitație nevalabilă, prin depunerea unei cereri motivate la instanța districtuală pe raza căreia este stabilit executorul judecătoresc în termen de 10 zile începând de la data la care sunt întreprinse acțiunile contestate sau de la data la care un reclamant, care nu a fost notificat cu privire la momentul și locul acțiunilor care trebuie întreprinse, este informat cu privire la aceste acțiuni.

Contestația trebuie să fie examinată în cadrul unei ședințe de judecată în termen de 15 zile. Debitorul, creditorul și executorul judecătoresc trebuie să fie notificați cu privire la ședința de judecată. Neprezentarea acestora nu împiedică examinarea chestiunii în cauză.

Pe baza unei cereri motivate din partea persoanei care înaintează contestația, un judecător poate lua o decizie privind suspendarea procedurii de executare, interdicția de a transfera bani către un executor judecătoresc, un creditor sau un debitor ori suspendarea vânzării proprietății. Decizia este executorie imediat după pronunțare.

Decizia instanței poate face obiectul unei căi de atac subsidiare.

Linkuri

https://www.tm.gov.lv – site-ul web al Ministerului de Justiție

http://www.lzti.lv/ – Consiliul executorilor judecătorești autorizați din Letonia

https://tiesas.lv – portalul instanțelor din Letonia

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea unei hotărâri înseamnă executarea obligațiilor ce le-au fost impuse părților printr-o hotărâre judecătorească în cadrul unei proceduri judiciare; prin urmare, prin executarea unei hotărâri judecătorești se înțelege efectuarea de către părți a actelor impuse prin acea hotărâre. Unele hotărâri judecătorești nu necesită o executare specială: de exemplu, hotărârile privind recunoașterea unor raporturi juridice sau privind încetarea, modificarea sau stabilirea unor raporturi juridice. Hotărârea poate fi executată de bună-credință de către părți, adică fără a fi nevoie de măsuri de executare silită. În cazul în care persoana împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea nu se conformează de bună voie hotărârii respective, creditorul obligației care face obiectul hotărârii are dreptul să solicite instanței emiterea unui titlu executoriu, pe care să îl depună la executorul judecătoresc.

Executorii judecătorești sunt persoane autorizate de stat care, la cererea creditorului, pot lua măsuri de executare a unei hotărâri care nu este pusă în aplicare de bună voie.

Executarea silită a hotărârilor este reglementată în secțiunea VI - „Procedura de executare silită” din Codul de procedură civilă și în Ordinul ministrului justiției nr. 1R-352 din 27 octombrie 2005 privind aprobarea normelor metodologice de executare silită a hotărârilor judecătorești (denumit în continuare „Ordinul nr. 1R-352”). Alte acte juridice pot prevedea norme specifice în această materie.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Hotărârile judecătorești sunt executate de executorii judecătorești.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Titlul executoriu emis în temeiul unei hotărâri judecătorești este transmis unui executor judecătoresc de către persoana abilitată în acest sens, și anume creditorul sau reprezentantul acestuia. Dacă titlul executoriu este depus la executorul judecătoresc de către reprezentantul creditorului, legea impune ca drepturile reprezentantului în exercitarea atribuțiilor sale să fie dovedite prin intermediul unui mandat care să îndeplinească condițiile prevăzute de prin lege. Cu alte cuvinte, mandatul din partea unei persoane fizice trebuie să ia forma unui act notarial, iar reprezentantul unei persoane juridice poate fi mandatat și de un organ al persoanei juridice în cauză. Dacă titlul executoriu este depus la un executor judecătoresc de către un avocat sau de către asistentul acestuia, executorul judecătoresc trebuie să îi furnizeze executorului judecătoresc și convenția de reprezentare încheiată cu clientul, în format scris, sau orice alt document în care să se prevadă drepturile și obligațiile acestuia și sfera acestora. Titlurile executorii referitoare la recuperarea unor sume de bani sunt transmise executorilor judecătorești prin sistemul informatic al executorilor judecătorești în conformitate cu procedura prevăzută în Ordinul nr. 1R-352: în mod echitabil între toți executorii judecătorești dintr-o anumită jurisdicție, luând în considerare categoriile de titluri executorii prevăzute în Ordinul nr. 1R-352 și sumele care trebuie recuperate, asigurându-se faptul că orice nou titlu executoriu de recuperare de la același debitor îi este atribuit executorului judecătoresc deja responsabil de recuperarea de la debitorul respectiv, cu excepția cazului în care noul titlu executoriu nu este de competența acelui executor judecătoresc. Executorul judecătoresc verifică, în termen de trei zile lucrătoare de la primirea titlului executoriu sau, în cazul unei executări silite urgente, fără întârziere, dacă nu există obstacole clare în calea adoptării titlului executoriu și a inițierii măsurilor de executare silită.

3.2 Condiţiile principale

Titlul executoriu poate fi depus la executorul judecătoresc de către creditor sau de reprezentantul acestuia ori de către autoritatea sau funcționarul care l-a emis. În cazul în care debitorul este o persoană fizică, titlul executoriu este pus în aplicare de un executor judecătoresc competent în funcție de locul de reședință sau de muncă al persoanei respective ori de cel în care se află bunurile. În cazul în care debitorul este o persoană juridică, titlul executoriu este pus în aplicare de un executor judecătoresc competent în funcție de locul unde debitorul își are sediul social sau activele.

Titlurile executorii trebuie depuse înainte de expirarea termenului de prescripție. Titlurile executorii întemeiate pe hotărâri judecătorești pot fi depuse în vederea executării în termen de cinci ani de la data la care hotărârea a rămas definitivă. Termenul de depunere a titlului executoriu al unei hotărâri care trebuie executată de urgență începe să curgă din ziua următoare pronunțării hotărârii.

Se consideră că un titlu executoriu este acceptat atunci când creditorul îi plătește executorului judecătoresc costurile administrative aferente executării. În funcție de situația financiară a creditorului persoană fizică, executorul judecătoresc poate renunța integral sau parțial la plata costurilor de executare sau poate amâna plata acestora până la încheierea procedurii de executare.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Măsurile de executare silită sunt:

1. punerea sub sechestru a fondurilor, a activelor sau a drepturilor de proprietate ale debitorului;
2. punerea sub sechestru a bunurilor și a fondurilor debitorului deținute de alte persoane;
3. interdicția ca alte persoane să îi transfere bani sau bunuri debitorului sau să îndeplinească alte obligații față de debitor;
4. confiscarea documentelor care dovedesc drepturile debitorului;
5. poprirea salariilor, a pensiilor, a subvențiilor sau a altor venituri ale debitorului;
6. confiscarea anumitor bunuri ale debitorului menționate în hotărârea judecătorească și transferul acestora către creditor;
7. administrarea activelor debitorului și utilizarea veniturilor astfel obținute în vederea rambursării creditorului;
8. obligația sau interdicția debitorului de a efectua anumite acțiuni;
9. compensarea datoriilor reciproce;
10. alte măsuri prevăzute de lege.

Mai multe măsuri de executare silită pot fi aplicate în același timp.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

În cazul unei persoane fizice, se pun sub sechestru următoarele:

• ipoteci și active constituite drept garanții reale în cazul executării în beneficiul creditorului ipotecar sau al deținătorului garanției;
• active, drepturi de proprietate, valori mobiliare, salarii, burse sau alte venituri ori bunuri mobile aparținând debitorului;
• bunuri imobile aparținând debitorului;
• terenuri agricole aflate în proprietatea debitorului, în cazul în care activitatea principală a debitorului este agricultura;
• locuința debitorului.

În cazul unei persoane juridice, se pun sub sechestru următoarele:

• ipoteci și active constituite drept garanții reale în cazul executării în beneficiul creditorului ipotecar sau al deținătorului garanției;
• active, drepturi de proprietate, valori mobiliare, produse finite (bunuri) aparținând debitorului și alte bunuri mobile și imobile care nu sunt utilizate direct sau nu pot fi utilizate direct în producție, cu excepția spațiilor administrative;
• alte active;
• bunuri imobile necesare producției, precum și materii prime, produse, mașini-unelte, echipamente și alte bunuri de capital pentru producție directă.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Măsurile și procedurile de executare silită variază în funcție de natura pecuniară sau nepecuniară a executării și de obiectul sechestrului (fonduri, venituri sau alte active ale debitorului).

În cazul în care executarea de natură pecuniară privește fondurile debitorului situate în instituții de credit, de plată și/sau în instituții emitente de monedă electronică, executorul judecătoresc emite, în cursul executării silite, un ordin către aceste instituții, prin intermediul Sistemului de informații privind restricțiile de numerar, pentru a limita fondurile aflate la dispoziția debitorului sau pentru a solicita ca din fondurile debitorului să se acopere creanța și cheltuielile de executare.

În cazul în care executorul judecătoresc constată că fondurile sau alte active ale debitorului sunt deținute de terți (executorul judecătoresc are dreptul de a primi informații din care să reiasă dacă terțul este obligat să ramburseze debitorului sau să îi transfere alte active), fondurile respective sunt puse sub sechestru.

În cazul în care executarea silită privește poprirea veniturilor debitorului, executorul judecătoresc transmite titlul executoriu angajatorului debitorului sau oricărei alte persoane care îl plătește. Salariile și plățile similare ale debitorului se deduc în măsura necesară pentru a acoperi sumele recuperabile.

În cazul în care executarea silită privește recuperarea activelor debitorului, acestea sunt puse sub sechestru și executate. Nu se pot pune sub sechestru activele debitorului dacă acesta îi furnizează executorului judecătoresc dovada că suma în cauză poate fi recuperată prin poprirea veniturilor sale în termen de șase luni sau, în cazul în care punerea sub sechestru vizează ultima locuință a debitorului, în termen de 18 luni. Punerea sub sechestru a locuinței debitorului se poate face numai în cazul în care suma care trebuie recuperată depășește 4 000 EUR. La cererea debitorului sau a membrilor familiei acestuia, după punerea sub sechestru a unui apartament sau a unei case în vederea recuperării sumelor neplătite pentru facturile de energie, utilități sau alte servicii, instanța poate decide că nu se poate utiliza pentru recuperare ultimul apartament, ultima casă sau o parte a acestuia/acesteia în care persoanele în cauză trebuie să locuiască. În acest sens, instanța poate lua în considerare situația financiară și interesele copiilor, ale persoanelor cu handicap și ale persoanelor defavorizate.

Punerea sub sechestru a activelor debitorului reprezintă o restricție sau o interdicție temporară a dreptului de proprietate sau a unei componente a acestuia (dreptul de posesie, folosință, de dispoziție).

Sechestrul poate fi pus de o instanță judecătorească sau de un executor judecătoresc.

Instanța pune sub sechestru bunurile prin intermediul unei hotărâri care implică luarea unor măsuri asigurătorii provizorii. Valoarea fondurilor sau a activelor puse sub sechestru nu poate depăși valoarea creanței. Instanța poate revoca o astfel de hotărâre la cererea părților interesate sau, în anumite cazuri prestabilite, din proprie inițiativă. În cazul în care instanța respinge o cale de atac, măsurile asigurătorii temporare rămân în vigoare până când hotărârea devine definitivă. În cazul în care, după aplicarea măsurilor asigurătorii temporare, calea de atac este admisă, măsurile asigurătorii temporare se aplică până la executarea hotărârii.

Executorul judecătoresc care pune în aplicare un titlu executoriu trebuie să semneze ordonanța de punere sub sechestru a activelor debitorului. Un executor judecătoresc poate revoca un ordin de punere sub sechestru numai dacă a luat efectiv această măsură. În principiu, un executor judecătoresc nu poate pune sub sechestru active ale debitorului având o valoare mai mare decât este necesar pentru a acoperi suma recuperabilă și costurile de executare.

Valorificarea activelor se realizează prin vânzarea forțată, la licitație, a activelor debitorului sau ale furnizorului garanției. Licitația se realizează prin intermediul unor societăți care tranzacționează sau transformă active, prin transfer către creditor, prin vânzare către un cumpărător sugerat de debitor sau prin alte mijloace. În funcție de motivele punerii sub sechestru și a tipului de bunuri în cauză, activele puse sub sechestru sunt executate silit conform legii de către un executor judecătoresc, de către birourile Inspectoratului Fiscal de Stat sau de către brokeri și societăți care își desfășoară activitatea în domeniul comerțului cu valori mobiliare publice.

Bunurile imobile aparținând debitorului și alte bunuri înregistrate legal cu o valoare mai mare de 2 000 EUR, precum și alte bunuri mobile cu o valoare unitară mai mare de 30 000 EUR se vând prin licitație. Alte active pot fi valorificate prin alte mijloace. Vânzarea bunurilor prin licitație se efectuează pe cale electronică.

Înainte de începerea licitației, debitorul are dreptul de a găsi un cumpărător pentru vânzarea activelor. În cazul în care debitorul găsește un cumpărător înainte de licitație, activele sunt vândute cumpărătorului respectiv. Activele pot fi vândute cumpărătorului găsit de debitor pentru o sumă care nu poate fi mai mică decât valoarea indicată în ordonanța de punere sub sechestru decât în cazul în care prețul obținut este suficient pentru a acoperi întreaga creanță și costurile de executare.

Valorificarea bunurilor puse sub sechestru marchează încetarea sechestrului.

În cazul în care titlurile executorii se referă la datorii reciproce între debitor și creditor, executorul judecătoresc compensează aceste sume în conformitate cu procedura prevăzută. În cazul în care, în conformitate cu procedura stabilită, este posibil să se recupereze întreaga sumă prin compensare, nu se iau alte măsuri de executare silită. Compensarea nu poate fi utilizată pentru a pune sub sechestru mijloace de subzistență.

Cerințele specifice pentru executarea silită nepecuniară sunt prevăzute de lege.

Atunci când execută o hotărâre judecătorească având ca obiect schimbarea persoanei căreia îi este încredințată un minor, executorul judecătoresc aplică măsura de executare implicând persoana căreia urmează să i se încredințeze copilului și un reprezentant al organismului public responsabil cu apărarea drepturilor copiilor. Trebuie asigurată protecția drepturilor copilului.

Dacă anumite obiecte ale debitorului îi sunt atribuite creditorului prin hotărârea judecătorească, executorul judecătoresc confiscă aceste obiecte și i le transferă creditorului.

În funcție de hotărârea judecătorească, numai persoanele menționate în titlul executoriu pot fi instalate într-un spațiu rezidențial sau expulzate dintr-un astfel de spațiu. Dacă este necesar, se poate face apel la poliție.

În cazul în care nu este executată o hotărâre prin care debitorului i se impune să efectueze sau să pună capăt anumitor acțiuni care nu sunt legate de transferul de active sau fonduri, executorul judecătoresc întocmește un raport în acest sens. Acest raport este apoi transmis ulterior instanței districtuale de la locul de executare, care va decide cu privire la aplicarea consecințelor menționate în hotărârea inițială (și anume, în cazul în care pârâtul nu a executat hotărârea în termenul prevăzut, reclamantul va avea dreptul de a exercita actele în cauză sau de a lua măsuri de încetare a acestor acte pe cheltuiala pârâtului și, în același timp, să își recupereze de la pârât sumele ocazionate de executare), iar în cazul în care consecințele nu sunt menționate în hotărâre, instanța va decide cu privire la modificarea modalităților de executare.

Dacă actele menționate în hotărâre pot fi îndeplinite sau întrerupte numai de către pârâtul însuși, iar pârâtul nu face acest lucru, acestuia i se poate impune o sancțiune în favoarea părții care solicită executarea și se poate acorda un nou termen de executare. Plata amenzii nu exonerează debitorul de obligația de a executa sau de a pune capăt actelor prevăzute în hotărâre.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Titlurile executorii întemeiate pe hotărâri judecătorești pot fi depuse în vederea executării în termen de cinci ani de la data la care hotărârea a rămas definitivă. Termenul de depunere a titlului executoriu al unei hotărâri care trebuie executată de urgență începe să curgă din ziua următoare pronunțării hotărârii. Titlurile executorii referitoare la reintegrarea profesională pot fi depuse în termen de o lună începând cu ziua următoare datei pronunțării hotărârii.

În funcție de hotărârea în cauză, dacă se solicită plăți periodice, titlurile executorii sunt valabile pe întreaga perioadă pentru care sunt scadente plățile, iar termenul de prescriere pentru executarea fiecărei plăți începe să curgă de la fiecare dată de expirare a termenului de plată.

Se stabilesc termene specifice pentru deciziile altor funcționari sau instituții care pot face obiectul executării silite.

În cazul în care termenul pentru depunerea unui titlu executoriu este prelungit din motive pe care instanța le consideră importante, judecătorul poate reînnoi prelungirea, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

Măsurile de executare luate de executorul judecătoresc rămân în vigoare până la revocarea lor de către executorul judecătoresc în cauză. În cazul în care se introduce o cale de atac împotriva legalității actelor efectuate de executorul judecătoresc și instanța a admis calea de atac ca fiind justificată sau parțial justificată, toate măsurile luate sau o parte din acestea pot fi revocate de instanța sesizată cu calea de atac.

Punerea sub sechestru a bunurilor sau alte măsuri asigurătorii temporare aplicate de instanță rămân în vigoare până la revocarea (sau înlocuirea acestora cu o altă măsură) de către instanță sau, în caz de apel, până la revocarea acestora de o instanță superioară.

Valorificarea bunurilor puse sub sechestru marchează încetarea sechestrului.

A se vedea răspunsul la punctul 3.2.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Calea de atac împotriva unui act procedural efectuat de executorul judecătoresc poate fi introdusă în termen de 20 de zile de la data la care reclamantul a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință de efectuarea actului atacat sau de refuzul de a-l efectua și, în orice caz, nu mai târziu de 90 de zile de la data efectuării actului atacat. Calea de atac se adresează chiar executorului judecătoresc. Executorul judecătoresc trebuie să soluționeze calea de atac în termen de 5 zile lucrătoare. În cazul în care executorul judecătoresc refuză să admită calea de atac, integral sau parțial, calea de atac și decizia executorului judecătoresc se transmit instanței districtuale în a cărei jurisdicție se află biroul executorului judecătoresc.

Măsurile luate de instanță pot fi revocate sau modificate de aceeași instanță sau pot fi atacate în fața unei instanțe superioare.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

A se vedea răspunsul la punctul 3.2.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Dacă debitorul nu respectă în mod voluntar o hotărâre judecătorească, creditorul poate solicita executarea respectivei hotărâri. Această procedură se numește executare silită.

Pentru ca o hotărâre judecătorească să aibă forță executorie, ea trebuie să fie învestită cu formulă executorie și să fi fost comunicată sau notificată în mod reglementar.

Forța executorie se suspendă pentru o săptămână începând de la data pronunțării hotărârii și/sau prin exercitarea efectivă a unei căi de atac, cu excepția cazului în care hotărârea este executorie cu titlu provizoriu.

De obicei, executarea silită este folosită pentru recuperarea unor sume de bani, dar ea poate servi, de asemenea, la îndeplinirea unui act.

Când o persoană este obligată la plata unei sume de bani, măsura de executare vizează activele debitorului și se numește sechestru.

Cu toate acestea, există alte măsuri de executare, mai specifice: poprirea, sechestrul asupra fructelor neculese și asupra recoltei, sechestrul asupra rentei, asupra bunurilor imobiliare, asupra bunurilor unui chiriaș, asupra bunurilor unei persoane cu domiciliul în altă localitate, sechestrul asigurător în vederea revendicării, poprirea asupra veniturilor salariale, sechestrul asupra navelor de navigație interioară, sechestrul asupra aeronavelor și confiscarea-descriere în cadrul protecției drepturilor de proprietate intelectuală.

Formele de sechestru utilizate cel mai frecvent în Luxemburg sunt poprirea și sechestrul asupra bunurilor în vederea vânzării acestora la licitație.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executorii judecătorești sunt singurii care au competența de a asigura executarea hotărârilor judecătorești declarate executorii de către o instanță din Luxemburg, în conformitate cu legea acestui stat, sau de către o instanță din alt stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația UE în materie civilă și comercială, a acordurilor rezultate în urma medierii în materie civilă și comercială care au forță executorie, precum și a altor acte și titluri executorii.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

• Hotărârile judecătorești pronunțate și actele întocmite în Marele Ducat al Luxemburgului

Acestea sunt executorii în Marele Ducat al Luxemburgului, fără a fi nevoie de o aprobare oficială și de încuviințarea executării, chiar dacă executarea are loc în afara jurisdicției instanței care a pronunțat hotărârea sau în afara teritoriului pe care au fost întocmite actele.

Prin înmânarea actului sau a hotărârii, executorul judecătoresc este împuternicit pentru toate tipurile de executare, cu excepția sechestrului asupra bunurilor imobiliare și a privării de libertate, pentru care este necesară o competență specială.

• Hotărârile judecătorești străine care fac obiectul unui tratat sau al unui act legislativ al UE ce prevede o procedură de exequatur

Hotărârile judecătorești în materie civilă și comercială pronunțate într-un alt stat, care sunt executorii în statul respectiv și care, în special, în conformitate cu

• Convenția de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, astfel cum a fost modificată prin convențiile de aderare a noilor state membre la această convenție,
• Convenția de la Lugano din 16 septembrie 1988 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială,
• Convenția din 29 iulie 1971 dintre Marele Ducat al Luxemburgului și Republica Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie civilă și comercială,
• Tratatul din 24 noiembrie 1961 dintre Belgia, Țările de Jos și Luxemburg privind competența judiciară, falimentul, valabilitatea și executarea hotărârilor judecătorești, ale sentințelor arbitrale și actelor autentice, în măsura în care este în vigoare,
• sau Convenția de la Haga din 2 octombrie 1973 privind recunoașterea și executarea hotărârilor privind obligațiile de întreținere,

întrunesc condițiile pentru a fi recunoscute și executate în Luxemburg, devin executorii în formele prevăzute de dispozițiile articolelor 680-685 din Noul cod de procedură civilă.

Hotărârile judecătorești în materie civilă și comercială pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene, care sunt executorii în respectivul stat membru și care, în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, întrunesc condițiile pentru a fi recunoscute și executate în Luxemburg, devin executorii în formele prevăzute în regulamentul menționat.

Regulamentul (CE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, denumit „reformare a Regulamentului Bruxelles I”, a abrogat Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Cu toate acestea, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 continuă să se aplice hotărârilor pronunțate în cadrul acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate înainte de 10 ianuarie 2015 care intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.

Hotărârile judecătorești în materie civilă pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene, care sunt executorii în respectivul stat membru și care, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor, întrunesc condițiile pentru a fi recunoscute și executate în Luxemburg, devin executorii în formele prevăzute în regulamentul menționat.

Hotărârile pronunțate într-un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere, încheiat la 23 noiembrie 2007, în sensul capitolului IV secțiunea 2 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, care întrunesc condițiile pentru a fi recunoscute și executate în Luxemburg, devin executorii în formele prevăzute în regulamentul menționat.

Hotărârile judecătorești în materie civilă pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene care sunt executorii în statul membru respectiv și care, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și cu Regulamentul (UE) 2016/1104 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, întrunesc condițiile pentru a fi recunoscute și executate în Luxemburg, devin executorii în formele prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/1103 și Regulamentul (UE) 2016/1104 menționate anterior.

• Hotărâri străine supuse unui act al Uniunii care prevede eliminarea procedurii de exequatur

La 12 decembrie 2012, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (CE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, denumit „reformare a Regulamentului Bruxelles I”. Conform articolului 36 din acest regulament, hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială (eliminarea procedurii de exequatur). Regulamentul este aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene începând de la 10 ianuarie 2015 și în condițiile prevăzute de acesta.

Hotărârile pronunțate într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere, încheiat la 23 noiembrie 2007, în sensul capitolului IV secțiunea 1 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, sunt recunoscute în Luxemburg fără a fi necesară vreo procedură specială și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii hotărârilor.

Hotărârile judecătorești în materie civilă și comercială pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene care, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială, care întrunesc condițiile pentru recunoașterea și executarea în Luxemburg, sunt recunoscute și executate în forma prevăzută în regulamentul respectiv.

Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene care sunt executorii în statul respectiv și care, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă sau al Regulamentului (CE) nr. 1896/2006 de instituire a unei proceduri europene de somație europeană de plată, astfel cum au fost modificate, întrunesc condițiile de recunoaștere și executare în Luxemburg, sunt recunoscute și executate în modul prevăzut în regulamentele respective.

3.2 Condiţiile principale

Nu se va institui sechestru asupra bunurilor mobile sau imobiliare în absența unui titlu executoriu emis în temeiul legii luxemburgheze sau a unei creanțe lichide și certe; în cazul în care creanța exigibilă nu reprezintă o sumă de bani, după sechestru, se va suspenda orice procedură ulterioară, până la evaluarea creanței.

Hotărârile care dispun ridicarea sechestrului, radierea înscrierii unei ipoteci, plata sau îndeplinirea oricărui alt act de către o terță parte sau în numele acesteia nu devin executorii pentru partea terță sau împotriva acesteia nici după depășirea termenelor de contestație sau de introducere a unei căi de atac decât pe baza certificatului întocmit de către avocatul pledant („avoué”) al reclamantului, cuprinzând data la care a fost comunicată hotărârea la domiciliul părții obligate și pe baza atestării de către grefier a faptului că împotriva hotărârii nu s-a introdus nici contestație și nici o cale de atac.

Dacă din certificat rezultă că nu s-a introdus nici contestație și nici o cale de atac, organul care instituie sechestrul, custodele sau orice altă persoană trebuie să respecte hotărârea.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

• Bunuri care pot fi sechestrate

Pot fi sechestrate numai bunurile mobile sau imobiliare pe care le posedă debitorul, nu și cele care aparțin unei părți terțe. În schimb, nu contează unde se găsesc bunurile debitorului în momentul sechestrului, așadar, ele pot fi sechestrate și dacă se află la o parte terță.

• Bunuri care nu pot fi sechestrate

Articolul 728 din Noul cod de procedură civilă prevede că, pe lângă bunurile declarate prin legi speciale ca fiind imposibil de sechestrat, nu pot fi sechestrate următoarele bunuri:

• obiectele pe care legea luxemburgheză le declară imobile prin destinație;
• bunurile mobile cum ar fi patul, îmbrăcămintea, piesele de mobilier necesare pentru depozitarea acesteia, mașina de spălat rufe, mesele și scaunele care permit familiei să servească masa în comun.

Obiectele menționate mai sus nu pot fi sechestrate, indiferent de calitatea creditorului, chiar dacă acesta este statul, cu excepția anumitor creanțe enumerate exhaustiv de lege.

Pentru a evita situația în care creditorul ar pune sechestru asupra tuturor mijloacelor de subzistență ale debitorului, un regulament al Marelui Ducat al Luxemburgului stabilește ratele pentru cesiunea și poprirea salariilor, pensiilor și rentelor. Legea a organizat poprirea remunerațiilor periodice protejate (salarii, rente, pensii). Aceste venituri periodice nu pot fi sechestrate integral, ci numai până la un anumit plafon, determinat în funcție de tranșele stabilite prin regulament al Marelui Ducat al Luxemburgului. Astfel, debitorului îi rămâne un venit minim, care îi permite să supraviețuiască.

• Izolarea veniturilor

Izolarea veniturilor este menită să protejeze persoana împotriva căreia s-a dispus sechestrul de consecințele indisponibilizării totale a activelor sale. Aceasta permite judecătorului să limiteze valoarea sumelor poprite.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Din momentul în care s-a pus sechestru asupra bunurilor, debitorul își pierde dreptul de a renunța la acestea. Cu toate acestea, punerea sub sechestru nu creează niciun drept de preferință pentru creditorul în beneficiul căruia s-a dispus sechestrul. Decăderea din drepturi a debitorului înseamnă că acesta nu poate vinde, înstrăina sau constitui o ipotecă asupra bunurilor sechestrate. Bunurile sechestrate pot fi ridicate imediat. Debitorul rămâne proprietarul lor până la vânzarea forțată, fără a păstra neapărat bunurile sechestrate în posesia sa. Situația nu se schimbă din punct de vedere practic, ci din punct de vedere juridic.

În cazul încălcării acestei decăderi din drepturi, măsurile luate de persoana împotriva căreia s-a dispus sechestrul nu sunt opozabile creditorului în beneficiul căruia s-a efectuat sechestrul.

Totuși, decăderea din drepturi este relativă, în sensul că nu se aplică decât în beneficiul creditorului pentru care s-a efectuat sechestrul. Ceilalți creditori trebuie întotdeauna să se adapteze la fluctuațiile în activele debitorului. Totuși, aceștia pot participa cu ușurință la sechestrul care a fost deja instituit.

Decăderea din drepturi este prima etapă a procedurii de vânzare a bunurilor. Bunurile sunt plasate sub controlul instanței. Prin urmare, sechestrul asupra bunurilor în vederea vânzării acestora la licitație îndeplinește, totodată, în primul rând, o funcție de precauție.

În ceea ce privește poprirea, trebuie precizat faptul că această formă de sechestru elimină orice control asupra întregii creanțe care face obiectul sechestrului, indiferent de valoarea acesteia. Partea terță care face obiectul sechestrului poate, în schimb, să depună o sumă suficientă sub formă de depozit (izolare).

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Titlurile executorii emise în conformitate cu legea luxemburgheză nu se prescriu, nici nu se perimează odată cu trecerea timpului.

Autorizațiile președintelui Curții Comerciale de instituire a sechestrului asigurător devin caduce dacă măsura asigurătorie nu este luată în termenul stabilit prin ordonanță.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Împotriva ordonanței emise de către președintele Tribunalului Comercial care autorizează un sechestru asigurător se poate introduce o contestație sau o cale de atac.

În ceea ce privește sechestrul asupra bunurilor în vederea vânzării acestora la licitație, debitorul poate introduce o acțiune invocând dificultatea de punere în executare (action en difficulté d'exécution), fie o contestație împotriva vânzării obiectelor sechestrate.

De asemenea, părțile terțe pot introduce o acțiune incidentală, și anume o contestație privind vânzarea obiectelor sechestrate, prin care să solicite ca respectivele obiecte să le revină.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Conform articolului 590 din Noul cod de procedură civilă, debitorul se poate opune executării provizorii, dacă aceasta a fost dispusă în afara cazurilor prevăzute de lege. În acest scop, debitorul poate sesiza instanța de apel în vederea obținerii unei interdicții privind executarea provizorie. Această posibilitate se aplică numai în materie civilă și este exclusă în materie comercială prin articolul 647 din Codul comercial.

Articolul 703 alineatul (2) din Noul cod de procedură civilă prevede procedura de izolare a veniturilor. Izolarea veniturilor este menită să protejeze persoana împotriva căreia s-a dispus sechestrul de consecințele indisponibilizării totale a activelor sale. Aceasta permite judecătorului să limiteze valoarea sumelor poprite.

Pentru a evita situația în care creditorul ar pune sechestru asupra tuturor mijloacelor de subzistență ale debitorului, un regulament al Marelui Ducat al Luxemburgului stabilește ratele pentru cesiunea și poprirea salariilor, pensiilor și rentelor. Legea a organizat poprirea remunerațiilor periodice protejate (salarii, rente, pensii). Aceste venituri periodice nu pot fi sechestrate integral, ci numai până la un anumit plafon, determinat în funcție de tranșele stabilite prin regulament al Marelui Ducat al Luxemburgului. Astfel, debitorului îi rămâne un venit minim, care îi permite să supraviețuiască.

Linkuri utile

https://www.legilux.lu

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea este o procedură civilă necontencioasă prin intermediul căreia Statul invocă, prin măsuri coercitive, respectarea obligațiilor prevăzute de hotărârile judecătorești și deciziile notariale, precum și de orice alt act prevăzut de lege.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Competențele de încuviințare și de aplicare a executării revin instanțelor sau notarilor, precum și altor entități și persoane, în special următoarele:

a) executorii judecătorești independenți,

b) executorii de pe lângă tribunale,

c) executorii judecătorești supleanți independenți,

d) executorii supleanți de pe lângă tribunale,

e) executorii-candidați.

Ca procedură civilă necontencioasă, procedura care implică un executor este identică cu cea jurisdicțională.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

Un titlu executoriu poate fi emis dacă hotărârea de executat implică o obligație (o condamnare), este definitivă sau executorie cu titlu provizoriu, iar data executării a expirat. În baza unui acord de conciliere admis de o instanță, un titlu executoriu poate fi emis chiar dacă ordonanța de admitere a fost atacată prin recurs; această prevedere este, de asemenea, aplicabilă acordurilor de conciliere admise de un notar, producând aceleași efecte ca tranzacțiile judiciare. O hotărâre pronunțată în cadrul procedurii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului instituind o procedură europeană de soluționare a cererilor cu valoare redusă poate conduce la emiterea unui titlu executoriu chiar dacă hotărârea în cauză a constituit obiectul unui recurs. O somație de plată definitivă nu poate conduce la emiterea unui titlu executoriu dacă certificatul de neapelare exclude executarea silită a creanței.

Recuperarea unei pensii alimentare este supusă unui regim special care permite autorizarea executării silite a termenelor scadente de mai mult de șase luni dacă persoana care solicită executarea prezintă indicii pe baza cărora se poate presupune că restanțele de pensie alimentară rezultă din acțiunile executate cu rea-credință de debitor sau dacă aceasta avea motive valide să nu acorde această creanță. În momentul executării unei hotărâri străine, instanța analizează, de asemenea, dacă o lege, o convenție internațională, o convenție de reciprocitate sau o normă europeană autorizează această executare.

3.1 Procedura

Executarea silită trebuie să fie încuviințată prin emiterea unui titlu executoriu: este vorba, după caz, fie de o hotărâre non-formală (extras executoriu, clauză executorie), fie de o ordonanță. Instanța sau notarul emit titlul executoriu la cererea persoanei care solicită executarea. Cererea măsurii de executare trebuie să fie prezentată printr-un formular de titlu executoriu în numărul de exemplare solicitat. În cadrul unei proceduri de somație de plată, cererea poate fi prezentată și în format electronic. În general, aceasta trebuie să fie prezentată instanței care s-a pronunțat în primă instanță sau notarului, însă legea LIII din 1994 privind executarea silită prevede alte reguli de competență în anumite cazuri: astfel, de exemplu, executarea în baza unei hotărâri judecătorești străine poate fi ordonată de tribunalul districtual situat la sediul tribunalului regional al domiciliului sau al sediului social al debitorului sau, în lipsa acestora, al locului unde se află bunurile debitorului care pot fi poprite, Budapesta aflându-se sub jurisdicția tribunalului central districtual din Buda (Budai Központi Kerületi Bíróság).

Cererea măsurii de executare trebuie să conțină informații referitoare la părți și la hotărârea executorie, creanța de recuperat și trebuie, de asemenea, să indice cât mai multe informații privind bunurile debitorului care pot fi poprite.

Instanța sau notarul analizează cererea fără întârziere, însă cel târziu în cele 15 zile după primirea acesteia, pentru a constata dacă trebuie trimisă celor interesați sau dacă trebuie respinsă fără a fi analizată pe fond ori returnată solicitantului pentru regularizare, cu excepția cazului în care acesta este asistat de un reprezentant legal și ia măsurile necesare în acest sens. Orice hotărâre privind cererea trebuie luată în termen de 15 zile de la data primirii sau regularizării acesteia; dacă cererea este fondată, titlul executoriu este emis, în caz contrar, executarea este refuzată.

3.2 Condiţiile principale

A se vedea punctul 2.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Anumite măsuri coercitive restrâng drepturile patrimoniale ale debitorului, altele - drepturile sale individuale; măsurile coercitive privind bunurile pot fi decise de instanță sau de executorul judecătoresc, în timp ce măsurile coercitive care vizează persoanele pot fi aplicate de poliție, în baza măsurilor luate de instanță sau de către executorul judecătoresc. Principalele măsuri coercitive privind bunurile sunt următoarele:

• poprirea salariilor și a altor remunerații,
• poprirea și vânzarea bunurilor mobile,
• prelevarea de sume de bani gestionate de instituții financiare, poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare,
• poprirea creanțelor debitorului față de terți,
• urmărirea silită și vânzarea bunurilor imobile,
• impunerea de amenzi contravenționale și de amenzi.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Bunurile care pot fi urmărite silit sunt:

• salariul, pensia sau celelalte remunerații ale debitorului (scutite într-o anumită măsură),
• sumele de bani gestionate de instituțiile financiare (pentru persoanele fizice, legea prevede o scutire în limita unui anumit plafon),
• bunurile mobile (totuși, nu pot fi urmărite silit bunurile indispensabile subzistenței, de exemplu, hainele necesare, mobilele care corespund efectivelor gospodăriei debitorului, medicamentele necesare din cauza bolii debitorului etc.),
• creanțele și părțile sociale ale debitorului față de terți,
• bunurile imobile, fără a ține cont de natura, de utilizarea acestora, de drepturile sau de interdicțiile aferente acestora, de faptele înscrise în Registrul Funciar (totuși, sunt scutite bunurile imobile care, cu ocazia unei proceduri de lichidare, nu pot fi luate în considerare ca aparținând patrimoniului debitorului).

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Măsurile de executare restrâng în mod fundamental dreptul debitorului de a dispune de patrimoniul său.

Poprirea bunurilor mobile și a conturilor bancare privează debitorul de dreptul de a dispune de patrimoniul său; atunci când bunurile mobile sunt puse sub sechestru, debitorul este privat și de posesia acestora. În cazul urmăririi silite a unui bun imobil, debitorul poate să dispună de acesta, în special îl poate înstrăina, sub rezerva grevării acestuia de dreptul de executare.

Dacă debitorul sau orice altă persoană prezentă se opune fizic aplicării măsurilor de executare, executorul solicită intervenția poliției, care, pentru a pune capăt opoziției, poate aplica măsuri coercitive împotriva acestor persoane.

Dacă o persoană împiedică executorul judecătoresc să își îndeplinească misiunea printr-un comportament activ (prin violență), răspunderea sa penală poate fi angajată. Constituie, de asemenea, infracțiune fapta debitorului de sustragere de la executare a bunului poprit, de înlăturare a sigiliilor aplicate în momentul executării sau de deschidere a incintei destinate depozitării bunului poprit, pus sub sigiliu sau pus sub sechestru (infracțiunea de rupere a sigiliilor).

Instanța stabilește plata unei amenzi contravenționale în sarcina debitorului sau a oricărei persoane sau organizații obligate să coopereze la procedura de executare în cazul nerespectării obligațiilor legale sau al unui comportament de natură să împiedice măsurile executorii.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Măsurile rămân valabile până la recuperarea creanțelor sau până în momentul în care executorul sau instanța pune capăt măsurilor sau acestea ajung la termen în conformitate cu dispozițiile legale. Creanțele pot fi recuperate înainte de împlinirea termenului de prescripție prevăzut de dreptul civil pentru creanțe (termenul de prescripție este de 5 ani în general); acest termen începe la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Nu este posibilă ordonarea executării și nici reluarea unei proceduri de executare intentată anterior, atunci când respectiva cerere este prezentată după prescripția creanței în cauză. Orice act de executare, precum și orice procedură jurisdicțională angajată pentru recuperarea creanței, întrerupe prescripția și termenul începe din nou să curgă.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

a) Retragerea extrasului executoriu și eliminarea clauzei executorii. În situația în care executarea a fost ordonată prin emiterea unui extras executoriu sau a unei clauze executorii, retragerea extrasului executoriu sau eliminarea clauzei executorii poate constitui o cale de recurs atunci când nu ar fi trebuit emis un titlu executoriu. Retragerea extrasului executoriu sau eliminarea clauzei executorii poate constitui obiectul unei cereri din partea debitorului sau a persoanei care a solicitat executarea sau poate fi ordonată din oficiu de către instanță. Cererea trebuie depusă pe lângă instanță sau pe lângă notarul care a ordonat executarea. Depunerea acestei cereri nu este afectată de niciun termen, aceasta putând fi introdusă în orice moment. Dacă cererea este admisă, retragerea extrasului executoriu sau eliminarea clauzei executorii se face sub forma unei ordonanțe, împotriva căreia partea interesată poate formula o cale de atac.

b) Recurs la ordonanța de executare. În cazul în care executarea este autorizată printr-o ordonanță formală, aceasta poate fi atacată prin recurs. Recursul poate fi introdus de debitor sau de persoana care a solicitat executarea. Recursul trebuie introdus pe lângă instanța care a încuviințat executarea, însă trebuie adresat instanței de al doilea grad de competență. Competența de judecare a recursului aparține instanței de al doilea grad de competență. Dacă ordonanța instanței de încuviințare a executării este corectă pe fond, hotărârea pronunțată de instanța de al doilea grad de competență o confirmă sau, în caz contrar, o modifică. În caz de viciu de procedură, instanța de al doilea grad de competență anulează ordonanța și ordonă instanței care a încuviințat executarea să ia o nouă decizie.

c) Recurs împotriva unei ordonanțe de refuz de emitere a unui titlu executoriu. Recursul împotriva unei ordonanțe de refuz de emitere a unui titlu executoriu poate fi introdus de persoana care a solicitat executarea. Recursul trebuie introdus pe lângă instanța care a încuviințat executarea, însă trebuie adresat instanței de al doilea grad de competență. Competența de judecare a recursului aparține instanței de al doilea grad de competență. Dacă încheierea instanței de încuviințare a executării este corectă pe fond, instanța de al doilea grad de competență o confirmă. În caz contrar, aceasta o modifică. În caz de viciu de procedură, instanța de al doilea grad de competență anulează ordonanța și ordonă instanței sau notarului care a încuviințat executarea să ia o nouă decizie.

d) Odată ordonată executarea, măsurile de executare coercitive sunt luate de către executor în mod autonom, fără ca punerea în aplicare a acestora să necesite un mandat judiciar. Măsurile luate de către executor pot fi atacate printr-un recurs extraordinar, și anume contestația la executare, care poate fi prezentată de către debitor, persoana care a solicitat executarea sau orice altă persoană interesată. Ca urmare a contestației, dacă este admisă, instanța anulează măsura ilegală a executorului și, în cazul în care executorul nu își îndeplinește obligația, îi ordonă să aplice măsura în cauză; în caz contrar, aceasta refuză contestația. Contestația trebuie introdusă pe lângă executor.

e) În afara căilor de recurs sus-menționate, este, de asemenea, posibil să se pună capăt executării. Instanța pune capăt executării prin intermediul unei ordonanțe dacă persoana care a solicitat executarea solicită acest lucru și dacă această măsură nu aduce atingere drepturilor terților sau dacă o lege specială stipulează acest lucru. În special se pune capăt executării atunci când debitorul își achită creanța. De asemenea, instanța pune capăt executării prin intermediul unei ordonanțe dacă aceasta a constatat, în baza unui act autentic, că hotărârea de executat a fost abrogată printr-o hotărâre definitivă.

f) În cursul procedurii de executare, există, de asemenea, posibilitatea ca un terț care revendică un bun poprit în cadrul executării, în baza dreptului său de proprietate sau al oricărui alt drept care obstrucționează vânzarea în cursul executării, să intenteze, împotriva solicitantului executării, o acțiune în revendicare în vederea ridicării popririi asupra bunului în cauză. Dacă instanța admite acțiunea în revendicare, aceasta ridică poprirea asupra bunului care constituie obiectul acțiunii în revendicare.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Suspendarea executării silite:

La solicitarea debitorului, instanța care încuviințează executarea poate să suspende executarea în mod excepțional cu condiția ca debitorul să facă dovada unei circumstanțe care constituie un motiv legitim de suspendare și ca nicio amendă contravențională să nu îi fi fost acordată anterior, în cursul procedurii de executare.

Instanța procedează la audierea părților dacă acest lucru este necesar pentru a hotărî în privința suspendării.

Printre circumstanțele care constituie un temei legal de suspendare, instanța apreciază în special numărul de persoane care sunt creditori alimentari ai debitorului, iar în caz de nevoie, boala permanentă și gravă a debitorului sau a persoanelor care se află în grija sa, calamitățile naturale survenite în cursul procedurii de executare și care îl afectează și pe debitor.

Atunci când executarea vizează expulzarea dintr-un imobil, suspendarea poate fi ordonată o singură dată pentru o durată maximă de 6 luni la cererea debitorului.

Plata eșalonată:

La solicitarea debitorului persoană fizică, executorul poate determina condițiile de plată eșalonată a datoriilor pecuniare, cu excepția datoriilor fiscale și a creanțelor publice, dacă a luat măsuri de individualizare și de urmărire silită a bunurilor debitorului și dacă debitorul a plătit deja o parte din creanța care trebuie recuperată. De asemenea, executorul îl informează pe debitorul care nu dispune de bunuri care pot fi poprite cu privire la posibilitatea și modalitățile de plată eșalonată.

Executorul întocmește un proces-verbal care prevede eșalonarea plăților și modalitățile sale, pe care îl comunică părților. În cele 15 zile de la primirea procesului-verbal, persoana care solicită executarea îl poate notifica pe executor în scris cu privire la opoziția sa referitoare la modalitățile de plată eșalonată; acesta poate, de asemenea, formula o propunere privind modalitățile de eșalonare și cuantumul ratelor și îi poate solicita debitorului garanții suplimentare de executare. După caz, în baza unei declarații a persoanei care a solicitat executarea, executorul modifică modalitățile de plată eșalonată după cum urmează:

a) revine asupra reeșalonării dacă persoana care a solicitat executarea nu a consimțit la plata eșalonată a pensiei alimentare, a salariului sau a oricărei alte creanțe asimilate, astfel cum a fost autorizat, sau dacă solicitantul executării fiind o persoană fizică declară că plata eșalonată riscă să îi compromită mijloacele de subzistență sau, mai mult, dacă solicitantul este un operator economic care se află în procedură de faliment, de lichidare sau de executare,

b) în cazurile care nu sunt incluse la punctul a), acesta stabilește o eșalonare cu durata maximă de un an dacă solicitantul executării este o persoană juridică sau un organism fără personalitate juridică și de șase luni dacă este vorba despre o persoană fizică,

c) subordonează eșalonarea unei plăți parțiale a creanței, proporțional cu suma acesteia, dacă acesta este obiectul declarației date de solicitantul executării.

Executorul îi acordă debitorului o plată eșalonată în rate lunare egale pe o durată maximă de șase luni dacă a luat măsurile necesare pentru a popri sumele de bani gestionate de instituțiile financiare, salariul și bunurile mobile ale debitorului, iar prin acestea nu a fost posibilă recuperarea sumei totale a datoriei și

a) nicio plată eșalonată nu a fost autorizată anterior,

b) executarea silită împotriva debitorului vizează recuperarea unei creanțe pecuniare care nu depășește 500 000 HUF, acest plafon fiind ridicat la 1 000 000 HUF dacă o ipotecă care garantează o altă creanță este înscrisă în Registrul Funciar asupra bunului imobil al debitorului și

c) recuperarea creanței ar necesita licitarea bunului imobil al debitorului.

Autorizația de plată eșalonată nu necesită consimțământul persoanei care a solicitat executarea; totuși, procesul-verbal care stabilește eșalonarea trebuie să îi fie comunicat.

Sumele de bani reținute debitorului printr-un act de poprire se scad din ratele individuale.

