Jurisprudența națională

Portugalija

Pe această pagină puteți obține informații cu privire la jurisprudența portugheză.

Turinį pateikė
Portugalija

În Portugalia, dreptul la informare juridică este un drept fundamental al cetățenilor, prevăzut în mod expres la articolul 20 alineatul (2) din Constituția Portugaliei și pus în aplicare prin Legea nr. 34/2004 din 29 iulie 2004, în forma sa actuală, care stabilește normele privind accesul la justiție și la instanțe.

În conformitate cu articolul 4 din legea menționată anterior, guvernul trebuie să ia măsuri pentru a face cunoscute legea și sistemul judiciar, Ministerul Justiției având responsabilitatea de a pune la dispoziție informații juridice fie prin publicații, fie prin orice altă formă de comunicare, cu scopul de a asigura o mai bună exercitare a drepturilor și o mai bună îndeplinire a obligațiilor prevăzute de lege.

Pronunțarea în mod public a hotărârilor judecătorești este un principiu internațional consacrat atât la articolul 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și la articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Acest principiu este prevăzut în primul rând la articolul 206 din Constituție (inclusiv în legătură cu ședințele de judecată) și în diverse legi care reglementează diferite jurisdicții, și anume:

  • articolele 163 și 606 din Codul de procedură civilă;
  • articolul 86 alineatul (1), articolul 87 și articolul 321 alineatul (3) din Codul de procedură penală;
  • articolele 3 și 115 din Legea care reglementează organizarea, funcționarea și procedura Curții Constituționale;
  • articolul 30 din Codul de procedură judiciară administrativă.

Ministerul Justiției gestionează o serie de baze de date cu acte juridice care pot fi consultate la adresa: http://www.dgsi.pt/. Actele de mai jos sunt, de asemenea, publicate în Monitorul Oficial și sunt disponibile la adresa: https://dre.pt/:

  • hotărârile și declarațiile Curții Constituționale privind neconstituționalitatea sau ilegalitatea unei legi ori neconstituționalitatea unei omisiuni;
  • hotărârile Curții Supreme de Justiție și a Curții de Conturi de armonizare a jurisprudenței și hotărârile Curții Supreme Administrative cărora legea le conferă un caracter obligatoriu general;
  • hotărârile altor instanțe care au un caracter obligatoriu general.

Prezentarea hotărârilor/Titluri

Site-ul http://www.dgsi.pt/ oferă acces la o serie de baze de date de jurisprudență și la baze de date ale referințelor bibliografice ale unor biblioteci ale Ministerului Justiției.

Atunci când se accesează oricare dintre aceste baze de date, se pot vedea cele mai recente documente introduse, iar bara de navigare oferă acces la diferitele opțiuni de căutare care se pot efectua (căutare liberă după termeni, câmpuri și descriptori).

Atât în pagina principală, cât și în pagina cu rezultate, documentele sunt afișate în funcție de titluri, iar titlurile cuprind următoarele informații:

  • numărul cauzei;
  • data ședinței;
  • raportor;
  • descriptor.

Exemplu de titlu (titluri)

Hotărâri ale Curții Supreme de Justiție

ȘEDINȚĂ DE JUDECATĂ

CAUZĂ

RAPORTOR

DESCRIPTOR

25.3.2009

08S2592

BRAVO SERRA

ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ

Formate

Textul integral al hotărârii judecătorești este disponibil (sub rezerva normelor privind protecția datelor cu caracter personal) în format html.

Instanțele vizate

Bazele de date disponibile la adresa http://www.dgsi.pt/ conțin jurisprudența următoarelor instanțe/entități:

  • Curtea Supremă;
  • Instanțele de apel (Coimbra, Évora, Lisabona, Porto și Guimarães);
  • Curtea Constituțională;
  • Curtea Administrativă Supremă;
  • Instanțele administrative centrale (nord și sud);
  • Instanța care soluționează conflictele de competență;
  • Avizele Parchetului;
  • Judecătoriile de pace.

Alte cauze

În Portugalia, sunt disponibile informații privind o serie de cauze, după cum se arată în tabelul de mai jos.

Sunt disponibile informații cu privire la:

Curți Supreme

Alte instanțe

Căile de atac?

Da

Da

Existența pe rol a unei cauze?

Nu

Nu

Rezultatul recursurilor?

Da

Da

Caracterul irevocabil al hotărârii?

Nu

Nu

Alte cauze

— în fața unei alte instanțe portugheze (Curtea Constituțională...)?

— în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene?

— în fața Curții Europene a Drepturilor Omului?

Da

Da

Da

Da

Da

Da

Norme privind publicarea

La nivel național, nu există norme obligatorii privind publicarea jurisprudenței. Cu toate acestea, în Portugalia există norme obligatorii privind publicarea la nivelul instanțelor.

În Portugalia se publică numai jurisprudența selectată. Criteriile de selecție aplicate sunt importanța și relevanța.

Linkuri utile

Baze de date cu acte juridice

Ultima actualizare: 29/01/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.