Somaţia europeană de plată

Ţările de Jos
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Existenţa unei proceduri de somaţie de plată

Se poate face distincție între procedura europeană de somație de plată și procedurile de recuperare a datoriilor și a altor creanțe în Țările de Jos. Pentru informații referitoare la acestea din urmă, vă rugăm să consultați rubrica „Cererile cu valoare redusă”.

Procedura europeană de somație de plată [Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, care a intrat în vigoare la 12 decembrie 2008], denumită în continuare „SEP”, permite recuperarea creanțelor necontestate în cadrul litigiilor transfrontaliere în materie civilă și comercială printr-o procedură uniformă bazată pe formulare-tip (http://www.overheid.nl/).

O cauză transfrontalieră este un litigiu în care cel puțin una dintre părți își are domiciliul sau reședința obișnuită într-un stat membru diferit de statul membru al instanței sesizate. Procedura europeană de somație de plată a fost instituită pentru recuperarea creanțelor pecuniare lichide și exigibile la data la care se introduce cererea de somație europeană de plată.

Regulamentul se aplică între toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei. Țările de Jos au adoptat Legea de punere în aplicare a Regulamentului privind somația europeană de plată [Uitvoeringswet (EBB-Vo)] din 29 mai 2009 în vederea punerii în aplicare a procedurii europene de somație de plată în Țările de Jos.

Țările de Jos nu au o procedură uniformă de recuperare a creanțelor pecuniare necontestate care nu au caracter transfrontalier. Somația de plată a fost abrogată la sfârșitul anului 1991, odată cu introducerea procedurii în fața instanței cantonale. În astfel de cazuri, pentru ca o parte să invoce drepturi împotriva unui debitor necooperant, trebuie să se aplice procedura de citare. A se vedea, de asemenea, rubricile „Cererile cu valoare redusă” și „Cum să procedați?”

Procedura europeană de somație de plată a fost instituită pentru creanțe care depășesc 2 000 EUR.

Pe parcursul procedurii, cererea de somație europeană de plată se formulează în scris prin intermediul formularelor-tip. Aceste formulare sunt disponibile în toate limbile oficiale, sub titlul Formulare dinamice de pe portalul european e-justiție (https://e-justice.europa.eu).

În Țările de Jos, Tribunalul Districtual (Rechtbank) de la Haga a fost desemnat drept instanță competentă pentru soluționarea cererilor în cadrul procedurii europene de somație de plată. Țările de Jos au optat să accepte, în scopul acestei proceduri, doar formularele prezentate în limba neerlandeză. Instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei somații europene de plată va percepe taxe judiciare. Pentru informații suplimentare privind rata aplicabilă, a se vedea http://www.rechtspraak.nl/.

Cererea de somație europeană de plată (SEP)

Cererea de somație europeană de plată este depusă la Tribunalul Districtual din Haga utilizând Formularul de cerere A (https://e-justice.europa.eu).

În cazul în care formularul de cerere A este incomplet, instanța va utiliza formularul B pentru a da reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice cererea într-un anumit termen.

În cazul în care o cerere îndeplinește numai unele dintre condițiile stabilite, instanța va utiliza formularul C pentru a propune modificări la cererea inițială a reclamantului. Reclamantul trebuie să răspundă la această propunere în termenul stabilit de instanță. În cazul în care reclamantul acceptă propunerea, instanța va emite somația europeană de plată pentru partea din cerere care este acceptată. În cazul în care reclamantul dorește acest lucru, acesta poate încerca să recupereze porțiunea rămasă din creanță în temeiul legislației naționale. În cazul în care reclamantul nu răspunde în termenul stabilit de instanță sau refuză să accepte modificările propuse la cererea sa inițială, instanța va respinge cererea inițială în totalitate. Cu condiția ca formularul de cerere să îndeplinească toate cerințele, instanța va emite în mod normal o somație europeană de plată în termen de 30 de zile (utilizând formularul E).