Stabilirea valorii de estimare și anunțul primei licitări a bunului imobil nu se poate produce decât în lipsa plății debitorului (articolele 52/A și 52/B din Legea privind executarea silită).

Prescripția dreptului de executare:

Dreptul de executare se prescrie în același timp cu creanța de recuperat. Ca regulă generală, prescripția dreptului de executare este ridicată la cerere; aceasta este ridicată din oficiu dacă prescripția creanței pe care este bazată trebuie ridicată din oficiu. Dacă, conform celor expuse anterior, trebuie luată în considerare prescripția dreptului de executare, nu este posibilă încuviințarea executării și nici reluarea unei executări încuviințate anterior, atunci când cererea este prezentată după prescripția creanței în cauză. Prescripția dreptului de executare este întreruptă de orice act de executare.

Restricții:

În cursul executării, poprirea asupra remunerației este calculată asupra sumei rămase după deducerea impozitului (avans fiscal), a contribuțiilor la asigurarea de sănătate și pensii, a cotizațiilor la casele de pensii private și a altor contribuții salariale care trebuie reținute din remunerație în aplicarea normelor de drept specifice. Partea maximă deductibilă din această sumă este de 33 % ca regulă generală și de 50 % în cazuri excepționale.

În momentul deducerii, partea din venitul lunar corespunzătoare sumei minime a pensiei pentru limită de vârstă este scutită de la executare. Totuși, această scutire nu se aplică dacă executarea vizează recuperarea creanțelor de întreținere în beneficiul copiilor sau a costurilor de naștere.

Partea maximă deductibilă din veniturile activității salariate este de 33 %.

Partea maximă deductibilă din veniturile activității salariate este de 50 % pentru recuperarea următoarelor creanțe:

a) pensie alimentară,

b) creanța salarială față de debitor,

c) salariul și prestația socială încasată nejustificat (articolul 65 paragraful 2 din Legea privind executarea silită).

Partea maximă deductibilă din sumele vărsate debitorului de către asigurarea socială cu titlul de pensii, pensii anticipate, indemnizații de serviciu, rentă viageră a balerinilor și rentă viageră temporară a minerilor (denumite în continuare în mod colectiv: „pensii”) este de 33 % (articolul 67 paragraful 1 din Legea privind executarea silită).

Partea maximă deductibilă din pensii este de 50 % pentru recuperarea următoarelor creanțe:

a) pensie alimentară în favoarea copiilor,

b) pensii încasate nejustificat (articolul 67 paragraful 2 din Legea privind executarea silită).

Partea maximă deductibilă a alocațiilor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (alocație de șomaj, indemnizație de pensionare anticipată a șomerilor, alocație suplimentară și indemnizație compensatorie) este de 33 % pentru recuperarea următoarelor creanțe:

a) pensie alimentară,

b) alocații de șomaj încasate nejustificat,

c) sume încasate nejustificat cu titlu de alocații pecuniare în favoarea populației de vârstă activă.

Sunt scutite de poprire:

- alocația de asistență națională și alocațiile de invaliditate de război, renta viageră instituită de legea privind indemnizația persoanelor nejustificat private de viață și libertate din motive politice,

- concursul financiar comunal, concursul financiar comunal extraordinar, alocațiile pecuniare stabilite în cadrul drepturilor la alocațiile populației de vârstă activă, renta viageră a persoanelor în vârstă, indemnizația compensatorie a șomerilor, alocația de îngrijire,

- alocația de maternitate,

- alocația de invaliditate și alocația personală a persoanelor cu deficiențe de vedere,

- suplimentul salarial de invaliditate, suplimentul salarial provizoriu, alocația suplimentară de venit, alocația suplimentară provizorie de venit, alocația de invaliditate a lucrătorilor minieri,

- pensiile alimentare legale, inclusiv pensiile alimentare în favoarea copiilor, alocațiile pecuniare destinate protecției copiilor, plătite în virtutea Legii privind protecția copiilor și administrarea tutelelor,

- alocația de educație, alocația specială și alocația familială plătită părintelui adoptiv în vederea preluării copiilor care îi sunt plasați cu titlu provizoriu sau care îi sunt încredințați cu titlu provizoriu sau permanent sau adulți tineri cărora le asigură formarea,

- bursa de studii, cu excepția bursei de studii asimilabile salariului bursierilor care participă la o formare continuă științifică,

- indemnizațiile privind misiunile, serviciile diplomatice și deplasările către și de la locul de muncă,

- orice muncă destinată să acopere cheltuieli specifice,

- alocația de invaliditate (articolul 74 din Legea privind executarea silită).

În ceea ce privește sumele datorate persoanelor fizice și deținute de un prestator de servicii de plată, tranșa care se situează peste o sumă reprezentând de patru ori suma minimă a pensiei poate fi poprită fără limitare; sub acest prag, tranșa situată între suma cea mai mică a pensiei pentru limită de vârstă și cvadruplul acestei sume poate fi poprită în proporție de 50 % (articolul 79/A paragraful 2 din Legea privind executarea silită).

Bunurile scutite de executare prin efectul legii nu pot fi urmărite silit, chiar dacă debitorul își exprimă acordul în acest sens.

Următoarele bunuri mobile sunt scutite de executare:

- bunurile fără de care exercitarea meseriei (profesiei) debitorului devine imposibilă, cum ar fi uneltele, instrumentele, echipamentele tehnice și militare și orice alt echipament, uniforma, armele de autoapărare, mijloacele de transport, cu excepția vehiculelor motorizate,

- bunurile indispensabile continuării studiilor sistematice, precum manualele școlare, rechizitele școlare, instrumentele muzicale,

- hainele necesare, 3 haine de corp, 1 palton de iarnă, 1 sacou, 3 perechi de încălțăminte,

- lenjeria de pat necesară: 1 garnitură care conține 2 huse asortate pentru fiecare persoană,

- mobilierul necesar ținând cont de efectivul gospodăriei debitorului, 3 mese maxim și 3 dulapuri sau mobile cu scop similar, precum și, pentru fiecare persoană, 1 pat sau altă mobilă de dormit și 1 scaun sau alt jilț,

- materialul necesar de încălzire și de iluminat,

- echipamentele de bucătărie și menajere indispensabile menajului debitorului, 1 frigider sau congelator și 1 mașină de spălat,

- distincțiile (ordinele de merit, medaliile, insignele, plăcile onorifice) obținute de debitor, documentele justificative de sprijin,

- medicamentele, materialul terapeutic și tehnic necesar din cauza bolii și a handicapului fizic al debitorului, vehiculul motorizat al debitorului cu mobilitate redusă,

- obiectele utilizate de către copiii minori aparținând gospodăriei debitorului care, prin natura lor, sunt destinate copiilor,

- produsele alimentare necesare timp de 1 lună și combustibilul necesar debitorului și persoanelor care aparțin gospodăriei sale pe o perioadă de 3 luni,

- cultura în curs sau fructele neculese,

- obiectele care, pe perioada procedurii de lichidare, nu pot fi luate în considerare ca aparținând bunurilor debitorului,

- bunurile culturale enumerate în certificatul instituit de Legea privind protecția specifică a bunurilor culturale împrumutate, pe perioada de protecție specifică (articolul 90 paragraful 1 din Legea privind executarea silită).

În cazul confiscării vehiculului indispensabil exercitării profesiei debitorului persoană fizică, cu excepția cazului de punere sub sechestru, numai fișa de înmatriculare trebuie să facă obiectul confiscării, iar aceasta trebuie trimisă, însoțită de o copie a procesului-verbal de confiscare, autorității de gestionare a circulației rutiere sau, dacă aceasta nu poate fi stabilită, autorității de înregistrare a vehiculului; debitorul are dreptul să utilizeze vehiculul până la vânzarea acestuia, cu excepția cazului punerii sub sechestru.

Dacă valoarea de estimare a vehiculului motorizat nu atinge suma prevăzută prin decretul Ministrului Justiției, publicat în acord cu Ministrul Politicii Fiscale, vehiculul motorizat este scutit de la executare.

Retragerea extrasului executoriu și eliminarea clauzei executorii:

Dacă extrasul executoriu a fost eliberat de instanță cu încălcarea legii, acesta trebuie retras.

Dacă instanța a inserat o clauză executorie în act, încălcând astfel legea, aceasta trebuie suprimată.

Instanța retrage, de asemenea, extrasul executoriu sau suprimă clauza executorie atunci când constată, la cererea debitorului, că au fost îndeplinite condițiile pentru:

a) refuzul executării în temeiul articolului 21 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004,

b) refuzul executării, în temeiul articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 sau al articolului 22 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 861/2007, sau

c) refuzul executării, în temeiul articolului 21 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului sau al articolului 46 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

Recurs împotriva ordonanței de executare:

Dacă executarea a fost ordonată de instanță printr-o ordonanță sau, în cazul emiterii unui titlu executoriu neconform cu cererea, instanța a emis o ordonanță privind această neconformitate, părțile pot formula recurs împotriva acestei ordonanțe. Recursul împotriva ordonanței nu are efect suspensiv asupra executării și totuși, cu excepția cazului în care legea dispune altfel, nu se poate lua nicio măsură în vederea vânzării bunurilor poprite, iar suma încasată în cursul executării nu poate fi vărsată titularului de drept.

Contestația la executare:

Partea în cauză sau orice altă persoană interesată poate prezenta o contestație la executare pe lângă instanța care încuviințează executarea împotriva măsurilor adoptate de executorul judecătoresc cu încălcarea gravă a regulilor procedurii de executare, a dreptului său de a formula o contestație sau interesele sale legitime ori împotriva lipsei de acțiune a executorului. Încălcarea gravă a regulilor procedurii de executare constituie infracțiune cu incidență asupra fondului desfășurării procedurii de executare (articolul 217 paragraful 1 din Legea privind executarea silită).

Dacă măsura care constituie obiectul contestației este conformă cu legislația sau nu constituie o încălcare gravă a legii, instanța confirmă măsura care constituie obiectul contestației și refuză contestația. Dacă măsura care constituie obiectul contestației constituie o încălcare gravă a legii, instanța anulează în întregime sau parțial măsura în cauză sau, dacă legislația permite acest lucru și faptele necesare pentru a statua pot fi constatate, aceasta o modifică în întregime sau parțial; în cazul în care executorul nu își îndeplinește obligația de a acționa, instanța îi ordonă acestuia să ia măsura omisă (articolul 217/A paragraful 5 din Legea privind executarea silită).

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea înseamnă intrarea în vigoare a deciziei.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Aceasta depinde de natura sesizării. De exemplu, înscrierea unei ipoteci este efectuată de către directorul Registrului Public, după primirea unei copii certificate a deciziei, însoțită de un certificat eliberat de grefier conform căruia nu a fost formulată nicio cale de atac împotriva deciziei respective și termenul de exercitare a căii de atac a expirat sau decizia nu poate face obiectul unei căi de atac.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

În conformitate cu dreptul comun, și anume Codul de organizare și de procedură civilă (capitolul 12 din legislația malteză), sunt executorii următoarele titluri:

• scrisorile judiciare pentru recuperarea unei creanțe care este certă, lichidă și exigibilă și nu îndeplinirea unui act, atunci când valoarea creanței nu depășește 25000 EUR, în conformitate cu articolul 166A din Codul de organizare și de procedură civilă;
• deciziile și hotărârile instanțelor din Malta;
• contractele prezentate unui notar în Malta sau oricărui alt funcționar public autorizat să le primească, în cazul în care contractul se referă la o creanță care este certă, lichidă și exigibilă și nu la îndeplinirea unui act;
• memoriile privind cheltuielile de judecată și cheltuielile impozitate efectuate pentru plata unui avocat, a unui reprezentant legal, a unui notar, a unui expert judiciar, a unui altfel de expert sau a unui martor, cu excepția cazului în care respectivele memorii impozitate sunt contestate pe cale legală;
• sentințele arbitrale aprobate de Centrul de Arbitraj din Malta;
• cambiile și biletele la ordin;
• acordurile de mediere considerate executorii de către părțile la mediere;
• hotărârile Tribunalului pentru reclamațiile din partea consumatorilor.

Există, de asemenea, mai multe titluri executorii prevăzute de legislația specială, în special dreptul fiscal.

3.1 Procedura

Actele în temeiul cărora titlurile executorii pot, după caz, să dobândească forță executorie sunt prezentate mai jos:

• mandatele de punere sub sechestru a bunurilor mobile;
• mandatele de punere sub sechestru a bunurilor imobile;
• mandatele de punere sub sechestru a unei societăți în activitate;
• vânzările judiciare prin licitație ale unor bunuri mobile sau imobile sau ale unor drepturi asupra unor bunuri imobile;
• mandatele de poprire executorie;
• mandatele de expulzare dintr-un bun imobil;
• mandatele in factum;
• mandatele de sechestru de nave;
• mandatele de sechestru de aeronave;
• mandatele in procinctu.

În cazul în care un titlu executoriu intră în vigoare în conformitate cu articolul 166A, solicitantul înregistrării unei scrisori judiciare admisibile ca titlu executoriu trebuie să se prezinte în fața grefierului cu o copie legalizată a scrisorii judiciare, însoțită de o dovadă a notificării acesteia și de o copie a răspunsului la cererea sa, după caz.

În ceea ce privește celelalte titluri executorii, procedura variază în funcție de natura acestora. Informațiile aferente acestora se regăsesc în Codul de organizare și de procedură civilă, articolul 252 et seq.

3.2 Condiţiile principale

Condițiile variază în funcție de natura acestora. Informațiile aferente acestora se regăsesc în Codul de organizare și de procedură civilă, articolul 252 et seq.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Bunurile mobile pot fi supuse executării, în special:

• acțiunile deținute într-o societate comercială;
• licențele eliberate de o autoritate competentă, astfel cum ar putea fi prevăzut în regulamentele emise de Ministrul Justiției;
• polițele de asigurare;
• creditele privind titlurile și drepturile de proprietate intelectuală sau industrială.

În schimb, bunurile enumerate mai jos nu sunt supuse sechestrului:

• îmbrăcămintea cotidiană, articolele pentru pat, precum și mobilierul și ustensilele considerate în mod rezonabil ca fiind necesare pentru un trai decent al debitorului și al familiei acestuia;
• documentele cu caracter personal și cărțile care au legătură cu profesia debitorului, a soției sau a copiilor acestuia;
• registrele și procesele-verbale ale notarilor;
• instrumentele și mijloacele necesare pentru învățarea sau exercitarea de către debitor, soția sau copiii acestuia a oricărei activități științifice sau artistice;
• animalele și uneltele necesare pentru agricultură, precum și orice fructe, culese sau nu;
• aeronavele utilizate exclusiv pentru un serviciu de stat, inclusiv serviciul poștal, însă cu excepția serviciilor comerciale;
• navele special închiriate de autoritățile malteze;
• veșmintele și potirele sfinte utilizate de o biserică sau deținute de un preot, de un ordin religios sau de orice persoană care face parte dintr-un astfel de ordin;
• bunurile unui membru al forțelor de ordine sau al forțelor armate din Malta, indiferent dacă este vorba despre arme, muniții, materiale, echipamente sau îmbrăcăminte, utilizate de persoana respectivă în exercitarea atribuțiilor sale.

Bunurile mobile, întreprinderile comerciale, clădirile, navele și aeronavele pot face obiectul unui sechestru.

Mandatele de poprire nu se referă la:

• salarii (inclusiv bonusuri, indemnizații, plata orelor suplimentare și alte beneficii);
• beneficiile, pensia, indemnizațiile și ajutoarele financiare la care se face referire în Legea privind securitatea națională, precum și indemnizațiile oricărei persoane care primește o pensie de la stat;
• subvențiile și donațiile caritabile acordate de către stat;
• bunurile special lăsate moștenire cu titlu de întreținere, în cazul în care debitorul nu are alte mijloace de subzistență și atunci când creanța nu are ea însăși caracter de obligație de întreținere;
• sumele referitoare la o obligație de întreținere, fie că sunt alocate officio iudicis sau stabilite printr-un act public, în cazul în care creanța nu este legată ea însăși de o obligație de întreținere;
• împrumuturile acordate debitorului pentru construirea și întreținerea unor locuri de reședință asimilate locuinței principale a debitorului;
• facilitățile de descoperire de cont, cu excepția cărților de credit utilizate pentru a efectua operațiuni care asigură exercitarea activităților comerciale ale debitorului;
• garanțiile bancare și scrisorile de credit.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Se execută titlurile executorii care îi permit creditorului să își recupereze creanța.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Depinde de caz, însă, în general, mandatele de executare rămân valabile atât timp cât titlul în baza căruia au fost emise acestea își păstrează caracterul executoriu. Un mandat de poprire executorie nu poate fi prelungit și rămâne în vigoare până când este revocat printr-un ordin judecătoresc.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Persoana supusă sechestrului sau orice altă parte interesată poate depune la instanța emitentă o cerere de revocare integrală sau parțială a mandatului respectiv. Cererea este notificată părții adverse care depune, în termen de zece zile, un răspuns conținând toate excepțiile pe care dorește să le invoce. Instanța se pronunță cu privire la cerere după audierea părților. Solicitantul dispune de șase zile, începând de la data lecturii ordinului în cadrul unei audieri publice, pentru a introduce o cale de atac.

Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Hotărârile pronunțate de instanțele superioare își pot recâștiga forța executorie după zece ani de la data la care hotărârea și ordinul ar fi putut dobândi formula executorie. Hotărârile pronunțate de instanțe inferioare și de Tribunalul pentru cererile cu valoare redusă pot deveni din nou executorii după cinci ani. În schimb, un titlu executoriu prin care se constată recuperarea unei creanțe care este certă, lichidă și exigibilă, în temeiul articolului 166A din capitolul 12 din legislația malteză, cambiile și biletele la ordin pot redeveni executorii după trei ani. Aceste titluri pot fi executate din nou sesizând instanța competentă. Solicitantul are, de asemenea, obligația să certifice pe propria răspundere natura creanței sau a cererii pe care dorește să o execute, precum și să confirme faptul că există în continuare obligația de a plăti, în totalitate sau parțial, creanța. În plus, un termen de prescripție de 30 de ani se aplică în astfel de cazuri, deși cererea menționată mai sus scurtează această perioadă.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Dreptul de executare: regulă generală

Hotărârea pronunțată de judecător marchează încheierea procedurii. Prin această hotărâre, o parte (debitorul) poate fi obligată să realizeze o prestație în beneficiul celeilalte părți (creditorul). Dacă obligația debitorului nu este executată în mod voluntar de către acesta, creditorul poate invoca un drept de executare pentru a solicita executarea acestei prestații. Executarea hotărârilor judiciare este reglementată de materia dreptului de executare. În acest scop, acesta prevede reguli privind măsurile coercitive și modalitatea de aplicare a acestora. Executorii judecătorești sunt autorizați să efectueze executarea, la instrucțiunile creditorului care aspiră la realizarea drepturilor sale.

Este necesară îndeplinirea a două condiții pentru a putea recurge la măsurile coercitive prevăzute în dreptul de executare: posesia unui titlu executoriu (de exemplu, o hotărâre executorie), care trebuie să fi fost notificat în prealabil părții împotriva căreia se solicită executarea.

Principalii actori ai executării sunt persoana care solicită executarea (creditorul), persoana împotriva căreia este ordonată aceasta (debitorul) și executorul judecătoresc (funcționarul public însărcinat să procedeze efectiv la executare la cererea creditorului).

Măsurile coercitive

Principala măsură coercitivă este poprirea executorie, care va fi analizată în detaliu în secțiunea 2.1.

Alte măsuri coercitive sunt:

1. penalitatea cu titlu cominatoriu și
2. privarea de libertate (încarcerarea pentru încălcarea unei hotărâri judecătorești).

O penalitate cu titlu cominatoriu este o sumă de bani, stabilită printr-o hotărâre judecătorească, pe care persoana condamnată va trebui să o plătească dacă nu își onorează obligația principală (prestația de îndeplinit). Aceasta este utilizată în principal ca mijloc de presiune în procedurile privind măsurile provizorii. Aceasta poate fi legată doar de o obligație principală care nu implică plata unei sume de bani.

Privarea de libertate sau încarcerarea pentru încălcarea unei hotărâri judecătorești este un mijloc de a exercita presiune pentru a forța o parte să-și respecte angajamentul luat. Această sancțiune nu este impusă des de tribunale și, în funcție de necesități, este rar pusă în aplicare. Aplicarea acesteia se face numai prin decizia unui judecător. La solicitarea creditorului, judecătorul poate autoriza privarea de libertate în cadrul executării sentințelor sau a hotărârilor judecătorești, în măsura în care acestea din urmă prevăd o altă condamnare decât plata unei sume de bani. În mod similar, privarea de libertate poate fi utilizată în special în cazul sentințelor, al hotărârilor judecătorești și al actelor autentice în temeiul cărora o pensie alimentară, precum pensiile alimentare în favoarea copiilor, este datorată conform cărții 1 din Codul civil (a se vedea articolul 585 din Codul de procedură civilă).

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Procedura este descrisă mai jos.

Titlu executoriu

Verdictele tribunalelor neerlandeze (sentințe, hotărâri, ordonanțe), actele autentice (acte notariale) și anumite alte documente constituie titluri executorii. Printre celelalte documente pe care legea le consideră de aceeași natură se numără:

• titlurile executorii emise de Ministerul Public;
• titlurile executorii emise de administrația fiscală;
• hotărârile arbitrale cu autorizație de execuție;
• procesele-verbale ale acordurilor amiabile.

Grefierul va comunica o copie a hotărârii reclamantului și pârâtului. Dacă este vorba despre o hotărâre definitivă, partea care poate obține executarea acestei hotărâri primește comunicarea copiei sub formă executorie. Părților li se comunică gratuit o „copie certificată” a hotărârii judecătorești. Este vorba de o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie. Executarea nu se poate produce decât cu copia certificată. O copie certificată poate, de asemenea, fi emisă prin intermediul unui act notarial. Înmânarea unei copii certificate autorizează executorul judecătoresc să procedeze la executare.

Înainte de executare, executorul judecătoresc va comunica documentul (copia certificată) persoanei împotriva căreia se solicită executarea. Obiectivul acestei comunicări este notificarea hotărârii către partea adversă, informând-o despre intenția creditorului de a-i cere să respecte această hotărâre.

Pentru mai multe informații privind comunicarea titlurilor executorii ale altor state membre ale UE, consultați regulamentul european cu privire la acest aspect: Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială.

Executorii judecătorești

Rolul acestora în executare

Executorul judecătoresc este actorul principal al executării și acționează întotdeauna la instrucțiunile persoanei care solicită executarea. Aceste instrucțiuni sunt furnizate prin înmânarea copiei certificate a hotărârii judecătorești. Ca regulă generală, executorul nu are nevoie de nicio altă autorizație.

În cadrul executării, executorul poate în special să ducă la îndeplinire următoarele acțiuni:

1. notificarea titlului executoriu persoanei împotriva căreia se solicită executarea;
2. somația de a efectua prestației, de exemplu, somația de a plăti o anumită sumă de bani;
3. primirea plății dacă debitorul face plata;
4. sechestrul și
5. executorul judecătoresc poate, dacă este necesar, să solicite să fie asistat de poliție (de exemplu, cu ocazia unui sechestru).

Costurile legate de intervenția unui executor judecătoresc

Actele oficiale îndeplinite de executorii judecătorești fac obiectul unor onorarii fixe care pot fi imputate debitorului. Creditorul nu trebuie să plătească onorarii fixe; acestea trebuie negociate cu executorul judecătoresc. Onorariile pe care executorul le solicită debitorului sunt stabilite în Hotărârea din 4 iulie 2001, care fixează regulile detaliate privind actele oficiale și onorariile executorilor judecătorești (Besluit tarieven ambtshandelingen gerechtsdeurwaarders). Pentru mai multe informații privind tarifele actelor oficiale începând din 2019, consultați site-ul web al Organizației profesionale regale a executorilor judecătorești, Koninklijke Beroepsorganisatie van Gerechtsdeurwaarders.

3.2 Condiţiile principale

Cele două condiții generale de executare sunt:

• posesia unui titlu executoriu și
• comunicarea acestui titlu persoanei împotriva căreia se solicită executarea, anterior executării.

După cum s-a menționat mai sus, în cadrul unei executări, poprirea executorie constituie principala măsură de coerciție.

De asemenea, pot fi luate și alte măsuri în așteptarea obținerii unui titlu executoriu. Aceste măsuri pot fi solicitate înainte de pronunțarea hotărârii, în timpul sau chiar înaintea procesului, și sunt calificate drept asigurătorii, adică vizează protecția drepturilor. Măsurile asigurătorii includ sechestrul asigurător, aplicarea sigiliilor și întocmirea unui inventar. Prezenta fișă de informații descrie poprirea executorie.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Atât obiectul, cât și natura măsurilor de executare pot diferi. Este necesară stabilirea unei distincții între măsurile care vizează plata unei sume de bani, cesiunea unui bun, efectuarea unei acțiuni și abținerea de la a face ceva. Cea mai frecvent întâlnită formă de poprire este cea care vizează recuperarea unei sume de bani (poprire în revendicare).

Dacă debitorul nu are obligația de a face ceva, această obligație poate consta într-o acțiune reală sau realizarea unui act juridic. Dacă nimeni nu a fost desemnat ca responsabil pentru acțiunea reală, creditorul îi poate solicita tribunalului autorizația de a obține el însuși rezultatul la care ar fi dus executarea acestei acțiuni. Dacă obligația debitorului constă în realizarea unui act juridic, cum ar fi acceptarea unei oferte, acest act poate fi înlocuit de o hotărâre judecătorească. De asemenea, judecătorul poate obliga debitorul să se abțină de la un anumit comportament.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Poprirea executorie se poate referi la:

1. bunuri mobile care nu sunt înregistrate. Bunurile înregistrate sunt: bunurile imobile, navele și aeronavele;
2. acțiuni nominative sau alte titluri nominative, la purtător sau la ordin;
3. bunuri aflate în posesia unui terț (prin aplicarea unei popriri cu indisponibilizare);
4. bunuri imobile;
5. nave și
6. aeronave.

Ca regulă generală, beneficiarul popririi are libertatea de alegere a bunurilor pe care le dorește poprite.

În principiu, poprirea poate cuprinde întregul patrimoniu al debitorului. Totuși, anumite bunuri nu pot fi urmărite silit, cum ar fi bunurile de primă necesitate, din care fac parte îmbrăcămintea, hrana, uneltele de lucru, literatura de specialitate și obiectele deținute în scop educativ, artistic sau științific. De asemenea, nu este supusă urmăririi silite o parte din plățile periodice sub formă de salarii, întreținere sau prestații. În aceste cazuri, se stabilește un cuantum care să nu fie supus urmăririi silite, astfel încât debitorul să poată păstra, în orice caz, suficiente venituri pentru a-și putea procura produsele de primă necesitate.

În plus, nu pot fi urmărite silit bunurile de utilitate publică. Beneficiarul popririi poate cere poprirea simultană a mai multor bunuri.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Efectele juridice ale urmăririi silite a bunurilor mobile neînregistrate

Prin instituirea urmăririi silite, actele îndeplinite de debitor după executarea urmăririi nu pot aduce atingere drepturilor beneficiarului popririi. Dacă, de exemplu, debitorul își vinde bunurile, cumpărătorul, în principiu, nu poate pretinde deținerea unui drept de proprietate asupra acestor bunuri în fața creditorului. O altă consecință este faptul că veniturile provenite din valorificarea acestor bunuri pot fi și ele urmărite silit.

Efectele juridice ale popririi acțiunilor, a titlurilor sau a altor active

Nu există efecte juridice cu caracter special. Pe durata popririi, persoana urmărită silit își păstrează dreptul de vot.

Efectele juridice ale popririi cu indisponibilizare

În cazul popririi cu indisponibilizare, creditorul (persoana care cere poprirea) solicită poprirea unei sume sau punerea sub sechestru a unor bunuri aflate în posesia unui terț (altul decât debitorul) deoarece acest terț poprit are o datorie față de debitor sau deține bunuri care îi aparțin acestuia din urmă.

Beneficiarul popririi este protejat de actele juridice întocmite de partea adversă după poprire: acestea nu îi sunt opozabile. Două forme curente de poprire cu indisponibilizare sunt poprirea unui cont bancar, a unui salariu sau a unei prestații a unui angajat.

Efectele juridice ale urmăririi silite a bunurilor imobile

Urmărirea silită a bunurilor imobile este înscrisă în registrele publice ale cadastrului. După înregistrarea în registre, navele și aeronavele sunt considerate bunuri imobile. Urmărirea silită devine efectivă din momentul înregistrării sale. Veniturile bunurilor imobile achiziționate după poprire fac parte din poprire. Beneficiarul popririi este protejat de actele juridice întocmite de debitor după poprire. Înstrăinarea (vânzarea) bunurilor imobile nu este opozabilă beneficiarului popririi.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Ca regulă generală, termenul de prescriere pentru executarea unei hotărâri judecătorești este de douăzeci de ani și curge din ziua următoare datei pronunțării hotărârii. Dacă executarea unei hotărâri judecătorești este supusă unor condiții a căror realizare nu depinde de voința persoanei în favoarea căreia s-a pronunțat sentința, termenul de prescriere pentru executarea hotărârii judecătorești este de douăzeci de ani și curge din ziua următoare datei la care aceste condiții au fost îndeplinite.

Totuși, termenul de prescripție este de cinci ani pentru creanțele bănești care devin exigibile înaintea pronunțării hotărârii judecătorești sau în anul pronunțării acesteia. În ceea ce privește daunele-interese, amenzile, penalitățile și celelalte sancțiuni pecuniare, prescripția produce efecte cel târziu la data prescrierii executării hotărârii principale, cu excepția cazului în care termenul de prescripție a fost întrerupt sau prelungit.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Litigii de executare

Articolul 438 din Codul de procedură civilă stabilește o regulă generală privind litigiile referitoare la executare, numite litigii de executare. În cadrul litigiilor de acest tip, debitorul poate să încerce să împiedice executarea măsurii. De exemplu, temeiul litigiului poate viza natura și amploarea titlului executoriu, influența faptelor intervenite după pronunțarea hotărârii (a titlului executoriu), valabilitatea popririi sau chestiunea proprietății bunurilor poprite. Un litigiu de contestare a executării vizează exclusiv executarea. Instanța nu va proceda la reexaminarea cauzei pe fond în privința căreia există o hotărâre judecătorească.

Într-un litigiu referitor la executare, debitorul poate, în special, să invoce un abuz de drept din partea beneficiarului popririi sau faptul că poprirea are un caracter disproporționat față de cele constatate în cursul judecății. Debitorul (persoana împotriva căreia se cere executarea hotărârii) nu mai poate ataca hotărârea pe fond: pentru aceasta, trebuie să inițieze o procedură în opoziție, în apel sau de casare.

Competență teritorială

Competența teritorială vizează situarea jurisdicției competente să se ocupe de cazul dumneavoastră. Tribunalul teritorial competent este desemnat prin regulile de drept general de stabilire a competenței. Este vorba de tribunalul din jurisdicția teritorială în care poprirea a fost sau va fi solicitată, tribunalul din jurisdicția teritorială unde se află bunurile în cauză sau tribunalul din jurisdicția teritorială unde va avea loc executarea. Pentru orice acțiune de executare silită care se desfășoară în Țările de Jos trebuie găsit un tribunal neerlandez competent.

Competență de atribuire

Trebuie aflat care este jurisdicția competentă să se ocupe de cazul dumneavoastră. Tribunalul districtual (rechtbank) este jurisdicția competentă pentru toate litigiile legate de executare, indiferent de judecătorul care a pronunțat sentința de executat. Acesta este competent chiar dacă cea care a pronunțat sentința este Curtea de Apel (gerechtshof) sau Curtea Supremă din Țările de Jos (Hoge Raad der Nederlanden).

Litigiile legate de executare fac cel mai adesea obiectul unei proceduri privind măsuri provizorii. Judecătorul poate suspenda executarea pe o durată determinată sau poate ridica poprirea.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Please note that the original language version of this page has been amended recently. The language version you are now viewing is currently being prepared by our translators.
Please note that the following languages: have already been translated.

Cum se execută o hotărâre judecătorească - Austria

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea (sau executarea silită) este o măsură de aplicare coercitivă a legii aflată la dispoziția Statului pentru impunerea creanțelor și a drepturilor executorii.

Codul de reglementare a executării (Exekutionsordnung, EO) prevede diferite tipuri de măsuri executorii:

• executarea cu privire la realizarea creanțelor pecuniare
• executarea cu privire la realizarea obligației de a face sau a nu face

Executarea cu privire la realizarea creanțelor pecuniare:

În cadrul unei executări cu privire la creanțele pecuniare, creditorul trebuie să precizeze, în cererea sa de executare, bunurile a căror executare o dorește (alegerea modului de executare); acesta poate, în special, să aleagă între urmărirea silită a bunurilor mobile (executare asupra bunurilor mobile), poprirea creanțelor, mai ales poprirea salariului, și executarea silită imobiliară.

Executarea cu privire la realizarea obligației de a face sau de a nu face:

Fiind vorba de executarea cu privire la realizarea obligației de a face sau de a nu face, creditorul trebuie să ceară emiterea titlului executoriu prevăzut de EO în scopul exercitării dreptului său.

Pentru punerea în aplicare a executării privind obligația de a nu face, instanța însărcinată cu executarea pronunță, la cerere, o sancțiune pecuniară în cadrul procedurii de executare. În cazul unei noi încălcări, instanța trebuie să stabilească, la cerere, plata unei sancțiuni pecuniare suplimentare sau o pedeapsă cu închisoarea pentru o durată totală de maxim un an.

Pentru îndeplinirea unei decizii a cărei executare poate fi făcută și prin intermediul unui terț, creditorul, reprezentat în cadrul acestei procedurii, poate, prin decizia instanței și la cererea sa, să realizeze executarea pe cheltuiala debitorului.

Dreptul de acțiune care nu poate fi realizată de către un terț și a cărei realizare depinde exclusiv de voința debitorului este executat prin faptul că, la cerere, debitorul este somat de instanță să își execute obligația, în caz contrar riscând o sancțiune pecuniară sau închisoare pentru o durată totală de maxim șase luni.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Instanța cantonală sau districtuală (Bezirksgericht), sesizată cu privire la aplicarea executării, deține, în principiu, competența de aprobare a sa.

Competența teritorială

Poprirea asupra bunurilor mobile și poprirea creanțelor:

În privința măsurilor de executare cu privire la realizarea creanțelor, acestea sunt de competența instanței de for (domiciliu) a debitorului; pentru popririle de bunuri mobile, competența instanței se stabilește în funcție de locul unde se găsesc bunurile afectate de măsura de executare silită la începerea procedurii.

Executarea silită imobiliară:

Pentru măsurile de executare imobiliară (pentru imobilele înscrise în cartea funciară), competența aparține instanței însărcinate cu ținerea cărților funciare.

După încuviințarea executării, procedura se aplică din oficiu. Procedura de executare este condusă fie de un judecător (executare silită imobiliară), fie de un «Rechtspfleger» [agent însărcinat cu funcții intermediare, situate între cele ale unui grefier și cele ale unui judecător] (urmărirea silită a bunurilor mobile și poprirea creanțelor). «Rechtspfleger» este un magistrat cu o pregătire profesională specială.

Măsurile de executare sunt dispuse de executorii judecătorești, care, în Austria, au calitatea de magistrați și care nu acționează nici cu titlu independent și nici ca reprezentanți sau auxiliari ai creditorului reprezentat în cadrul procedurii. Aceștia beneficiază de o largă autonomie de acțiune, inclusiv constatarea de realizare sau de eșuare a procedurii de executare.

Creditorul nu este în măsură să depună cereri decât atunci când, în lipsa acestora, instanța sau executorul judecătoresc nu poate să îndeplinească procedurile legale sau dacă executarea presupune costuri de operare. Totuși, creditorul poate să furnizeze informații suplimentare prin intermediul cererilor, de exemplu, în cazul de poprire a salariului, să renunțe la declarația angajatului privind existența remunerației și cuantumul acesteia; în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile, să renunțe la deschiderea forțată a locuinței, fapt care ar genera costuri de reparare a încuietorilor, dacă debitorul nu ar fi prezent.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Executarea cu privire la realizarea creanțelor pecuniare:

Procedura de executare se împarte într-o procedură de aprobare și o procedură de punere în aplicare.

Aprobarea executării presupune o cerere a debitorului prin care acesta alege modalitățile de executare dorite pentru punerea în aplicare a acesteia. Dacă un creditor dorește executarea creanței unui antreprenor, de cele mai multe ori acesta va alege urmărirea silită mobiliară și predarea unui inventar al patrimoniului. În cadrul acestei proceduri, executorul judecătoresc încearcă să obțină plata creanței; iar dacă nu reușește, acesta va popri bunurile existente. Dacă valoarea acestora nu acoperă creanța executată, acesta notifică debitorul cu privire la furnizarea unui inventar al patrimoniului, în care debitorul trebuie să menționeze totalitatea bunurilor.

Dacă un creditor dorește executarea creanței unui consumator, de cele mai multe ori acesta va alege urmărirea silită mobiliară, poprirea salariului și predarea unui inventar al patrimoniului. Creditorul nu poate opta pentru poprirea salariului decât în măsura în care cunoaște locul de muncă al debitorului și entitatea care asigură plata remunerației. În lipsa acestor informații, acesta trebuie să cunoască data de naștere a debitorului; iar instanța se va adresa Federației austriece a organismelor de asigurare socială (Hauptverband der österreichischen Sozialversicherungsträger) pentru a cunoaște organizația plătitoare. Prima etapă constă în poprirea și transferul remunerației debitorului. Dacă rezultatul este pozitiv, urmărirea silită a bunurilor mobile este pusă în aplicare doar la cererea creditorului. În cadrul acestei proceduri, executorul judecătoresc încearcă să obțină plata creanței; dacă nu reușește, acesta va popri bunurile existente. Dacă valoarea acestora nu acoperă creanța executată, acesta notifică debitorul cu privire la furnizarea unui inventar al patrimoniului, în care debitorul trebuie să menționeze totalitatea bunurilor.

Pentru cererea de executare, creditorul trebuie să utilizeze un formular (E-Antr 1) sau să prezinte o cerere conformă cu modelul prevăzut. Pentru prezentare unei cereri de executare, nu este necesară reprezentarea avocațială.

3.2 Condiţiile principale

Pentru punerea în aplicare a executării, creditorul care efectuează procedura trebuie să fie în posesia unui titlu executoriu, care reprezintă o decizie judecătorească definitivă. Se cere confirmarea caracterului executoriu; aceasta trebuie confirmată de autoritatea competentă în cadrul procedurii de predare. În același timp, creditorul trebuie să cunoască adresa debitorului; nu este necesară menționarea datei de naștere decât atunci când se dorește poprirea salariului, dar nu se cunoaște organismul plătitor.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Debitorul răspunde cu totalitatea bunurilor sale pentru obligațiile contractuale, atâta timp cât bunurile din patrimoniul său nu sunt urmărite silit. Totuși, pot face obiectul unei proceduri de executare doar acele bunuri patrimoniale pe care creditorul dorește să le execute și pe care trebuie să le numească în cererea de executare. Totuși, în timpul urmăririi silite a bunurilor mobile, este suficientă cererea de urmărire silită a tuturor bunurilor aflate în posesia debitorului; în timpul executării silite imobiliare, creditorul trebuie să indice terțul poprit, existând o excepție în cazul unei popriri pe salariu. Creditorul poate să indice faptul că nu îl cunoaște pe terțul poprit. Dacă creditorul cunoaște data de naștere a debitorului, instanța va obține datele de identitate ale terțului poprit de la Federația austriacă a organismelor de asigurare socială.

În vederea executării, creditorul poate să urmărească silit și următoarele bunuri: creanțe, altele decât cele de natură salarială, acțiunile debitorului deținute într-o societate cu răspundere limitată (GmbH); în cazul unui bun imobil al debitorului, creditorul are la dispoziție măsura executării silite imobiliare, sechestrul asigurător sau vinderea prin licitație publică.

Secțiunea «Limitele în materie de executare» prezintă bunurile din patrimoniul debitorului care nu formează obiectul procedurii de executare.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Efectele măsurilor de executare depind de metodele de executare:

Urmărirea silită a bunurilor mobile:

Executorul judecătoresc instituie un drept de gaj asupra bunurilor urmărite silit, care sunt licitate public.

Poprirea creanțelor, în special poprirea salariului:

Un drept de gaj este instituit pe creanță. Debitorului îi este interzis să dispună de creanța sa, mai ales să o încaseze. Atâta timp cât aceasta nu este poprită, creanța este transferată creditorului.

Executarea silită imobiliară:

Un drept de gaj este instituit pe proprietățile imobiliare. Din momentul înscrierii în cartea funciară a începerii procedurii de vânzare prin licitație publică, actele juridice ale debitorului care vizează proprietățile imobiliare, precum și bunurile lor accesorii și care nu au caracterul unei administrări ordinare a proprietății, nu sunt opozabile creditorilor și cumpărătorului. Dacă debitorul vinde proprietățile imobiliare, vânzarea la licitații autorizate este efectuată împotriva achizitorului bunului.

Un debitor este pasibil de o pedeapsă penală dacă ascunde un element din patrimoniul său, îl face dispărut, îl vinde sau îl deteriorează, pretinde sau recunoaște un angajament care nu există, sau reduce în orice alt mod patrimoniul său, în mod real sau aparent, cu consecința reducerii sau îndepărtării interesului unui creditor în cadrul procedurilor de executare silită sau al celor în curs de executare. Debitorul poate fi pus sub învinuire și dacă distruge, deteriorează, desface, face imposibilă folosirea sau retrage, în tot sau un parte, un bun gajat sau urmărit silit.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Executarea este aplicată până la îndeplinirea ei cu succes sau până la suspendarea sa, de exemplu, prin plata datoriei de către debitor în contul creditorului, în timpul procedurii de executare. Cu titlu de excepție, executarea poate fi invocată și anticipat, de exemplu, dacă creditorul recurge la măsura popririi salariului și debitorul își schimbă locul de muncă.

De asemenea, EO prevede un raport al procedurii de executare. Aceasta poate fi obținută mai ales dacă a fost introdusă o acțiune în contestare sau în anulare a titlului executoriu, dacă s-a cerut suspendarea executării, dacă a fost formulată o acțiune în contestație (a se vedea punctul 4), dacă este atacată cu recurs încheierea instanței de încuviințare a executării (Rekurs), dacă a fost introdusă o cerere de contestare la executare sau dacă este cerută anularea sau modificarea încheierii executorii cu putere de lucru judecat.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Acțiunea judiciară a recursului (Rekurs) reprezintă un mijloc procesual de contestare a deciziei de aprobare a executării. Recursul (Rekurs) trebuie înaintat unei instanțe de apel (Landgericht, tribunal regional de al doilea grad de jurisdicție), dar trebuie depusă în primă instanță (Bezirksgericht, tribunal cantonal sau districtual). Termenul de depunere a recursului este de 14 zile. În principiu, reprezentarea prin avocat este obligatorie. Procedura de recurs este o procedură întemeiată doar pe piesele existente deja la dosar, prin care este interzisă depunerea unor elemente probatorii noi.

Dacă, între timp, debitorul a plătit creanța de executat, acesta poate invoca acest fapt printr-o acțiune în contestație (și nu prin recurs împotriva deciziei de aprobare a executării). Acțiunea trebuie intentată în fața instanței care a încuviințat executarea. Aceasta poate fi însoțită de o cerere de raportare a executării. Dacă acțiunea este admisă de drept, executarea trebuie suspendată din oficiu.

Atunci când executarea a fost admisă în cadrul unei proceduri simplificate, acesta fapt se datorează exclusiv în baza informațiilor furnizate de partea care a inițiat procedura. În acest caz, debitorul se poate opune, invocând inexistența titlului executoriu de aplicare a executării însoțită de o confirmare a caracterului executoriu, sau faptul că titlul executoriu nu este în concordanță cu informațiile conținute în cererea de executare. Procedura în contestație trebuie adresată instanței care a încuviințat executarea în primă instanță. În timpul analizei temeiurilor legale de admitere a contestației, instanța examinează existența unui titlu executoriu care acoperă creanța de executat. Termenul legal de introducere a contestației este de paisprezece zile.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Limitele executării

În general, limita cel mai des invocată se referă la câmpul de admitere al executării, care nu poate depăși măsurile necesare realizării pretențiilor descrise în încheierea de încuviințare a executării.

Legea prevede anumite limite ale executării în beneficiul anumitor persoane sau asociații de persoane:

• măsurile de executare care sunt de natură să împiedice desfășurarea serviciilor de transport public și care vizează proprietatea unui organism aflat sub control administrativ de stat și care asigură servicii de transport public nu pot fi aplicate decât cu acordul unei autorități de supraveghere;
• înainte de punerea în aplicare a unei decizii de executare dispusă împotriva unei persoane aflate în serviciul armatei federale sau al poliției federale, decizia de încuviințare a executării trebuie prezentată ofițerilor ierarhici superiori ai acestei persoane;
• într-o cazarmă militară, punerea în aplicare a unei decizii de executare trebuie notificată în prealabil comandantului de cazarmă și trebuie să se facă în prezența unui membru al armatei desemnat de comandant;
• decizia de executare pornită împotriva persoanelor protejate în Austria printr-un regim al imunității reglementat conform normelor de drept internațional și care vizează imobilul în care locuiesc aceste persoane nu poate fi aplicată decât prin intermediul Ministerului federal de justiție și cu acordul Ministerului federal al Europei, al integrării și al afacerilor externe.
• executarea care are drept obiect o creanță pecuniară și care este pornită împotriva unei comune sau a unui organism public sau de utilitate publică nu poate fi aprobată decât dacă aceasta se referă la elemente de patrimoniu care pot fi folosite în scopul satisfacerii pretențiilor creditorului și fără să se aducă atingere intereselor publice care trebuie protejate de comună sau de organismul în cauză. Dacă executarea constă în aplicarea unui drept de gaj contractual, această limitare nu se aplică.

Totuși, cu scopul protejării debitorului, anumite obiecte de patrimoniu sunt excluse din oficiu de la executare, cum ar fi:

Poprirea bunurilor mobile:

• bunurile care permit asigurarea unui trai decent, cele de uz personal sau de uz casnic;
• bunurile necesare pregătirii profesionale și exercitării unei profesii, precum și echipamentele de învățare destinate uzului didactic;
• alimentele și combustibilii de încălzire, într-o cantitate care acoperă nevoile debitorului și ale familiei sale, care locuiește împreună cu el, pentru o perioadă de patru săptămâni;
• animalele domestice;
• fotografiile de familie, scrisorile și alte înscrisuri, precum și verigheta de căsătorie a debitorului;
• aparatele paramedicale necesare unei persoane cu dizabilități și medicamentele debitorului sau ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el, precum și medicamentele și aparatele necesare în cadrul unui tratament medical;
• obiectele destinate practicării unui cult religios;
• sumele de bani lichizi în valoare egală cu suma exceptată de la poprire până la data următoare de plată a salariului după poprire, cu condiția ca veniturile debitorului să nu poată fi legal poprite sau să fie poprite doar cu respectarea unor restricții.

