În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Asistenţă juridică

Anglia şi Ţara Galilor

Conținut furnizat de
Anglia şi Ţara Galilor

Respectarea de către Regatul Unit a Directivei privind asistența judiciară

Articolul 15 – Tratarea cererilor

Sistemele informatice ale autorităților de asistență judiciară din Regatul Unit asigură informarea solicitanților atunci când se primesc cereri și când se iau decizii cu privire la o cerere.

În caz de respingere totală sau parțială a cererilor, autoritatea competentă indică întotdeauna motivele respingerii.

În Anglia și Țara Galilor, pentru majoritatea formelor de asistență judiciară există un drept de a introduce o cale de atac în fața unui complet independent de juriști cu experiență, proveniți din cabinete private. Procedurile de revizuire a respingerii cererilor de asistență judiciară în materie civilă sunt, de asemenea, în vigoare în Scoția. Toate refuzurile de asistență judiciară în Regatul Unit pot fi atacate în instanță prin intermediul controlului jurisdicțional.

Articolul 16 – Formular-tip

În Anglia și Țara Galilor, formularul-tip stabilit în temeiul prezentei directive va da dreptul solicitantului la orice consiliere precontencioasă necesară. Ca în cazul oricărui solicitant, pentru a proceda la reprezentarea în instanță pot fi solicitate informații sau formalități suplimentare. Avocatul (solicitor) care oferă consultanța inițială îl va ajuta pe client la pregătirea oricăror informații suplimentare sau a oricărui formular de cerere care ar putea fi necesar.

Scoția va accepta formularul-tip pentru cererile de asistență judiciară în materie civilă pentru reprezentare din noiembrie 2004, dar nu este încă în măsură să introducă măsuri care să îi permită să accepte cereri de consiliere și asistență precontencioasă în temeiul directivei. Cu toate acestea, sistemul existent de consiliere și asistență permite ca solicitanților transfrontalieri, indiferent de naționalitate sau reședință, să li se pună la dispoziție consiliere precontencioasă.

Pe lângă formularul-tip prevăzut în această directivă, Regatul Unit va accepta, desigur, cereri de asistență judiciară din partea persoanelor care utilizează propriile formulare naționale de cerere în cazurile transfrontaliere.

Dispoziții finale

În ceea ce privește articolul 18, informații complete și orientări privind asistența judiciară în Regatul Unit sunt disponibile pe următorul site web:

Legal Services Commission for England and Wales (Comisia de servicii juridice pentru Anglia și Țara Galilor): http://www.legalservices.gov.uk/

Legal Aid Board for Scotland (Consiliul de asistență judiciară pentru Scoția): http://www.slab.org.uk/

Northern Ireland Legal Services Commission (Comisia de servicii juridice din Irlanda de Nord): http://www.nilsc.org.uk/

Notă de transpunere pentru punerea în aplicare în Regatul Unit a Directivei privind asistența judiciară  PDF (104 Kb) en


GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Regatul Unit

Anglia şi Ţara Galilor

Asistență juridică


*mențiuni obligatorii

Articolul 14 alineatul (2) prima liniuță - denumirile și adresele autorităților expeditoare sau primitoare competente

Faceți clic pe linkul de mai jos pentru a vizualiza toate autoritățile competente care au legătură cu acest articol.
Lista autorităților competente

Articolul 14 alineatul (2) a treia liniuță - mijloacele de care dispun pentru a primi cererea

Sunt acceptate: cererile prin poștă (inclusiv serviciile de schimb de documente) sau prin e­mail la adresa indicată mai sus. Sunt, de asemenea, acceptate: cererile din partea avocaților de a lua măsuri urgente în numele clienților înainte de depunerea și examinarea cererii efective de asistență judiciară în materie civilă.

Articolul 14 alineatul (2) a patra liniuță - limbile care pot fi utilizate pentru completarea cererii

Cererile vor fi acceptate în limba engleză. Echipa centrală de servicii pentru clienți (Central Customer Services Team) poate să asigure traducerea cererilor sau a documentelor, dacă acest lucru este solicitat de către autoritatea destinatară.

Ultima actualizare: 15/12/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.