Opoziția la somația europeană de plată (SEP)

Instanța va comunica pârâtului somația europeană de plată trimițându-i această somație prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul notificării unui executor judecătoresc. Pârâtul va fi informat că sunt disponibile următoarele opțiuni:

  • de a plăti reclamantului suma care este menționată în somația de plată sau
  • în termen de 30 de zile din momentul în care somația îi este comunicată sau notificată, de a formula opoziție utilizând formularul-tip F.

În cazul în care s-a făcut opoziție, procedura europeană de somație de plată este încheiată. Procedura continuă în conformitate cu normele de drept procesual național (a se vedea de asemenea secțiunea 1.7). În cazul în care pârâtul nu face de opoziție în termenul stabilit, instanța de origine declară somația europeană de plată executorie (utilizând formularul-tip G) și trimite această declarație către reclamant.

O somație de plată care a fost declarată executorie în statul membru de origine va fi recunoscută în orice stat membru și poate fi executată în toate statele membre fără a fi necesară o declarație de constatare a forței executorii.

1.1 Domeniul de aplicare al procedurii

Somația europeană de plată poate fi obținută pentru creanțe pecuniare în materie civilă sau comercială care au devenit exigibile și care au caracter de „creanțe transfrontaliere” (a se vedea de asemenea secțiunea 1.1.1). O creanță transfrontalieră există în cazul în care creditorul și debitorul au domiciliul în state membre ale UE diferite.

1.1.1 Ce tipuri de creanţe pot face obiectul acestei proceduri (de exemplu doar creanţele pecuniare, doar creanţele legate de contracte etc.)?

Domeniul de aplicare material al somației europene de plată este limitat la materia civilă și comercială. Următoarele materii sunt excluse din domeniul de aplicare al somației europene de plată:

  • materia fiscală;
  • materia vamală;
  • materia administrativă;
  • materia privind răspunderea statului;
  • materiile de drept al insolvenței, de drept al regimurilor matrimoniale, de drept succesoral și de drept al securității sociale; și
  • materia obligațiilor necontractuale (în special pe baza actelor ilicite), cu excepția situațiilor în care în care acestea fac obiectul unui acord între părți sau există o recunoaștere a datoriei sau se referă la datorii lichide care decurg din proprietatea comună asupra unui bun.

1.1.2 Există o limită superioară cu privire la valoarea creanţei?

Nu există o limită superioară pentru procedura europeană de somație de plată sau procedurile interne de recuperare a datoriei.

1.1.3 Folosirea acestei proceduri este opţională sau obligatorie?

Procedura europeană de somație de plată este opțională.

1.1.4 Această procedură este disponibilă dacă pârâtul locuieşte într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă?

În cazul în care hotărârea urmează să fie executată într-o țară din afara Uniunii Europene, aspectul dacă procedura de somație de plată poate fi pusă în aplicare și, în caz afirmativ, aspectul dacă somația europeană de plată poate fi executată vor depinde de dispozițiile de drept internațional privat aplicabile în țara respectivă. În multe cazuri, va fi necesar un titlu executoriu (exequatur).

1.2 Instanţa competentă

În Țările de Jos, Tribunalul Districtual de la Haga a fost desemnat drept instanța competentă pentru soluționarea cererilor în cadrul procedurii europene de somație de plată. Țările de Jos au optat să accepte în scopul acestei proceduri doar formularele prezentate în limba neerlandeză. Reclamantul va fi obligat să plătească taxe judiciare în momentul în care depune cererea de somație europeană de plată. Pentru informații privind rata aplicabilă, vă rugăm să consultați http://www.rechtspraak.nl/.

1.3 Condiţii de formă

Somația europeană de plată trebuie să fie emisă cât mai repede posibil și, în orice caz, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii.

Cererea de somație europeană de plată se depune utilizând Formularul-tip A (https://e-justice.europa.eu). Țările de Jos au optat să accepte doar formularele prezentate în limba neerlandeză.