Executorul judecătoresc poate renunța la poprirea obiectelor cu valoare redusă dacă se dovedește că încuviințarea sau punerea în aplicare a executării nu va aduce venituri suplimentare la cheltuielile de executare.

Poprirea privind o creanță pecuniară (poprirea pe salariu):

• despăgubiri, dacă acestea acoperă cheltuieli suplimentare care rezultă din exercitarea activităților profesionale;
• ajutoare legale acordate în cadrul acoperirii cheltuielilor suplimentare legate de o dizabilitate sau de îngrijiri necesare, de exemplu, alocația de îngrijire;
• ajutoare legale la plata chiriei sau la acoperirea altor cheltuieli legate de cazare;
• indemnizația pentru cheltuielile de familie;
• alte alocații legale acordate cu ocazia nașterii unui copil, în special alocația forfetară de luare în întreținere a unui copil;
• anumite ajutoare acordate de serviciul de angajare;
• rambursarea cheltuielilor cu asigurarea socială legală.

De asemenea, nu pot fi poprite în special:

• prestațiile materiale acordate cu titlu de legi privind protecția socială;
• dreptul la împărțirea bunurilor matrimoniale și ale economiilor matrimoniale, dacă nu a fost recunoscut prin contract sau acord sau invocat în justiție.

Venitul din muncă, pensiile pentru limită de vârstă și veniturile legale de compensare a șomajului temporar sau o reducere a capacității profesionale pot fi poprite în mod limitat. Suma din partea care nu poate fi poprită („minimul vital”) depinde de suma venitului și de numărul de obligații alimentare ale debitorului. Sumele care nu pot fi poprite, care sunt revizuite anual în sens crescător, figurează în baremele disponibile pe site-ul Ministerului Federal de Justiție (http://www.justiz.gv.at/web2013/html/default/2c9484852308c2a60123ec387738064b.de.html). Legea ține cont de la caz la caz de nevoile speciale ale debitorului sau ale creditorilor acestuia, întrucât permite, în anumite circumstanțe, mărirea sau diminuarea sumei exonerate care nu întrunește condițiile de poprire. În cazul unei executări motivate de un drept legal la prestațiile pentru produsele alimentare, suma exonerată care nu întrunește condițiile de poprire este redusă în general cu 25 %.

În cazul unui titlu de executare care prevede evicțiunea într-o locuință aflată sub incidența dispozițiilor din legea de reglementare a dreptului de închiriere (Mietrechtsgesetz, MRG), aceasta din urmă prevede în plus, în scopul protecției debitorului, ca evicțiunea să fie reportată dacă locatarul riscă să rămână fără domiciliu fix.

Termenele executării silite

Nu sunt prevăzute termene în care trebuie prezentate cererile de executare – cu excepția cazurilor particulare (executare care are drept obiect o evicțiune în sensul articolului 575 din Codul de procedură civilă). Totuși, debitorul poate face contestație la executare pe motiv de începere a prescripției. Termenul de prescripție pentru creanțele vizate de un titlu de executare cu autoritate de lucru judecat (rezultat în urma unei decizii judiciare) este, în general, de 30 de ani începând cu momentul obținerii autorității de lucru judecat. Dacă titlul de executare este fundamentat pe drepturile persoanelor juridice de drept public sau de drept privat, acest termen de prescripție ajunge la 40 de ani. Există totuși o excepție privind prestațiile care vor fi executorii doar pe viitor, deoarece pentru acestea este prevăzut un termen de prescripție mai scurt, în conformitate cu prevederile generale privind prescripția.

Prescripția este întreruptă de orice decizie de executare cu autoritate de lucru judecat și începe să curgă în momentul ultimei etape sau al termenului acestei executări.

În anumite cazuri, sunt prevăzute interdicții temporare de prezentare a unei noi cereri de executare sau de continuare a procedurii de executare:

• Dacă în timpul urmăririi silite a bunurilor mobile nu a fost găsit niciun obiect urmărit silit, trebuie autorizată cererea unui alt creditor care vizează autorizarea urmăririi silite a bunurilor mobile sau reiterarea executării, însă aceasta trebuie pusă în aplicare numai după șase luni de la ultima tentativă nereușită de executare, dacă nicio tentativă de executare nu pare să poată fi pusă în aplicare înainte de acest termen.
• O poprire pe salariu privind creanțele față de un debitor terț necunoscut poate fi solicitată după urmărirea silită a bunurilor mobile de către creditorul care trebuie să efectueze procedura, numai într-un termen de un an de la emiterea deciziei de autorizare; acest termen de interdicție nu se aplică dacă creditorul demonstrează că a aflat numai după înaintarea cererii sale de autorizare că debitorul are dreptul la creanțe salariale care pot fi poprite. Debitorul este obligat să prezinte un nou inventar al patrimoniului său numai dacă creditorul demonstrează că debitorul a achiziționat elemente de patrimoniu sau că prezentarea inventarului patrimoniului este mai veche de un an de zile.

• De asemenea, EO prevede termene care permit asigurarea unei executări rapide. Executorul judecătoresc trebuie să pună în aplicare măsura de executare în termen de patru săptămâni și să îi transmită creditorului un raport privind evoluția procedurii sau obstacolele întâlnite cel târziu în termen de patru luni. Dreptul de gaj executiv acordat creditorului – în cadrul unei executări silite imobiliare – asupra bunurilor materiale ale debitorului se stinge după doi ani, dacă procedura de vânzare nu a fost efectuată în mod corect.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Please note that the original language version of this page has been amended recently. The language version you are now viewing is currently being prepared by our translators.
Please note that the following languages: have already been translated.

Cum se execută o hotărâre judecătorească - Polonia

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea hotărârilor în materie civilă, inclusiv în materie comercială, este guvernată de Legea din 17 noiembrie 1964 - Codul de procedură civilă (Monitorul Oficial 2021.0.1805, versiunea codificată).

Executarea este punerea în aplicare, de către autoritățile competente, a măsurilor coercitive prevăzute de lege în vederea obținerii, în baza unui titlu executoriu, a plății sumelor datorate creditorului. Procedura de executare efectivă începe în momentul depunerii cererii de încuviințare a procedurii de executare.

Executarea se efectuează în baza unui titlu executoriu. În principiu, titlul executoriu este un act învestit cu formula executorie (articolul 776 din Codul de procedură civilă). Formula executorie nu este necesară pentru anumite hotărâri ale instanțelor Statelor membre ale Uniunii Europene, precum și pentru tranzacții judiciare și acte autentice emise de aceste State, vizate de articolul 1153 alineatul (14) din Codul de procedură civilă. Dacă aceste hotărâri, tranzacții judiciare și acte autentice sunt conforme cu condițiile prevăzute de articolul sus-menționat, acestea constituie titluri executorii care pot fi prezentate de creditor direct autorității de executare.

În procedura de executare sunt implicate două tipuri de autorități:

• autoritățile de procedură – în procedura de aplicare a formulei executorii pe un titlu executoriu [președinte, tribunal de mare instanță (sąd rejonowy), tribunal regional (sąd okręgowy) și curte de apel (sąd apelacyjny)];
• autoritățile de executare – în procedura de executare propriu-zisă; acestea sunt tribunalele de mare instanță (sąd rejonowy) și executorii judecătorești (articolul 758 din Codul de procedură civilă).

Părțile care iau parte la procedură sunt creditorul și debitorul, atât în cadrul procedurii de aplicare a formulei executorii, cât și în cel al procedurii de executare în sine.

Dreptul polonez cunoaște trei tipuri de executare:

Executarea creanțelor pecuniare care vizează:

• bunurile mobile
• remunerarea muncii
• conturile bancare
• alte creanțe
• alte drepturi de proprietate
• bunurile imobile
• navele

Executarea creanțelor nepecuniare:

• prin administrarea judiciară
• prin vânzarea unui fond de comerț sau al unei exploatări agricole
• pensii alimentare Titlul executoriu care fixează pensia alimentară este învestită cu formulă executorie aplicată din oficiu de către judecător. Un astfel de titlu executoriu este comunicat debitorului din oficiu. În procedurile de stabilire a pensiei alimentare, executarea poate fi admisă din oficiu la cererea tribunalului de primă instanță care a fost sesizat în această chestiune. O astfel de cerere trebuie depusă la autoritatea de executare competentă. Executorul judecătoresc efectuează din oficiu o anchetă care vizează identificarea veniturilor și a bunurilor aparținând debitorului, precum și locul unde se află reședința acestuia. Dacă aceste măsuri se dovedesc ineficiente, acesta poate face apel la poliție pentru identificarea locului de reședință sau de muncă al debitorului. Ancheta trebuie efectuată în mod periodic, cel puțin o dată la 6 luni. Dacă aceasta nu permite identificarea veniturilor și a bunurilor debitorului, executorul judecătoresc depune la tribunal o cerere prin care se solicită debitorului să facă o declarație de patrimoniu. Dacă întârzierile de plată depășesc 6 luni, executorul judecătoresc trebuie să depună la Registrul judiciar național (Krajowy Rejestr Sądowy) o cerere de înscriere a debitorului în registrul debitorilor insolvabili. O executare silită nereușită nu este un motiv suficient de nepronunțare asupra fondului.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

În temeiul articolului 758 din Codul de procedură civilă, executarea silită judiciară este de competența tribunalelor de mare instanță (sąd rejonowy) și a executorilor judecătorești cu atribuții în jurisdicția acestor tribunale.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

În temeiul articolului 803 din Codul de procedură civilă, un titlu executoriu conferă dreptul de executare a tuturor creanțelor menționate, ținând cont de toate bunurile care formează patrimoniul debitorului, cu excepția unor dispoziții contrare evidențiate în conținutul titlului. Autoritatea de executare nu deține competența de examinare a valabilității și a exigibilității obligației urmărite silit prin titlul executoriu.

În principiu, titlul executoriu este un act învestit cu formula executorie.

În conformitate cu articolul 777 din Codul de procedură civilă, sunt titluri executorii:

1. hotărârile judecătorești care au dobândit imediat autoritate de lucru judecat sau au fost învestite cu formulă executorie, precum și acceptarea unei înțelegeri între părți încheiată în fața unei instanțe de arbitraj;
2. hotărârile consultative care au dobândit imediat autoritate de lucru judecat sau au fost învestite cu formulă executorie;
3. alte hotărâri, înțelegeri între părți și acte care, în temeiul legilor în vigoare, sunt executorii prin intermediul unei proceduri de executare silită;
4. actele notariale prin care debitorul consimte la procedura de executare silită și prin care se stipulează obligația de plată a unei sume de bani, de a livra bunuri generice, în cantitățile descrise în acte, sau chiar bunuri individual determinate, dacă termenul de executare a obligației sau condițiile în care aceasta trebuie realizată sunt stipulate în act;
5. actele notariale prin care debitorul încuviințează la executare și prin care se stipulează obligația de plată a unei sume fixe de bani prin intermediul actului sau printr-o clauză de indexare, dacă prin acest act se enumeră condițiile prin care această obligație poate fi îndeplinită și perioada în care creditorul poate cere aplicarea formulei executorii;
6. actele notariale, prevăzute la punctul 4 sau 5, prin care un proprietar de bunuri mobile, de creanțe sau de drepturi de ipotecă sau grevate de un gaj și care nu este un debitor personal, este de acord cu măsurile de executare, pe proprietatea grevată, în vederea rambursării debitelor către creditorul gajist.

Declarația prin care debitorul este de acord cu o măsură executorie poate fi și ea stipulată într-un alt act notarial.

Sunt considerate titluri executorii doar hotărârile judecătorești care au dobândit autoritate de lucru judecat, învestite imediat cu formulă executorie (declararea caracterului imediat executoriu se face fie din oficiu, fie la cerere). Actul notarial are forță juridică executorie de plin drept dacă îndeplinește condițiile prevăzute în Codul de procedură civilă sau în Legea privind activitatea notarială.

Exemple de alte titluri executorii: extrase din lista creanțelor declarate în cadrul unei proceduri de insolvență; acorduri bancare finale; planuri de împărțire a sumei obținute în urma executării silite asupra unui bun imobil; instrumente bancare executorii prevăzute de legislația bancară, dar numai după aplicarea formulei executorii de către instanță; hotărârile instanțelor străine, precum și compromisurile aprobate de instanțele respective, după aplicarea formulei executorii de către o instanță din Polonia; hotărârile instanțelor străine în materie civilă, care pot fi executorii prin intermediul unei proceduri de executare, devin titluri executorii după ce o instanță din Polonia aplică formula executorie. O hotărâre este considerată executorie dacă poate fi executată cu respectarea normelor de drept ale Statului unde aceasta a fost pronunțată și dacă nu intervine niciunul dintre obstacolele vizate de articolul 1146 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură civilă.

3.1 Procedura

Executarea se încuviințează în baza unui titlu executoriu. Pentru titlul executoriu emis de o instanță, formula executorie este aplicată de tribunalul de primă instanță sesizat cu privire la această chestiune [articolul 781 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

Cererea de aplicare a formulei executorii este analizată fără întârziere, cel mai târziu în termen de trei zile de la data depunerii sale pe lângă jurisdicția competentă [articolul 781 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Pentru un titlu executoriu emis în cadrul unei proceduri care a fost sau care putea fi introdusă din oficiu, formula executorie este aplicată de judecător din oficiu. Pentru o somație de plată emisă în cadrul unei somații de plată dematerializate, învestirea cu formulă executorie se realizează imediat după ce aceasta capătă autoritate de lucru judecat (articolul 782 din Codul de procedură civilă).

În principiu, o procedură de executare poate fi introdusă la cerere. În procedurile care pot fi inițiate din oficiu, executarea poate fi lansată la cererea tribunalului de primă instanță sesizat în privința acestei chestiuni, depusă la instanța sau la executorul judecătoresc competent [articolul 796 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

O cerere de deschidere a unei proceduri de executare poate fi înaintată de creditor tribunalului de mare instanță (sąd rejonowy) competent sau executorului judecătoresc sub controlul acestei instanțe. De asemenea, aceasta poate fi formulată de către o autoritate competentă (instanță sau minister public în chestiunile privind executarea amenzilor, sancțiunile pecuniare, taxele și cheltuielile datorate Trezoreriei publice).

În principiu, o cerere de deschidere a unei proceduri de executare este depusă în scris. Aceasta trebuie să fie însoțită de titlul executoriu original.

Modalitățile de încasare și cuantumul onorariilor sunt reglementate de Legea din 29 august 1997 privind executorii judecătorești și executarea [Monitorul oficial nr. 133, punctul 882, cu modificările ulterioare]. În temeiul articolului 43 al legii sus-menționate, executorul judecătoresc trebuie să factureze onorarii pentru aplicarea măsurilor de executare și pentru exercitarea altor activități, enumerate de lege.

Onorariile de executare se stabilesc după cum urmează:

1. Pentru executarea unei ordonanțe conservatorii privind o creanță pecuniară sau a unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare, onorariul este de 2 % din valoarea creanței pentru care este avută în vedere măsura respectivă, însă nu poate fi mai mic de 3 % din salariul lunar mediu și nu poate depăși o sumă de cinci ori mai mare decât salariul respectiv. Acest onorariu trebuie plătit de către creditor cu ocazia prezentării cererii de executare a ordonanței conservatorii sau a ordonanței asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare. Dacă nu a fost plătit cu această ocazie, executorul judecătoresc invită creditorul să îl plătească în termen de 7 zile. Până la plata onorariilor, executorul judecătoresc nu execută ordonanța conservatorie sau ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare.
2. Pentru executarea creanțelor pecuniare, executorul judecătoresc îi facturează debitorului onorarii proporționale de 15 % din valoarea creanței recuperate, fără a putea fi mai mici de 1/10 și nici de treizeci de ori mai mari decât salariul lunar mediu. Totuși, în caz de recuperare a creanțelor prin conturi bancare, salarii, alocații de securitate socială sau plăți efectuate în baza reglementărilor privind promovarea muncii și instituțiile pieței muncii, alocații de șomaj, prime stimulative, burse de studii și indemnizații de formare, executorul judecătoresc îi facturează debitorului onorarii proporționale de 8 % din valoarea creanței recuperate, fără a putea fi mai mici de 1/20 și nici de zece ori mai mari decât salariul lunar mediu.
3. Pentru executarea creanțelor pecuniare în cazul unei hotărâri privind lipsa necesității de pronunțare asupra executării în baza cererii creditorului și conform articolului 824 alineatului (1) punctul 4 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc îi facturează debitorului onorarii proporționale de 5 % din valoarea creanței recuperate, fără a putea fi mai mici de 1/10 și nici de zece ori mai mari decât salariul lunar mediu. Totuși, în cazul unei hotărâri privind lipsa necesității de pronunțare asupra executării, la cererea creditorului depusă înainte de comunicarea către debitor a unui aviz de inițiere a procedurii de executare, executorul judecătoresc îi facturează debitorului onorarii proporționale care reprezintă 1/10 din salariul lunar mediu;
4. Pentru inițierea procedurii de executare silită a unor creanțe nepecuniare și a unor ordine de asigurare a creanțelor nepecuniare creditorul trebuie să achite un onorariu provizoriu de 10 % salariul lunar mediu. Onorariile definitive fixă sunt de 20 % din salariul mediu lunar pentru: deținerea de bunuri imobile și mutarea bunurilor mobile în acesta din urmă; în cazul activităților comerciale și industriale, onorariile sunt calculate pentru fiecare încăpere care alcătuiește întreprinderea; desemnarea unui administrator al unui bun imobil sau al unei întreprinderi, desemnarea unui paznic însărcinat cu supravegherea bunului imobil; evacuarea bunurilor și a persoanelor din sedii, fiecare cameră făcând obiectul unor onorarii distincte; punerea sub sechestru a bunurilor.

3.2 Condiţiile principale

Procedura de executare este inițiată printr-o cerere depusă de un creditor, însoțită de titlul executoriu original. Cererea trebuie să conțină numele debitorului și să indice măsurile de executare care trebuie luate, și anume să indice bunurile debitorului care vor fi urmărite silit. Pentru executarea unui bun imobil, este necesar, de asemenea, să se indice numărul cadastral al acestuia. Pentru executarea bunurilor mobile, nu este necesară descrierea precisă a bunurilor, o astfel de executare vizând, în principiu, toate bunurile mobile care alcătuiesc patrimoniul debitorului.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Măsurile de executare pot viza toate bunurile care alcătuiesc patrimoniul debitorului, și anume: bunurile mobile, bunurile imobile, remunerarea muncii, conturile bancare, procentajul de bunuri imobile, navele, alte creanțe și drepturi de proprietate ale debitorului.

Articolele 829-831 din Codul de procedură civilă enumeră în mod limitativ bunurile care pot face obiectul măsurilor de executare. Conform acestei dispoziții, nu pot face obiectul măsurilor de executare: aparatele de uz casnic, lenjeriile și îmbrăcămintea indispensabilă vieții de zi cu zi a debitorului și a membrilor familiei sale aflați în întreținerea sa, precum și îmbrăcămintea indispensabilă exercitării unei funcții sau unei activități profesionale; produsele alimentare și combustibilul necesar satisfacerii timp de o lună a necesităților debitorului și ale membrilor familiei sale care se află în grija sa; instrumentele și alte obiecte indispensabile debitorului pentru exercitarea activității sale profesionale, precum și materiile prime necesare producției timp de o săptămână, cu excepția vehiculelor motorizate.

În afara Codului de procedură civilă, alte legi care determină creanțele care nu pot fi urmărite silit sau în ce măsură acestea nu pot fi executate (de exemplu, prevederile din Codul muncii referitoare la stabilirea gradului de executare a unei remunerații plătită printr-un contract de muncă).

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Un titlu executoriu conferă dreptul de executare a tuturor creanțelor menționate, ținând cont de toate bunurile care formează patrimoniul debitorului, cu excepția unor dispoziții contrare evidențiate în conținutul titlului.

Debitorul își poate administra propriile bunuri, cu excepția cazului în care tribunalul îl privează de acest drept.

Cu ocazia unei executări care vizează bunuri mobile, executorul judecătoresc trece la urmărirea silită a bunurilor și întocmește un proces-verbal de urmărire. Cesiunea bunurilor care a intervenit după începerea urmăririi silite nu influențează derularea ulterioară a procedurii; procedura de executare privind un bun urmărit silit poate fi efectuată și împotriva achizitorului. Cu toate acestea, din motive importante, executorul judecătoresc poate, în orice etapă a procedurii, să plaseze bunul urmărit silit sub supravegherea unei alte persoane, inclusiv a creditorului.

Atunci când executarea vizează bunuri imobile, executorul judecătoresc îl obligă pe debitor să își plătească datoriile în termen de 2 săptămâni; în caz contrar, executorul judecătoresc demarează procedura de descriere și evaluare a bunului imobil. Atunci când executarea vizează bunuri imobile, executorul judecătoresc îl obligă pe debitor să își plătească datoriile în termen de două săptămâni; în caz contrar, executorul judecătoresc demarează procedura de descriere și evaluare a bunului imobil. Cesiunea bunului după începerea urmăririi silite nu influențează derularea ulterioară a procedurii. Achizitorul poate participa la procedură în calitate de debitor.

În cazul în care debitorul este obligat să se abțină de la o anumită acțiune sau să nu împiedice acțiunile creditorului, tribunalul poate, la cererea creditorului, să îi aplice o amendă debitorului, dacă acesta nu și-a respectat această obligație. neplata se pedepsește cu închisoarea.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Codul de procedură civilă nu prevede nicio limită de timp pentru înaintarea unei cereri de executare. Totuși, dreptul polonez prevede că toate creanțele recunoscute printr-o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță sau un alt organism competent pentru cunoașterea afacerilor de acest gen, sau printr-o hotărâre pronunțată de o curte de arbitraj, precum și creanțele stabilite prin acord în fața unei instanțe sau a unei curți de arbitraj ori în cadrul unei proceduri de mediere validată de o instanță, se prescriu în zece ani, chiar dacă scadența acestor creanțe de acest tip intervine mai repede [articolul 125 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Dacă o pretenție astfel recunoscută acoperă prestații limitate în timp, pretenția asupra aceste prestații se prescrie în trei ani.

Cererea de executare este examinată de organul competent pentru a-i stabili respectarea condițiilor de formă, admisibilitatea și legitimitatea acesteia. Nerespectarea condițiilor prevăzute poate duce la respingerea cererii sau constatarea lipsei necesității de pronunțare asupra executării.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Orice parte implicată în procedură poate formula recurs împotriva hotărârii judecătorești privind aplicarea formulei executorii.

În procedura de executare, căile de atac care pot fi înaintate sunt următoarele:

• plângere împotriva unui act de executor judecătoresc (depusă la tribunalul de mare instanță (sąd rejonowy); aceasta poate viza, de asemenea, omisiunea unui act de executor judecătoresc. Plângerea poate fi făcută de partea sau persoana ale cărei drepturi au fost încălcate sau amenințate de efectuarea sau de omisiunea efectuării unui act al executorului judecătoresc. Termenul de depunere a plângerii este de o săptămână de la data finalizării actului în cauză sau de la data la care partea sau persoana în cauză a luat cunoștință de omisiune);
• reclamație împotriva hotărârii judecătorești privind aplicarea formulei executorii (articolul 795 din Codul de procedură civilă – pentru creditor, termenul de introducere a unei reclamații începe să curgă de la data emiterii titlului executoriu; pentru debitor, acest termen începe să curgă începând cu data comunicării avizului de deschidere a procedurii de executare); pentru debitor, acesta curge de la data notificării sau comunicării unui aviz de inițiere a procedurii de executare);
• reclamația împotriva hotărârii judecătorești vizând declararea forței executorii a somației de plată europene [articolul 795 alineatul (5) din Codul de procedură civilă];
• reclamația împotriva hotărârii judecătorești în caz de pronunțare atât în materie de executare judiciară, cât și administrativă;
• reclamația împotriva hotărârii judecătorești privind suspendarea procedurii sau pronunțarea asupra lipsei necesității de pronunțare asupra executării (articolul 828 din Codul de procedură civilă);
• reclamație împotriva hotărârii judecătorești privind restricția executării (articolul 839 din Codul de procedură civilă);
• hotărârea judecătorească privind restricția executării și reclamația împotriva acestei hotărâri (articolul 839 din Codul de procedură civilă);
• contestarea la executarea formulată de debitor (articolele 840-843 din Codul de procedură civilă);
• reclamația împotriva hotărârii judecătorești privind rambursarea cheltuielilor administratorului (articolul 859 din Codul de procedură civilă);
• reclamația împotriva hotărârii judecătorești privind procedurile de individualizare și de expertiză cu ocazia urmăririi silite a bunurilor imobile;
• plângere verbală privind acțiunile executorului judecătoresc, depusă cu ocazia unei scoateri la licitație la inițiativa organismului de supraveghere (articolul 986 din Codul de procedură civilă);
• reclamația împotriva unei hotărâri judecătorești privind validarea ofertei (articolul 997 din Codul de procedură civilă);
• mijloacele de partajare a sumelor poprite (într-un termen de două săptămâni începând de la data de notificare a organului de executare care a stabilit-o) (articolul 998 din Codul de procedură civilă);
• reclamația împotriva unei hotărâri judecătorești privind mijloacele de partajare (articolul 1028 din Codul de procedură civilă);
• reclamația împotriva hotărârii judecătorești care îi ordonă debitorului să se achite de obligația sa, reclamația împotriva hotărârii judecătorești de excludere a bunurilor de la urmărire într-o procedură de executare care implică Trezoreria publică [articolul 1061 alineatul (2) din Codul de procedură civilă].

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

În temeiul dispozițiilor articolului 829 din Codul de procedură civilă, următoarele bunuri nu pot fi urmărite silit:

1. aparatele de uz casnic, lenjeriile și îmbrăcămintea indispensabilă vieții de zi cu zi a debitorului și a membrilor familiei sale aflați în întreținerea sa, precum și îmbrăcămintea indispensabilă exercitării unei funcții sau unei activități profesionale;
2. alimentele și combustibilul necesare pentru ca debitorul să își poată satisface timp de o lună nevoile sale și pe cele ale membrilor familiei sale, pe care îi are în întreținere;
3. o vacă sau două capre sau trei oi, precum și o rezervă de furaje și de litieră care să îi permită debitorului și membrilor familiei acestuia, care se află în întreținerea sa, să reziste până la următoarea recoltă;
4. instrumentele și alte obiecte indispensabile debitorului pentru exercitarea activității sale profesionale, precum și materia primă necesară producției timp de o săptămână, cu excepția vehiculelor motorizate;
5. pentru debitorul care beneficiază de o remunerație periodică fixă – o sumă care să corespundă procentajului din remunerația sa care nu poate fi poprit pentru perioada rămasă până la următoarea plată; pentru debitorul care nu beneficiază de un salariu fix – o sumă necesară pentru a-și satisface timp de 2 săptămâni necesitățile sale și pe cele ale membrilor familiei sale, care se află în întreținerea sa;
6. obiectele necesare educației, documentele personale, decorațiunile, obiectele de cult și obiectele de uz cotidian care nu pot fi vândute decât la un preț net inferior valorii reale a acestora, însă care pentru debitor constituie o valoare reală de utilizare;
7. sumele depuse în contul bancar, menționate de articolul 36 alineatul 4a25 din Legea din 20 aprilie 2004 privind organizarea pieței laptelui și a produselor lactate [Monitorul Oficial din 2013, actele 50 și 1272];
8. medicamentele, în sensul prevederilor Legii din 6 septembrie 2001 – Dreptul asupra medicamentelor (Monitorul Oficial din 2008, nr. 45, actul 271, cu modificările ulterioare) indispensabile funcționării unei instituții medicale în sensul prevederilor referitoare la activitățile de îngrijire pe o perioadă de trei luni, precum și dispozitivele medicale necesare funcționării acesteia, în sensul prevederilor Legii din 20 mai 2010 privind dispozitivele medicale (Monitorul Oficial nr. 107, actul 679 și din 2011, nr. 102, actul 586 și nr. 113, actul 657);
9. obiectele indispensabile ca urmare a dizabilității debitorului sau a membrilor familiei sale.

În temeiul dispozițiilor articolului 831 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, următoarele bunuri nu pot fi urmărite silit:

1. sumele și avantajele în natură destinate să compenseze cheltuielile sau costurile deplasărilor profesionale;
2. sumele acordate de Trezoreria publică în scopuri specifice (în special burse de studiu, ajutoare), cu excepția situației în care creanța care face obiectul măsurii de executare nu rezultă din realizarea acestor scopuri sau dintr-o obligație alimentară;
3. fondurile care provin din programele finanțate de fondurile menționate la articolul 5 alineatul 1, punctele 2 și 3, din Legea din 27 august 2009 privind finanțele publice (Monitorul Oficial din 2013, actele 885, 938 și 1646), cu excepția situației în care creanța care făcea obiectul măsurii de executare nu rezultă din realizarea proiectului pentru care au fost acordate aceste fonduri;
4. drepturile netransmisibile, cu excepția situației în care posibilitatea de a le transmite nu este exclusă prin contract și a celei în care obiectul prestației nu este urmărit silit sau realizarea dreptului nu cade în sarcina unei alte persoane;
5. indemnizațiile de asigurare generală în limitele prevăzute, în baza unui regulament, de către miniștrii de finanțe și de justiție; acest lucru nu se aplică executării în vederea recuperării obligațiilor alimentare;
6. alocațiile de ajutor social, în sensul dispozițiilor Legea din 12 martie 2004 privind ajutorul social (Monitorul Oficial din 2013, actul 182, cu modificările ulterioare);
7. creanțele plătibile debitorului din bugetul Statului sau din Fondul Național de Sănătate cu titlul de furnizare de asistență medicală, în sensul prevederilor Legii din 27 august 2004 privind furnizarea de asistență medicală finanțată din fondurile publice (Monitorul Oficial din 2008, nr. 164, actul 1027, cu modificările ulterioare), înainte de terminarea furnizării acestor servicii de asistență medicală până la concurența sumei de 75 % din fiecare plată, cu excepția cazului în care este vorba de creanțele salariaților debitorului sau ale prestatorilor menționați la articolul 5, punctul 41, literele a și b din Legea din 27 august 2004 privind furnizarea de asistență medicală din fondurile publice.

În temeiul articolului 833 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, procentajul remunerației urmărite silit în cadrul unei popriri pe salariu este definit de prevederile Legii din 26 iunie 1974 - Codului muncii (Monitorul Oficial nr. 1320 din 2020, versiunea codificată). Această dispoziție se aplică mutatis mutandis alocațiilor de șomaj, taxelor de stimulare, burselor de studii și indemnizațiilor de formare, plătite în baza reglementărilor privind promovarea muncii și instituțiile pieței muncii.

Conform articolului 87 alineatul (1) punctul 1 din Codul muncii, nu este urmărit silit procentajul din remunerație până la concurența:

1. salariului minim, stabilit în baza prevederilor distincte, datorat lucrătorilor angajați cu normă întreagă, după deducerea contribuțiilor sociale și a taxelor fiscale - în momentul reținerii sumelor de încasat în virtutea titlurilor executorii care vizează alte creanțe decât obligațiile alimentare;
2. a 75 % din salariul menționat la punctul 1 – cu ocazia reținerii avansurilor pecuniare acordate salariatului;
3. a 90 % din salariul menționat la punctul 1 – cu ocazia reținerii sancțiunilor pecuniare prevăzute la articolul 108 din Codul muncii.

Dacă salariatul lucrează cu jumătate de normă, aceste sume sunt reduse proporțional cu timpul de lucru.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea silită în materie civilă și comercială constă într-o acțiune în instanță introdusă de un creditor sau de o parte care solicită executarea împotriva unui debitor sau a unei persoane împotriva căreia se solicită executarea, în cadrul căreia creditorul solicită instanței să impună respectarea unei obligații datorate acestuia.

Executarea silită poate avea trei obiective: plata unei sume de bani; livrarea unui bun anume; sau îndeplinirea ori neîndeplinirea unei acțiuni.

Executarea silită poate lua forma unei proceduri judiciare standard (care poate fi ordinară, sumară sau individuală) sau a unei proceduri speciale.

Toate procedurile de executare silită a unei sume de bani iau forma unei proceduri judiciare standard ordinare, cu excepția celor enunțate mai jos, care iau forma unei proceduri sumare, și a procedurilor speciale de executare silită a obligațiilor în materie de întreținere.

Procedurile sumare sunt utilizate în cadrul procedurilor de executare silită a unor sume de bani pe baza următoarelor:

• o hotărâre arbitrală sau o hotărâre judecătorească în cauze în care o astfel de hotărâre nu poate fi executată în cadrul acțiunii în instanță propriu-zise;
• o cerere de somație de plată la care a fost anexat un titlu executoriu;
• un titlu executoriu extrajudiciar legat de o obligație pecuniară restantă, garantată printr­o ipotecă sau un gaj;
• un titlu executoriu extrajudiciar legat de o obligație pecuniară restantă a cărei valoare nu depășește dublul valorii pentru care este competentă instanța de prim grad de jurisdicție.

Chiar și atunci când este implicat unul dintre titlurile executorii menționate mai sus, este aplicabilă mai degrabă forma ordinară decât forma sumară în următoarele cazuri:

• executarea unei obligații alternative, care depinde de o opțiune sau de o condiție;
• atunci când obligația care trebuie executată trebuie să facă obiectul unei decontări în faza de executare și decontarea nu depinde de un simplu calcul aritmetic;
• atunci când există un titlu executoriu, altul decât o hotărâre împotriva unuia dintre soți, iar partea care solicită executarea susține, în cererea de executare, că datoria este comună;
• în procedurile de executare introduse doar împotriva unui debitor subsidiar care nu a renunțat la beneficiul executării silite (benefício da excussão prévia).

Procedurile de executare referitoare la livrarea unui bun specific și la îndeplinirea unei acțiuni iau forma unei proceduri unice comune.

Executarea în vederea livrării unui bun specific poate fi transformată în executare pentru plata unei sume de bani atunci când nu poate fi găsit bunul pe care ar trebui să-l primească partea care solicită executarea. În acest caz, partea care solicită executarea poate solicita, în cadrul aceleiași proceduri, plata valorii bunului care ar fi trebuit să fie livrat și a pierderii care rezultă din absența livrării.

Executarea pentru îndeplinirea unei acțiuni poate fi transformată în executare pentru plata unei sume de bani dacă partea care cere executarea solicită despăgubiri pentru prejudiciul suferit și plata sumei în cauză.

Executarea obligațiilor de întreținere se face în cadrul unei proceduri speciale prin care:

• partea care solicită executarea silită poate solicita să i se acorde o parte din sumele, salariul sau pensia pe care o primește o persoană împotriva căreia se solicită executarea sau să i se atribuie veniturile provenite din chirii al căror beneficiar este debitorul pentru plata ratelor scadente sau restante, iar acordarea sau atribuirea acestor sume este independentă de sechestru;
• atunci când reclamantul solicită să i se cedeze o parte din sumele, salariile sau pensiile debitorului, astfel cum s-a menționat anterior, organismul responsabil pentru plata acestora sau pentru prelucrarea plăților respective va fi înștiințat că trebuie să plătească partea atribuită direct reclamantului;
• atunci când o parte care solicită executarea cere atribuirea veniturilor din chirii, aceasta trebuie să indice bunurile cărora li se aplică procedura, iar executorul judecătoresc va dispune executarea asupra bunurilor pe care le consideră suficiente pentru a acoperi plățile scadente și restante. Persoana împotriva căreia se solicită executarea poate fi audiată în acest scop;
• partea împotriva căreia se solicită executarea silită este citată întotdeauna după impunerea sechestrului, iar obiecția sa față de executare sau față de punerea sub sechestru nu suspendă executarea.

Procedura de executare este prevăzută la articolele 550 și 551 (formulare procedurale - Procedura de executare silită), la articolele 703-877 (Procedura de executare silită) și la articolele 933-937 (Dispoziții speciale privind executarea silită a obligațiilor în materie de întreținere) din Codul de procedură civilă (Código de Processo Civil), care pot fi consultate prin intermediul acestui link.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Autoritățile competente pentru executare sunt instanțele și executorii judecătorești.

Executarea propriu-zisă are loc printr-un proces de executare judiciară în care autoritățile competente sunt instanțele, asistate de executorii judecătorești. Pe lângă procesul judiciar, legea prevede și o „procedură extrajudiciară pre-executorie” (procedimento extrajudicial pré-executivo), care este opțională și pe care creditorul o poate folosi atunci când sunt îndeplinite anumite cerințe. Autoritățile competente pentru procedura extrajudiciară pre-executorie sunt executorii judecătorești.

Procedura de executare silită judiciară

Executarea începe prin depunerea cererii de executare în instanță. Modelul și condițiile de depunere a cererii de executare sunt stabilite printr-un ordin ministerial de punere în aplicare (Portaria), și anume Ordinul ministerial de punere în aplicare nr. 282/2013 din 29 august 2013 de reglementare a diverselor aspecte ale acțiunilor de executare silită în materie civilă (astfel cum a fost modificat, la data revizuirii prezentei fișe informative, prin Ordinul nr. 239/2020 din 12 octombrie 2020), care poate fi consultat accesând linkul.

Formularele care trebuie să fie utilizate de către partea care solicită executarea în cazul unei proceduri de executare care nu necesită reprezentare legală de către un avocat, un avocat stagiar sau un reprezentant juridic sunt disponibile pe portalul CITIUS.

• Cererea de executare
• Cererea de executare a unei hotărâri

Executorul judecătoresc trebuie să fie numit de partea care solicită executarea. Dacă partea respectivă nu face acest lucru, grefierul instanței numește un executor judecătoresc în mod automat și aleatoriu. În cazurile excepționale prevăzute de lege, atribuțiile unui executor judecătoresc pot fi îndeplinite de un funcționar judiciar.

În general, repartizarea competențelor între instanță și executorul judecătoresc este următoarea:

• Este responsabilitatea executorului judecătoresc să îndeplinească toate formalitățile de executare silită care nu sunt atribuite grefierului sau nu țin de competența judecătorului, inclusiv, mai exact, următoarele: somații, notificări, publicarea, consultarea bazelor de date, punerea sub sechestru și evidența bunurilor puse sub sechestru, decontări și plăți.
• Chiar și atunci când o cauză nu se încheie cu pronunțarea unei hotărâri, executorul judecătoresc trebuie să se asigure că acțiunile care decurg din cauza respectivă și care necesită intervenția sa sunt îndeplinite în mod corect.
• Pe lângă competențele atribuite în mod expres prin lege, este de responsabilitatea grefierului instanței să asigure buna desfășurare a aspectelor administrative și gestionarea procesului și să pună în aplicare ordinele judecătorești, atât în faza preliminară, cât și în cadrul procedurii de fond, cu excepția etapelor legate de citație, care ține de responsabilitatea executorului judecătoresc.
• De asemenea, ține de responsabilitatea grefierului instanței să îl înștiințeze pe executorul judecătoresc cu privire la procedurile de fond sau la etapele actuale și la acțiunile legate de acestea care pot influența procedurile.

În special:

Responsabilitățile judecătorului:

• să emită un ordin judecătoresc preliminar, dacă este necesar;
• să se pronunțe cu privire la obiecțiile împotriva executării silite și a punerii sub sechestru și să verifice și să stabilească ordinea de prioritate a creanțelor în termen de maximum trei luni de la data înregistrării obiecției sau a creanței;
• să se pronunțe, fără posibilitatea unei căi de atac, cu privire la contestațiile împotriva măsurilor și deciziilor executorului judecătoresc;
• să decidă cu privire la alte probleme semnalate de executorul judecătoresc, de părți sau de terți intervenienți.

Responsabilitățile executorului judecătoresc:

• să ia măsurile necesare pentru a verifica legalitatea titlului executoriu și să consulte evidențele computerizate ale executărilor silite și bazele de date online care pot fi consultate direct pentru a stabili ce bunuri pot fi puse sub sechestru;
• să prezinte o citație persoanei împotriva căreia se solicită executarea silită, inclusiv în cazurile în care persoana în cauză este citată pentru a indica bunurile care pot fi puse sub sechestru în cazul în care nu au fost identificate astfel de bunuri;
• să pună efectiv sub sechestru bunurile și să comunice citațiile care au loc după punerea sub sechestru;
• să efectueze vânzarea, decontarea și plata.

În cazul procedurilor de executare silită introduse în Portugalia, competența materială a instanțelor este următoarea:

(articolele 111-131 din Legea nr. 62/2013 din 26 august 2013, care poate fi consultată accesând acest link)

• camerele de executare ale instanței districtuale centrale (Instância Central do Tribunal de Comarca) sunt competente în ceea ce privește procedurile civile de executare, cu excepția următoarelor cazuri: competența conferită instanțelor specializate în dreptul proprietății intelectuale, dreptul concurenței, reglementării și supravegherii, dreptul maritim, dreptul familiei și minori, dreptul muncii, dreptul comercial, precum și în ceea ce privește executarea hotărârilor pronunțate de o instanță penală care, în temeiul procedurii penale, nu pot fi tratate într-o instanță civilă.
• Dacă nu există o instanță de executare sau o altă cameră sau instanță specializată care să dețină competența în materie, competența revine instanțelor cu competență generală (sau, dacă există, instanței civile relevante) din cadrul instanței districtuale locale (Instância Local do Tribunal de Comarca).

Competența teritorială a instanțelor portugheze pentru inițierea procedurilor de executare silită este următoarea (articolele 85-90 din Codul de procedură civilă, care pot fi consultate accesând acest link)

• Ca regulă generală, instanța de la domiciliul debitorului este competentă în ceea ce privește executarea silită, cu excepția cazului în care se prevede altfel într-o dispoziție legală specifică sau în normele prezentate în continuare.
• Creditorul poate opta pentru instanța din locul în care trebuie să fie îndeplinită obligația în cazul în care debitorul este persoană juridică sau în cazul în care domiciliul creditorului se află în zona metropolitană a orașelor Lisabona sau Porto și debitorul își are domiciliul în aceeași zonă metropolitană.
• Dacă executarea silită are ca obiect predarea unui anumit obiect sau o datorie cu garanție reală, este competentă instanța în a cărei rază teritorială se află obiectul sau, respectiv, cea de la locul în care se află bunurile grevate.
• Atunci când procedura de executare silită urmează să fie introdusă la instanța în a cărei rază teritorială se află reședința debitorului iar debitorul nu își are reședința în Portugalia, dar deține bunuri în această țară, este competentă instanța în a cărei rază teritorială se află bunurile în cauză.
• Instanța în a cărei rază teritorială se află bunurile este competentă și atunci când: procedura de executare silită trebuie să fie introdusă în fața unei instanțe portugheze, deoarece aceasta se referă la valabilitatea constituirii/lichidării unor societăți/altor persoane juridice având sediul social în Portugalia sau la valabilitatea deciziilor organelor de conducere ale acestora; și nu survine niciuna dintre situațiile prevăzute în normele de executare prezentate anterior sau în continuare.
• În cauzele care implică mai multe proceduri de executare silită a căror evaluare ține de competența unor instanțe diferite, va fi competentă instanța de la domiciliul debitorului.
• În cadrul executării unei hotărâri pronunțate de instanțele portugheze, cererea de executare silită este depusă în cadrul procedurii în care a fost pronunțată hotărârea în cauză, iar executarea este înregistrată în dosarul cauzei. Dacă cauza ajunge ulterior în apel, se transferă o copie a dosarului. Atunci când o secție specializată este competentă în materie de executare silită, o copie a hotărârii judecătorești, cererea care a stat la originea executării silite și documentele de însoțire trebuie să fie transmise secției specializate cât mai curând posibil.
• În cazul unei decizii luate în cadrul unei proceduri de arbitraj derulate în Portugalia, instanța competentă pentru executare este instanța districtuală în raza căreia a avut loc arbitrajul.
• Dacă a fost sesizată instanța de apel sau Curtea Supremă de Justiție, este competentă instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul debitorul.
• Pentru executările silite având ca obiect cheltuieli, amenzi sau compensații datorate ca urmare a unui abuz de procedură, competența aparține instanței în fața căreia s-a desfășurat procedura care a condus la notificarea cheltuielilor sau a compensației în cauză. Executările silite având ca obiect cheltuieli, amenzi sau compensații se desfășoară prin conexare cu cauza principală.
• Atunci când ordonanța de plată a cheltuielilor, amenzilor sau compensațiilor a fost pronunțată de o instanță de apel sau de Curtea Supremă de Justiție, executarea are loc la instanța de prim grad de jurisdicție care are competență în zona în care a fost judecată cauza.
• Pentru executarea bazată pe o hotărâre pronunțată în străinătate, inclusiv pe un titlu executoriu european, competența revine instanței de la domiciliul pârâtului.

Procedura extrajudiciară pre-executorie

Ca o alternativă la procedura judiciară, creditorii pot alege să utilizeze o procedură administrativă prealabilă, denumită PEPEX [procedimento extrajudicial pré-executivo (procedură extrajudiciară pre-executorie)].

Executorii judecătorești sunt autoritatea competentă pentru punerea în aplicare a măsurilor în cadrul acestei proceduri.

Puteți utiliza PEPEX în următoarele cazuri: hotărâri de executare naționale; alte titluri executorii naționale; hotărârile pronunțate în străinătate care au fost declarate executorii; hotărârile al căror caracter executoriu rezultă din legislația, tratatele sau convențiile UE care sunt obligatorii pentru Portugalia; titluri executorii europene. În oricare dintre aceste cazuri, trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

• creditorul trebuie să dețină un titlu executoriu care îndeplinește cerințele pentru aplicarea formei sumare a procedurii standard de executare pentru plata unei sume de bani; și
• atât reclamantul, cât și pârâtul trebuie să dețină coduri de identificare fiscală în Portugalia, indiferent de cetățenia sau de reședința lor.

Executorii judecătorești caută bunurile și veniturile după codul de identificare fiscală al pârâtului și pot face acest lucru numai în bazele de date portugheze (nu pot consulta baze de date din alte state membre). Legislația portugheză permite atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice străine să solicite un cod de identificare fiscală chiar dacă nu desfășoară nicio activitate în Portugalia și nu își au reședința în această țară.

PEPEX este o procedură electronică, în care nu se mai folosesc documente pe suport de hârtie. De asemenea, ea este rapidă și mai puțin costisitoare decât procedura judiciară. Cererea inițială este transmisă direct de către creditor accesând următoarea platformă informatizată:

Accesul la portalul autorității fiscale și vamale se obține prin intermediul datelor de autentificare sau prin certificatul digital aferent „cardului de cetățenie” (cartão de cidadão).

Atunci când un creditor numește un reprezentant autorizat, avocații (Advogados) și reprezentanții juridici (Solicitadores) pot accesa platforma cu ajutorul unui certificat digital emis în acest scop de către organismele profesionale de care aparțin.

La depunerea cererii, procedura este alocată în mod automat unui executor judecătoresc, iar creditorii obțin rapid (în general, în cinci zile de la depunerea cererii) informații despre posibilitatea reală de recuperare a banilor care le sunt datorați sau confirmarea oficială a faptului că sumele în cauză nu pot fi colectate în scopuri fiscale, fără a fi nevoie să se recurgă la proceduri judiciare.

Scopul principal al acestei proceduri este obținerea plății voluntare. Măsurile de punere sub sechestru/poprire nu pot avea loc în cadrul unei proceduri PEPEX. Pentru aplicarea acestui tip de măsuri, procedura PEPEX trebuie transformată în procedură de executare.

În timpul unei proceduri PEPEX, destinatarul cererii poate efectua o plată voluntară sau poate încheia un acord de plată cu solicitantul.

Ori de câte ori un solicitant optează pentru notificarea celeilalte părți, aceasta este notificată personal de către un executor judecătoresc.

Debitorii care sunt citați în mod valabil cu privire la procedură și nu iau nicio măsură vor fi incluși în lista publică a debitorilor, iar confirmarea privind imposibilitatea colectării menționată mai sus poate fi astfel emisă în scopuri juridice și fiscale. Ulterior, prin plata integrală a creanței, această situație va fi inversată odată cu eliminarea numelui debitorului din listă și cu notificarea autorității fiscale.

Într-o procedură PEPEX, părțile pot solicita intervenția unui judecător: solicitantul poate transforma procedura PEPEX într-o procedură de executare în cazul în care nu s-a obținut plata voluntară; destinatarul cererii poate face acest lucru prin prezentarea unei obiecții față de procedura PEPEX.

În ceea ce privește costurile, procedura PEPEX este mai puțin costisitoare decât procedura judiciară. În schimbul unei sume de doar 51,00 EUR plus TVA, creditorii pot afla dacă recuperarea creanței este sau nu viabilă, indiferent de valoarea creanței respective. Dacă se obține colectarea, costurile pot depăși 51,00 EUR, după caz.

De asemenea, trebuie menționat faptul că, dacă procedura PEPEX este transformată în procedură de executare, creditorii sunt scutiți de la plata taxelor judiciare inițiale.

Procedura PEPEX este prevăzută de Legea nr. 32/2014 din 30 mai 2014, care poate fi consultată prin intermediul acestui link și este reglementată prin Ordinul nr. 233/2014 din 14 noiembrie 2014, care poate fi consultat accesând linkul Ordinul privind Pepex.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Întreaga procedură de executare se bazează pe un titlu executoriu care stabilește scopul și limitele acțiunii de executare. Se consideră că titlurile executorii includ dobânda de penalizare pentru plăți întârziate aplicabilă, la rata legală, pentru obligația în cauză.

Hotărârile sunt executorii și titlurile executorii pot fi emise în următoarele circumstanțe:

a) Hotărâri împotriva pârâtului

• O hotărâre este considerată ca fiind titlu executoriu numai după ce devine definitivă, cu excepția cazului în care calea de atac introdusă împotriva acesteia nu are efect suspensiv.
• Din punctul de vedere al executării silite, ordinele și orice alte hotărâri sau acte emise de autoritatea judiciară care necesită respectarea unei obligații sunt echivalente unor hotărâri judecătorești. Hotărârile instanțelor de arbitraj (Tribunal Arbitral) au forță executorie în aceleași condiții ca și hotărârile pronunțate de instanțele ordinare.
• Fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute în tratate, în convenții, în regulamentele Uniunii Europene și în legile speciale, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sau de arbitri în afara teritoriului național nu pot servi drept temei pentru executare decât după ce au fost examinate și confirmate de instanța portugheză competentă.
• Titlurile executorii emise în alte țări nu trebuie să fie examinate pentru a fi executorii în Portugalia.

b) Documentele întocmite sau certificate de un notar sau de alte entități sau specialiști cu competențe în acest scop, care servesc la stabilirea sau recunoașterea unei obligații

• Documentele întocmite sau autentificate de un notar sau de alte entități sau specialiști cu competențe în acest scop, prin care se convine asupra plăților viitoare sau se stabilesc obligații viitoare, pot servi drept temei pentru executare, în măsura în care se dovedește, printr-un document întocmit în conformitate cu clauzele prezentate în astfel de documente, sau, în cazul în care nu există astfel de clauze, printr-un document cu forță executorie proprie, că o plată a fost efectuată pentru încheierea unui acord comercial sau că o obligație a fost stabilită ca urmare a încheierii unei tranzacții între părți.
• Documentele semnate în numele altei persoane au forță executorie doar dacă semnătura a fost autentificată de un notar sau de alte entități sau specialiști cu competențe în acest sens.

c) Titluri de creanță, inclusiv dacă acestea sunt scrise doar de mână, cu condiția ca, în acest caz, faptele care constituie relația subiacentă să se regăsească în documentul respectiv sau să fie menționate în cererea de executare

• Titlurile de creanță includ cecuri, cambii și bilete la ordin.

d) Documente a căror forță executorie este conferită printr-o dispoziție specială

• De exemplu, cererile de somații la care a fost anexat un titlu executoriu și procesele-verbale ale adunărilor asociațiilor de proprietari.

3.2 Condiţiile principale

În ceea ce privește creanța

Creanța trebuie să fie certă, scadentă și să aibă un cuantum fix. În cazul în care creanța nu este conformă cu titlul, executarea va începe cu măsuri care să asigure faptul că obligația este certă, scadentă și are un cuantum fix.

În ceea ce privește creditorul

Creanța care urmează să fie executată trebuie să fie solicitată de persoana desemnată drept creditor în cadrul titlului executoriu. În cazul în care titlul este o garanție la purtător, executarea va fi solicitată de către purtătorul titlului.

În cazul în care a intervenit o succesiune cu privire la dreptul sau obligația în cauză, executarea trebuie să aibă loc între succesorii persoanelor care figurează în titlu în calitate de creditor sau debitor al obligației de executare. În cererea de executare, partea care solicită executarea trebuie să expună faptele care constituie succesiunea.

În ceea ce privește debitorul

Executarea trebuie solicitată împotriva persoanei care are rolul de debitor în cadrul titlului.

Activele persoanei împotriva căreia se solicită executarea silită sunt puse sub sechestru chiar dacă, pentru orice motiv, acestea sunt în posesia unei părți terțe, dar fără a se aduce atingere drepturilor pe care un astfel de terț este îndreptățit să le pretindă față de partea care solicită executarea.

Executarea unei datorii garantate cu o garanție reală pe activele unei părți terțe trebuie să fie îndreptată în mod direct împotriva respectivei părți terțe în cazul în care partea care solicită executarea dorește să execute garanția, în pofida faptului că debitorul poate, de asemenea, să fie acționat în instanță imediat.

Atunci când procedura de executare este îndreptată exclusiv împotriva părții terțe și este recunoscut faptul că activele grevate de garanții reale sunt insuficiente, partea care solicită executarea poate, în cadrul aceleiași proceduri, să solicite continuarea procedurii de executare împotriva debitorului, care va fi acționat în instanță pentru satisfacerea integrală a cererii. Atunci când activele grevate aparțin debitorului, dar sunt în posesia unei părți terțe, aceasta din urmă, împreună cu debitorul, pot fi acționați în instanță împreună.

Într-o procedură de executare silită introdusă împotriva unui debitor subsidiar, activele acestuia nu pot fi puse sub sechestru înaintea activelor debitorului principal, cu condiția ca debitorul subsidiar să invoce în mod întemeiat beneficiul executării silite în termenul prevăzut pentru prezentarea obiecțiilor împotriva executării.

Atunci când activele deținute în comun de un cuplu căsătorit sunt puse sub sechestru în cadrul unei proceduri de executare îndreptate împotriva unuia dintre soți întrucât se consideră că partea împotriva căreia se solicită executarea silită nu deține suficiente active, soțul acestei părți este înștiințat că poate să solicite separarea legală a activelor sau să adauge un certificat care confirmă că o astfel de acțiune este pendinte, fiind deja solicitată separarea activelor; în caz contrar, procedura de executare este îndreptată asupra bunurilor comune.

Atunci când se introduce o procedură de executare împotriva unuia dintre soți, partea care solicită executarea poate susține, furnizând motivele acestei susțineri, că datoria, înregistrată într-un alt titlu decât hotărârea judecătorească, este comună. În astfel de cazuri, soțul părții împotriva căreia se solicită executarea silită este înștiințat că poate să declare dacă acceptă faptul că datoria este comună, pe baza motivelor invocate; în caz contrar, dacă soțul nu prezintă o astfel de declarație, datoria este considerată comună, fără să se aducă atingere unei eventuale contestații pe care o poate depune soțul în cauză.

Atunci când se introduce o procedură de executare silită împotriva unuia sau a mai multor proprietari comuni ai unui patrimoniu autonom sau ai unui patrimoniu comun, activele cuprinse în patrimoniul autonom, o fracțiune a acestora sau o parte specifică a patrimoniului comun nu pot fi puse sub sechestru.

În cazul în care procedura de executare este îndreptată împotriva moștenitorilor, doar activele care au fost primite de la defunct pot fi puse sub sechestru. Atunci când sechestrul privește alte active, partea împotriva bunurilor căreia se solicită punerea sub sechestru poate solicita executorului judecătoresc eliberarea bunurilor, indicând ce bunuri succesorale are în posesie. Solicitarea va fi acceptată dacă partea care solicită executarea, după ce a fost audiată, nu are obiecții. Dacă partea care solicită executarea silită se opune eliberării bunurilor, partea împotriva căreia se solicită executarea poate obține eliberarea acestora numai dacă moștenirea a fost acceptată fără condiții (fără să se fi deschis o procedură de inventariere) și dacă această din urmă parte afirmă și dovedește în instanță:

(a) că activele puse sub sechestru nu provin din patrimoniu;

(b) că nu a primit din patrimoniu mai multe active decât cele declarate sau, în caz contrar, că aceste alte active au fost utilizate pentru acoperirea pasivelor aferente patrimoniului.

Dispozițiile legale pe care se bazează acest sistem sunt cele menționate în răspunsul la întrebarea nr. 1.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Principalele măsuri de executare sunt:

• punerea sub sechestru;
• vânzarea;
• plata;
• livrarea unui bun;
• îndeplinirea unei acțiuni de către o altă parte pe spezele părții împotriva căreia se solicită executarea silită.

Aceste măsuri principale de executare pot fi precedate sau urmate de alte măsuri necesare punerii în aplicare a acestora (de exemplu, alegerea îndeplinirii unei acțiuni atunci când obligația este alternativă; dovada că s-a respectat o condiție sau s-a prestat un serviciu de care depinde obligația care trebuie executată; lichidarea obligației care trebuie executată atunci când este nelichidă; evaluarea costului îndeplinirii fungibile de către un terț; consultări prealabile pentru localizarea și identificarea bunurilor care pot fi puse sub sechestru; înregistrarea sechestrului; stabilirea unui depozitar pentru bunurile puse sub sechestru; publicarea vânzării bunurilor puse sub sechestru; comunicarea vânzării către oficiul de înregistrare).

Alegerea măsurilor de executare depinde de scopul executării, care poate fi: plata unei sume de bani; livrarea unui obiect specific; sau îndeplinirea unei acțiuni.

În cadrul procedurilor de executare silită pentru plata unei sume de bani, măsurile de executare cele mai adecvate scopului procedurii de executare sunt punerea sub sechestru, vânzarea și plata.

În cadrul procedurilor de executare pentru livrarea unui bun specific, măsura de executare cea mai adecvată scopului procedurii de executare este livrarea bunului în cauză de către executorul judecătoresc. În cazul în care bunul pe care ar trebui să-l primească partea care solicită executarea nu poate fi găsit, partea în cauză poate transforma acțiunea într-o procedură de executare pentru plata unei sume de bani prin achitarea valorii bunului plus prejudiciul rezultat din absența livrării.

În cadrul procedurilor de executare pentru îndeplinirea unei acțiuni, pot exista două măsuri alternative de executare adecvate: fie, în cazul în care acțiunea este fungibilă, îndeplinirea acțiunii de către o altă persoană, pe spezele părții împotriva căreia se solicită executarea silită, plus compensația pentru întârziere; fie, în cazul în care acțiunea este nefungibilă, plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit, la care se poate adăuga o penalitate cu titlu cominatoriu. Atunci când partea care solicită executarea cere o compensație pentru prejudiciul suferit, acțiunea este transformată într-o procedură de executare pentru plata unei sume de bani.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Toate bunurile debitorului care pot fi puse sub sechestru pot face obiectul executării silite.

Executarea poate viza bunurile terților atunci când acestea sunt legate de garanția de creditare sau dacă fac obiectul unei acțiuni în detrimentul creditorului, pe care creditorul a contestat-o cu succes.

Numai bunurile și drepturile care pot fi evaluate în bani pot fi puse sub sechestru. Activele care nu se încadrează într-o activitate comercială legală nu pot fi puse sub sechestru.

În ceea ce privește normele menționate mai sus, următoarele active pot face obiectul executării:

• bunurile imobile
• bunurile mobile
• creditele
• titlurile de valoare
• drepturile
• drepturile viitoare
• depozitele bancare
• indemnizațiile sau salariile
• activele indivize
• participațiile la capitalul societăților
• spațiile comerciale.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Efectele punerii sub sechestru

• Cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres prin lege, partea care solicită executarea silită dobândește, prin intermediul sechestrului, dreptul de a primi plățile datorate înaintea oricărui alt creditor care nu beneficiază de o garanție reală prealabilă.
• În cazul în care activele părții împotriva căreia se solicită executarea silită au fost deja confiscate, prioritatea sechestrului se referă la data la care au fost confiscate respectivele active.
• Fără a aduce atingere normelor care reglementează înregistrarea, niciun act de cedare, grevare sau închiriere de bunuri puse sub sechestru nu poate fi invocat împotriva executării.
• Atunci când se execută poprirea asupra oricărei creanțe a debitorului, nici lichidarea creanței pentru un motiv care depinde de voința părții împotriva căreia se solicită executarea sau a debitorului acesteia, care a avut loc după poprire, nu poate fi invocată împotriva executării.
• Plata integrală sau atribuirea, înainte de poprire, a taxelor de închiriere care nu sunt scadente nu poate fi invocată împotriva părții care solicită executarea, în măsura în care aceste taxe de închiriere se referă la perioade de timp care nu au expirat încă la data popririi.
• În cazul în care bunul pus sub sechestru este pierdut, expropriat sau suferă o scădere a valorii, iar în oricare dintre cazuri se pune problema unei despăgubiri din partea terților, partea care solicită executarea păstrează, asupra creanțelor în cauză sau a sumelor de bani plătite cu titlu de compensație, dreptul pe care îl avea asupra bunului.

Efectele vânzării

• În urma unei vânzări efectuate în cadrul executării silite cumpărătorului îi revin acele drepturi asupra bunului vândut pe care le deținea partea împotriva căreia s-a efectuat executarea silită.
• Activele sunt transferate degrevate de gajuri și de orice alte drepturi reale care nu au fost înregistrate anterior confiscării, punerii sub sechestru sau sub garanție, cu excepția celor constituite la o dată anterioară, care produc efecte cu privire la terți indiferent de înregistrare.
• Drepturile terților menționate mai sus, care expiră, sunt transferate în veniturile realizate din vânzarea bunurilor în cauză.

Efectele plății

• Plata lichidează executarea silită.
• Plata poate avea loc prin transferul unei sume de bani, prin alocarea de active către creditor, alocarea de venituri sau plata în rate printr-un acord între partea care solicită executarea și partea împotriva căreia se solicită executarea.

Efectele livrării unui obiect

• Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea silită nu livrează bunul în mod voluntar, dispozițiile care reglementează punerea sub sechestru se pot aplica, mutatis mutandis, ca măsură alternativă, asupra executării silite a livrării, efectuându-se căutările și alte măsuri necesare.
• Livrarea poate implica bunuri aparținând statului, altor persoane juridice publice, concesionarilor de lucrări sau servicii publice sau organizațiilor caritabile.
• În cazul unor bunuri mobile care trebuie stabilite prin numărare, cântărire sau măsurare, executorul judecătoresc dispune efectuarea operațiunilor esențiale în prezența sa și livrează cantitatea datorată părții care solicită executarea.
• În cazul bunurilor imobile, executorul judecătoresc transferă dreptul de proprietate părții care solicită executarea prin înmânarea actelor de proprietate și a cheilor, după caz, și înștiințează partea împotriva căreia se solicită executarea, chiriașii și orice persoană aflată în posesia bunurilor, pentru a se asigura că aceștia respectă și recunosc drepturile părții care solicită executarea.
• Atunci când un bun este deținut în comun cu alte părți interesate, partea care solicită executarea primește dreptul de proprietate asupra cotei-părți corespunzătoare din bunul respectiv.
• Dacă proprietatea este reședința principală a părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care există dificultăți semnificative în găsirea unui alt domiciliu pentru partea în cauză, executorul judecătoresc informează în avans consiliul municipal și instituțiile de asistență socială competente.
• Dacă proprietatea este reședința principală a părții împotriva căreia se solicită executarea și această parte a închiriat proprietatea respectivă, executorul judecătoresc suspendă livrarea în cazul în care se arată printr-un certificat medical – care indică perioada pentru care trebuie menținută suspendarea executării – că măsura pune în pericol viața persoanei aflate în incintă, din cauza unei boli acute.

Efectele îndeplinirii unei acțiuni

• Dacă partea care solicită executarea optează pentru îndeplinirea acțiunii de către o altă persoană, această parte solicită numirea unui expert care să evalueze costul implicat.
• După încheierea evaluării, se pun sub sechestru activele necesare pentru plata sumei stabilite, urmându-se celelalte condiții ale procedurii de executare silite pentru plata unei sume de bani.
• În cazul în care se impune debitorului să nu îndeplinească o anumită acțiune, dar acesta procedează totuși la respectiva acțiune, creditorul va avea dreptul să solicite ca lucrările – dacă există lucrări finalizate – să fie demolate pe spezele persoanei care avea obligația de a se abține de la realizarea lor.
• Acest drept încetează și se acordă doar compensații pe baza condițiilor generale, dacă prejudiciul suferit de debitor din cauza demolării este considerabil mai mare decât prejudiciul suferit de creditor.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Vânzarea, plata, livrarea unui bun și îndeplinirea unei acțiuni sunt măsuri de executare care, odată efectuate, nu au o perioadă de valabilitate. Același lucru se aplică și în cazul punerii sub sechestru, sub rezerva caracteristicilor indicate mai jos în legătură cu sechestrul asupra bunurilor care fac obiectul înregistrării.

În ceea ce privește sechestrul asupra bunurilor imobile supuse înregistrării, înregistrarea sechestrului este obligatorie și trebuie să fie efectuată de executorul judecătoresc. În anumite cazuri prevăzute în mod expres de lege, înregistrarea sechestrului trebuie să aibă caracter provizoriu. Când se întâmplă acest lucru, înregistrarea provizorie expiră dacă nu este transformată în înregistrare permanentă sau nu este reînnoită în termenul prevăzut în acest sens. Prin urmare, în cazul sechestrului asupra unor bunuri supuse înregistrării și înregistrate cu caracter provizoriu, executorul judecătoresc trebuie să se asigure că înregistrarea provizorie este transformată în înregistrare permanentă – dacă acest lucru devine posibil între timp – sau este reînnoită pentru perioada necesară.

În sfârșit, procedurile de executare care au fost deschise se pot încheia în cadrul procesului de diligență destinat localizării bunurilor debitorului, fără a ajunge la plată, în cazul în care procesul de diligență nu dă rezultate până la expirarea termenelor prevăzute de Codul de procedură civilă, în funcție de cauza în discuție și de forma aplicabilă a procedurii.

Dispozițiile legale pe care se bazează acest sistem sunt cele menționate în răspunsul la întrebarea nr. 1.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

În sens larg, termenul „cale de atac” (recurso) se referă la obiecția împotriva executării, la obiecția împotriva punerii sub sechestru și la calea de atac în sensul strict.

Obiecția împotriva executării

Persoana împotriva căreia se solicită executarea poate contesta executarea, prezentând obiecții împotriva executării în termen de 20 de zile de la data citării.

Fără a aduce atingere dispozițiilor dreptului internațional și al UE, care sunt obligatorii pentru Portugalia și au prioritate, în conformitate cu legislația națională, motivele pentru prezentarea unei obiecții împotriva executării variază în funcție de măsura în care executarea se bazează pe o hotărâre judecătorească (gamă mai restrânsă de motive posibile), pe o hotărâre arbitrală (gamă puțin mai extinsă de motive) sau pe un titlu executoriu diferit (gamă și mai extinsă de motive).

Atunci când executarea silită se bazează pe o hotărâre judecătorească, obiecțiile se pot baza numai pe următoarele motive:

• titlul nu există sau nu poate fi executat;
• dosarul sau copia certificată sunt falsificate sau inexacte și acest lucru influențează condițiile de executare,
• absența unei cerințe procedurale de care depinde regularitatea procedurii de executare, fără a aduce atingere îndeplinirii acesteia;
• neparticiparea pârâtului la procesul de fond, în cazul în care survine oricare dintre situațiile prevăzute la articolul 696 litera (e) din Codul civil (citația nu a fost notificată sau citația este nulă și neavenită; necunoașterea citației din motive care nu pot fi imputate pârâtului; lipsa obiecțiilor ca urmare a unui caz de forță majoră);
• incertitudinea, imposibilitatea executării sau nelichiditatea obligației care trebuie executate, care nu au fost abordate în etapa inițială a procedurii de executare;
• cauza a fost judecată înainte de executarea hotărârii;
• orice factor care lichidează sau modifică obligația, cu condiția ca acesta să fie ulterior încheierii dezbaterilor în cadrul procesului de fond și să se poată furniza dovezi documentare; prescrierea temporală a dreptului sau a obligației, care poate fi dovedită prin orice mijloace;
• o cerere reconvențională introdusă împotriva persoanei care solicită executarea, cu scopul de a obține compensarea creanțelor;
• atunci când este vorba de o hotărâre arbitrală de recunoaștere sau de tranzacție, orice motiv de nulitate sau de invaliditate a acestor acte.

Dacă executarea se bazează pe o hotărâre arbitrală, se pot invoca, pe lângă motivele de obiecție împotriva executării enumerate mai sus, motivele pe care se poate baza anularea judiciară a hotărârii respective, fără a se aduce atingere dispozițiilor Legii privind arbitrajul voluntar (Lei da Arbitragem Voluntária).

Dacă executarea nu se bazează pe o hotărâre judecătorească sau pe o cerere de chemare în judecată căreia i s-a anexat un titlu executoriu, pe lângă motivele de obiecție împotriva executării bazate pe o hotărâre judecătorească deja enumerate, orice alte motive care pot fi invocate cu titlu de apărare în procedura de fond.

Obiecția împotriva punerii sub sechestru

Partea împotriva căreia se solicită executarea silită, soțul/soția acestei părți și terții pot prezenta obiecții împotriva punerii sub sechestru a anumitor bunuri, în următoarele cazuri.

În cazul în care se pune sechestru pe bunuri aparținând părții împotriva căreia se solicită executarea silită, partea în cauză poate prezenta obiecții împotriva sechestrului pentru oricare dintre următoarele motive:

• inadmisibilitatea punerii sub sechestru a bunurilor care fac efectiv obiectul acestuia sau a măsurii în care a fost executat sechestrul;
• executarea imediată a sechestrului asupra activelor care satisfac numai în mod subsidiar datoria executată;
• punerea sub sechestru a activelor care, întrucât nu satisfac – în temeiul dreptului material – datoria ce se execută silit, nu ar trebui să fie afectate de măsură.

În cazul în care sechestrul sau orice confiscare sau livrare de bunuri impusă pe cale judecătorească încalcă dreptul de proprietate sau orice alt drept incompatibil cu punerea în aplicare sau cu sfera de aplicare a măsurii și aparținând unei persoane care nu este parte în cauză, partea vătămată poate invoca acest lucru prin introducerea unei acțiuni de scoatere temporară de sub sechestru, în calitate de terț.

Un soț care se află în poziția de terț poate, fără autorizarea celuilalt soț, să își apere drepturile asupra bunurilor proprii sau a bunurilor comune care au fost afectate în mod nejustificat de sechestru.

Dispozițiile legale pe care se bazează acest sistem sunt cele menționate în răspunsul la întrebarea nr. 1.

Căile de atac

Se pot introduce proceduri obișnuite de recurs în fața unei instanțe de apel (de apelação) (împotriva hotărârilor pronunțate de o instanță de prim grad de jurisdicție) sau în fața Curții Supreme de Justiție [privind o chestiune de drept (de revista)]. Căile de atac ordinare împotriva hotărârilor pronunțate în cadrul procedurilor de executare sunt reglementate de dispozițiile aplicabile procesului de fond.

În general, o cale de atac ordinară este admisibilă numai atunci când cauza are o valoare care depășește suma pentru care este competentă instanța a cărei hotărâre este atacată, iar hotărârile atacate sunt defavorabile recurentului la un cuantum care depășește jumătate din suma pentru care este competentă instanța respectivă. În Portugalia, instanța de apel este competentă pentru a soluționa litigii cu o valoare de până la 30 000,00 EUR, iar instanța de prim grad de jurisdicție – pentru a soluționa litigii cu o valoare de până la 5 000,00 EUR.

Procedurile de executare prevăd anumite declarații provizorii care pot avea loc sau nu, în funcție de caz – de exemplu, contestații împotriva executării silite prin acțiuni de scoatere temporară de sub sechestru introduse de partea împotriva căreia se solicită executarea, obiecții împotriva sechestrului prezentate de partea împotriva căreia se solicită executarea sau de terți, verificarea și clasificarea creanțelor atunci când există creditori cu o garanție reală asupra activelor puse sub sechestru care solicită plata creanțelor lor din veniturile generate de aceste active puse sub sechestru. O cale de atac se poate întemeia, de asemenea, pe deciziile luate cu privire la aceste declarații provizorii în condițiile prezentate mai sus.

În special, în cadrul procedurilor de executare, căile de atac se întemeiază pe următoarele:

• o decizie de evaluare a descalificării unui judecător;
• o decizie de evaluare a competenței exclusive a unei instanțe;
• o decizie prin care se dispune suspendarea procedurii;
• un ordin judecătoresc prin care se admite sau se respinge orice act de procedură articulat (articulado) sau probă;
• o decizie de impunere a unei amenzi sau a unei alte penalități procedurale;
• o decizie prin care se dispune anularea oricărei înregistrări;
• o decizie luată după hotărârea definitivă;
• decizii a căror contestare prin intermediul unei căi de atac împotriva hotărârii definitive ar fi absolut inutilă;
• decizii de suspendare, încetare sau anulare a executării;
• decizii privind anularea vânzării;
• hotărâri privind exercitarea dreptului de prioritate sau de răscumpărare;
• un refuz, chiar și parțial, de a examina cererea de executare;
• un ordin de respingere a cererii de executare.

Calea de atac privind o chestiune de drept se întemeiază pe următoarele:

• hotărârile instanțelor de apel pronunțate în apel în cadrul procedurilor de decontare care nu depind de un simplu calcul aritmetic, de verificarea și clasificarea creanțelor sau de contestațiile formulate împotriva executării;
• aceasta nu aduce atingere cazurilor în care atacarea hotărârilor la Curtea Supremă de Justiție este întotdeauna admisibilă.

Normele care reglementează căile de atac în cauzele de executare sunt prevăzute la articolele 852-854 din Codul de procedură civilă, care poate fi consultat la acest link: Codul de procedură civilă.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Da, există constrângeri legate de protecția debitorului. Unele sunt constrângeri privind sechestrul, altele sunt constrângeri privind executarea care decurg din termenele-limită.

Constrângerile privind sechestrul legate de protecția debitorului constau în imunitatea absolută sau totală împotriva sechestrului, imunitatea relativă împotriva sechestrului și imunitatea parțială împotriva sechestrului asupra anumitor active ale debitorului. Există alte două constrângeri: una legată de protecția activelor comune ale unui cuplu căsătorit atunci când procedura de executare este introdusă doar împotriva unuia dintre soți; și o alta decurgând din principiul proporționalității, potrivit căruia ar trebui puse sub sechestru doar activele necesare pentru a acoperi datoria și cheltuielile generate de executare.

Trecerea timpului poate constitui o limită a executării în cazul prescrierii sau al limitării. După expirarea termenelor în cauză, dreptul a cărui executare este vizată se stinge.

Modul în care funcționează aceste constrângeri legate de protecția debitorului și de termenele-limită sunt explicate în continuare.

Active cu imunitate absolută și totală împotriva sechestrului

Pe lângă bunurile scutite de sechestru în cadrul unei dispoziții speciale, următoarele beneficiază de imunitate absolută împotriva sechestrului:

• bunuri sau drepturi inalienabile;
• active aflate în proprietatea publică a statului și a altor persoane juridice de drept public;
• obiecte asupra cărora sechestrul ar fi imoral sau nejustificat din punct de vedere financiar, deoarece valoarea lor de piață este nesemnificativă;
• obiecte destinate în mod special manifestării publice a unui cult religios;
• cimitire;
• instrumentele și obiectele care sunt esențiale pentru persoanele cu handicap și pentru tratarea bolnavilor.

Active cu imunitate relativă împotriva sechestrului

• Cu excepția cazului în care executarea vizează plata unei datorii cu o garanție reală, activele deținute de stat și de alte persoane juridice de drept public, activele entităților care dețin concesiuni ale lucrărilor publice sau ale serviciilor publice sau activele organizațiilor caritabile, alocate în mod special pentru scopuri de interes public, sunt scutite de punerea sub sechestru.
• Instrumentele de lucru ale părții împotriva căreia se solicită executarea silită și obiectele esențiale pentru exercitarea profesiei sau a formării profesionale sunt, de asemenea, exceptate de la punerea sub sechestru, cu excepția cazului în care: partea în cauză indică faptul că acestea pot fi puse sub sechestru; sau în cazul în care executarea silită se referă la plata prețului lor de achiziție sau a costului reparației lor; sau în cazul în care acestea sunt puse sub sechestru ca active corporale ale spațiilor comerciale.
• De asemenea, sunt scutite de la punerea sub sechestru bunurile care sunt esențiale pentru gospodărie la domiciliul efectiv al părții împotriva căreia se solicită executarea silită, cu excepția cazului în care executarea vizează plata bunurilor în sine sau a costului reparației lor.

Active asupra cărora se poate pune sechestru parțial

• Sunt exceptate de la punerea sub sechestru: două treimi din cuantumul net al salariilor, remunerațiilor, prestațiilor periodice primite cu titlu de pensie pentru limită de vârstă sau orice alte prestații sociale, asigurări, indemnizații de accident sau anuitate sau orice alte plăți de natură similară care asigură subzistența debitorului.
• În scopul calculării părții nete a plăților menționate anterior, nu se iau în considerare decât contribuțiile care sunt prevăzute de lege.
• Această imunitate împotriva punerii sub sechestru are o limită maximă echivalentă cu trei salarii minime pe economie la data fiecărei puneri sub sechestru și o limită minimă, în cazul în care debitorul nu dispune de alte venituri, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie.
• Limitele menționate mai sus nu se aplică în cazul în care creanța executată este destinată întreținerii, caz în care o sumă echivalentă unei pensii necontributive complete are imunitate împotriva punerii sub sechestru.
• Se exceptează de la punerea sub sechestru a banilor sau a soldurilor bancare o sumă echivalentă cu salariul minim pe economie sau, în cazul obligațiilor de întreținere, o sumă echivalentă unei pensii necontributive complete. (Această imunitate împotriva punerii sub sechestru și imunitatea parțială menționată anterior nu sunt cumulative)
• După ce a evaluat cuantumul și natura creanței executate, precum și nevoile părții împotriva căreia se solicită executarea silită și ale familiei sale, instanța poate, în mod excepțional și la cererea părții împotriva căreia se solicită executarea, să reducă, pentru o perioadă pe care o consideră rezonabilă, partea din venitul său pe care se poate pune sechestru și poate chiar să o scutească total pentru o perioadă de cel mult un an.

Imunitate împotriva popririi unor sume de bani sau depozite bancare

Sumele de bani sau depozitele bancare rezultate în urma satisfacerii unei creanțe care are imunitate împotriva sechestrului au, la rândul lor, imunitate împotriva sechestrului, în aceleași condiții ca și creanța inițială.

Limitele aplicabile sechestrului asupra bunurilor comune în cadrul procedurilor de executare introduse împotriva unuia dintre soți

• Atunci când activele deținute în comun de un cuplu căsătorit sunt puse sub sechestru în cadrul unei proceduri de executare îndreptate împotriva unuia dintre soți întrucât se consideră că partea împotriva căreia se solicită executarea silită nu deține suficiente active, soțul debitorului este înștiințat că poate să solicite, în termen de 20 de zile, separarea legală a activelor sau să adauge un certificat care confirmă că o astfel de acțiune este pendinte, fiind deja solicitată separarea activelor; în caz contrar, procedura de executare silită este îndreptată asupra bunurilor comune.
• Odată ce solicitarea de separare a activelor a fost conexată sau certificatul a fost adăugat, executarea se suspendă până când are loc partajul. Dacă în urma partajului bunurile puse sub sechestru nu îi revin părții împotriva căreia se solicită executarea silită, alte active care i-au revenit acestei părți pot fi confiscate și sechestrul anterior rămâne valabil până când se efectuează noul sechestru.

Normele generale privind bunurile care pot fi confiscate și limitele sechestrului sunt prevăzute la articolele 735-747 din Codul de procedură civilă.

Limitele punerii sub sechestru din perspectiva proporționalității

Sechestrul se limitează la activele necesare pentru a se acoperi creanța care trebuie executată silit și costurile aferente. Aceste costuri sunt estimate, în scopul punerii sub sechestru și fără a aduce atingere eventualelor decontări ulterioare, la 20 % din valoarea care face obiectul executării dacă aceasta se încadrează în intervalul valoric pentru care este competentă instanța districtuală, la 10 % dacă această valoare este mai mare dar până la de patru ori valoarea pentru care este competentă curtea de apel și la 5 % dacă este mai mare decât această din urmă valoare. Instanța districtuală este competentă pentru a soluționa litigii cu o valoare de până la 5 000,00 EUR, iar curtea de apel pentru a soluționa litigii cu o valoare de până la 30 000,00 EUR (sume valabile în 2021, la data revizuirii prezentei fișe informative). Cele două valori sunt prevăzute la articolul 44 din Legea nr. 62/2013 din 26 august 2013, care poate fi consultată prin intermediul acestui link.

Limitele aplicabile executării care decurg din termenele de prescriere

În general, protecția judiciară (a cărei existență sau stabilire depinde de voința părților) face obiectul unei prescrieri temporale atunci când nu este exercitată în perioada de timp stabilită de lege.

Instanța nu poate să se sesizeze din oficiu în legătură cu împlinirea unui termen de prescriere. Pentru ca un termen de prescriere să producă efecte, acesta trebuie invocat, cu titlu judiciar sau extrajudiciar, de persoana care beneficiază de acesta, de reprezentantul său sau, în cazul în care persoana nu dispune de capacitatea necesară, de către procuror.

Atunci când termenul de prescriere expiră, beneficiarul (debitorul) poate refuza să efectueze plata sau poate să conteste, în orice mod, exercitarea dreptului prescris. În cazul în care procedura de executare silită s-a introdus împotriva persoanei în cauză, debitorul împotriva căruia se solicită executarea poate prezenta o obiecție împotriva executării prin intermediul unei acțiuni de scoatere temporară de sub sechestru întemeiată pe termenul de prescriere. Termenul pentru prezentarea obiecțiunilor împotriva executării este de 20 de zile de la citație.

Cu toate acestea, un debitor nu poate solicita recuperarea (returnarea) plății unei rate pe care a efectuat-o în mod voluntar pentru a respecta o obligație care face obiectul prescrierii temporale, chiar dacă aceasta a fost efectuată fără să se aibă cunoștință de termenul de prescriere. Această regulă se aplică tuturor formelor de satisfacere a dreptului care face obiectul prescrierii temporale, precum și recunoașterii acestuia sau furnizării de garanții.

Termenul de prescriere poate fi invocat împotriva părții care solicită executarea de către creditorii debitorului și de către terți care au un interes legitim de a-l declara, chiar și atunci când debitorul a renunțat la acesta. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul renunță la termenul de prescriere, acesta poate fi invocat de creditori numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de dreptul civil pentru o acțiune revocatorie (impugnação pauliana).

Dacă, în cazul în care debitorul este acționat în justiție, acesta nu invocă termenele de prescriere, iar instanța pronunță o hotărâre împotriva sa, hotărârea definitivă nu afectează dreptul recunoscut al creditorilor acestuia.

Termenul normal de prescriere este de 20 de ani, dar există și termene de prescriere mai scurte.

Următoarele fac obiectul unui termen de prescriere de cinci ani:

• renta viageră și chiriile pentru teren;
• taxele de închiriere plătite de chiriaș, chiar și atunci când sunt plătite o singură dată;
• chiriile pentru locațiunea pe termen lung;
• dobânzile prevăzute prin contract sau prin lege, inclusiv dobânzile brute și dividendele societăților;
• ratele de amortizare a capitalului plătite cu dobândă;
• plățile de întreținere datorate;
• și orice alte plăți care se reînnoiesc periodic.

Legea stabilește termene de prescriere teoretice (bazate pe prezumția de conformitate) în următoarele cazuri:

• creanțele unităților care furnizează cazare, alimente sau băuturi, pentru cazarea, alimentele sau băuturile furnizate, se prescriu după șase luni, fără a aduce atingere termenului de prescriere de doi ani indicat mai jos;
• creanțele unităților care furnizează cazare sau cazare și alimente sau băuturi elevilor/studenților se prescriu după doi ani, la fel ca și creanțele unităților care furnizează instruire, educație, asistență sau tratament asociate cu serviciile prestate;
• creanțele comercianților asupra obiectelor vândute unei persoane care nu este comerciant sau asupra obiectelor care nu sunt destinate activității sale se prescriu după doi ani, la fel ca și creanțele persoanelor angajate la nivel profesional într-un sector având ca obiect furnizarea de bunuri sau produse, executarea de lucrări sau gestiunea afacerilor unei alte părți, inclusiv cheltuielile suportate, cu excepția cazului în care serviciul respectiv este destinat activității industriale a debitorului;
• creanțele asupra serviciilor furnizate în cadrul exercitării profesiilor liberale și pentru rambursarea cheltuielilor aferente se prescriu după doi ani.

Atunci când este implicat un termen de prescriere descris în dreptul civil drept o prezumție de prescriere, se aplică următoarele reguli:

• prezumția de conformitate prin expirarea termenului de prescriere poate fi contestată numai prin confirmarea de către debitorul inițial sau persoana căreia i s-a transferat creanța prin succesiune;
• recunoașterea extrajudiciară este valabilă numai în formă scrisă;
• se consideră că o creanță a fost recunoscută dacă debitorul refuză să depună mărturie sau să depună jurământ în fața instanței sau întreprinde orice acțiuni juridice incompatibile cu prezumția de conformitate.

Prescrierea drepturilor recunoscute printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un titlu executoriu funcționează după cum urmează:

• atunci când legea stabilește un termen de prescripție mai scurt, chiar dacă acesta este doar prezumat, pentru un alt drept decât cel obișnuit, dreptul face obiectul acestui termen de prescripție din urmă, dacă supraviețuiește unei hotărâri judecătorești care a obținut autoritate de lucru judecat și prin care se recunoaște dreptul sau unui alt titlu executoriu;
• cu toate acestea, atunci când hotărârea judecătorească sau un alt titlu executoriu se referă la rate care nu sunt încă scadente, termenul de prescriere aplicabil rămâne, în raport cu aceste rate, termenul mai scurt.

Codul civil stabilește norme privind începutul perioadei de prescriere, suspendarea și întreruperea acesteia. Atunci când există motive pentru suspendare (de exemplu, minori, serviciu militar, forță majoră, culpa debitorului), perioada de prescriere nu începe sau nu curge. Atunci când o perioadă de prescriere este întreruptă, timpul scurs nu se mai ia în calcul și începe să curgă o nouă perioadă de prescriere.

Un creditor interesat să întrerupă o perioadă de prescriere poate face acest lucru utilizând sau invocând una dintre acțiunile următoare:

• citația sau notificarea judiciară pentru orice act care exprimă, direct sau indirect, intenția de a exercita dreptul, indiferent de tipul de procedură la care se referă actul și chiar dacă instanța nu are competență în acest sens.

În cazul în care citația sau notificarea nu este efectuată în termen de cinci zile de la solicitare, pentru motive care nu sunt imputabile solicitantului, perioada de prescriere va fi întreruptă după cinci zile.

Anularea citației sau a notificării nu împiedică întreruperea prevăzută în paragrafele precedente.

În sensul prezentului articol, orice alt mijloc judiciar prin care se oferă informații despre acțiunea persoanei împotriva căreia se poate exercita dreptul este considerat echivalent cu o citație sau cu o notificare.

• un acord arbitral care întrerupe perioada de prescriere aferentă dreptului invocat;
• recunoașterea dreptului în fața titularului în cauză de către persoana căreia i se poate opune exercitarea dreptului;
• recunoașterea tacită va fi relevantă numai atunci când rezultă din evenimente care exprimă fără echivoc o astfel de recunoaștere.

Întreruperea unei perioade de prescriere are următoarele efecte (cu excepția cazului în care legea prevede în mod specific altfel):

• tot timpul scurs anterior nu este luat în considerare;
• o nouă perioadă de prescriere începe să curgă de la acțiunea de întrerupere;
• noul termen de prescriere are o durată egală cu cea a termenului de prescriere inițial.

Limitele aplicabile executării care decurg din termenul de decădere

Atunci când, în temeiul legii sau prin voința părților, un drept trebuie să fie exercitat într-o anumită perioadă, se aplică normele privind termenele de decădere, cu excepția cazului în care legea menționează în mod expres că se aplică termenele de prescriere.

Decăderea poate fi împiedicată numai prin îndeplinirea, în termenul legal sau contractual, a actului căruia legea sau contractul îi conferă efect impeditiv. Simpla propunere de efectuare a unei acțiuni declarative sau executorii împiedică decăderea, fără a fi necesară citarea debitorului. Dacă este vorba de un termen stabilit pe baza unui contract sau a unei dispoziții din dreptul aplicabil, decăderea este împiedicată și dacă intervine recunoașterea dreptului de către persoana împotriva căreia trebuie exercitat.

Termenul de decădere poate fi suspendat sau întrerupt numai în cazurile în care legea prevede acest lucru și, dacă legea nu stabilește nicio altă dată specifică, termenul de decădere începe din momentul în care drepturile pot fi exercitate în mod legal.

Instanța verifică din oficiu dacă a intervenit decăderea și aceasta poate fi invocată în orice etapă a procedurii dacă se referă la drepturi inalienabile. Dacă decăderea se referă la drepturi disponibile în temeiul cărora se introduce procedura de executare, decăderea trebuie să fie invocată de persoana care beneficiază de aceasta (în principiu, debitorul/partea împotriva căreia se solicită executarea).

Definiția și efectele termenului de prescriere și ale datei de expirare sunt prevăzute la articolele 309-340 din Codul civil, care poate fi consultat prin intermediul acestui link.

N.B.:

Punctul de contact al Rețelei judiciare europene în materie civilă, instanțele sau alte organisme și autorități nu sunt obligate să ia în considerare informațiile cuprinse în prezenta fișă informativă. Vă recomandăm să consultați legislația în vigoare. Informațiile prezentate sunt actualizate în mod regulat, în funcție de modificările legislative și ale jurisprudenței.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă și comercială?

Prevederile referitoare la executarea silită sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, art. 622 – 914. Procedura executării silite reprezintă cea de-a doua etapă din cadrul procesului civil, având ca scop principal realizarea efectivă a dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească/alt titlu executoriu. Prin procedura executării silite creditorul, titular al unui drept care a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească/titlu executoriu, constrânge pe debitorul care refuză să execute de bună voie obligațiile decurgând din titlu să le aducă la îndeplinire în mod silit.

Codul român de procedură civilă prevede o listă de măsuri executorii directe și indirecte.

Sunt forme de executare directă acelea care poartă asupra obiectului obligației stabilite prin titlul executoriu, adică predarea silită a bunurilor mobile – art. 893-895 din C.p.civ., predarea silită a bunurilor imobile - art. 896-902 din C.p.civ. și executarea silită a unei obligații de a (nu) face – art. 903 - 914 (inclusiv cu dispoziții speciale privind executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori, art. 910-914) din C.p.civ. și art. 1527 și urm. din Codul civil. În cazul executării silite a obligațiilor de a face, legea distinge între obligația care poate fi adusă la îndeplinire și de o altă persoană decât debitorul și obligația intuitu personae.

Executarea indirectă se referă la mijloacele de obținere a sumei de bani ce face obiectul titlului executoriu prin vânzarea silită a bunurilor debitorului. Formele de executare silită indirectă sunt poprirea sumelor de bani sau urmărirea (urmată de vânzarea) bunurilor. O altă măsură este urmărirea veniturilor generale ale imobilelor.

Obligațiile susceptibile de executare silită sunt obligațiile bănești, predarea unui bun sau folosinței acestuia, desființarea unei construcții/plantații/lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile/fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare. În cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, acestea se execute de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul/sediul debitorului sau unde se află bunurile; în cazul în care domiciliul/sediul debitorului se află în străinătate, este competent oricare executor judecătoresc.

Poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul/sediul debitorul ori terțul poprit. În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la domiciliul/sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal/sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competența pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor aparține executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise. Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul/sediul debitorului. Dacă domiciliul/sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul/sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organ.

Taxa de timbru pentru cereri pentru încuviințarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu, este de 20 lei (O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare).

3 Care sunt condițiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ( hotărârile definitive, hotărârile cu executare provizorie) ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (înscrisuri autentice notariale, titlurile de credit, hotărârile arbitrale etc.)

De îndată ce primește cererea de executare formulate de creditor, executorul judecătoresc va dispune înregistrarea acesteia. Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc competent să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării și se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

Comunicarea actelor de procedură se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar, dacă aceasta nu este posibilă, potrivit dispozițiilor legale privind citarea și comunicarea actelor de procedură.

De îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. Încheierea se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanța de executare.

În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea și dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.

Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării. De asemenea, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; alte impedimente.

Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestației la executare silită. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare.

Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești stabilește și actualizează cu aprobarea ministrului justiției, onorariile minimale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești. Prin Ordinul 2550/2006 din 14/11/2006 al Ministrului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, au fost stabilite următoarele onorarii minimale – maximale pentru activitățile prestate:

Notificarea şi comunicarea actelor de procedură: 20 - 400 lei

Executări directe

• evacuări: 150 - 2200 lei pentru debitor persoană fizică, 5200 lei pentru debitor persoană juridică;
• încredințarea minorului sau stabilirea domiciliului minorului 50 – 1000 lei;
• vizitarea minorului 50 - 500 lei;
• puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri etc.: 60 - 2200 lei pentru debitor persoană fizică și 5200 lei pentru debitor persoană juridică;
• desființarea de lucrări sau construcții: 150 - 2200 lei pentru debitor persoană fizică și 5200 lei pentru debitor persoană juridică.