Formularul de cerere poate fi transmis pe suport de hârtie sau prin intermediul oricărui alt mijloc de comunicare acceptat de către instanță.

În temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul SEP, cererea trebuie să precizeze:

(a) datele de identificare ale părților și ale instanței sesizate;

(b) valoarea creanței;

(c) în cazul în care se cer dobânzi: rata dobânzii și perioada pentru care se cer dobânzi;

(d) cauza acțiunii, inclusiv o descriere a circumstanțelor invocate ca temei al creanței;

(e) o descriere a elementelor de probă;

(f) temeiul competenței; și

(g) caracterul transfrontalier al litigiului.

În cadrul unei proceduri europene de somație de plată, reclamantul trebuie să declare că a completat formularul A cu bună-credință și în conformitate cu realitatea. Somația europeană de plată este emisă exclusiv pe baza informațiilor furnizate de reclamant și nu este verificată de instanță.

Somația europeană de plată este notificată pârâtului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul notificării unui executor judecătoresc. Returnarea confirmării de primire către grefa instanței permite instanței să stabilească dacă somația europeană de plată poate fi declarată executorie cu titlu provizoriu. În cazul în care somația este comunicată sau notificată printr-o notificare a executorului judecătoresc, instanța va face apel la un executor judecătoresc în acest scop.

1.3.1 Este obligatorie folosirea unui formular standardizat? (dacă da, de unde se poate obţine formularul?)

Da, utilizarea formularelor-tip este obligatorie pentru procedura europeană de somație de plată. Acestea pot fi descărcate de la adresa https://e-justice.europa.eu.

1.3.2 Este necesar să fiu reprezentat de un avocat?

Nu, pentru procedura europeană de somație de plată reprezentarea de către un avocat nu este necesară și nu este necesar ca părțile să se prezinte în fața instanței. În cazul unei proceduri de recuperare a datoriilor în Țările de Jos, aspectul privind necesitatea reprezentării de către un avocat depinde de natura procedurii și de valoarea creanței. A se vedea, de asemenea, rubricile „Cererile cu valoare redusă” și „Introducerea unei acțiuni în instanță”.

1.3.3 Cât de detaliat trebuie să descriu motivul introducerii cererii?

Temeiul creanței, inclusiv o descriere a elementelor de probă pe care se întemeiază creanța, trebuie să figureze în formularul-tip A din cadrul procedurii europene de somație de plată, dar nu este necesară o descriere mai detaliată.

1.3.4 Este necesar să prezint dovezi scrise în sprijinul cauzei vizate? Dacă da, care documente sunt admisibile ca probe?

În principiu, nu este necesar să se furnizeze dovezi suplimentare cu privire la existența creanței în cadrul unei proceduri europene de somație de plată. Elementele de probă disponibile ar trebui să fie descrise în formularul A.

1.4 Respingerea cererii

Cererea va fi respinsă dacă nu îndeplinește cerințele stabilite. În cazul în care cererea de somație europeană de plată îndeplinește doar unele dintre condițiile stabilite, reclamantul va avea posibilitatea să completeze sau să rectifice cererea ori să accepte modificările propuse de către instanță. În cazul în care reclamantul nu trimite răspunsul său în termenul stabilit de instanță sau refuză propunerea instanței, cererea de somație europeană de plată va fi respinsă în totalitate. Nu există niciun drept de a formula o cale de atac împotriva respingerii cererii. Cu toate acestea, reclamantul mai poate să invoce creanța sa prin depunerea unei noi cereri pentru o somație europeană de plată sau prin utilizarea unei alte proceduri prevăzute de legislația unui stat membru.

1.5 Căi de atac

Nu există niciun drept la o cale de atac. Cu toate acestea, pârâtul are posibilitatea de a solicita o reexaminare. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să consultați secțiunea 1.8. În cazul unei proceduri în Țările de Jos, va fi disponibil, în principiu, un drept la o cale de atac.