Executări indirecte

Poprire

Protestul de neplată la cambie, bilet la ordin și cecuri: 150 - 400 lei

Constatare situații de fapt și inventariere bunuri: 100 - 2200 lei pentru debitor persoană fizică, 5200 lei pentru debitor persoană juridică

Vânzare la licitație publică a bunului ce face obiectul împărțelii judiciare: 150 – 2200 lei

Sechestrul asigurător: 100 - 1200 lei pentru debitor persoană fizică, 2200 lei pentru debitor persoană juridică

Sechestrul judiciar: 100 - 1200 lei pentru debitor persoană fizică, 2200 lei pentru debitor persoană juridică

Poprirea asiguratorie: 100 - 1200 lei pentru debitor persoană fizică, 2200 lei pentru debitor persoană juridică

Proces-verbal de ofertă reală: 50 - 350 lei

Confiscări: 10% din valoarea realizată (min.) - 10% din valoarea realizată (max.)

Consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale: 20 - 200 lei

3.2 Condiţiile principale

A se vedea răspunsul de la întrebarea 2.1.

Creditorul și debitorul pot conveni ca executarea silită să se efectueze, în total/parte, numai asupra veniturilor bănești ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligației să se facă în alt mod admis de lege.

În cazul unei hotărâri pronunțate de către o instanță străină, este necesară, după caz, o procedură suplimentară și anume o hotărâre prin care să se recunoască și să se încuviințeze executarea (exequatur)

Veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. Bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În ceea ce privește debitorul, există o condiție specială care prevede că orice procedură executorie nu trebuie inițiată decât dacă debitorul este citat corespunzător, pentru fiecare formă de executare. Există și alte prevederi specifice referitoare la debitor, cum ar fi cele referitoare la debitori minori sau majori sub interdicție, împotriva cărora nu poate fi pornită o acțiune executorie decât dacă există un tutore sau un curator.

4 Obiectul și natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Pot face obiectul executării veniturile debitorului, inclusiv veniturilor generale ale imobilelor, sumele din conturile bancare, bunurile mobile și imobile etc. A se vedea răspunsul de la întrebarea 1.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

După identificarea bunurilor mobile ale debitorului sau aflate în mâna terților se aplică sechestrul. Despre aplicarea sechestrului se va face mențiune, la cererea executorului judecătoresc, în registrul comerțului, în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, în registrul succesoral ținut de camera notarilor publici sau în alte registre de publicitate. Din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cât durează executarea, sub sancțiunea unei amenzi judiciare, dacă fapta nu constituie infracțiune. Dacă suma datorată nu este plătită, executorul judecătoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitație publică, vânzare directă sau alte modalități permise de lege (art. 731 și urm. din C.p.civ.,).

Sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, sunt supuse popririi. Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite. De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanță și constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit. După validarea popririi, terțul poprit va proceda la consemnarea sau plata în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare (art. 781 și urm. din C.p.civ.).

În ceea ce privește executarea silită cu privire la bunurile imobile, dacă debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare, după comunicarea încheierii de încuviințare a executării și notarea în cartea funciară (art. 813 și urm. din C.p.civ.).

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Termenul de perimare este de 6 luni (art. 697 și urm. din C.p.civ.,) dacă creditorul a lăsat să treacă acest interval de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.

Termenul de prescripție este de 3 ani ( art. 706 și urm. din C.p.civ.).

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabilește o măsură de acest fel?

Contestația la executare se poate formula împotriva actelor de executare propriu-zisă; împotriva titlului executoriu pentru a lămuri înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt/drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

Dacă executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun.

Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații.

Instanța competentă este instanța de executare sau, pentru lămurirea înțelesului, întinderii/aplicării titlului executoriu, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când:

• contestatorul a luat cunoștință de actul de executare;
• cel interesat a primit comunicarea privind înființarea popririi;
• debitorul a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare.

Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderea sau aplicarea titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate/alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării/data predării silite a bunului. Neintroducerea contestației în termenul menționat nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-și realizeze dreptul pe calea unei cereri separate.

Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată. În cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Există anumite bunuri și proprietăți exceptate. În ceea ce privește bunurile mobile, acestea sunt: bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și familiei sale, obiectele de cult; obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate îngrijirii bolnavilor; alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 3 luni, iar, dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă; combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru 3 luni de iarnă; scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie etc.

În plus, salariul/pensia debitorului pot fi urmărite numai până la ½ din salariul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere și până la 1/3 din salariul lunar net pentru alte tipuri de obligații.

Veniturile din muncă sau sumele plătite periodic debitorului, destinate asigurării mijloacelor de existență, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.

Există o categorie de venituri care sunt excluse de la executare: alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele etc.

A se vedea și răspunsul la întrebarea 4.3.

Linkuri relevante

https://www.executori.ro https://www.just.ro

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

În Republica Slovenia, executarea silită este reglementată unitar prin Legea privind executarea și măsurile conservatorii (Zakon o izvršbi in zavarovanju – ZIZ). Prin executare, se înțelege executarea judiciară silită a titlurilor executorii prin care se ordonă executarea unei creanțe (și anume obligația de a da, de a face, de a nu face sau de a nu interveni). Executarea care vizează recuperarea unei creanțe monetare este, de asemenea, autorizată în baza unui act autentic. Cu titlu excepțional, executarea în materia dreptului familiei poate, de asemenea, să se extindă la posesia de stat.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Tribunalele, și mai precis tribunalele cantonale (okrajno sodišče) sunt competente să autorizeze și să ordone executarea.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

Executarea este autorizată de un tribunal în baza unui titlu executoriu.

Titlurile executorii includ:

• hotărârile judecătorești executorii (deciziile sau sentințele arbitrale, ordonanțele și ordinele de plată sau altele emise de o instanță sau de un tribunal arbitral) și tranzacțiile judiciare (încheiate în fața unui tribunal);
• actele notariale executorii și
• alte decizii sau documentele susceptibile de executare care sunt definite ca fiind titluri executorii, prin lege, printr-un tratat internațional ratificat și publicat sau printr-un act juridic al Uniunii Europene direct aplicabil în Republica Slovenia.

Un titlu executoriu poate fi executat dacă acesta conține informații privind creditorul și debitorul, precum și obiectul, tipul, întinderea și momentul executării obligației (articolul 21 primul alineat din ZIZ). Dacă titlul executoriu este o decizie care nu stabilește un termen pentru executarea voluntară a obligației, tribunalul stabilește acest termen în ordonanța sa de executare.

3.1 Procedura

Procedurile de executare și procedurile conservatorii sunt inițiate la cererea unui creditor. Cererea poate fi prezentată direct de către creditor, deoarece reprezentarea de către un avocat nu este obligatorie. În general, cererile de executare sunt formulate prin intermediul unui avocat care are cunoștințele juridice necesare. Tribunalele cantonale (okrajno sodišče) sunt competente în materie de executare. Fără a aduce atingere prevederilor referitoare la competența teritorială, cererile de executare întemeiate pe un act autentic sunt depuse la tribunalul cantonal din Liubliana (Okrajno sodišče v Ljubljani). Acest tribunal este cel care se pronunță în privința cererilor. În ceea ce privește posibilitatea sau obligația, în procedurile de executare, de a depune o cerere pe cale electronică, vă rugăm să consultați rubrica „Procesare automată”.

În momentul depunerii unei cereri de executare, al formulării unei contestații și al unui apel, trebuie să se plătească cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată trebuie plătite cel târziu în termen de opt zile de la notificarea ordinului de plată a cheltuielilor de judecată.

Dacă aceste cheltuieli de judecată nu sunt plătite în termenul menționat la paragraful precedent, iar condițiile unei exonerări, unei plăți întârziate sau unei plăți eșalonate a cheltuielilor de judecată nu sunt îndeplinite, cererea este considerată retrasă.

Atunci când tribunalul primește o cerere de executare, acesta verifică dacă aceasta conține toate elementele necesare și emite o ordonanță de executare prin care autorizează executarea sau respinge cererea de executare ca fiind nefondată (din motive de fond) sau inadmisibilă (din motive procedurale). Tribunalul notifică creditorului și debitorului ordonanța de executare prin care autorizează executarea și îl notifică numai pe creditor cu privire la ordonanța de executare prin care respinge cererea de executare. Tribunalul îi notifică executorului judecătoresc ordonanța de executare prin care este desemnat executorul judecătoresc, și anume ordonanța de desemnare a executorului judecătoresc, cu copia tuturor documentelor necesare pentru inițierea executării.

Tribunalul autorizează executarea privind rambursarea unei creanțe monetare prin mijloacele și asupra obiectelor care sunt menționate în cererea de executare. Înainte de încheierea procedurii de executare, instanța poate, la cererea creditorului, să permită executarea silită prin mijloace suplimentare și asupra unor obiecte diferite.

Instanța poate determina un alt mijloc de executare în locul celui care a fost propus de creditor, dacă mijlocul alternativ este suficient pentru rambursarea creanței. Ordonanța care respinge o cerere de executare nu poate fi atacată cu apel.

Executarea începe înainte ca ordonanța de executare să devină definitivă, cu excepția prevederilor care contravin legii de reglementare a măsurilor de executare speciale. Creditorul nu poate fi rambursat înainte ca ordonanța de executare să devină definitivă, cu excepția unei executări întemeiate pe un titlu executoriu, și anume atunci când executarea vizează sume de bani pe care debitorul le păstrează într-o instituție de plată (executare în baza unui titlu executoriu) cu condiția să anexeze titlul executoriu la cererea sa de executare.

În ordonanța sa care încuviințează o executare în cadrul căreia trebuie implementate măsuri directe de executare, tribunalul desemnează, de asemenea, un executor judecătoresc.

Executorii judecătorești

Executorii judecătorești sunt persoanele care aplică măsuri de executare și conservatorii directe (prin urmare, aceștia trec concret la executare – și anume efectuează popriri, stabilesc garanții etc.). Executorii judecătorești sunt numiți de către Ministerul Justiției. Numărul executorilor judecătorești și jurisdicțiile lor de competență sunt stabilite de ministerul însărcinat cu înfăptuirea actului de justiție, astfel încât există cel puțin un executor judecătoresc în jurisdicția tribunalului regional (okrožno sodišče), iar numărul altor executori judecătorești din jurisdicția tribunalului regional este stabilit în funcție de numărul de cazuri de executări silite ordonate de tribunalele cantonale situate în jurisdicția tribunalului regional în cauză. Executorii judecătorești sunt însărcinați cu un dosar de executare prin ordonanța tribunalului, însă creditorul poate, de asemenea, să aleagă un anumit executor judecătoresc. În orice dosar de executare, executorul judecătoresc poate implementa măsuri pe întreg teritoriul Republicii Slovenia. Executorul judecătoresc îndeplinește o misiune de serviciu public în cadrul unei activități exercitate cu titlu independent.

Executorii judecătorești sunt responsabili pentru toate prejudiciile pe care le cauzează atunci când aplică măsuri executorii și conservatorii în baza comportamentului lor sau al neîndeplinirii obligațiilor care le revin în virtutea legii, a regulamentelor și a hotărârilor judecătorești.

În cazul încălcării grave a obligațiilor lor, executorii judecătorești pot fi demiși din funcție de către Ministrul Justiției.

Costuri de executare

Costurile de executare sunt plătite mai întâi de către creditor. Creditorul trebuie să plătească un avans pentru costurile măsurilor executorii, în conformitate cu normele specifice, pentru suma și în termenul fixat de tribunal. Dacă un creditor nu plătește avansul în termenul stabilit, tribunalul suspendă executarea. Debitorul trebuie să îi ramburseze creditorului, la cererea acestuia din urmă, costurile suportate în vederea executării, inclusiv costurile de cercetare a bunurilor debitorului, sau să ramburseze din oficiu cheltuielile. Tribunalul trebuie să se pronunțe cu privire la costuri în termen de opt zile de la primirea cererii.

În vederea garantării plății lucrărilor efectuate și rambursării costurilor suportate, executorul judecătoresc îi poate solicita creditorului să plătească o garanție în termenul și pentru suma stabilite în barem. Executorul judecătoresc trebuie să îi predea personal creditorului o punere în întârziere de plată a garanției, însoțită de un avertisment privind consecințele intervenite dacă garanția nu este plătită în termenul stabilit și dacă o dovadă de plată nu îi este prezentată executorului judecătoresc.

Executorul judecătoresc trebuie să includă, de asemenea, un aviz care face dovada dreptului creditorului de a solicita tribunalului să se pronunțe în privința garanției. Dacă un creditor nu este de acord cu modalitățile de plată, termenul sau suma garanției, acesta poate, în cele opt zile după recepția punerii în întârziere a executorului judecătoresc, să îi solicite executorului judecătoresc să se pronunțe în această privință. Executorul judecătoresc transmite imediat cererea către tribunal care trebuie să se pronunțe în această chestiune în termen de opt zile de la primirea cererii.

Dacă un creditor nu plătește garanția în modul indicat de către executorul judecătoresc sau de către tribunal și la termenul stabilit de către acestea din urmă sau dacă nu prezintă o dovadă de plată, executorul judecătoresc înștiințează tribunalul în acest sens, iar tribunalul suspendă executarea.

3.2 Condiţiile principale

Prima condiție de autorizare a executării este existența unui fundament al executării. Acesta poate fi un titlu executoriu sau un act autentic, conform legii.

Forța executorie a unei hotărâri judecătorești:

o hotărâre judecătorească este executorie dacă aceasta devine definitivă și dacă termenul fixat pentru executarea voluntară a obligațiilor debitorului a expirat. Termenul de executare voluntară a obligațiilor începe să curgă din ziua următoare a datei de notificare a deciziei către debitor. Executarea poate fi autorizată numai pentru o parte din decizie atunci când respectiva parte a devenit executorie.

Forța executorie a unei tranzacții judiciare:

o tranzacție judiciară este executorie atunci când creanța vizată de tranzacție a ajuns la scadență. Scadența creanței este demonstrată în baza procesului-verbal al tranzacției, al unui act public sau al unui act autentificat conform legii. Dacă scadența nu poate fi demonstrată în acest mod, aceasta este dovedită printr-o hotărâre definitivă emisă într-o procedură civilă prin care se decide scadența creanței.

Forța executorie a unui act notarial:

un act notarial este executoriu dacă debitorul a acceptat, în actul notarial, forța sa executorie directă și dacă creanța care stă la baza actului notarial este scadentă. Scadența creanței este demonstrată în baza unui act notarial, al unui act public sau al unui act autentificat conform legii. Dacă scadența creanței nu depinde de expirarea termenului, ci de un alt fapt menționat în actul notarial, notarul avertizează părțile că, pentru a demonstra scadența creanței, este suficientă adresarea de către creditor debitorului a unei declarații scrise prin care să se indice scadența creanței și care să conțină data scadenței și dovada că declarația scrisă i-a fost notificată debitorului. Notarul avertizează părțile că, în loc să prezinte o dovadă a notificării declarației scrise indicând scadența creanței, creditorul poate mandata un notar pentru a-i comunica scadența debitorului. Declarația scrisă a creditorului sau mesajul notarului trebuie să fie notificate prin scrisoare recomandată.

Cea de-a doua condiție este formularea unei cereri de executare care trebuie să menționeze: creditorul și debitorul cu datele lor de identificare, un titlu executoriu sau un act autentic, obligația debitorului, mijloacele și obiectul executării, precum și celelalte date necesare executării (o cerere de executare întemeiată pe un act autentic trebuie să conțină și cererea adresată tribunalului pentru a-i ordona debitorului să plătească, în termen de opt zile de la notificarea deciziei sau de trei zile de la notificarea deciziei în litigiile legate de cambii și cecuri, creanța împreună cu costurile calculate). În cererea sa de executare, creditorul trebuie să desemneze în mod clar titlul executoriu în virtutea căruia solicită executarea și să indice eliberarea unui certificat de constatare a forței executorii.

Creanța trebuie să fie scadentă și termenul de execuție voluntară a obligației (perioada de grație) trebuie să fi expirat.

Debitorul trebuie să fie clar menționat și să figureze deja în titlul executoriu sau în actul autentic. În plus, debitorul trebuie să fie desemnat individual, cu adresa sa (sau sediul său) în cererea de executare. Cererea de executare trebuie să includă datele de identificare ale debitorului (precum și pe cele ale creditorului), aceste date fiind diferite dacă debitorul (sau creditorul) este o persoană fizică, o entitate juridică, un antreprenor sau un lucrător independent.

Debitorul trebuie să fie o entitate existentă (nu trebuie să fie decedat sau radiat din Registrul Comerțului). Dacă cererea de executare este depusă împotriva unei entități inexistente, aceasta trebuie respinsă, iar dacă entitatea încetează să mai existe pe însăși perioada procedurii de executare, acesta constituie un motiv de suspendare de drept a procedurii (fără ca aceasta să necesite eliberarea unui anumit act).

În același mod, atât debitorul, cât și creditorul trebuie să îndeplinească anumite condiții (capacitatea juridică) care se aplică și în cadrul unei proceduri civile, conform prevederilor Codului de procedură civilă (Zakon o pravdnem postopku) coroborat cu articolul 15 din Legea privind executarea și măsurile conservatorii (Zakon o izvršbi in zavarovanju – ZIZ).

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

Obiectivul măsurilor de executare este rambursarea creanțelor către creditori.

Mijloacele de executare a plății creanțelor monetare sunt: vânzarea bunurilor mobile ale debitorului, vânzarea bunurilor imobile, transferul creanțelor monetare ale debitorului, realizarea altor drepturi de proprietate sau drepturi materiale și titluri dematerializate ale debitorului, vânzarea acțiunilor și transferul bunurilor păstrate în instituțiile de plată (și anume bănci).

Mijloacele de executare a creanțelor non-monetare sunt: predarea și livrarea bunurilor mobile, evacuarea și predarea bunurilor imobile, servicii de înlocuire în sarcina debitorului, constrângere pentru dispunerea executării obligației de a face a debitorului, reintegrarea unui lucrător, partajul bunurilor, declarație de intenție și de retragere a copiilor.

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Mijloacele de executare enumerate anterior pot fi utilizate pentru a urmări silit toate bunurile care constituie obiectul unei executări (fiecare bun, drept de proprietate sau drept material al debitorului), cu condiția ca aceste bunuri să nu fie excluse de la executarea instituită prin efectul lege sau ca executarea al cărei obiect îl constituie să nu fie limitată de lege – articolul 32 din ZIZ.

Nu pot constitui obiectul unei executări:

• bunurile necomerciale;
• bogățiile minerale și alte bogății naturale;
• instalațiile, aparatele și alte bunuri care sunt indispensabile pentru ca Statul sau colectivitățile locale să-și îndeplinească activitățile, precum și bunurile mobile și imobile destinate apărării Statului;
• instalațiile, aparatele și alte bunuri care sunt indispensabile debitorului pentru asigurarea unei misiuni de serviciu public; și
• celelalte bunuri și drepturi prevăzute de lege (de exemplu, fondurile destinate întreținerii copiilor, bunurile strict personale, alocațiile de ajutor social, alocațiile parentale, alocațiile pentru copiii aflați în întreținere, alocațiile de invaliditate, hrană, combustibilii de încălzire, animalele de tracțiune și de reproducere, decorațiunile, medaliile, accesoriile persoanelor cu dizabilități, pământurile agricole și clădirile agricole ale agricultorilor, dacă aceștia din urmă au nevoie de acestea pentru a-și asigura propria subzistență etc.).

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Principalul efect și obiectiv al tuturor măsurilor de executare este rambursarea creanței creditorului. Efectele depind de tipul mijlocului de executare.

EXECUTARE PENTRU ÎNCASAREA UNEI CREANȚE MONETARE

• Executarea care vizează bunurile mobile se produce prin poprirea și vânzarea bunurilor mobile. Creditorul obține un drept de gaj asupra bunurilor poprite.
• Executarea care vizează o creanță monetară a unui debitor are loc prin poprirea și transferul creanței monetare. Prin ordonanța care autorizează poprirea unei creanțe monetare (ordonanță de poprire), tribunalul îi interzice debitorului să îi ramburseze creanța debitorului și îi interzice debitorului să recupereze creanța, inclusiv considerând un gaj care a fost oferit drept garanție, și, de asemenea, de a se folosi de aceasta în orice alt mod. Poprirea este efectivă din ziua în care ordonanța de poprire este notificată debitorului. Creditorul dobândește un drept de gaj asupra creanței debitorului în urma popririi creanței menționate, ordonată de tribunal la cererea creditorului.
• Executarea care vizează fondurile debitorului păstrate în instituții de plată: prin ordonanța de executare care vizează fondurile deținute de debitor în instituții de plată, tribunalul le ordonă instituțiilor de plată să blocheze fondurile debitorului asupra tuturor conturilor acestuia din urmă până la concurența obligației stabilite în ordonanța de executare și să îi plătească această sumă creditorului atunci când ordonanța devine definitivă. Ordonanța are efect de poprire și de transfer în vederea unei recuperări. Tribunalul informează instituția de plată cu privire la momentul când ordonanța de executare devine definitivă. Instituția de plată este obligată să informeze imediat tribunalul cu privire la executarea rambursării către creditor.
• Executarea care vizează o creanță de remitere sau de livrare de bunuri mobile sau de remitere de bunuri imobile se produce prin urmărirea silită a acestei creanțe, prin transferul său în beneficiul creditorului și prin vânzarea bunului. Transferul creanței poprite a debitorului are ca efect transferul creanței monetare de recuperare a debitorului.
• Executarea care vizează alte drepturi de proprietate sau alte drepturi materiale se realizează prin urmărirea silită a acestui drept și prin răscumpărarea bunului mobil. Poprirea este efectivă din ziua în care ordonanța de executare este notificată debitorului. Prin ordonanța de executare care autorizează poprirea, tribunalul îi interzice debitorului să dispună de acest drept. Prin poprirea dreptului, creditorul dobândește un drept de gaj asupra respectivului drept.
• Executarea care vizează titluri dematerializate: executarea care vizează titluri dematerializate cotate la bursă, în vederea încasării unei creanțe monetare se realizează prin poprirea și vânzarea titlurilor dematerializate și prin plata creditorului pornind de la suma provenită din vânzare. Poprirea este efectivă începând cu ziua în care ordonanța de executare este înscrisă în registrul central al titlurilor dematerializate.
• Executarea care vizează cota parte a unui asociat se realizează prin înscrierea ordonanței de executare în Registrul Comerțului, prin vânzarea respectivei părți și prin plata creditorului pornind de la suma provenită din vânzare. Prin ordonanța de executare, tribunalul îi interzice asociatului să dispună de partea sa. Tribunalul notifică societății ordonanța de executare și o înscrie în Registrul Comerțului. Această înscriere îi conferă creditorului un drept de gaj asupra cotei-părți a asociatului care produce efecte și împotriva oricărei persoane care dobândește ulterior cota-parte în cauză.
• Executarea care vizează bunurile imobile se realizează prin înscrierea ordonanței de executare în Registrul Funciar, prin stabilirea valorii bunurilor imobile în cauză, prin vânzarea bunurilor imobile și prin plata creditorului din suma provenită din vânzare. Tribunalul înscrie ordonanța de executare care vizează bunurile imobile în Registrul Funciar. Înscrierea ordonanței de executare îi conferă creditorului un drept de gaj asupra bunurilor imobile care produce, de asemenea, efecte împotriva oricărei persoane care dobândește ulterior un drept de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză. Creditorul care a solicitat executarea, dar fără să fi obținut drept de gaj sau datorie funciară, dobândește, prin înscrierea ordonanței de executare în registru, dreptul de a fi plătit pornind de la bunurile imobile în cauză înaintea oricărei persoane care va obține ulterior un drept de gaj sau o datorie funciară asupra bunurilor menționate.

EXECUTARE PENTRU ÎNCASAREA UNEI CREANȚE NEMONETARE

• Procedura de remitere și de livrare a bunurilor mobile este organizată în așa fel încât executorul judecătoresc ia aceste bunuri de la debitor și le predă creditorului în schimbul unei chitanțe.
• Procedura de evacuare și de livrare a bunurilor imobile se desfășoară în așa fel încât executorul judecătoresc predă bunul imobil creditorului după ce a expulzat persoanele din acesta și după ce l-a golit de mobilă. Evacuarea și predarea bunului imobil sunt autorizate după expirarea unui termen de opt de zile de la data notificării ordonanței de executare către debitor.
• Procedura obligației de a acționa, de a interveni sau de a nu acționa poate fi executată în colaborare cu executorul judecătoresc în conformitate cu modalitățile stabilite de tribunal. În virtutea titlului executoriu care îi ordonă debitorului să facă un lucru pe care și un terț l-ar putea face, executarea are loc în așa fel încât tribunalul îl autorizează pe creditor să îi încredințeze această sarcină unui terț, pe cheltuiala debitorului, sau să efectueze el însuși această sarcină (serviciu de substituire în sarcina debitorului). Dacă titlul executoriu obligă debitorul să facă un lucru care nu poate fi efectuat de o altă persoană în locul său, tribunalul, printr-o ordonanță de executare, îi stabilește un termen adecvat pentru a-și executa obligația. Prin ordonanța de executare, tribunalul pronunță și o penalitate cu titlu cominatoriu pentru cazul în care debitorul nu și-ar executa obligația în termenul fixat (penalitate cu titlu cominatoriu pentru executarea obligației de a face a debitorului).
• Reintegrarea unui lucrător este efectuată în așa fel încât tribunalul stabilește, printr-o ordonanță de executare, un termen adecvat pentru executarea obligației. Prin ordonanța de executare, tribunalul pronunță și o penalitate cu titlu cominatoriu pentru cazul în care debitorul nu și-ar executa obligația în termenul fixat.
• Procedura de partaj al bunurilor poate fi realizată prin partaj fizic, dacă acest partaj este prevăzut în titlul executoriu, sau prin vânzarea bunurilor.
• Procedura declarației de voință: obligația de a prezenta o declarație de voință funciară sau orice altă declarație de voință menționată într-o decizie care constituie un titlu executoriu este considerată satisfăcută atunci când respectiva decizie devine definitivă.
• Procedura de executare în dosarele de custodie și de vizită a copiilor și de contacte personale cu copiii este realizată în așa fel încât tribunalul enunță, în ordonanța de executare, că persoana cu care locuiește copilul este obligată să predea copilul. În plus, tribunalul fixează termenul în care copilul trebuie să fie predat sau indică faptul că acesta trebuie predat imediat. Obligația de a preda copilul este impusă prin ordonanța de executare emisă persoanei vizate de titlul executoriu, persoanei a cărei voință condiționează predarea copilului și persoanei la care se găsește copilul în momentul eliberării ordonanței menționate. În ordonanța de executare, tribunalul menționează faptul că obligația de a preda copilul produce efecte în privința oricărei alte persoane la care se găsește copilul în momentul efectuării executării.

Tribunalul de executare poate aplica o amendă debitorului care încalcă hotărârile, cum ar fi, de exemplu, disimulează, deteriorează sau distruge patrimoniul propriu, exercită activități care îi pot cauza creditorului un prejudiciu ireparabil sau dificil de reparat, se opune executorului judecătoresc atunci când acesta îndeplinește diferite acte de executare sau conservatorii, are un comportament contrar ordonanțelor măsurilor conservatorii, împiedică activitatea unui expert sau împiedică o instituție de plată, un angajator sau orice altă persoană însărcinată cu aplicarea ordonanței de executare să procedeze la executare ori împiedică sau nu autorizează vizita și estimarea unui bun imobil.

Dacă debitorul dispune de bunurile sale prin încălcarea hotărârii tribunalului de executare, tranzacția încheiată în acest cadru este valabilă numai dacă aceasta a fost efectuată cu titlu oneros și dacă cealaltă parte a acționat cu bună credință (nu știa și nu putea să știe că debitorul nu avea dreptul să dispună de bunurile sale) în momentul în care bunurile au fost transferate sau grevate.

Debitorul care, cu ocazia executării silite, distruge, deteriorează, cesionează sau disimulează o parte din bunurile sale, cauzând astfel prejudicii creditorului în vederea împiedicării plății creditorului, este, de asemenea, responsabil din punct de vedere penal și, în această poziție, i se poate aplica o amendă sau o pedeapsă cu închisoarea cu durata de până la un an.

La solicitarea tribunalului, o bancă este obligată să furnizeze toate explicațiile și toate documentele care permit stabilirea modului în care aceasta a aplicat ordonanța de executare a tribunalului și modalitatea în care a respectat ierarhia stabilită de lege pentru plata creanțelor. Aceasta este, de asemenea, obligată să transmită creditorilor și tribunalului informații privind conturile bancare ale debitorului. În virtutea ordonanței de executare, banca este obligată să blocheze sumele de bani pe care un debitor și le păstrează la această bancă, până la concurența unei sume stabilite în ordonanța de executare, și să îi plătească suma blocată creditorului.

La cererea unui creditor, tribunalul poate ordona unei bănci care, prin nerespectarea ordonanței pronunțate de același tribunal, nu procedează la efectuarea popririi, la transferul sau la plata sumelor scadente, de a plăti creditorului sumele menționate, în locul debitorului și cu propriile sale active. În acest caz, și banca este responsabilă față de creditor pentru prejudiciul pe care l-a cauzat prin lipsa sa de reacție și contrar prevederilor ordonanței de executare sau prin nerespectarea prevederilor legale privind obligația de declarare a informațiilor, de respectare a ierarhiei creditorilor și a sumelor de plată sau ale modalităților de plată ale obligațiilor care rezultă din ordonanța de executare.

În virtutea unei ordonanțe de executare, un angajator este obligat să îi plătească creditorului o sumă unică de bani sau să îi plătească în mod regulat sume de bani care în mod normal ar fi plătite debitorului cu titlu de salariu. În acest caz, debitorului trebuie să îi rămână o sumă cel puțin egală cu 76 % din salariul minim stabilit pentru luna curentă. La cererea unui creditor, tribunalul poate ordona unui angajator care, prin nerespectarea unei ordonanțe pronunțate de același tribunal, nu procedează la prelevarea și la plata sumelor scadente de plată datorate creditorului, să procedeze la plata sumelor menționate în locul debitorului pornind de la propriile sale active. În acest caz, și angajatorul este responsabil față de creditor pentru prejudiciul cauzat, fără să respecte ordonanța de executare.

Un debitor al debitorului este obligat să declare dacă recunoaște o creanță poprită și pentru ce sumă și dacă obligația sa de a plăti creanța este subordonată în privința unei alte obligații eventuale. Dacă nu furnizează declarația în această privință sau dacă declarația sa nu este conformă cu adevărul, acesta este considerat responsabil pentru prejudiciul cauzat creditorului.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Durata valabilității unei măsuri de executare a unui tribunal depinde de tipul de măsură. Procedura de executare (și, de aici, efectele ordonanței care autorizează executarea) ia sfârșit, în general, atunci când creanțele creditorului sunt onorate. Dacă executarea nu este realizabilă din motive de drept și de fapt, aceasta trebuie încheiată prin încetarea executării, care conduce la anularea tuturor actelor de executare, cu excepția cazului în care această anulare afectează drepturile dobândite de terți (de exemplu, drepturile cumpărătorilor de bunuri mobile poprite). Un creditor poate solicita raportul unei proceduri de executare pentru un termen maxim de un an, menținând astfel valabilitatea ordonanței care autorizează executarea, chiar și în situațiile în care debitorul nu posedă niciun bun la momentul eliberării ordonanței menționate (și în care există deci obstacole de fapt care împiedică realizarea creanței creditorului).

Dacă, în cadrul unei executări care vizează creanțele debitorului din bancă, nu există bani în conturile debitorului sau dacă debitorul nu poate să dispună de bani, banca este obligată să păstreze ordonanța de executare un an în plus în registrele sale și să efectueze plata creditorului atunci când banii sunt virați în contul debitorului sau când debitorul obține dreptul de a dispune de acești bani. Până la respectivul moment, executarea nu trebuie să fie suspendată.

Dacă executorul judecătoresc nu găsește, în cadrul popririi bunurilor mobile, bunuri care pot constitui obiectul executării sau dacă bunurile poprite nu sunt suficiente pentru a plăti creanța creditorului ori dacă executorul judecătoresc nu poate efectua poprirea deoarece debitorul nu este prezent sau nu dorește să deschidă o incintă, creditorul îi poate solicita executorului judecătoresc, de nenumărate ori într-un termen de trei luni de la ziua începerii urmăririi silite, să efectueze o nouă urmărire. Până la respectivul moment, executarea nu trebuie să fie suspendată.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Au dreptul de a exercita recurs ordinar în justiție împotriva hotărârii tribunalului de executare: debitorul, creditorul, orice terț cu drept asupra obiectului executării care împiedică executarea și orice cumpărător al unui bun în cadrul unei proceduri de vânzare.

Calea de recurs ordinar în justiție împotriva unei ordonanțe pronunțate în primă instanță este apelul. Ordonanța care autorizează executarea, împotriva căreia debitorul și orice terț care are drepturi asupra obiectului executării care împiedică executarea pot formula o contestație, constituie o excepție. Contestația trebuie să fie motivată. În contestație, debitorul sau terțul trebuie să expună faptele pe care se bazează și să furnizeze dovezile necesare, în lipsa cărora contestația este considerată neîntemeiată (contestația debitorului). Creditorul are dreptul de a răspunde contestației în termen de opt zile. Ordonanța pronunțată asupra contestației poate fi atacată cu apel.

Orice persoană care demonstrează că dispune de un drept asupra obiectului executării care împiedică executarea poate formula o contestație împotriva ordonanței de executare și poate solicita ca tribunalul să respingă executarea împotriva acestui bun ca fiind inadmisibilă (opoziția terților). Contestația poate fi formulată până la sfârșitul procedurii de executare. Dacă creditorul nu răspunde la contestație în termenul stabilit sau declară că nu i se opune, tribunalul suspendă executarea, în totalitate sau parțial. Dacă un creditor declară, în termenul stabilit, că se opune contestației, tribunalul o respinge. Partea care a formulat o contestație poate, în termen de treizeci de zile de la data la care a definit definitivă ordonanța de respingere a unei contestații în urma unei contestații din partea creditorului sau a faptului că a fost declarată neîntemeiată, să inițieze o acțiune pentru a stabili dacă executarea împotriva acestui bun este admisibilă.

Apelul și contestația sunt introduse în fața tribunalului care a emis ordonanța care constituie obiectul recursului. În principiu, același tribunal ca cel care a emis ordonanța de executare cunoaște contestația, iar un tribunal de a doua instanță care se pronunță asupra apelului. Hotărârea privind apelul este definitivă.

Contestația și apelul pot fi introduse în termen de opt zile de la notificarea ordonanței tribunalului de primă instanță. Cu titlu excepțional, este, de asemenea, posibilă formularea unei contestații după expirarea termenului sus-menționat și, până la sfârșitul procedurii de executare, dacă această contestație se întemeiază pe un fapt care privește singura creanță și care a apărut după ce decizia a devenit executorie și în măsura în care contestația nu a putut fi exercitată în termenul stabilit.

Apelul și contestația nu sunt supuse unui termen suspensiv în privința exercitării actelor de executare în procedura de executare, cu excepția etapei de plată. În principiu, creditorul nu trebuie să fie plătit înainte ca ordonanța de executare să fie definitivă. Un creditor poate fi rambursat înainte ca ordonanța de executare să devină definitivă, numai în cazul unei executări întemeiate pe un titlu executoriu, care vizează sume de bani pe care debitorul le păstrează într-o instituție de plată, cu condiția să anexeze titlul executoriu la cererea sa de executare, cu excepția afacerilor comerciale unde nu este necesară anexarea titlului executoriu.

Într-o procedură de executare, căile de recurs extraordinare sunt limitate. O cale de atac împotriva unei decizii pronunțate în a doua instanță prin care se respinge sau se declară inadmisibilă o cerere de executare este permisă în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Revizuirea nu este autorizată, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Executarea care vizează încasarea creanțelor monetare și garanția acestor creanțe nu este autorizată asupra bunurilor și drepturilor de care nu se pot lipsi debitorul și persoanele pe care acesta din urmă este obligat să le întrețină în virtutea legii satisfacerea necesităților vitale esențiale sau asupra bunurilor și drepturilor care îi sunt esențiale debitorului pentru a-și exercita activitatea profesională. Asupra unora dintre bunurile și drepturile de acest tip, executarea nu este posibilă decât într-o măsură limitată.

Legături conexe

http://www.dz-rs.si/wps/portal/Home/deloDZ/zakonodaja/preciscenaBesedilaZakonov

http://www.mp.gov.si/si/obrazci_evidence_mnenja_storitve/uporabni_seznami_imeniki_in_evidence/

http://www.sodisce.si/

https://www.uradni-list.si/glasilo-uradni-list-rs

http://pisrs.si/

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

În sensul articolului 232 alineatul (1) din Legea nr. 160/2015 Rec. privind Codul de procedură civilă în materie de contencios (Civilný sporový poriadok), forța executorie este proprietatea unei hotărâri judecătorești de a impune respectarea unei obligații, care include posibilitatea executării directe și imediate a hotărârii prin mijloace legale. Executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, cu excepția hotărârilor referitoare la minori, este reglementată de Legea nr. 233/1995 Rec. privind executorii judecătorești și activitățile de executare („Codul de executare”), de modificare și completare a altor legi, în temeiul căreia numai o hotărâre cu caracter executoriu constituie titlu executoriu. În conformitate cu Codul de executare, un titlu executoriu este o hotărâre judecătorească executorie dacă acesta conferă un drept, impune o obligație sau afectează anumite bunuri. Articolul 45 din Codul de executare menționează, de asemenea, alte titluri executorii pe baza cărora poate fi efectuată executarea, printre care titlurile executorii străine și actele notariale.

Executarea deciziilor privind minorii face obiectul unui regim juridic distinct și nu intră sub incidența Codului de executare. Aceasta este reglementată de Legea nr. 161/2015 Rec. privind Codul de procedură civilă necontencioasă, la articolul 370 și următoarele. Legea respectivă se referă la executarea hotărârilor privind:

- încredințarea unui minor, dreptul de vizită sau o altă obligație decât obligația pecuniară în ceea ce privește un minor;

- reîntoarcerea unui minor într-o țară străină în cazul în care acesta a făcut obiectul unei deplasări ilicite sau a unei rețineri;

- încredințarea unui minor, dreptul de vizită sau o altă obligație decât obligația pecuniară în ceea ce privește un minor, în cazul în care forța executorie a acordului sau a actului autentic rezultă dintr-o legislație specifică sau dintr-o convenție internațională la care Republica Slovacă este parte.

Prin urmare, în continuare se va face distincția între executarea hotărârilor în temeiul Codului de executare și în temeiul Codului de procedură civilă necontencioasă.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executarea în temeiul Codului de executare

Executarea se realizează de către un executor judecătoresc, care este persoana desemnată și autorizată de către stat pentru a realiza executarea silită a titlurilor executorii (denumită în continuare „activitate de executare”); exercitarea unei astfel de activități este o misiune de autoritate publică. Executarea este încredințată executorului de către instanță: aceasta din urmă repartizează cauzele diferiților executori într-un mod echitabil și pe o bază aleatorie, prin eliberarea de autorizații pentru efectuarea executărilor, utilizând mijloace tehnice și resurse programate aprobate de minister, astfel încât să fie exclusă orice posibilitate de a influența repartizarea cauzelor. Lista executorilor judecătorești este disponibilă pe următorul site internet:http://www.ske.sk/. Instanța districtuală (Okresný súd) din Banská Bystrica este instanța competentă în ceea ce privește procedura de executare, și anume numai această instanță are competența de a primi cererile de executare, indiferent de locul unde creditorul sau debitorul își are domiciliul sau reședința permanentă. Cu toate acestea, în principiu, instanța atribuie cauza unui executor numit pentru circumscripția teritorială a instanței regionale în care debitorul își are adresa.

Executarea în temeiul Codului de procedură civilă necontencioasă

În principiu, este autorizată să realizeze executarea hotărârilor referitoare la minori numai instanța competentă teritorial în zona în care minorul își are domiciliul, astfel cum este stabilit printr-un acord încheiat între părinți sau în orice alt mod legal. În cazul în care instanța competentă teritorial este necunoscută sau dacă aceasta nu poate acționa în timp util, instanța în raza căreia minorul își are reședința la data faptelor este cea care dispune executarea și o efectuează. În ceea ce privește executarea unei măsuri urgente, instanța care a dispus măsura este instanța competentă teritorial; în cazul în care măsura a fost dispusă în urgență de către instanța de apel, instanța competentă teritorial este tribunalul de primă instanță. În vederea executării hotărârii prin care se dispune reîntoarcerea unui minor într-o țară străină în cazul în care acesta a făcut obiectul unei deplasări ilicite sau al unei rețineri, instanța sesizată în primă instanță are competența teritorială.

Prin urmare, judecătorul însuși este cel care realizează de facto executarea hotărârii, dar acesta poate încredința unui asistent judiciar sarcina de a recupera minorul. Pentru executarea deciziei, asistentul judiciar are aceleași competențe precum cele conferite de lege judecătorului.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Procedura în temeiul Codului de executare

În conformitate cu articolul 48 din Codul de executare, creditorul (și anume, creditorul conform titlului executoriu, căruia decizia executorie îi conferă dreptul la o prestație) poate depune o cerere de executare în cazul în care debitorul nu respectă în mod voluntar cerințele impuse prin hotărârea executorie. Prin urmare, procedura de executare este inițiată la cererea persoanei competente să solicite respectarea unui drept în temeiul unui titlu executoriu.

Astfel cum s-a menționat anterior, cererea de executare trebuie depusă în format electronic la Okresný súd din Banská Bystrica, la adresa de e-mail funcțională a instanței, prin intermediul formularului electronic disponibil pe site-ul internet al ministerului. Cererea trebuie să fie autorizată, sub sancțiunea inadmisibilității. În cazul în care creditorul sau reprezentantul acestuia nu are o adresă electronică activă, acesta poate înainta o cerere de executare prin intermediul oricărui executor judecătoresc. În acest caz, executorul judecătoresc este reprezentantul creditorului în scopul comunicării sau notificării documentelor până la emiterea mandatului de executare și, în schimbul acestei activități, primește o remunerație și o rambursare a cheltuielilor, suma percepută și metoda de determinare a acestora fiind reglementate de o normă obligatorie cu aplicabilitate generală emisă de minister. Cererea de executare trebuie să conțină informațiile prevăzute de lege:

a) denumirea instanței căreia îi este destinată;

b) numele creditorului și al debitorului; dacă acesta este parte la procedură;

c) numele reprezentantului creditorului și, în cazul în care cererea este depusă de mai mulți creditori, numele reprezentantului lor comun (obligația de a numi un reprezentant comun);

d) numele executorului, în cazul în care cererea de executare este introdusă prin intermediul acestuia;

e) desemnarea titlului executoriu pe care se întemeiază executarea, din care reiese autorizația de a introduce o cerere de executare împotriva debitorului; dacă este vorba despre o succesiune, descrierea faptelor aflate la originea acesteia,

(f) descrierea faptelor relevante și menționarea elementelor care dovedesc relația cu debitorul, dacă executarea trebuie să se efectueze pe baza unui titlu executoriu care a recunoscut un drept întemeiat pe o cambie efectuată împotriva debitorului, care este o persoană fizică; același lucru este valabil dacă autorizația de a introduce cererea de executare este determinată de o serie neîntreruptă de andosări;

g) menționarea dreptului solicitat; în cazul unui drept la o prestație pecuniară, defalcarea datoriei principale, a accesoriului recurent, a accesoriului capitalizat, a penalității contractuale și a cheltuielilor suportate de creditor în vederea executării;

h) menționarea contului bancar al creditorului, în care trebuie să îi fie plătită prestația recuperată;

i) menționarea adresei electronice a creditorului în vederea comunicării cu executorul, în cazul unui creditor care nu are o adresă de e-mail activă;

j) o declarație a creditorului privind îndeplinirea unei condiții sau a unei obligații reciproce, în cazul în care cerința impusă de titlul executoriu asupra debitorului este condiționată de îndeplinirea acestei condiții sau obligații reciproce, precum și menționarea dovezilor în acest sens;

k) o declarație a creditorului conform căreia obligația descrisă în titlul executoriu nu a fost îndeplinită în mod voluntar; în cazul în care o parte a obligației nu a fost respectată, o declarație în care se menționează cărui element îi corespunde partea respectivă la data depunerii cererii de executare;

l) data depunerii cererii.

Cererea de executare trebuie să fie însoțită de

a) o copie a titlului executoriu, însoțită de o declarație de constatare a forței sale executorii, dacă este cazul; nu este necesar să se anexeze somația de plată emisă în cadrul deciziei de somare;

b) orice act prin care se instituie succesiunea; dacă succesiunea este instituită prin lege sau de registrul comerțului, o trimitere la acestea este suficientă;

c) orice act din care reiese că a fost îndeplinită condiția sau obligația reciprocă rezultată din titlul executoriu;

d) contractul în materie de consum și toate celelalte documente contractuale referitoare la contractul respectiv, inclusiv documentele la care se referă acesta, dacă executarea se întemeiază pe un titlu executoriu care recunoaște un drept întemeiat pe un contract în materie de consum; aceasta nu se aplică dacă titlul executoriu este o somație de plată emisă în cadrul deciziei de somare.

În cazul în care executarea este solicitată pe baza unui titlu executoriu străin, creditorul trebuie, de asemenea, să anexeze documentele corespunzătoare tipului de titlu executoriu în cauză [articolul 48 alineatul (5) din Codul de executare].

După comunicarea sau notificarea cererii de executare, instanța examinează cererea respectivă și, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, aceasta emite un mandat și îl transmite executorului judecătoresc care asigură executarea acestuia.

Procedura în temeiul Codului de procedură civilă necontencioasă

Părțile la procedura de executare a unei decizii sunt minorul, partea îndreptățită și partea obligată în temeiul titlului executoriu. În cazul în care partea obligată nu respectă în mod voluntar ceea ce i se impune prin titlul executoriu, partea îndreptățită poate depune o cerere prin care să solicite dispunerea executării hotărârii. Codul de procedură civilă necontencioasă permite, cu toate acestea, inițierea din oficiu a unei proceduri, fără o cerere prealabilă. Executarea hotărârii poate fi efectuată imediat ce ordinul de executare a fost pronunțat. De altfel, executarea efectivă a hotărârii nu este împiedicată de absența comunicării sau notificării ordinului de executare către părți. Executarea constă, pentru instanță, în a prelua minorul de la persoana lângă care acesta nu ar trebui să se regăsească în temeiul deciziei și a-l reda persoanei căreia acesta i-a fost încredințat în conformitate cu decizia, sau persoanei căreia decizia îi conferă un drept de vizită pentru o perioadă limitată de timp sau persoanei autorizate să primească minorul care a făcut obiectul unei deplasări ilicite sau al unei rețineri.

3.2 Condiţiile principale

Modalitățile de desfășurare a procedurii de executare în temeiul Codului de executare

Procedura de executare în conformitate cu Codul de executare este condiționată de existența unui titlu executoriu, depunerea unei cereri de executare și plata unei taxe de grefă (16,50 EUR). Taxa de grefă este exigibilă la data depunerii cererii de executare și poate fi achitată numai prin mandat poștal sau prin transfer dintr-un cont deschis la o bancă din Slovacia sau la o bancă străină. Datele necesare pentru plata taxei de grefă datorate la momentul depunerii cererii de executare sunt transmise în mod automat. Instanța nu solicită plata taxei de grefă în cadrul procedurii. În cazul în care obligația de a plăti taxa de grefă care decurge din cererea de executare nu este îndeplinită integral în termen de 15 zile de la data depunerii cererii, cererea nu este luată în considerare; acest lucru nu se aplică în cazul unui creditor scutit de plata taxei de grefă. Instanța informează creditorul cu privire la acest aspect.

După începerea executării care are drept scop satisfacerea dreptului la o prestație nepecuniară, executorul poate solicita de la creditor un avans pentru cheltuielile inevitabile legate de procedură; acest lucru nu se aplică în cazul unui creditor scutit de plata taxei de grefă. În cazul în care creditorul nu plătește avansul solicitat de executor în termenul stabilit de acesta din urmă, care nu poate fi mai mic de 15 zile, executorul trebuie să notifice suspendarea executării.

În conformitate cu Codul de executare, un titlu executoriu este o decizie judiciară executorie dacă acesta conferă un drept, impune o obligație sau afectează bunurile. Titlul executoriu poate fi, de asemenea,

a) o decizie adoptată de o instituție, un organ sau un organism al Uniunii Europene,

b) un titlu executoriu străin cu forță executorie pe teritoriul Republicii Slovacia,

c) un act notarial care conține o obligație legală și menționează creditorul și debitorul, temeiul juridic, obiectul și scadența prestației, în cazul în care debitorul și-a dat acordul cu privire la forța executorie a actului notarial;

d) o hotărâre executorie pronunțată în cadrul unei proceduri de arbitraj, inclusiv o procedură de conciliere convenită în cadrul acesteia,

e) o hotărâre referitoare la o succesiune,

f) o hotărâre care constituie un titlu executoriu al unui organ al administrației publice și al colectivităților teritoriale, inclusiv un proces-verbal cu privire la o amendă neplătită la fața locului,

g) un aviz de plată, o mențiune privind taxele și impozitele, precum și o conciliere aprobată de un organ competent,

h) o decizie executorie și o mențiune referitoare la securitatea socială, la o asigurare socială, la economii pentru pensia pentru limită de vârstă, sau o mențiune referitoare la un sistem public de asigurări de sănătate,

i) o hotărâre executorie, o mențiune privind arieratele sau o conciliere aprobată, a căror executare este permisă de lege,

j) un document eliberat în temeiul legislației aplicabile într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în cazul în care este vorba despre o sumă recuperată în conformitate cu o legislație specifică,

k) o notificare a suspendării executării și o invitație de a plăti costurile aferente executării;

l) un titlu executoriu în temeiul unei legislații specifice.

Modalitățile de executare a hotărârii în temeiul Codului de procedură civilă necontencioasă

Executarea hotărârii face obiectul unui singur titlu executoriu, în măsura în care această procedură poate fi inițiată din oficiu. Instanța poate dispune executarea hotărârii în lipsa cererii, iar procedura de executare a unei măsuri urgente este întotdeauna dispusă din oficiu. Partea îndreptățită nu plătește nicio taxă de grefă legată de cerere, întrucât acest tip de procedură este scutit de această obligație.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Obiectul executării în conformitate cu Codul de executare

În cazul în care executarea se bazează pe un titlu executoriu care impune obligația de a plăti o sumă de bani, executarea poate consta în

a) rețineri din salariu și alte venituri;

b) punerea sub sechestru a unei creanțe,

c) vânzarea de bunuri mobile,

d) vânzarea de valori mobiliare,

e) vânzarea de bunuri imobiliare,

f) vânzarea unei întreprinderi,

g) confiscarea unui permis de conducere.

În cazul unei executări care vizează recuperarea unei creanțe pecuniare care, fără accesorii, la data comunicării sau notificării cererii de executare, nu depășește 2 000 EUR (denumită în continuare „executare privind o creanță cu valoare redusă”), nu este posibil să se realizeze executarea vânzând un bun imobiliar în care debitorul a declarat că își are reședința permanentă sau temporară; aceasta nu aduce atingere dreptului de a înscrie un drept de gaj executoriu asupra respectivului bun imobiliar. Executarea care vizează recuperarea unei creanțe de întreținere nu este considerată o executare privind o creanță cu valoare redusă.

Executarea care constă în vânzarea unui bun imobiliar în care debitorul a declarat că își are reședința permanentă sau temporară poate avea loc, în mod excepțional, cu condiția autorizării de către o instanță judecătorească, în cazul în care împotriva debitorului se desfășoară mai multe executări, vizând recuperarea unor creanțe care depășesc 2 000 EUR în total, iar executorul judecătoresc dovedește faptul că respectivele creanțe pecuniare nu pot fi recuperate prin alte mijloace. Cererea de autorizare a vânzării unui bun imobiliar în sensul tezei precedente poate fi introdusă de către executorul judecătoresc care a înscris primul un drept de gaj executoriu asupra bunului imobiliar sau, cu acordul scris al acestuia, de un alt executor judecătoresc al cărui drept de gaj executoriu a fost înscris ulterior.

În cazul în care executarea se bazează pe un titlu executoriu care impune o obligație, alta decât plata unei sume de bani, modul de executare depinde de natura obligației impuse. Executarea poate consta în

a) evicțiune,

b) confiscarea sau distrugerea unor bunuri, pe cheltuiala debitorului,

c) împărțirea bunurilor comune,

d) realizarea de lucrări și servicii.

Executarea nu poate afecta bunuri sau drepturi care, în conformitate cu Codul de executare sau cu unele reglementări specifice, nu pot fi supuse executării, sunt excluse de la aceasta sau nu sunt eligibile pentru executare. Prin urmare, executarea care se referă la un gaj nu poate fi realizată decât dacă creditorul este gajist sau dacă creditorul gajist este de acord cu executarea. Executarea nu poate fi efectuată decât până la concurența creanței menționate în autorizația de executare și a cheltuielilor de executare; aceasta nu se aplică în cazul în care executarea constă în vânzarea unui bun mobil care nu poate fi separat sau în vânzarea unui bun imobiliar, în contextul în care debitorul nu are suficiente alte active pentru a satisface creanța.

Nu fac obiectul executării

a) bunurile imobiliare aparținând statului, administrate de un administrator în conformitate cu o reglementare specială, cu excepția bunurilor imobiliare cu titlu provizoriu administrate în conformitate cu o reglementare specifică,

b) veniturile la bugetul de stat, fondurile din contul curent al unei organizații finanțate de către stat și creanțele care alimentează aceste venituri, întemeiate pe legături juridice,

c) valorile mobiliare care aparțin statului și participațiile publice în persoane juridice,

d) fondurile destinate să acopere deficitul bugetului de stat și datoria publică,

e) alte active ale statului, în conformitate cu dispozițiile unei legi speciale.

Alte active ale statului și cele ale Băncii de Export-Import a Republicii Slovace nu sunt supuse executării atunci când acestea au fost excluse de la executare pe baza faptului că sunt absolut necesare pentru îndeplinirea misiunilor statului sau a unui obiectiv de interes public, sau că activele Băncii de Export-Import sunt indispensabile pentru exercitarea activităților sale și îndeplinirea misiunilor acesteia. În acest caz, cererea de excludere a anumitor bunuri poate fi depusă în termen de 60 de zile de la comunicarea sau notificarea avizului de deschidere a procedurii de executare. O executare privind bunuri ale statului poate fi efectuată numai asupra bunurilor administrate de administratorul ale cărui activități sunt la originea creanței.

Obiectul executării hotărârii în temeiul Codului de procedură civilă necontencioasă

Instanța preia minorul de la persoana în preajma căreia acesta nu ar trebui să se găsească în temeiul hotărârii și îl predă persoanei căreia i-a fost încredințat în temeiul hotărârii sau persoanei căreia hotărârea îi conferă un drept de vizită pentru o perioadă limitată de timp sau persoanei autorizate să primească minorul care a făcut obiectul unei deplasări ilicite sau al unei rețineri. Judecătorul poate numi un executor judecătoresc pentru a recupera minorul. Pentru executarea deciziei, asistentul judiciar are aceleași competențe precum cele conferite de lege judecătorului.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

După deschiderea procedurii de executare, executorul informează creditorul și debitorul cu privire la inițierea executării și la modalitățile de punere în aplicare a acesteia, în cazul în care acestea din urmă pot fi determinate (înainte de eliberarea mandatului de executare), și invită debitorul să satisfacă creanța. Avizul de deschidere a procedurii de executare menționează valoarea costurilor care vor fi datorate în caz de îndeplinire a obligației în termen de 15 zile de la comunicarea sau notificarea acestuia, precum și valoarea costurilor exigibile în caz de neîndeplinire a obligației de către debitor înainte de expirarea termenului de 15 zile.

Efectele avizului de deschidere a procedurii de executare

Acte juridice curente

După primirea avizului de deschidere a procedurii de executare, debitorul trebuie să își limiteze activitățile la întocmirea actelor juridice curente, în măsura în care acest lucru îi poate fi solicitat în mod rezonabil, având în vedere valoarea și importanța creanței care trebuie recuperată. Prin „acte juridice curente” ale persoanei juridice sau ale antreprenorului se înțelege actele juridice care sunt absolut necesare pentru buna derulare a activităților care fac obiectul meseriei sau întreprinderii sale. Actele juridice curente ale persoanei fizice sunt cele necesare pentru a acoperi nevoile vieții sale cotidiene, precum și nevoile obișnuite ale persoanelor față de care respectiva persoană fizică are o obligație de întreținere.

Nu sunt considerate acte juridice curente, în special,

a) înființarea unei societăți comerciale, a unei cooperative sau a unei alte persoane juridice,

b) achiziționarea sau cesiunea unei participații într-o societate comercială, o cooperativă sau o altă persoană juridică,

c) cesiunea sau închirierea de bunuri imobiliare și, dacă este necesar, supunerea acestora dreptului unui terț,

d) realizarea unui act juridic fără o remunerație adecvată.

Dispunerea de bunurile care fac obiectul executării

De îndată ce s-a efectuat comunicarea sau notificarea avizului de deschidere a procedurii de executare, nu mai este posibil să se dispună de bunurile supuse executării fără acordul prealabil, în scris, al executorului judecătoresc, cu excepția realizării actelor juridice curente. Dispunerea de bunuri prin încălcarea acestei interdicții nu aduce atingere valabilității unui act juridic curent. Cu toate acestea, un astfel de act nu are niciun efect în ceea ce privește creditorul, iar creanța poate fi satisfăcută în cadrul executării unor bunuri care nu au fost afectate de astfel de acte, fără ca respectivul act juridic să trebuiască să fie contestat, în cazul dispunerii de bunuri în beneficiul persoanelor vizate la articolul 42a alineatele (3) și (4) din Codul civil (Občiansky zákonník), care aveau cunoștință de executarea în curs sau care ar fi trebuit, în mod rezonabil, să fi avut cunoștință de aceasta.

Compensarea creanței

După deschiderea procedurii de executare, compensarea unilaterală a unei creanțe a debitorului față de creditor nu este luată în considerare, cu excepția cazului în care aceasta nu este autorizată de un titlu executoriu pe baza căruia debitorul ar fi putut efectua o executare.

Efectele satisfacerii creanței

După comunicarea sau notificarea avizului de inițiere a procedurii de executare către debitor, efectele satisfacerii creanței nu apar decât dacă executorul primește prestația datorată. În cazul în care prestația în ceea ce privește creanța solicitată a fost efectuată înainte de comunicarea sau notificarea avizului de deschidere a procedurii de executare către debitor, creditorul trebuie să informeze, fără întârziere, executorul cu privire la acest lucru.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Validitatea acestor măsuri nu este limitată în timp.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Amânarea executării și suspendarea executării în temeiul Codului de executare

Debitorul poate suspenda derularea executării, executorul judecătoresc solicitând o amânare a executării (executorul emite ulterior un aviz de amânare a executării), în special pentru următoarele motive în ceea ce privește debitorul:

a) o cerere de separare a fost introdusă sau o procedură este în curs de desfășurare în privința stabilirii unor drepturi de proprietate în ceea ce privește bunurile care trebuie să facă obiectul executării;

b) debitorul, care este o persoană fizică, a introdus o cerere de autorizare a unor plăți eșalonate, care este în curs de examinare;

c) debitorul, care este o persoană fizică, a introdus o cerere de amânare a executării și a declarat că se află temporar, fără ca acest lucru să-i poată fi imputat, într-o astfel de situație încât o executare imediată ar putea avea, pentru sine sau pentru membrii familiei sale, consecințe deosebit de grave;

d) în cadrul executării în vederea recuperării unei creanțe de întreținere, debitorul a plătit întreținerea datorată, inclusiv costurile creditorului și ale executorului judecătoresc, a solicitat o amânare a executării și a declarat că va continua să plătească în mod voluntar întreținerea obișnuită, prin intermediul executorului;

e) debitorul, care a formulat o cerere de suspendare a executării, a constituit o garanție de o valoare corespunzătoare creanței care trebuie recuperată într-un cont special al executorului deschis în acest scop.

Debitorul poate solicita instanței să suspende executarea, din următoarele motive:

a) după întocmirea titlului executoriu, au survenit anumite fapte care au condus la stingerea creanței care trebuia recuperată;

b) titlul executoriu a fost anulat;

c) există un motiv, în temeiul unei legislații specifice, pentru care recunoașterea sau executarea unui titlu executoriu străin nu este permisă, cu excepția cazului în care acesta putea să fie invocat anterior în cadrul procedurii;

d) există și alte elemente care împiedică executarea titlului executoriu.

Debitorul are posibilitatea de a introduce o astfel de cerere, care are un efect suspensiv, pe lângă executorul judecătoresc doar în termenul de 15 zile de la comunicarea sau notificarea avizului de deschidere a procedurii de executare. În cererile prezentate ulterior în scopul suspendării executării (care nu mai au efect suspensiv), debitorul nu poate invoca decât fapte survenite după expirarea acestui termen. În cererile ulterioare de suspendare a executării, debitorul nu poate decât să invoce fapte survenite după depunerea cererii anterioare de suspendare a executării. Restricțiile la care se face referire în prima și cea de a doua teză nu se aplică dacă este vorba, de asemenea, despre elemente pe care debitorul, independent de voința sa, nu a fost în măsură să le invoce înainte. În cazul în care creditorul își dă acordul cu privire la suspendarea executării, executorul emite un aviz de suspendare a executării, pe care îl comunică sau notifică părților la procedură și instanței. În caz contrar, în termen de cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului stabilit pentru creditor pentru a formula observații în această privință, executorul trebuie să depună o cerere de suspendare a executării, însoțită, dacă este cazul, de observațiile sale și de eventualele observații ale creditorului, la instanța care va decide cu privire la cerere.

Deciziile ulterioare adoptate de executor și de instanță în cadrul procedurii de executare nu pot, în principiu, să facă obiectul unei căi de atac, în afara excepțiilor prevăzute în Codul de executare.

Executarea în temeiul Codului de procedură civilă necontencioasă

Ordinul de executare și decizia de respingere a unei cereri de executare pot face obiectul unei căi de atac. O cale de atac împotriva executării unei hotărâri nu poate fi justificată decât de faptul că titlul executoriu este lipsit de forță executorie sau că anumite circumstanțe, survenite după întocmirea titlului executoriu, au condus la stingerea obligației impuse. O cale de atac împotriva unui ordin de executare a unei hotărâri nu împiedică instanța de fond să realizeze executarea hotărârii.

Instanța poate amâna executarea hotărârii, inclusiv din oficiu, în cazul în care acest lucru ar pune în pericol viața, sănătatea sau buna dezvoltare a minorului. La cerere, instanța poate amâna executarea unei hotărâri străine în cazul în care aceasta face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunțată, până în momentul în care instanța se pronunță asupra căii de atac. De asemenea, instanța amână executarea hotărârii atunci când acest lucru este prevăzut de o reglementare specifică.

Instanța suspendă prin ordin, inclusiv din oficiu, procedura de executare dacă

a) titlul executoriu nu are încă forță executorie;

b) titlul executoriu a fost anulat după ce s-a dispus executarea hotărârii; în cazul în care titlul executoriu a fost modificat, instanța poate continua executarea în temeiul titlului executoriu modificat;

(c) executarea hotărârii a fost declarată inadmisibilă de către instanță deoarece există un alt motiv pentru care hotărârea nu poate să fie executată;

d) fapte survenite după întocmirea titlului executoriu au avut ca efect stingerea obligației impuse;

e) obligația a fost îndeplinită;

f) hotărârea a fost executată.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

A se vedea punctele 4 și 5. Executorul trebuie să stabilească modalitățile de punere în aplicare a executării, astfel încât acestea să fie proporționale cu obligația care trebuie îndeplinită, iar valoarea bunurilor debitorului puse sub sechestru să corespundă valorii acestei obligații. Executarea nu poate fi efectuată decât până la concurența creanței menționate în autorizația de executare și a cheltuielilor de executare; aceasta nu se aplică în cazul în care executarea constă în vânzarea unui bun mobil care nu poate fi separat sau în vânzarea unui bun imobiliar, în contextul în care debitorul nu are suficiente alte active pentru a satisface creanța.

Instanța trebuie, de asemenea, să refuze o cerere de executare dacă:

a) se constată o contradicție între cererea respectivă sau titlul executoriu și legea;

b) există motive pentru care executarea ar fi trebuit să fie suspendată;

c) creditorul sau debitorul nu este succesorul legal al persoanei menționate în titlul executoriu;

d) executarea este solicitată pe baza unui titlu executoriu emis în cadrul unei proceduri în care un drept întemeiat pe o cambie a fost invocat și în care s-a dovedit că dreptul invocat a apărut în cadrul unui contract în materie de consum în privința căruia nu s-a ținut cont de existența unor clauze abuzive, de restricția sau inadmisibilitatea utilizării cambiei sau de o atingere a bunelor moravuri, iar acest fapt are implicații asupra creanței;

e) titlul executoriu a fost eliberat în cadrul unei proceduri în care nu a fost posibil să se conteste sau să se revizuiască o clauză contractuală abuzivă, iar existența clauzei abuzive afectează creanța care a apărut în contextul unui contract în materie de consum;

f) executarea trebuie să fie efectuată pe baza unei sentințe arbitrale pronunțate într-un litigiu în materie de consum și

1. convenția de arbitraj nu îndeplinește condițiile prevăzute într-o reglementare specială,

2. sentința arbitrală care soluționează un litigiu în materie de consum nu a fost pronunțată de un arbitru care, la momentul procedurii de arbitraj, figura pe lista arbitrilor autorizați pentru a soluționa un litigiu în materie de consum,

3. sentința arbitrală pronunțată într-un litigiu în materie de consum nu a fost pronunțată de o curte permanentă de arbitraj care, la momentul procedurii de arbitraj, era autorizată pentru a soluționa un litigiu în materie de consum,

4. sentința arbitrală nu îndeplinește condițiile prevăzute într-o reglementare specială sau nu este executorie;

g) cererea invocă un drept la un accesoriu recurent al creanței și este introdusă la trei ani după ce titlul executoriu a dobândit forță executorie, fără ca debitorul să fi fost solicitat să satisfacă creanța în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii de executare sau fără a se fi încheiat un acord cu debitorul privind o satisfacere progresivă a creanței recunoscute prin titlul executoriu în termen de trei ani după ce titlul executoriu a dobândit forță executorie; sau

h) executarea este solicitată pe baza unui titlu executoriu care constă într-un act notarial care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege sau care prevede obligații care contravin legii sau bunelor moravuri.

În timpul executării, instanța are, de asemenea, dreptul de a solicita de la executorul judecătoresc explicații sau un raport cu privire la situația fiecărui dosar de executare care i-a fost încredințat, executorul fiind obligat să i le furnizeze într-un termen specificat. Instanța înlocuiește executorul, inclusiv din oficiu, dacă acesta din urmă a încălcat în mod repetat sau grav obligațiile prevăzute prin lege sau printr-o hotărâre judecătorească. Înainte de a decide înlocuirea executorului judecătoresc, instanța ia în considerare observațiile acestuia și cele ale părților la procedură.

În cazul în care executarea constă în rețineri din salariu, aceasta nu poate priva debitorul de o sumă de bază din salariul său lunar sau din alte venituri; modul de calcul al acestei sume este stabilit printr-un decret al guvernului Republicii Slovace. În cazul unei pensii de întreținere pentru un copil minor, suma de bază care nu poate fi reținută din salariul lunar al debitorului corespunde unui procent de 70 % din suma de bază stabilită în temeiul primei teze. În cazul unei persoane care își desfășoară activitatea în străinătate și al cărei salariu sau a cărei remunerație este calculată în acest scop utilizând un coeficient salarial sau într-un alt mod, metoda de calcul a cuantumului de bază este stabilită în același mod și în aceleași proporții ca în cazul salariului sau remunerației.

În cazul în care executarea constă în poprirea unei creanțe pe un cont bancar, sunt excluse suma de 165 EUR și resursele care, în conformitate cu o declarație explicită a debitorului, sunt necesare pentru plata salariilor personalului său. În cazul în care debitorul deține mai multe conturi, suma de 165 EUR nu face obiectul executării numai pe unul dintre conturile respective.

Dintre bunurile care sunt deținute de către debitor, executarea nu le poate include pe cele care îi sunt indispensabile acestuia pentru a face față necesităților sale materiale și celor ale familiei sale sau pentru îndeplinirea îndatoririlor sale profesionale sau în scopul desfășurării activității sale, nici alte bunuri a căror vânzare ar fi contrară bunelor moravuri.

Sunt excluse de la executare

a) articolele de îmbrăcăminte, lenjeria de corp și încălțămintea de uz curent;

b) bunurile de uz casnic esențiale, și anume patul debitorului și al membrilor familiei acestuia, o masă, scaune în funcție de numărul de membri ai familiei acestuia, un frigider, un aragaz, o sobă de încălzit, o instalație de încălzire, combustibilul, o mașină de spălat rufe, pături, lenjeria de pat, articolele casnice de uz curent, un aparat de radio,

c) animalele de companie, cu excepția celor care servesc la activitățile întreprinderii,

d) bunurile debitorului care sunt legate de exercitarea îndatoririlor sale profesionale sau de activitățile întreprinderii sale, în limita a 331,94 EUR,

e) materialele medicale și alte bunuri de care debitorul are nevoie din cauza unei boli sau a unei deficiențe fizice,

f) bunurile pentru care au fost plătite alocații de subzistență și indemnizații, în conformitate cu o reglementare specială, alocațiile plătite cu titlu de compensație pentru un handicap grav în conformitate cu o reglementare specială și cu anumite măsuri de protecție socio-juridică a copilului și de curatelă socială de natură financiară în conformitate cu o reglementare specială,

g) un automobil de uz privat de care debitorul, care este o persoană fizică, are nevoie pentru deplasările sale personale și pentru a satisface nevoile unei persoane cu handicap grav sau nevoile familiei sau ale membrilor gospodăriei sale;

h) un inel de logodnă sau o verighetă,

i) o sumă în numerar de până la 165 EUR,

j) manualele școlare și jucăriile.

De asemenea, sunt excluse de la executare bunurile situate pe terenurile unui agricultor a căror punere sub sechestru ar periclita buna gestionare a terenurilor agricole sau menținerea producției vegetale și animale în conformitate cu o reglementare specială, precum și îngrijirea animalelor de fermă, și anume vacile de lapte și junincile, taurii, scroafele, vierii și berbecii reproducători, precum și oile.

Nu fac obiectul executării partea deținută de un depunător într-un fond de pensii, participarea unui contribuabil la un fond de pensii suplimentar cu o valoare corespunzătoare contribuțiilor plătite de angajator pentru respectivul contribuabil și veniturile provenite din investițiile acestora.

În vigoare începând cu 1 aprilie 2017

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea se referă la executarea unei obligații astfel cum hotărăște o instanță sau a unor motive de executare cu aplicabilitate directă. În cele mai multe cazuri, executarea se referă la recuperarea creanțelor. O altă măsură principală de executare este evicțiunea, adică obligația care constă în eliberarea unui imobil sau a unei părți a acestuia. Printre motivele de executare se pot număra, de asemenea, o obligație de a transfera anumite active unei alte părți, o obligație de a face ceva, sau o interdicție de a face ceva. Sechestrele ordonate de instanță sau alte măsuri asigurătorii pot fi, de asemenea, executate. Autoritatea Națională pentru Executarea Hotărârilor Judecătorești și a Titlurilor Executorii din Finlanda este o agenție din cadrul Ministerului Justiției, care îndeplinește în mod independent și imparțial atribuții de executare prevăzute de lege.

Executarea în chestiuni care țin de legislația privind copiii

În chestiunile care țin de legislația privind copiii, executarea se referă la punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești, cum ar fi cele care vizează încredințarea unui copil. Un acord confirmat de serviciile sociale poate servi, de asemenea, ca motiv de executare. Este de remarcat faptul că, în Finlanda, drepturile de vizitare sunt drepturile copilului, nu ale părintelui. Executarea unei hotărâri judecătorești care vizează custodia unui copil și/sau drepturile de vizitare este reglementată de Legea privind executarea hotărârilor judecătorești privind custodia unui copil și dreptul de acces la acesta (619/1996). Această lege se aplică, de asemenea, în cazul executării eventualelor hotărâri judecătorești provizorii. Executarea se realizează în conformitate cu această lege și în cazurile în care o hotărâre sau o decizie pronunțată în străinătate este aplicabilă în Finlanda în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului.

Un executor judecătoresc poate pune în executare o hotărâre privind custodia dacă decizia în cauza respectivă a fost pronunțată în ultimele trei luni. În alte circumstanțe, este necesar să se înainteze în instanță o cerere de pronunțare a unui titlu executoriu. Instanța poate să respingă o cerere de executare numai dacă aceasta contravine interesului superior al copilului. În cursul executării hotărârilor care vizează custodia, instanța impune celeilalte părți să încredințeze copilul reclamantului sub sancțiunea aplicării unei penalități cu titlu cominatoriu. În mod alternativ, se poate pronunța o hotărâre privind preluarea copilului dintr-un anumit loc. În cursul executării hotărârilor privind dreptul de vizitare, cealaltă parte este obligată să permită vizitarea și să ia oricare alte măsuri specifice pe care le consideră necesare pentru a face posibilă realizarea vizitelor.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Datele de contact ale Autorității Naționale pentru Executarea Hotărârilor Judecătorești și a Titlurilor Executorii din Finlanda sunt disponibile pe site-ul web al acesteia, la adresa în limba finlandeză, în limba suedeză și în limba engleză.

În Finlanda, executorii judecătorești sunt funcționari publici. Reclamanții nu pot alege departamentul de executare sau executorul judecătoresc care se ocupă de cauza lor; ordinea examinării cauzelor este stabilită din oficiu.

Atribuțiile de executare ale Autorității Naționale pentru Executarea Hotărârilor Judecătorești și a Titlurilor Executorii din Finlanda sunt îndeplinite de departamente de executare.

În majoritatea lor, cauzele în materie de recuperare a creanțelor sunt examinate prin mijloace electronice de către departamentul de executare de la nivel central care se ocupă de cauze de bază, nefiind necesară prezența fizică a debitorilor.

Cele cinci departamente de executare de la nivel regional, care se ocupă de cauze diverse, sunt responsabile, în jurisdicțiile de care răspund, pentru valorificarea activelor confiscate și pentru îndeplinirea unor atribuții de executare mai complexe.

Departamentul de executare de la nivel național care se ocupă de cauze speciale gestionează atribuții de executare de durată și care presupun un volum mare de investigații. Aceasta colaborează îndeaproape cu alte autorități și contribuie la combaterea economiei subterane și a criminalității economice.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Procedurile de executare încep în momentul în care reclamantul depune o cerere de executare și, dacă este necesar, anexează o copie a motivelor de executare. Nu există nicio taxă de executare care trebuie plătită de reclamant în avans.

Mai multe informații privind procedura de depunere a cererii se găsesc la adresa în limba finlandeză,, în limba suedeză și în limba engleză.

Cererile de executare se pot depune pe cale electronică utilizând următorul serviciu online: https://asiointi2.oikeus.fi/ulosotto/#/

Cererea de executare se poate depune, de asemenea, sub formă de cerere tradițională în scris sau prin intermediul unui mesaj electronic:

Reclamanți care sunt cetățeni finlandezi:

În limba finlandeză: https://www.ulosottolaitos.fi/fi/index/tietoaulosotosta/tietoavelkojalle/ulosotonhakeminen.html

În limba suedeză: https://www.ulosottolaitos.fi/sv/index/informationomutsokningen/informationtillborgenarer/utsokningsansokan_1.html

Formularul de cerere de executare pentru reclamanți care sunt cetățeni străini (în limba engleză): https://oikeus.fi/en/index/oikeuslaitos/forms/enforcement.html

Cereri transmise prin e-mail din străinătate: ulosotto.uo(at)oikeus.fi

Instrucțiuni pentru transmiterea unui e-mail securizate (în limba engleză): https://oikeus.fi/en/index/oikeuslaitos/submittingdocuments.html

Executorii judecătorești au datoria de a respecta hotărârile judecătorești și alte motive de executare prevăzute în legislație și nu pot revizui conținutul acestora. Pentru demararea procedurilor de executare, reclamantul trebuie să aibă motive de executare astfel cum sunt acestea definite prin lege, care să cuprindă o obligație impusă debitorului. Executorii judecătorești se asigură că creanța nu a încetat să existe în intervalul de timp care a trecut de la pronunțarea hotărârii judecătorești, de exemplu, ca urmare a plății sau a expirării unui termen de prescripție. Dreptul deținătorilor de drepturi de garanție (de exemplu, o ipotecă) de a fi plătiți este tratat printr-o dispoziție separată.

3.2 Condiţiile principale

În materie civilă și comercială, executarea se bazează de obicei pe o decizie sau o hotărâre pronunțată de o instanță de drept comun. Nu este necesară existența unui titlu executoriu specific din partea instanței. Instanțele de drept comun cuprind instanțe districtuale cu rol de instanțe de prim grad de jurisdicție și, la nivel de recurs, curți de apel și Curtea Supremă. Motivul de executare poate fi constituit, de asemenea, de o hotărâre arbitrală. În practică, un temei important de executare este reprezentat de un acord de întreținere confirmat de o autoritate municipală competentă. Pe de altă parte, Finlanda nu recunoaște actele încheiate între persoane private ca motiv de executare.

Hotărârile care au fost atacate pot fi executate în cazul în care reclamantul oferă garanția specificată de executorul judecătoresc pentru orice prejudiciu care poate fi suferit de pârât. Cu toate acestea, fondurile nu sunt puse la dispoziția reclamantului decât după ce atât motivele de executare, cât și orice decizie privind confiscarea și poprirea, rămân definitive.

Dispozițiile principale privind executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în afara Finlandei se regăsesc în dreptul UE [de exemplu, în Regulamentul Bruxelles I (nr. 44/2001) și în Regulamentul Bruxelles II (nr. 2201/2003)] și în convenția privind recunoașterea și executarea hotărârilor în țările nordice. Mai multe informații privind executarea la nivel transfrontalier se găsesc la adresa pe site-ul web al Ministerului Justiției în limbile finlandeză, suedeză și engleză.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

În momentul demarării procedurilor de executare, debitorului i se transmite o notificare de începere a procedurii și o somație de plată. În cazul în care debitorul nu efectuează plata în conformitate cu somația de plată și nu contactează de bunăvoie biroul executorului judecătoresc cu privire la plată, biroul executorului judecătoresc va demara o investigație pentru a stabili veniturile și activele debitorului pe baza datelor înscrise în registre.

Solicitarea de a furniza informații adresată băncilor reprezintă o parte esențială a acestor activități de investigare. De cele mai multe ori, popririle sunt instituite asupra veniturilor din salarii și asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare. În locul reținerii unei sume din remunerația care este plătită la intervale regulate, există și posibilitatea întocmirii unui plan de rambursare. Măsurile pentru stabilirea veniturilor și a activelor debitorului, precum și alte investigări suplimentare, sunt reglementate prin lege. Conform legii, executorii judecătorești au drepturi extinse care le permit să acceseze informații referitoare la situația financiară a debitorului care se regăsesc într-o varietate de registre. Executorii judecătorești au, de asemenea, obligația de a căuta active care aparțin debitorului. Măsurile de executare trebuie puse în aplicare fără întârzieri nejustificate. De exemplu, dacă debitorul încasează un venit periodic din salarii, prima plată este, în mod normal, efectuată către creditor în termen de aproximativ două luni de la demararea procedurilor. Debitorul are dreptul la o cale de atac, însă colectarea plăților nu va fi întreruptă, cu excepția cazului în care acest lucru este dispus în mod distinct de o instanță.

Cererile pot avea ca obiect executarea deplină sau executarea limitată. De asemenea, în cazul în care creanța nu poate fi colectată imediat, creditorii pot solicita Autorității Naționale pentru Executarea Hotărârilor Judecătorești și a Titlurilor Executorii să monitorizeze creanța pentru o perioadă de doi ani, prin înregistrare pasivă. Nu este nevoie să se apeleze la serviciile unui avocat sau ale unui consilier juridic în scopul executării.

Pot fi confiscate toate bunurile mobile și imobile ale debitorului care nu sunt protejate sau nu intră în sfera de aplicare a dreptului la excludere, la fel ca și drepturile, creanțele sau obiectele care au valoare financiară. Dacă creditorul a solicitat executarea limitată, pot fi confiscate numai activele care pot fi verificate în registre și pentru care nu este necesară lichidarea. Dacă activele confiscate trebuie lichidate, acestea sunt de obicei vândute în cadrul unor vânzări organizate în procedura de executare, care sunt în mod normal anunțate în ziarele locale și online.

Link-uri către anunțuri de vânzare:

https://www.ulosottolaitos.fi/myynti-ilmoitukset/fi/index.html (în limbile finlandeză și suedeză)

https://huutokaupat.com/ulosotto/

Legea finlandeză privind executarea conține, de asemenea, o dispoziție specială conform căreia executorul judecătoresc districtual poate decide să nu ia în considerare aranjamentele artificiale referitoare la active. O declarație conform căreia activele aparțin unui terț nu împiedică confiscarea activelor în cazul în care:

1. se constată că statutul terțului se bazează pe aranjamente referitoare la active sau de alt tip al căror statut juridic nu corespunde naturii sau scopului real al acestora, având în vedere că autoritatea debitorului este comparabilă cu cea a unui proprietar, acțiunile debitorului sunt comparabile cu cele ale unui proprietar, precum și beneficiile aranjamentului pentru debitor și alți factori similari; și
2. statutul juridic este utilizat în mod evident pentru a evita executarea sau pentru a se asigura că activele sunt inaccesibile creditorilor; și
3. creanța datorată reclamantului este altfel puțin probabil să fie recuperată de la debitor într-o perioadă de timp rezonabilă.

Cu toate acestea, procedurile de confiscare nu se pot desfășura în cazul în care terțul implicat în aranjament arată în mod rezonabil că drepturile sale efective ar putea fi încălcate în urma confiscării. Executorul judecătoresc trebuie să consulte debitorul și terța parte, precum și reclamantul, dacă este necesar și într-o manieră corespunzătoare, cu excepția cazului în care acest lucru va îngreuna considerabil executarea.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Chiar dacă demararea procedurilor de executare are o serie de efecte, consecințele juridice semnificative se manifestă în cazul popririi și al confiscării. Imediat ce activele au fost confiscate, debitorul nu poate să distrugă, să elimine sau să ipotecheze activele respective sau să ia alte decizii cu privire la acestea în detrimentul creditorului. Nicio acțiune întreprinsă cu încălcarea acestei interdicții nu are putere juridică față de creditor. Cu toate acestea, cesionarul sau o terță parte poate beneficia de protecție de bună-credință. Executorii judecătorești au acces extins la informații obținute nu numai de la debitor, ci și de la terțe părți, cum ar fi băncile. Imediat ce o bancă a fost informată cu privire la faptul că fondurile unui debitor au fost înghețate, banca nu poate să elibereze fonduri din contul bancar al debitorului niciunei alte persoane cu excepția executorului judecătoresc. Plata unei creanțe sau a remunerațiilor ori salariilor cu încălcarea acestei interdicții constituie infracțiune.

Dreptul de proprietate asupra obiectelor se modifică ca urmare a vânzării de active efectuate în cursul unei proceduri de executare. Fondurile acumulate din prețul de cumpărare se transferă reclamantului în cel mai scurt timp.

Activele sunt confiscate până la valoarea necesară pentru a lichida creanța către creditor. În cazurile în care executarea a fost solicitată de mai mulți creditori sau în cazul în care, de exemplu, activele confiscate fac obiectul unor ipoteci, fondurile sunt împărțite între creditori în ordinea priorității, astfel cum se prevede în legislație. Taxele de executare care trebuie achitate statului sunt, de obicei, percepute debitorului. Dacă încercarea de punere în executare eșuează, creditorul va trebui să plătească o taxă de prelucrare modică. În mod similar, creditorului i se va percepe o taxă pentru transferarea fondurilor. În cauzele care vizează pensia de întreținere nu se percepe nicio taxă, acestea având prioritate. Sumele transferate reclamantului pot varia în fiecare lună în funcție de fluctuațiile de venit ale debitorului și de valoarea creanței.

Mai multe informații privind taxele de executare sunt disponibile la adresa în limba finlandeză,, în limba suedeză și în limba engleză.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

În conformitate cu legislația, executorii judecătorești trebuie să își îndeplinească atribuțiile cu promptitudine și fără întârzieri nejustificate. În cazul în care debitorul nu deține active sau venituri care pot fi confiscate ori poprite, cauza se retransmite creditorului ca fiind închisă din unul dintre următoarele motive: lipsa activelor, lipsa activelor și alte motive necunoscute sau un alt impediment în calea recuperării, specificat separat. În astfel de situații, se caută întotdeauna în registrele principale pentru a se identifica informații cu privire la venituri și la active. Procedurile de executare se vor încheia, dar creditorul poate solicita executarea la o dată ulterioară; iar în acest caz, situația financiară a debitorului va face din nou obiectul unei investigații. De exemplu, reclamantul poate solicita executarea unei hotărâri prin depunerea unei noi cereri în timp util, pentru a asigura poprirea dintr-o sursă, cum ar fi din impozitele restituite debitorului la sfârșitul anului. De asemenea, reclamantul poate solicita înscrierea datoriei în registrul de pasive. În cazul în care, în cursul investigației într-o altă cauză, se constată că debitorul deține venituri care pot fi poprite sau active care pot fi confiscate ori că este posibil ca acesta să beneficieze de o restituire de impozite, o datorie înscrisă în registrul de pasive va fi luată în considerare în cadrul procedurilor de executare. Înregistrarea pasivă va rămâne valabilă timp de doi ani de la data emiterii certificatului de incapacitate care atestă lipsa mijloacelor.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Măsurile de executare întreprinse și deciziile luate de un executor judecătoresc pot fi contestate de orice persoană ale cărei drepturi sunt afectate de măsura sau de decizia respectivă. Căile de atac se introduc la instanțele districtuale. Perioada de introducere a căilor de atac este de trei săptămâni, calculate, de obicei, de la data la care a fost pronunțată decizia sau de la data comunicării deciziei către partea interesată.

Introducerea unei căi de atac nu întrerupe de obicei procedura de executare, cu excepția cazului în care instanța decide contrariul. În cazul în care calea de atac este admisă, instanța va anula sau va modifica decizia executorului judecătoresc. De asemenea, în unele cazuri, executorii judecătorești pot corecta ei înșiși eventualele erori evidente.

În cazul în care soluționarea unui conflict sau a unei plângeri înaintate în legătură cu executarea necesită o audiere extinsă a pledoariilor, poate fi necesar ca respectiva cauză să fie soluționată în cadrul unei acțiuni civile în fața unei instanțe de judecată (contestație la executare).

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

În legislație sunt prevăzute interdicții la executare, de exemplu din motive sociale. Există o serie de prestații de asigurări sociale care nu pot face obiectul popririi. În cazul în care debitorul implicat în procedura de executare este o persoană fizică, obiectele, beneficiile și drepturile prevăzute separat de lege nu pot fi confiscate. În plus, activele nu pot fi confiscate în cazul în care, având în vedere valoarea acestora și alte circumstanțe, reclamantul sau reclamanții ar primi doar o sumă neglijabilă după plata cheltuielilor de executare, a onorariilor executorului judecătoresc și a creanțelor datorate care decurg din activele respective.

Partea din veniturile și activele debitorului care este protejată prin lege trebuie să fie întotdeauna luată în considerare în cadrul măsurilor de executare și a planurilor de plată. Aceasta este suma rămasă pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere. În general, nu poate fi poprită mai mult de o treime din remunerația netă sau din salariul net al debitorului. Partea stabilită a fi protejată din venituri și active, cu exemple, este prezentată pe site-ul web al Autorității Naționale pentru Executarea Hotărârilor Judecătorești și a Titlurilor Executorii din Finlanda, la adresa în limba finlandeză, în limba suedeză și în limba engleză.

Motivele de executare, în cazul în care a fost impusă o obligație de plată asupra unei persoane fizice, produc efecte timp de 15 ani (termenul de prescripție pentru motivele de executare). Acest termen de prescripție este de 20 de ani în cazul în care creditorul precizat în motivele de executare este o persoană fizică sau dacă cererea se bazează pe o infracțiune pentru care debitorul a fost condamnat la închisoare sau la muncă în folosul comunității.

Termenul de prescripție pentru datorii monetare bazate pe un acord cu o persoană fizică este de 20 sau 25 de ani. Termenul de prescripție se aplică indiferent dacă există sau nu motive pentru recuperarea creanței. Dispoziția se aplică numai în cazul datoriilor monetare ale persoanelor fizice. O datorie monetară se prescrie în termen de cel mult 20 de ani de la data la care datoria a devenit scadentă. Termenul de prescripție este de 25 de ani în cazul în care creditorul este o persoană fizică.

În cazul în care o persoană fizică are, de asemenea, motive de recuperare a unei creanțe monetare pe baza unui acord, termenul de prescripție se calculează în funcție de termenul de prescripție care se încheie primul.

O hotărâre judecătorească sau alte motive de executare nu mai pot fi puse în aplicare dacă dreptul conferit de acestea a expirat ulterior ca urmare a plății creanței sau a expirării termenului de prescripție ori din alte motive.

Pentru mai multe informații:

Site-ul web al Autorității Naționale pentru Executarea Hotărârilor Judecătorești și a Titlurilor Executorii din Finlanda în limba finlandeză,, în limba suedeză și în limba engleză.

Site-ul web al Ministerului Justiției - Executarea hotărârilor în materie civilă: în limba finlandeză,, în limba suedeză și în limba engleză

Codul măsurilor de executare în limba finlandeză și în limba suedeză

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Chestiuni privind executarea în cadrul codului de executare silită (utsökningsbalken)

Executarea este situația în care o autoritate executorie aplică prin constrângere o obligație stabilită de o instanță sau de orice altă autoritate judiciară. Executarea vizează în general o obligație de plată a unei sume de bani sau evacuarea unei locuințe. Un alt tip de executare vizează punerea sub sechestru sau alte măsuri de siguranță.

Executarea unei obligații de plată este realizată prin urmărirea silită a bunurilor debitorului. În cazul obligației de evacuare a unei locuințe, de exemplu, executarea se efectuează pe calea expulzării. Aceasta poate, de asemenea, lua forma unei ordonanțe, adoptate de o autoritate executorie, care obligă persoana pentru care a fost solicitată executarea să acționeze sau să se conformeze unui ordin de executare sau unei alte decizii. Autoritatea executorie poate aplica o amendă.

Chestiuni privind executarea în cadrul Codului familiei (föräldrabalken)

În cadrul Codului familiei, executarea vizează măsuri destinate să aplice concret o măsură care decurge dintr-o decizie sau dintr-un acord privind custodia, domiciliul, vizitarea sau reunirea copiilor cu unul dintre părinți. Instanța care încuviințează executarea poate aplica o amendă sau poate ordona recuperarea de către poliție. Aceleași reguli se aplică executării deciziilor străine conform Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului (Regulamentul Bruxelles II) dacă executarea vizează persoana copilului. În schimb, dacă executarea vizează bunurile copilului sau cheltuielile de judecată, se aplică codul de procedură referitor la recuperare.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executarea este efectuată de către autoritatea însărcinată cu recuperarea silită (Kronofogdemyndigheten). Prin urmare, aplicarea urmăririi silite este de competența acesteia din urmă. Un înalt oficial cu atribuții de execuție are răspundere juridică generală privind executarea, însă executarea propriu-zisă este în general încredințată altor funcționari (administratori executanți).

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Chestiuni privind executarea în cadrul codului executării silite

Pentru efectuarea unei executări, trebuie să fi fost pronunțată o hotărâre judecătorească sau trebuie să fi fost eliberat orice alt titlu executoriu.

Următoarele titluri executorii pot servi drept bază pentru executare:

• o sentință, un verdict sau hotărârea unei instanțe;
• o tranzacție confirmată de o instanță sau un acord de mediere declarat executoriu de către o instanță;
• o ordonanță penală aprobată, un ordin de plată aprobat sau o ordonanță aprobată de plată a unei amenzi pentru o infracțiune;
• o decizie arbitrală;
• o obligație scrisă, certificată de două persoane, referitoare la o pensie alimentară prevăzută de codul matrimonial (äktenskapsbalken) și de codul familiei (föräldrabalken);
• o hotărâre pronunțată de o autoritate administrativă care trebuie executată în temeiul unei prevederi specifice;
• un document executoriu în temeiul unei prevederi specifice;
• un verdict sau o hotărâre pronunțată de autoritatea însărcinată cu recuperarea silită cu privire la o ordonanță de plată sau de asistență la executare sau un ordin european de plată cu titlu executoriu admis de serviciul de recuperare silită.

Odată emis titlul executoriu, nu este necesar ca o instanță sau o altă autoritate să pronunțe o hotărâre suplimentară pentru ca acesta să fie implementat.

Activitatea serviciului de recuperare silită constă în mare măsură în obținerea de informații privind activele debitorului. Debitorul este obligat să furnizeze informații privind activele sale și să confirme, într-o declarație sau atunci când este audiat, că informațiile furnizate sunt exacte, sub sancțiunea urmăririi penale. Autoritatea poate, de asemenea, să îi ordone debitorului să furnizeze aceste informații sub sancțiunea amenzii; aceasta este aplicată de tribunalul de primă instanță la cererea serviciului de recuperare silită.

Cererea de executare poate fi prezentată sub formă scrisă sau orală. O solicitare verbală presupune ca solicitantul (persoana care solicită executarea) să compară în fața serviciului de recuperare silită. O solicitare scrisă trebuie să fie semnată de către solicitant sau de către reprezentantul acestuia.