1.6 Declaraţia de opoziţie

Pârâtul poate formula opoziție în termen de 30 de zile de la data comunicării sau notificării somației de plată. Pârâtul trebuie să depună această obiecție utilizând formularul-tip F (https://e-justice.europa.eu) și i se cere doar să conteste creanța. Nu este necesară nicio motivare suplimentară.

1.7 Efectul declaraţiei de opoziţie

În cazul în care pârâtul face opoziție în timp util (în termen de 30 de zile) utilizând formularul-tip F, procedura europeană de somație de plată este încheiată. Procedura continuă ulterior printr-o procedură de fond de drept comun, cu excepția cazului în care reclamantul se opune trecerii la procedura civilă de drept comun în apendicele la cererea de somație europeană de plată. Reclamantul poate proceda astfel și într-o etapă ulterioară, dar trebuie să facă acest lucru înainte de emiterea somației de plată [articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul SEP].

1.8 Efectul absenţei unei declaraţii de opoziţie

În cazul în care pârâtul nu face opoziție în termen de 30 de zile, instanța va utiliza formularul-tip G pentru a declara din oficiu forța executorie a somației europene de plată și va trimite pârâtului somația europeană de plată executorie. Somația europeană de plată care a fost declarată executorie va fi executorie în orice stat membru, fără să fie necesară o declarație de constatare a forței executorii. Articolul 9 din Legea de punere în aplicare a Regulamentului SEP oferă pârâtului posibilitatea de a depune o cerere de reexaminare (a se vedea de asemenea secțiunea 1.8.2).

1.8.1 Ce trebuie făcut pentru obţinerea unei hotărâri executorii?

Executarea somației europene de plată este reglementată de dreptul național al statului membru de executare, cu excepția cazului în care Regulamentul SEP prevede altfel. O copie a somației europene de plată, astfel cum este declarată executorie de către instanța de origine, trebuie să fie pusă la dispoziția instanței sau a autorității de executare. Acest document trebuie să îndeplinească condițiile necesare pentru stabilirea autenticității sale. De asemenea, trebuie pusă la dispoziție o traducere a somației europene de plată în limba neerlandeză.

Pe parcursul fazei de executare, executarea poate să fie refuzată numai la cererea pârâtului. Un astfel de refuz este posibil în cazul în care somația europeană de plată este incompatibilă cu o hotărâre pronunțată anterior sau cu o somație emisă anterior în orice stat membru sau într-o țară terță. Această hotărâre (sau somație) anterioară trebuie să privească același obiect și trebuie să îndeplinească condițiile necesare în statul membru de executare, iar incompatibilitatea nu trebuie să fi putut a fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine.

Executarea va fi refuzată în cazul în care pârâtul a plătit deja suma stabilită în somația europeană de plată. Somație europeană de plată nu va face în niciun caz obiectul unei reexaminări pe fond de către instanță.

1.8.2 Această hotărâre este definitivă sau există posibilitatea ca pârâtul să facă recurs împotriva acestei hotărâri?

Somația europeană de plată este definitivă, cu excepția situației în care pârâtul solicită o reexaminare.

Această posibilitate este prevăzută la articolul 9 din Legea privind punerea în aplicare a Regulamentului SEP. Aceasta înseamnă că, în anumite condiții, pârâtul poate să se adreseze instanței de origine pentru o reexaminare a somației europene de plată, chiar și după expirarea termenului de 30 de zile pentru formularea opoziției. Această cerere trebuie să fie formulată în termen de 4 săptămâni de la comunicarea somației de plată către pârât, de la încetarea circumstanțelor excepționale care au împiedicat formularea unei obiecții sau din momentul în care pârâtul a cunoscut faptul că somația europeană de plată a fost emisă în mod vădit eronat.

Ultima actualizare: 17/11/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.