Costurile suportate de Stat într-un dosar în materie de executare (costuri administrative) sunt acoperite de taxe (cheltuieli de executare). Dacă acest lucru se dovedește posibil, costurile administrative sunt în general solicitate pârâtului (contrapartida solicitantului) cu ocazia executării. Totuși, solicitantul are, în general, obligația de a suporta aceste costuri. Regula răspunderii solicitantului poate fi supusă anumitor excepții, de exemplu pentru majoritatea cererilor de pensii alimentare.

Ca regulă generală, o taxă principală este plătită din fiecare titlu executoriu pentru care se solicită executarea. Într-un dosar de executare care vizează o reclamație reglementată de dreptul privat, taxa de bază se ridică la 600 SEK.

Celelalte taxe susceptibile de a fi aplicate sunt taxa de pregătire, taxa de vânzare și taxele speciale.

Chestiuni privind executarea în cadrul codului familiei

Executarea se poate efectua în baza unei sentințe pronunțate de o instanță ordinară în privința custodiei, domiciliului, vizitei sau reunirii unui copil cu părintele său. Aceasta se poate baza, de asemenea, pe un acord în privința custodiei, domiciliului sau vizitei, încheiat de părinți și aprobat de comisia pentru afaceri sociale. În Suedia pot fi executate și hotărâri străine, în special hotărârile executabile în virtutea Regulamentului Bruxelles II.

Deciziile în materie de executare sunt pronunțate de tribunalele de primă instanță. Cererile de executare sunt prezentate în general tribunalului de primă instanță din jurisdicția locului unde trăiește copilul. În situația în care copilul nu este rezident în Suedia, cererea trebuie prezentată tribunalului de primă instanță din Stockholm (Stockholms tingsrätt).

Cererea poate fi formulată, de exemplu, de un părinte cu care copilul trebuie să locuiască sau să ia legătura.

Hotărând în privința dosarului, tribunalul poate însărcina în mod specific un responsabil al serviciilor sociale să încerce să convingă persoana care deține custodia copilului să accepte în mod voluntar dispozitivul hotărârii sau al acordului. În caz de urgență, tribunalul sau autoritatea de poliție poate decide asupra necesității imediate de a acorda asistență copilului. În acest caz, tribunalul poate aplica o amendă sau poate ordona intervenția poliției pentru a solicita aplicarea hotărârii de executare.

Nu se solicită nicio taxă pentru cererile de executare prezentate în aplicarea codului familiei. Totuși, una dintre părți se poate afla în situația de a i se ordona să plătească cheltuielile celeilalte părți din dosar. Orice parte care atrage cheltuieli de intervenție sau acordarea de îngrijire a copilului se poate afla în situația de a i se ordona să ramburseze aceste cheltuieli Statului.

3.2 Condiţiile principale

Chestiuni privind executarea în cadrul codului executării silite

În anumite cazuri, executarea poate fi refuzată. Acest lucru este în special valabil atunci când titlul executoriu este atât de vag formulat încât nu constituie o bază legală de executare.

De asemenea, este posibil ca o persoană care a primit ordinul de a efectua o acțiune în temeiul unei sentințe să se fi achitat între timp de obligația sa în baza acestei sentințe, de exemplu, să plătească o anumită sumă.

De asemenea, este posibil ca persoana care a primit ordinul de a efectua o obligație de a face să prezinte o cerere reconvențională împotriva solicitantului, și anume să o conteste prin intermediul unei excepții de compensații. Compensația constituie un motiv de împiedicare a executării dacă autoritatea însărcinată cu recuperare silită constată că cererea reconvențională a fost aprobată printr-un titlu executoriu valabil sau că are la bază o dovadă de creanță scrisă.

Dacă debitorul susține că o altă chestiune intervenită între părți împiedică executarea și că această obiecție nu poate fi respinsă de la bun început, executarea nu mai poate avea loc. Un caz ar fi, de exemplu, obiecțiile împotriva unui termen de prescripție.

Dacă un titlu executoriu este anulat de o instanță, executarea trebuie să fie suspendată imediat.

În anumite cazuri, instanța poate ordona și încetarea unei proceduri de executare în curs de desfășurare.

Chestiuni privind executarea în cadrul codului familiei

Se consideră că dispozitivul unei hotărâri sau al unui acord corespunde interesului superior al copilului. Instanța nu poate reexamina hotărârea sau acordul atunci când i se solicită să se pronunțe cu privire la executarea acestora, iar principala soluție de substituire este implementarea voluntară. Atunci când este necesară o măsură de constrângere, impunerea unei amenzi este opțiunea cea mai probabilă. Recuperarea fizică poate fi folosită doar în ultimă instanță.

Executarea poate fi refuzată în anumite cazuri, de exemplu, în situația în care copilul este bolnav.

În cazul în care copilul împlinește vârsta majoratului, astfel încât dorințele sale trebuie luate în considerare, executarea nu poate fi efectuată împotriva voinței sale, cu excepția cazului în care instanța consideră că acest lucru este necesar pentru binele copilului. De asemenea, instanța refuză executarea dacă se demonstrează clar că aceasta ar fi contrară interesului superior al copilului.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Chestiuni privind executarea în cadrul codului executării silite

Pentru ca un bun să poată fi urmărit silit, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții. Bunul trebuie:

• să aparțină debitorului;
• să fie cesionabil;
• să aibă o valoare monetară.

Urmărirea silită poate fi utilizată pentru a revendica orice tip de proprietate. Regulile privind uzufructul nu se aplică în general decât persoanelor fizice. Pot fi urmărite silit atât bunurile mobile, cât și bunurile imobile.

Bunurile mobile sunt nu numai posesiile personale (de exemplu, mașinile, navele și alte bunuri), ci și activele (de exemplu, conturile bancare) și drepturile de diferite tipuri (de exemplu, drepturile de utilizare sau părțile unei succesiuni).

Remunerațiile de muncă, pensiile etc. pot, de asemenea, constitui obiectul unei popriri.

Anumite bunuri nu pot fi urmărite silit. Este cazul, de exemplu, bunurilor uzufructuare. Regulile din această materie nu se aplică în general decât persoanelor fizice. Acestea includ în special:

• hainele și alte obiecte de uz personal ale debitorului, până la concurența unei valori rezonabile;
• mobilele, aparatele de uz casnic și alte echipamente necesare uzului casnic și întreținerii;
• instrumentele de lucru și diversele echipamente necesare activității profesionale sau formării debitorului;
• bunurile personale, distincțiile onorifice și premiile sportive de exemplu, care au o valoare sentimentală pentru debitor astfel încât nu ar fi justificată poprirea acestora.

Anumite bunuri nu pot fi urmărite silit, conform dispozițiilor anumitor regulamente. Acest lucru poate fi valabil, de exemplu, în cazul indemnizațiilor.

Poprirea remunerațiilor de lucru nu vizează decât sumele mai mari decât cele de care debitorul și familia sa au nevoie pentru a trăi.

În această privință, anumite pretenții prevalează asupra altora. Cererile privind pensiile alimentare prevalează asupra celorlalte cereri.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Chestiuni privind executarea în cadrul codului executării silite

După poprirea bunurilor, debitorul nu mai exercită asupra acestora același control ca înainte. Debitorul nu poate utiliza bunurile sale în detrimentul solicitantului, prin cesiune sau în orice alt mod, dacă serviciul de recuperare silită nu a autorizat acest lucru, din motive excepționale și după consultarea solicitantului.

Orice persoană care utilizează în mod ilegal bunurile urmărite silit este pasibil de aplicarea unei sancțiuni penale.

O decizie de urmărire silită conferă drepturi prioritare asupra bunurilor.

Într-un dosar de executare, terții au obligația de a comunica informațiile privind creanțele deținute de debitor în legătură cu acestea sau orice tranzacție care poate contribui la determinarea faptului dacă debitorul posedă bunuri care pot fi urmărite silit. Datoria de informare îi revine, de asemenea, oricărui terț care se află în posesia bunurilor debitorului, cum ar fi, de exemplu, în cazul instituirii unui în gaj sau al unei depuneri în cont. O bancă este obligată, de exemplu, să comunice informațiile privind conturile bancare, seifurile sau alte bunuri ale debitorului pe care le păstrează. Apropiații și prietenii debitorului au, de asemenea, obligația de informare.

Informațiile pot fi solicitate terților în scris sau oral. După caz, terții pot fi audiați. Dacă un terț nu respectă această obligație, acesta poate fi condamnat la o amendă sau la pedeapsa cu închisoarea.

Serviciul de recuperare silită poate decide vânzarea silită imediată a bunurilor urmărite. Vânzările silite au loc, în general, în cadrul licitațiilor publice, însă pot fi adesea organizate în privat.

Sumele primite în cadrul unei proceduri de executare trebuie să fie notificate și plătite solicitantului în cel mai scurt timp cu putință.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Chestiuni privind executarea în cadrul codului executării silite

O hotărâre de urmărire silită nu face obiectul niciunei date limite de valabilitate. Totuși, legislația pleacă de la principiul că proprietatea urmărită silit trebuie vândută fără întârziere; a se vedea punctul 3.2.

Dacă este posibil, expulzarea trebuie să se producă în cele patru săptămâni de la transmiterea documentelor solicitate către autoritatea de executare.

Chestiuni privind executarea în cadrul codului familiei

O hotărâre de executare produce imediat efecte, cu excepția dispozițiilor contrare. Aceasta rămâne în vigoare până la noi ordine. Ordonanța de plată a unei amenzi indică în general faptul că o acțiune trebuie efectuată într-un anumit termen, de exemplu, atunci când copilul trebuie să se reunească cu unul dintre părinți. Hotărârile de executare în ceea ce privește programul de vizită indică de obicei momentul în care se pot produce contactele și sunt aplicabile în general pentru lunile care urmează.

O hotărâre privind un dosar de executare nu împiedică examinarea unei noi cereri.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Chestiuni privind executarea în cadrul codului executării silite

Hotărârile autorității de executare pot fi contestate în general în apel. Recursurile în fața tribunalelor de primă instanță trebuie să fie prezentate autorității de executare.

Persoana vizată de hotărârea autorității de executare poate formula apel dacă aceasta nu îi este favorabilă. Hotărârile privind poprirea remunerațiilor de lucru pot constitui obiectul unui recurs care nu este afectat de un termen de prescripție. Hotărârile privind urmărirea silită a altor bunuri pot constitui obiectul unui recurs în cele trei săptămâni de la notificarea acestora. Introducerea apelului împotriva urmăririi silite de către un terț nu este supus unui termen de prescripție.

Tribunalul de primă instanță poate decide să nu ia măsuri de executare deocamdată sau, dacă își poate motiva alegerea, să anuleze o măsură deja luată.

Chestiuni privind executarea în cadrul codului familiei

Hotărârile tribunalului de primă instanță în privința executării pot constitui obiectul unui recurs în fața Curții de Apel. Recursurile trebuie formulate în scris și prezentate tribunalului de primă instanță. Termenul de recurs este de trei săptămâni.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Codul executării silite conține prevederi care limitează posibilitățile de executare, de exemplu, pentru a proteja debitorul. Într-o anumită măsură, debitorul poate împiedica executarea unei hotărâri, opunându-se acesteia, invocând de exemplu prescripția. Exemplele cele mai frecvente de limitări ale executării sunt excluderea de la poprire a anumitor bunuri și a anumitor active, având în vedere necesitățile debitorului. Urmărirea silită a bunurilor materiale poate, de exemplu, exclude ceea ce numim beneficium („bunuri care nu pot fi urmărite silit”), de exemplu, un apartament unde debitorul locuiește permanent sau banii de care debitorul are nevoie pentru a trăi pe termen scurt. Cu ocazia popririi remunerațiilor de lucru, vom exclude o „sumă de rezervă” destinată să acopere cheltuielile de subzistență ordinare și costurile de cazare ale debitorului.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea este acțiunea aprobată de instanță inițiată pentru a obliga debitorii împotriva cărora s-a pronunțat o hotărâre (judgment debtors) să respecte dispozițiile instanței.

În temeiul sistemului juridic din Anglia și Țara Galilor, alegerea metodei de executare îi aparține în întregime creditorului hotărârii (judgment creditor).

La alegerea metodei pe care o va utiliza, un creditor trebuie să ia în considerare dacă:

• este posibil să își recupereze banii și taxele judiciare de la pârât;
• pârâtul datorează sume de bani altor persoane sau împotriva sa au fost pronunțate și alte hotărâri ale instanțelor civile;
• pârâtul deține bunuri sau active care pot fi preluate și vândute la licitație;
• pârâtul are un loc de muncă;
• pârâtul are alte venituri, cum ar fi venituri din investiții;
• pârâtul are un cont bancar, un cont la o societate de credit ipotecar sau de altă natură;
• pârâtul deține bunuri imobile (o casă); sau
• orice altă persoană datorează sume de bani pârâtului.

În continuare sunt prezentate informații referitoare la diferitele tipuri de măsuri de executare. Creditorul hotărârii ar trebui să o aleagă pe cea care prezintă cea mai mare probabilitate de a-l ajuta să obțină sumele de bani datorate.

O instanță nu îi poate garanta creditorului hotărârii că își va primi banii înapoi, iar pentru orice acțiune inițiată se plătește o taxă judiciară. Deși instanța va adăuga taxa la suma pe care o datorează deja pârâtul, instanța nu poate restitui ceea ce a plătit creditorul dacă acesta nu recuperează suma de la pârât. Mai multe informații pot fi găsite în cuprinsul unei broșuri privind procedurile de executare.

Informații generale pentru creditori pot fi găsite în ghidul intitulat Depunerea unei cereri de restituire a unei sume de bani.

Informații generale pentru debitori pot fi găsite în următoarele ghiduri:

Hotărâri ale instanțelor civile referitoare la datorii

Modul de a răspunde unei cereri de restituire a unei sume de bani depuse la instanță

Depunerea la instanță a unei cereri de restituire a unei sume de bani

Diferitele tipuri de metode de executare sunt următoarele:

Preluarea controlului asupra unor bunuri (denumită anterior distraint/execution)

Sechestrul instituit asupra bunurilor pentru o eventuală ridicare și vânzare la licitație în scopul acoperirii costurilor aferente unei datorii stabilite prin hotărâre judecătorească.

Pentru a obține executarea prin preluarea controlului asupra bunurilor (taking control of goods), este necesar să se solicite instanței un mandat de control (warrant of control). Un mandat poate fi de ajutor numai în cazul în care pârâtul:

• are suficiente bunuri la adresa indicată de către creditorul hotărârii, care ar putea fi vândute la licitație pentru a colecta suma de bani; sau
• dispune de toate sumele de bani solicitate în mandat (pentru a împiedica vânzarea bunurilor).

Înainte ca instanța să emită un mandat, trebuie ca pârâtul:

• să nu fi plătit suma pe care a fost obligat să o plătească; sau
• să fi rămas în urmă cu cel puțin una dintre plățile datorate.

Executorii judecătorești nu pot întotdeauna ridica și vinde bunurile pârâtului. De exemplu, aceștia nu pot ridica bunurile esențiale de uz casnic și unelte de lucru sau bunuri care fac obiectul unor contracte de cumpărare în rate sau de închiriere. Executorul judecătoresc nu ridică bunurile pârâtului dacă acestea nu valorează suficient pentru a achita mandatul după acoperirea costurilor de ridicare și de vânzare a bunurilor. Bunurile vândute la licitație obțin adesea doar o parte din valoarea lor inițială. În plus, bunurile pârâtului se pot afla deja sub sechestrul instituit de către executorii judecătorești care acționează în baza unui alt mandat.

Mai multe informații referitoare la mandatele de control pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.

Ordinele de înființare a popririi asupra veniturilor salariale

Potrivit acestei metode de executare, se obține un ordin prin care o sumă fixă se reține, în mod periodic, din salariul sau remunerația debitorului în ziua în care este plătit(ă) și se transmite direct creditorului hotărârii.

Pârâtul trebuie să fie angajat în cadrul unei entități înainte de emiterea unui ordin de înființare a popririi asupra veniturilor salariale (attachment of earnings order). Ordinul nu poate fi emis în cazul în care pârâtul este șomer sau desfășoară o activitate independentă. De asemenea, este posibil ca instanța să nu fie în măsură să emită un ordin sau să emită un ordin de restituire în rate cu o valoare redusă, în cazul în care cheltuielile de subzistență ale pârâtului sunt mai mari decât veniturile.

Mai multe informații referitoare la ordinele de înființare a popririi asupra veniturilor salariale pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.

Ordine de grevare cu sarcini – inclusiv ordinele de vânzare și ordinele de blocare

Un ordin de grevare cu sarcini (charging order) împiedică pârâtul să își vândă activele (cum ar fi bunuri imobiliare, terenuri sau investiții) fără a plăti ceea ce se datorează creditorului hotărârii. Creditorul hotărârii este plătit fie din veniturile obținute din vânzare, atunci când creditorul hotărârii vinde bunurile, fie din veniturile patrimoniului succesoral după decesul debitorului hotărârii. Acest proces poate implica, de asemenea, alte două tipuri de ordine judecătorești. Primul este ordinul de vânzare (order for sale), în cadrul căruia instanța poate dispune vânzarea bunurilor imobile în baza unui ordin de grevare cu sarcini. Cel de al doilea este un ordin de blocare (stop order) care împiedică debitorul unei hotărâri să înstrăineze bunuri imobile pentru a evita inițierea unei proceduri de grevare cu sarcini împotriva sa.

Mai multe informații referitoare la ordinele de grevare cu sarcini pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.

Ordine de poprire cu indisponibilizare (third party debt orders) (cunoscute anterior sub denumirea de garnishee proceedings)

Potrivit acestei metode de executare, se obține un ordin prin care conturile bancare ale debitorului hotărârii sunt indisponibilizare la ordinul instanței. O sumă care să acopere datoria stabilită în hotărâre este apoi transferată în mod automat creditorului hotărârii în vederea achitării datoriei. În cazul în care în conturile bancare nu există fonduri suficiente pentru a acoperi datoria, atunci fondurile disponibile sunt utilizate pentru a restitui cel puțin o parte din suma datorată.

Mai multe informații referitoare la ordinele de poprire cu indisponibilizare pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.

Un clip video oferă informații suplimentare.

Procedura de faliment

În cazul în care suma datorată este de cel puțin 5 000 GBP, creditorul hotărârii poate, de asemenea, solicita declararea falimentului pârâtului. Această procedură poate fi inițiată atât în fața instanței civile, cât și în fața Înaltei Curți (High Court). Cu toate acestea, costurile pot fi ridicate.

Ordine de obținere a informațiilor (cunoscute anterior sub denumirea de oral examinations)

Deși nu este în sine o metodă de executare, această procedură permite ca debitorii hotărârii să fie audiați în scopul obținerii de informații referitoare la activele lor, pentru a permite creditorului hotărârii să facă o alegere mai informată în ceea ce privește metoda de executare pe care ar dori să o utilizeze.

Mai multe informații referitoare la ordinele de obținere a informațiilor pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Înalta Curte, instanța civilă (county court) sau tribunalul magistraților (magistrates court) sunt competente în materie de executare în Anglia și Țara Galilor. Înalta Curte și instanța civilă pronunță hotărâri judecătorești, iar tribunalele magistraților emit somații de plată (liability orders) către autoritățile locale.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Este posibilă executarea atât a deciziilor judiciare, cât și a celor extrajudiciare. Nu este întotdeauna necesar să se solicite o hotărâre judecătorească prin care se autorizează executarea. Procedura de preluare a controlului asupra bunurilor poate fi derulată pentru neplata chiriei, a impozitelor, a taxelor vamale și accizelor, precum și a amenzilor de parcare, fără a fi necesară o aprobare judiciară prealabilă.

Atât instanța civilă, cât și Înalta Curte sunt competente să dispună executarea în cazurile în care au pronunțat o hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că un executor judecătoresc de pe lângă o instanță civilă nu poate executa nicio sumă mai mare de 5 000 GBP (cu excepția cazului în care se execută un acord reglementat conform Legii creditelor de consum din 1974, care poate fi executat numai în fața instanței civile). Hotărârile instanțelor civile având ca obiect sume cu o valoare mai mare de 5 000 GBP trebuie transferate Înaltei Curți spre executare silită de către un executor judecătoresc (Enforcement Officer). Executorii judecătorești din cadrul Înaltei Curți nu pot executa hotărâri judecătorești având ca obiect sume mai mici de 600 GBP.

Există o procedură prin care creditorii hotărârii pot alege să transfere hotărârile instanțelor civile având ca obiect sume cuprinse între 600 GBP și 5 000 GBP la Înalta Curte spre executare silită. De asemenea, ar trebui remarcat faptul că nu există nicio procedură de înființare a popririi asupra veniturilor salariale în cadrul Înaltei Curți; pentru a utiliza această metodă de executare, o cauză trebuie sesizată la o instanță civilă.

În cazul în care o cerere a fost emisă prin intermediul Money Claim Online, o cerere de obținere a unui mandat de executare silită poate fi, de asemenea, solicitată online.

Statutul, rolurile, responsabilitățile și competențele executorilor judecătorești

• Executorii judecătorești de pe lângă Înalta Curte (High Court Enforcement Officers) (denumiți anterior Sheriffs) – Începând cu 1 aprilie 2004, executorii judecătorești de pe lângă Înalta Curte au efectuat executarea mandatelor emise de Înalta Curte. Aceștia sunt profesioniști din domeniul executării numiți de Lordul Cancelar pentru a efectua executarea în anumite circumscripții poștale. Înainte de a fi considerați adecvați pentru numire, ei trebuie să îndeplinească numeroase criterii care se referă la aspecte precum calificările, probitatea financiară, apartenența la o asociație profesională, precum și angajamentele față de diversitate și o procedură adecvată în materie de conduită și disciplină. Executorii judecătorești de pe lângă Înalta Curte pot executa hotărârile judecătorești în materie pecuniară pronunțate de instanțele civile în cazurile în care suma prevăzută în cererea de executare este mai mare de 600 GBP, iar creditorul decide să transfere datoria către Înalta Curte pentru executare silită.

• Executorii judecătorești ai instanțelor civile (county court bailiffs), care sunt angajați ai Serviciului instanțe judecătorești al Majestății Sale și, prin urmare, funcționari publici, pun în aplicare hotărârile și/sau ordinele emise și înregistrate la instanțele civile. Aceștia pun în aplicare mandate de control, recuperează terenuri cu mandate de posesie (warrants of possession) și recuperează bunuri în baza unor mandate de returnare a bunurilor. În plus, executorii judecătorești de pe lângă instanțele civile îndeplinesc și alte sarcini, inclusiv notificarea sau comunicarea personală a actelor și a mandatelor de executare (warrants of commital).

• Executorii judecătorești certificați (certificated enforcement agents) sunt executori judecătorești privați autorizați de un judecător din cadrul instanței civile. Aceștia se ocupă de confiscarea de către proprietar a bunurilor unui chiriaș în vederea garantării plății restanțelor la chirie fără intervenția instanței. În conformitate cu o serie de alte legi, executorii judecătorești certificați pot, de asemenea, să recupereze alte datorii specifice, cum ar fi taxa pentru servicii publice, taxa pentru bunuri imobile, altele decât locuințele etc.

• Tribunalele magistraților: Executorii judecătorești în materie civilă (civilian enforcement officers) sunt responsabili cu executarea ordinelor pronunțate de tribunalele magistraților. Aceștia pot confisca și vinde bunuri pentru a recupera suma datorată în urma unei amenzi sau a unei sancțiuni comunitare. Ei pot, de asemenea, executa mandate de arestare, de executare, de detenție și de control emise de un tribunal al magistraților în cadrul oricărei serii de legi, inclusiv cele care vizează executarea amenzilor și a sancțiunilor comunitare. Unele tribunale ale magistraților pot opta să externalizeze activitățile de executare către executorii judecătorești certificați.

Utilizarea avocaților sau a altor specialiști din domeniul juridic

Creditorul nu are obligația de a-și prezenta cererea de executare prin intermediul unui avocat sau al oricărui alt specialist din domeniul juridic.

Cu toate acestea, procedurile de executare pot fi complicate, în special în fața Înaltei Curți. Prin urmare, este posibil ca creditorii să dorească să obțină consiliere din partea unui avocat, a unui centru juridic sau a Biroului de consiliere pentru cetățeni (Citizens Advice Bureau) înainte de a iniția o procedură de executare.

Baremul costurilor de executare

Există diferite taxe judiciare pentru fiecare dintre metodele de executare. După cum s-a menționat mai sus, deși instanța va adăuga taxa la suma pe care o datorează deja pârâtul, instanța nu poate restitui ceea ce a plătit creditorul dacă acesta nu recuperează suma de la pârât. Taxele actuale aferente metodelor de executare pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.

3.2 Condiţiile principale

După cum s-a menționat mai sus, în Anglia și Țara Galilor, alegerea metodei de executare care va fi utilizată îi aparține în întregime creditorului hotărârii. Creditorii responsabili care au obținut o hotărâre judecătorească valabilă prin intermediul instanțelor și care tot nu au fost plătiți au dreptul să execute hotărârea în cauză prin mijloacele cele mai adecvate de care dispun. Prin urmare, atât timp cât există o hotărâre valabilă și se depune o cerere adecvată, instanța este obligată să urmeze intenția creditorului și să utilizeze metoda de executare aleasă de creditor.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Măsurile de executare pot fi luate împotriva următoarelor active:

• Conturi bancare, utilizând procedura de poprire cu indisponibilizare (sau ordonanța de înființare a unei popriri).
• Bunuri mobile corporale, utilizând preluarea controlului asupra bunurilor.
• Mijloace de transport înregistrate, utilizând preluarea controlului asupra bunurilor.
• Bunuri imobile, utilizând procedura de grevare cu sarcini.
• Remunerații sau salarii, utilizând procedura de înființare a popririi asupra veniturilor salariale.

Executorul judecătoresc nu poate ridica decât bunuri care aparțin pârâtului sau sunt deținute în comun. Lista de bunuri de mai jos este exceptată

(a) articole sau echipamente (de exemplu, unelte, cărți, telefoane, echipamente informatice și vehicule) care sunt necesare pentru a fi utilizate personal de către debitor în activitatea sa de la locul de muncă, de afaceri, comercială, profesională, de studiu sau de învățământ, cu excepția cazului în care valoarea cumulată a articolelor sau a echipamentelor cărora li se aplică această exceptare nu depășește, în niciun caz, 1 350 GBP;

(b) articole de îmbrăcăminte, lenjerie de pat, mobilier, echipamente de uz casnic, articole și provizii care sunt în mod rezonabil necesare pentru a satisface nevoile gospodărești de bază ale debitorului și ale fiecărui membru al gospodăriei debitorului, inclusiv (dar fără a se limita la)

(i) mașină de gătit sau cuptor cu microunde;

(ii) frigider;

(iii) mașină de spălat rufe;

(iv) masă suficient de mare și un număr suficient de scaune pentru ca debitorul și fiecare membru al gospodăriei debitorului să poată lua masa;

(v) paturi și lenjerie de pat suficiente pentru debitor și pentru fiecare membru al gospodăriei debitorului;

(vi) telefon fix sau, în cazul în care nu există telefon fix în incintă, un telefon mobil sau telefon prin internet care să poată fi utilizat de către debitor sau de către un membru al gospodăriei debitorului;

(vii) orice articol sau echipament necesar în mod rezonabil pentru

asistența medicală a debitorului sau a oricărui membru al gospodăriei debitorului;

siguranța în locuință; sau

securitatea locuinței (de exemplu, un sistem de alarmă) sau securitatea în locuință;

(viii) lămpi, sobe sau alte instalații concepute să furnizeze iluminatul sau încălzirea, suficiente pentru a satisface nevoile de încălzire și de iluminat de bază ale gospodăriei debitorului; și

(ix) orice articol sau echipament necesar în mod rezonabil pentru a asigura îngrijirea

unei persoane cu vârsta de sub 18 ani;

unei persoane cu handicap; sau

unei persoane în vârstă;

(c) câini însoțitori (inclusiv câini ghid, câini pentru hipoacuzici și câini pentru persoane cu handicap), câini ciobănești, câini de pază sau animale de companie;

(d) un vehicul pe care este afișată o legitimație valabilă aparținând unei persoane cu handicap deoarece acesta este utilizat pentru sau în legătură cu care există motive întemeiate să se considere că este utilizat pentru transportul unei persoane cu handicap;

(e) un vehicul (indiferent dacă este în proprietate publică sau nu) care este utilizat pentru sau în legătură cu care există motive întemeiate să se considere că este utilizat pentru a funcționa ca vehicul destinat poliției, pompierilor sau ca ambulanță; și

(f) un vehicul care afișează o legitimație valabilă a British Medical Association sau o altă legitimație pentru urgențe medicale, deoarece acesta este utilizat pentru sau în legătură cu care există motive întemeiate să se considere că este utilizat pentru urgențe medicale.

Orice bunuri pe care le preia executorul judecătoresc trebuie să fie suficiente pentru a obține suma de bani la licitație. Executorii judecătorești nu vor ridica bunurile în cazul în care consideră că nu vor obține o sumă suficientă pentru a plăti o parte substanțială din mandat după ce au fost plătite costurile ridicării și vânzării la licitație a acestora.

În ceea ce privește ordinele de înființare a popririi asupra veniturilor salariale, instanța va lua în considerare valoarea cheltuielilor pentru alimente, chirie sau ipotecă și produse de bază, precum și valoarea cheltuielilor aferente plății facturilor uzuale, cum ar fi cea pentru energie electrică. Aceasta poartă denumirea de „rată de venituri protejate” (protected earnings rate). În cazul în care pârâtul câștigă mai mult decât rata de venituri protejate, se va emite un ordin.

În cazul ordinelor de poprire cu indisponibilizare, un debitor împotriva căruia s-a pronunțat o hotărâre și care este împiedicat să retragă bani din contul său deschis la o bancă sau la o societate de credit ipotecar, dacă susține că acesta sau familia sa întâmpină dificultăți în suportarea cheltuielilor obișnuite de trai în urma acestei măsuri, se poate adresa unei instanțe pentru emiterea unui ordin de plată în caz de dificultate (hardship payment order) care permite efectuarea uneia sau a mai multor plăți către anumite persoane.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Atât în ceea ce privește debitorii, cât și terții, nerespectarea cerințelor impuse prin ordinele judecătorești atrage sancționarea acestora pentru sfidare. Printre sancțiunile care pot fi aplicate în caz de sfidare se numără purging contempt (și anume prezentare de scuze în fața judecătorului în ședință publică), amenzi și, în cazurile cele mai grave, închisoare de până la 14 zile.

Băncile au anumite obligații în ceea ce privește divulgarea informațiilor și înființarea de popriri asupra conturilor bancare. Atunci când o bancă primește un ordin de poprire cu indisponibilizare pronunțat împotriva unuia dintre clienții săi, banca nu trebuie să dezvăluie suma de bani deținută în cont. Aceasta poate declara că nu există bani în cont, că nu există suficiente fonduri pentru a acoperi întreaga sumă, dar că poate plăti o parte din aceasta sau că există suficiente fonduri pentru a acoperi întreaga sumă solicitată. Există aspecte foarte stricte legate de protecția datelor care reglementează ce alte informații poate furniza banca în afară de acestea.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Toate ordinele menționează perioada de timp acordată pentru a furniza informații relevante sau pentru a se conforma ordinului judecătoresc și indică, de asemenea, sancțiunile maxime care pot fi impuse pentru nerespectarea unui ordin judecătoresc.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Metodele de executare judiciară (ordine de grevare cu sarcini, ordine de înființare a popririi asupra veniturilor salariale și ordine de poprire cu indisponibilizare) implică un proces în două etape. Etapa intermediară a procesului este o funcție judiciară pur formală, iar debitorul hotărârii nu are nicio contribuție la acest proces în această etapă. Cu toate acestea, pentru ca ordinele de înființare a popririi asupra veniturilor salariale și ordinele de poprire cu indisponibilizare să avanseze către etapa finală, trebuie să existe o audiere la care debitorul va fi invitat să participe, în cadrul căreia acesta va fi în măsură să prezinte motivele pentru care metoda de executare planificată nu ar trebui să continue. Audierea „finală” va avea loc la aceeași instanță la care a fost depusă și cererea inițială pentru această metodă de executare (cu excepția cazului în care se solicită altfel în mod expres). Data audierii va fi notificată tuturor părților cu suficient timp înainte și, în toate cazurile, se stabilește o perioadă minimă fixă care trebuie să treacă între etapa „intermediară”, notificarea audierii „finale” și audierea „finală” în sine, pentru a acorda debitorului timpul necesar (și oricărui terț relevant implicat în mod direct, de exemplu, banca în cazul ordinului de poprire cu indisponibilizare) pentru a-și pregăti cazul. În cazul în care audierea „finală” este nepotrivită pentru părți, acestea pot obține amânarea acesteia la o dată mai convenabilă pentru ambele părți. În această ipoteză, ordinul provizoriu va rămâne în vigoare, însă ordinul nu poate fi declarat „definitiv” până când această audiere nu va avea loc.

În ceea ce privește ordinele de grevare cu sarcini, un ordin provizoriu trebuie să fie comunicat debitorului de către creditor și, cu excepția cazului în care debitorul ridică obiecții, ordinul provizoriu este declarat definitiv fără a fi necesară o audiere, cu excepția cazului în care instanța hotărăște că este necesară o audiere. Debitorul trebuie să trimită instanței un răspuns în termen de 10 de zile de la data comunicării audierii. În cazul în care debitorul ridică obiecții împotriva ordinului provizoriu, sau judecătorul transferă cauza, aceasta din urmă este transferată instanței inițiale care a pronunțat hotărârea și se stabilește o dată de audiere. Atât creditorul, cât și debitorul participă la audiere.

Decizia nu poate fi atacată după ce instanța a pronunțat ordinul. În circumstanțe adecvate, căile de atac sau cererile de anulare pot fi formulate numai cu privire la hotărârea inițială care a oferit de la început creditorului autoritatea de a solicita executarea. O instanță poate revoca procesul de executare numai în cazul în care hotărârea este contestată cu succes prin apel sau dacă este anulată. În cazul în care hotărârea este contestată după ce o instanță a autorizat cererea de executare a unui creditor, un mandat poate fi suspendat prin adresarea unei cereri către instanță. Executorii judecătorești nu pot ridica bunuri, dar trebuie să pună în continuare sechestru asupra acestora (și anume să întocmească o listă a celor care ar putea fi ulterior confiscate și ridicate spre vânzare).

Cu condiția ca un creditor să fi depus o cerere de executare corectă la o instanță, această instanță nu poate refuza să autorizeze metoda de executare aleasă de creditor. Prin urmare, nu este necesar ca creditorul să dispună de o cale de atac împotriva deciziei de acordare a unei măsuri.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Un mandat sau o ordonanță de control face obiectul unui termen de prescripție. Mandatul și ordonanța sunt valabile timp de 12 luni și pot fi prelungite pentru o perioadă suplimentară de 12 luni printr-un ordin al instanței.

În cadrul procedurii de preluare a controlului asupra bunurilor, unui debitor trebuie să i se transmită o notificare de executare cu 7 zile întregi în prealabil pentru a i se oferi posibilitatea de a plăti datoria și cheltuielile înainte ca executorul judecătoresc să poată prelua controlul asupra bunurilor. Această perioadă poate fi redusă prin ordin al instanței dacă există dovezi că debitorul va transfera activele pentru a evita executarea.

Un executor judecătoresc nu poate prelua controlul asupra bunurilor înainte de ora 6:00 sau după ora 21:00 în cazul în care debitorul este o persoană fizică.

Un executor judecătoresc nu poate intra în incintă pentru a prelua controlul asupra bunurilor în cazul în care un copil sau o persoană vulnerabilă (indiferent dacă sunt mai multe sau o combinație din cele două categorii) este singura persoană prezentă în incinta în care se află bunurile.

În cazul în care debitorul este o persoană vulnerabilă, taxa sau taxele datorată(e) pentru etapa de preluare a controlului asupra bunurilor nu poate (pot) fi recuperată(e), cu excepția cazului în care executor judecătoresc a acordat debitorului, înainte de a proceda la ridicarea bunurilor, o posibilitate corespunzătoare de a beneficia de asistență și consiliere.

Link-uri relevante

Ministerul Justiției

Civil Enforcement Association (Asociația executorilor judecătorești în materie civilă)

High Court Enforcement Officers Association (Asociația executorilor judecătorești de pe lângă Înalta Curte)

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea este procesul juridic prin care poate fi impusă respectarea unei hotărâri judecătorești, a unui ordin sau a unui decret al instanțelor.

Irlanda de Nord are un sistem unic de executare a hotărârilor pronunțate în materie civilă. Majoritatea sistemelor de drept comun execută hotărârile judecătorești prin intermediul ordonanțelor accesorii (ancillary orders) ale instanțelor. În Irlanda de Nord, hotărârile instanțelor civile în materie de recuperare a banilor, a bunurilor și a imobilelor sunt executate de către un organism central denumit „Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești” (Enforcement of Judgments Office), care exercită atât funcții administrative, cât și judiciare.

Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești a fost înființat în 1971, iar din 1979 este administrat de către Serviciul instanțe judecătorești (Courts and Tribunals Service) din Irlanda de Nord. Competențele și procedurile Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești sunt prevăzute în Ordinul privind executarea hotărârilor judecătorești din 1981 (Irlanda de Nord) (denumit în continuare „ordinul din 1981”) și în Normele privind executarea hotărârilor judecătorești din 1981 (Irlanda de Nord) (SR 1981/147).

Diferitele tipuri de metode de executare sunt următoarele:

Ordin de plată eșalonată (Instalment Order) – Acesta este un ordin de plată în rate, cu condiția ca Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești să aibă certitudinea că debitorul dispune sau va dispune de mijloacele necesare pentru a achita integral sau parțial suma datorată într-un termen rezonabil.

Ordin de înființare a popririi asupra veniturilor salariale (Attachment of Earnings Order) – Acesta este un ordin adresat angajatorului debitorului care îl obligă să efectueze rețineri periodice din remunerația sau salariul debitorului și să le plătească în favoarea Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești. Acest ordin diferă de majoritatea altor titluri executorii prin faptul că Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești nu are competența de a-l emite fără o cerere prealabilă din partea creditorului. Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești poate, de asemenea, să suspende comunicarea ordinului către angajator dacă are certitudinea că debitorul va efectua plățile în mod voluntar către birou.

Ordin de punere sub sechestru (Order of Seizure) – Acest ordin permite Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești să ridice și să vândă o parte din bunurile și alte proprietăți ale debitorului. Proprietatea intră în custodia și posesia Biroului de executare a hotărârilor judecătorești și este grevată în favoarea creditorului în beneficiul căruia se emite ordinul.

Ordin de grevare cu sarcini a terenurilor (Order Charging Land) – Acest ordin este utilizat cel mai frecvent în cazul unor datorii substanțiale și este utilizat în general împreună cu o altă metodă de executare. Acest ordin nu are, în sine, efecte concrete în ceea ce privește executarea datoriei; creditorul trebuie să întreprindă o serie de acțiuni pentru a-și exercita competența de vânzare prin depunerea în instanță a unei cereri de executare a creanței sale – În Ordinul privind emiterea ordinelor de grevare cu sarcini asupra altor tipuri de proprietate din 1981 există, de asemenea, prevederi în acest sens.

Ordin de numire a unui administrator judiciar (Order Appointing Receiver) și Ordin în temeiul Crown Proceedings Act – Un ordin de numire a unui administrator judiciar prin care executorul judecătoresc principal (Chief Enforcement Officer) este numit în calitate de administrator judiciar pentru orice plată la care debitorul ar putea avea dreptul. Exemple de tipuri de plăți adecvate pentru un ordin de numire a unui administrator judiciar includ chiriile și profiturile funciare, dobânzile reversibile în baza unui testament sau sumele datorate unui debitor care desfășoară o activitate independentă în cadrul unui contract sau plăți datorate în urma unei acțiuni civile împotriva unei alte persoane sau a unei alte societăți.

Ordin de poprire a datoriilor (garnishee) – Un ordin de poprire a datoriilor impune debitorului hotărârii să plătească datoria către sau în beneficiul creditorului. Acesta conferă statutul de creditor garantat oricărui creditor care l-a obținut și se aplică datoriilor datorate sau acumulate.

Ordine de predare a posesiei asupra terenurilor (orders for delivery of possession of land) – O hotărâre judecătorească prin care se dispune predarea posesiei asupra unui teren se execută printr-un ordin de predare a posesiei asupra terenurilor și conferă Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești dreptul de a evacua orice persoană, indiferent dacă este sau nu vorba despre pârât.

Ordin de predare de bunuri (order for the delivery of goods) – O hotărâre judecătorească prin care se dispune punerea în posesie a unor bunuri se execută printr-un ordin de predare de bunuri. Bunurile vor fi preluate de către Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești și vor fi restituite creditorului. Acesta nu trebuie confundat cu ordinul de punere sub sechestru (order of seizure) deoarece bunurile nu sunt vândute.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Enforcement of Judgments Office
Laganside House
23-27 Oxford Street
Belfast
BT1 3LA

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Orice persoană care are dreptul de a executa o hotărâre judecătorească poate, după plata taxei corespunzătoare, să adreseze o cerere Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești în vederea executării hotărârii în cauză. Cererea trebuie să fie precedată de o „notificare a intenției de executare” adresată debitorului. În cazul în care debitorul nu reușește să respecte hotărârea în termen de zece zile de la data notificării intenției de executare, solicitantul poate proceda la executarea hotărârii. Se poate depune o cerere preliminară în cazul în care soldul tuturor sumelor datorate depășește 3 000 GBP. Aceasta permite creditorului hotărârii să obțină emiterea unui mandat de custodie (custody warrant) și a unui raport referitor la resursele debitorului pentru a lua o decizie mai informată referitoare la continuarea executării.

Odată ce o cerere este acceptată, Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești comunică debitorului un „mandat de custodie” prin care consideră că bunurile menționate (cu câteva excepții, cum ar fi bunurile de uz casnic) ale debitorului se află în posesia și sub controlul Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești, astfel că acestea nu pot fi înstrăinate. Un mandat de custodie este stins numai în momentul plății sumei menționate în hotărâre sau în cazul în care se renunță la cererea de executare.

Următoarea etapă a procesului de executare este descoperirea de informații referitoare la resursele debitorului și are o importanță fundamentală pentru stabilirea cererii de executare. Un debitor împotriva căruia se pronunță o hotărâre este obligat să furnizeze executorului judecătoresc informații referitoare la resursele de care dispune, potrivit solicitării acestuia din urmă. Debitorul hotărârii este audiat la domiciliu sau este citat să se prezinte în fața unui executor desemnat în vederea examinării.

La primirea unui raport din partea executorului judecătoresc, președintele (Master) (a se vedea mai jos) sau executorul judecătoresc principal pronunță o decizie provizorie cu privire la cererea de executare. Numai președintele este în măsură să emită ordine de punere sub sechestru, de înființare a unei popriri, ordine de numire a unui administrator judiciar și ordine în temeiul Crown Proceedings Act. Situația financiară și alte circumstanțe relevante ale debitorului sunt luate în considerare și se ia o decizie cu privire la cele mai bune mijloace de executare a hotărârii sau dacă într-adevăr hotărârea poate fi executată. Părțile sunt informate și li se acordă posibilitatea de a formula obiecții. În cazul în care nu se formulează nicio obiecție, decizia este confirmată dar, în cazul în care se formulează o obiecție, aceasta este înscrisă pe lista de audieri în fața președintelui.

Statutul, rolurile, responsabilitățile și competențele responsabililor cu executarea.

Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești este condus de un responsabil superior având statutul și gradul de președinte (Master – un tip de executor judecătoresc), iar personalul include executorul judecătoresc principal (și adjunctul său), executori desemnați și executori judecătorești, fiecare fiind alocat unui district din Irlanda de Nord.

Competențele conferite Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești pentru ca acesta să își poată exercita competența sunt stabilite în ordinul din 1981. Deosebit de importantă este puterea de a emite gama largă de titluri executorii enumerate mai sus. Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești deține competențe auxiliare pentru sprijinirea procesului de executare. Printre acestea se numără emiterea de mandate de custodie și procedee pentru participarea și audierea martorilor, audierea debitorilor în ceea ce privește resursele acestora, inclusiv audierea terților (care pot deține informații cu privire la resursele și bunurile debitorului) și primirea sumelor de bani recuperate în cadrul executării hotărârilor.

Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești are, de asemenea, competența de a respinge o cerere de executare. Motivele pentru care se poate face acest lucru nu sunt specificate în ordinul din 1981, dar vor fi invocate, în general, atunci când solicitantul nu are dreptul de a executa hotărârea. În cazul în care o hotărâre nu poate fi executată într-un termen rezonabil (prin emiterea oricărui titlu executoriu), Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești poate transmite o notificare și o încheiere de încetare a executării (certificate of unenforceability). Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești are, de asemenea, o competență extinsă de a suspenda executarea oricărei hotărâri fie în mod complet, fie sub rezerva unor condiții.

Utilizarea avocaților sau a altor specialiști din domeniul juridic

În cadrul unei audieri în fața președintelui, orice parte sau persoană afectată de un ordin se poate prezenta personal sau prin jurist sau avocat.

Baremul costurilor de executare

Sistemul de executare a hotărârilor judecătorești în Irlanda de Nord este finanțat prin taxe plătite de utilizatori. Taxele care trebuie plătite sunt prevăzute în partea 1 din anexa la Ordinul privind taxele de executare a hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) [Judgments Enforcement Fees Order (Northern Ireland)] din 1996 (cu modificările ulterioare) (SR 1996/101) și sunt stabilite în funcție de suma de recuperat în temeiul hotărârii judecătorești, iar taxele actuale pot fi găsite și pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Irlanda de Nord.

3.2 Condiţiile principale

Competența Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești este prevăzută în ordinul din 1981 și cuprinde următoarele hotărâri:

• Hotărâri de natură pecuniară, inclusiv hotărâri judecătorești pronunțate de către instanțe de orice grad din Irlanda de Nord, hotărâri pronunțate în afara Irlandei de Nord și înregistrate în Irlanda de Nord, precum și unele hotărâri pronunțate în temeiul legislației europene privind plata unor datorii sau a unor despăgubiri, alături de unele hotărâri arbitrale și ale tribunalelor
• Hotărâri în temeiul cărora o persoană are dreptul de a deține orice teren, în principal ordine de posesie în favoarea creditorilor ipotecari, deși se emit și pentru proprietarii din sectorul privat și cel public
• Hotărâri în temeiul cărora o persoană are dreptul la predarea de bunuri
• Hotărâri prin care o persoană este obligată să plătească o sumă de bani în instanță sau să întreprindă orice acțiune într-o perioadă limitată și hotărâri pronunțate împotriva unei societăți comerciale
• Există unele restricții privind competența Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești de a executa o hotărâre, care includ următoarele:
• În cazul în care hotărârea judecătorească poate fi executată numai cu aprobarea instanței care a pronunțat-o, trebuie să se obțină mai întâi aprobarea instanței
• În cazul în care executarea a fost suspendată sau amânată, o cerere de executare nu poate fi acceptată până când nu se ridică suspendarea sau amânarea
• În cazul în care au trecut șase ani sau mai mult de la data la care hotărârea a devenit executorie, aceasta nu poate fi executată. Se poate adresa o cerere către președinte prin care să se solicite aprobarea de executare după această perioadă.
• O hotărâre pronunțată împotriva unei persoane pe un alt nume sau titlu decât al său necesită aprobarea instanței înainte ca aceasta să poată fi executată.

Decizia privind tipul titlului executoriu emis se adresează Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești și niciun solicitant nu poate solicita utilizarea unei anumite metode.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Se pot iniția măsuri executorii cu privire la remunerații sau salarii, utilizând procedura de înființare a popririi asupra veniturilor salariale. Suma reținută se calculează luând în considerare „rata normală a reținerii” și „rata de venituri protejate”. Prima este rata pe care Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești o consideră rezonabilă pentru a fi aplicată veniturilor debitorului pentru ca acesta să își îndeplinească obligația prevăzută în hotărârea judecătorească. Cea de a doua este rata sub nivelul căreia Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești consideră că veniturile debitorului nu ar trebui să fie reduse având în vedere resursele și nevoile acestuia.

Există patru categorii de bunuri care pot face obiectul unui ordin de punere sub sechestru:

• bunurile față de care debitorul are un interes comercializabil;
• bani, cambii, obligațiuni și bilete la ordin, precum și orice alte titluri de valoare care aparțin debitorului;
• orice poliță de asigurare de viață în care debitorul are un interes unic generator de beneficii; și
• bunurile soțului/soției debitorului, în cazul în care datoria menționată în hotărâre se referă la bunurile obținute sau serviciile prestate sau chiriile sau ratele datorate în ceea ce privește ocuparea spațiului pentru utilizarea sau folosința generală a debitorului și a familiei acestuia.

Bunurile care sunt exceptate de la punerea sub sechestru includ articole de îmbrăcăminte, mobilier, lenjerie de pat și alte bunuri esențiale de uz casnic; unelte și echipamente ale activității comerciale a debitorului în valoare de 200 GBP; bunuri păstrate de debitor pentru o altă persoană; și bunurile aflate în posesia unui administrator judiciar numit de instanță.

Un ordin de grevare cu sarcini a unui teren poate fi emis asupra oricărui teren sau interes imobiliar al debitorului, iar termenul „interes imobiliar” (estate in land) include orice proprietate sau interes legal(ă) sau echitabil(ă), servitute, drept, titlu, revendicare, cerere, sarcină, drept de retenție sau grevare cu sarcini față de, asupra sau în legătură cu terenul. Ordinele de grevare cu sarcini și alte ordine similare pot fi emise și asupra altor tipuri de bunuri, pe lângă terenuri. În mod specific, acestea sunt emise asupra următoarelor categorii de bunuri: fonduri sau participații în cadrul organismelor guvernamentale, al întreprinderilor sau societăților publice; obligațiuni negarantate; fonduri în instanță; și acțiuni în cadrul societăților private.

Pe lângă poprirea sumelor datorate debitorului unei hotărâri de către un client pentru efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii, poate fi emis un ordin de poprire a datoriilor cu privire la orice sumă de bani pe care debitorul unei hotărâri o deține la o bancă sau o societate de credit ipotecar.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Orice titlu executoriu emis de Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești are aceeași forță și același efect precum ordinele pronunțate de Înalta Curte (High Court). Există diverse competențe de executare auxiliare care pot fi utilizate în cazul nerespectării unui titlu executoriu, printre care se numără următoarele:

• Plasarea în detenție pe o perioadă de până la șase săptămâni pentru neplata cu intenție a ratelor datorate în temeiul unui ordin de plată eșalonată sau a unei alte sume de bani prevăzute la articolul 107 din ordinul din 1981.
• Ordinele de sechestrare care împuternicesc orice persoană numită în calitate de administrator-sechestru să intre pe orice terenuri aflate în proprietatea persoanei împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea; să primească, să pună sub sechestru și să încaseze chiria și profiturile aferente terenurilor respective; precum și să preia orice alte bunuri personale ale părții în cauză și să le păstreze sub sechestru până la respectarea ordinului.

Sfidarea Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești poate fi sesizată Înaltei Curți care poate judeca infracțiunea în cauză ca și cum aceasta ar fi fost comisă în această instanță.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Respectarea unei hotărâri judecătorești de natură pecuniară are loc atunci când suma menționată în hotărâre este plătită sau achitată. În acest caz, fiecare titlu executoriu emis în legătură cu hotărârea judecătorească este stins. În cazul în care un ordin de predare a posesiei asupra terenurilor sau de predare de bunuri a fost executat cu succes, nu se mai poate efectua nicio altă procedură decât cea pentru recuperarea costurilor și a cheltuielilor de executare.

Un creditor sau un debitor al unei hotărâri poate solicita Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești anularea, stingerea sau modificarea unui titlu executoriu și poate avea loc o audiere.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Căile de atac interne se formulează de către executorul judecătoresc principal și se adresează președintelui.

Căile de atac externe sunt formulate de către Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești la Înalta Curte cu privire la aspecte de fapt și de drept în circumstanțele specificate la articolul 140 din ordinul din 1981 și în alt mod la Curtea de Apel (Court of Appeal) cu privire la o chestiune de drept. Un ordin de înființare a popririi asupra veniturilor salariale este singurul tip de titlu executoriu al hotărârii de natură pecuniară prevăzut la articolul 140 și nu există niciun drept general de exercitare a unei căi de atac împotriva refuzului de a emite un anumit titlu executoriu.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

O serie de limitări în ceea ce privește executarea sunt prevăzute la articolul 17 din Ordinul privind executarea hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) din 1981 și, de asemenea, la articolul 5 din Normele privind executarea hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) din 1981. Există limitări care se referă la o serie de scenarii diferite în care se solicită executarea unei hotărâri. Limitările există pentru a proteja debitorul împotriva mai multor situații diferite, cum ar fi [dar fără a se limita la]:

a) În cazul în care trebuie să se solicite aprobarea unei instanțe înainte de începerea executării;

b) În cazul în care instanța a suspendat sau amânat executarea hotărârii judecătorești care ar împiedica executarea unei hotărâri la Biroul privind executarea hotărârilor judecătorești;

c) În cazul în care o cerere de executare a unei hotărâri este depusă la mai mult de șase ani de la data la care hotărârea a devenit executorie. În această situație, creditorul va solicita aprobarea din partea biroului pentru a-și executa hotărârea judecătorească înainte de a depune o cerere – aceasta va fi soluționată de președintele din cadrul Biroului privind executarea hotărârilor judecătorești;

d) Nu se acceptă o cerere de executare în cazul în care au trecut mai mult de 12 ani de la data la care hotărârea a devenit executorie;

e) În cazul în care se depun mai multe cereri de executare pentru aceeași hotărâre. În cazul în care sunt depuse mai multe cereri, creditorul va solicita aprobarea din partea executorului judecătoresc principal, înainte de a depune încă o cerere pentru executarea aceleiași hotărâri;

f) În cazul în care un creditor a cesionat o datorie în favoarea unui terț după pronunțarea hotărârii;

g) În cazul în care instanța a introdus o condiție referitoare la hotărâre care nu a fost îndeplinită, ceea ce ar împiedica executarea unei hotărâri la Biroul privind executarea hotărârilor judecătorești;

h) Acceptarea unei cereri de executare în cazul în care este pendinte o ordonanță de suspendare a executării în temeiul normei 103. Aprobarea președintelui trebuie obținută înainte de prezentarea oricărei cereri de executare;

i) Acceptarea unei cereri de executare în cazul în care a fost pronunțată o ordonanță de suspendare a executării pe motive de insolvență în temeiul articolului 14 alineatul (1);

În cazul în care Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești a certificat faptul că o hotărâre este neexecutorie [articolele 19-21 din Ordinul privind executarea hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) din 1981], certificatul poate fi anulat (la cererea creditorului). Acest fapt este însă limitat la 12 ani de la data emiterii încheierii de încetare a executării.

Articolul 16 din Ordonanța privind prescripțiile (Irlanda de Nord) din 1989 prevede că termenele de prescripție în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești (și a dobânzilor) nu vor începe să curgă după șase ani de la data la care hotărârea a devenit executorie. Președintele Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești va ține cont de acest aspect la soluționarea unei cereri de executare a unei hotărâri care are o vechime mai mare de 6 ani [a se vedea punctul (d) de mai sus].

Link-uri relevante

Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

În Scoția, termenul executare (diligence) este utilizat pentru a descrie o serie de proceduri juridice care pot fi executate împotriva debitorilor pentru a executa plata datoriilor către creditori. Măsurile de executare pot fi întreprinse în mod competent numai cu privire la un mandat legal, cum ar fi o hotărâre judecătorească (court decree) sau un act de atestare a unei datorii pentru plata unei sume de bani sau, în sens mai larg, un ordin al instanțelor civile, inclusiv în ceea ce privește executarea sau prevenirea unui act.

Printre tipurile de măsuri de executare se numără și poprirea (arrestment) veniturilor salariale, poprirea bunurilor sau a fondurilor în mâinile unui terț, punerea sub sechestru (attachment) a bunurilor sau a fondurilor, gajul (inhibition) și adjudecarea datoriei (adjudication for debt).

Adjudecarea datoriei

Adjudecarea datoriei este o măsură de executare foarte veche care poate fi luată împotriva bunurilor imobile transmisibile prin succesiune, al cărei efect este garanția judiciară în favoarea creditorului, transmisibilă prin succesiune. Acest tip de executare utilizat rareori este exclusiv o procedură a Court of Session. După pronunțarea hotărârii de adjudecare (decree of adjudication), hotărârea în extras se înregistrează sau se înscrie în cartea funciară corespunzătoare din Scoția (Register of Sasines sau Land Register). În continuare, creditorul obține, în general, aceleași drepturi precum alți creditori ipotecari, cu excepția dreptului de a vinde. Acesta permite creditorului să intenteze o acțiune pentru a înlătura debitorul în cazul în care acesta se află în posesie sau să intenteze o acțiune pentru a încasa banii de chirie de la chiriași în cazul în care bunurile imobile sunt închiriate. Numai după o perioadă de zece ani poate creditorul să adreseze instanței o cerere pentru a deveni proprietar și a vinde bunul imobil.

Poprirea bunurilor sau a fondurilor în mâinile unui terț

Poprirea este o măsură de executare împotriva bunurilor mobile care aparțin debitorului și care se află în mâinile unui terț. Aceasta acționează prin faptul că împiedică terțul să elibereze bunurile poprite. Printre bunurile asupra cărora se poate înființa poprirea se numără următoarele: datorii, fonduri deținute într-un cont bancar, acțiuni, patrimoniu fiduciar, polițe de asigurare și bunuri mobile corporale. Bunurile mobile corporale în mâinile debitorului nu pot fi poprite, întrucât măsura corespunzătoare de executare aferentă acestora este punerea sub sechestru.

Punerea sub sechestru a bunurilor

Un bun mobil corporal aflat în posesia debitorului poate fi pus sub sechestru de un creditor și vândut la licitație ca mijloc de recuperare a datoriilor restante. Cu toate acestea, punerea sub sechestru nu poate fi utilizată pentru a confisca anumite articole precum unelte de lucru sau cărți de care debitorul are nevoie în activitatea sa profesională sau vehiculele care îi sunt necesare debitorului în mod rezonabil și care nu depășesc o anumită valoare. De asemenea, punerea sub sechestru nu poate fi utilizată pentru a prelua bunurile aflate în locuința debitorului, cu excepția cazului în care executorul judecătoresc regional (Sheriff) a emis în instanță un ordin de punere sub sechestru cu caracter excepțional. Punerea sub sechestru permite unui creditor să pună sub sechestru sume de bani (numerar, inclusiv monede și bancnote în valută, mandate poștale, instrumente bancare etc.) care sunt deținute la sediul debitorului, deși banii aflați în locuință sau asupra persoanei debitorului nu pot fi puși sub sechestru.

Poprirea veniturilor salariale

Măsura de executare împotriva veniturilor debitorului poate fi pusă în aplicare sub forma înființării popririi asupra veniturilor (pentru executarea unei singure datorii), a înființării popririi pentru obligația actuală de întreținere (pentru executarea unei pensii alimentare sau a unei pensii periodice acordate în urma divorțului) sau a unui ordin de executare mixt (un ordin pronunțat de instanță pentru executarea plății a două sau mai multe dintre aceleași tipuri de datorii, în același timp). Reținerea din venituri poate fi, de asemenea, efectuată în conformitate cu Legea privind pensiile de întreținere pentru copii (Child Support Act) din 1991 pentru toți cei care sunt obligați să plătească pensii de întreținere în baza unui ordin de înființare a popririi pentru obligația de întreținere. În momentul comunicării unui borderou de poprire (arrestment schedule), angajatorul trebuie să rețină o sumă din veniturile debitorului, calculată în conformitate cu statele de plată din fiecare zi de salariu, și să o plătească creditorului până în momentul în care datoria este stinsă sau debitorul încetează raportul de muncă.

Evacuare sau înlăturarea de pe proprietate

Evacuarea (ejection) poate fi efectuată în baza autorității conferite de decretele de recuperare a posesiei asupra proprietăților transmisibile prin succesiune, de înlăturare sau de evacuare. Înlăturarea (removing) este termenul utilizat în cazul în care un proprietar urmărește să recupereze posesia asupra proprietății de la un chiriaș. Evacuarea este soluția pentru înlăturarea unui ocupant care nu deține dreptul de a ocupa proprietatea transmisibilă prin succesiune.

Gajul

Gajul reprezintă o metodă de executare cu caracter personal care interzice unui debitor să vândă sau să înstrăineze în alt mod sau să acorde vreo garanție asupra proprietății sale transmisibile prin succesiune, în detrimentul creditorului gajist. Acest lucru se obține prin înregistrarea gajului în Registrul garanțiilor și adjudecărilor (Register of Inhibitions and Adjudications). Gajul asigură creditorul gajist de faptul că debitorul va întâmpina dificultăți în a-și înstrăina proprietatea transmisibilă prin succesiune, dar nu oferă creditorului gajist niciun drept real asupra proprietății. Gajul este o metodă de executare negativă sau de interdicție, care rămâne în vigoare pe o perioadă de cinci ani, dar care se va încheia mai devreme în cazul în care creditorul gajist acceptă stingerea gajului, de obicei la rambursarea datoriei.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Executorii judecătorești regionali (Sheriff Officers) și executorii judecătorești naționali (Messengers-at-Arms) sunt autoritățile competente în materie de executare în Scoția. Aceștia sunt desemnați de creditori pentru a executa hotărâri judecătorești sau mandate împotriva debitorilor care sunt emise de către Sheriff Courts sau Court of Session, precum și titluri de creanță înregistrate în registrul public (Books of Council and Session) în vederea executării.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Hotărârile judecătorești sau decretele pronunțate de către Sheriff Court în orice jurisdicție (Sheriffdom) din Scoția sau de către Court of Session și alte autorități echivalente (cum ar fi un titlu de creanță înregistrat în vederea executării), sunt executorii. Un decret în extras justifică în general orice executare legală.

În general, procesul de executare cade în sarcina executorilor judecătorești regionali și a executorilor judecătorești naționali. Aceștia sunt contractanți independenți plătiți pe bază de onorariu, care dețin un mandat (Commission) acordat de președintele (Sheriff Principal) jurisdicției în care sunt autorizați să își desfășoare activitatea. Acești executori sunt supuși controlului și supravegherii instanței, deși nu sunt angajați direct de către instanță. Legea privind debitorii (Scoția) [Debtors (Scotland) Act] din 1987 stabilește un cadru legal de control al admiterii, al formării și al conduitei acestora în exercitarea funcțiilor lor oficiale, în timp ce Legea privind plata datoriilor și sechestrul (Scoția) [Debt Arrangement and Attachment (Scotland) Act] din 2002 și Legea privind falimentul și procedurile de executare (Scoția) [Bankruptcy and Diligence etc. (Scotland) Act] din 2007 reglementează funcțiile și conduita acestora. În plus, toți executorii judecătorești sunt obligați să își îndeplinească atribuțiile în conformitate cu Constituția și cu Statutul Societății executorilor judecătorești naționali și a executorilor judecătorești regionali.

Numai în cadrul anumitor proceduri de executare este necesar să se apeleze la un avocat.

Onorariile percepute de executorii judecătorești regionali și de executorii judecătorești naționali pentru efectuarea activității de executare sunt prevăzute în prezent de Act of Sederunt (Fees of Sheriff Officers) 2013 (SSI 2013/345) (SSI 2013/345) și de Act of Sederunt (Fees of Messengers-at-Arms) 2013 (SSI 2013/346). Aceste tabele de onorarii se modifică în mod periodic.

3.2 Condiţiile principale

Pronunțarea unui decret în favoarea solicitantului (persoana care inițiază acțiunea) este, în mod normal, suficientă pentru realizarea executării. Cu toate acestea, majoritatea procedurilor de executare necesită, de asemenea, comunicarea unei somații de plată (charge for payment) și emiterea unei broșuri de consiliere și informare pentru debitori (Debt Advice and Information Package) înainte de recuperarea datoriei. O somație de plată este o cerere oficială de plată comunicată unui debitor în ceea ce privește suma datorată unui creditor, inclusiv eventualele dobânzi și costuri. Prin aceasta se acordă debitorului un termen de paisprezece zile (în cazul în care debitorul se află în Regatul Unit) în care să efectueze plata. În cazul în care datoria nu este restituită în perioada specificată, creditorul poate apoi să recurgă la procedura de executare pentru a recupera sumele datorate. O broșură de consiliere și informare pentru debitori recomandă debitorilor să obțină consiliere financiară.

În cazul unui ordin de punere sub sechestru cu caracter excepțional, creditorul trebuie să revină în instanță pentru a obține o autorizație specială în vederea punerii sub sechestru a unor articole neesențiale aflate în locuința debitorului. Atunci când analizează dacă să emită sau nu un astfel de ordin, executorul judecătoresc regional are în vedere o serie de aspecte, și anume

• natura datoriei (și, în special, dacă datoria se referă la orice impozit sau taxă sau la orice activitate comercială sau afacere desfășurată de către debitor);
• dacă debitorul își are domiciliul în locuința menționată;
• dacă debitorul desfășoară o activitate comercială sau o afacere în locuința respectivă;
• dacă debitorului i s-a acordat consiliere financiară;
• dacă a expirat orice prelungire a termenului ordinelor sau al instrucțiunilor de plată; și
• orice acord între debitor și creditor pentru stingerea datoriei.

În special, executorul judecătoresc regional trebuie să aibă certitudinea că creditorul a luat măsuri rezonabile pentru a negocia stingerea datoriei și că creditorul a luat deja măsuri pentru a executa datoria prin intermediul unei popriri și al unei popriri asupra veniturilor salariale și că există o perspectivă rezonabilă ca suma recuperată în urma scoaterii la licitație a activelor neesențiale ale debitorului să fie cel puțin egală cu suma dintre o estimare rezonabilă a cheltuielilor imputabile și 100 GBP.

Poprirea acționează în sensul punerii sechestrului pe bunuri (fonduri și bunuri mobile) în mâinile unui terț și asigură o măsură de preferință pentru creditorul popritor. În cazul popririi fondurilor, acestea fac obiectul unei eliberări automate după o perioadă de paisprezece săptămâni, cu condiția să nu fi fost formulată nicio obiecție. Orice obiecție trebuie depusă la executorul judecătoresc regional în instanță, iar motivele pot include următoarele: poprirea este nejustificat de severă, executorul judecătoresc regional nu a efectuat procedura de poprire în mod corespunzător sau fondurile poprite aparțin unui terț (sau sunt deținute de un terț în comun cu debitorul). În ceea ce privește eliberarea bunurilor poprite, creditorul trebuie să inițieze o acțiune de executare a popririi (action of furthcoming) care, dacă este admisă de instanță, va ordona terțului poprit (arrestee) să elibereze bunurile poprite.

În cazul adjudecării, dacă datoria rămâne neachitată după zece ani (perioada de grație – „legal”), creditorul (adjudger) își poate converti dreptul într-un drept de proprietate absolută. Acest lucru se realizează printr-o acțiune a Court of Session, cunoscută sub denumirea de acțiune de declarare a expirării perioadei de grație (declarator of expiry of the legal). Debitorul poate contesta o acțiune de declarare a expirării perioadei de grație pe motiv că creanța este plătită.

Un gaj produce efecte începând cu data la care notificarea de interdicție (schedule of inhibition) și certificatul de exercitare a dreptului de gaj (certificate of execution of the inhibition) sunt înregistrate în Registrul garanțiilor și adjudecărilor. Cu toate acestea, în cazul în care o notificare de gaj este înregistrată în Registrul garanțiilor și adjudecărilor, iar notificarea de interdicție și certificatul de exercitare a dreptului de gaj sunt înregistrate în termen de 21 de zile de la data acestei notificări, gajul va produce efecte de la data înregistrării notificării în cauză.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Există o măsură executorie disponibilă pentru fiecare tip de activ, cu excepția numerarului aflat în posesia debitorului.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Adjudecarea datoriei

Adjudecarea are ca efect o garanție judiciară în favoarea creditorului, transmisibilă prin succesiune. O hotărâre de adjudecare nu conferă creditorului competența imediată de a vinde: ci doar competența de a garanta chiriile în cazul în care proprietatea transmisibilă prin succesiune este închiriată, sau de a înlătura debitorul în cazul în care acesta se află în posesie.

Poprirea bunurilor sau a fondurilor în mâinile unui terț

Efectul popririi este de a indisponibiliza fonduri și/sau bunuri mobile care aparțin debitorului și care se află în mâinile unui terț. Terțul este împiedicat să utilizeze sau să înstrăineze bunurile sau fondurile ori să le elibereze debitorului fără consimțământul creditorului. Pentru ca bunurile poprite să fie eliberate în favoarea unui creditor, acesta din urmă trebuie să introducă o acțiune de executare a popririi. Fondurile poprite în mâinile unei instituții financiare fac obiectul unei eliberări automate după o perioadă de 14 săptămâni, în cazul în care nu a fost formulată nicio obiecție. Dacă terțul poprit pleacă cu articolele poprite, acesta răspunde față de creditorul popritor pentru valoarea acestora. De asemenea, acesta va fi comis, în principiu, infracțiunea de sfidare a instanței prin încălcarea unei măsuri de poprire. Terțul poprit are obligația legală de a informa creditorul popritor cu privire la existența sau inventarul bunurilor poprite printr-un ordin de înființare a popririi. Nerespectarea acestei obligații poate conduce la emiterea de către executorul judecătoresc regional a unui ordin prin care obligă terțul poprit să plătească o sumă de bani creditorului popritor.

Ordinul de înființare a popririi asupra veniturilor salariale sau în materie de obligații actuale de întreținere

În cazul în care unui angajator i s-a comunicat un borderou de poprire asupra veniturilor sau un ordin în materie de obligații actuale de întreținere, acesta trebuie să rețină suma calculată și să o transfere creditorului. Dacă angajatorul nu respectă condițiile, acesta va fi răspunzător față de creditor pentru suma de bani care ar fi trebuit transferată.

Evacuare sau înlăturarea de pe proprietate

Un decret de evacuare sau de înlăturare are ca efect obligarea unei persoane să se retragă de pe proprietatea menționată în decretul în extras. Dacă subiectul unui ordin de evacuare sau de înlăturare nu se conformează în mod voluntar și nu se retrage până la data specificată, executorii judecătorești regionali pot să îl evacueze și să asigure proprietatea, solicitând asistență din partea poliției, dacă este necesar. O „notificare de evacuare de pe proprietatea transmisibilă prin succesiune” (Charge of Removing from Heritable Property) trebuie să fie comunicată persoanei care urmează să fie înlăturată, iar perioada notificării cuprinsă în aceasta trebuie să fi expirat înainte de a se putea proceda la înlăturare sau evacuare, cu excepția cazului în care executorul judecătoresc regional a renunțat la această cerință.

Gajul

Înregistrarea unui gaj în Registrul garanțiilor și adjudecărilor are efectul de a împiedica debitorul să vândă sau altfel să înstrăineze sau să acorde vreo garanție asupra proprietății sale transmisibile prin succesiune, în detrimentul creditorului gajist. Orice transfer sau garanție standard sau alt act emis de debitor contrar gajului este reductibil(ă) la cererea creditorului gajist.

Un decret ad factum praestandum este un decret de executare a îndeplinirii de către debitor a unui alt act decât plata unei sume de bani și impune respectarea acestuia. Termenii decretului trebuie să precizeze cu exactitate actul care trebuie îndeplinit, iar la depunerea cererii în instanță, este de dorit să se adauge o cerere alternativă pentru daune-interese pe lângă respectare. Nerespectarea nu poate conduce la privarea de libertate decât în cazul în care persoana care a solicitat inițial pronunțarea decretului (denumit în continuare „solicitantul”) depune o cerere la instanța care l-a pronunțat inițial. În acest caz, solicitantului îi revine sarcina de a convinge instanța că debitorul refuză în mod intenționat să respecte decretul. În cazul în care este convinsă de acest lucru, instanța poate emite un mandat de arestare a pârâtului pentru o perioadă care nu depășește șase luni. Privarea de libertate nu are ca efect stingerea obligației impuse prin decret.

Punerea sub sechestru a unor sume de bani

Aceasta permite unui creditor să pună sub sechestru și să ridice sume de bani (numerar, inclusiv monede și bancnote în valută, mandate poștale, instrumente bancare etc.) care sunt deținute la sediul debitorului, deși banii aflați în locuință și în mâinile debitorului nu pot fi puși sub sechestru.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Adjudecarea datoriei

După pronunțarea decretului, extrasul este înregistrat în cartea funciară corespunzătoare din Scoția. Decretul devine apoi valabil și numai după o perioadă de 10 ani poate creditorul să adreseze instanței o cerere pentru a deveni proprietar și a vinde proprietatea.

Poprirea bunurilor sau a fondurilor în mâinile unui terț

Înființarea unei popriri este fie reușită, fie nu este reușită deloc. De exemplu, o notificare de înființare a unei popriri poate fi adresată unei bănci dar, în cazul în care debitorul nu are un cont deschis la banca respectivă sau nu are suficiente fonduri în niciun cont, măsura de poprire nu va obține fonduri.

Punerea sub sechestru a bunurilor

Sechestrul nu produce efecte decât în termen de fie șase luni de la data punerii sub sechestru a unui articol, fie 20 de zile de la data la care articolul pus sub sechestru a fost ridicat din locul în care a fost pus sub sechestru, în funcție de care din cele două date survine mai devreme. În ordinul de punere sub sechestru cu caracter excepțional se specifică perioada în care trebuie executat.

Ordinul de înființare a popririi asupra veniturilor salariale sau în materie de obligații actuale de întreținere

Comunicarea unui borderou de poprire asupra veniturilor salariale sau a înființării popririi pentru obligația actuală de întreținere poate sau nu să fie realizată cu succes. În cazul în care debitorul nu este angajatul entității căreia îi este comunicat borderoul, poprirea va fi nereușită. În cazul în care debitorul este angajat, aceasta rămâne în vigoare până în momentul în care datoria este stinsă sau în care debitorul încetează raportul de muncă.

Evacuare sau înlăturarea de pe proprietate

Procedura de executare ca urmare a unui decret de înlăturare sau evacuare trebuie să fie efectuată fără întârzieri nejustificate. Nu există o definiție a ceea ce ar putea însemna întârziere nejustificată. Acest aspect depinde de circumstanțele specifice în fiecare caz în parte.

Gajul

Gajul se prescrie după o perioadă de cinci ani. Acesta poate fi reînnoit la cererea creditorului gajist adresată instanței. Un decret ad factum praestandum trebuie să specifice cu exactitate actul care trebuie îndeplinit și termenul în care trebuie îndeplinit.

Punerea sub sechestru a unor sume de bani

Punerea sub sechestru a unor sume de bani este fie reușită, fie nu este reușită deloc. De exemplu, în cazul în care executorul judecătoresc regional nu găsește fonduri la sediul debitorului, procedura de punere sub sechestru a sumelor de bani va fi nereușită. În cazul în care punerea sub sechestru a unor sume de bani este reușită, grefierul (Sheriff Officers sau Messengers at Arms), înainte de expirarea perioadei de 14 zile începând cu ziua executării procedurii de punere sub sechestru a sumei de bani, trebuie să întocmească un raport pe care să îl adreseze executorului judecătoresc regional. Grefierul trebuie să transmită o copie a acestui raport atât debitorului, cât și creditorului. Sechestrul încetează să producă efecte dacă executorul judecătoresc regional refuză primirea raportului.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Un angajator sau debitorul se poate adresa executorului judecătoresc regional pentru a emite un ordin prin care să se declare nulitatea unui ordin în materie de obligații actuale de întreținere sau că acesta a încetat să producă efecte. De asemenea, dacă debitorul poate convinge executorul judecătoresc regional de faptul că este puțin probabil să își încalce din nou obligațiile de plată, executorul judecătoresc regional poate emite un ordin de revocare.

Printr-o notificare de opoziție, debitorul, terțul poprit sau o terță parte pot să îi solicite executorului judecătoresc regional să emită un ordin de revocare sau de limitare a popririi. Această notificare trebuie transmisă în termen de 4 săptămâni de la executarea popririi.

Se poate introduce o cale de atac împotriva deciziei unui executor judecătoresc regional care are ca obiect un sechestru sau un sechestru cu caracter excepțional. Calea de atac poate fi introdusă, doar cu aprobarea executorului judecătoresc regional, la președinte și doar pe motive de drept. Decizia președintelui cu privire la o astfel de cale de atac este definitivă.

Motivele care stau la baza stingerii sau revocării unui gaj sunt cele în care gajul a fost nepotrivit din punct de vedere procedural și în care decretul de plată a fost redus.

Nu există nicio cale de atac împotriva înlăturării sau evacuării odată ce decretul este executat.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Debitorul alege o modalitate de soluționare a datoriilor

În cazul în care un debitor este pus sub sechestru sau încheie un act fiduciar, un act fiduciar protejat sau participă la un program de plată a datoriilor în cadrul sistemului de soluționare a datoriilor, creditorii nu vor putea lua alte măsuri de executare împotriva debitorului, sub rezerva anumitor condiții. În schimb, creditorul ar trebui, în general, să analizeze posibilitatea de a formula o cerere pentru sumele datorate la administratorul fiduciar al debitorului sau de a adăuga datoria la orice program de plată a datoriei.

Moratoriul privind procedurile de executare

Moratoriul privind procedurile de executare (moratorium on diligence) trebuie să fie introdus în cadrul tuturor modalităților legale de soluționare a datoriilor din Scoția, prin modificarea Legii falimentului (Scoția) [Bankruptcy (Scotland) Act] din 1985 care intră în vigoare la 1 aprilie 2015 în temeiul Legii privind falimentul și consilierea în materie de datorii (Scoția) [Bankruptcy and Debt Advice (Scotland) Act] din 2014. Aceasta înseamnă că, în cazul în care o persoană notifică faptul că intenționează să depună o cerere pentru o modalitate legală de soluționare a datoriilor, acesteia i se va acorda o perioadă de protecție de șase săptămâni de la inițierea oricărei acțiuni de executare de către creditorii săi. Aceasta este aceeași perioadă de șase săptămâni care este acordată în prezent în temeiul Legii privind falimentul și procedurile de executare (Scoția) [Bankruptcy and Diligence (Scotland) Act] din 2007 care a introdus un moratoriu privind procedurile de executare pentru un debitor care intenționează să solicite sau a solicitat participarea la un program de plată a datoriilor, sau o perioadă de șase săptămâni de la data la care notifică administratorul sistemului de soluționare a datoriilor cu privire la faptul că intenționează să solicite participarea la un program de plată a datoriilor. Aceste perioade de moratoriu de șase săptămâni pot fi, cu toate acestea, reduse sau prelungite în anumite circumstanțe. [În cadrul Legii privind COVID-19 (Scoția) din 2020, perioada de protecție conferită de moratoriu a fost prelungită la șase luni – această modificare va rămâne în vigoare până la 30 septembrie 2020 și poate fi prelungită în continuare prin lege].

Termen de plată

Atunci când pronunță o hotărâre împotriva debitorului pentru plata anumitor tipuri de datorii, instanța poate stabili un termen de plată în sensul că suma datorată poate fi plătită în mod eșalonat, de-a lungul unei perioade de timp. De asemenea, odată ce a fost inițiată o procedură de executare, instanța poate pronunța un ordin referitor la termenul de plată. Pe durata în care este în vigoare o dispoziție sau un ordin referitor la termenul de plată, aceasta nu are competența de a comunica nicio somație de plată sau de a efectua nicio procedură de executare în vederea executării plății datoriei.

Termene de executare

În cazul în care, după data la care o obligație a devenit executorie, aceasta a rămas valabilă pe o perioadă continuă de douăzeci de ani fără să fi fost formulată o cerere în acest sens și fără ca valabilitatea obligației să fi fost recunoscută în mod adecvat, obligația se va stinge. Prin urmare, dacă nu se inițiază proceduri de executare cu privire la o hotărâre a instanței sau la un titlu de creanță pe o perioadă continuă de 20 de ani fără ca aceasta (acesta) să fi fost admis(ă) în scris, în mod neechivoc, de către debitor sau în numele acestuia, obligația se va prescrie. Cu toate acestea, în cazul în care creditorul inițiază proceduri de executare în vederea executării unei hotărâri sau a unui titlu de creanță, în cadrul cărora debitorul recunoaște în mod evident față de creditor faptul că datoria încă există, creditorului i se va mai acorda un termen de 20 de ani în care poate solicita plata integrală a creanței față de debitor.

Link-uri relevante

Serviciul privind insolvența (Accountant in Bankruptcy)

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea este acțiunea aprobată de instanță inițiată pentru a obliga debitorii împotriva cărora s-a pronunțat o hotărâre (judgment debtors) să respecte dispozițiile instanței. Alegerea metodei de executare îi aparține în întregime creditorului hotărârii (judgment creditor).

La alegerea metodei pe care o va utiliza, un creditor trebuie să ia în considerare dacă:

• este posibil să își recupereze banii și taxele judiciare de la pârât;
• pârâtul datorează sume de bani altor persoane sau împotriva sa au fost pronunțate și alte hotărâri judecătorești;
• pârâtul deține bunuri sau active care pot fi preluate și vândute la licitație;
• pârâtul are un loc de muncă;
• pârâtul are alte venituri, cum ar fi veniturile din investiții;
• pârâtul are un cont bancar, un cont la o societate de credit ipotecar sau de altă natură;
• pârâtul deține bunuri imobile (o casă); sau
• orice altă persoană datorează sume de bani pârâtului.

În continuare sunt prezentate informații referitoare la diferitele tipuri de măsuri de executare. Creditorul hotărârii ar trebui să o aleagă pe cea care prezintă cea mai mare probabilitate de a-l ajuta să obțină sumele de bani datorate.

O instanță nu îi poate garanta creditorului hotărârii că își va primi banii înapoi, iar pentru orice acțiune inițiată se plătește o taxă judiciară. Deși instanța va adăuga taxa la suma pe care o datorează deja pârâtul, instanța nu poate restitui ceea ce a plătit creditorul dacă acesta nu recuperează suma de la pârât.

Diferitele tipuri de metode de executare sunt următoarele:

Confiscarea bunurilor

Executarea silită este executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă prin confiscarea bunurilor. Pentru a obține executarea prin executare silită, este necesar să se solicite instanței un mandat de executare silită (warrant of execution). Un mandat poate fi de ajutor numai în cazul în care pârâtul are:

• suficiente bunuri la adresa indicată de către creditorul hotărârii, care ar putea fi vândute la licitație pentru a colecta suma de bani; sau
• toate sumele de bani solicitate în mandat (pentru a împiedica vânzarea bunurilor).

Înainte ca instanța să emită un mandat, trebuie ca pârâtul:

• să nu fi plătit suma pe care a fost obligat să o plătească; sau
• să fi rămas în urmă cu cel puțin una dintre plățile datorate.

Executorii judecătorești nu pot întotdeauna ridica și vinde bunurile pârâtului. De exemplu, aceștia nu pot ridica bunurile esențiale de uz casnic și unelte de lucru sau bunuri care fac obiectul unor contracte de cumpărare în rate sau de închiriere. Executorul judecătoresc nu ridică bunurile pârâtului dacă acestea nu valorează suficient pentru a achita mandatul după acoperirea costurilor de ridicare și de vânzare a bunurilor. Bunurile vândute la licitație obțin adesea doar o parte din valoarea lor inițială. În plus, bunurile pârâtului se pot afla deja sub sechestrul instituit de către executorii judecătorești care acționează în baza unui alt mandat.

Ordine de poprire cu indisponibilizare

Creditorul unei hotărâri poate sesiza Curtea Supremă (Supreme Court) cu o cerere de plată în favoarea creditorului hotărârii a unei datorii a unui terț față de pârât. În practică, această metodă este utilizată pentru a indisponibiliza fonduri pe care pârâtul le poate deține în conturi bancare. În cazul în care în conturile bancare nu există fonduri suficiente pentru a acoperi datoria, atunci fondurile disponibile sunt utilizate pentru a restitui cel puțin o parte din suma datorată.

Procedura de insolvență

În cazul în care suma datorată este mai mare de 750 GBP, creditorul hotărârii poate, de asemenea, solicita declararea insolvenței pârâtului. Această procedură este inițiată la Curtea Supremă. Cu toate acestea, costurile pot fi ridicate.

Citație

În jurisdicția pentru cereri cu valoare redusă din cadrul Curții Supreme (cereri cu o valoare de până la 10 000 GBP), creditorul hotărârii poate solicita o citație. În continuare, instanța poate impune plata sumei datorate în mod eșalonat, ceea ce poate conduce, în anumite circumstanțe limitate, la privarea de libertate în caz de neplată.

Ordine de obținere a informațiilor

Deși nu este în sine o metodă de executare, această procedură permite ca debitorii hotărârii să fie audiați în scopul obținerii de informații referitoare la activele lor, pentru a permite creditorului hotărârii să facă o alegere mai informată în ceea ce privește metoda de executare pe care ar dori să o utilizeze.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Curtea Supremă este competentă în materie de executare în Gibraltar.

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Curtea Supremă (inclusiv jurisdicția pentru cereri cu valoare redusă din cadrul acesteia) poate dispune executarea în cazurile în care a pronunțat hotărâri judecătorești.

În Gibraltar, executorii judecătorești (bailiffs) sunt angajați ai Serviciului instanțe judecătorești (Court Service) și, prin urmare, funcționari publici. Aceștia se ocupă de executarea hotărârilor judecătorești și/sau a ordinelor pronunțate și înregistrate în instanță. Aceștia pun în aplicare mandate de executare silită, recuperează terenuri cu mandate de posesie (warrants of possession) și recuperează bunuri în baza unor mandate de returnare a bunurilor. În plus, executorii judecătorești îndeplinesc și alte sarcini, inclusiv notificarea sau comunicarea personală a actelor și a mandatelor de executare (warrants of commital).

Utilizarea avocaților sau a altor specialiști din domeniul juridic

Creditorul nu are obligația de a-și prezenta cererea de executare prin intermediul unui avocat sau al oricărui alt specialist din domeniul juridic.

Cu excepția jurisdicției pentru cereri cu valoare redusă din cadrul Curții Supreme, procedurile de executare pot fi complicate. Prin urmare, este posibil ca creditorii să dorească să obțină consiliere din partea unui avocat sau a Biroului de consiliere pentru cetățeni (Citizens Advice Bureau) înainte de a iniția o procedură de executare.

Baremul costurilor de executare

Există diferite taxe judiciare pentru fiecare dintre metodele de executare. După cum s-a menționat mai sus, deși instanța va adăuga taxa la suma pe care o datorează deja pârâtul, instanța nu poate restitui ceea ce a plătit creditorul dacă acesta nu recuperează suma de la pârât. Pentru mai multe informații referitoare la taxele aplicabile, puteți contacta grefa Curții Supreme, 277 Main Street, Gibraltar, telefon (+ 350) 200 75608.

3.2 Condiţiile principale

După cum s-a menționat mai sus, în Gibraltar, alegerea metodei de executare care va fi utilizată îi aparține în întregime creditorului hotărârii. Creditorii responsabili care au obținut o hotărâre judecătorească valabilă prin intermediul instanțelor și care tot nu au fost plătiți au dreptul să execute hotărârea în cauză prin mijloacele cele mai adecvate de care dispun. Prin urmare, atât timp cât există o hotărâre valabilă și se depune o cerere adecvată, instanța este obligată să urmeze metoda de executare aleasă de creditor.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Măsurile de executare pot fi luate împotriva următoarelor active:

• Conturi bancare, utilizând procedura de poprire cu indisponibilizare.
• Bunuri mobile corporale, utilizând executarea silită.
• Bunuri imobile, utilizând procedura de grevare cu sarcini.

Nu există liste stricte de bunuri care sunt exceptate de la acțiunile de confiscare. Cu toate acestea, există orientări. Executorul judecătoresc nu poate ridica decât bunuri care aparțin pârâtului sau sunt deținute în comun.

Orice bunuri pe care le preia executorul judecătoresc trebuie să fie suficiente pentru a obține suma de bani la licitație. Executorii judecătorești nu vor ridica bunurile în cazul în care consideră că nu vor obține o sumă suficientă pentru a plăti o parte substanțială din mandat după ce au fost plătite costurile ridicării și vânzării la licitație a acestora.

Executorii judecătorești nu pot prelua:

• articole de care pârâtul are nevoie pentru activitatea profesională sau afacerea acestuia, cum ar fi unelte de lucru sau cărți;
• bunuri esențiale de uz casnic de care are nevoie pârâtul și familia sa, cum ar fi articole de îmbrăcăminte sau lenjerie de pat;
• articole care sunt închiriate sau care fac obiectul unor contracte de cumpărare în rate (inclusiv autoturisme);
• bunuri care se pot afla deja sub sechestrul instituit de către executorii judecătorești care acționează în baza unui alt mandat; sau
• echipamente care nu aparțin unei întreprinderi (de exemplu, mobilier de birou, utilaje și vehicule care sunt închiriate).

În cazul ordinelor de poprire cu indisponibilizare, un debitor împotriva căruia s-a pronunțat o hotărâre și care este împiedicat să retragă bani din contul său deschis la o bancă sau la o societate de credit ipotecar, dacă susține că acesta sau familia sa întâmpină dificultăți în suportarea cheltuielilor obișnuite de trai în urma acestei măsuri, se poate adresa unei instanțe pentru emiterea unui ordin de plată în caz de dificultate (hardship payment order) care permite efectuarea uneia sau a mai multor plăți către anumite persoane.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Atât în ceea ce privește debitorii, cât și terții, nerespectarea cerințelor impuse prin ordinele judecătorești atrage sancționarea acestora pentru sfidare. Printre sancțiunile care pot fi aplicate în caz de sfidare se numără „purging contempt” (și anume prezentare de scuze în fața judecătorului în ședință publică), amenzi și, în cazurile cele mai grave, închisoare de până la 14 zile.

Băncile au anumite obligații în ceea ce privește divulgarea informațiilor și înființarea de popriri asupra conturilor bancare. Atunci când o bancă primește un ordin de poprire cu indisponibilizare pronunțat împotriva unuia dintre clienții săi, banca nu trebuie să dezvăluie suma de bani deținută în cont. Aceasta poate declara că nu există bani în cont, că nu există suficiente fonduri pentru a acoperi întreaga sumă, dar că poate plăti o parte din aceasta sau că există suficiente fonduri pentru a acoperi întreaga sumă solicitată. Există aspecte foarte stricte legate de protecția datelor care reglementează ce alte informații poate furniza banca în afară de acestea.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Toate ordinele menționează perioada de timp acordată pentru a furniza informații relevante sau pentru a se conforma ordinului judecătoresc și indică, de asemenea, sancțiunile maxime care pot fi impuse pentru nerespectarea unui ordin judecătoresc.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Metodele de executare judiciară (ordine de grevare cu sarcini și ordine de poprire cu indisponibilizare) implică un proces în două etape. Etapa intermediară a procesului este o funcție judiciară pur formală, iar debitorul hotărârii nu are nicio contribuție la acest proces în această etapă. Cu toate acestea, pentru ca fiecare metodă să avanseze către etapa finală, trebuie să existe o audiere la care debitorul va fi invitat să participe, în cadrul căreia acesta va fi în măsură să prezinte motivele pentru care metoda de executare planificată nu ar trebui să continue. Data audierii va fi notificată tuturor părților cu suficient timp înainte și, în toate cazurile, se stabilește o perioadă minimă fixă care trebuie să treacă între etapa „intermediară”, notificarea audierii „finale” și audierea „finală” în sine, pentru a acorda debitorului timpul necesar (și oricărui terț relevant implicat în mod direct, de exemplu, banca în cazul ordinului de poprire cu indisponibilizare) pentru a-și pregăti cazul. În cazul în care audierea „finală” este nepotrivită pentru părți, acestea pot obține amânarea acesteia la o dată mai convenabilă pentru ambele părți. În această ipoteză, ordinul provizoriu va rămâne în vigoare, însă ordinul nu poate fi declarat „definitiv” până când această audiere nu va avea loc.

Decizia nu poate fi atacată după ce instanța a pronunțat ordinul. În circumstanțe adecvate, căile de atac sau cererile de anulare pot fi formulate numai cu privire la hotărârea inițială care a oferit de la început creditorului autoritatea de a solicita executarea. O instanță poate revoca procesul de executare numai în cazul în care hotărârea este contestată cu succes prin apel sau dacă este anulată. În cazul în care hotărârea este contestată după ce o instanță a autorizat cererea de executare a unui creditor, un mandat poate fi suspendat prin adresarea unei cereri către instanță. Executorii judecătorești nu pot ridica bunuri, dar trebuie să pună în continuare sechestru asupra acestora (și anume să întocmească o listă a celor care ar putea fi ulterior confiscate și ridicate spre vânzare).

Cu condiția ca un creditor să fi depus o cerere de executare corectă la o instanță, această instanță nu poate refuza să autorizeze metoda de executare aleasă de creditor. Prin urmare, nu este necesar ca creditorul să dispună de o cale de atac împotriva deciziei de acordare a unei măsuri.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

Un mandat sau o ordonanță de executare silită face obiectul unui termen de prescripție. Mandatul și ordonanța sunt valabile timp de 12 luni și pot fi prelungite pentru o perioadă suplimentară de 12 luni printr-un ordin al instanței.

În cadrul procedurii de preluare a controlului asupra bunurilor, unui debitor trebuie să i se transmită o notificare prin care să i se explice că bunurile sale au fost puse sub sechestru și că are la dispoziție 5 zile pentru a încheia un „acord de repunere în posesie” (walking possession agreement) cu executorii judecătorești. Acest acord permite debitorului să păstreze bunurile. În cazul în care debitorul nu semnează acordul în termen de 5 zile, executorii judecătorești pot ridica bunurile și proceda la scoaterea acestora la licitație.

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.